28 februarie 2026, ora 16.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:

De Mărțișor, o întâlnire cu arta, cu poezia și cu muzica (ediția a V-a).

Expoziție de artă plastică a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” din cadrul Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Reșița (coordonatori: Doina și Gustav Hlinka). Expun: Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina Hlinka, Eleonora Hoduț, Violeta Iakabfi, Gabriela Surugiu, Carmen Todosie, Mariana Troner, Mariana Tudur și Tatiana Țibru.

Expoziția „Miniaturi domestice de primăvară” cu Nicoleta Liliana Bălan, Sonia Blejenar, Aurora David, Marianne Florea, Natalia Georgia Pojar, Ionela Rîjniță, Ecaterina Trebel, Carmen Todosie și Tatiana Țibru.

Întâlnire cu poeții reșițeni.

Împreună cu Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), cu Marianne & Petru Chirilovici și cu grupurile vocal-instrumentale „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca) & „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

3 martie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

De Mărțișor, o întâlnire cu arta, cu poezia și cu muzica (ediția a V-a).

Concert de romanțe cu prof. Elena Cozâltea; acompaniament muzical: Angela Kovács.

 

6 martie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

De Mărțișor, o întâlnire cu arta, cu poezia și cu muzica (ediția a V-a).

Expoziția de artă plastică Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru & Carmen Todosie.

 

10 martie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect „Cei trei A din Reșița” – Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo în 12 expoziții dedicate Reșiței în anul aniversar 2026.

Expoziția Nr. 3, autor Andrei Szabo.

 

11 martie 2026, ora 12.00, galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Cea de-a IX-a ediție a Salonului de primăvară de arte plastice al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ din Reșița, coordonatori: Doina & Gustav Hlinka. Participă: Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Violeta Iakabfi, Nik Potocean, Carmen Todosie, Mariana Troner, Maria Tudur & Tatiana Țibru.

 

11 martie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

De Mărțișor, o întâlnire cu arta, cu poezia și cu muzica (ediția a V-a).

Prezentarea volumului de poezii „Sibiline“, autoare Nicoleta Surdei – Sibilla (Reșița), apărut 2026 la Editura „TIM“, Reșița.

Expoziție de artă plastică Nicoleta Surdei – Sibilla (Reșița).

 

12 martie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitată: dr. Ada Cruceanu-Chisăliță. Tematica conferinței: Ridicarea, acum 100 de ani, a Reșiței la titulatura de comună urbană.

Expoziție documentară din colecția de vederi vechi Helmut Kulhanek (născut la Reșița, astăzi stabilit în Austria).

 

 

 

 

28. Februar 2026, 16:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

„Künstlerische, literarische und musikalische Märzchen“ (V. Auflage).

Kunstausstellung von „Deutsche Kunst Reschitza“ (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka): Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina Hlinka, Eleonora Hoduț, Violeta Iakabfi, Gabriela Surugiu, Carmen Todosie, Mariana Troner, Mariana Tudur und Tatiana Țibru.

Hausfrauenkunst mit Nicoleta Liliana Bălan, Sonia Blejenar, Aurora David, Marianne Florea, Natalia Georgia Pojar, Ionela Rîjniță, Ecaterina Trebel, Carmen Todosie und Tatiana Țibru.

Poetische Einlagen mit Reschitzaer Dichtern.

Mit dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), mit Marianne & Petru Chirilovici und mit den Vokal- und Instrumentalgruppen „Intermezzo“ (Koordination: Lucian Duca) & „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

3. März 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Künstlerische, literarische und musikalische Märzchen“ (V. Auflage).

Romanzen-Nachmittag mit Elena Cozâltea, musikalische Begleitung: Angela Kovács.

 

6. März 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Künstlerische, literarische und musikalische Märzchen“ (V. Auflage).

Kunstausstellung Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru & Carmen Todosie.

 

10. März 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellungsprojekt „Reschitza 255 / 100”. Die drei A in für Reschitza gewidmeten Ausstellungen: Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo.

Ausstellung Nr. 3, Autor: Andrei Szabo.

 

11. März 2026, 12:00 Uhr, Galerie der Kreisbehörde für Kultur Karasch-Severin, Reschitza:

Kunstausstellung „Frühlings-Kunstsalon“ (IX. Auflage) des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“, Koordination: Doina & Gustav Hlinka. Es beteiligen sich folgende Künstler: Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Violeta Iakabfi, Nik Potocean, Carmen Todosie, Mariana Troner, Maria Tudur & Tatiana Țibru.

 

11. März 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Künstlerische, literarische und musikalische Märzchen“ (V. Auflage).

Buchpräsentation: „Sibiline” der Dichterin Nicoleta Surdei – Sibilla (Reschitza), erschienen im Verlag „TIM“ Reschitza, 2026.

Kunstausstellung Nicoleta Surdei – Sibilla (Reschitza).

 

12. März 2026, 16:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: Dr. Ada Cruceanu-Chisăliță. Themata der Konferenz: Wie Reschitza vor 100 Jahren zur Stadt erhoben wurde.

Dokumentationsausstellung aus der Alte-Ansichtskarten-Sammlung Helmut Kulhanek (früher Reschitza, heute Österreich).

 

La invitația Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și a Asociației Germane de Cultură Reșița, masterandul reșițean Grațian Dragu, aflat în anul II master, în cadrul Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării, Universitatea de Vest Timișoara, a realizat pentru manifestările care vor fi organizate la și de către Biblioteca Germană „Alexander Tietz” în acest an jubiliar pentru Reșița, la împlinirea a 100 de ani de la declararea localității comună urbană (oraș), 1926 – 2026, un logo, pe care îl prezentăm și lansăm acum. Mulțumim tânărului autor și îl asigurăm de prețuirea noastră.

 

Erwin Josef Țigla

 

 

Auf Einladung des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen und des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ entwarf Grațian Dragu, Masterstudent im zweiten Studienjahr an der Fakultät für Verwaltungs- und Kommunikationswissenschaften der West-Universität Temeswar, ein Logo für die Veranstaltungen, die anlässlich des 100-jährigen Jubiläums der Stadterhebung (1926 – 2026) in der Deutschen „Alexander Tietz“- Bibliothek in Reschitza stattfinden werden. Wir präsentieren nun das Logo. Wir danken dem jungen Künstler und sprechen ihm unsere Anerkennung aus.

 

Erwin Josef Țigla

Joi, 26 februarie 2026, în cadrul proiectului „Dialoguri culturale” inițiat de Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, invitată de onoare a fost prof. Stela Boulescu din Bocșa.

Cunoscut profesor de limba şi literatura română, unul dintre dascălii de frunte ai Bocșei, doamna Stela Boulescu este și unul dintre iubitorii, dar și creatorii,  de frumos, astăzi bucurându-se de timpul oferit prin pensionare și folosit cu creativitate și pasiune pentru a dărui adevărate lucrări de artă realizate prin croșetat.

Prefaţator al unor volume de creaţii literare, Stela Boulescu împletește armonios artele: arta lecturii și cea a condeiului, cu arta croșetatului, iar rezultatul este extraordinar! Tinerii bocșeni beneficiază de recomandări într-ale cititului, dar și încurajări într-ale creativității sub diverse aspecte. Nu puțini sunt elevii, deveniți astăzi specialiști în diferite domenii, care au fost îndrumați de prof. Stela Boulescu și care încă păstrează pasiunea pentru lectură și pentru cuvântul scris.

Astfel, joi, 26 februarie 2026, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița, în parteneriat cu Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, au invitat publicul iubitor de frumos la o întâlnire cu această Doamnă a Bocșei, maestră a scrisului și vorbitului în limba română, dar și a artei croșetatului – prof. Stela Boulescu.

