Candela recunoștinței aprinsă la Mănăstirea «Sfânta Ana»: Oameni cu sufletul risipit prin presa și cultura română

Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, începând cu ora 12:00, a avut loc un eveniment comemorativ de o profundă încărcătură spirituală și profesională, intitulat Parastas „Întru veșnică pomenire” – Oameni cu sufletul risipit prin presa și cultura română.

Manifestarea s-a desfășurat într-un loc cu o simbolistică aparte pentru istoria jurnalismului românesc: Mănăstirea „Sfânta Ana” din Orșova (județul Mehedinți) – lăcaș de cult ctitorit chiar de către unul dintre cei comemorați, marele gazetar Pamfil Șeicaru. Evenimentul a fost organizat de Filiala „Mihai Eminescu” Timiș a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), desfășurându-se sub îndemnul: „Să ne amintim cu recunoștință de cei care au dăruit prin condei, prin faptă și prin credință, ceea ce astăzi este parte din noi”.

Demersul a reunit, alături de organizatori, membri ai UZPR și ai altor asociații publicistice, jurnaliști, scriitori, profesori, artiști, oameni de cultură din Timiș, Caraș Severin și Mehedinți, credincioși, cu toții uniți de dorința de a aduce un prinos de recunoștință și rugăciune pentru cele patru personalități marcante care au slujit cu devotament cuvântul scris, radioul și cultura națională:

Pamfil Șeicaru (18 aprilie 1894 – 21 octombrie 1980) – titan al gazetăriei interbelice și ctitorul Mănăstirii „Sfânta Ana”;

Nicolae Danciu Petniceanu (11 aprilie 1936 – 10 septembrie 2020) – scriitor, publicist și promotor al valorilor culturale bănățene;

Doru Dinu Pavăl Glăvan (7 iunie 1946 – 31 octombrie 2021) – om de radio și fost președinte al UZPR;

Sorin Stanciu (1950 – 7 septembrie 2025) – jurnalist și fost președinte al UZPR.

Programul manifestării a debutat cu slujba de pomenire a personalităților comemorate, urmată de o masă creștinească, binecuvântată cu bucate tradiționale specifice zonei. Ulterior, participanții au luat parte la o sesiune de comunicări omagiale și evocări – unele dintre ele profund personale, marcate de amintiri emoționante din colaborările trecute cu cei plecați dintre noi.

Gazda manifestării, Dumitru Buțoi, președintele Filialei „Mihai Eminescu” Timiș a UZPR, pe lângă cuvântul de evocare a celor comemorați, a oferit atât gazdelor – cuvioșilor monahi de la Mănăstirea „Sfânta Ana” –, cât și invitaților, distincții și calendare din partea filialei și a Asociației Cultural-Umanitare „Luceafărul de Vest” din Timișoara.

Tot în cadrul acestui eveniment au fost lansate cele mai recente numere ale publicațiilor:

„Luceafărul de Vest”, revistă editată de Asociația Cultural-Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara;

„Cronica Mehadiei”, publicație a Primăriei Comunei Mehadia, apărută la Editura „Cetatea Cărții” din Mehadia.

Un moment aparte, încărcat de o puternică emoție, l-a constituit lansarea volumului de versuri „Licențiat în (ne)moarte”, semnat chiar de președintele filialei, Dumitru Buțoi, o lucrare dedicată memoriei soției sale, trecute la cele veșnice în cursul acestui an.

Dintre gândurile comemorative așternute pe hârtie și încredințate astfel neuitării, de către contemporani pentru posteritate, am ales să redau în continuare cuvântul omagial rostit de subsemnatul în cadrul acestei manifestări:

OMAGIU ȘI RECUNOȘTINȚĂ

​Mentorii formării mele jurnalistice: Doru Dinu Glăvan și Nicolae Danciu Petniceanu

​Beneficiind de importanța și solemnitatea acestui moment, doresc ca în cele ce urmează să aduc un profund omagiu celor două personalități care m-au marcat definitiv, inspirându-mă și ghidându-mă spre a descifra tainele editorialismului și ale jurnalismului – două veritabile repere ale breslei: Doru Dinu Glăvan și Nicolae Danciu Petniceanu. Pentru sufletele lor mă rog ca Bunul Dumnezeu să le odihnească în pace și lumină, iar pomenirea și amintirea lor să fie veșnică!

​Cu siguranță, Dumnezeu mi-a hărăzit șansa ca zorile formării mele ca gazetar să fie luminate de un „trio” redutabil, care mi-a întins o mână generoasă, îndrumându-mă pas cu pas. Asemeni unui copil ce pornește de-a bușilea și apoi, sub ocrotirea părinților, reușește să pășească singur și să înfrunte viața pe propriile picioare, am învățat să merg în presă alături de ei. Acest trio al maeștrilor a fost format din scriitorul Arthur Silvestri – erudit critic literar, istoric al civilizațiilor și editor -, omul de radio și de presă Doru Dinu Glăvan – arhitect al jurnalismului profesionist vizionar și revitalizator al UZPR – și scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu – deținător al flacării culturale bănățene, apărător al scrisului cu miez și mentor devotat al comunității Mehadiei.

​Constat astăzi cu deplină luciditate că alăturarea acestor trei mari nume nu s-a făcut doar în direcția persoanei mele, ci în jurul unui crez comun. Acest crez a dat naștere și a dinamizat proiectul publicației Vestea (fondată în 2006 și apărută neîntrerupt timp de 14 ani), angrenaj editorial care, prin rotițele sale, a generat alte inițiative culturale și a accelerat propria mea dezvoltare ca editor și jurnalist.

