4 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitat: scriitoarea, editoarea și criticul de artă / literatură dr. Ada Cruceanu Chisăliță. Tematica conferinței: Reșița și arta plastică.

 

5 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

255 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.

100 de ani, de când Reșița a devenit prin decret regal, comună urbană.

Proiect „Cei trei A din Reșița” – Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo în 12 expoziții dedicate Reșiței în anul aniversar 2026.

Expoziția Nr. 7, autor Andrei Florin Bălbărău.

 

6 iulie 2026, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ne aducem aminte de predecesorii noștri: 115 ani de la nașterea lui Georg Hromadka (*6 iulie 1911, Lupeni – † 12 aprilie 1985, Singen / Hohentwiel, Germania).

O expoziție documentară.

 

7 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri literare cu invitați din Timișoara.

Prezentare de cărți: Florian Mihalcea, „Poezie mecanică”, Editura „Brumar” Timișoara, 2026, și Viorel Marineasa, „Vederi din Timișoara. Proză scurtă”, Editura „Junimea” Iași, 2026.

 

8 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri literare.

Prezentare de carte: Viorica Bălteanu, „Prier cu funigei / Aprile dai fili vaganti di ragno”, Editura „Junimea” Iași, 2026.

 

9 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri culturale.

Întâlnire cu membrii Cenaclului „Lira” din Oțelu Roșu, coordonatoare: Didina Curea.

Expoziție de artă plastică „Mandale” de Didina Curea.

 

11 iulie 2026, ora 11.00, sediul Asociației „Semper Agape” Partoș, jud. Timiș:

Dialogurile de la Partoș. Eveniment cultural-artistic organizat de Cercul literar „Partoș”.

Cu participarea, printre alții, și a unei delegații din partea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz“ Reșița.

 

14 iulie 2026, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ziua Franței (14 iulie): Expoziție „Amintiri fotografice din Nisa“, cu fotografii de Erwin Josef Țigla.

 

15 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

expoziția de fotografii „Mirificul Banat Montan“, realizate de Nicu Șușara (Anina).

 

16 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Manifestare dedicată încheierii celui de al 39-lea an de activitate al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Darea de seamă prezentată de președintele acesteia, Erwin Josef Țigla, și de dr. ing. Christian Paul Chioncel.

Program muzical susținut de corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), de Duo Marianne & Petru Chirilovici, de grupurile muzicale „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca) și „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas). Prezentare de dansuri  populare germane de către formația „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

Mică expoziție a cercurilor de sculptură „Jakob Neubauer” (coordonator: George Molin) și pictură „Deutsche Kunst Reschitza” (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) ale Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin.

 

 

 

4. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: Dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, Schriftsteller, Herausgeber von Büchern und Zeitschriften, Kunst- und Literaturkritikerin. Themata der Konferenz: Das künstlerische Reschitza.

 

5. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Projekt „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

255 Jahre, seitdem am 3. Juli 1771 in Deutsch-Reschitza deutsche, aus Bokschan hierher versetzte Schmelzer, die Hochöfen „Josephus” und „Franziskus” anbliesen, die Geburtsstunde der Industrie in Reschitza. 

100 Jahre, seit Reschitza durch königlichen Erlass eine Stadtgemeinde wurde.

Ausstellungsprojekt „Reschitza 255 / 100”. Die drei A in für Reschitza gewidmeten Ausstellungen: Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo.

Ausstellung Nr. 7, Autor: Andrei Florin Bălbărău.

 

6. Juli 2026, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Wir erinnern uns an unsere Vorgänger: Zum 115. Geburtstag von Georg Hromadka (*6. Juli 1911, Lupeni – † 12. April 1985, Singen / Hohentwiel, Deutschland).

Eine Dokumentationsausstellung.

 

7. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Literarische Dialoge mit Gästen aus Temeswar.

Buchpräsentationen: Florian Mihalcea, „Poezie mecanică” (= „Mechanische Poesie”), Verlag „Brumar” Temeswar, 2026, und Viorel Marineasa, „Vederi din Timișoara. Proză scurtă” (= „Ansichten aus Temeswar. Kurze Prosa”), Verlag „Junimea” Jassy, 2026.

 

8. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Literarische Dialoge.

Buchpräsentation: Viorica Bălteanu, „Prier cu funigei / Aprile dai fili vaganti di ragno” (= „April mit umherirrenden Spinnfäden”), Verlag „Junimea” Jassy, 2026.

 

9. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kulturelle Dialoge.

Begegnung mit dem Literatur- und Kunstkreis „Lira“ aus Ferdinandsberg, Koordination: Didina Curea.

Kunstausstellung: „Mandala” von Didina Curea.

 

11. Juli 2026, 11:00 Uhr, Sitz des Vereines „Semper Agape” Partoș, Kreis Temesch:

Kulturelle Dialoge in Partoș, in der Organisierung durch den Literaturkreis „Partoș”.

Als Gäste u.a. auch Vertreter der Deutschen „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza.

 

14. Juli 2026, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Nationalfeiertag Frankreich (14. Juli): Fotoausstellung „Reiseeindrücke aus Nizza“, mit Fotos von Erwin Josef Țigla.

 

15. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Fotoausstellung „Das wunderschöne Banater Bergland“, mit Fotos von Nicu Șușara (Anina).

 

16. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Schlussveranstaltung des 39. Arbeitsjahres des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“. Kurzbericht des Vereinsleiters Erwin Josef Ţigla, unter Mithilfe von Dr. Ing. Christian Paul Chioncel.

Musikprogramm: „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), Duo Marianne & Petru Chirilovici, „Intermezzo“ (Koordination: Lucian Duca), „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas);

Tanzvorführung seitens der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppen (Leitung: Marianne & Nelu Florea);

Ausstellung der Kunstkreise des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Holzschnitzerei-Kreis „Jakob Neubauer“ – Koordination: George Molin, und Malerei-Kreis „Deutsche Kunst Reschitza“ – Koordination: Doina & Gustav Hlinka).

 

3 iulie 2026, ora 11.00, vizită la Vila Veche, Vila Roșie, la Buncăr și Sere, Platforma UCMR:

Proiect „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

255 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.

100 de ani, de când Reșița a devenit prin decret regal, comună urbană.

Tur ghidat de Ioana Ciolea, Bogdan Andrei Mihele și Andrei Florin Bălbărău.

 

 

3. Juli 2026, 11:00 Uhr, Besuch in der Alten Villa = Vila Veche, Roten Villa = Vila Roșie,

Bunker und Gewächshäuser, UCMR-Plattform:

Projekt „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

255 Jahre, seitdem am 3. Juli 1771 in Deutsch-Reschitza deutsche, aus Bokschan hierher versetzte Schmelzer, die Hochöfen „Josephus” und „Franziskus” anbliesen, die Geburtsstunde der Industrie in Reschitza. 

100 Jahre, seit Reschitza durch königlichen Erlass eine Stadtgemeinde wurde.

Führung durch Ioana Ciolea, Bogdan Andrei Mihele und Andrei Florin Bălbărău.

 

2 iulie 2026

Astăzi, este de notorietate faptul că Big Tech modelează modul în care știrile sunt prezentate, lăsând instituțiilor media puține alte opțiuni decât să se conformeze. La Forumul Global Media al Deutsche Welle, participanții au discutat despre cum să reziste și să se adapteze. Evenimentul s-a desfășurat sub motto-ul „Jurnalism cu voce tare: Vorbește. Ascultă. Acționează” și a reunit la Bonn peste 1.400 de profesioniști media din peste 110 țări pentru a discuta despre modul în care instituțiile media și jurnaliștii de pretutindeni ar trebui să gestioneze dezinformarea, polarizarea și schimbările tehnologice.