Evenimentul a fost moderat de organizatorul-gazdă, Erwin Josef Țigla, iar  despre omul, despre prietena și colaboratoarea Steluța Boulescu a vorbit Gabriela Șerban; despre filologul realizator a două cărți despre cum să ne exprimăm corect în limba română a vorbit scriitorul și editorul Gheorghe Jurma; despre rubrica „Să vorbim corect românește” – susținută în revista „Bocșa culturală” – și-a exprimat părerea, prin frumoase cuvinte, criticul și istoricul literar Ada D. Cruceanu-Chiseliță, iar despre vocația de dascăl și această frumoasă îmbinare a artelor a vorbit prof. Mariana Troner Vermeșan.

Prezentarea cărților „Să vorbim corect românește” (2 vol.) autoare prof. Stela Boulescu, prezentarea rubricii „Povești din bibliotecă”, din cadrul revistei „Bocșa culturală”, Nr. 4 (131)/ 2025, An XXVI de apariție – în acest număr de revistă la „Povești din bibliotecă” fiind invitată dna. Stela Boulescu -; prezentarea miniexpoziției de artă croșetată, precum și dăruirea de mărțișoare handmade tuturor participanților  – toate acestea au constituit ingredientele unui eveniment reușit, unei întâlniri de suflet, unui frumos moment vestitor al Primăverii!

 

27 februarie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect „Cei trei A din Reșița” – Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo în 12 expoziții dedicate Reșiței în anul aniversar 2026.

Expoziția Nr. 2, autor Bogdan Andrei Mihele.

 

27. Februar 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellungsprojekt „Reschitza 255 / 100”. Die drei A in für Reschitza gewidmeten Ausstellungen: Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo.

Ausstellung Nr. 2, Autor: Bogdan Andrei Mihele.

 

27 februarie 2026, ora 12.00, galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

De Mărțișor, o întâlnire cu arta, cu poezia și cu muzica (ediția a V-a).

Expoziție de artă plastică a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” din cadrul Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Reșița (coordonatori: Doina și Gustav Hlinka). Expun: Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina Hlinka, Eleonora Hoduț, Violeta Iakabfi, Gabriela Surugiu, Carmen Todosie, Mariana Troner, Mariana Tudur și Tatiana Țibru.

 

 

27. Februar 2026, 12:00 Uhr, Galerie der Kreisbehörde für Kultur Karasch-Severin, Reschitza:

„Künstlerische, literarische und musikalische Märzchen“ (V. Auflage).

Kunstausstellung von „Deutsche Kunst Reschitza“ (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka): Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina Hlinka, Eleonora Hoduț, Violeta Iakabfi, Gabriela Surugiu, Carmen Todosie, Mariana Troner, Mariana Tudur und Tatiana Țibru.

 

Astăzi am condus-o pe ultimul drum pământean pe doamna prof. Mária Boulescu, unul dintre dascălii cu har ai orașului Bocșa, care s-a stins marți, 24 februarie 2026.

Foști elevi, foști colegi și prieteni s-au alăturat familiei îndoliate și și-au luat rămas bun de la doamna profesoară Mária Boulescu, dascălul care, timp de peste 30 de ani, a slujit învățământul bocșean, a modelat caractere și a crescut și educat oameni! 

Mária Boulescu s-a născut în 10 august 1940 la Lipova, iar în 1964 s-a căsătorit cu bocșeanul Vasile Boulescu, remarcabil profesor și manager școlar.

În 1968 s-a născut singura lor fiică, Ivona, iar doamna Mária nu mai era doar dascălul blând și răbdător, ci și o mamă iubitoare și dedicată.

Astăzi, în momente triste, le-am fost alături colegilor noștri Ivona și Gerhard Kindl, precum și fiilor lor, familiei și rudelor apropiate sau mai îndepărtate, mânați cu toții de dragostea și prețuirea purtate doamnei noastre profesoare Mária Boulescu.

Din păcate, rând pe rând ne-au plecat dascălii, ne pleacă părinții, timpul ni se împuținează… Suntem copiii părinților noștri, dar suntem și copiii dascălilor prin ale căror mâini am trecut, suntem acei copii care am crescut cu povețele acestora, cu cărțile pe care ei ni le-au pus în mâini, cu visurile în care ei ne-au îndemnat să credem.

Familia prof. Boulescu va rămâne pentru veșnicie în istoria învățământului bocșean, iar cei care i-au cunoscut îi vor purta întotdeauna în amintire cu recunoștință. Iar pe doamna  prof. Mária Boulescu ne-o vom aminti întotdeauna ca pe o femeie deosebit de frumoasă, ca pe un om nobil și un dascăl dedicat.

Dumnezeu s-o odihnească!

Sincere condoleanțe familiei!

 

Gabriela Șerban și echipa „Bocșa culturală”

Miercuri, 25 februarie 2026, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița s-a desfășurat un eveniment de suflet organizat de Erwin Josef Țigla și Cercul de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”, invitat fiind bocșeanul Nicolae Potocean, membru al acestui nucleu artistic.

Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, instituție  care aniversează în acest an jubileul de 25 de ani al seriei editoriale „Bocșa, istorie și cultură”.

„Bocşa – istorie şi cultură” este un proiect editorial de cinstire şi omagiere a unor personalităţi şi fapte de cultură locale, zonale şi naţionale  şi se înscrie, alături de revista „Bocşa culturală” şi alte liste bio-bibliografice, în Serviciul bibliografic şi de documentare al Bibliotecii Orăşeneşti „Tata Oancea” Bocşa, serie în cadrul căreia  au văzut lumina tiparului, până astăzi, 79 de volume importante şi reprezentative în plan local, zonal şi naţional.

Anul 2026 debutează cu un nou titlu în seria „Bocșa, istorie și cultură”, numărul 79, dedicat artei lui Nicolae Potocean, volum care poartă titlul propus de istoricul Ionel Bota:  „Arta lui Nik Potocean. O poveste homerică”.

Volumul coordonat de Gabriela Șerban a apărut la editura „Castrum de Thymes” din Giroc la finele anului 2025 și cuprinde lucrările artistice ale pictorului Nik Potocean, precum și câteva impresii pe marginea acestora consemnate de: Ada D. Cruceanu, Mirel Patriciu Pascu, Ionel Bota, Erwin Josef Țigla, Gustav și Doina Hlinka, Livia Frunză, Mihai Chiper, Daniel Luca, precum și un interviu realizat de Hardy Chwoika pentru Radio Reșița.

Coperta cărții aparține lui Nicu Toma ilustrând, pe coperta I, un peisaj al pictorului Nik Potocean, iar pe coperta IV o reprezentare a acestuia într-o fotografie surprinsă de Tiberiu Șerban. 

O carte frumoasă care încheie editorial anul 2025 și îl deschide, cu speranță, pe 2026 și care se alătură celorlalte volume nu mai puțin frumoase, interesante și atractive.  

Iar evenimentul de miercuri, 25 februarie 2026 de la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița a adus în atenția publicului această carte, precum și o expoziție de pictură semnată NIK Potocean.

La eveniment au participat oameni de cultură din Banat: Anina, Bocșa, Bozovici, Reșița, Timișoara, artiști plastici, membri ai Cercului „Deutsche Kunst Reschitza”, și au vorbit despre carte, despre arta lui Nik Potocean și despre evoluția acestuia, personalități precum Ada D. Cruceanu, Gheorghe Jurma, Daniel Luca, precum și artiștii Gabriel Hoduț, Gustav Hlinka, Adina Ghinaci, dar și jurnaliștii  Nicolae Toma, Gianina Fabian și Mihai Chiper.

