Până când Satana își va băga coada!

de Victor Nafiru

Când doi se hotărăsc să petreacă weekendul sau vacanța la Veneția, cu certitudine nu se duc acolo să facă împachetări cu nămol de lagună.  Și nici să cumpere ulei de măsline sau piatră ponce pentru călcâiele crăpate. Nu, de obicei, un el și un ea, se duc pentru că în calendar e trecut Valentine’s Day, un Dragobete sau că e vorba de o escapadă amoroasă.

Se duc ca să-și facă declarații de dragoste, să se plimbe cu gondola, să admire podurile alea celebre, Ponte di Rialto ori Ponte dei Sospiri pe care, așa cum îi spune numele în limba dacilor liberi, ea suspină romantic sub clar de lună, în murmur de mandolină: Un gondolier cânta o melodie// De dragul unor ochi frumoși ai nu știu cui. Se duc la Veneția pentru ca el să o ceară de nevastă ori ca ea, jună galeșă, picioare până în gât, fustița de două palme, posterior bombat, sâni generoși,  blondă ori brună, să-i amintească berbantului de anii tinereții. Într-un cuvânt, se duc în numele iubirii, a jurămintelor, gen: „până când Satana își va băga coada”, a amorului care dă în clocot, indiferent de vremea de afară.

Dar ce te faci când, în loc de un el și o ea, vezi pe un el și un… el, ținându-se de mână, de după umeri, mă rog, de ce le trece lor prin cap? Un el și un el nu pe Podul Suspinelor, ci pe Ponte del Diavolo? Ce-ați gândi dacă cineva v-ar spune că unul dintre ei e o cunoscută față bisericească de pe la Oradea, (chiar foarte cunoscută) iar celălalt e cavalerul (era să zic juna domnișoară) care-i ține de urât acestuia? Ați scuipa în sân și ați striga în gura mare: piei, Satano? Păi de ce ați face una ca asta? Doar pentru o fotografie nevinovată cu cei doi surprinși, în ținută civilă, ochelari de soare, buze moi și subțirele la Veneția, orașul îndrăgostiților, fotografie care, din greșeală, a fost distribuită pe un grup al slujitorilor Domnului?

Ciorbă reîncălzită, mon cher, ar zice unii care știu că scandalurile cu homălăii îmbrăcați în straie preoțești sunt „antice și de demult” în Episcopia Oradiei. Că e un popă acolo, mă rog, unul caterisit sau pe cale de a se îmbrăca civil, care promite că nu se lasă până nu se va face lumină în hățișurile acestor practici de care se îngrețoșează numa’ când se gândește la una ca asta. Da, o ciorbă reîncălzită, cu pulpiță fragedă de amanți, morcovel proaspăt, călugări, consilieri eparhiali, preoți de tot felul. Altfel spus, de la opincă, până la vlădică, să nu se supere careva. Și dacă ar fi să dăm crezare „meniului” care circulă pe un grup preoțesc, obligatoriu trebuie spus că există o postare către „Preafericita Patriarhie”, din care spicuim doar atât: „Cu fiască supunere, vă anunțăm că aveți la Cancelarie foto/video cu prea… preaispravnicul (…) de la păsărica Oradiei în timpul unui act sexual de expresie homosexuală”

Asta, ca explicație la poza cu el și… el de pe Ponte del Diavolo din Veneția, orașul în care, când doi se iubesc nu mai contează nici măcar sexul!