Big Tech și lupta împotriva reglementărilor care să compenseze munca jurnalistică

Au trecut aproximativ două decenii de când cele mai mari companii de tehnologie a informației au început să ia decizii cu privire la modul în care oamenii obișnuiți își primesc știrile – cum sunt create, cum sunt difuzate și cum sunt recepționate – aducând în ecuație dominația acestor giganți asupra tuturor lucrurilor, de la motoarele de căutare la rețelele sociale și, mai recent, inteligența artificială.

O investigație transnațională condusă de Agencia Publica și CLIP, Centro Latinoamericano de Periodismo de Investigación, împreună cu alte 15 instituții media din 13 țări, a constatat că giganții tehnologici au folosit prestigiul jurnalismului pentru a se impune, doar pentru a capta ulterior publicul, în propriile condiții. „În acest proces, aceștia au construit un adevărat manual pentru a lupta împotriva reglementărilor la nivel mondial care urmăresc o compensație echitabilă pentru mass-media”, scrie Natalia Viana, co-fondatoare și directoare executivă a Agência Pública Brazilia, cea mai mare redacție non-profit din America Latină, care, împreună cu Maria Teresa Ronderos, a coordonat recenta investigație transnațională „Mâna invizibilă a Big Tech”, despre lobby-ul Big Tech în diferite țări.

Cum își pot păstra mass-media statul și independența într-un astfel de tablou? Și ce fel de relații ar trebui să aibă jurnaliștii cu cele cinci așa-numite companii Big Tech: Alphabet (compania-mamă a Google), Apple, Meta, Amazon și Microsoft? La Forumul Global Media, aceasta a fost o întrebare importantă.


Inteligența artificială, instruită pe conținut jurnalistic neplătit

Platformele online sunt acum extrem de puternice și fac totul, de la a decide cât de vizibile ar trebui să fie anumite forme de conținut până la distribuirea și monetizarea acestora. Cooperarea autentică între platforme și jurnalism este dificil de identificat, a punctat Courtney C. Radsch, directoarea Centrului pentru Media și Guvernanță Digitală, cu sediul în SUA: „Suntem parteneri atunci când curățăm mizeria și dezinformarea care se răspândesc online?”. Radsch a subliniat cum modelele lingvistice mari, sau sistemele de inteligență artificială, sunt frecvent instruite pe conținut jurnalistic și, de obicei, fără a se plăti nicio compensație pentru utilizarea acelui conținut:„Jurnaliștii joacă un rol crucial în această instruire, deoarece informațiile pe care le furnizează sunt cele care mențin inteligența artificială ancorată în fapte și realitate. Inteligența artificială are nevoie de noi mai mult decât avem nevoie de ea”.

Pe de altă parte, Cyriac Roeding, antreprenor și investitor din Silicon Valley, a cerut o schimbare de perspectivă: „Cred că este momentul să renunțăm la acest argument standard al Big Tech împotriva jurnaliștilor. Instituțiile media însele ar trebui să inoveze și să dezvolte noi modele de afaceri, să avanseze cu modele bazate pe abonamente plătite și să valorifice noile tehnologii”. Dar acest lucru nu funcționează peste tot, a atras atenția Marcela Duarte, directoarea de inovație la Aos Fatos, o firmă braziliană de verificare a faptelor, cu o vastă experiență: „Paywall-urile sunt nerealiste în țări precum Brazilia, deoarece mulți oameni pur și simplu nu și le pot permite. Jurnalismul ar trebui să se desfășoare acolo unde este publicul său – și adesea acesta este de fapt pe platforme precum Facebook și Instagram, de la Meta, sau YouTube, de la Alphabet. Modelul de abonament al New York Times nu este neapărat transferabil în fiecare țară”.


Cine răspunde pentru daune?

Prezentatorul de televiziune german Eckart von Hirschhausen, care este și medic, a vorbit despre repercusiunile în viața reală ale dominației Big Tech asupra surselor de informare. „Există oameni care mor acum de rujeolă din cauza dezinformării… deci aceasta nu este doar o dezbatere despre relații. Este într-adevăr o chestiune de viață și de moarte”. Von Hirschhausen ar dori să vadă platformele administrate de Big Tech „trase la răspundere pentru daunele pe care le produc, precum și o rețea europeană ghidată de valori, nu de profituri și minciuni”, a susținut Hirschhausen, potrivit dw.com.

În cadrul forumului, participanții au discutat, de asemenea, noi modalități de a consolida rolul important al jurnalismului în democrație. „Libertatea presei și libertatea de exprimare nu sunt un lux, sunt indispensabile pentru democrație, pentru securitate și pentru societățile libere”, a declarat directoarea DW, Barbara Massing.

Foto: YouTube

Istoria jurnalismului românesc este strâns legată de procesul de modernizare politică, culturală și națională a societății românești din secolul al XIX-lea. În spațiile istorice românești – Moldova, Muntenia, Transilvania și Dobrogea – presa a apărut în contexte politice diferite, fapt care a influențat profilul primilor gazetari și rolul lor în societate. Înainte de profesionalizarea propriu-zisă a meseriei de jurnalist, activitatea publicistică era desfășurată de cărturari, profesori, oameni politici, clerici sau scriitori, care vedeau în gazetă un instrument de educație națională și de formare a opiniei publice.

Primele generații de ziariști români au avut o misiune dublă: informarea publicului și afirmarea identității culturale românești. În acest sens, Gheorghe Asachi în Moldova, Ion Heliade Rădulescu în Muntenia, George Barițiu în Transilvania și Ioan N. Roman în Dobrogea sunt considerați personalități fondatoare ale jurnalismului regional românesc.

În Moldova, începuturile presei moderne sunt legate de personalitatea enciclopedică a lui Gheorghe Asachi (1788–1869), considerat întemeietorul jurnalismului moldovenesc. La 1 iunie 1829, el a fondat la Iași ziarul Albina Românească, prima publicație periodică în limba română din Moldova. Ziarul avea un caracter politico-literar și urmărea să informeze publicul asupra evenimentelor interne și externe, să popularizeze cultura românească și să contribuie la dezvoltarea limbii literare.

Activitatea lui Asachi depășea însă simpla redactare a unui ziar. El a organizat tipografii, a încurajat traducerile din presa europeană și a contribuit la formarea unei adevărate culturi a lecturii periodice. Prin Albina Românească, Moldova intra în circuitul european al informației și al dezbaterii publice.

Asachi poate fi considerat primul ziarist profesionist al Moldovei deoarece și-a consacrat o parte semnificativă a activității organizării, redactării și conducerii unei publicații periodice pe termen lung, transformând gazetăria într-o activitate constantă și instituționalizată.

În Muntenia, figura centrală a începuturilor presei este Ion Heliade Rădulescu (1802–1872). La București, în anul 1829, el a fondat Curierul Românesc, primul ziar românesc cu apariție regulată din Țara Românească. Apariția publicației coincide cu cea a Albinei Românești, cele două ziare devenind pilonii presei românești moderne.

Heliade Rădulescu a înțeles rolul presei ca instrument de educare și modernizare a societății. Celebrul său îndemn „Scrieți, băieți, numai scrieți!” reflectă convingerea că dezvoltarea unei literaturi și a unei prese naționale constituie condiții esențiale ale progresului cultural.

