Epigrama bănățeană nu reprezintă doar un exercițiu de virtuozitate filologică, ci o veritabilă stare de spirit, în spațiul cultural timișan și cărășean, satira scurtă, cizelată în patru versuri, manifestându-se istoric sub două fațete complementare: epigrama literară, guvernată de rigorile clasice, și epigrama în grai local, aceasta din urmă fiind o prelungire organică a poeziei dialectale bănățene, păstrând neatinsă savoarea arhaismelor, ritmul interior și o formă unică de autoironie.

Acest areal literar este definit de o dublă identitate: pe de o parte, rigoarea școlii bănățene, influențată istoric de rânduiala central-europeană, iar pe de altă parte, umorul hâtru, autohton, izvorât direct din vatra satului, epigramiștii bănățeni, nesancționând doar defectele umane prin poantele lor, ci devenind veritabili arheologi culturali, care conservă identitatea lingvistică a unei întregi regiuni.

Fenomenul nu ar avea aceeași greutate fără personalitățile sale marcante, adevărați meșteșugari ai poantei fulgerătoare: Ion Ghera (1947–2025), născut în localitatea muntoasă Ohaba Mâtnic, fost profesor și un reputat epigramist în grai, președinte al Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean și membru al Uniunii Scriitorilor, care a lăsat în urmă volume ce au conservat cu sfințenie lexicul bănățean și moravurile satului tradițional; Ionel Iacob-Bencei (1940–2020), personalitate monumentală cunoscută simplu ca „Bencei”, impunându-se ca un maestru al duelului epigramatic clasic și al poeziei dialectale, membru marcant al Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Timișoara), opera sa reprezentând o punte solidă între rigoarea academică urbană și savoarea graiului local; Gheorghe Ciulpan, aducând în text precizia și ironia mușcătoare, capabilă să demaște impostura socială cu o eleganță nativă, în timp ce Valentin David completează această galerie de aur prin versuri pline de miez, în care autoironia și spiritul de observație cotidian se împletesc perfect, acești autori transformând epigrama, dintr-o simplă glumă versificată, într-o veritabilă oglindă critică a societății din Banat.

Spre deosebire de alte zone literare, unde creația se naște preponderent în solitudinea biroului, epigramiștii bănățeni și-au dezvoltat un stil de lucru bazat pe efervescență colectivă, dialog și replică spontană, condițiile lor de lucru fiind adesea mobile, dinamice, iar notele de subsol schițate în grabă pe marginea unui ziar, ciorne născute în trenul spre o întâlnire culturală sau replici ad-hoc concepute în freamătul ședințelor de cenaclu.

Geografia scrisului este vastă, întinzându-se de la marile centre urbane până la comunitățile rurale cu puternică tradiție culturală, localitățile unde se scrie și se activează intens, incluzând noduri culturale importante precum Timișoara, Lugoj, Reșița, Caransebeș, Bocșa sau Oravița, dar și localități rurale emblematice unde fenomenul „plugarilor condeieri” a lăsat urme adânci, în aceste spații, biroul epigramistului fiind adesea masa din sala de lectură a unei biblioteci județene, foierul unui teatru sau spațiul intim al unui cămin cultural.

În universul satiric bănățean, femeia ocupă un loc central, pendulând fin între idealizare și ironie mușcătoare, în epigramele literare de factură urbană, ea îmbrăcând adesea haina cochetei, a soacrei autoritare sau a soției pragmatice, care deține controlul absolut asupra bugetului familial.

În schimb, în epigramele în grai local, personajul feminin capătă trăsături arhetipale: este „baba” guralivă din sat, „făgeanca” mândră sau nevasta aprigă care își domină bărbatul prin hărnicie și asprime administrativă, dar satira bănățeană nu devalorizează femeia, din contră, îi recunoaște simbolic autoritatea incontestabilă din gospodărie, sancționând cu umor doar micile viclenii sau pretențiile exagerate în raport cu realitățile cotidiene.

Viața epigramiștilor din Banat este ea însăși o sursă inepuizabilă de anecdote, fiind de notorietate momentele în care confrații își adresau replici tăioase chiar în timpul simpozioanelor oficiale, transformând discursurile sobre în dueluri de catrene spontane.

O întâmplare hazlie des invocată în comunitatea scriitoricească din Vest amintește de un epigramist care, primind un premiu consistent la un festival, a cheltuit toți banii la restaurantul gării împreună cu juriul și ceilalți concurenți, chiar înainte de a apuca să cumpere biletul de întoarcere spre casă, soluția sa pentru a ieși din impas fiind compunerea pe loc a unei epigrame extrem de elogioase și spirituale dedicate șefului de gară, obținând astfel o „călătorie de curtoazie” pe calea ferată până la destinație.

Activitatea epigramistică din zonă s-a cristalizat de-a lungul timpului în opere de referință, volume de autor, culegeri colective și antologii de prestigiu, o mare parte din această zestre literară fiind promovată prin cluburile de umor afiliate și prin cenaclurile județene unde întâlnirile de lucru au loc regulat, iar colaborarea strânsă cu epigramiști din alte județe (București, Cluj, Constanța, Iași, Târgu Jiu sau de peste Prut) consolidând poziția Banatului pe harta umorului românesc.

Drept dovadă stau numeroasele premii naționale obținute de autorii bănățeni la festivaluri de profil din întreaga țară, textele lor fiind incluse frecvent în paginile revistei ,,Epigrama”, publicația oficială a Uniunii Epigramiștilor din România, un rol strategic în această dinamică avâdu-i stațiunea balneară Buziaș, care, pe lângă manifestările sale tradiționale, a găzduit festivaluri și saloane de umor devenite adevărate laboratoare de creație națională, concursurile pe teme balneare sau de cuplu și duelurile ad-hoc desfășurate aici permițând epigramiștilor din Vest să interacționeze direct cu un public extrem de divers.

Pentru epigramistul bănățean, mass-media a fost și rămâne principala tribună de exprimare, creațiile lor văzând lumina tiparului în ziare locale istorice și contemporane („Renașterea bănățeană”, „Drapelul”, „Tăt Banatu-i fruncea” sau reviste culturale ca „Orizont”), un rol crucial în supraviețuirea și succesul acestui gen avându-i însă activitatea la Radio și Televiziunea Timișoara, unde emisiunile specifice au oferit zeci de ani un spațiu generos de emisie.

La Radio Timișoara, emisiuni de tradiție precum „Gura satului”, modulele dedicate culturii dialectale din cadrul programelor de duminică sau matinalele de weekend au adus vocile marilor epigramiști direct în casele bănățenilor, Studioul TVR Timișoara imortalizând și el vizual aceste figuri ale spiritului critic, prin rubrici dedicate în emisiuni precum „Vine o zi”, reportaje speciale de la festivaluri și pastile de umor inserate în programele regionale, prin intermediul undelor și al ecranului, epigrama trecând dincolo de granițele textului tipărit, redevenind patrimoniu oral viu.

Relația dintre jurnaliștii profesioniști și epigramiști în Banat este guvernată de o profundă complicitate intelectuală și de un respect reciproc de breaslă, jurnaliștii privind activitatea epigramiștilor, nu ca pe un simplu divertisment facil sau un accesoriu de pagină, ci ca pe o formă concentrată și extrem de rafinată de jurnalism de opinie.