Evenimentul a fost moderat de cei doi vrednici bibliotecari: Erwin Josef Țigla și Gabriela Șerban, ambii promovând-ul pe artistul Nik Potocean pe parcursul celor 11 ani de activitate intensă a acestuia ca pictor și membru al echipelor „Deutsche Kunst Reschitza” și „Bocșa culturală”.

 

Ne aflăm astăzi sub semnul memoriei unei imense personalități a Banatului Montan: Nicolae Stoica de Hațeg. Preot militar, istoric, pedagog și diplomat, el a întruchipat destinul elitei românești de la granița Imperiului Habsburgic. Traversând o epocă de mari transformări, Nicolae Stoica de Hațeg a lăsat Mehadiei și culturii române o moștenire ce dăinuie de aproape două secole. Deși despre opera sa au curs râuri de studii și s-au scris o mulțime de articole, care i-au creionat cu multă acuratețe personalitatea, anumite aspecte ale vieții sale rămân încă sub lupa cercetării.

O primă incertitudine planează asupra datei nașterii, care își are originea în spusele contradictorii ale cronicarului, cel mai probabil datorită informațiilor imprecise transmise de către părinții săi. Totuși, prin analiza și corelarea unor elemente biografice ale familiei sale, istoricii au convenit asupra datei de  24 februarie 1751 a fi cea exactă.

În ,,Cronica Mehadiei”, Nicolae Stoica de Hațeg notează: ,,În noaptea de 23, spre 24 februarie 1751, m-am născut la Mehadia, ca fiu al preotului român Atanasie Stoica și al Varvarei. Moașă mi-a fost controlorul de vamă, care mi-a tăiat buricul cu sabia, urându-mi să devin cătană.” Locul nașterii este specificat de cronicar ca fiind casa ,,lui Mărin Ibrăitarul, de la fântâna Posoda, unde e acum (casa lui – n.a.) Ion Șileagă’’. Nașterea cronicarului se produce la zece luni după sosirea tatălui său la Mehadia. Familia preotului Atanasie Stoica aflăm că nu a avut o locuință proprie timp de doi ani, locuind, pe rând, în casa lui Marin Ibrăitarul (unde s-a născut cronicarul) și în cea a obercnezului Mehadiei (echivalentul primarului de azi). În privința amplasamentului casei lui Marin Ibrăitarul (,,Ibrăitar” se pare că provine de la cuvântul ,,überreiter’’ care la vremea respectivă era o funcție deținută în cadrul administrației imperiale,  respectiv cea de controlor vamal), în baza acestor indicii există o cale deschisă unor viitoare cercetări, pentru a determina care din cele două case de lângă fântâna Posoda (nord, sau sud), este cea precizată în descriere.

Despre familia sa, știm că Atanasie Stoica este originar din Hațeg. Hirotonisit preot la Râmnic, în Țara Românească, se întoarce la Hațeg, unde este persecutat de episcopul Petru Pavel Aron al Bisericii Române Unite cu Roma deoarece refuză să treacă la unire. Din această cauză i se confiscă averea. Nemaiputând răbda toate acestea, trece în Banat, în anul 1749, unde unirea nu pătrunsese și funcționează ca preot în Caransebeș și Obreja. In anul 1750, este numit de către episcopul Ioan Gheorghevici, preot la Mehadia. Aici slujește până în anul 1786, când cedează parohia unuia dintre fiii săi: Gheorghe. Moare în 1792 și este înmormântat cu cinci preoți, între care și fiul său: Nicolae. Cei cinci copii și săi sunt, în ordine: Versavia, Nicolae, Gheorghe, Măriuța și Cristofor (Costa). Despre Versavia se știe că a fost căsătorită cu un țăran înstărit din Mehadia, Costa Bîlbia, ucis de haiduci (,,lotrii”) în anul 1779. Gheorghe este ajutat de fratele său Nicolae să facă școala, se preoțește rămânând în locul tatălui său preot la Mehadia. S-a căsătorit cu o fată bogată din sat, Elisabeta, fiica lui Gheorghe loan Arnăutu, epitrop și donator de cărți la biserică. Gheorghe Stoica a fost numit, odată cu fratele său Nicolae, protopop la Caransebeş. Moare la 5 octombrie 1801, în etate de 45 de ani, fiind înmormântat de fratele său mai mare, cronicarul nostru. Soţia sa moare în 1835. Au avut o fiică, Cristina, căsătorită cu un plutonier de grăniceri, Antoniu Bălaci. Ştia carte şi semna pe un acatist din 1802, tipărit la Sibiu: „Hristina Stoica de Hațeg, manu propria”.

Despre Măriuța nu există date.

Fratele mai mic, Cristofor, zis Costa, pe care cronicarul l-a ajutat mult, s-a ocupat la început cu negustoria (o scurtă perioadă împreună cu fratele său Nicolae), apoi s-a preoţit şi el. Moare la 8 noiembrie 1830.

Natalia, soția cronicarului, era fiica protopopului Caransebeşului, Gheorghe Ilinescu şi a Catelinei (sau Catarinei?). Şi-a urmat soţul aproape peste tot; chiar şi în timpul campaniei a stat cu el, la Bozovici, în toiul epidemiei, și în bordeiele de pe Alion în iarna următoare. Se pare că, după cum spune și cronicarul, a fost o femeie foarte frumoasă, considerată aşa de generalul comandant Petru Duca, ba chiar şi de împăratul losif al II-lea. S-a născut la 24 iunie 1761 şi a murit la sfârșitul lunii ianuarie 1821, după o căsnicie de 46 de ani.

Nicolae Stoica și Natalia au avut 14 copii, mulți însă au murit de mici de variolă sau de pojar. Două dintre fete protopopul şi le mărită abia în 1826; pe una o chema Catarina, şi va muri după scurt timp, la 1 octombrie 1830, iar pe cealaltă Măriuța, care decedează la 18 aprilie 1832. Cea din urmă fusese măritată cu capelanul tatălui ei, Daniel Borlovan, mort în 1830. Astfel, cronicarul nostru a supraviețuit întregii sale familii.

Un alt aspect, care a solicitat unele lămuriri, nefiind elucidat complet nici la această dată, este traseul complet anterior parcurs al manuscrisului cronicii Mehadiei, scrisă către sfârșitul vieții, în limba germană, cu caractere gotice, finalizată în anul 1829.  După moartea cronicarului, o vreme nu s-a știut de existența manuscrisului, că sa fie descoperit la mijlocul secolului al XIX-lea, la un strănepot al cronicarului pe nume Isaia Stoica de Hațeg.

Despre Isaia Stoica de Hațeg, care se știe, din spusele proprii, că este strănepot al cronicarului, nu se cunoaște cu exactitate dacă este urmaş direct al acestuia sau al unuia din fraţii săi, însă se știe că a fost o personalitate complexă a Mehadiei, asupra căreia mă voi apleca cu o ocazie viitoare.

De la Isaia Stoica de Hațeg, după ce a fost folosită de istoricul Patriciu Drăgălina – care a publicat câteva materiale în baza acestei documentări, o vreme a fost în posesia omului de cultură orăvițean Simion Mangiuca, de unde trece în mâinile istoricului german Leonhard Böhm din Biserica Albă (Serbia), care l-a folosit drept izvor pentru lucrarea sa de istorie a Banatului: ,,Geschichte des Temeser Banat, Leipzig, 1861”. În august 1867, manuscrisul se afla la Böhm. De la această dată, până în anul 1945 nu s-a mai ştiut nimic de el; atunci a fost recuperat din deşeuri de hîrtie, la Biserica Albă, de către directorul muzeului din Vîrşeţ, Rastko Rašajski, unde se află și în prezent, la Muzeul Național din Vîrșeț, din Serbia.