Prin articolele sale, Heliade a abordat probleme de limbă, educație, economie și administrație, promovând ideile iluministe și reformatoare. Totodată, el a creat un model de gazetar implicat civic și politic, care avea să influențeze generațiile următoare de publiciști români.

În istoria jurnalismului românesc, Ion Heliade Rădulescu este considerat primul mare profesionist al presei muntene și unul dintre fondatorii presei naționale românești.

În Transilvania, dezvoltarea presei românești s-a produs în condițiile dominației habsburgice și ale luptei pentru drepturile politice și culturale ale românilor. Figura centrală a acestei mișcări este George Barițiu (1812–1893).

La 12 martie 1838, Barițiu a fondat la Brașov Gazeta de Transilvania, primul ziar politic românesc din Transilvania. Publicația a devenit rapid principalul organ de exprimare al românilor ardeleni și un instrument fundamental în afirmarea conștiinței naționale.

Barițiu nu a fost doar redactor și editor, ci și un excelent analist politic. Articolele sale urmăreau evoluțiile din Imperiul Habsburgic și din Principatele Române, pledând pentru emanciparea românilor și pentru unitatea culturală a tuturor provinciilor românești.

În timpul Revoluției de la 1848, Gazeta de Transilvania a devenit una dintre cele mai importante tribune politice românești. Activitatea lui Barițiu ilustrează trecerea de la gazetăria culturală la jurnalismul politic modern, motiv pentru care el este considerat întemeietorul presei profesioniste din Transilvania.

Spre deosebire de Moldova, Muntenia și Transilvania, Dobrogea a cunoscut o dezvoltare mai târzie a presei românești, determinată de integrarea provinciei în statul român după 1878.

Printre pionierii gazetăriei dobrogene se remarcă Ioan N. Roman (1866–1931), avocat, publicist și om politic. El a fondat și susținut numeroase publicații locale la Constanța și a promovat integrarea Dobrogei în viața culturală și politică a României moderne.

Prin activitatea sa publicistică, Ioan N. Roman a contribuit la formarea unei opinii publice regionale și la consolidarea identității românești într-o provincie caracterizată prin diversitate etnică și culturală. El este considerat unul dintre primii ziariști profesioniști ai Dobrogei și întemeietor al publicisticii moderne dobrogene.

Alături de acesta trebuie menționați Grigore Dănescu și alți colaboratori ai presei constănțene de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care au contribuit la dezvoltarea instituțiilor jurnalistice regionale.

Analiza activității lui Gheorghe Asachi, Ion Heliade Rădulescu, George Barițiu și Ioan N. Roman permite identificarea unor trăsături comune: Formație enciclopedică – toți proveneau din elita intelectuală a vremii. Misiune educativă – presa era percepută ca instrument de iluminare a publicului. Angajament național – ziarele promovau limba și cultura română. Spirit civic – gazetarii participau activ la viața politică și socială. Activitate instituțională – au fondat redacții, tipografii și rețele de colaboratori.

Acești pionieri au creat bazele profesiei de jurnalist într-o epocă în care presa era încă la începuturile sale și au impus modele de conduită profesională care au influențat evoluția jurnalismului românesc până în secolul XX.

Primii ziariști profesioniști din provinciile istorice românești au fost mai mult decât simpli redactori de ziare. Ei au fost constructori de instituții, promotori ai culturii și agenți ai modernizării sociale. Gheorghe Asachi în Moldova, Ion Heliade Rădulescu în Muntenia, George Barițiu în Transilvania și Ioan N. Roman în Dobrogea au pus bazele jurnalismului românesc modern și au transformat presa într-un factor esențial al afirmării identității naționale.

Opera lor demonstrează că presa românească s-a născut în strânsă legătură cu idealurile culturale și politice ale epocii moderne, devenind unul dintre principalele instrumente de formare a conștiinței publice românești.

Bibliografie selectivă

Asachi, Gheorghe, Albina Românească, Iași, 1829–1850.

Barițiu, George, Părți alese din istoria Transilvaniei, Sibiu, 1889.

Cândea, Virgil, Istoria jurnalismului din România, București, Editura Academiei.

Marinescu, Valentina, Istoria presei românești, București, 2010.

Popescu, Cristian Florin, Istoria jurnalismului din România în date, București, 2012.

Radu, Raluca, Jurnalism românesc. Evoluții istorice, București, 2015.

Stan, Constantin, Istoria presei românești, București, 2004.

Barițiu, George, Gazeta de Transilvania, colecțiile 1838–1893.

Heliade Rădulescu, Ion, Curierul Românesc, colecțiile 1829–1848.

Roman, Ioan N., Scrieri politice și publicistice, Constanța, ediții postume.

Darabană, Diana, „Incursiuni la originea publicisticii românești: Gh. Asachi și B.P. Hasdeu”, în Philologica Jassyensia, IX, nr. 2, 2013.

Foto: pixabay.com

• 3 iulie 1771, 4 iulie 1776

În sud-vestul României, la poalele munților Semenic, înconjurată de dealuri împădurite, trăiește Reșița. Bătrâna doamnă a industriei are certificat de naștere 3 iulie 1771, atunci cînd, din ordinul administrației Curții Imperiale Habsburgice de la Viena din timpul împărătesei Maria Tereza, s-au aprins cele două furnale Josephus și Franciscus. Astfel, Reșița- proiect industrial imperial planificat la Viena- devine realitate, trecerea de la o economie locală la industrie grea planificată fiind începutul dezvoltării celui mai vechi centru metalurgic din România și a unuia dintre cele mai vechi din Europa Centrală. Dacă în 1717 ,,Retziza” apare în conscripțiile austriece cu 62 de gospodării, în perioada 1776-1787 are loc colonizarea zonei cu familii de muncitori germani din Austria și din regiunea Rinului care contribuie activ, alături de muncitori români, la dezvoltarea industriei și a orașului. În anul 1855 Uzinele intră sub administrarea St.E.G., momentul generând o modernizare accelerată. 1872 este anul în care la Reșița se construiește prima locomotivă cu abur din actualul teritoriu al României- simbol al industriei locale. 1925 aduce Reșiței statutul de oraș fiindu-i recunoscut rolul său industrial major. 1948 naționalizarea uzinelor după instaurarea regimului comunist aduce industria grea în rolul principal de motor economic al orașului iar Reșița devine municipiu și reședință a județului Caraș- Severin.

Dezvoltarea Reșiței după 1771 a atras populații din varii regiuni ale Imperiului Habsburgic. Specialiștii în metalurgie și minerit, inginerii, tehnicienii, funcționarii, muncitorii calificați și necalifica au transformat mica așezare într-o societate urbană modernă, diversă din punct de vedere social, etnic, religios și cultural, cu școli, spitale, lăcașuri de cult, asociații profesionale, servicii sociale, societăți sportive și culturale. Uzinele Reșița au fost principalul factor de dezvoltare până la sfîrșit de scol XX.

În secolele XVIII-XIX, administrația Imperială colonizează Banatul cu populații din diverse regiuni ale Imperiului. Aici este creat un model de conviețuire specific Banatului, bazat pe colaborare și respect reciproc între români, germani, maghiari, cehi, slovaci, croați, sârbi, everei, țigani, francezi, ucraineni și alte grupuri mai mici. Pluralitatea etnică a generat o diversitate religioasă: ortodocși romîni, ortodocși sârbi, romano- catolici, greco-catolici, reformați, evanghelici (luterani), comunitatea mozaică, neoprotestanți, iar lăcașurile de cult sunt repere importante ale patrimoniului material local.