Epigrama este considerată de către presă un adevărat editorial în patru versuri, deseori, redactorii lăsând spații dedicate în paginile ziarelor pentru aceste „pastile” satirice, conștienți că un catren bine țintit poate demasca o nedreptate socială sau o decizie administrativă absurdă mult mai eficient decât un articol întins pe două coloane, jurnaliștii bănățeni fiind cei care au documentat, au arhivat și au oferit legitimitate culturală epigramiștilor, recunoscându-i ca veritabili formatori de opinie ai comunității.

Se naște firesc întrebarea: au epigramele puterea de a influența comportamentul publicului?, răspunsul fiind un „da” nuanțat, în Banat, o regiune în care spiritul civic, rânduiala și teama de „gura lumii” au o greutate socială uriașă, epigrama funcționând ca un mecanism subtil de autoreglare comunitară.

Când un epigramist critică lenea, mândria deșartă, corupția micilor funcționari sau degradarea moravurilor urbane, publicul reacționează instantaneu prin identificare, satira neproducând revoluții stradale, dar ea distilează o formă aspră de sancțiune morală, cetățeanul, care râde de defectele expuse în catrene, devenind mai reflexiv și mai atent la propriile derapaje, epigrama dând naștere unei conștiințe critice colective, înarmând publicul cu un fin simț al penibilului, determinându-i pe oameni să taxeze, la rândul lor, anomaliile din viața de zi cu zi.

Epigrama bănățeană nu este doar o simplă specie literară conjuncturală, ci o formă rafinată de rezistență culturală și de păstrare a identității și, dincolo de zâmbetul pe care îl stârnește instantaneu, dincolo de ironia mușcătoare sau de rima impecabilă, ea poartă în sine însăși fibra profundă a Banatului: demnitatea omului de la câmpie, melancolia dealurilor cărășene și acea capacitate rară de a face haz de necaz cu inteligență.

Când ultimul epigramist în grai va lăsa condeiul jos, o întreagă lume de expresii pline de miez și de înțelepciune bunică riscă să amuțească pentru totdeauna și de aceea, protejarea și consemnarea muncii lor în paginile mass-mediei reprezintă un act de profundă reverență în fața memoriei colective, pentru că scrisul lor rămâne un testament de duh, o dovadă vie că, atât timp cât bănățeanul va ști să râdă de propriile slăbiciuni în graiul său nativ, sufletul acestei provincii va rămâne neatins de trecerea nemiloasă a timpului.

Surse bibliografice

Țepelea, Gabriel, Literatura în grai bănățean (Studiu introductiv și antologie), Editura „Facla”, Timișoara, 1974

Colecția revistei „Epigrama”, publicație trimestrială editată de Uniunea Epigramiștilor din România, numerele dedicate festivalurilor din zona de Vest (Timișoara, Lugoj, Buziaș) și activității autorilor asociați studiourilor de Radio Timișoara.

ECOTIC anunță deschiderea înscrierilor pentru o nouă ediție a programului național de educație ecologică „Școala Ecoterrienilor”, începând cu 21 septembrie 2026. Spre deosebire de edițiile anterioare, când înscrierea era permisă doar într-un interval fix, începând cu acest an, școlile se pot înscrie oricând, pe tot parcursul anului, fără termen limită.

Programul se adresează elevilor și profesorilor din învățământul primar, gimnazial și, ca noutate, liceal, și își propune formarea unor deprinderi de protecție a mediului în rândul copiilor și tinerilor și încurajarea colectării corecte a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a deșeurilor de baterii și acumulatori. Programul este susținut de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Mecanism nou: fiecare școală își alege premiul în funcție de punctaj

Cea mai importantă schimbare față de edițiile anterioare privește modul de premiere. În noua ediție fiecare școală acumulează puncte pe parcursul activităților, iar la atingerea oricărui prag de punctaj își alege singură recompensa dorită, dintr-o gamă variată de opțiuni disponibile pentru nivelul respectiv.

Nivel Recompensă la alegere

EXPLORATOR  Card cadou 200 lei la unul dintre parteneri

CHALLENGER  Card cadou 600 lei la unul dintre parteneri sau o lecție online

EROU  Card cadou 1.400 lei la unul dintre parteneri sau 1 laptop recondiționat*

CAMPION  Card cadou 2.200 lei la unul dintre parteneri sau 2 laptopuri recondiționate*

LEGENDĂ Card cadou 3.000 lei la unul dintre parteneri, 3 laptopuri recondiționate* sau vizită la Caravana ECOTIC / fabrica de reciclare GreenWEEE*

* Laptopurile recondiționate și vizita la Caravana ECOTIC / GreenWEEE sunt disponibile în limita stocului.

Programul păstrează cele două categorii de premii anuale, acordate la finalul anului școlar: premiul pentru cel mai implicat profesor coordonator și premiile pentru TOP 5 elevi cu cele mai multe puncte acumulate din activitățile online.

Activități online în Platforma „Școala Ecoterrienilor”

Toate activitățile din cadrul programului se desfășoară online, prin intermediul Platformei dedicate (scoalaecoterrienilor.ecotic.ro), unde elevii și școlile (prin profesorii coordonatori) au fiecare un cont propriu. Orice activitate realizată aduce puncte în contul școlii: lecțiile video și exercițiile aferente, activitățile practice, provocările adresate elevilor, precum și comenzile de preluare a DEEE și DBA, care pot fi plasate oricând, pe toată durata programului.„Continuăm programul național de educație ecologică „Școala Ecoterrienilor” din dorința de a contribui printr-o varietate de lecții video tematice și activități practice la formarea de deprinderi de protecție a mediului și de utilizare eficientă a resurselor în rândul tinerilor”, declară Valentin Negoiță, președinte ECOTIC.

Informații suplimentare: www.ecotic.ro/scoalaecoterrienilor  |  scoli@ecotic.ro

Regulamentul programului aici.

Între statut profesional în dreptul național și abordare funcțională în dreptul european

Rezumat. În practică, întrebarea „cine este jurnalist și cine nu?” se pune tot mai des, pe fondul diversificării actorilor care produc și difuzează informații de interes public. Totuși, din punct de vedere juridic, statutul de jurnalist profesionist și exercitarea unei activități jurnalistice nu se suprapun în mod necesar. Dacă apartenența la profesie rămâne, în principal, o chestiune reglementată de dreptul intern, calificarea unei activități drept jurnalistică presupune o analiză distinctă, raportată la natura, scopul și funcția acesteia. Articolul examinează principalele modele naționale privind statutul profesional al jurnalistului, cu referire la Franța, Belgia, Germania, Italia și România, evidențiind diferențele dintre definirea legală a profesiei, mecanismele de autoreglementare și absența unei definiții juridice generale. Distincția dintre statutul profesional și activitatea concret desfășurată permite separarea regimului aplicabil profesiei de condițiile în care o activitate de informare a publicului poate fi privită, în sens funcțional, ca activitate jurnalistică.

Cine este jurnalist și cine face jurnalism (I) Modele naționale privind statutul profesional al jurnalistului – de Monica Cercelescu

de Victor Nafiru

Literatura noastră orală este plină de cimilituri, strigături, proverbe, cântece de cătănie, dor și jale, blesteme și balade. Totul sub protecția anonimatului (pe surse, cum se spune astăzi), transmis de la o epocă istorică la alta.