​Vorbind în acest cadru comemorativ despre Nicolae Danciu Petniceanu și Doru Dinu Glăvan, pot afirma cu certitudine că amândoi împărtășeau un obiectiv nobil: susținerea presei regionale și promovarea valorilor identitare locale, construind punți de legătură între publicațiile din provincie și structurile jurnalistice naționale.

​Doru Dinu Glăvan reprezintă vizionarul care a readus Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România în prim-planul vieții publice, lărgind rândurile uniunii și promovând fără compromis statutul moral al ziaristului. Remarcabil a fost atașamentul său față de valorile Banatului Montan, recunoscând și susținând valoarea publicațiilor din această zonă. Una dintre verigile forte ale acestei promovări a fost chiar Nicolae Danciu Petniceanu, devenit un colaborator apropiat al său. Membru cu state vechi al Uniunii, Nicolae Danciu Petniceanu (care a purtat cu smerită mândrie toponimul satului său natal, Petnic) a fost un pilon local de neclintit. Prin munca sa dedicată, el a ridicat presa locală la nivel național, contribuind la zidirea identității și profesionalismului breslei noastre.

​Maestrul de la firul ierbii, omul de cultură adoptat cu dragoste de comunitatea din Mehadia, Nicolae Danciu Petniceanu mi-a insuflat pasiunea pentru cronica locului, cercetarea de arhivă și respectul sacru pentru cuvântul tipărit.

​Prin intermediul lui Nicolae Danciu Petniceanu l-am cunoscut pe Doru Dinu Glăvan, care m-a încurajat permanent să scriu și m-a invitat la colaborare. Una dintre cele mai prețioase amintiri și realizări comune rămâne fondarea paginii de internet a Filialei UZPR Caraș-Severin în anul 2013, proiect inițiat la propunerea mea și realizat cu sprijinul domniei sale, valorificând experiența acumulată anterior în cadrul revistelor Asociației Române pentru Patrimoniu (A.R.P.), inițiate de maestrul Arthur Silvestri. Astăzi, această platformă a crescut exponențial, devenind o emblemă media regională cu zeci de mii de cititori.

​Sufletul lui Doru Dinu Glăvan a fost mereu aproape de Mehadia. Prezent la numeroase manifestări culturale de aici, a dezvoltat proiecte comune cu comunitatea noastră – cum a fost dezvelirea bustului marelui campion Ioan Corneanu de la Plugova, în noiembrie 2007. De asemenea, păstrez cu drag amintirea invitațiilor la manifestările jurnalistice naționale, cum au fost „Eurodialogurile” din Poiana Rusca Teregova, găzduite de Casa Wittmann – devenită sub coordonarea sa un veritabil hub de reflecție media. În cadrul tuturor acestor întâlniri, prin sfaturi părintești și exigență profesională, m-a ajutat să pătrund pas cu pas în tainele meseriei.

​La rândul său, Nicolae Danciu Petniceanu mi-a transmis nu doar tehnica redactării și a editării unei reviste, ci și spiritul enciclopedic care îl copleșea, dragostea necondiționată pentru Banat și pasiunea de restaurator de memorie.

​Nenumărate au fost orele petrecute împreună analizând articole, salvarea documentelor vechi și promovarea patrimoniului local. În casa sa de pe „Strada Pădurii” – cum îi plăcea să o numească și unde se afla sediul redacției Vestea -, paginile fiecărui număr îmi erau citite integral de către maestru, după care concepeam împreună macheta. Fiindcă nu reușisem să îl inițiez în tainele calculatorului, materialele îmi parveneau olograf sau bătute la mașina de scris, urmând ca eu să le culeg digital și să le așez în pagină. Aceasta mi-a fost ucenicia rodnică! Iar cea mai de preț lecție primită de la el a fost aceea de a privi faptele mărunte ale comunității și de a le ridica, prin rigoare și penel, la rangul de cronică istorică.

​

​O încheiere a acestui mănunchi de amintiri și de pioasă rememorare nu poate fi decât o reconfirmare a dătoriei noastre morale de a le purta mai departe moștenirea.

​Evoluția și identitatea unei comunități – indiferent de dimensiunea ei – depind în mod decisiv de potențialul său uman, de calitățile morale și intelectuale ale celor care o slujesc. Atât Doru Dinu Glăvan, cât și Nicolae Danciu Petniceanu au fost veritabili ctitori de conștiință. Ei au dovedit că presa de provincie nu este o soră mai mică a presei centrale, ci este inima caldă a identității naționale, locul unde se păstrează nealterat graiul, memoria și demnitatea vetrei străbune.

​Pentru mine, lecțiile lor de presă și de viață rămân o candelă aprinsă. Trecerea anilor nu face decât să confirme valoarea modelului pe care l-au oferit: un jurnalism făcut cu credință, cu rigoare documentară și cu o dragoste necondiționată pentru oameni.

​Pășind pe urmele lor, ne rămâne datoria de a nu lăsa condeiul din mână, de a cultiva tinerilor iubirea pentru adevărul tipărit și de a veghea ca amintirea acestor doi maeștri ai cuvântului să rămână gravată cu litere de lumină în cronica Banatului Montan și a întregii țări.

​Veșnică să le fie pomenirea și nestinsă candela recunoștinței noastre!

Constantin VLAICU

 

Lasă un răspuns