Dintre personalitățile care au amprentat adânc Reșița se numără, fără dubii, Maria Tereza- sub domnia Sa au fost înființate furnalele din 1771, Max Auschnitt, John Haswell, Nicolae Malaxa, Mihail Rădulescu, Alexandru Popp, administratorii și inginerii camerali ai Banatului habsburgic- organizatori ai exploatărilor miniere și metalurgice, generațiile de furnaliști, ingineri, tehnicieni, metalurgiști care au construit renumele Reșiței și au transformat un mic sat din Banatul de Munte într-unul dintre cele mai importante centre industriale din Europa Centrală.

Viața bogată a Reșiței este legată de nume cu rezonanță în cultură, artă, știință și sport: Eftimie Murgu, Traian Lalescu, Andrei Șaguna, Ioan Popasu, Sabin Pautza, Ion Românu, Walterr Mihail Klepper, Doru Popovici, Ion Stendl, Mircea Martin, Teodora Moisescu-Stendl, Dan D. Farcaș, Ștefan Harnad, Alexander Tietz, Corneliu Diaconovici, Octavian Doclin, Ioan Chichere, Jan Cornelius, Ada D. Cruceanu, Gheorghe Jurma, Costel Stancu, Cristian Chivu, Francisc Vaștag, Ioan Schuster, Luminița Dobrescu, Werner Stöckl, Florin Pera, Marius Țeicu, Stela Enache– sunt nume legate indisolubil de Reșița.

Reșița păstrează, conservă, promovează caracterul său multicultural și patrimoniul local prin evenimente culturale, colaborări interetnice, proiecte de restaurare a patrimoniului industrial, festivaluri, competiții scolare, sportive, culturale, lansări de carte, expoziții.

Identitatea orașului de pe Bârzava este construită pe trei piloni: idustrie, multiculturalitate și toleranță confesională, elemente care definesc Reșița de 255 de ani.

La 3 iulie 2026, Reșița celebrează 255 de ani de industrie industrială și, implicit, de istorie modernă. La 4 iulie 2026, Statele Unite ale Americii marchează 250 de ani de când Cel De-al Doilea Congres Continental a adoptat Declarația de Independență, moment istoric în care cele 13 colonii americane s-au separat, oficial, de Regatul Marii Britanii. Evenimentul a pus bazele națiunii americane și a devenit Ziua Independenței/Independence Day.

LA MULȚI ANI, REȘIȚA! LA MULȚI ANI, SUA!

Între cele două repere istorice sunt 5 ani și 1 zi diferență. Concluzia logică: industria reșițeană – implicit cea românească – este mai veche decât a SUA. Ceea ce ar trebui să ne dea un fior de mândrie.

Bunicii – model al demnității și omeniei

(Concurs județean de creație literară. Lucrările sunt comentate de prof. Napeu-Daha Maria Delia)

 

Primele lecții despre lume nu sunt primite din cărți, ci din relațiile care ne oferă siguranță, acceptare și continuitate afectivă. În lucrarea Păstrează-ți copiii aproape, Gabor Matẻ evidențiază, prin prisma teoriei atașamentului, că dezvoltarea armonioasă a copilului depinde de prezența unor adulți disponibili emoțional, capabili să-i ofere sentimentul de apartenență. În multe familii, bunicii împlinesc tocmai această funcție esențială: prin răbdare, discreție și iubire necondiționată, ei devin adevărate modele de demnitate și de omenie, repere morale care însoțesc formarea identității generațiilor mai tinere.

Liceană la Colegiul Pedagogic „Regina Maria” din Deva, Varsanyi Victoria Amalia (foto 2) a înțeles că bunica, Varsanyi Dora (foto 3), este cea care a avut un aport considerabil în formarea identității sale prin insuflarea unor valori neprețuite și a unor tradiții, precum savuroasa gastronomie maghiară. Timpul de calitate este probabil cel mai de preț dar al bunicilor, iar doamna Varsanyi a împărtășit momente de neuitat cu nepoata sa. Serile de rummy, de puzzle, de seriale au devenit un ritual între generații, un refugiu al tinereții în acalmia și răbdarea senectuții. În semn de mulțumire, nepoata promite să transmită numele bunicii sale unei posibile fiice.

Pentru Spoială Corina Ioana (foto 4), elevă la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Hunedoara, bunicul este un model pentru nepoți. Cu inteligență și sensibilitate reflexivă, adolescenta din clasa a VIII-a observă implicarea afectivă, psihologică și axiologică a bunicilor în viața celor mai tineri care îi înconjoară. Indiferent de situație, demnitatea i-a caracterizat bunicul Corinei. Astfel, domnul Bărănescu Ioan (foto 5) devine o lecție vie prin aplicarea exemplului personal.

Când pleacă dintre noi, bunicii nu lasă doar valori durabile, ci și dorul pentru felul în care numai ei știu să iubească. Ciobanu Maria (foto 6), elevă la Colegiul Național „Decebal” din Deva, își aduce aminte cu nostalgie de iubirea necondiționată a bunicului Sabin Benea (foto 7), dar și de povețele pline de înțelepciune și căldură. Cuvintele lui și demnitatea parcursului său în viață rămân binecuvântări pentru urmași.

Elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Sarmizegetusa, Vlad Gabriela (foto 8) scrie cu simplitate și claritate despre relația sa cu bunica Bogdan Arviga (foto 9). Micile detalii ale vieții sunt cele care creează legături puternice între oameni. Astfel, bunica își întâmpină zilnic nepoata când vine de la școală și participă împreună la activitățile gospodăriei. Totodată, rochițele tricotate și mâncărurile gustoase sunt alte modalități ale bunicii de a-și exprima dragostea, iar recunoștința nepoatei nu întârzie să se manifeste.

Timpul magic petrecut cu bunicii i se dezvăluie și elevei Bernat Miriam Naomi (foto 10) de la Școala Gimnazială Râu de Mori. Răsfățul bunicii Bernat Mărioara (foto 11) nu este o dovadă a iresponsabilității, ci o lecție a felului în care se pot clădi mici complicități între bunici și nepoți, sănătoase pentru asigurarea atașamentului. Acesta este unul dintre cele mai puternice răspunsuri la întrebarea de ce sunt așa de iubiți bunicii. Tot ei sunt cei care deschid un portal spre o lume tot mai diferită de cea a noilor generații. Jocurile vechi și libertatea lipsită de tehnologie devin povești palpitante, dar și o alternativă captivantă pentru copiii de azi.

Importanța poveștilor bunicii Pribac Liliana (foto 12) se liricizează pentru Șincovici Antonia (foto 13), elevă la Școala Gimnazială Băcia. Oda dedicată bunicii dezvăluie multă sensibilitate poetică, dar și o imagine luminoasă a femeii care se îngrijește de nepoată asemenea unei zâne. Lumina ei este lunară, cea care păstrează misterul în termeni blagieni și capătă proporții mitice.

Descrierea pe care i-o face Groza Tania (foto 14), elevă la Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” din Brad, bunicii Suciu Maria (foto 15) este una emoționantă. Frumusețea interioară a bunicii se reflectă pe chipul acesteia, dar și în atitudinea calmă, iubitoare și iertătoare care se revarsă asupra nepoatei ori de câte ori au ocazia de a petrece timpul împreună. Distanța fizică ce le separă dispare însă în amintirea fetei pentru care bunica este mereu prezentă.

Birescu Gogâță David Petru (foto 16) este elev la Școala Primară Mărtinești. Mia Birescu (foto 17), bunica acestuia, este prezentată la superlativ de către nepotul iubitor. Răbdarea, iubirea și sfaturile înțelepte fac parte din recuzita bunicii implicate în dezvoltarea emoțională armonioasă a nepotului său. Cei doi petrec timp de calitate împreună, chiar și atunci când oboseala pare să răzbească. Tocmai de aceea David își dă seama cât de mare este dragostea bunicii sale.

Denis Pavel (foto 18), elev al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Hunedoara, observă rolul fundamental pe care îl au bunicii în familia extinsă, manifestându-se ca un liant între generații. Prin grija bunicului Pavel Constantin (foto 19), nepoții învață ce înseamnă respectul, bunătatea și devotamentul față de familie. Tradițiile și o lume spectaculoasă a trecutului se păstrează în relatările bunicului despre copilărie, iar cei care îl ascultă dobândesc valori esențiale, dar și amintiri de neuitat.

Ceuță Minerva (foto 20), bunica lui Popescu Casian (foto 21), elev la Liceul „Profesor Bora Tit Liviu” din Baru, are chip de poveste. Hărnicia bunicii pare proverbială, nepotul observând energia de care dispune persoana cea mai dragă și mai înțelegătoare din viața sa, indiferent de vârstă și de micile probleme de sănătate. Bunica este și o prietenă adevărată pentru Casian, contribuind cu sfaturi înțelepte la maturizarea băiatului. Ca mulți alți nepoți și el dorește ca bunica să fie nemuritoare.

Pentru Dario Ionescu-Gruia (foto 22), elev al Școlii Gimnaziale Bretea Română, bunica Letiția Ionescu-Gruia (foto 23) este un tezaut viu. Cunoscătoare a tradițiilor și a obiceiurilor din Țara Hațegului, satul Vâlcele, transmite mai departe nepotului ceea ce a dobândit de la strămoși. Dario este martor al patrimoniului local prin intermediul bunicii care îl implică la pregătirea bucatelor tradiționale și îi face cunoscute cântecele populare. Astfel, identitatea locală este asimilată de noile generații, având șansa de a se descoperi și posterității.

Asemenea personajelor înțelepte din basme, responsabile pentru evoluția eroilor, bunica David Anica (foto 24) este călăuza Ioanei David (foto 25) de la Școala Gimnazială Bănița. Calitățile bunicii sunt prețioase pentru tânăra nepoată mereu deschisă povețelor sale. Ioana învață de la bunica sa cum să își dezvolte latura decizională și cât de importantă este încrederea în sine pentru a răzbi în viață. Pe lângă împărtășirea unor valori esențiale, bunica aduce acea notă magică în viața nepoatei și prin dragostea pentru deliciile culinare.

Bunicii nu oferă doar sprijin și afecțiune, ci transmit, prin exemplul vieții lor, un mod demn și profund omenesc de a fi în lume. Într-o societate grăbită, în care relațiile autentice sunt adesea puse la încercare, prezența lor rămâne un reper al continuității, al răbdării și al iubirii necondiționate. Mărturiile acestor copii și adolescenți arată că adevărata moștenire lăsată de bunici nu constă în bunuri materiale, ci în valorile pe care le cultivă zi de zi: respectul, bunătatea, responsabilitatea și sentimentul apartenenței. Prin ei, fiecare generație învață că demnitatea se trăiește în gesturi simple, iar omenia se păstrează vie atât timp cât există oameni dispuși să dăruiască din timpul, înțelepciunea și dragostea lor fără a cere nimic în schimb.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

În data de 3 iulie se sărbătoresc 255 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.

Acum 6 ani am primit din partea arhivistului Diecezei Romano-Catolice Timișoara, dr. Claudiu Sergiu Călin, copia înregistrării în matricolă a sfințirii celor două cuptoare. Înregistrarea se găsește la: „Matricula Baptisatorum, Copulatorum, Defunctorum 1758-1773 [et Conversorum, cum Status Animarum et informationes historicae] Paroeciae Karassova” (pagină nenumerotată, spre finalul volumului).

Textul în original în latină și traducerea în limba română și germană:

Annô ut Supra [1771] die 3ia Julÿ primavice benedictae sunt Cæ[sare]o Regiæae ustrinæ seu Hochöfen in Neo-erecto loco Montano Reschiza dicto per me Patrem Michaëlem Grosdich Administratorem Parochiæ Carashoviensis

(În anul de mai sus [1771], ziua 3-a a lui iulie, au fost binecuvântate cuptoarele cezaro-crăiești sau Hochöfen în nou întemeiatul loc montan Reșița [binecuvântare] rostită de mine Pater [=preot-călugăr] Michaël Grosdich, administrator parohial [=paroh] de Carașova)

(Im oben angegebenem Jahr [1771], am 3. Juli wurden die Kaiserlich-Königlichen Hochöfen im neu-gegründeten Montanistischen [Berg-] Ort Reschitza von mir Pater Michaël Grosdich Pfarradministrator in Karaschowa gesegnet).

Pentru a marca evenimentul, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița editează și anul acesta un plic filatelic ocazional. De asemenea, s-a realizat o ștampilă ocazională, aprobată de Federația Filatelică Română și de POȘTA ROMÂNĂ. Întreaga corespondență care pleacă în data de 3 iulie de la Oficiul Poștal Reșița 1, este obliterată cu aceasta.

La mulți ani, Reșița 255 și oamenilor Reșiței!

 

 

Erwin Josef Țigla

De la provocări tehnice la strategii naționale pentru o Românie globală, Băile Herculane a devenit, în aceste zile, capitala dialogului transnațional. Prima ediție a Conferinței „Diaspora 360°: Resurse, provocări și oportunități”, ce se desfășoară în perioada 2-3 iulie 2026, a reunit azi, în sala de conferințe a hotelului Afrodita din Băile Herculane, oficiali guvernamentali, diplomați, parlamentari, lideri ai administrației locale și reprezentanți de marcă ai comunităților românești de pretutindeni. Manifestarea a fost deschisă oficial de Geanina Abul Haija*, președinte și membru fondator al Asociației Iordaniano-Române Pentru Cultură, organizatorul principal și motorul din spatele acestui amplu proiect de conectare transfrontalieră.

Prima zi a dezbaterilor a demonstrat că relația dintre țară și cei peste 6 milioane de români din afara granițelor traversează o schimbare profundă de paradigmă: diaspora nu mai este un simplu spectator pasiv sau un cluster de contribuabili, ci un partener strategic esențial și un veritabil motor de dezvoltare regională și națională.

Deschiderea oficială și primele paneluri au reflectat perfect o dinamică modernă, dar și provocările logistice ale unui eveniment de anvergură internațională. Intervențiile online ale unor diplomați cheie — precum Excelențele Lor Valentin-Ciprian Muntean (Ambasador în Tunisia) și Olivia Toderean (Ambasador în Egipt) – au fost punctate de mici sincope tehnice, teste de sunet și reconfigurări de linkuri pe platformele de comunicare virtuală. Depășite rapid prin efortul echipei de organizare coordonate de Gianina Abul Haija și prin aplauzele publicului, aceste momente au demonstrat că digitalizarea și adaptabilitatea tehnică sunt condiții obligatorii pentru ca mesajul cooperării să funcționeze în timp real.

