Miercuri, 28 octombrie 2026, s-a lăsat tăcerea peste o întreagă lume. Pentru iubitorii cinematografiei și ai genului science-fiction, această zi a devenit un repaus al tristeții, resimțit deopotrivă în spațiul public și în inimile celor care l-au admirat – o adevărată unire în durere și regret la trecerea în neființă a unui titan: Sir Patrick Stewart.

Este impresionant să vezi cât de adânc a putut marca sufletele oamenilor și să afli, cu această tristă ocazie, că dincolo de talentul său incontestabil s-a aflat un om de un caracter impecabil. Un adevărat exemplu de bunătate, blândețe și educație fină – un mentor, un model și o figură paternă discretă pentru generații întregi. Omagiul adus de Studiourile Marvel, care l-au descris simplu și drept „un adevărat gentleman”, sintetizează perfect moștenirea sa umană.

Timp de decenii, Patrick Stewart a fost un actor de teatru profund respectat, stăpânind cu măiestrie operele Marelui Bard și impunându-se pe scenele Marii Britanii ca o forță dramatică formidabilă. Traiectoria sa s-a schimbat dramatic în anul 1987, când a îmbrăcat uniforma căpitanului Jean-Luc Picard în Star Trek: The Next Generation. La cârma navei stelare Enterprise, pe parcursul a șapte sezoane memorabile și patru lungmetraje, el nu a adus doar ordine și autoritate, ci o eleganță unică, o inteligență profundă și un sens superior al umanității.

Ulterior, a cucerit o a doua mare franciză internațională întruchipându-l pe profesorul telepat Charles Xavier în universul X-Men, devenind o ancoră de înțelepciune și demnitate într-o lume a blockbustere-lor.

Renumit pentru distincțiile sale – printre care două premii Olivier, un premiu Grammy și titlul de Cavaler acordat de Regina Elisabeta a II-a în 2010, Sir Patrick a fost de asemenea un susținător vocal și neobosit al drepturilor omului. S-a implicat activ în lupta împotriva violenței domestice, în apărarea drepturilor femeilor, refugiaților, veteranilor de război și animalelor. Dincolo de reflectoare, a rămas mereu conectat la bucuriile simple ale vieții; una dintre ultimele sale imagini publice îl înfățișa radiind de bucurie în tribune, urmărindu-și echipa de suflet, Huddersfield Town – club care i-a adus un ultim tribut numindu-l „un titan al meseriei sale și un erou pentru milioane de oameni”.

Cuvintele colegilor și prietenilor săi de o viață atestă locul unic pe care l-a ocupat. Sir Ian McKellen l-a descris drept „un om pe care să te bazezi, pe care să-l admiri și pe care să-l iubești”, numindu-l cel mai respectat și iubit actor al generației sale. William Shatner a subliniat că Stewart a adus „grație și un profund simț al umanității” în tot ce a făcut, recunoscându-l drept „cel mai bun dintre noi”, în timp ce Hugh Jackman l-a omagiat ca pe „unul dintre cei mai mari”, iar Royal Shakespeare Company l-a numit, pe bună dreptate, un „colos”.

Îndrăgitul actor s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani, la domiciliul său din Los Angeles, în urma unei scurte și emoționante bătălii cu boala Alzheimer și demența cu corpi Lewy. În ultimele sale momente, a fost strâns în brațe de familie și prieteni, înconjurat de muzică live, rugăciune, lacrimi și râsete – exact genul de emoție curată pe care el însuși o inspira. A lăsat în urmă o amintire durabilă a grației sale invincibile, alături de soția sa, Sunny Ozell, și cei doi copii ai săi, Daniel și Sophie.

Pentru toate aceste momente de neuitat, îi adresăm o profundă și evlavioasă mulțumire postumă. Îi mulțumim pentru că ne-a înfrumusețat copilăria și tinerețea, pentru că a dat viață unui personaj care ne-a învățat ce înseamnă onoarea, compasiunea și curajul de a privi spre necunoscut. Amintirile luminoase lăsate în memoria celor care i-au iubit interpretarea vor rămâne vii, ca o călăuză peste timp.

​A fost o carieră stelară ce a înnobilat teatrul și a adus o rară eleganță filozofică lumii SF.

Misiunea ta pe Pământ s-a încheiat, căpitane. Drum lin printre stele în următoarea ta misiune!

„Engage!”

Rămas bun, Sir Patrick!

Constantin VLAICU

 

A văzut lumina zilei în 2 Martie 1883 la Ciclova Montană, peste deal de la Oravița (una din cele mai mari aşezări de bufeni din Banat) intr-o familie de olteni veniți din satul Izverna.