De exemplu, din Antichitatea în care conviețuiau, dacii au lăsat cu limbă de moarte această bogăție culturală inestimabilă cnejilor, voievozilor și domnitorilor din Evul Mediu care, la rândul lor, după ce au mai aranjat-o cât de cât, au transmis-o mai departe celor din Epoca Modernă, cea cu revoluții, cu primele locomotive cu abur și Amintirile din copilărie a lui Creangă. Și tot așa până în zilele noastre, fiecare român născut, copilărit și trăit la sat adăugând câte ceva la această comoară populară.

Credeți că era  ușor să ții minte atâtea versuri și rime, atâția diftongi și triftongi? Da de unde! Mai ales la balade, unde ți se ura numai când  le recita, cu intonație, câte un rapsod popular. Cu două balade de alea spuse pe prispă, trecea ziua pe nesimțite. Indiferent că vorbim de Balada lui Toma Alimoș, a Meșterului Manole, a Mioriței, a lui Terente din balta Brăilei sau a lu’ Iancu Jianu. Toate sunt pe același calapod. Vorbărie multă, durere, regrete, lipsă de empatie, neîncredere, dezamăgire. Nimic despre dragoste, îmbrățișări, întâlniri la portiță seara când e luna în nori.

Cum? Să trecem și Balada lu’ (Că)Călin File din poveste tot la literatura orală? Și pentru ce am face una ca asta? Că e iubit și încurajat de strigăturile sacadate ale populimii, gen: „(Că)Căline orice ar fi, noi pe tine te-om iubi” și de „Turul 2 ânapoi”? Nu e prea  puțin ca să intre în literatura orală? Zic și eu. Întreb. Cum? Îl ajută statul să ajungă mai tare, mai bărbat și mai erou decât, Alimoș, Meșterul Manole și ciobanul ăla din Miorița? Ei, așa da. Dacă statul își pune obrazul și își ia angajamentul de a da o altă perspectivă acestui gen literar, se schimbă lucrurile.

Procurorul îl reține ca pe un infractor periculos, un falsificator de acte, legitimații, diplome și de ce vreți, un instigator care atentează la suveranitatea, integritatea (inclusiv la cea morală) a țărișoarei, iar judecătorul de instrucție îl scoate de la bulău. Mascații îi sparg poarta de la intrare și ușa de la vilă și alții vin și le repară cu scuzele de rigoare. Mda, e ceva. Unii îl saltă cu noaptea în cap, alții se dau peste cap să-i spele rușinea ce-a dat peste dânsul. Iar el, el o dă înainte cu apa, aerul și fraierul, stă de vorbă cu Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Burebista și Gheorghe Doja, proștii sunt în extaz, potera se ține de curu’ lui ca scaieții de blana mioriței, el flutură cătușele deasupra capului, ca pe un trofeu de Champions League, fanii și fanele se bat cu jandarmii, presa se împarte în două.

Ai dreptate, bro, sunt suficiente elemente ca, peste un an, doi, să vorbim și despre Balada lu’ (Că)Călin, cea cu eroul de pe Tik Tok care a vrut să scape țara de corupție, și nu despre infractorul și fariseul care este. Că asta face statul român zi de zi, cu acest joc de-a hoții și vardiștii.

❖ Vineri, 25 septembrie 2026, de la ora 16:00, colegii noștri de la institut, alături de alți iubitorii de carte, istorie, cultură și spiritualitate vor fi prezenți la Atrium Centurionum – sediul administrativ al Județului Alba, pentru un eveniment dedicat dialogului academic, cercetării și valorilor culturale.
❖ Sub genericul „Dialoguri academice și spirituale”, întâlnirea aduce în atenția publicului o serie de volume și teme care deschid perspective asupra istoriei, identității, patrimoniului, vieții religioase și personalităților care au marcat societatea românească.
Volumele prezentate în cadrul evenimentului sunt următoarele:
❖ „Nobel. Enigmaticul Alfred și premiile sale” – Ingrid Carlberg, o incursiune în viața și personalitatea lui Alfred Nobel și în istoria celebrelor premii care îi poartă numele. (traducere în limba română de CȘ I dr. Varga Attila)
❖ „Ortodoxia transilvană și ierarhii săi în zorii epocii moderne” – volum coordonat de Mircea-Gheorghe Abrudan, dedicat istoriei ecleziastice transilvănene și rolului ierarhilor ortodocși în epoca modernă.
❖„Quarta filialis în episcopia Transilvaniei. Dreptul la moștenire pe linie feminină în Evul Mediu” – Maria Frînc, o cercetare asupra unui subiect important privind statutul juridic și drepturile de moștenire ale femeilor în Transilvania medievală.
❖„De la Alexandru Ioan Cuza la Ion Antonescu. Personalități controversate din istoria românilor” – Sorina Paula Bolovan și Ioan Bolovan (coordonatori), un volum care readuce în discuție personalități și momente complexe ale istoriei României.
❖„Braconarea patrimoniului arheologic din Munții Șureanu. Istorie și jurisprudență” – Claudiu Purdea, o lucrare despre patrimoniul arheologic, protejarea acestuia și implicațiile juridice ale braconajului arheologic.
❖„Greco-catolici dincolo de Cortina de Fier. Vasile Bărbat în vâltoarea secolului XX” – Laura Stanciu, o contribuție la înțelegerea destinelor și experiențelor greco-catolicilor în contextul frământărilor secolului trecut.
❖ Cu această ocazie, participă la dialogul cu publicul:
CȘ I dr. Attila Varga, CȘ II dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, ACS dr. Maria Frînc, Conf. univ. dr. Sorina Paula Bolovan – Universitatea Babeș-Bolyai, Prof. univ. dr. Ioan Bolovan – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca și Academia Română, CS. dr. Claudiu Purdea / Prof. univ. dr. Augustin Lazăr, Conf. univ. dr. Laura Stanciu / dr. Dragoș Ursu.
❖ Va fi o întâlnire în care cartea devine punct de plecare pentru dialog, iar istoria, cercetarea academică și spiritualitatea se întâlnesc într-un spațiu al ideilor și al reflecției. Șase volume, numeroși cercetători și universitari și teme care traversează secole de istorie – de la Transilvania medievală și istoria Bisericii până la patrimoniul arheologic și personalitățile secolului XX și Alfred Nobel.
Vă așteptăm alături de noi!

Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române

24 septembrie 2026, ora 18.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Citește imaginea – Real sau fals?”: Atelier de alfabetizare vizuală susținut de Flavian Savescu, artist vizual, cercetător și educator din Reșița. Partea a II-a.

 

 

 

24. September 2026, 18:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Das Bild lesen – echt oder gefälscht?“: Workshop zur visuellen Kompetenz mit Flavian Savescu, Künstler, Forscher und Pädagoge aus Reschitza, Teil II.

 

De curând, la editura „Media Musica” din Cluj-Napoca a văzut lumina tiparului  un nou volum de specialitate, o metodică pentru predarea și învățarea cântului cu ajutorul imaginii,  volum semnat de muzicologul bănățean Marius Manyov și intitulat „Geometria gestului tehnic vocal și construirea vocii cântate”.

Nume de referință în domeniul muzicii clasice bănățene, prof. univ. dr. habil. Marius Manyov desfășoară o activitate științifică, didactică și artistică deosebită și impresionantă.

 În plan artistic a avut șansa de a fi evoluat ca solist vocal – bas –  invitat pe toate scenele de concert din țară, dar și pe importante scene din străinăte, alături de soliști și ansambluri vocal-instrumentale de prestigiu, sub bagheta unor iluștri maeștri dirijori, abordând lucrări de mare dificultate din genul operei, oratoriului și lied-ului, acoperind mai bine de patru secole de muzică.