Unul dintre cele mai puternice puncte ale dezbaterii a fost cel legat de impactul direct al diasporei în comunitățile de proveniență. Nicolae Novăcescu, primarul comunei Cornereva, o localitate impresionantă ce cuprinde 40 de sate și depășește ca suprafață Capitala, a oferit un exemplu concret despre cum o comunitate rurală tradițională se poate dezvolta spectaculos combinând agricultura, turismul și fondurile europene cu experiența și deschiderea celor plecați la muncă în străinătate.

În aceeași notă administrativă, primarul comunei Mehadia, Grigore-Petru Bardac, a atras atenția asupra nevoii stringente de simplificare a cadrului legislativ național și de debirocratizare, elemente vitale pentru a încuraja românii din diaspora să investească cu încredere în facilități turistice sau pensiuni în zona lor natală.

Un moment cu un puternic impact emoțional și cultural l-a reprezentat intervenția gazdei evenimentului, Gheorghe Orza, primarul orașului Băile Herculane. Acesta a pus degetul pe o rană deschisă a stațiunii: degradarea clădirilor istorice de o valoare inestimabilă, ridicate în epoca împăratului Franz Iosef.

Deși un proces juridic complex a blocat inițiativele timp de 12 ani la Curtea de Apel Timișoara, autoritățile locale propun acum o accelerare a deciziilor de restaurare prin parteneriate extinse care implică Ministerul Culturii, Academia Română și, foarte important, atragerea diasporei ca resursă de promovare și co-finanțare. Scopul asumat este ca, în termen de doi ani, „punctele roșii” ale degradării de pe harta stațiunii să înceapă să dispară, lăsând locul unor spații culturale și turistice funcționale.

În cadrul primului panel, axat pe „Politici publice, cooperare și viitor”, fostul subsecretar de stat la Ministerul Românilor de Pretutindeni, Victor Ionescu și senatorul George-Cătălin Bochileanu, au analizat dimensiunea macroeconomică și politică a fenomenului. Cu transferuri anuale către țară estimate la aproape 10 miliarde de euro conform Băncii Naționale, diaspora are nevoie de măsuri legislative concrete, cum sunt: corectarea și actualizarea numărului de mandate parlamentare alocate românilor din străinătate pe baza realităților demografice, sau accelerarea implementării identității electronice și extinderea sistemelor pilot de servicii consulare online (testate deja în metropole precum Roma, Londra, Berlin sau Paris).

De asemenea se consideră necesară și o mai mare flexibilitate juridică, prin inițiative birocratice care să faciliteze acordarea cetățeniei și reîntregirea a familiilor mixte.

O concluzie extrem de valoroasă a primei zile a conferinței a vizat, prin vocea doamnei Daniela Cousins-Vițelaru – Jurnalist internaţional, Fondator al Junior International TV (singura şcoală de televiziune dedicată copiilor români din întreaga lume!), modul în care cultivăm limba și cultura română în familiile mixte din străinătate. Având ca model eforturile remarcabile derulate de entități precum Asociația Iordaniano-Română Pentru Cultură în spațiul Orientului Mijlociu,  Daniela Cousins-Vițelaru a subliniat că păstrarea identității în rândul noii generații (Generația Alfa) nu se mai poate face prin metode clasice, rigide. Este nevoie de un „ambalaj” complet nou: instrumente digitale interactive, traduceri literare bidirecționale și evenimente imersive care să transforme tinerii născuți peste hotare în promotori mândri ai valorilor românești.

Prima zi a Conferinței „Diaspora 360” s-a încheiat sub semnul unui networking intens, demonstrând că „trio-ul democratic perfect”, format din autorități publice, presă și societatea civilă, poate genera strategii pragmatice pe termen lung. Prin viziunea organizatorică a Geaninei Abul Haija și implicarea tuturor factorilor decizionali, mesajul central rămas la finalul dezbaterilor este pe cât de curajos, pe atât de adevărat: Diaspora este o resursă strategică națională gata să propulseze România pe o poziție mult mai puternică în spațiul european, transformând emoția dorului de casă în parteneriate economice și culturale durabile.

 02 iulie 2026

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin 

 _____________

*Geanina Abul-Haija, este președinte și membru fondator al Asociației Iordaniano-Române pentru Cultură, fiind recunoscută la nivel internațional ca inițiatoarea și organizatoarea principală a Conferinței „Diaspora 360° – Resurse, Provocări și Oportunități”.

Cu o activitate remarcabilă, desfășurată de peste un deceniu în Amman, Regatul Hașemit al Iordaniei, Geanina Abul-Haija a transformat leadershipul comunitar într-o veritabilă platformă de conectare transnațională. Prin proiecte culturale, educaționale și de parteneriat strategic, domnia sa a construit punți de dialog solide între România și comunitățile istorice sau moderne din afara granițelor.

Câteva dintre reperele cheie ale activității sale: În cei peste 10 ani de excelență, coordonează proiecte de anvergură dedicate consolidării identității românești și promovării culturii naționale în Orientul Mijlociu și la nivel global. A creat și gestionat conferințe de referință pentru românii de pretutindeni, precum „Diaspora – Un Coridor al Oportunităților”, „Diaspora – Interferențe Culturale și Educație” (Iași) și ambele ediții ale forumului „Diaspora Tânără – O Resursă Strategică pentru România”.

Prin organizarea ediției actuale a „Diaspora 360°” de la Băile Herculane, readuce simbolic dialogul transfrontalier în locul unde acesta a debutat în urmă cu trei decenii, transformând conferința într-un spațiu aplicat de networking între administrația publică, mediul asociativ și investitori.

Pentru Geanina Abul-Haija, distanțele geografice nu reprezintă o barieră, ci o oportunitate de a uni generații. Prin profesionalism și o profundă dedicare, domnia sa demonstrează că diaspora românească este o forță vie, capabilă să genereze soluții concrete, investiții și un viitor comun, european, alături de țara mamă. (C.V.)

 

2 iulie 2026

Săptămânalul Libertatea

Publicația realizată de cunoscutul jurnalist și corespondentul de război Mario H. Balint depășește cadrul unei simple reviste dedicate analizei fenomenelor de securitate și jurnalismului de conflict, transformându-se într-un veritabil omagiu adus Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova și rolului pe care aceasta îl joacă în viața culturală și mediatică a românilor din Serbia.

Încă de pe prima pagină se observă intenția autorului de a pune în lumină această instituție. Mesajul aniversar adresat ziarului „Libertatea” și referirile la activitatea presei românești din Serbia nu apar întâmplător, ci se înscriu într-o viziune mai largă asupra rolului jurnalismului responsabil, a păstrării identității și a apărării valorilor democratice într-o lume aflată într-o continuă transformare.

Pe paginile următoare, Mario H. Balint construiește o imagine amplă și complexă a instituției „Libertatea”. Un spațiu important este acordat jubileului de 80 de ani ai săptămânalului „Libertatea”, eveniment prezentat nu doar ca aniversarea unei publicații, ci ca sărbătoarea unei întregi comunități. Autorul insistă asupra faptului că „Libertatea” este cea mai veche publicație în limba română din Serbia și una dintre instituțiile fundamentale ale românilor din această țară, o instituție care a reușit să traverseze decenii de schimbări politice, sociale și culturale fără să-și abandoneze misiunea de bază, aceea de a păstra și promova limba, cultura și identitatea românească.