Tipărirea cronicii Mehadiei în limba română, într-o unică ediție de înaltă exigență științifică, se datorează cercetătorilor Damaschin Mioc și Costin Feneșan, acesta din urmă aducând o contribuție însemnată la traducerea cronicii din limba germană, manuscrisul fiind pus la dispoziție pe un microfilm de către conducerea muzeului. Cronica a fost publicată în două ediții, în limba germană: Editura Academiei, București, 1969, și Editura Kriterion, București, 1980 (îngrijită de Damaschin Mioc și Adolf Armbruster), cu titlul: „Nicolae Stoica de Hațeg Mehadiei Chronik’’. O nouă ediție, de această dată în limba română, este apărută la Editura Facla, din Timișoara, în anul 1984. Este întocmită de Damaschin Mioc și Costin Feneșan, sub titlul ,,Nicolae Stoica de Hațeg SCRIERI Cronica Mehadiei și a Băilor Herculane. Povești Moșăști Școlarilor Rumânești’’.

Un alt aspect ce rămâne de lămurit, este titlul său de noblețe, dacă este real, cum l-a primit, în ce împrejurări şi de la cine. Pe un volum din Îndreptarea Legii aflat la Mehadia, o însemnare a cronicarului relatează că ştie de la tatăl său cum că unii strămoşi ai lor ar fi venit din Constantinopol în Ţara Românească ca ostași, de unde au trecut apoi în Ardeal, la Hațeg. Aci împăratul Rudolf i-a făcut nemeși, privilegiu confirmat mai târziu şi de alți împărați. Dar aserțiunea cronicarului prezintă serioase îndoieli. În tot cuprinsul cronicilor sale nu există nici cea mai mică aluzie la noblețea familiei Stoica. Or, faptul de a fi nobil era mult prea important în epocă pentru a nu se fi oprit asupra lui şi a nu-l fi consemnat, dacă ar fi fost real. Din câte se cunosc până în prezent, topicul care-i indică noblețea este atestat pentru prima dată alături de semnătură la 10 noiembrie 1801, pusă sub o circulară: ,,Nicolae Stoica de Hațăgu, manu propria, protopop’’. Cu numele întreg mai semnează circulare sau controale ale unor protocoale în 1802, 1803, 1804, 1812, 1820, 1824, ca și cronicile, precum şi ultima lucrare, Poveşti moşăști… . Dar cele mai multe circulare, controale, însemnări, poartă semnătura simplă : ,,Nicolae Stoica, manu propria, protopop (protoprezviter)’’. În legătură cu cele de mai sus, e interesant de semnalat că nu numai el semna în felul acesta: astfel, episcopul losif loanovici Şacabent, trimițându-i la 2 iulie 1802 ,,Îndreptarea prezviteri”: „Binecuvintate protoprezvitere… Nicolae Stoica de Hațăg”, sună astfel: „Prothopresviter Nicolaus Stojka von Hazeg, Mehadia”. Problema aceasta rămâne în continuare o incertitudine.

Mai departe, despre Nicolae Stoica de Hațeg voi mai spune că educația sa, realizată în centre precum Timișoara, Vârșeț și Carloviț, i-a oferit o deschidere culturală rară. A vorbit curent germana, latina și sârba, limbi care i-au facilitat cariera de prim confesor (preot) militar al Regimentului 13 de Grăniceri de la Caransebeș.

Nu a fost doar un preot de altar, ci unul de front. A participat direct la războiul austro-turc, fiind prezent pe câmpul de luptă, unde a servit nu doar ca sprijin spiritual, ci și ca traducător și fin observator al strategiilor militare.

Mehadia îi datorează lui Nicolae Stoica de Hațeg însăși supraviețuirea sa culturală și arhitecturală. După ce turcii au ars localitatea și biserica în 1788, el a fost principalul actor al reconstrucției sale. A depus eforturi colosale pentru rezidirea ei, finanțând personal iconostasul de lemn, o operă de artă care rămâne până astăzi dovadă a generozității sale.

Un alt merit deosebit al lui Nicolae Stoica de Hațeg este cel al înființării, în anul 1808, a Școlii Primare Naționale din Mehadia, înțelegând că singura cale de emancipare a românilor grăniceri este prin instruire și luminarea minții.

Însă cea mai de preț bijuterie lăsată posterității sunt cele două cronicii: „Cronica Mehadiei și a Băilor Herculane” și „Cronica Banatului”. Prin cele două scrieri, cronicarul a salvat de la uitare sacrificiile grănicerilor și a documentat importanța strategică și istorică a regiunii. Nicolae Stoica de Hațeg nu a scris doar istorie, el a trăit-o, descriind-o cu cea mai profundă acuratețe.

Prin întreaga sa activitate spirituală, Nicolae Stoica de Hațeg a sfințit locul prin prezența sa ca Protopop, funcție pe care a onorat-o până la trecerea sa la cele veșnice în 6 ianuarie 1833. Chiar și după moartea sa, spiritul său dăinuie și astăzi la Mehadia, dovadă că grandoarea trecutului său este indisolubil legată de personalitatea acestui mare cărturar.

Constantin VLAICU/ UZPR Caraș Severinalocuțiune dedicată aniversării a 275 de ani de la nașterea cronicarului – Mehadia, 24 februarie 2026)

(Alocuțiune dedicată aniversării a 275 de ani de la nașterea cronicarului – Mehadia, 24 februarie 2026)

Bibliografie:

Damaschin Mioc și Costin Feneșan: „Nicolae Stoica de Hațeg SCRIERI Cronica Mehadiei și a Băilor Herculane’’; Ed. Facla, Timișoara, 1984;

 Damaschin Mioc: „ Nicolae Stoica de Hațeg CRONICA BANATULUI”- ED.Facla, Timișoara, 1981

Ion Băcilă: „Monografia Mehadiei” – Ed.Marineasa, Timișoara, 1997.

 

Jurnalistul Radu Micu din Timișoara, ne invită la o călătorie …. pentru unii inițiatică, pentru alții nostalgică, dar sperăm că pentru cei mai mulți dintre noi, o călătorie necesară, o călătorie de descoperire a presei autohtone.

Vă invităm să ne fiți alături, în fiecare săptămână, pentru a porni, împreună, în călătorie!

26 februarie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri culturale. În calitate de oaspete, doamna bocșană a cuvântului: Stela Boulescu.

Expoziție de artă croșetată Stela Boulescu (Bocșa).

 

26. Februar 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kulturelle Dialoge. Als Gast, Stela Boulescu (Bokschan).

Häkelkunstausstellung Stela Boulescu (Bokschan).

 

Gabriela Șerban în dialog cu profesorul Remus Crețan

Remus Crețan este un reputat profesor al Universității de Vest din Timișoara, care a publicat numeroase studii și cărți cu privire la aspectele socio-economice, istorice și geografice ale Banatului. Este un cercetător cunoscut și apreciat în mediul academic, un bănățean autentic și un bun cunoscător al problemelor cu care se confruntă comunitățile din Banat, iar despre acest subiect a oferit informații valoroase într-un interviu realizat de Radu Trifan pentru opiniatimișoarei.ro.

Însă, Remus Crețan este și unul dintre bocșenii de seamă, un vasiovean vrednic, harnic, talentat, drag prieten al bibliotecii și al cărților, care îmbină armonios pasiunea pentru literatură cu știința sociogeografică.

L-am invitat la „Povești în bibliotecă” (în biblioteca în care am crescut amândoi!) având credința că Remus Crețan este și poate fi în continuare un model pentru oricare dintre tinerii noștri.