În plan didactic, după cum însuși mărturisește, recompensa o reprezintă, în afara reușitei merituoase a unui important număr de studenți și masteranzi la concursurile de angajare în colectivele artistice ale Operei Nationale și Filarmonicii Banatul din Timișoara, izbânda excepțională a unora care au avut curajul să-și ia soarta în propriile mâini, reușind la concursuri de angajare în instituții de prestigiu din Europa (Viena, Graz, Oslo, Londra, Madrid, Budapesta, Paris etc.).

În plan științific „optimizarea suportului tehnic vocal al cântărețului”, indiferent de gen: operă, oratoriu, lied, popular, rock, pop etc. reprezintă preocuparea esențială în afara orelor de curs și de studiu. O muncă de cercetare derulată de unul singur, de mai bine de 15 ani, pornind de la confruntarea cu dificultăți uneori majore întâmpinate în pregătirea unor partituri scrise pentru voci adiacente registrului său, însoțită de necesitatea găsirii unor soluții viabile, în baza accesării unor „resurse tehnice” speciale, au condus, în timp, la decantarea unor concluzii, menite să netezească drumul spre performanță și, mai ales, datorită investiției minime de efort, la evitarea patologiei.

Dintre lucrările care poartă semnătura acestui ilustru dascăl amintim:  Principii ale vocalității în oratoriul romantic  (Timișoara: Editura Universității de  est, 2006); Mecanisme ale dramatismului timbral în Messa da Requiem de Giuseppe Verdi.  (Timișoara: Editura Universității de  Vest, 2006); Știință și pragmatism în arta muzicii vocale. (Timișoara: Marineasa, 2009) și cel mai recent volum: Geometria gestului Tehnic vocal și construirea vocii cântate.( Cluj-Napoca: Media Musica, 2026).

Și acest cel din urmă volum reprezintă o lucrare științifică  despre care autorul spune că „redefinește pedagogia cântului cu scopul asimilării corecte și complete a informației scrise, în asociere cu imaginile și sunetul perceput din înregistrările audio/video atașate lucrării. Asocierea celor trei elemente: text, imagine și sunet în folosul tânărului aspirant la performanță vocală marchează și ea, dincolo de caracterul autentic, special, al metodicii de față, o premieră în literatura de specialitate și are menirea de a clarifica construirea și funcționarea pe principii corecte a vocii cântate până în cele mai mici detalii, cu scopul dobândirii preciziei, ușurinței și esteticii emisiei, dar mai ales al evitării patologiei, folosind geometria spațială ca element de referință.”

Cartea este structurată în cinci capitole, la final autorul așezând concluziile, bibliografia, câteva imagini reprezentative pentru munca și personalitatea sa, dar și un addendum la fel de reprezentativ, care conține câteva mărturisiri, confesiuni, dialoguri de suflet.

Toate acestea nu fac altceva decât să reconfirme acest nume de referință în domeniul interpretării muzicii vocale clasice românești și universale, Marius Manyov fiind unul dintre cei mai valoroși interpreți ai creației vocal-simfonice, excelând în domeniul muzicii vocal-simfonice romantice. Acest „bas cu o voce caldă, amplă, plină de viață, penetrantă în conștiință prin dicția impecabilă, știința frazării, tehnica susținerii, acutul lejer și inteligența mesajului”[1] ne propune, iată, o carte de referință în domeniul muzical, al tehnicii vocale, cu convingerea că: „tehnica vocală este pentru arta cântului ceea ce gramatica reprezintă pentru lingvistică.”

 

---

[1] Camelia Pavlenco în „Actualitatea muzicală”, București 30 ianuarie 1998;

24 septembrie 2026, ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

Memoria locului (partea a IV-a) cu dr. Gheorghe Jurma: In memoriam ing. Gheorghe Zincescu (*4 septembrie 1946, Gheorghe Lazăr / Ialomița – †16 martie 2016, Timișoara) și Constantin Brândușoiu (*26 septembrie 1941, Bâltania / Mehedinți – †16 iulie 1998, Reșița). Evocări şi lecturi.

 

 

24. September 2026, 16:00 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Projekt „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

Das Gedächtnis des Ortes (Teil IV) mit Gheorghe Jurma: In Memoriam Dipl.-Ing. Gheorghe Zincescu (*4. September 1946, Gheorghe Lazăr / Ialomița – †16. März 2016, Temeswar) und Constantin Brândușoiu (*26. September 1941, Bâltania / Mehedinți – †16. Juli 1998, Reschitza). Erinnerungen und Lesungen.

 

La marginea de nord-est a Timișoarei, acolo unde bătăile de inimă ale orașului se domolesc sub mantia grea de verdeață, trăiește un bătrân martor al timpului, Pădurea Verde, pentru trecătorul grăbit de astăzi, ea nefiind doar un refugiu de duminică, ci un plămân de aer curat și un labirint de alei umbroase, iar pentru cel care știe să asculte, foșnetul frunzelor sale ascunde o simfonie dramatică a veacurilor, sub scoarța brăzdată a arborilor și în pământul reavăn odihnindu-se secrete milenare, ecouri ale unor petreceri strălucitoare, amprente ale unor imperii trecute, dar și lacrimi nespuse ale unor destine frânte, Pădurea Verde nefiind doar o simplă întindere de copaci, ci însăși memoria vie și vibrantă a Banatului.

Geografia acestui loc este o poezie a naturii scrisă pe o pânză de terase joase, binecuvântate de pânza freatică și ocrotite de apele leneșe ale pârâului Behela, aici, flora dezvăluindu-se ca un templu sacru al biodiversității, condus de falnicii stejari seculari și de arborii de cer, ale căror coroane uriașe par să sprijine cerul Timișoarei, alături de ei, carpenii, frasinii și teii parfumați împletindu-și crengile într-o îmbrățișare eternă, primăvara, pământul pădurii trezindu-se la viață sub forma unui covor fragil și efemer de ghiocei, viorele și brebenei, o explozie cromatică ce dăinuie doar până când bolta de frunze se închide, cufundând codrul într-o penumbră mistică și răcoroasă.

În vechime, această minune verde nu cunoștea hotarele strânse de azi, fiind un codru nesfârșit ce își întindea brațele peste pământurile de la Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda și Remetea Mare, urcând spre miazănoapte până aproape de Arad, pentru satele răsfirate în câmpie, pădurea fiind o mamă ocrotitoare, refugiu în fața cotropitorilor și sursă de viață.

Legendele șoptesc că însuși Gheorghe Doja și-a purtat iobagii rebeli prin aceste desișuri în 1514, transformând potecile tainice în punți spre libertate.

Înainte ca hărțile moderne să o deseneze, pădurea a trăit sub semiluna otomană, timp de 164 de ani, pașii garnizoanei din Pașalâcul Timișoarei răsunând printre acești arbori, pentru turci, codrul fiind o barieră militară de protecție împotriva atacurilor din nord, dar și o uriașă cămară de lemn folosită la ridicarea palisadelor cetății și la încălzirea faimoaselor hamamuri din oraș.

Îndrăgostiți de natură, mai-marii otomani ridicaseră în inima pădurii un pavilion de vânătoare din chirpici și lemn, un loc de tihnă unde pașalele se retrăgeau departe de zgomotul garnizoanei, toată această lume prăbușindu-se însă în toamna anului 1716, când geniul militar al prințului Eugeniu de Savoia a eliberat Timișoara și, deși prințul-strateg nu a locuit în pădure, victoria sa legendară a deschis porțile unei noi ere, el fiind cel care a trasat viziunea renașterii Banatului, lăsând această bijuterie verde pe mâna celui mai capabil colaborator al său, Contele Claudius Florimund Mercy.

Ca prim guvernator, Contele Mercy a reconfigurat complet destinul codrului, transformându-l în Jagdwald, pădurea de vânătoare a nobilimii, s-a îndrăgostit iremediabil de sălbăticia locului, a privit dincolo de ruinele lăsate de turci și a ordonat ca vechiul pavilion otoman să fie restaurat și transformat într-un mic castel de vânătoare din cărămidă.

Timp de decenii, liniștea codrului a fost străpunsă de sunetele melancolice ale cornurilor de vânătoare și de lătratul celor peste o sută de ogari de rasă ai contelui, păziți cu strășnicie de șase husari călare, în secolul al XIX-lea, aceste pavilioane devenind tărâmul de poveste al protipendadei timișorene, care evada din zidurile cetății pentru a lua parte la baluri fastuoase ce păreau desprinse din saloanele vieneze.

Trăsuri elegante aduceau la lizieră doamne în rochii de mătase și domni în fracuri sau uniforme de gală, sub lumina tremurătoare a felinarelor cu gaz și a candelabrelor sclipitoare, aristocrația valsând pe muzica orchestrelor private, mesele gemeau de bucate alese, unde vânatul fin era stropit din belșug cu vinurile rubinii de Recaș, pădurea devenind o scenă a vanităților, a idilelor șoptite la umbra stejarilor și a luxului ostentativ.

Însă codrul a știut să păstreze și zâmbete, prin întâmplări hazlii transmise ca niște nestemate prin viu grai, spunându-se că, atunci când accesul în pădurea contelui era strict interzis sub pedepse aspre, câțiva flăcăi curajoși din satele vecine s-au deghizat în „strigoi ai pădurii”, acoperiți cu pânze albe și scoarțe de copac, pentru a aduna ghindă și lemne, iar husarii austrieci, profund superstițioși, au fugit îngroziți în miez de noapte, lăsând pădurea în stăpânirea „spiritelor” dornice de vreascuri.

O altă anecdotă vorbește despre un nobil adormit la umbra unui stejar după un banchet imperial copios, care s-a trezit desculț și fără pălăria cu pene, jefuit cu finețe de o familie de mistreți curioși, spre deliciul întregului oraș.

Dar istoria Pădurii Verzi este marcată și de răni adânci, în timpul ciumei din 1738, castelul contelui devenind un lazaret al durerii, unde peste o mie de suflete și-au găsit sfârșitul în singurătate, cea mai neagră pagină scriindu-se însă în zorii reci ai zilei de 16 iulie 1949, când în desișurile asunse ale pădurii, regimul comunist a executat cu brutalitate liderii rezistenței anticomuniste din Munții Banatului, în frunte cu Spiru Blănaru și Petru Domășneanu, sângele acestor martiri, care au refuzat să își plece genunchii în fața tiranilor, a sfințit pământul de la lizieră.

Astăzi, Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Banat, cu crucea sa albă și străjerii de piatră, veghează tăcut somnul de veci al eroilor, amintindu-ne prețul libertății și, după atâtea veacuri de zbucium, Pădurea Verde trăiește astăzi o binecuvântată transformare actuală în pădure-parc, când, printr-un acord istoric între Primăria Timișoara și Romsilva, sute de hectare s-au întors în brațele comunității, intervenția omului fiind acum una plină de reverență și blândețe: fără asfalt, fără betoane, doar poteci ecologice, piste de biciclete și refugii din lemn destinate regăsirii de sine.

Găzduind comorile tradiționale de la Muzeul Satului Bănățean, bătrânul codru și-a lepădat mantia suferinței și a exclusivității nobiliare, Pădurea Verde a redevenit ceea ce a fost sortită să fie din prima zi a creației, o inimă mare, vie și primitoare, care își șoptește poveștile nemuritoare fiecărui suflet ce îi calcă potecile.


Surse bibliografice:

Ilieșiu, Nicolae, Timișoara. Monografie istorică, Editura ,,Planetarium”, Timișoara, 2003 (o lucrare fundamentală pentru înțelegerea evoluției orașului, a perioadei otomane și a administrației lui Mercy).

Feneșan, Costin, Administrație și fiscalitate în Banatul Imperial (1716-1778), Editura de Vest, Timișoara, 1997 (detaliază organizarea domeniilor imperiale, inclusiv a pădurilor de vânătoare din jurul cetății).

de Victor Nafiru

Până poimâine, Siegfried Mureșan trebuie să fie apt să dea un răspuns președintelui Nicușor: „Bă, Vasilică (așa-i spune el, de teamă să nu-i pocească numele) ia să te văd ce mare brânză ai făcut de când te-am însărcinat să formezi un nou guvern. Trece sau nu?” Sigur, Vasilică va răspunde că a făcut mai mult decât o brânză, că doar n-o fi ca Tomac care s-a lăsat păgubaș doar după trei zile de consultări și că guvernul va trece fluierând de votul din Parlament.

Și parcă îl văd pe Nicușor întrebând, vorba lu’ Ilie Sărăcie, pardon, Ilie Moromete: „Pe ce te bazezi, domnule, că va trece?” Ei, la o întrebare atât de profundă și plină de substanță, bineînțeles că răspunsul nu poate fi decât unul bazat pe aprecierile oamenilor, pe discuțiile de dincolo de Poiana lui Iocan, cea de pe Facebook, Tik Tok, și pe fapte. Care fapte, cinci la număr, ar face din el un premier excepțional. Ce vă uitați așa mirați? Nu bun, nu foarte bun, nici măcar ca Ilie Bolojan care până la desemnarea lu’ Vasilică era considerat cel mai bun premier din câți a avut România după ’90. Ce, Cîțu! Ce, Șică Mandolină, nea Nicu Ciucă, Messi și Ianis Hagi! EX-CEP-ȚI-O-NAL. DA, da. Fără termen de comparație, ca să știți și voi!

Fugi cu cercul, că așa ceva nu s-a existat niciunde în lume, de când sunt guvernele pe pământ. Un prim-ministru excepțional. Zău, mă? Și dacă nu s-a pomenit până acuma  una ca asta, de unde știți voi ce zace în Vasilică al nostru? Că de ce n-ar fi el cel care s-ar ridica peste toți ceilalți pe care i-am avut până acum? Eu cred că e spuma poltichiei de pe la noi, că asta n-a frecat menta zece ani la Bruxelles, cum au făcut alții. Că s-a implicat în tot și toate și că n-a stat la cafele și bârfe. Așa că, terminați cu cârcotelile și prostiile voastre. Că la fel ați zis și cu primul 10 din istoria gimnasticii primit de Nadia la Montreal. Că 10 era nota lu’ Dumnezeu și nu a muritorilor de rând. Așa și cu calificativul ăsta de EXCEPȚIONAL dat de camarazii lu’ Vasilică. Cum ar veni, în toate există un început. Și dacă vreți să știți, toate chestiile astea au început cu noi. Să vă intre bine în cap. Cu noi.

Conferința Internațională de Istorie „Acta Historica Civitatis Lugosiensis”, la a VI-a ei ediție

În perioada 18-20 septembrie 2026, municipiul Lugoj a găzduit cea de-a VI-a ediție a Conferinței Internaționale de Istorie „Acta Historica Civitatis Lugosiensis”. Manifestarea, având ca temă „Istorie locală și istorie națională în context european”, a reunit cercetători, cadre didactice universitare, membri ai Societății de Științe Istorice din România, membri au Uniunii Scriitorilor din România, membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și specialiști din România, Republica Moldova, precum și de la universitățile din Padova (Italia) și Alicante (Spania).

Lucrările s-au deschis sâmbătă, 19 septembrie, în Aula Universității Europene „dr. Iosif Constantin Drăgan”. În prima parte a zilei, ceremonia oficială a inclus alocuțiunile primarului municipiului Lugoj, prof. dr. Călin-Ionel Dobra și rectorului Universității Europene „dr. Iosif Constantin Drăgan”, lect. univ. dr. Claudiu Galu. Perspectivele parteneriatelor academice au fost prezentate de prof. univ. dr. Igor Șarov (prorector al Universității de Stat din Moldova) și prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș (prorector al Universității din Oradea).

Programul a continuat cu prelegerea inaugurală susținută de prof. univ. dr. Emil Dragnev, axată pe interferențele iconografice din spațiul sud-est european în secolele XV-XVI. Sesiunea în plen a cuprins comunicări tematice susținute de lect. univ. dr. Igor Bercu, prof. univ. dr. habil. Ion Eremia, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș și prof. univ. dr. Igor Șarov. Înainte de prânz, sesiunea a fost dedicată prezentărilor și lansărilor editoriale. Au fost aduse în atenția publicului, de către Gabriela Șerban, managerul Bibliotecii orășenești „Tata Oancea” din Bocșa recente cărți de istorie bocșeană și revista  „Bocșa culturală”, cel de-al patrulea volum al lucrărilor conferinței „Istorie locală și istorie națională în context european” (coordonatori Lucian-Emil Roșca și Constantin-Tufan Stan); numărul XIII din „Restituiri bănățene” (coordonatori Dumitru Tomoni și Horațiu Suciu); studiul „„Re’âyâ-lele” otomane pe teritoriul Țării Moldovei. Geneza și evoluția administrativ-teritorială” (Igor Bercu); volumul „ASTRA și regionalele sale în serviciul pedagogiei sociale și al educației adulților (1923-1948)” (Daniela-Ștefania Curelea); monografiile „Revista „BanatCult” și „Școala din Prigor” (Mihai Vladia), lucrarea „Între Orient și Occident. Imaginea Principatelor Române în relatările călătorilor străini (1710-1810)” (Sorin Șipoș). Partea a doua a zilei s-a caracterizat printr-o extindere a ariei de dezbatere, prezentările fiind organizate în paralel pe secțiuni specializate astfel:

• Secțiunea I („Istorie și istoria mentalităților”) a cuprins teme legate de evoluția comunităților rurale, reprezentări arhitecturale și istoricul curriculumului educațional în secolul al XVIII-lea.

• Secțiunea a II-a („Spații și comunități în perspectivă istorică”) a reunit o paletă largă de cercetări privind evoluția Banatului și a regiunilor învecinate. Conf. univ. dr. Adelina Revenco a deschis lucrările cu o analiză a populării regiunii de sud a Republicii Moldova, urmată de prezentarea lui Cosmin Patca referitoare la Cetatea Șinteului. Lect. drd. Marcel Revenco a expus dinamica comerțului exterior al Republicii Moldova, în timp ce prof. Tiberiu Crista a abordat elementele etnografice din Topolovățu Mare, Chizătău, Belinț și Coșteiu. Documentele de arhivă privind breslele bănățene au fost analizate de dr. Ligia Drăghici, iar prof. Andrei Pleșca a expus evoluția istorico-geografică a Banatului industrial. În acest cadru, subsemnata, ing. Cristina-Anișoara Zainea (Club Mitteleuropa Oravița-Viena), am prezentat lucrarea „Geologie, geodezie și minerit în interbelicul cărășan (1920–1940)”. Panelul a continuat cu expunerea ec. Ion Gheorghe Chiran privind exploratorii munților cărășeni. Un interes deosebit a stârnit lucrarea dr. Ionel Bota dedicată gustului pentru „cetit”, codului și tipologiei lecturii în Banatul perioadei 1850–1918, dând curs dezbaterii privind perspectiva asupra cărții, bibliotecii, temă care suscită interesul și îngrijorează în același timp.
• Secțiunea a III-a („Putere, instituții și credință”) s-a concentrat pe istoria dreptului penal în secolul al XVIII-lea, evoluția frontierelor și aspecte din istoria bisericească regională.
• Secțiunea a IV-a („Destine, identități și memorii”) a adus în atenție analize biografice ale unor personalități locale precum Eftimie Murgu, Coriolan Brediceanu și Camil Petrescu, alături de surse de memorialistică.

• Secțiunea Online a completat programul prin intervenții axate pe etnomuzicologie, diplomație culturală și procese de digitalizare, facilitând participarea specialiștilor din diverse centre naționale și internaționale.

Prin diversitatea tematică, conferința de la Lugoj, bine administrată și coordonată logistic de un comitet care a colaborat remarcabil cu primăria și instituțiile municipalității, a oferit un prilej de analiză riguroasă, demonstrând conexiunile strânse între cercetarea istorică din Banat și preocupările istoriografiilor europene ale momentului.

Cristina Anișoara ZAINEA
membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

filiala Caraș-Severin

 

De Gabriel Nuță-Stoica

Comunitatea de români din Marea Britanie este invitată, în perioada 2-5 octombrie 2026, la evenimentul cultural „Tradiție fără Frontiere – Banatul de Munte”. Organizat la Londra de Asociația Românilor din Marea Britanie în parteneriat cu autoritățile din Caraș-Severin, programul aduce în fața diasporei recitaluri susținute de Ramona Vița, muzică populară cu Orchestra „Semenicul”, dansuri tradiționale, dar și o incursiune în gastronomia specifică Banatului de Munte.

Asociația Românilor din Marea Britanie (ARMB), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie România – Marea Britanie, Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul de Cultura si Arta Caras-Severin și Ansamblul Datina organizează în perioada 2-5 octombrie 2026 programul cultural „Tradiție fără Frontiere – Banatul de Munte”, o inițiativă dedicată promovării patrimoniului cultural, tradițiilor și gastronomiei specifice județului Caraș-Severin în rândul comunității românești din Marea Britanie.

Programul va reuni la Londra o delegație oficială și artistică din județul Caraș-Severin, din care vor face parte Silviu Hurduzeu, Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Cristian Bitea, Director Economic în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, reprezentanți ai Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, precum și artiștii Ramona Vița, Orchestra Profesionistă „Semenicul” și Ansamblul „Junii Gugulani” din Caransebeș.

Vizită la Parlamentul Marii Britanii

În data de 2 octombrie, delegația va efectua o vizită la Parlamentul Regatului Unit, organizată cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie România-Marea Britanie. 

Pe 3 octombrie, la 1 Belgrave Square, Londra, SW1X 8PH, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, va avea loc principalul eveniment cultural al programului în care, alături de Ansamblul „Datina” din Coventry, cântecul, jocul și portul popular vor aduce în fața reprezentanților comunității românești, ai mediului diplomatic și instituțional, precum și invitați din mediul cultural românesc și britanic frumusețea tradițiilor românești.

Programul artistic va include recitalul susținut de Ramona Vița, acompaniată de Orchestra Profesionistă „Semenicul”, momente de dansuri populare prezentate de Ansamblul Datina Coventry și suite tradiționale susținute de Ansamblul „Junii Gugulani” din Caransebeș. Participanții vor avea, de asemenea, ocazia să descopere tradițiile și gastronomia specifică Banatului de Munte.

Programul va continua în data de 4 octombrie 2026, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Enfield, unde membrii Asociației Românilor din Marea Britanie și ai delegației din România vor participa la Sfânta Liturghie alături de comunitatea românească din Londra. Ulterior, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord, în cadrul anexei catedralei, va avea loc un al doilea eveniment cultural dedicat comunității, care va include momente artistice susținute de Ansamblul „Junii Gugulani” și un recital susținut de Ramona Vița.

Consolidarea identității românești în Marea Britanie

Prin acest program, Asociația Românilor din Marea Britanie își propune să aducă împreună cultura și tradițiile românești într-un cadru care să încurajeze apropierea dintre generații și consolidarea identității românești în Marea Britanie.

Emanuel Minea, Președintele Asociației Românilor din Marea Britanie: „Pentru românii din Marea Britanie, identitatea nu se păstrează doar prin amintiri, ci prin experiențe și întâlniri care ne reconectează la valorile și tradițiile noastre. Prin programul «Tradiție fără Frontiere – Banatul de Munte» aducem în Marea Britanie o parte autentică a patrimoniului cultural românesc și demonstrăm că tradițiile pot continua să unească oameni, comunități și generații, indiferent de distanță. Ne dorim ca acest program să devină un model de colaborare între diaspora și comunitățile locale din România și să contribuie la promovarea unei imagini pozitive a României în plan internațional.”

Prin organizarea programului „Tradiție fără Frontiere – Banatul de Munte”, partenerii implicați urmăresc să consolideze relațiile culturale și instituționale dintre România și diaspora, să promoveze patrimoniul cultural al județului Caraș-Severin și să creeze noi oportunități de colaborare între comunitățile românești din Regatul Unit și instituțiile din România.

Organizatorii își propun ca această inițiativă să devină o platformă culturală de referință pentru promovarea regiunilor istorice ale României în Marea Britanie și pentru consolidarea relației dintre comunitățile românești de peste hotare și țara de origine.

Despre Via Transilvanica s-a scris și se va mai scrie mult, foarte mult; și e grozav, pentru că merită din plin!

Înainte de a vă împărtăși impresiile mele de drumeț care a parcurs din bucățele, în cinci ani, aproape 700 km din cei 1639, vreau sa vă spun câteva vorbe despre întâlnirea cu Alin și Tibi Ușeriu, de la Consulatul Generaral al României la Toronto.

Sala a fost neîncăpătoare, deși nimeni nu se aștepta la o audiență atât de mare, ca rezultat al unui simplu mesaj postat pe FaceBook. Au fost prezenți membri de seamă ai comunității românești din Ontario: oameni de afaceri, reprezentanți ai organizațiilor non-profit și entuziaști care vor să pășească în viitor pe Via Transilvanica. Frații Ușeriu au venit la Toronto pentru a promova filmul The Ultra Runner, care a avut premiera mondială pe 11 septembrie 2026, în cadrul prestigiosului festival TIFF (Toronto International Film Festival).

Alin a povestit despre începuturile proiectului Via Transilvanica, despre ce se întâmplă la Tăsuleasa Social, a răspuns la întrebările publicului, iar Tibi a oferit autografe cărții sale „27 de pași”, publicată în limba română și limba engleză. Am frunzărit pliante și am admirat peisajele oglindite în ilustratele poștale, am povestit despre experiențele proprii și am înțeles legătura dintre cartea lui Tibi și realizarea lui Alin. Tot atunci am vizionat cu mare atenție prezentarea video „Șona noastră”, moment care pentru mine a avut un dublu impact emoțional, pentru că anul trecut am avut plăcerea să fiu găzduită la Șona chiar de tanti Marioara, una dintre protagonistele filmului.

S-au dat interviuri pentru emisiunea „Noi Românii” și s-au făcut multe fotografii cu invitații de onoare al acelei seri îmbibată de emoție, în care vedeta necontestabilă a fost Via Transilvanica, ”cel mai bun ambasador pe care îl are România”, așa cum atât de frumos a spus Tibi.

Personal, când sunt întrebată despre Via, spun din start că totul este flexibil, fiecare alege ce i se potrivește: începe de unde vrea, merge cât vrea și cât poate.  Un lucru e sigur: voia bună e la ea acasă, iar frumusețea zilelor petrecute pe Via e de neegalat. Frumusețea pădurii, frumusețea cărării, frumusețea cerului, frumusețea gazdelor și a gândurilor – toate sunt la cote înalte. Mai plouă, mai bate vântul, mai dogorește soarele – toate sunt primite cu bucurie.
Pentru mine, este fascinant să descopăr de fiecare dată noi valențe ale expresiei „drumul care unește”. Unește nu doar satele cu orașele; nu doar oamenii care se cunosc pe traseu. În casele în care am zăbovit, am remarcat că România prezentului se suprapune peste România copilăriei si deschide poarta către viitor, prin emoțiile pe care le trăiesc și care sigur vor anima discuții înflăcărate; oriunde voi ajunge știu că voi povesti cu vervă despre Via.

Aventura mea a început, în 2022, poate nu întâmplător, de Ziua Copilului. Am fost printre cei care s-au alăturat lui Irena și Costi, de la firma de turism Oameni Mulțumiți. Ei parcuseseră deja regiunea Bucovina și o parte din Ținutul de Sus. Așa că am pornit împreună cu alți voinici, de la Brâncovenești și am parcurs bucată după bucată, până la Câmpul Cetății. În vara lui 2023 am continuat de unde am rămas, am trecut prin Sovata, Praid, Atia și tot așa, an după an, până când vara aceasta am plecat pe 5 iunie de la Hobița Pui și am ajuns pe 12 iunie la Caransebeș, din regiunea Terra Banatica.

Poate vă întrebați cum de știu atât de exact datele. Simplu: sunt notate în Carnetul Drumețului, alături de o ștampilă primită la fiecare sfârșit de etapă. Am trăit multe întâmplări pe care aș vrea să vi le povestesc dintr-o dată, care sunt gata de să dea năvală pe ecran. Zic aici de momente banale, simple, dar care nu apar în viața cotidiană. Am văzut cum se naște un vițel, am întâlnit apicultori la lucru, am dormit în case cu ștergare pe pereți dar fără curent electric, am gustat brânză proaspătă direct de la stână, am trecut prin cătune izolate în vârf de munte, am fost invitați la masă atunci când am bătut la poartă pentru o cană cu apă. Dar vă povestesc altă dată despre „Zestrea„ de la Căsuțele din grădină, despre o cerere în căsătorie chiar lîngă o bornă, despre ghidușii cu parapante, coronițe, linguri de lemn și tăurași. Acum vreau să vă spun cum se clădește o excursie pe Via.

Experiența Via Transilvanica începe când apar discuțiile despre următoarea escapadă. Câți vom fi? De unde pornim? Cum facem cu bagajele? Pentru că sunt multe aspecte de discutat înainte de a te avânta la drum. Iată cum procedez eu:

Stabilesc mai întâi perioada în care plecăm, ca să ne potrivim concediile.