În materialele publicate sunt evidențiate continuitatea neîntreruptă a apariției săptămânalului, contribuția sa la conservarea limbii române, rolul pe care l-a avut în formarea și informarea generațiilor de cititori, precum și activitatea editorială desfășurată prin revistele și volumele editate de Casa de Presă și Editură „Libertatea”. Autorul surprinde foarte bine faptul că această instituție nu reprezintă doar o redacție de presă, ci un adevărat centru cultural în jurul căruia gravitează o bună parte din viața spirituală și intelectuală a românilor din Serbia.

Un loc aparte îl ocupă prezentarea Ordinului Sretenje, una dintre cele mai importante distincții ale statului sârb, acordată în anul 2026 Casei de Presă și Editură „Libertatea”. Mario H. Balint explică semnificația acestei decorații și o încadrează în seria marilor recunoașteri de care instituția s-a bucurat în ultimele decenii. Premiul este prezentat nu ca un simplu act protocolar, ci ca o confirmare a valorii unei instituții care, prin activitatea sa, a depășit de mult limitele unei publicații locale, devenind un simbol al rezistenței culturale și al dialogului intercultural.

Valentin MIC

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 4 iulie 2026

1 iulie 2026, ora 19.00, Teatrul de vară, Parcul Vicol, stațiunea Băile Herculane:

Festivalul Internațional de Folclor „Hercules”, ediția a 56-a.

Participarea formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” (coordonatori: Marianne & Nelu Florea) din Reșița la Festivalul Internațional de Folclor „Hercules”.

 

 

1. Juli 2026, 19:00 Uhr, Sommertheater im Vicol-Park, Herkulesbad:

Internationales „Herkules“-Folklorefestival (56. Auflage).

Beteiligung der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza – Kinder & Erwachsene (Koordination: Marianne & Nelu Florea) an dem Internationalen „Herkules“-Folklorefestival.

 

2 iulie 2026, ora 18.00, Foaierul Centrului Universitar UBB Reșița:

Proiect „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

255 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.

100 de ani, de când Reșița a devenit prin decret regal, comună urbană.

Vernisarea expoziției de artă plastică „Reșița / Reschitza, 255 – 100: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit“. Participă membrii ai Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) și ai Cercului de sculptură „Jakob Neubauer” (coordonator: George Molin), ambele ale Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, și a invitaților acestora. Expun: Liliana Nicoleta & Andrei Nicolas Bălan, Sebastian Bloaje, Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Marianne Florea, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Violeta Iakabfi, Adina Milenovici, George Molin, Nik Potocean, Camelia Tasici, Mariana Troner, Carmen Tudosie, Maria Tudur și Tatiana Țibru.

Program cultural prezentat de următoarelor grupuri culturale din Reșița: Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupurile vocal-instrumentale „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca) & „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) și Formația de dansuri populare germane „Enzian“ = „Gențiana“ / copii, tineri și adulți (coordonatori: Marianne și Nelu Florea).

Incursiuni în istoria turnătoriilor reșițene: Turnăm împreună cu Andrei Florin Bălbărău & Ioana Ciolea.

 

 

 

2. Juli 2026, 18:00 Uhr, Foyer des Universitätszentrums Reschitza der „Babeș – Bolyai“-Universität Klausenburg:

Projekt „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

255 Jahre, seitdem am 3. Juli 1771 in Deutsch-Reschitza deutsche, aus Bokschan hierher versetzte Schmelzer, die Hochöfen „Josephus” und „Franziskus” anbliesen, die Geburtsstunde der Industrie in Reschitza.

100 Jahre, seit Reschitza durch königlichen Erlass eine Stadtgemeinde wurde.

Eröffnung der Kunstausstellung „Reșița / Reschitza 255 – 100: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit“. Es beteiligen sich Mitglieder des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka) und des Holzschnitzereikreises „Jakob Neubauer“ (Koordinator: George Molin), beide des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen. Es stellen aus: Liliana Nicoleta & Andrei Nicolas Bălan, Sebastian Bloaje, Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Marianne Florea, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Violeta Iakabfi, Adina Milenovici, George Molin, Nik Potocean, Camelia Tasici, Mariana Troner, Carmen Tudosie, Maria Tudur und Tatiana Țibru.

Kulturprogramm, mit der Teilnahme folgender Gruppen aus Reschitza: der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), die Vokal- und Instrumentalgruppen „Intermezzo“ (Koordination: Lucian Duca) & „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas) und die „Enzian“-Volkstanzgruppe – Kinder, Jugendliche & Erwachsene (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

Begegnung mit der Geschichte der Gießerei in Reschitza. Mit Andrei Florin Bălbărău & Ioana Ciolea.

 

1 iulie 2026, ora 18.00, Salonul de Artă și Industrie Reșița:

Proiect „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

255 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.

100 de ani, de când Reșița a devenit prin decret regal, comună urbană.

Vernisarea expoziției „Proiectând Reșița. Planuri, schițe și idei”, concepere: dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, Andrei Florin Bălbărău, Ioana Ciolea și Bogdan Andrei Mihele.

Memoria orașului pe peliculă. Filme ale cinecluburilor reșițene.

 

 

 

 

1. Juli 2026, 18:00 Uhr, Kunst- und Industrie-Salon Reschitza:

Projekt „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

255 Jahre, seitdem am 3. Juli 1771 in Deutsch-Reschitza deutsche, aus Bokschan hierher versetzte Schmelzer, die Hochöfen „Josephus” und „Franziskus” anbliesen, die Geburtsstunde der Industrie in Reschitza.

100 Jahre, seit Reschitza durch königlichen Erlass eine Stadtgemeinde wurde.

Vernissage der Ausstellung „Proiectând Reșița. Planuri, schițe și idei” (= „Reschitza entwerfend. Pläne, Skizzen und Ideen“), Konzeption: Dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, Andrei Florin Bălbărău, Ioana Ciolea und Bogdan Andrei Mihele.

Die Erinnerung an die Stadt im Film. Filme der Reschitzaer Filmclubs.

 

30 iunie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitat: profesorul și autorul dr. Rudolf Gräf. Tematica: Reșița industrială, secolele XVIII și XIX.

 

 

 

30. Juni 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: Rudolf Gräf, Hochschulprofessor und Herausgeber von Büchern. Themata der Konferenz: Reschitza und die Industrie im XVIII. und XIX. Jahrhundert.

 

 de eCronica

 29/06/2026

Această întreprindere culturală poate deschide nesperate legături între academiile suedeză și română

Daniel Botgros

În anul în care Academia Română, ca for superior de cultură al națiunii, aniversează 160 de ani de existență, cea mai frumoasă punte de legătură cu Academia Premiului Nobel pentru Literatură considerăm că s-a realizat prin intermediul unei cărți monumentale despre Alfred Nobel, tradusă în limba română de către dr. Attila Varga. Dr. Atilla Varga este originar din Reșița, Ambasador Cultural al Academiei Române în Suedia, Visiting Researcher la Oxford Brookes University, Cercetător Științific Gr. I la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cel mai vechi institut de istorie din România.

Cum ați ajuns să traduceți în limba română cea mai importantă carte despre Alfred Nobel din toate timpurile, scrisă chiar de către academicianul Ingrid Carlberg, Secretar Permanent al Academiei Suedeze, cea care, din începând de anul acesta, va anunța, în toată lumea, următorele Premii Nobel pentru Literatură?