 

Gabriela Șerban.  Domnuleprof. univ. dr. Remus Crețan, bine ați venit la „Povești în bibliotecă”! Pentru că îmi doresc să ascult poveștile prietenului Remus Crețan, vasioveanul care, copil fiind, poposea adesea în această Casă a Cărții și, de multe ori, purta discuții interminabile cu dl. prof. Ionel Furdui, adică, pentru că biblioteca îți este un spațiu deosebit de apropiat și cunoscut, îmi doresc să fim la ceasul mărturisilor ca între vechi prieteni, și mă voi adresa altfel: dragă Remus, bine ai revenit la bibliotecă! Iar, pentru cititorii noștri, care te cunosc mai puțin, încep cu întrebarea obișnuită: cine este Remus Crețan?

Remus Crețan. De multe ori mă întreb și eu cine sunt, dacă sunt cel care trebuia să fiu că așa a fost scris sau dacă, încă, nu sunt ceea ce ar fi trebuit să fiu… Sunt o boare de vânt, o rază de soare, o picătură de ploaie. Din toate acestea, sper că rămân o mângăiere de suflet pentru cei care m-au cunoscut.

M-am născut în orașul Bocșa în 26 februarie 1969. Am crescut pe strada Horia din Vasiova într-o familie multietnică – tata fiind român, iar mama un amestec de germani cu unguri și chiar și un bunic, care își avea originea la Udine în Italia. Rigurozitatea nemțească a cam dominat familia noastră, chestiuni precum punctualitatea, seriozitatea și perseverența în muncă le am din familie.

 În schimb, pentru școala „Tata Oancea” din Bocșa am un respect deosebit. Am avut formatori de caractere, profesori de înaltă ținută care mi-au fost model în viață. De la doamnele profesoare de engleză Karina Munteanu și Margareta Bivolan, până la profesorii de istorie (și aminteai tu deja de prof. Ionel Furdui), filosofie, limba română, fizică, matematică, biologie și geografie, am rămas cu nenumarate cunoștinte care m-au format. Sub aspect cultural, remarc Biblioteca „Tata Oancea”, Liceul „Tata Oancea”, Casa de Cultură din Bocșa Montană, cinematograful din Montana, Biserica Catolică din Montana, Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor” Vasiova.  Toate aceste instituții mi-au dezoltat un spirit de apartenență la un loc cultural, un spațiu în care puteai crește ca individ.

Participarea la Olimpiada Națională de Limbi Străine de la Slobozia din 1987, când am luat premiul III pe țară la limba engleză, mi-a dat imboldul că se poate și merita să încerc să dau la facultate. Deși concurența la acea vreme era de 24 de persoane pe un loc, am reușit să intru de la prima încercare la Facultatea de Biologie și Geografie din Cluj-Napoca, secția Geografie-limbă străină (limba engleză).

La Cluj am avut parte de un alt colectiv de elită geografică și de mari specialiști pe limba engleză. Profesorii de la Litere din Cluj m-au făcut să îi iubesc pe Robert Frost, pe Shakespeare, iar geografii m-au învățat detaliile Geografiei Fizice și Geografiei Umane. N-am fost șef de promoție, dar am terminat al doilea în an și au fost profesori clujeni care m-au dorit ca asistent. Însă, după 1990 s-a reînființat Departamentul de Geografie la Universitatea de Vest din Timișoara și am preferat să candidez pe post de preparator în 1993. Pentru că postul de preparator nu s-a scos la concurs decât în 1993, din 1992 până în 1993 am fost profesor de geografie la Liceul „Tata Oancea” din Bocșa. Mi-am reîntâlnit profesorii la Bocșa, ce frumos a fost…în birou cu domnii Cioloș și Cătană, multe discuții interesante și clipe frumoase trăite ȋmpreună. Cu domnul profesor Cătană am organizat ȋn februarie 1993 o excursie cu elevii școlii ȋn Munții Semenic.

Din 1993 până în 2007 am urmat toate treptele universitare (asistent, lector, conferențiar, profesor) prin concurs. În toamna anului 2007 am fost unul dintre cei mai tineri profesori univeristari din România, la vârsta de doar 38 de ani.

In 1998 mi-am susținut teza de doctorat la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, având tema legată de etnii, religii și comportament electoral în Banat.

 Din 2009 sunt coordonator de doctorat și, împreună cu alți doi colegi, am înființat Școala Doctorală de Geografie din UVT.

Am beneficiat de trei burse internaționale, care m-au ajutat mult în cariera profesională: o bursă guvernamentală de trei luni la Universitatea Vaxjo din Suedia în anul 2000, pe tema emigrației est-europenilor în Suedia; o bursă de cercetare la Universitatea Utrecht, pe o perioadă de șase luni, în 2005, (avand ca temă dezvoltarea economică regională ȋn zone defavorizate economic) și o perioadă de două săptămâni de cercetare la London School of Economics și la Universtatea din Leicester în 2001.

În cei 35 de ani de carieră universitară am colaborat cu numeroși profesori străini din Marea Britanie, Noua Zeelanda și Ungaria, cei mai cunoscuți fiind David Turnock, Duncan Light, Ronan Paddison, Philip Matthews, Leo Paul, Malovics Gyorgy și Thomas O’Brien.

Am publicat 10 cărți la edituri recunoscute din România și 70 de articole științifice internaționale, din care 40 de articole în reviste de top mondial (cotate Q1 și Q2 în Web of Science). Temele abordate includ memorie și patrimoniu turistic moștenit, identitate etnică (a carașovenilor, a romilor), marginalizarea persoanelor sărace, mișcări de protest, drepturile animalelor (cȃini vagabonzi din mediul urban și urși bruni din Carpați) și ecologie politică asupra exploatărilor miniere de la Roșia Montană, Moldova Nouă și a evacuărilor forțate de populație din perioada construcției Hidrocentralei de la Porțile de Fier I). Sunt în bordul editorial a 6 reviste internaționale de geografie și am făcut recenzii la peste 100 de articole academice. Am coordonat pe UVT și un proiect POSDRU pentru doctoranzi și postdoctoranzi în 2015 și am câștigat alte 2 proiecte științifice naționale. Am coordonat peste 20 de lucrări de gradul didactic I, cu mulți profesori din județul Caraș-Severin, și peste 200 de lucrări de licență și de disertație în ultimii 30 de ani.    

Disciplinele pe care le predau la Universitatea de Vest din Timișoara sunt Geografie economică, Toponimie geografică și etnografie, Geografia Europei și Justiție socială și tendințe actuale în turism.

În anul 2004 am publicat volumul de proză poematică numit „Puntea iubirii”, la editura Eikon din Cluj-Napoca. Timp de o săptămȃnă am fost prezent ȋn județul Suceava, cartea fiind lansată la Suceava, Vatra Dornei, Mălini și Cȃmpulung Moldovenesc – cu ocazia Zilelor dedicate lui Nicolae Labiș, unde am avut onoarea să o cunosc personal pe doamna Sofia Vicoveanca. Cartea a fost prezentată și la Reșița. Scriitorul Gheorghe Jurma a organizat acel eveniment facȃndu-mi surpriza de a-l invita și pe domnul Vasile Crețan. Cȃțiva ani mai tȃrziu, poetul Adrian Păunescu mi-a remarcat două poezii și le-a publicat pe site-ul său personal.

 

 

G.Ș. Wow! O activitate intensă și importantă, care are în spate foarte multă muncă, seriozitate și mult studiu! Înainte de a trece la pasiunea ta pentru literatură, aș vrea să povestești puțin, în linii mari, despre preocupările tale deosebite, care merită o atenție mărită, și despre câteva teme de cercetare care, cu siguranță, pentru mulți dintre noi și dintre cititorii noștri, sunt de domeniul extraordinarului!

R.C. Ca teme de cercetare sau deosebite ca abordare, sau ceva ce merită atenție și dezvoltare din domeniul geografiei, ar fi următoarele: în tumultul de schimbări sociale, economice și politice pe care le traversăm, cu perioada de coronavirus și emergența fracțiunilor extremiste la nivel mondial, mi-aș dori să abordez orice aspect care să vindece problemele de inechitate socială. Dar aș face-o astfel încât vocea mea să nu rămână răstignită în cuvânt, ci să mă audă cei care iau decizii sociale și economice. Scopul final este justiția socială, o lume mai bună. Mă întreb de multe ori: oare merită efortul de a scrie despre justiție socială și să nu se ia în seamă ceea ce scriu? Am totuși speranța că, dacă nu azi, poate mâine, va găsi cineva scrierile mele și poate va pune în practică ceea ce scriu.

Temele mele actuale de cercetare includ elemente legate de mediul bănățean. Am scris recent la revista „Mobilities” despre decelerație ca formă de turism lent. Am abordat formele de percepție ale călătorilor cu trenul Oravița-Anina pentru a aduce în atenție că nu doar viteza, rapiditatea, sunt importante, ci și decelerația, deplasarea lentă e relevantă în turism. Prin turism lent înțelegem orice formă de deplasare lentă pe care o face un turist, de exemplu cu vaporeto pe râul Bega, cu mocănița în zonele montane, chiar și când ne plimbăm ca turiști în centrul orașelor este tot o formă de turism lent.

O altă temă inovativă, să îi zic așa, ar fi justiția tranzițională și postmemoria, adică forma de justiție postsocialistă pentru persoanele care au decedat sau au suferit în trecut și felul în care postmemoria, sau memoria trunchiată a tinerei generații față de acele evenimente din trecut, poate contribui la recunoașterea aspectelor care să nu se mai întâmple niciodată în viitor. Mă interesează mai ales atrocitățile comunismului și Holocaustul. Am abordat felul în care tinerii percep persoanele care au fost închise la Sighetu Marmației, modalitatea în care generațiile Y si Z percep Revoluția din 1989, am făcut o analiză pe memoria depotaților în Bărăgan. Acum am un student și facem o analiză pe situația închisorii din Pitești și mărturiile vii ale celor care au suferit în acea închisoare.

 

G.Ș. Interesant! Și… deosebit de importante cercetările tale! Cum se împacă geografia cu literatura?

R.C. Se împacă bine. Știu că sunt și discipline precum Geolingvistica, Geografie literară, care se predau la universități în occident și la noi în țară. De altfel, un lucru bun care exista în universitățile din perioada comunistă a fost cel al dublelor specializări. Eu am absolvit geografie-limba engleză, pentru că îmi plăceau engleza și geografia încă din școala generală. Engleza mi se părea exotică. În clasa a IV-a trebuia să aleg limba pe care să o urmez. Am ales engleza și pentru că profesoara Karina Munteanu era cunoscută ca având vocație și era profesoară foarte bună. Limba engleză mi-a deschis calea spre cultura anglofonă. În schimb, geografia a pornit din pasiunea de a ști capitalele lumii, de a cunoaște peisaje montane, urbane, rurale. Îmi plăcea de mic copil să merg pe Dealurile Bocșei, la cules de măceșe toamna, să jucăm fotbal pe Dealul Zeicu, să culegem alune, castane… Deseori făceam trasee până la Capelă sau ajungeam la lacul Vârtoape, iar la Medreș mergeam adeseori vara. Mi-e dor de Bocșa de odinioară.

Cred că sensibilitatea mea interioară și acest blend al locației pitorești a Bocșei cu deschiderea culturală pe care o vedeam în limba engleză au făcut posibilă combinația dintre geografie și literatură. Și, ca să-l reamintesc pe Robert Frost, nu-mi pare rău de drumul ales în pădurea îngălbenită a vieții.

 

G.Ș. De când pasiunea pentru literatură și poezie?

R.C. Pasiunea pentru literatură și poezie cred că mi-a fost insuflată și de profesorii de elită pe care i-a avut Liceul „Tata Oancea”: domnul Furdui – în vacanțele mele studențești petreceam ore întregi de discuții filosofice cu dl. Furdui; dirigintele meu din liceu – dl. Cioloș, un om de cultură filosofică vastă; doamna Doina Dăneț- care ne dădea să facem lecturi în vacanța de vară.

Poezie de sertar scriam și în liceu, în facultate…Dana, soția mea, de fiecare dată îmi reamintește cum am cucerit-o prin scrisori poematice trimise în perioada studenției mele la Cluj.

 

G.Ș. Care este scriitorul preferat? Care este cartea preferată?

R.C. Scriitorul meu preferat este Feodor Dostoievski. Cartea preferată este „Frații Karamazov”. Aici cred că un loc deosebit l-a avut Biblioteca „Tata Oancea” din Bocșa. Aveam abonament încă din clasele gimnaziale și știu că „Fratii Karamazov” am citit-o de patru ori! Cartea avea pagini deja îngălbenite de câte persoane citiseră deja acea carte. Această bibliotecă m-a ajutat foarte mult. Am descoperit scriitori britanici și americani. Știu că „Vin Ploile” de Louis Bromfield am recitit-o de trei ori. M-au impresionat descrierile despre natură, inundațiile din sezonul ploios din India. Mai erau așa-numitele cărți citite, în perioada comunismului, pe „sub mână”, cele care erau ‚hot topic’ și circulau în căminele studențești: „Tess d’Urberville” de Thomas Hardy, „Numele trandafirului” de Umberto Eco, cărțile surorilor Bronte, „Cel mai iubit dintre pământeni’ de Marin Preda. Mai tarziu, știu că urmăream în librării aparițiile volumelor „Shogun”.

Veneam de la Cluj și, împreună cu prietenul meu Nelu Nicorici, aveam seri lungi de discuții pe temele cărților lui Mircea Eliade (mai ales „Romanul adolescentului miop”) și Constantin Noica.

Vizitam zilnic anticariatul din centrul orașului Cluj-Napoca pe vremea studenției. Toate cărțile de geografie și literatură le cumparam! Și nu erau ieftine – renunțam să-mi cumpăr haine mai scumpe, pentru a-mi lărgi biblioteca.

  

 

G.Ș. Ce frumos m-ai purtat prin amintiri…prin copilărie, adolescență… Îți amintești și prima carte citită?

R.C. Prima carte citită a fost „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu. Cred că, de atunci, am o sensibilitate mare pentru protecția animalelor. Știu că îmi doream să am abțibilduri cu urși albi, dar nu se prea găseau în comunism.

 

G.Ș. Ce alte pasiuni ai? Sau, mai ai timp de hobby-uri?

R.C. Poate cea mai mare pasiune a mea este șahul. Când vreau să mă odihnesc, joc șah pe internet. Să joc șah am învățat de la bunicul meu pe la 6 ani. Șahul îmi întreține mintea trează, îmi dezvoltă imaginația. Când greșesc la șah sau când pierd, îmi dau seama că am mintea obosită.

O altă pasiune este fotbalul. Am și jucat fotbal în adolescență la „Autoforesta Bocșa” și urmăresc meciurile naționalei și ale echipelor de club românești în competiții europene. Iar la Poli Timișoara aveam ‚policard’, adică acel card de intrare la meciuri oficiale. Împreună cu dl. scriitor Daniel Vighi aveam locul nostru în tribună și trăiam cu pasiune meciurile echipei. Fotbalul mi-a dezoltat creativitatea. Știu că aveam clasoare cu poze de fotbaliști în perioada unor campionate mondiale de fotbal. Dacă aveam două poze cu același fotbalist, căutam colegi în Bocșa cu care să  fac schimb, adică să iau la schimb alți fotbaliști. Fotbaliștii germani și brazilieni erau mai scumpi, pentru că echipele lor ajungeau în semifinala sau în finala de campionat mondial.

Îmi mai place să am grijă de animale, mai ales de păsări, să fie cât mai colorate și să cânte frumos. Ele îmi inspiră libertate, bucuria de a trăi, energia zborului. Îmi amintesc că în copilarie dl. Zoller, prieten de familie, mi-a dăruit de ziua mea un cânepar și, după câțiva ani, când a murit, l-am îngropat în curte, i-am făcut o cruce mică de lemn.

Cândva, prin liceu, am avut și pasiunea de a colecta timbre. Făceam schimb de timbre în liceu, cumpăram timbre… Era un hobby și acesta.

 

G.Ș. Ce proiecte ai de viitor? Măcar câteva să le împărtășești cu noi.

R.C. Am multe proiecte. Doar să fiu sănătos și să le duc la capăt.

Un proiect mai mare de tip Horizon, proiect european în care sunt lider UVT, a urmărit să transpunem experiențele Muzeului Războiului din Sarajevo într-un muzeu similar în Ucraina. Adică, experiențele fostului război din Iugoslavia să fie transpuse în Ucraina, dar nu oarecum, ci prin instalarea unor console de jocuri video pentru tineri, jocuri în care să fie explicată justiția socială la nivelul tinerei generații. Proiectul n-a fost câștigător anul acesta, pentru că doar trei proiecte din o sută au câștigat, dar suntem perseverenți și îl redepunem în toamnă, când va fi mai bun, mai performant.

Mai sunt implicat într-un proiect cu colegi de la Universitatea din Szeged. Dl. profesor Malovics Gyorgy m-a abordat în urmă cu zece ani să colaborez cu echipa lor pe aspecte de cercetare activ-participativă asupra populațiilor sărace de romi din Szeged. Până acum am publicat șase articole în reviste academice de top (Habitat International, Cities, Area etc) pe tema mixajului social, atașamentului de loc și a justiției socio-environmentale.

Alte proiecte le am cu doctoranzii mei. Am șase doctoranzi români și un italian. Cu ei lucrez pe teme de memorie colectivă a Holocaustului, memoria zonei de graniță cu fosta Iugoslavie, pe teme de urbanism tactic și dezvoltare urbană participativă în Timișoara, analize despre hrana alternativă și analiza critică a piețelor din Timișoara, un studiu pe dezvoltarea conacelor de pe Valea Mureșului Inferior (sector Deva-Lipova) pentru includerea în circuite turistice, analiza spațială pe adaptarea locuitorilor din peri-urbanul timișorean la dezvoltarea haotică a comunelor și la naveta spre locurile de muncă.

Am mai publicat despre Morile de la Rudăria, despre suveniruri turistice. Un proiect început de câțiva ani cu profesorul Duncan Light de la Universitatea Bournemouth, are în vedere analiza critică a situației turistice de la Băile Herculane și analiza identitară și de turism nerecunoscut de stat a castelului regal de la Săvârșin.

În ultimii doi ani am coordonat și doi postdoctoranzi – o colegă de la Universitatea din Iași și un coleg de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu teme pe antreprenoriatul de suveniruri și comportamentul cumpărătorilor de suveniruri, dar și pe mișcări sociale de protest.

În general, studiile mele sunt critice, poststructuraliste, orientate împotriva curentului neoliberal actual.

 

 

G.Ș. Pe când un nou volum de literatură? Poezie sau proză?

R.C. În sistemul universitar actual dacă nu scrii, rămâi în urmă, devii necompetitiv. Așa că, deocamdată, sunt nevoit să scriu articole academice. Poate la pensie o să îmi rezerv timp să public poezie și proză. Iubesc proza scurtă, îmi place jocul de idei metafizice și beția cuvintelor profunde.

 

 

G.Ș. Sincer ca întotdeauna! Vrei să transmiți un gând pentru tinerii noștri? Un gând pentru cititorii revistei „Bocșa culturală”…

R.C. Tinerii să încerce să citească cât mai mult. Cărțile sunt ferestre culturale, deschid orizonturi de gândire. Tinerii să se întoarcă și către cartea în format tipărit, nu doar să citească cărți online. Și să încerce un echilibru între citit și recreere, platforme de rețele sociale și întruniri (nevirtuale) de socializare. Dacă păstrăm echilibru în tot ceea ce facem, vom fi mai sănătoși mental, vom fi mai creativi.   

Pe cititorii revistei „Bocșa culturală” îi îndemn să citească în continuare această revistă. În această revistă vor regăsi literatură și poezie, istorie și geografie locale, vor învăța despre oamenii de cultură ai Bocșei, personalități bănățene, care au lăsat în urma lor o fărâmă de cultură. Gândul meu către cititori este să nu-și uite niciodată orașul, să se mândrească că sunt bocșeni sau bănățeni, să contribuie la bunăstarea culturală a Bocșei și să nu uite că o simplă prezență la lansarea unei cărți sau o simplă părere propusă la o dezbatere culturală locală contează! Contează – pentru că, prin ei, Bocșa răsuflă cultural, prin ei Bocșa este recunoscută la nivel regional și național.

 

G.Ș. Mulțumesc, Remus, pentru că ai acceptat acest rol de povestitor. Că ai împărtășit cititorilor și colaboratorilor noștri din amintirile tale, din experiența ta și, cel mai important, că ai subliniat încă o dată cât sunt de importante seriozitatea, munca și perseverența în orice activitate, devenită, adesea, pasiune. Tu ai făcut o adevărată pasiune din cercetare, ai îmbinat domeniile științifice și ai realizat un mixt de preocupări frumoase și interesante.  Îți doresc sănătate și rodnic spor în toate! Iar Bocșa să-ți rămână mereu acasă!

MEHADIA, 24 Februarie 2026 – Comunitatea din Mehadia a marcat astăzi o dublă sărbătoare: împlinirea a 275 de ani de la nașterea lui Nicolae Stoica de Hațeg (1751–1833) și inițierea unei tradiții anuale dedicate acestui „om al cuvântului și al conștiinței naționale”. 

Manifestările de astăzi au reunit oficialități locale, reprezentanți ai bisericii, istorici, cadre didactice și elevi ai liceului care îi poartă numele, precum și invitați din lumea culturii și a presei. Printre aceștia s-au numărat domnul I.D. Cucu, președintele Filialei Caraș-Severin a UZPR, și domnul Erwin Iosef Țigla, reprezentând Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”.

Evenimentele zilei au debutat cu oficierea, în incinta Bisericii Ortodoxe Române din Mehadia, a unei slujbe de pomenire (parastas) în amintirea adormitului Stoica Nicolae, desfășurată în deplina rânduială a tradiției ortodoxe. Este important de amintit, în acest context, că biserica din Mehadia îi datorează acestuia reconstrucția sa după anul 1788, când lăcașul a fost distrus în urma războiului austro-turc. Preotul Ciprian Petru Danci, a evidențiat, în finalul slujbei, câteva repere mai importante din viața și vasta activitate a protopopului.

Partea a doua a manifestării s-a derulat în incinta Liceului Tehnologic ,,Nicolae Stoica de Hațeg”. Aici au fost evocate reperele biografice fascinante ale celui supranumit „Cronicarul Banatului”. Nicolae Stoica și-a dedicat viața educației și slujirii, traversând provocările timpului sub Imperiul Habsburgic, militând neîncetat pentru identitatea românească. Lucrările sale, precum scrierea „Cronicii Banatului”, și a ,,Cronicii Mehadiei”, rămân un testament istoric prețios, păstrat de-a lungul timpului în ciuda tuturor dificultăților, în substratul identitar al comunității. 

Un moment central al comunicărilor l-a reprezentat prezentarea detaliilor despre descoperirea mormântului protopopului, situat central, pe axa Sfântului Altar al bisericii din Mehadia. Preotul paroh Ciprian Petru Danci a explicat cum cercetările au confirmat identitatea defunctului prin intermediul datelor biometrice și a inventarului funerar, respectiv: scheletul unui bărbat de aproximativ 1,90 m – o statură impresionantă pentru secolul al XVIII-lea – nasturi ornamentați, resturi de mătănii și o monedă din anul 1812.

Primarul comunei Mehadia – inginer Grigore Petru Bardac și conducerea liceului, prin Director prof. Ionela Mihaela Domilescu, alături de prof.dr. Iulian Lalescu, au subliniat că data de 24 februarie va deveni o zi de referință pentru Mehadia. „Numele liceului este o invitație permanentă la excelență”, s-a transmis tinerilor, îndemnați să ducă mai departe spiritul critic și dragostea de cultură a cronicarului.

Un inedit și emoționant moment al evenimentului l-a constituit programul artistic tematic, susținut de elevii școlii din Mehadia, pregătiți cu o deosebită sârguință și îndemânare de îndrumătorii lor didactici, sub coordonarea doamnei director: profesor Ionela Mihaela Domilescu. Prestația copiilor a dat, fără îndoială, un plus de culoare și valoare întregului eveniment!

Manifestarea s-a încheiat cu promisiunea autorităților că ediția din 2027 va fi una mai generoasă și mai fastuoasă, împreună cu apelul către elevi și comunitate de a continua spiritul de implicare al lui Nicolae Stoica, păstrând conștiința rădăcinilor și a valorilor identitare. Împreună, prin parteneriatul dintre școală, biserică și comunitate, putem scrie noi capitole ale succesului, inspirate de modelul acestui ilustru cronicar. La mulți ani valorilor noastre culturale și educaționale! Mulțumiri organizatorilor!

În completarea șirului de elemente ale manifestării, facem precizarea că prin grija și efortul scriitorului Erwin Iosef Țigla, președintele Forumului Democrat al germanilor din Caraș Severin, responsabil al secției germane a Bibliotecii Județene ,,Paul Iorgovici”, s-a produs astăzi punerea în circulație a unui întreg poștal filatelic aniversar și a unei ștampile poștale speciale: „275 de ani de la naștere Nicolae Stoica de Hațeg (24.02.1751- 06.01.1833)”. În acest context, dorim să adresăm mulțumiri și felicitări pentru această deosebită inițiativă!

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin, Mehadia 24 februarie, 2026

25 februarie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție Nik Potocean (Bocșa), membru al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

Prezentarea volumului „Arta lui NIK Potocean. O poveste homerică”, coordonatoare: Gabriela Șerban, apărut la Editura „Castrum de Thymes” Giroc, 2026, în cadrul Seriei „Bocșa, istorie și cultură”, vol. 79.

 

 

25. Februar 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellung Nik Potocean (Bokschan), Mitglied von „Deutsche Kunst Reschitza“.

Buchpräsentation: „Arta lui NIK Potocean. O poveste homerică” (= „Die Kunst des NIK Potocean. Eine homerische Erzählung”), Koordinatorin des Bandes: Gabriela Șerban, erschienen im Verlag „Castrum de Thymes” Giroc, 2026, im Rahmen der Serie „Bocşa, istorie și cultură”, Band 79.

 

În 25 și în 26 februarie, adică miercuri și joi, de la ora 16.30, vă invităm la Biblioteca Germană „Al. Tietz” din Reșița să admirăm împreună talentul celor doi bocșeni din echipa „Bocșa culturală”: pictorul Nicolae Potocean (NIK) și prof. Stela Boulescu, susținătoarea rubricii „Să vorbim corect românește” și pasionat handmader. 

Evenimentele se vor repeta și la Bocșa pe parcursul lunii martie, acum mulțumim însă colegului Erwin Josef Țigla pentru onorantă invitație!

Vă așteptăm cu bucurie!

Gabriela ȘERBAN

În comunitatea din Bănița, educația copiilor reprezintă o prioritate, iar acest lucru se vede zi de zi în activitatea desfășurată la Școala Gimnazială Bănița. Deși este o școală mică din mediul rural, cu doar 59 de elevi și preșcolari, ambiția colectivului didactic este una mare: aceea de a le oferi copiilor nu doar lecții, ci și încredere, valori și competențe pentru viață.

Instituția este coordonată de doamna director, prof. Jitea Nicolae Andreea Simona, fiică a comunei și fostă elevă a școlii, revenită acasă pentru a contribui la dezvoltarea educației locale. Sub coordonarea sa, școala pune accent pe formarea competențelor de comunicare, colaborare, gândire critică și pe dezvoltarea armonioasă a elevilor.

Cadrele didactice ale școlii participă constant la programe de formare și proiecte educaționale moderne. Recent, profesori ai școlii au luat parte la activități desfășurate în cadrul programului eTwinning, unde au explorat modalități prin care parteneriatele internaționale contribuie la dezvoltarea competențelor pentru viață ale elevilor, prin colaborare și schimb de experiență între școli europene.

Activitățile culturale ocupă un loc important în viața școlii. Ziua de 24 Ianuarie, dedicată Unirii Principatelor Române, a fost marcată prin prezentări istorice, scenete, poezii și cântece patriotice, iar elevii au încheiat momentul într-o atmosferă de bucurie și unitate, dansând Hora Unirii.

Ziua Culturii Naționale a adus elevii mai aproape de opera poetului național Mihai Eminescu. Preșcolarii au descoperit poeziile prin joc și activități creative, elevii din ciclul primar au rememorat momente importante din viața poetului, iar cei de gimnaziu au realizat proiecte prin care au promovat valorile culturale românești. Activitatea „Eminescu – portret cultural” a îmbinat recitarea, muzica, desenul și activitățile tematice, oferindu-le elevilor ocazia să-și valorifice aptitudinile diverse într-un mod atractiv și educativ.

Un moment special din viața școlii l-a reprezentat și activitatea ZICI – Ziua Internațională a Cititului Împreună, dedicată lecturii și bucuriei de a descoperi povești alături de colegi și profesori. Elevii au participat la sesiuni de lectură colectivă, discuții despre personaje și activități creative inspirate din cărțile citite, demonstrând că dragostea pentru lectură se poate cultiva și în comunitățile mici, cu rezultate mari pentru dezvoltarea copiilor.

Școala beneficiază în prezent și de dotări moderne obținute prin fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Comunei Bănița. Noile echipamente și materiale didactice contribuie la îmbunătățirea procesului educațional și oferă elevilor condiții moderne de învățare, comparabile cu cele din școlile urbane.

Multe dintre activitățile și îmbunătățirile realizate în ultimii ani au fost posibile și datorită sprijinului oferit de Asociația de Părinți a Școlii Gimnaziale Bănița, un partener activ în proiectele dedicate copiilor.

Conducerea unității îi invită pe toți cei care pot și doresc să sprijine educația copiilor din comunitate să completeze Formularul 230 și să direcționeze 3,5% din impozitul pe venit către asociația părinților, contribuind astfel la continuarea proiectelor și la dezvoltarea școlii.

Școala Gimnazială Bănița – după cum susținea prof. Jitea Nicolae Andreea Simona (foto) în calitatea sa de director – dovedește că educația de calitate nu depinde de dimensiunea localității, ci de implicarea oamenilor. Aici, profesori, părinți și autorități locale lucrează împreună pentru ca fiecare copil să aibă șanse reale la un viitor bun.

Într-o școală mică din mediul rural cresc, în fiecare zi, visuri mari.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR