Pregătirea și perfecționarea – elemente esențiale ale profesionalismului

Recent, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara au participat – după cum ne relata plutonieul Marian Diana (foto) – la activități de pregătire și perfecționare în domeniul tehnicilor de judo și autoapărare, alături de reprezentanți ai clubului Dinamo București.

Prin aceste sesiuni de instruire, au fost urmărite dezvoltarea capacităților fizice și tactice, perfecționarea tehnicilor de intervenție, precum și consolidarea disciplinei, a autocontrolului și a spiritului de echipă.

Pregătirea continuă reprezintă un element esențial al profesionalismului, contribuind la creșterea capacității de reacție și la îndeplinirea în condiții optime a misiunilor specifice.

Schimbul de experiență și colaborarea cu sportivi și specialiști din domeniu reprezintă oportunități importante pentru dezvoltarea profesională a jandarmilor hunedoreni, în beneficiul siguranței cetățenilor.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Eficientă campanie națională de control în domeniul construcțiilor

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara – (inspector șef, Adrian Florin BOZDOG – foto) a continuat desfășurarea campaniei naționale de control în domeniul construcțiilor, având ca obiective principale identificarea și combaterea muncii nedeclarate, precum și verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă.

Au fost efectuate 30 de controale, vizând atât domeniul relațiilor de muncă (RM), cât și pe cel al securității și sănătății în muncă (SSM) și s-au identificat 96 de deficiențe (50 în domeniul RM și 46 în domeniul SSM), fiind dispuse măsuri cu termene ferme pentru remedierea neconformităților constatate și intrarea în legalitate.

Pentru abaterile de la legislație, inspectorii de muncă au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 amenzi, în valoare totală de 184.000 lei.

Iată și deficiențele constatate:

– În domeniul Relațiilor de Muncă (RM): întocmirea contractelor individuale de muncă fără respectarea modelului cadru aprobat prin Ordinul 2171/2022; lipsa persoanei desemnate cu atribuţii de completare și transmitere a datelor în REGES Online; dosare personale care nu includ fișa postului; absența la punctul de lucru a copiei contractului individual de muncă; regulament intern întocmit incomplet; lipsa întocmirii actelor adiționale la modificarea unor elemente din contractul individual de muncă; neacordarea drepturilor salariale și neînmânarea unui exemplar al CIM salariatului; neîntocmirea evidenței timpului de muncă (lipsa pontajului la locul de muncă); lipsa contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în cazul societăților cu peste 10 angajați; transmiterea cu întârziere a datelor în registrul general de evidență a salariaților (REGES); neacordarea repausului săptămânal și inexistența unei evidențe clare a orelor suplimentare și a muncii prestate în weekend.

– În domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM): schele montate neconform; neutilizarea echipamentului individual de protecție; inexistența instrucţiunilor proprii SSM; neefectuarea instruirii SSM a lucrătorilor și a reprezentanților acestora cu atribuții specifice; lipsa fișelor de instruire individuală la punctul de lucru; depozitarea neconformă a materialului provenit din excavații; maluri (săpături) fără sprijin; neconstituirea şi/sau funcţionarea necorespunzătoare a CSSM la nivelul unităţii; plan de prevenire și protecție nerevizuit/neactualizat în conformitate cu rezultatele evaluării riscurilor și cu condițiile reale de muncă din unitate; echipamente de muncă neconforme; lipsa efectuării corespunzătoare a examenelor medicale (la angajarea în muncă şi periodice) și lipsa delimitării şi a semnalizării zonelor periculoase.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Constantin Falcă – Din ciclul ,, Cărășeni de neuitat”: IOAN NYUNI

Existența vechiului Teatru din Oravița se datoreşte în primul rând inițiativei arhitectului şi omului de cultură macedo-român loan Nyuni.

Ioan Nyuni a făcut parte, prin alianță, din marea familie conducătoare a exploatărilor miniere din Banat, familia Maderspach. El a fost ginerele directorului Societății Miniere din Oraviţa-Procop Lethk Zmislov a cărui soţie era născută Maderspach.

Având înclinaţii pentru literatură şi teatru, el a înființat în 1805 Clubul Dilentaților din Oravița.

Ştiind că în anul 1817 urma să vină împăratul Francis I în Banat pentru a sărbători 100 de ani de la eliberarea teritoriilor de sub ocupație otomană, loan Nyuni a avut inițiativa de a reabilita pe socrul său Procop Lethk Zmilov în fața împăratului prin construirea unui teatru în care să se prezinte piese dramatice pregătite de diletanții săi. Socrul său a acceptat şi loan Nyuni împreună cu macedo- românul loan Constantini au trecut la fapte în anii 1815-1816. A fost întocmită lista cu donatorii … loan Nyuri a realizat proiectul teatrului având ca model Burgteatrul losefin din Viena, împreună cu Platzger din Viena, care a întocmit planurile decoraţiunilor interioare. Terenul pe care a fost zidit teatrul a aparținut familiei Maderspach; pe acel loc fiind o veche magazie pentru amalgamat minereuri. Pe lista donatorilor, s- au găsit şi văduva comerciantului macedo-român Alexandra Şaguna şi membrii familiei Demetrovici.

În timpul vizitei perechii imperiale Francisc 1 şi a Împărătesei Augusta Carolina la Oravița, aceştia au participat în 7 Octombrie 1817 la prezentarea unei piese de teatru – Literea legii sau Cununa de lauri – de către diletanții din Oravița. Împăratul i-a felicitat pe interpreți spunând: Orăvițenii ziua sunt funcţionari şi seara, artişti.

loan Nyuni a construit în Oraviţa clădirea parohiei catolice, a şcolii primare şi zidul de sprijin de pe str. Eminescu. Tot el a construit și un teatru în aer liber în cartierul Forviz. În anul 1831, tot din inițiativa lui, s-a reparat acoperişul Teatrului, făcându-se o nouă listă a donatorilor printre care găsim şi pe medicul Wierbicki, un om de ştiinţă care a publicat un studiu referitor la flora din jurul Oraviței.

Ca regizor, loan Nyuni a pregătit şi prezentat numeroase piese de teatru în cadrul Clubului Diletanților din Oravița.

În anul 1831, Ioan Nyuni a fost transferat la Rusca Montană ca inginer hotarnic.

În anul 1838, din inițiativa Clubului de teatru şi a diletanților din Oraviţa, s- a hotărât, în vederea înființării Cazinoului, supraetajarea clădirii Teatrului.

În anul 1838, loan Nyuni a revenit la Oravița și în anul 1847 a întocmit o nouă listă de fonduri şi de donatori pentru întreținerea Teatrului. Pe această listă, se găseşte un alt macedo-român din Oraviţa, Gheorghe Constantin Roja.

Prof. univ. Dr. Constantin FALCĂ Laureat al Academiei Române

Lansare de volume Ionel Bota

Vineri, 13.11.2026 de la ora 12.00, în cadrul Întâlnirilor literare de vineri, vor fi lansate volumele

Călătorie în Edenul Textului. Însemnări despre opera lui Livius Ciocârlie și Neclintita încoronare într-un cristal. Poezia lui Emil Hurezeanu de IONEL BOTA.

INVITAȚIE

 

1 – 2 noiembrie 2026, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de fotografii dedicată Zilei Reformei Protestante (31 octombrie). Cu fotografii din Clopodia și Șemlacu Mic / Banat.

 

1 noiembrie 2026, Cimitirul nr. 2 – 3 Reșița:

Derularea proiectului „Ziua răposaților, 2026: Mai multe lumânări în cimitirele noastre“ începând cu ora 15:00, urmată de Devoțiune pentru cei răposați la mormântul păr. canonic onorific Matthias Lischerong (*17 februarie 1881, Klek / astăzi Serbia – †24 noiembrie 1950, Reșița), începând cu ora 16.00.

 

3 noiembrie 2026, ora 12.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect expozițional „Reșița / Reschitza, 255 – 100: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit “.

Partea a II-a: Adina Ghinaci & Adina Milenovici.

 

3 noiembrie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri literare. În calitate de oaspete al manifestării: autorul Nicolae Sârbu, împreună cu cea mai recentă apariție editorială a sa: „Cătușe la glezna poeziei”, Editura „Limes“ Florești, 2026.

 

4 noiembrie 2026, ora 8.30, Hala „Thomas Schroll“ din Neumarkt in der Steiermark (Meranerweg 3), Austria:

Ceremonia de premiere pentru cea de-a XVIII-a ediție a concursului internațional „Kinder malen ihre Heimat = Copiii pictează ținutul natal” (2026 / 2027), pentru participanții din școlile Mariahof, Neumarkt și St. Marein bei Neumarkt, precum și gimnaziul  din Neumarkt. Acompaniamentul muzical este asigurat de corurile școlare de la VS Mariahof, VS Neumarkt, VS St. Marein bei Neumarkt și NMS Neumarkt.

 

4 noiembrie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri literare. În calitate de oaspete al manifestării: autorul Nicolae Preda, împreună cu cele mai recente apariții editoriale ale sale: „Litanie lângă Vama Marga” (Editura „Castrum de Thymes“ Giroc, 2026) & „Pe Nermeș în sus (într-un sat nespus)” (Editura „TIM“ Reșița, 2026).

 

5 – 8 noiembrie 2026, Centrul Multifuncțional Reșița (cartier Lunca Pomostului):

Participări la evenimente organizate în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Reșița (ediția I), organizat de Radio România, Radio România Reșița, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița.

 

6 noiembrie 2026, ora 12.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect expozițional „Reșița / Reschitza, 255 – 100: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit “.

Partea a III-a: Livia Frunză & Carmen Todosie.

 

7 noiembrie 2026, ora 18.00, Casa „Adam Müller-Guttenbrunn“ Timișoara:

Balul Portului Popular German, în organizarea Formației de dansuri populare germane „Banater Kranz” Timișoara. Printre invitați: Formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

8 noiembrie 2026, ora 11.00, Biserica Evanghelică C.A. Reșița:

Biserica Evanghelică C.A. Reșița – 116 ani de istorie.

Slujbă religioasă dedicată Zilei Reformei Protestante (31 octombrie). Celebrează păr. Walther Sinn (Semlac / jud. Arad). Incursiuni muzicale: Corul „Franz Stürmer” Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea) și „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

8 noiembrie 2026, ora 11.00, Biserica Evanghelică C.A. Reșița:

Biserica Evanghelică C.A. Reșița – 116 ani de istorie.

Expoziție de fotografii dedicată Zilei Reformei Protestante (31 octombrie). Cu fotografii din Clopodia & Șemlacu Mic / Banat.

 

8 noiembrie 2026, ora 12.30, curtea Bisericii Evanghelice C.A. Reșița (în caz de timp nefavorabil, Centrul Social „Frédéric Ozanam” Reșița):

Biserica Evanghelică C.A. Reșița – 116 ani de istorie.

Reprezentație de dans popular german dedicată Zilei Reformei Protestante (31 octombrie). Cu participarea formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

.

 

 

 

 

 

1. – 2. November 2026, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Foto-Ausstellung zum Tag der Reformation (31. Oktober). Mit Fotos aus Birda und Kleinschemlak im Banat.

 

1. November 2026, Friedhof Nr. 2 – 3, Reschitza:

Umsetzung des Projekts „Allerseelen 2026: Mehr Allerseelenkerzen auf unseren Friedhöfen“ ab 15:00 Uhr und anschließend, ab 16:00 Uhr, Andacht für die Verstorbenen beim Grab von Ehrendomherr Matthias Lischerong (*17. Februar 1881, Klek / heute Serbien – †24. November 1950, Reschitza).

 

3. November 2026, 12:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kunstausstellungprojekt „Reșița / Reschitza 255 – 100: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit“.

Teil II: Adina Ghinaci & Adina Milenovici.

 

3. November 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Im schriftstellerischen Dialog: der Autor Nicolae Sârbu und seine neueste Buchveröffentlichung: „Cătușe la glezna poeziei”, erschienen im Verlag „Limes“ Klausenburg / Florești, 2026.

 

4. November 2026, 8:30 Uhr, Thomas Schrollhalle in Neumarkt in der Steiermark / Meranerweg 3, Österreich:

Preisverleihung der XVIII. Auflage des Internationalen Malwettbewerbes „Kinder malen ihre Heimat”, 2026 / 2027 an die Preisträger*innen der VS Mariahof, VS Neumarkt, VS St. Marein bei Neumarkt und NMS Neumarkt. Musikalische Umrahmung: die Schulchöre der VS Mariahof, VS Neumarkt, VS St. Marein bei Neumarkt und der NMS Neumarkt.

 

4. November 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Im schriftstellerischen Dialog: der Autor Nicolae Preda und seine neuesten Buchveröffentlichungen: „Litanie lângă Vama Marga” (Verlag „Castrum de Thymes“ Giroc, 2026) & „Pe Nermeș în sus (într-un sat nespus)”, (Verlag „TIM“ Reschitza, 2026).

 

5. – 8. November 2026, Multifunktionelles Zentrum Reschitza:

Teilnahme an verschiedenen Veranstaltungen, organisiert innerhalb der Buchmesse Gaudeamus Radio România in Reschitza (I. Auflage), Hauptveranstalter: Radio România und Radio România Reșița, in Zusammenarbeit mit dem Bürgermeisteramt Reschitza.

 

6. November 2026, 12:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kunstausstellungprojekt „Reșița / Reschitza 255 – 100: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit“.

Teil III: Livia Frunză & Carmen Todosie.

 

7. November 2026, 18:00 Uhr, „Adam Müller-Guttenbrunn“-Haus Temeswar:

Trachtenball, organisiert von der Volkstanzgruppe „Banater Kranz” aus Temeswar. Eingeladen dazu wurde u.a. auch die „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordinatoren: Marianne & Nelu Florea).

 

8. November 2026, 11:00 Uhr, Evangelische Kirche A.B. Reschitza:

116 Jahre Evangelische Kirche A.B. Reschitza.

Gottesdienst zum Tag der Reformation (31. Oktober). Mit Pfr. Walther Sinn (Semlak, Kreis Arad). Musikalische Einlagen: der „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea) sowie die Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

8. November 2026, 11:00 Uhr, Evangelische Kirche A.B. Reschitza:

116 Jahre Evangelische Kirche A.B. Reschitza.

Fotoausstellung zum Tag der Reformation (31. Oktober). Mit Fotos aus Klopodia und Kleinschemlak im Banat.

 

8. November 2026, 12:30 Uhr, Hof der Evangelischen Kirche A.B. Reschitza (bei Schlechtwetter: „Frédéric Ozanam”-Sozialzentrum):

116 Jahre Evangelische Kirche A.B. Reschitza.

Volkstanzdarbietung zum Tag der Reformation (31. Oktober). Mit der „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza – Erwachsene (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

In Memoriam: Sir Patrick Stewart (1940-2026) – Lumina unui gentleman desăvârșit și ultima misiune printre stele

Miercuri, 28 octombrie 2026, s-a lăsat tăcerea peste o întreagă lume. Pentru iubitorii cinematografiei și ai genului science-fiction, această zi a devenit un repaus al tristeții, resimțit deopotrivă în spațiul public și în inimile celor care l-au admirat – o adevărată unire în durere și regret la trecerea în neființă a unui titan: Sir Patrick Stewart.

Este impresionant să vezi cât de adânc a putut marca sufletele oamenilor și să afli, cu această tristă ocazie, că dincolo de talentul său incontestabil s-a aflat un om de un caracter impecabil. Un adevărat exemplu de bunătate, blândețe și educație fină – un mentor, un model și o figură paternă discretă pentru generații întregi. Omagiul adus de Studiourile Marvel, care l-au descris simplu și drept „un adevărat gentleman”, sintetizează perfect moștenirea sa umană.

Timp de decenii, Patrick Stewart a fost un actor de teatru profund respectat, stăpânind cu măiestrie operele Marelui Bard și impunându-se pe scenele Marii Britanii ca o forță dramatică formidabilă. Traiectoria sa s-a schimbat dramatic în anul 1987, când a îmbrăcat uniforma căpitanului Jean-Luc Picard în Star Trek: The Next Generation. La cârma navei stelare Enterprise, pe parcursul a șapte sezoane memorabile și patru lungmetraje, el nu a adus doar ordine și autoritate, ci o eleganță unică, o inteligență profundă și un sens superior al umanității.