Școala primară a urmat-o în localitatea natală, după care a absolvit gimnaziul din Oravița, publicând încă de pe acum poezii şi poveşti populare în Tribuna Poporului din Blaj și Gazeta Transilvaniei din Braşov. Ajutat de Ilie Trăilă, directorul Băncii Orăvițana, Damian Izverniceanu s-a înscris la Institutul Pedagogic din Caransebeş.

După absolvirea acestuia, a fost numit învățător la Sasca Montană, unde a desfăşurat și o bogată activitate culturală în cadrul Reuniunii corale, al cărei conducător şi dirijor a fost. Aici a pus în scenă și unele piese de teatru din creația lui Vasile Alecsandri şi I.L. Caragiale.

După desființarea școlii confesionale române ortodoxe de aici, a trecut, în 1913, ca învățător în localitatea Vrăniut, de unde, în anul următor, a fost mobilizat şi trimis pe frontul din Italia, experiență existențială din care vor rezulta impresionante povestiri: Înaintea unei bărăci, Bianca, Norica etc.

Întors de pe front, în toamna anului 1918, a înființat Garda Națională Română din Ciclova Montană, după care a plecat la Vrăniuț, de unde a trebuit să părăsească Caraşul (din cauza trupelor de ocupație sârbeşti) și să se refugieze la Sibiu, unde a fost angajat ca funcționar la Consiliul Dirigent, resortul instrucției publice, militând pentru Marea Unire de la 1918. Îl aflăm apoi printre cei dintâi studenți ai tinerei Universități românești de la Cluj, unde va obține și licența în Limba și literatura română.

După absolvire, a fost numit profesor şi director la Şcoala Secundară din Târgu-Mureş. De aici, a plecat la Oravița, ca profesor de desen şi limba română la Liceul „General Drăgălina„, unde a funcționat până în anul 1926, când a fost numit director la gimnaziului din Jimbolia. Peste şase ani, desfiinţându-se gimnaziul, a fost transferat la liceul din Lipova, de unde, în 29 Martie 1935, a plecat pe drumul fără întoarcere, la numai 52 de ani.

Încă din copilărie și adolescență, s-a simțit atras de literatură. A devenit membru al Societății de lectură „Ioan Popasu” din Caransebeş, unde a citit lucrări pedagogice şi mici povestiri. A publicat poezii în prestigioasa revistă „Familia” a lui losif Vulcan de la Oradea. A fost un colaborator permanent al „Calendarului Românului” din Caransebeş, unde i s-au tipărit schiţe, povestiri şi nuvele. Numai în calendarul pe 1930, au văzut lumina tiparului: Un transport de gâște și Cântecul iei etc.

Cu timpul, a devenit colaborator la cele mai cunoscute publicații din Banat şi din ţară: Progresul, Foaia Orăviții, Junimea din Oravița, Drapelul din Lugoj, Vatra Banatului, Banatul Românesc, Lumina Caraşului, Neamul Românesc etc.

Damian Izverniceanu a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori de proză scurtă din Banat. Peste 100 de schiţe, povestiri, nuvele au văzut lumina tiparului în publicațiile vremii.

În volum, i-au apărut: Adam Neamțu (roman inspirat din viața acestui haiduc cărăşean), Icoane din Banat, Oltenii din Banat, Banatul, Colecții de colinde şi În codrii Boşneagului. Marele Nicolae lorga l-a caracterizat ca fiind un Agârbiceanu al Banatului.

Damian Izverniceanu a întemeiat în 1925 la Oravița publicația săptămânală Junimea în care au apărut multe din scrierile sale.

De asemenea, a desfăşurat și o bogată activitate didactică şi culturală. De la dânsul a rămas şi o bogată colecție de folclor bănăţean. Pentru întreaga sa activitate, a fost decorat cu Răsplata muncii clasa I şi cu Meritul cultural clasa I.

În volumul Icoane din Banat, Oravița, Tipografia, „Progresul„, 1922 a publicat câteva povestiri şi anume: La Peştera Rolului, Făr Noroc, O noapte pe vapor, Istorisirea unui om bătrân, În codrul Boşneagului, La cazan, Răsplata ucigaşului, Bărbierul păcălit.

În Drapelul din Lugoj au apărut între ani 1907 şi 1909, Sfârşitul câinelui meu, Coconașul Găvrilă, întunecime de lună, Singurătatea, Mângăâierea, Privighetoarea, La crâșmă, Baba Dumitra, Năpasta, Judecata, Din alte vremuri.

În Săptămânalul Progresul din Oravița a publicat: Stânjenari, Căpitanul, Şarpele, Turbata.

În revista „Semenicul„, din Lugoj au apărut: Cântecul ei şi Un speculant.