În calitate de cercetător științific gradul I la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cel mai vechi institut de istorie din România, pot aplica, în fiecare an, la programul de schimb interacademic pe care Academia Română îl derulează cu Academia Regală de Litere, Istorie și Antichități din Stockholm. Eu, personal, m-am conectat la acest program în urmă cu 14 ani. Am ales să merg, în fiecare an, în capitala Premiilor Nobel, deoarece mi-am dorit tot timpul să studiez Arhiva Comisiei Nobel pentru Literatură și, firește, faimoasa Bibliotecă Nobel, creată în anul 1901. Acolo se întrunește Comisia Nobel care analizează dosarele candidaților la marea distincție mondială. Într-o zi, pe când mă aflam chiar în Biblioteca Nobel, am găsit o lucrare monumentală, de peste 700 de pagini, despre Alfred Nobel, scrisă de Academician Ingrid Carlberg, Secretarul Permanent al Academiei Suedeze, cea care, începând cu data de 1 iunie a anului curent, va anunța în întreaga lume următoarele Premii Nobel pentru Literatură. Fiind musafir al Academiei Regale, mi-am permis să îi scriu acesteia un e-mail în care m-am prezentat și i-am cerut permisiunea de a traduce în limba română cartea ei, sugestiv intitulată: „Nobel. Enigmaticul Alfred și Premiile sale”. Spre marea mea stupefacție, Secretarul Permanent al Academiei Suedeze mi-a răspuns în mai puțin de zece minute. Într-o primă fază, recunosc, nici nu am știut cum să gestionez răspunsul său favorabil… în contextul în care, timp de peste 100 de ani, faimoasa Academie Suedeză nu a avut nicio punte de legătură cu spațiul românesc, nu mi-am permis să îmi imaginez că cineva aflat într-o poziție atât de înaltă îmi va acorda toată încrederea de a prelua responsabilitatea traducerii, în limba română, a celei mai importante cărți despre fondatorul Premiilor Nobel. Eu, pe doamna Academician Ingrid Carlberg, nu o cunoscusem până atunci… Faptul în sine că mi-a acordat, totuși, încrederea sa a fost pentru mine o mare onoare pe care am privit-o și ca pe o șansă pentru România. Țara noastră are nevoie de cele mai frumoase punți culturale de legătură cu Țara Premiilor Nobel.

Era o mare responsabilitate, așa că trebuia să existe o serioasă motivație să realizați această traducere. Se cunoaște cât de importantă este traducerea, mai ales creative, a unei cărți. De ce este nevoie în România de o asemenea lucrare?

Există trei motive care m-au determinat să încep traducerea, în limba română, a unei asemenea cărți monumentale. Întâi de toate, prima prezență românească în competiția pentru Premiul Nobel pentru Literatură datează chiar din anul 1901. Atunci a avut loc cea dintâi ediție a Galei Nobel. De atunci și până astăzi, România candidează anual la această mare distincție mondială. În atare situație, m-am gândit că cea mai importantă carte despre Alfred Nobel din toate timpurile ne va ajuta să înțelegem și noi, finalmente, ce anume a urmărit renumitul inventator prin instituirea acestor premii. În al doilea rând, mi-am dat seama de valoarea acestei cărți atunci când am observat că ea a fost scrisă pe baza unor surse inedite de arhivă. Autoarea a consultat mii și mii de pagini de documente care, până acum, nu au văzut lumina tiparului. Cele mai multe dintre ele se află în Arhiva Fundației Nobel, iar până la apariția acestei cărți nu au fost valorificate niciodată, timp de peste 100 de ani. Astfel, Academician Ingrid Carlberg a reușit să-l prezinte pe Alfred Nobel așa cum nimeni nu a mai făcut-o până acum: cu luminile și umbrele sale, integrat în contextul epocii în care a trăit. Finalmente, dar nu în ultimul rând, mi-am dorit ca, prin această traducere, procesul de transfer cultural dintre România și Suedia să fie așezat pe noi coordonate. Traducând cartea doamnei Academician Ingrid Carlberg, am avut ocazia să mă conectez mai bine la tot ceea ce înseamnă „Spiritul Alfred Nobel”. Renumitul inventator a depășit frontiere etnice și naționale, reușind, prin felul său de a fi, dar mai ales prin munca și invențiile sale, să apropie oameni, comunități și țări deopotrivă. Această carte, dar mai ales „Spiritul Alfred Nobel”, m-au convins, așadar, să privesc diplomația culturală dintr-o altă perspectivă…

Dacă o carte celebră despre Alfred Nobel v-a convins să regândiți strategia de diplomație culturală vis-à-vis de Suedia, ce anume credeți că ar trebui să facem pentru ca propria noastră cultură, respectiv istoria românilor, să fie mai bine cunoscută în Suedia? Sau, mai simplu spus, cum ar trebui să fim și noi mai… pe spiritul lui Alfred Nobel? Adică, mai direct spus, să luăm și noi Premiul Nobel pentru Literatură, într-o bună zi.

Eu, personal, am cercetat îndelung Arhiva și Biblioteca Nobel. Într-una dintre zile, pe când studiam baza de date a faimoasei Biblioteci Nobel din Stockholm, am remarcat carențe grave în ceea ce privește prezența, în acel spațiu, a unor lucrări fundamentale, adevărate cărți de vizită pentru România. Din acest motiv, în anul 2024, am dus, în premieră, la Biblioteca Nobel, o istorie a Transilvaniei în limba engleză. În anul următor, am oferit, tot în premieră, o istorie a românilor, publicată, de asemenea, în limba engleză. În contextul în care, la renumita Bibliotecă Nobel, creată în anul 1901, istoria românilor publicată într-o limbă de circulație internațională ajunge după o întârziere de 124 de ani, părerea mea este că transferul cultural trebuie intensificat. L-am tradus pe Alfred Nobel în limba română, îl voi traduce și pe Raoul Wallenberg, apoi voi oferi o istorie a Suediei în limba română, urmată de o istorie a literaturii suedeze, tot în limba română. Cred că ar fi frumos și util ca România să ofere, la rândul ei, Suediei, acest gen de cărți, publicate, însă, în limba sa națională. Până la urmă, „Spiritul Alfred Nobel” înseamnă construirea unor punți solide de legătură între oameni, idei și țări deopotrivă.

Simbolic vorbind, care credeți că este mesajul acestei cărți pentru România, pentru români?

Cartea doamnei Academician Ingrid Carlberg a fost publicată până acum în limba suedeză, engleză și… limba română! Urmează traducerea ei în alte limbi naționale: maghiară, germană, franceză, italiană, spaniolă etc. Din punctul de vedere al limbii, prin această carte, Alfred Nobel a venit, cu prioritate, în România, la români… tocmai în acest an special în care Academia Română marchează 160 de ani de existență.

Dan Constantin, președinte al Uniunii Ziariștilor profesioniști din România, a fost distins cu Premiul Opera Omnia, acordat în cadrul Festivalul Internațional de Literatură, Artă și Tradiții „Zilele Iei, Zilele Poeziei”, care a avut loc la Târgu Lăpuș.

Distincția i-a fost acordată președintelui UZPR pentru „prestigioasa carieră jurnalistică dedicată adevărului, responsabilității și valorilor presei românești, pentru contribuția remarcabilă, pentru promovarea profesiei de jurnalist și pentru activitatea neobosită în slujba breslei gazetărești”.