Ulterior, a cucerit o a doua mare franciză internațională întruchipându-l pe profesorul telepat Charles Xavier în universul X-Men, devenind o ancoră de înțelepciune și demnitate într-o lume a blockbustere-lor.

Renumit pentru distincțiile sale – printre care două premii Olivier, un premiu Grammy și titlul de Cavaler acordat de Regina Elisabeta a II-a în 2010, Sir Patrick a fost de asemenea un susținător vocal și neobosit al drepturilor omului. S-a implicat activ în lupta împotriva violenței domestice, în apărarea drepturilor femeilor, refugiaților, veteranilor de război și animalelor. Dincolo de reflectoare, a rămas mereu conectat la bucuriile simple ale vieții; una dintre ultimele sale imagini publice îl înfățișa radiind de bucurie în tribune, urmărindu-și echipa de suflet, Huddersfield Town – club care i-a adus un ultim tribut numindu-l „un titan al meseriei sale și un erou pentru milioane de oameni”.

Cuvintele colegilor și prietenilor săi de o viață atestă locul unic pe care l-a ocupat. Sir Ian McKellen l-a descris drept „un om pe care să te bazezi, pe care să-l admiri și pe care să-l iubești”, numindu-l cel mai respectat și iubit actor al generației sale. William Shatner a subliniat că Stewart a adus „grație și un profund simț al umanității” în tot ce a făcut, recunoscându-l drept „cel mai bun dintre noi”, în timp ce Hugh Jackman l-a omagiat ca pe „unul dintre cei mai mari”, iar Royal Shakespeare Company l-a numit, pe bună dreptate, un „colos”.

Îndrăgitul actor s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani, la domiciliul său din Los Angeles, în urma unei scurte și emoționante bătălii cu boala Alzheimer și demența cu corpi Lewy. În ultimele sale momente, a fost strâns în brațe de familie și prieteni, înconjurat de muzică live, rugăciune, lacrimi și râsete – exact genul de emoție curată pe care el însuși o inspira. A lăsat în urmă o amintire durabilă a grației sale invincibile, alături de soția sa, Sunny Ozell, și cei doi copii ai săi, Daniel și Sophie.

Pentru toate aceste momente de neuitat, îi adresăm o profundă și evlavioasă mulțumire postumă. Îi mulțumim pentru că ne-a înfrumusețat copilăria și tinerețea, pentru că a dat viață unui personaj care ne-a învățat ce înseamnă onoarea, compasiunea și curajul de a privi spre necunoscut. Amintirile luminoase lăsate în memoria celor care i-au iubit interpretarea vor rămâne vii, ca o călăuză peste timp.

​A fost o carieră stelară ce a înnobilat teatrul și a adus o rară eleganță filozofică lumii SF.

Misiunea ta pe Pământ s-a încheiat, căpitane. Drum lin printre stele în următoarea ta misiune!

„Engage!”

Rămas bun, Sir Patrick!

Constantin VLAICU

 

Constantin Falcă – Din ciclul ,, Cărășeni de neuitat”: DAMIAN IZVERNICEANU

A văzut lumina zilei în 2 Martie 1883 la Ciclova Montană, peste deal de la Oravița (una din cele mai mari aşezări de bufeni din Banat) intr-o familie de olteni veniți din satul Izverna.

Școala primară a urmat-o în localitatea natală, după care a absolvit gimnaziul din Oravița, publicând încă de pe acum poezii şi poveşti populare în Tribuna Poporului din Blaj și Gazeta Transilvaniei din Braşov. Ajutat de Ilie Trăilă, directorul Băncii Orăvițana, Damian Izverniceanu s-a înscris la Institutul Pedagogic din Caransebeş.

După absolvirea acestuia, a fost numit învățător la Sasca Montană, unde a desfăşurat și o bogată activitate culturală în cadrul Reuniunii corale, al cărei conducător şi dirijor a fost. Aici a pus în scenă și unele piese de teatru din creația lui Vasile Alecsandri şi I.L. Caragiale.

După desființarea școlii confesionale române ortodoxe de aici, a trecut, în 1913, ca învățător în localitatea Vrăniut, de unde, în anul următor, a fost mobilizat şi trimis pe frontul din Italia, experiență existențială din care vor rezulta impresionante povestiri: Înaintea unei bărăci, Bianca, Norica etc.

Întors de pe front, în toamna anului 1918, a înființat Garda Națională Română din Ciclova Montană, după care a plecat la Vrăniuț, de unde a trebuit să părăsească Caraşul (din cauza trupelor de ocupație sârbeşti) și să se refugieze la Sibiu, unde a fost angajat ca funcționar la Consiliul Dirigent, resortul instrucției publice, militând pentru Marea Unire de la 1918. Îl aflăm apoi printre cei dintâi studenți ai tinerei Universități românești de la Cluj, unde va obține și licența în Limba și literatura română.

După absolvire, a fost numit profesor şi director la Şcoala Secundară din Târgu-Mureş. De aici, a plecat la Oravița, ca profesor de desen şi limba română la Liceul „General Drăgălina„, unde a funcționat până în anul 1926, când a fost numit director la gimnaziului din Jimbolia. Peste şase ani, desfiinţându-se gimnaziul, a fost transferat la liceul din Lipova, de unde, în 29 Martie 1935, a plecat pe drumul fără întoarcere, la numai 52 de ani.

Încă din copilărie și adolescență, s-a simțit atras de literatură. A devenit membru al Societății de lectură „Ioan Popasu” din Caransebeş, unde a citit lucrări pedagogice şi mici povestiri. A publicat poezii în prestigioasa revistă „Familia” a lui losif Vulcan de la Oradea. A fost un colaborator permanent al „Calendarului Românului” din Caransebeş, unde i s-au tipărit schiţe, povestiri şi nuvele. Numai în calendarul pe 1930, au văzut lumina tiparului: Un transport de gâște și Cântecul iei etc.

Cu timpul, a devenit colaborator la cele mai cunoscute publicații din Banat şi din ţară: Progresul, Foaia Orăviții, Junimea din Oravița, Drapelul din Lugoj, Vatra Banatului, Banatul Românesc, Lumina Caraşului, Neamul Românesc etc.

Damian Izverniceanu a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori de proză scurtă din Banat. Peste 100 de schiţe, povestiri, nuvele au văzut lumina tiparului în publicațiile vremii.

În volum, i-au apărut: Adam Neamțu (roman inspirat din viața acestui haiduc cărăşean), Icoane din Banat, Oltenii din Banat, Banatul, Colecții de colinde şi În codrii Boşneagului. Marele Nicolae lorga l-a caracterizat ca fiind un Agârbiceanu al Banatului.

Damian Izverniceanu a întemeiat în 1925 la Oravița publicația săptămânală Junimea în care au apărut multe din scrierile sale.

De asemenea, a desfăşurat și o bogată activitate didactică şi culturală. De la dânsul a rămas şi o bogată colecție de folclor bănăţean. Pentru întreaga sa activitate, a fost decorat cu Răsplata muncii clasa I şi cu Meritul cultural clasa I.

În volumul Icoane din Banat, Oravița, Tipografia, „Progresul„, 1922 a publicat câteva povestiri şi anume: La Peştera Rolului, Făr Noroc, O noapte pe vapor, Istorisirea unui om bătrân, În codrul Boşneagului, La cazan, Răsplata ucigaşului, Bărbierul păcălit.

În Drapelul din Lugoj au apărut între ani 1907 şi 1909, Sfârşitul câinelui meu, Coconașul Găvrilă, întunecime de lună, Singurătatea, Mângăâierea, Privighetoarea, La crâșmă, Baba Dumitra, Năpasta, Judecata, Din alte vremuri.

În Săptămânalul Progresul din Oravița a publicat: Stânjenari, Căpitanul, Şarpele, Turbata.

În revista „Semenicul„, din Lugoj au apărut: Cântecul ei şi Un speculant.

La moartea lui Damian Izverniceanu acelaşi Nicolae lorga, în oameni care au fost, sublinia talentul de povestitor al celui dispărut: „Paginii simple și adevărate care nu se închina unici unei mode și nu ascultau de nici o direcție. Amintiri puse pe hârtie, credincios din iubire sau din milă pentru dânsele. Era un Agârbiceanu al Banatului… deși cu mult mai puțin, dar un martor cinstit al vremii sale…”

 

Prof. univ. Dr. Constantin FALCĂ Laureat al Academiei Române

 

UZPR militează pentru protecția locurilor de muncă ale jurnaliștilor

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își exprimă îngrijorarea față de noul val de restructurări din industria mass-media, cel mai recent exemplu fiind decizia unei importante companii de media cu extindere europeană care în anii ‘90 a fost unul dintre pionierii investițiilor străine în presa din România, de a desființa mai multe posturi de jurnaliști. Dincolo de situația punctuală a unei companii, asemenea decizii reprezintă un semnal de alarmă privind vulnerabilitatea tot mai accentuată a unei profesii esențiale pentru funcționarea societății democratice.

UZPR respectă dreptul companiilor de presă de a-și organiza activitatea în funcție de realitățile economice, dar consideră că jurnalismul nu poate fi privit exclusiv ca o activitate comercială, supusă doar regulilor profitabilității. Presa îndeplinește o misiune de interes public, iar dispariția locurilor de muncă din redacții nu reprezintă doar o problemă a angajaților sau a angajatorilor, ci o pierdere pentru întreaga societate.

În ultimii ani, presiunile economice asupra instituțiilor media s-au accentuat considerabil. Creșterea fiscalității, majorarea tarifelor poștale și a costurilor de distribuție, scumpirea energiei, a serviciilor și a celorlalte resurse necesare funcționării redacțiilor afectează deopotrivă presa scrisă, audiovizualul și publicațiile online. În mod deosebit, presa locală și publicațiile cu resurse financiare limitate se confruntă cu dificultăți care le amenință însăși existența.

Consecințele? Redacții reduse numeric, publicații care își încetează apariția, jurnaliști experimentați care părăsesc profesia și comunități care pierd surse importante de informare.

Fiecare jurnalist profesionist care este nevoit să renunțe la această meserie înseamnă mai puțină capacitate de investigare, de verificare a informațiilor și de supraveghere critică a exercitării puterii. Iar într-o perioadă în care dezinformarea, manipularea și știrile false se propagă cu o rapiditate fără precedent, diminuarea resurselor jurnalismului profesionist reprezintă un risc pe care societatea nu își poate permite să îl ignore.

Din această perspectivă, UZPR consideră că statul are datoria de a recunoaște și de a susține rolul de interes public al jurnalismului, prin politici transparente, echitabile și predictibile, care să contribuie la protejarea locurilor de muncă și la dezvoltarea instituțiilor de presă.

Un asemenea sprijin nu trebuie să genereze dependență politică, să condiționeze conținutul editorial sau să afecteze independența și obiectivitatea jurnaliștilor. Dimpotrivă, mecanismele de susținere trebuie construite astfel încât să garanteze libertatea editorială, pluralismul opiniilor și accesul nediscriminatoriu la resurse.

În egală măsură, UZPR atrage atenția asupra necesității susținerii și consolidării instituțiilor publice de media, în special a Societății Române de Televiziune și a Societății Române de Radiodifuziune. Aceste instituții au un rol fundamental în informarea corectă a cetățenilor, în promovarea culturii și educației, în reflectarea diversității societății și în asigurarea accesului la informație inclusiv pentru comunitățile mai puțin atractive din punct de vedere comercial.

Finanțarea lor adecvată și predictibilă, modernizarea infrastructurii și protejarea profesioniștilor care lucrează în aceste instituții trebuie să constituie priorități ale politicilor publice, în condițiile garantării independenței editoriale și ale utilizării responsabile și transparente a fondurilor publice.

UZPR consideră necesară inițierea unui dialog real între autoritățile statului, patronatele din industria media, organizațiile profesionale și reprezentanții jurnaliștilor, pentru identificarea unor soluții concrete: măsuri fiscale adaptate specificului activității de presă, facilități pentru distribuția publicațiilor, programe transparente de sprijinire a jurnalismului de interes public, precum și mecanisme de protecție și reconversie profesională pentru jurnaliștii afectați de restructurări.

Totodată, Uniunea face apel la companiile din industria media să trateze cu responsabilitate socială procesele de reorganizare, să respecte drepturile angajaților și să caute, prin dialog, soluții care să limiteze pierderea resursei umane specializate.

O democrație nu poate funcționa sănătos fără o presă liberă, iar presa liberă nu poate exista fără jurnaliști profesioniști, protejați și respectați.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își reafirmă solidaritatea cu jurnaliștii afectați de restructurări și disponibilitatea de a participa la elaborarea unor politici publice care să asigure viitorul presei românești.

Foto: pixabay.com

COMUNICAT

Adresez acest mesaj pentru a face o clarificare absolut necesară cu privire la evenimentul promovat de către filiala UZPR ,,Mihai Eminescu” Timiș, prezentat în afișul publicat, dintr-o regretabilă eroare, de către administratorul paginii:

Doresc să precizez oficial că Filiala Caraș-Severin nu are nicio implicare în organizarea, desfășurarea sau parteneriatul acestei acțiuni. Deși inițiativa este una lăudabilă și de apreciat, conducerea filialei a luat cunoștință despre existența acestui eveniment abia recent, prin intermediul rețelelor de socializare (Facebook și WhatsApp).

În consecință, adresăm felicitări organizatorilor pentru demers, însă, având în vedere că filiala noastră nu a fost consultată și nu este implicată sub nicio formă, solicităm public eliminarea denumirii și simbolurilor Filialei Caraș-Severin de pe afișul oficial al evenimentului.

I.D.CUCU- președintele filialei județene Caraș Severin a UZPR 

Doresc să-mi păstrez echilibrul între viața profesională și cea personală

(dialog cu Labat Dragan medic specialist – Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara)

 

– Pentru început, prezentați-ne câteva date biografice.

– Mă numesc Labat Dragan, am 35 de ani și sunt originar din Vârșeț, Serbia. Am ales să îmi fac studiile medicale în România, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, unde am absolvit Facultatea de Medicină. Ulterior, mi-am continuat pregătirea profesională și am devenit medic specialist în medicină de urgență. Alegerea medicinei a fost pentru mine o decizie bazată pe dorința de a lucra într-un domeniu în care pot ajuta oamenii în momente importante și dificile din viața lor.

– De ce ați ales această specialitate?

– Am ales medicina de urgență deoarece este un domeniu dinamic, complex și în care fiecare decizie poate avea o importanță majoră pentru pacient. Îmi place faptul că trebuie să analizezi rapid situația, să stabilești prioritățile și să acționezi eficient, de multe ori în condiții de presiune. În același timp, medicina de urgență presupune foarte multă muncă în echipă și o comunicare bună cu ceilalți colegi. Pentru mine, satisfacția cea mai mare este să știu că, prin pregătirea și intervenția mea, pot contribui concret la salvarea sau stabilizarea unui pacient.

 

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră pacientul?

– Pentru mine, pacientul este înainte de toate un om care are nevoie de ajutor, de respect și de încredere. Indiferent de vârstă, diagnostic sau situația în care se află, încerc să văd omul din spatele problemei medicale. În medicina de urgență, pacientul ajunge de multe ori într-un moment de teamă și vulnerabilitate, iar medicul trebuie nu doar să intervină medical, ci și să îi ofere siguranță și să comunice clar. Consider că fiecare pacient merită aceeași atenție, seriozitate și implicare, iar obiectivul meu este să fac tot ceea ce este medical necesar și posibil pentru binele lui.

 

– Legea compensației vă sprijină în activitatea profesională?

– Da, consider că legea compensației mă sprijină în activitatea profesională. Eu o înțeleg prin faptul că munca, seriozitatea, perseverența și implicarea se întorc, în timp, sub o anumită formă. În medicină, poate nu primești întotdeauna imediat o recompensă pentru efortul depus, dar satisfacția de a ajuta un pacient, recunoștința acestuia și experiența profesională acumulată reprezintă forme importante de compensație. Pentru mine, această idee este un motiv să îmi fac meseria cât mai corect și să nu renunț atunci când întâmpin dificultăți.

 

– Care vă sunt calitățile în relația cu pacienții?

– Cred că principalele mele calități sunt răbdarea, empatia, calmul și responsabilitatea. Încerc să ascult pacientul și familia acestuia și să explic lucrurile într-un mod cât mai clar. În medicina de urgență, pacientul și familia pot fi speriați sau dezorientați, iar atitudinea medicului poate contribui foarte mult la crearea unui sentiment de siguranță. Consider că este important să tratezi fiecare pacient cu respect, indiferent de situație.

 

– Aveți caliăți care vă deranjează?

– Da, ca oricare om, am și anumite aspecte ale personalității mele pe care încerc să le îmbunătățesc. Uneori sunt prea exigent cu mine însumi și îmi doresc ca lucrurile să fie făcute cât mai bine. În anumite situații, acest lucru poate duce la faptul că mă consum mai mult decât este necesar. Am învățat să privesc acest aspect constructiv și să încerc să găsesc un echilibru între exigență și capacitatea de a accepta că nu toate lucrurile pot fi perfecte. Consider că este important să îți cunoști punctele slabe și să lucrezi permanent la îmbunătățirea lor.

 

– Cum vă mențineți pregătirea profesională?

– Consider că pregătirea profesională continuă este esențială în medicină. Încerc să fiu la curent cu ghidurile și recomandările medicale actuale, particip la cursuri și manifestări științifice și urmăresc noutățile din domeniul medicinei de urgență. În același timp, experiența de zi cu zi este foarte importantă, deoarece fiecare pacient poate reprezenta o oportunitate de a învăța ceva nou. Pentru mine, pregătirea profesională este un proces continuu.

 

– Povestiți-ne o amintire semnificativă de intervenție urgentă în sprijinul sănătății unui pacient.

– Cea mai semnificativă amintire este legată de un pacient ajuns în stop cardiorespirator, pe care am reușit să îl resuscităm cu succes în UPU. Însă impactul cel mai puternic nu a fost doar momentul din sala de reanimare, ci faptul că, după două săptămâni, acel om a venit personal la spital, pe picioarele lui, doar ca să îmi mulțumească că i-am salvat viața. Să vezi omul din spatele manevrelor de resuscitare întors la viața lui de zi cu zi este cea mai mare satisfacție profesională și confirmarea că fiecare secundă de luptă merită.

 

– Cum vă vedeți destinul?

– Îmi văd viitorul legat în continuare de medicină și de dezvoltarea mea profesională. Îmi doresc să devin un medic din ce în ce mai bine pregătit, să acumulez experiență și să pot fi de folos pacienților și colegilor mei. În același timp, îmi doresc să păstrez echilibrul între viața profesională și cea personală. Nu cred că destinul este ceva complet stabilit, ci cred că este construit prin alegerile, munca și responsabilitatea pe care ni le asumăm în fiecare zi.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Constantin FALCĂ – Din ciclul ,, Cărășeni de neuitat”STEFAN si TIBERIU (TIBOR) LICHTFUSS

Stefan Lichtfuss a văzut lumina zilei la 12 Martie 1890 în Sasca Montană din județul Caraș Severin, ca unicul fiu al soților Franz, născut la Viena si al Karolinei, născut Hartman din Sasca Montană, comercianți.

Şcoala primară a făcut-o în localitatea natală, iar liceul la Oravița. A urmat apoi cursurile Universității din Cluj, unde și-a luat doctoratul în drept și în științe politice, în anul 1914. 

Şi-a început activitatea ca practicant în avocatură.

În anul 1915 a fost mobilizat în armata austro-ungară, participând la Războiul Mondial până la sfârşitul acestuia, când a fost lăsat la vatră cu gradul de locotenent. Pentru comportamentul şi curajul de care a dat dovadă, în apriga luptă de la San Michel a fost decorat cu Medalia de argint pentru vitejie.

După război, s-a întors în comuna natală, unde a participat la evenimentele din noiembrie-decembrie 1918, fiind ales comandant al Gărzii Naționale din localitate. Despre el. dr. Mihail Gropşianu, comandantul gărzilor patriotice din tot ţinutul Caraş-Nera, a scris: „Alături de noi a fost Ştefan Lichtfuss, neamţ cu numele, dar român de ispravă„.

În perioada interbelică a ocupat posturile de judecător și avocat la Gyula, Arad, Caransebeş, Moldova Nouă, Sasca şi Oravița.

În anul 1940, a fost mobilizat în armata română şi demobilizat (se pare, pe motiv de boală) în anul 1941, an în care, la 18 august, a părăsit această lume, la numai 51 de ani, în Oraviţa.

A fost iubitor şi un spijinitor al artelor şi culturii, l-a cunoscut şi l-a ajutat pe faimosul rapsod, poet şi sculptor Petru E. Oancea din Vasiova, căruia i se spune „Tata Oancea”, la publicarea primului volum de poezii, în anul 1928, intitulat „Primăvara”, dovadă fiind următoarea dedicație de pe coperta cărții: „Celor care m-au ridicat. D-na Dr. Codarcea, D-nul Dr. Lichtfuss„.

În semn de prețuire, Tata Oancea i-a dedicat apreciatului avocat săscan următoarea poezie:

 

N-ați auzit de un Lichtfuss

Voi cei de jos şi cei de sus?

Celebru advocat, săscan- 

Să-I pui la sfat cu un sultan

 

Şi’ aprig, mãi! La judecăţi

Dărâmă turnuri şi cetăți,

Învie morți, omoară vii

Cu glasu-i ,,tun de bătălie”

 

Un milion de advocati,

Oricât ar fi de învățați,

Nu pot să stea-npotriva lui

Baş de s-ar da toți răului

 

Peste măsură de-nvăţat

La „Letzte mode” îmbrăcat. 

Dar popular, şti ca-n poveşti 

Să-l pui oriunde-I întâlneşti

 

Un om cu aşa învățământ 

Cum rar găseşti pe-acest pământ, Ridică-ți, Sască fruntea- n sus, 

Pân-ai în fine un Lichtfuss!

 

A avut relații de prietenie cu poetul Lucian Blaga, care la invitația sa, a vizitat Oraviţa, în anii 1925 şi 1936, ultima oară cu ocazia reprezentaţiei, pe scena orăvițeană, a piesei sale, Avram Iancu, jucată de trupa teatrului din Cluj.

La concertul de vioară susținut de George Enescu, în data de 5 noiembrie la Oraviţa, săscanii au participat, din inițiativa avocatului Ştefan Lichtfuss, sosind la teatru în şase trăsuri frumoase împodobite.

A scris în limba germană, română şi maghiară poezii, epigrame şi a făcut traduceri din mari poeți (H Heine).

 

Tiberiu (Tibor) Lichtfuss a venit pe această lume în anul 1921 la Arad, fiul lui Ştefan şi al Adhelaidei.

Studiile primare le-a făcut la Oravița, urmând teologia şi cântatul la Timişoara.

În 1944 a luat calea exilului, stabilindu-se în Austria, la Innsbruck, unde şi a continuat studiile teologice şi unde şi-a petrecut întreaga viaţă.

A desfăşurat o bogată şi prestigioasă activitate culturală ținând conferinţe pe teme religioase şi de istoria culturii, la Institutul din Innsbruck şi Tirolul de Sud.

De asemenea, a organizat şi a condus călătorii de studii şi artă spre obiective celebre din Franţa, Italia, Germania, Austria şi Ungaria.

Pentru meritele sale în domeniul culturii, a primit în anul 1968 din partea statului francez titlul de „Chevalier des Palmes Academiques„.

Pentru aceleaşi merite, în anul 1978, a primit titlul de Cavaler al Republicii Italiene. În acelaşi an, i s-a înmânat de către preşedintele Austriei, titlul de profesor emerit.

Tiberiu Lichtfuss nu şi-a uitat locul de baştină, ci a revenit în numeroase rânduri la Oraviţa şi la Sasca şi a sprijinit material oameni şi activităţi.

A publicat în limba germană şi română articole și studii pe teme literare şi istorice. Se remarcă „Un fragment din singura poezie cunoscută, scrisă în limba germană de Mihai Eminescu„, revista „Caraşului„.

Din partea oraşului Oravița, prin primarul Marcel Lazăr, i s-a atribuit Diploma de Excelenţă.

S-a căsătorit în anul 1957 cu Dr. Renate Ergnes şi au împreună un fiu, pe Martin.

Tiberiu (Tibor) Lichtfuss a părăsit această lume la 23 Septembrie 2004 în Innsbruck, unde a fost şi înmormântat.

 

Prof. univ. Dr. Constantin FALCĂ Laureat al Academiei Române

 

INVITAȚIE: Expoziția de artă plastică „Impresii industriale în creația lui Iosif Vasile Gaidoș

 

29 octombrie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect expozițional „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

Expoziția de artă plastică „Impresii industriale în creația lui Iosif Vasile Gaidoș (*7 iulie 1919, Ardud / Satu Mare – †3 martie 1998, Bocșa).

 

 

 

 

29. Oktober 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellungsprojekt „Reschitza 255 / 100”.

Kunstausstellung „Industrielandschaften in der Kunst des Iosif Vasile Gaidoș (*7. Juli 1919, Erdeed / Sathmar – †3. März 1998, Bokschan).

INVITAȚIE: Zilele Culturii la Moldova Nouă

 

29 octombrie 2026, ora 11.00, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Moldova Nouă:

Zilele Culturii la Moldova Nouă, ediția a 50-a.

Expoziția de filatelie, cu participarea filateliștilor reșițeni Gustav Hlinka (exponat: „Inaugurarea primului tren de călători de pe teritoriul actual al României, Oravița – Baziaș”) și Erwin Josef Țigla (exponat: „Reșița / Reschitza, 255 – 100“).

 

 

 

29. Oktober 2026, 11:00 Uhr, Nationales Zentrum für Tourismusinformation und -werbung Neu-Moldowa:

Kulturtage in Neu-Moldowa, 50. Auflage.

Philatelistische Ausstellung, mit der Teilnahme folgender Reschitzaer Sammler: Gustav Hlinka (Exponat: „Erster Personentransport auf dem heutigen Gebiet Rumäniens, auf der Eisenbahnlinie Orawitza – Basiasch“) und Erwin Josef Țigla (Exponat: „Reșița / Reschitza, 255 – 100“).

 

Scrisoare deschisă către doamna Ioana Ciocan, Ministrul Culturii

Varujan Vosganian

Stimată doamnă Ioana Ciocan, Ministru al Culturii,

Trebuie să știți că, de la o vreme, Uniunea Scriitorilor din România, în relația cu Ministerul Culturii, se află într-o situație paradoxală. Potrivit legii, Ministerul Culturii are printre atribuții protejarea patrimoniului cultural material și imaterial, deci și a literaturii. În consecință, Ministerul Culturii ar trebui, prin inițiativele sale, să susțină și să apere Uniunea Scriitorilor, ca pe una dintre instituțiile emblematice ale acestei țări, cu contribuții indeniabile la edificarea culturii și identității naționale. De fapt, în ultima vreme, Uniunea Scriitorilor a fost cea care a trebuit să se apere, nu o dată, de Ministerul Culturii. Și nu mă hazardez spunând că celelalte uniuni de creatori se află în aceeași situație.

În ultima zi de mandat, ministrul demisionat și demisionar al culturii, domnul Demeter András, a mai făcut o nefăcută: a lansat în dezbatere publică Strategia Națională a Culturii 2027–2034. Scopul comentariului meu este acela de a-l convinge pe noul ministru al culturii, în persoana Dumneavoastră, să renunțe atât la susținerea acestei strategii, cât și la viziunea aculturală ce a stat la baza ei.

În România au fost adoptate, în ultimele decenii, numeroase strategii: pentru securitate națională, pentru transporturi, pentru agricultură, pentru energie, pentru mediu etc., etc. Deși tema suveranității și identității naționale, în care identitatea culturală joacă un rol de căpătâi, stă în prim-planul dezbaterilor publice, nu avem încă o Strategie națională sau măcar sectorială privind cultura. Într-o Românie paradoxală, ne aflăm în fața unui alt paradox: Ministerul Culturii, pe de o parte, nu are o Strategie națională în domeniu, așa cum au celelalte ministere, pe de alta, are cele mai multe proiecte de strategie. Numai în ultimii ani a elaborat trei asemenea proiecte care, firește, au rămas toate pe hârtie. Ca să fiu mai exact, pe multe hârtii, căci fiecare strategie are peste două sute de pagini, format de carte. În anul 2022 a fost elaborată Strategia în domeniul culturii pentru perioada 2023–2030. De ea s-a ales praful. După ce praful s-a risipit, în 2024 a fost elaborată o nouă Strategie în domeniul culturii, de data asta pentru perioada 2025–2031. Tot praful s-a ales și de ea. Era și firesc, de vreme ce era aproape identică cu Strategia anterioară. Iar cea despre care vorbim, cea de-a treia, se referă la perioada 2027–2034.

În comentariul pe care l-am făcut la proiectul celei de-a doua Strategii, cea pentru perioada 2025–2031 (dar valabil și pentru prima, de vreme ce sunt cvasiidentice și ce spui despre una e valabil și pentru cealaltă), în comentariul apărut în revista România literară nr. 13/2025, cu titlul „Strategia culturală e sublimă, dar…”, concluzionam: „…potrivit autorilor Strategiei, cultura reprezintă o uriașă corporație cu operatori, facilitatori și lucrători, preocupată exclusiv de eficiență, în primul rând termoenergetică, de schimbări climatice și soluții verzi, de transformări digitale și emergente, de mobilitate, incluziune socială și dezvoltare regională. În ceea ce privește patrimoniul cultural, el este îndreptat exclusiv către cel material, venind din trecut. Creația contemporană, cultura vie, creatorul de artă lipsesc, aș zice, cu desăvârșire. Noi, scriitorii români, nu ne simțim reprezentați de textul supus dezbaterii publice. Guvernul României nu trebuie să aprobe această Strategie sectorială în domeniul culturii. Ea trebuie refăcută, printr-o implicare directă cu partenerii de drept, Uniunile de Creatori.” Ceea ce ne îngrijorează pe noi, scriitorii, e faptul că nici cea de-a treia încercare nu pare mai reușită decât celelalte două.

Te întrebi cine sunt cei care elaborează acest potop de strategii sau dacă ei sunt mereu aceiași. Întrebare fără răspuns, căci, intrate deja într-un fel de folclor birocratic, strategiile sunt anonime. Tot ce am reușit să aflăm este că ele au la bază concepțiile unei instituții din subordinea Ministerului Culturii, cu titlu pompos de „Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală”, care se autointitulează „singurul institut național care are ca obiective studierea, cercetarea și furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum și formarea continuă a celor care aleg o carieră în sectorul ocupațional: «cultură» și care, prin toate activitățile desfășurate, susține și legitimează dezvoltarea domeniului cultural în România.” Ciudată arogarea acestui monopol care sugerează o anumită vanitate, vanitate care dăunează grav „sănătății” proiectului de Strategie. Nu știu dacă elaborarea acestei succesiuni de strategii care portretizează minuțios munca în zadar este retribuită, cert e că cei care o concep irosesc o bună parte din timpul lor pedalând cu osârdie la o bicicletă fără roți.

Prima obiecție majoră pe care o ridic după studierea actualului proiect de strategie este ignorarea totală a creației culturale și a trudnicilor săi creatori. Potrivit autorilor anonimi, valoarea nu constă în nivelul creației artistice, ci în faptul că e „un bun public, o resursă identitară, o sursă de valoare socială și economică”. Desigur, toate cele enumerate sunt importante, dar fără o creație artistică pe măsură, bunul public va avea aceeași semnificație ca șoselele, care și ele sunt bun public, resursa identitară va degenera în naționalism, iar valoarea socială și economică va deveni un tabel în Anuarul Statistic. Veți spune poate că sunt nedrept când asociez principiul valorii cu șoselele, dar asta n-o spun eu, ci chiar autorii, care scriu, negru pe alb, în primul paragraf din Introducere: „Strategia Națională a Culturii 2027–2034 propune o modificare de perspectivă: cultura nu este doar conținut. Este infrastructură pentru dezvoltare, pentru comunitate și pentru relația dintre oameni”. În clipa în care trimiți cultura în domeniul infrastructurii, indiferent care e aceea, schimbi, într-adevăr, perspectiva, te preocupi mai mult de pereții teatrelor decât de proiectele teatrale, mai mult de tipărirea cărților decât de ce scrie în ele, mai mult de geografie și industrie decât de artă. Ceea ce, de altfel, se întâmplă în textul cu pricina.