La moartea lui Damian Izverniceanu acelaşi Nicolae lorga, în oameni care au fost, sublinia talentul de povestitor al celui dispărut: „Paginii simple și adevărate care nu se închina unici unei mode și nu ascultau de nici o direcție. Amintiri puse pe hârtie, credincios din iubire sau din milă pentru dânsele. Era un Agârbiceanu al Banatului… deși cu mult mai puțin, dar un martor cinstit al vremii sale…”

 

Prof. univ. Dr. Constantin FALCĂ Laureat al Academiei Române

 

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își exprimă îngrijorarea față de noul val de restructurări din industria mass-media, cel mai recent exemplu fiind decizia unei importante companii de media cu extindere europeană care în anii ‘90 a fost unul dintre pionierii investițiilor străine în presa din România, de a desființa mai multe posturi de jurnaliști. Dincolo de situația punctuală a unei companii, asemenea decizii reprezintă un semnal de alarmă privind vulnerabilitatea tot mai accentuată a unei profesii esențiale pentru funcționarea societății democratice.

UZPR respectă dreptul companiilor de presă de a-și organiza activitatea în funcție de realitățile economice, dar consideră că jurnalismul nu poate fi privit exclusiv ca o activitate comercială, supusă doar regulilor profitabilității. Presa îndeplinește o misiune de interes public, iar dispariția locurilor de muncă din redacții nu reprezintă doar o problemă a angajaților sau a angajatorilor, ci o pierdere pentru întreaga societate.

În ultimii ani, presiunile economice asupra instituțiilor media s-au accentuat considerabil. Creșterea fiscalității, majorarea tarifelor poștale și a costurilor de distribuție, scumpirea energiei, a serviciilor și a celorlalte resurse necesare funcționării redacțiilor afectează deopotrivă presa scrisă, audiovizualul și publicațiile online. În mod deosebit, presa locală și publicațiile cu resurse financiare limitate se confruntă cu dificultăți care le amenință însăși existența.

Consecințele? Redacții reduse numeric, publicații care își încetează apariția, jurnaliști experimentați care părăsesc profesia și comunități care pierd surse importante de informare.

Fiecare jurnalist profesionist care este nevoit să renunțe la această meserie înseamnă mai puțină capacitate de investigare, de verificare a informațiilor și de supraveghere critică a exercitării puterii. Iar într-o perioadă în care dezinformarea, manipularea și știrile false se propagă cu o rapiditate fără precedent, diminuarea resurselor jurnalismului profesionist reprezintă un risc pe care societatea nu își poate permite să îl ignore.

Din această perspectivă, UZPR consideră că statul are datoria de a recunoaște și de a susține rolul de interes public al jurnalismului, prin politici transparente, echitabile și predictibile, care să contribuie la protejarea locurilor de muncă și la dezvoltarea instituțiilor de presă.

Un asemenea sprijin nu trebuie să genereze dependență politică, să condiționeze conținutul editorial sau să afecteze independența și obiectivitatea jurnaliștilor. Dimpotrivă, mecanismele de susținere trebuie construite astfel încât să garanteze libertatea editorială, pluralismul opiniilor și accesul nediscriminatoriu la resurse.

În egală măsură, UZPR atrage atenția asupra necesității susținerii și consolidării instituțiilor publice de media, în special a Societății Române de Televiziune și a Societății Române de Radiodifuziune. Aceste instituții au un rol fundamental în informarea corectă a cetățenilor, în promovarea culturii și educației, în reflectarea diversității societății și în asigurarea accesului la informație inclusiv pentru comunitățile mai puțin atractive din punct de vedere comercial.

Finanțarea lor adecvată și predictibilă, modernizarea infrastructurii și protejarea profesioniștilor care lucrează în aceste instituții trebuie să constituie priorități ale politicilor publice, în condițiile garantării independenței editoriale și ale utilizării responsabile și transparente a fondurilor publice.

UZPR consideră necesară inițierea unui dialog real între autoritățile statului, patronatele din industria media, organizațiile profesionale și reprezentanții jurnaliștilor, pentru identificarea unor soluții concrete: măsuri fiscale adaptate specificului activității de presă, facilități pentru distribuția publicațiilor, programe transparente de sprijinire a jurnalismului de interes public, precum și mecanisme de protecție și reconversie profesională pentru jurnaliștii afectați de restructurări.

Totodată, Uniunea face apel la companiile din industria media să trateze cu responsabilitate socială procesele de reorganizare, să respecte drepturile angajaților și să caute, prin dialog, soluții care să limiteze pierderea resursei umane specializate.

O democrație nu poate funcționa sănătos fără o presă liberă, iar presa liberă nu poate exista fără jurnaliști profesioniști, protejați și respectați.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își reafirmă solidaritatea cu jurnaliștii afectați de restructurări și disponibilitatea de a participa la elaborarea unor politici publice care să asigure viitorul presei românești.

Foto: pixabay.com