Apoi mă informez despre traseu: aflu dacă include etape dificile, care e media zilnică de km, câte ore de mers ar fi pe zi

Ca să aleg cazările mă folosesc de Ghidul Drumețului. Acolo, pe lângă date despre posibilele gazde sunt foarte multe informații; afli unde găsești ștampile, dacă vreo zi se poate împărți în câteva etape mai mici, mai pe placul nostru; dacă sunt și obiective suplimentare de văzut, ce e indicat să punem în rucsac.
Urmează stabilirea componenței grupului.
Pentru siguranța locurilor de cazare asigurate, am învățat că e bine să încep cercetările cu câteva luni înainte. Asta pentru că, e adevărat, și fusul orar își spune cuvântul, întrucât diferența de 7 ore dintre România si Ontario, Canada trebuie luată în seamă atunci când dai telefoane sau scrii pe WhatsApp si aștepți răspuns rapid

Nu e simplu de planificat o excursie de asemenea amploare, dar așa cum zice Tibi Ușeriu, “Ușor poate oricine”. Fără îndoială, să pui pe picioare proiectul Via Transilvanica nu a fost o bagatelă! Mii de voluntari au participat la amenajarea celor peste 1600 de km de cărare numită atât de autentic “drumul care unește”, care a devenit un adevărat ambasador al României. Acest lucru nu se datorează premiilor obținute în ultimii ani ori articolelor din National Geographic sau BBC Travel. Toate astea au venit mai târziu. Meritul îl au misiunea și valorile promovate, alături de impactul covârșitor pe care îl produce Via asupra celor care pășesc pe cărarea ce duce de la Putna la Drobeta Turnu Severin și a celor care, voluntar, o mențin curată și funcțională!

Recunosc, și eu am devenit pe negândite o aprigă susținătoare a traseului de lungă distanță Via Transilvanica. Nici nu se putea altfel! Sunt convinsă că aproape toți cei care își propun să ajungă pe Via și reușesc să o facă, se molipsesc incurabil. Aerul, peisajele, culorile, natura și mai ales oamenii de acolo fac cumva să te cheme înapoi.

Ca să aflăm și mai multe noutăți, pe lângă ceea ce este prezentat în Ghid și în aplicația Via Transilvanica, putem să devenim membri ai frumoasei familii Via Transilvanica și vom primi lunar un mesaj cu ultimele noutăți. Nici măcar nu trebuie să fi mers deja pe Via sau să cunoști în amănunt detalii despre trasee, date calendaristice ori planurile de viitor ale acestui grandios proiect. E suficient să fii un entuziast susținător al realizărilor românești actuale, care ne aduc cinste și ne fac să ne simțim mândri că suntem români. Vă invit să luați în considerare această posibilitate.

Despre bornele așezate la fiecare kilometru, care alcătuiesc cea mai mare expoziție de sculptură în aer liber, vă spun data viitoare. Toate au câte o poveste, care se scrie în fiecare zi, iar împreună prezintă istoria, natura, cultura și tradițiile neamului nostru.

„Vinul e poezie, e matematică, îmbinat cu puțină fizică… În filosofia vinificării ținem foarte mult cont de modul în care ne completăm ideile, viziunile și planurile cu fiecare recoltă în parte.” 

„Ingredientele” principale ale vinificației de la Cramele Recaș includ pasiunea, urmărirea standardelor optime de calitate și performanța continuă. Ne-o demonstrează chiar Hartley și Nora, vinificatorii care au dedicat un istoric de mai bine de 14 de ani creării celor mai cunoscute și îndrăgite vinuri din portofoliul Cramelor Recaș.

Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu

La Reșița, Sala „Sorin Frunzăverde” a Consiliului Județean Caraș-Severin a găzduit vineri, 18 septembrie 2026, un eveniment cu o încărcătură emoțională deosebită, dedicat omagierii Domnului prof. Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani. Momentul a fost marcat de lansarea volumelor omagiale „In Honorem”, publicate la Editura „Banatul Montan” Reșița, în anul 2026. Volumul I („Offenbarungen. 75 Mal den Medien gegenüber = Destăinuiri. De 75 de ori în faţa mass-media”) şi volumul II („Cărţile şi oamenii cărţilor = Die Bücher und ihre Schöpfer”) reprezintă cea de-a 138-a, respectiv a 139-a apariție editorială semnată de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. 
În cadrul întâlnirii, activitatea vastă a sărbătoritului a fost încă o dată apreciată prin acordarea mai multor distincții academice, culturale și din mediul religios. O recunoaștere binemeritată a venit din partea Consiliului Județean Caraș-Severin și a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, prin managerul Clara-Maria Constantin, care i-a acordat Diploma de Recunoștință „Homo Fidelis”. Distincția i-a fost conferită pentru notorietatea adusă acestei instituții în spațiul național și internațional, precum și pentru profesionalismul, înalta abnegație în munca de bibliotecar și rolul de animator al vieții culturale din Banatul de Munte.

Uniunea Zariștilor Profesioniști din România – Filiala Caraș-Severin, prin președintele Ion D. Cucu, i-a înmânat o Diplomă de Excelență pentru întreaga sa activitate pusă în slujba culturii, artei și presei locale. De asemenea, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, prin Linia de Studii în Limba Germană, reprezentată de conf. univ. dr. ing. Cristian-Paul Chioncel,  i-a oferit o Diplomă de Recunoaștere și Prețuire pentru promovarea valorilor comunității germane și a multiculturalismului.

Un moment distinct al serii l-a constituit transmiterea Binecuvântării Apostolice acordate de Sfântul Părinte Papa, oferită prin intermediul domnului Mihele Bogdan Andrei. Totodată, din partea Grupului de Inițiativă Locală pentru salvarea patrimoniului industrial, feroviar și cultural al municipiului Reșița, a fost înmânată o Diplomă de Onoare, gest simbolic ce coincide cu aniversarea a 255 de ani de industrie în Reșița (1771–2026).

Gala a reunit personalități din administrația locală și din viața publică, venite să își exprime gratitudinea și profundul respect față de distinsa personalitate a domnului Erwin Josef Țigla. Printre invitații de seamă s-a numărat primarul municipiului Reșița, domnul Ioan Popa, viceprimarul municipiului Reșița, prof. Mădălina Chiosa, Preaonoratul Părinte Protopop al Reșiței, Părintele iconom stavrofor Petrică-Ionuț Timiș, părintele Petru Berbentia, Mircea Teodorescu, consilier județean, membru al Consiliului de Administrație al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” din Reșița, maestrul Sabin Păutza, reputat compozitor, dirijor, Gabriela Șerban, managerul Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocșa.

De asemenea, un moment deosebit l-a constituit intervenția domnului George Hoduț, membru activ în cadrul Cercului de Pictură „Deutsche Kunst Reschitza”, care a transmis comunității un călduros mesaj de prețuire. Dimensiunea literară și critică a evenimentului a fost conturată prin intervențiile scriitorului Marcu Mihail Deleanu, ale istoricului literar, editorului și scriitorului Gheorghe Jurma, care au subliniat rigoarea, discreția și constanța proiectelor culturale pe care Erwin Josef Țigla le-a coordonat de-a lungul deceniilor. Născut la 19 septembrie 1961, sărbătoritul rămâne un reper de echilibru și un constructor de punți culturale în Banatul de Munte.

 

La mulți ani, domnule Erwin Josef Țigla!

Cristina Anișoara ZAINEA
membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș-Severin