Laolaltă cu acest mod abrupt de înțelegere a valorii artistice, iată care sunt celelalte principii pe care se bazează strategia culturală: coerență, acces și echitate, diversitate și libertate, capacitate, inovare, sustenabilitate, deschidere, decizii bazate pe date și impact. Vă invit să facem o simulare. Să presupunem că n-ați ști că este vorba despre o Strategie culturală. V-aș enumera principiile de mai sus și v-aș spune că e vorba de o Strategie pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii sau o Strategie pentru Dezvoltare Regională. Ați avea toate argumentele legate de limbajul tehnic și termeni-cheie întrebuințați pentru a mă crede. Această depersonalizare a culturii, cultură care, în esența ei, este o îmbinare între unicitatea creației artistice și calitatea receptării, transformarea ei din creație unică în industrie de serie și impregnarea viziunii cu tot felul de concepte lemnoase la modă este una dintre cele mai grave carențe ale acestei strategii.

Profundul dispreț al autorilor (oare nu sunt și creatori printre ei?) față de creația artistică și față de creatori se observă prin crasa ignorare a oricărei terminologii evocatoare. În cele două sute de pagini nu veți găsi niciodată scrise cuvintele: „literatură”, „muzică”, „pictură”, „sculptură”, „teatru”. Nici numele creatorilor, devenite un fel de nomina odiosa: „scriitor”, „compozitor”, „pictor”, „sculptor”, „regizor”. Nici măcar o singură dată!!! Grupul „artă” apare, prin căutare, de mai multe ori, dar nu ca substantivul „artă”, ci în cuprinsul cuvântului „hartă”. Iar cuvântul actor apare o singură dată, dar nu cu înțelesul de artist care joacă, ci cu cel de actor cultural, adică participant la piața culturală. Să ne înțelegem, creatorul nu e un personaj fără chip, fără trăsături, fără personalitate, o entitate abstractă purtată de la o strategie la alta ca un obiect de decor. Creația contemporană e o realitate vie care merită respect mai ales din partea celor care sunt numiți și plătiți să ofere acest respect. O strategie trebuie să aibă în vedere, ca într-o simbioză, pe cititor și pe scriitor, pe privitor și pe pictor sau pe actor, pe ascultător și pe compozitor. Degeaba scriem în strategie că lărgim accesul la cultură pentru cei tineri, pentru zonele mărginașe ori defavorizate, dacă nu ne preocupăm să avem și ce lărgi.

Fiți însă liniștiți. Dacă strategia ignoră farmecul muzelor, ea se lasă totuși purtată de cântecul sirenelor la modă. Aflăm ce trebuie făcut cu eficiența energetică, cu deșeurile gestionate circular, cu finanțarea culturală mai verde (chiar așa scrie, „mai verde”, că verde nu era de ajuns, nu exagerez cu nimic), cu adaptarea la riscurile climatice, cu dezvoltarea infrastructurii regionale. Viziunea fauvistă a finanțării se exprimă prin enunțuri de-a dreptul ridicole: „Vom avea criterii verzi pentru schemele relevante”. Ce-ar însemna asta? Că vom avantaja piane și violoncele verzi, coperți de culoarea frunzei pentru cărți, picturi de felul Portretului doamnei Matisse cu linie verde? Mai rămâne să ni se propună și trecerea la dolari (adică la verzișori) și finanțarea mai verde a culturii ar fi desăvârșită. Strategia nu are doar asemenea exprimări caraghioase, dar e înțesată de tot felul de termeni de specialitate, formulări dificile, limbaj de lemn. Deși, la un moment dat, se vorbește despre pericolul alienării prin tehnologie, ai permanent senzația că textul nu provine din inteligența umană, ci e scris cu ajutorul algoritmilor.

De unde această senzație? Nu doar din felul în care e scrisă Strategia, ci pentru că ea evită cu cerbicie orice angajament concret. După ce ai terminat-o de citit (bănuiesc că suntem un grup foarte restrâns care ne putem lăuda cu asta, printre care probabil că nici unii dintre autori nu se numără), nu găsești răspuns la niciuna dintre întrebările pe care ți le puneai în debutul lecturii. Strategia e însoțită de o uriașă listă de direcții de acțiune care ne povestește ce ar trebui făcut (din perspectiva autorilor), dar nimic despre cum trebuie făcut. Strategia face exact ceea ce ar face un algoritm: rezumă în mod impersonal o stare de fapt, dar nu oferă nicio soluție concretă, niciun angajament politic. Vrem să schimbăm legea cutare, spune Strategia (de altfel, dorește să schimbe mai toate legile). Dar cum o schimbăm? Vrem să modificăm Legea timbrului. Dar cum o modificăm? Vrem să creăm un Cod al Creației Contemporane (waw!). Scrie în Strategie: armonizăm, delimităm, reglementăm. Și ce-i cu asta?

Ca să fiu sincer, ideea cu algoritmul inteligenței artificiale mi-a venit după ce am constatat că Strategia păcătuiește (sau, pentru autori, are virtutea) de a nu asuma nicio responsabilitate. Inteligența artificială face orice, mai puțin asumă decizii. Poate creatorii sunt totuși umani, nu vreau să fiu nedrept cu strădaniile lor incerte, în orice caz, dacă inteligența lor nu e artificială, cel puțin asumarea lor sigur este. În tot textul strategiei nu există nici măcar o singură cifră. Într-o țară în care finanțarea Ministerului Culturii a ajuns la 0,0007 părți (șapte zecimi de miimi, adică 0,07%) din PIB și a proiectelor Institutului Cultural la 0,000007 (șapte milionimi, adică 0,0007%), prima grijă a unei Strategii responsabile este să ne spună cum se poate ieși din această situație rușinoasă, singura ieșire fiind creșterea și eficientizarea cheltuielilor bugetare pentru cultură. Când colo, iată ce aflăm din proiectul de strategie: „Prin finanțarea culturală sustenabilă și predictibilă se urmăresc principii unitare pentru finanțarea din fonduri publice și nerambursabilă, un cadru normativ pentru mecanisme sustenabile, multianuale și predictibile, mecanisme de consultare și evaluare a finanțării culturale și mecanisme de comandă publică pentru achiziții de creații artistice contemporane”. Ce principii unitare, ce mecanisme sustenabile, de consultare și evaluare la un buget de șapte zecimi de miimi din PIB pentru minister și șapte milionimi din PIB pentru ICR?!? Încercăm să clădim piramide din mușuroaie de furnici?

Ne aflăm într-o situație nici măcar rușinoasă, ci scandaloasă. În anul 2026, an în care Ministerul Culturii a primit, în termeni reali, o sumă cu 16% mai mică decât în 2024, majoritatea uniunilor de creatori nu a primit niciun sprijin sau un sprijin de câteva mii de euro, și asta în urma unei birocrații costisitoare și umilitoare. Adăugăm, parcă nu era destul, și atitudinea incalificabilă a fostului ministru al culturii care a considerat, în ciuda tuturor evidențelor, inclusiv a celor izvorâte din documentele aflate la dispoziția Ministerului Culturii, că uniunile de creatori înființate acum mai bine de o sută de ani (Uniunea Scriitorilor, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor și Uniunea Artiștilor Plastici) beneficiază ilegal de statutul de utilitate publică. În ce privește Uniunea Scriitorilor, statutul de utilitate publică a fost conferit prin lege votată de Adunarea Deputaților și Senat, pe vremea când se numea Societatea Scriitorilor, de guvernele conduse de nimeni alții decât Petre P. Carp și Titu Maiorescu.

Creația artistică românească are numeroase probleme: lipsa acută de finanțare de la bugetul de stat, legislația impredictibilă care, adesea, împiedică administrațiile locale să susțină cultura și nestimulativă în privința sponsorizării culturii, lipsa oricărui sprijin din partea administrației fiscale în colectarea timbrului cultural (Uniunea Scriitorilor colectează cam 3% din suma ce i s-ar cuveni), o fiscalitate crescută pe producția de carte, fără nicio relevanță în veniturile bugetare, o viziune haotică privind achiziția de bunuri culturale, lipsa de spații-atelier pentru artiștii plastici, lipsa unui spațiu de proiecție adecvat pentru cinematograful de artă, lipsa înregistrărilor speciale pentru muzica cultă contemporană, lipsa unei minime susțineri pentru lecturile publice, ignorarea totală a gravului deficit cultural în care, pe piața autohtonă, creațiile străine se bucură de un procent strivitor, iar exportul de cultură e marginal. Etc. etc. Căutați, prin hățișul de fraze lemnoase, rigide, de un limbaj scolastic, menit să ascundă sărăcia de idei și fuga de responsabilitate, un răspuns, măcar fugar, schițat, și nu veți găsi. Veți da însă peste o viziune aculturală, consumeristă, uniformizatoare și convențională, digitalizată și aglutinantă prin termenii folosiți.

În consecință, doamnă Ministru al Culturii Ioana Ciocan, vă solicităm să retrageți din dezbaterea publică acest proiect de Strategie care, în opinia noastră, a Uniunii Scriitorilor, suferă de o maladie nevindecabilă, de anulare a culturii autentice, și să purcedeți, de data asta, cu un colectiv competent, responsabil, ancorat în realitate și dispus la consultare prealabilă și nu doar prin intermediul cyberspațiului, la elaborarea unei Strategii naționale cu obiective concrete, asumate politic, de care cultura română și, prin ea, societatea românească au atâta nevoie.

Pacientul trebuie tratat cu demnitate, răbdare și respect

(dialog cu medicul primar Petruța Oala-Ciulică, șef secție Medicină Internă – Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara)

 

– Pe scurt, câteva date biografice ne puteți oferi?

– Am absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, iar parcursul meu profesional s-a construit în jurul a două specialități care se completează foarte bine: medic primar Medicină Internă și medic specialist Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. În prezent ocup funcția de medic șef al Secției de Medicină Internă din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, o responsabilitate pe care o privesc cu multă seriozitate și implicare. Dincolo de profesie, sunt soție și mamă a doi copii, iar familia reprezintă pentru mine un punct esențial de echilibru. Soțul meu este, de asemenea, medic, astfel că amândoi cunoaștem foarte bine responsabilitățile, sacrificiile și timpul pe care această profesie le presupune. Tocmai de aceea ne înțelegem și ne susținem reciproc, atât în evoluția profesională, cât și în viața de familie. Încercăm să construim împreună acel echilibru, nu întotdeauna ușor, între carieră și timpul dedicat copiilor, care rămân cea mai importantă parte a vieții noastre.

– De ce profesia de medic?

– Medicina este o profesie care îți cere foarte mult: ani de studiu, responsabilitate, disponibilitate și învățare continuă. Dar îți oferă ceva greu de comparat cu orice altă profesie: posibilitatea de a conta cu adevărat într-un moment dificil din viața unui om. Pentru mine, acesta este sensul profund al meseriei. Nu poți rezolva întotdeauna totul și nu poți promite vindecarea în orice situație, dar poți fi prezent, poți căuta cea mai bună soluție și poți face ca pacientul să nu se simtă singur în fața bolii.

– Am aflat că pacienții vă apreciază. Cum comentați?

– Este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le pot auzi despre activitatea mea și îl primesc cu recunoștință, nu ca pe un merit exclusiv personal. Medicina este muncă de echipă, iar rezultatul pe care îl vede pacientul aparține de multe ori unei întregi echipe medicale. În relația mea cu pacienții încerc să fiu disponibilă, să îi ascult și să le explic lucrurile pe înțelesul lor. Dacă ei simt că sunt tratați cu respect și că ne preocupă cu adevărat problema lor, pentru mine aceasta este o confirmare importantă că suntem pe drumul bun.

– Cât de mult credeți în relația cu pacientul?

– Foarte mult. Încrederea dintre medic și pacient este o parte reală a actului medical. Un pacient care se simte ascultat vorbește mai deschis despre simptome, înțelege mai bine ce are de făcut și este mai dispus să urmeze tratamentul. Competența medicală este esențială, dar trebuie însoțită de comunicare și empatie. Uneori câteva minute, în care îi explici unui om ce i se întâmplă și ce urmează, pot schimba complet felul în care acesta traversează boala.

– Ce înseamnă un pacient pentru dumneavoastră?

– În primul rând, un om, nu un diagnostic și nu un număr de foaie de observație. Încerc să nu uit că, pentru noi, un caz poate veni într-o zi foarte aglomerată, însă pentru pacient poate fi una dintre cele mai dificile zile din viața lui. În spatele unei analize sau al unui diagnostic există o familie, temeri, responsabilități și speranțe. De aceea cred că pacientul trebuie tratat nu doar corect medical, ci și cu demnitate, răbdare și respect.

– Puteți puncta o satisfacție imediată din activitatea dumneavoastră?

– Da. Există satisfacția foarte concretă de a vedea un pacient care a venit într-o stare dificilă și care pleacă acasă mai bine. Există însă și satisfacții mai discrete: când un pacient îți spune că a înțeles ce are de făcut, când revine la control într-o stare mai bună sau când îți mulțumește pentru faptul că l-ai ascultat. În medicină nu toate rezultatele sunt imediate și, din păcate, nu toate poveștile au finalul pe care ni-l dorim. Tocmai de aceea înveți să prețuiești fiecare progres.

– Cum stați cu pregătirea profesională?

– În medicină, pregătirea profesională nu se termină odată cu obținerea unui titlu. Medicina se schimbă permanent, apar ghiduri, tratamente și tehnologii noi, iar obligația noastră este să ținem pasul cu ele. Încerc să mă perfecționez continuu prin studiu, participare la manifestări științifice și prin experiența clinică de zi cu zi. Consider că un medic bun trebuie să aibă și suficientă modestie profesională încât să știe că întotdeauna mai are ceva de învățat.

– Ce înseamnă activitatea de coordonare a unei secții medicale?

– Este o responsabilitate diferită de cea strict medicală. Nu mai privești doar pacientul pe care îl ai în față, ci trebuie să te gândești la funcționarea întregii secții, la echipă, la organizare și la condițiile în care sunt îngrijiți toți pacienții. Îmi doresc o secție în care profesionalismul să fie dublat de respect și colaborare. Un șef de secție nu poate face lucrurile singur; rezultatele bune apar atunci când medicii, asistenții și întregul personal lucrează ca o echipă și urmăresc același obiectiv: binele pacientului.

– Sunteți mulțumită de parcursul profesional?

– Da, sunt recunoscătoare pentru ceea ce am construit până acum, dar nu privesc parcursul profesional ca pe ceva încheiat. Mai sunt multe lucruri pe care vreau să le învăț și multe proiecte pe care mi-aș dori să le dezvolt. Funcția sau titulatura sunt importante prin responsabilitatea pe care o aduc, nu ca scop în sine. Cea mai importantă măsură rămâne calitatea actului medical și ceea ce reușim să construim pentru pacienți și pentru echipa în care lucrăm.

– Privind calitatea vieții, ce le puteți spune cititorilor?

– Cred că sănătatea se construiește în mare parte înainte să ajungem la spital. Alimentația echilibrată, mișcarea, somnul, controalele periodice și tratarea la timp a factorilor de risc par lucruri simple, dar au un impact enorm. Vedem tot mai frecvent diabet, obezitate, hipertensiune și boli cardiovasculare, iar prevenția trebuie să devină o preocupare reală. Nu este nevoie de perfecțiune, ci de obiceiuri sănătoase și constante. Uneori schimbările mici, menținute ani de zile, valorează mai mult decât măsurile drastice luate pentru câteva săptămâni.

– Ce transmiteți pacienților care ar dori să vă contacteze?

– Le-aș transmite, în primul rând, să nu amâne evaluarea medicală atunci când ceva îi îngrijorează și să aibă încredere să pună întrebări. Îmi doresc ca pacienții să știe că, în cadrul activității medicale și prin căile oficiale de programare și prezentare, încercăm să găsim pentru fiecare situație cea mai potrivită soluție. Medicina bună înseamnă colaborare: medicul aduce cunoștințele și experiența, iar pacientul trebuie să fie un partener informat și implicat în propria îngrijire: „Înainte de diagnostic, este omul.”

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR