În perioada 3 – 6 septembrie 2026 orașul Bocșa va organiza cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Film – „Bocșa Film Festival” – ediție derulată sub același generic deja cunoscut „Carte și Film, Artă și Literatură”.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” în parteneriat cu Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa, precum și al primarului Mirel Patriciu Pascu.

Această ediție a Festivalului de Film de la Bocșa îl are, într-un fel sau altul, în atenție pe scriitorul țăran Petru Encoveti Oance, cunoscut sub numele de Tata Oancea, patronul spiritual al bibliotecii publice, precum și al liceului teoretic din Bocșa, condeier aflat la ceas omagial – 145 de ani de la naștere.

Cu 25 de ani în urmă, tot la un moment similar, lua naștere proiectul editorial al bibliotecii denumit „Bocșa – istorie și cultură” aducând în atenția publicului cititor o plachetă intitulată „Vi-l prezentăm pe Tata Oancea”.

Iată, astăzi, după 25 de ani, deschidem Festivalul de Film de la Bocșa cu un nou volum dedicat lui Tata Oancea la 145 de ani de la naștere, o carte care cuprinde câteva însemnări ale unui bocșean, ing. Valeriu Francisc Fabian, cunoscut cercetător al industriei Banatului, plecat la cele veșnice în urmă cu patru ani.  Valeriu Francisc Fabian (născut în 27 martie 1936 la Bocșa Română, județul Caraș-Severin, și s-a stins în 28 noiembrie 2022, la Lupeni, județul Hunedoara) a lăsat în manuscris mai multe scrieri importante pentru cultura bănățeană, între care și consemnări legate de întâlnirea cu Tata Oancea. Pentru că una dintre misiunile unei biblioteci este cea de a recupera documente, iată, pentru a doua oară Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” pune la dispoziția cititorilor un volum inedit legat de Tata Oancea, scris de Valeriu Francisc Fabian și foarte potrivit pentru acest omagiu la 145 de ani.

De asemenea, „Bocșa Film Festival” debutează cu un simpozion aniversar, sărbătorind un important scriitor și promotor cultural al Banatului – Erwin Josef Țigla. În 19 septembrie Erwin Josef Țigla va atinge borna 65 a vieții sale, o viață pusă în slujba familiei și culturii bănățene.

Erwin Josef Țigla este și un vechi și drag prieten al Bocșei, al Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, iar prin activitatea sa complexă și prin darurilor oferite Bocșei (cărți, proiecte, evenimente, relații și colaborări etc.) și-a câștigat nu doar binemeritatul titlu de Cetățen de Onoare al urbei, ci și pe cel de fiu al Bocșei lui Tata Oancea, fiind unul dintre cei care urmează cu strictețe îndemnul acestuia „Munciți, cetiți, călătoriți!”

Administrația publică locală Bocșa „a furat startul” în acest an și-l va sărbători pe Erwin mai devreme. Adică, simpozionul aniversar „Erwin Josef Țigla – 65” va deschide cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Film de la Bocșa, iar ziua de 3 septembrie 2026 va fi dedicată scriitorului Erwin Josef Țigla în semn de mulțumire și aleasă prețuire, pentru rodnică și frumoasă colaborare de-a lungul vremii. Așadar, joi, 3 septembrie 2026, de la ora 11.00 în sala de festivități a Primăriei Orașului Bocșa îl vom aniversa pe Erwin Josef Țigla la cei aproape 65 de ani.

Prima seară din „Bocșa Film Festival” va fi dedicată bocșenilor în totalitate, adică se va deschide cu prezentarea scurtmetrajului „Clopotul”(2009) în regia lui Sabin Dorohoi, după o idee de Ioan Cărmăzan (16 min.), o peliculă realizată în Bocșa anului 2009, cu oameni și locuri din Bocșa, o poveste din Bocșa. Apoi va fi prezentat Caietul Filmului „Povestiri din Bocșa” apărut în seria „Bocșa – istorie și cultură; 79, tocmai pentru acest moment și va fi proiectat lungmetrajul „Povestiri din Bocșa” (2025), în regia lui Ioan Cărmăzan (90 min.).

 Cea de-a doua zi a festivalului de film de la Bocșa va fi dedicată unui alt cetățean de onoare al urbei, unui scriitor prolific și deosebit de talentat, Vasile Bogdan, cel care împlinește 80 de ani, iar de 26 de ani slujește și pe tărâmul cultural al Bocșei. Sunt multe proiecte importante prin care Vasile Bogdan (uneori și alături de Ioan Cărmăzan, Titus Suciu și regretații Cornel Ungureanu și Octavian Doclin) a promovat orașul Bocșa dincolo de hotarele județene sau chiar de granițele țării.

 Așadar, vineri, 4 septembrie 2026, de la ora 11.00 în sala de festivități a Primăriei orașului Bocșa îl vom aniversa pe Vasile Bogdan la cei 80 de ani, amintindu-ne și de Tata Oancea, deoarece vom lansa cel de-al 7-lea volum din jurnalele lui Tata Oancea, cărți realizate de neobositul Vasile Bogdan sub titlul „Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica viață a lui Tata Oancea.”

Tot vineri 4 septembrie 2026 ne vom întâlni cu scriitorul și jurnalistul Constantin Mărăscu, cel care va prezenta un proiect editorial exceptional, cărți care îmbină literatura cu istoria, purtând un titlu pe cât de frumos pe atât de  reprezentativ: „Sfinți fără aureolă”. 

Rămânem tot în perimetrul istoriei și ne vom bucura de prezentarea unor cărți realizate de un colectiv de autori coordonat de  prof. univ. dr. habil. Sorin-Domițian Șipoș, prorectorul Universității din Oradea, remarcabil cadru universitar, excepțional coordonator de activitate didactică și de cercetare la Școala Doctorală de istorie a acestei prestigioase universități. Alături de domnia sa se va afla muzicologul Constantin-Tufan Stan, fiu al Bocșei, Cetățean de onoare al urbei, truditor și pe tărâm istoric. Astfel vor fi prezentate câteva volume intitulate „Istorie locală și istorie națională în context european”.

Dacă în prima seară  „Bocșa Film Festival” va debuta cu filme ale locului,  cea de-a doua seară va continua cu o pagină de istorie, iar de la ora 20.00 în parcul Pescăruș din Bocșa Română va  fi proiectat filmul „Maria, regina României” (2019), în regia lui Alexis Cahill (110 min.).

Cea de-a treia seară a festivalului de film de la Bocșa o vom dedica în special tinerilor, adică sâmbătă 5 septembrie 2026, de la ora 20.00 în parcul Pescăruș din Bocșa Română va  fi proiectat filmul „Retreat Vama Veche” (2024), o comedie în regia lui Petre Năstase (94 min.)

Ultima seară din festival o dedicăm, ca de obicei, copiilor, iar la această ediție vor fi invitați duminică 5 septembrie 2026, de la ora 20.00 în parcul Pescăruș din Bocșa Română pentru a urmări filmul  de animație „Singuri acasă” un film despre animăluțe (The Secret Life of Pets, comedie, 2016), regia : Chris Renaud (90 min.).

Și la acestă a VI-a ediție „Bocșa Film Festival” ne vom întâlni în 3 și în 4 septembrie cu reviste și publicații din Banat, scriitori și editori care își vor prezenta lucrările și, evident, ne vom întâlni cu arta!

Scriitorul și jurnalistul Dușan Baiski ne va încânta pentru două zile cu lucrările sale artistice prezentând o expoziție de artă (cloisonné &vitraliu fals), expoziție vernisată de av. Cornelia Varga.

De asemenea, invitații la evenimente vor beneficia de o vizită la Muzeul Bocșei.

 

„Bocșa Film Festival” este un  eveniment de interes cultural, literar și cinematografic pentru promovarea filmului românesc, a autorilor și realizatorilor de film, promovarea cărții și a scriitorilor, a bibliotecilor și a instituțiilor publice de cultură, iar  participarea la toate aceste evenimente este gratuită, iar noi, organizatorii, am încercat să propunem și la această a VI-a ediție evenimente pentru toate gusturile!  Evident, ne  dorim un public numeros, tineri de toate vârstele, pentru a se bucura împreună de carte, de film, de artă și istorie, de oamenii de lângă noi și de fabulosul spirit al lui Tata Oancea!

 

 

 

Istoria Timișoarei nu este doar o înșiruire de ani și bătălii, ci o poveste fascinantă despre supraviețuire, adaptare și renaștere a unui ținut stăpânit cândva de mlaștini de nepătruns, Cetatea de pe Bega crescând la răscrucea imperiilor, transformându-se dintr-un simplu castru de pământ și lemn într-una dintre cele mai moderne și cosmopolite fortărețe ale Europei Centrale.

Primele atestări documentare de la începutul secolului al XIII-lea vorbesc despre o fortificație timpurie, însă adevărata importanță a locului este pecetluită de regele Carol Robert de Anjou, care, în secolul al XIV-lea, decide să își mute la Timișoara reședința regală, ridicând un castel puternic și transformând Timișoara în centrul politic al Regatului Ungariei, din ordinul său, meșteri italieni ridică prima cetate de piatră, această structură medievală timpurie având o formă relativ simplă, dar era strategic protejată de brațele mlăștinoase ale râului Bega, poziția sa strategică devenind rapid un scut crucial în calea expansiunii otomane, rol consolidat în secolul al XV-lea, un alt conducător legendar, care lasă o amprentă adâncă asupra locului, Iancu de Hunedoara, comite de Timiș, care după ce un cutremur devastator distruge mare parte din structură în 1443, Iancu reconstruind castelul regal (actualul Castel al Huniadei) și întărind zidurile exterioare, transformând Timișoara într-un bastion esențial în calea expansiunii otomane.

Cu toate acestea, cursul istoriei se schimbă dramatic în anul 1552, când după un asediu eroic condus de Ștefan Losonczy, Cetatea cade în mâinile otomanilor și timp de mai bine de un secol și jumătate, Timișoara devine capitală de pașalâc, bisericile fiind transformate în moschei, aerul se umple de arome orientale, iar fortificațiile sunt adaptate stilului de apărare turcesc, perioada fiind una de izolare față de restul Europei creștine, dar și o etapă care a lăsat urme adânci în ADN-ul multicultural al orașului.

Anul 1716, marchează o nouă cotitură radicală când prințul Eugeniu de Savoya eliberează Cetatea în numele Imperiului Habsburgic, în toamna anului 1716, după un asediu sângeros de 48 de zile, genialul strateg militar intrând triumfător în Cetate prin poarta ,,Forforosa”, Savoya nefiind doar un cuceritor, ci și un fin observator, care, realizând potențialul geopolitic uriaș al zonei, raportează imediat Curții de la Viena că Timișoara trebuie păstrată cu orice preț și transformată în „scutul creștinătății”și, începând de atunci „epoca de aur” a reconstrucției, prințul smulge Timișoara din amorțeala orientală și o conectează definitiv la valorile occidentale, a reconstrucției vechii Cetăți otomane, insalubră și haotică, care a fost rasă de pe fața pământului, în locul ei, inginerii militari austrieci ridicând o fortificație gigantică în stil „Vauban”, cu trei brâuri de ziduri din cărămidă, bastioane puternice și șanțuri cu apă, Timișoara devenind o fortăreață de nepătruns, dar și un oraș ideal, cu străzi paralele, piețe largi și o administrație germană riguroasă.

Sub directa sa influență, orașul primește un statut special de domeniu al Coroanei Habsburgice, fiind administrat direct de armată, Savoya numindu-l ca prim guvernator pe contele Claudius Florimund de Mercy, cel care va pune în practică viziunea prințului: asanarea mlaștinilor, canalizarea Begăi și trasarea primelor linii de contur ale noii fortărețe „Vauban”.

Fără determinarea militară și prestigiul lui Eugeniu de Savoya la Viena, Timișoara nu ar fi beneficiat niciodată de uriașele resurse financiare imperiale necesare pentru a construi cele trei rânduri de ziduri de cărămidă care aveau să o facă de nepătruns.

Găsind o fortăreață medievală ruinată și insalubră din cauza mlaștinilor, austriecii iau o decizie radicală: raderea completă a vechilor structuri turcești și construirea unei cetăți complet noi, „pe planșetă”.

Piatra de temelie a noii fortificații a fost pusă în 1723, iar lucrările de amploare se vor întinde pe parcursul a mai bine de patru decenii, până în 1765, planul fiind coordonat de ingineri militari de elită, care au aplicat principiile arhitectului francez Sébastien Le Prestre de Vauban.

Detaliile tehnice ale acestei megastructuri din secolul al XVIII-lea sunt impresionante, sistemul defensiv fiind format din trei centuri stelare de ziduri din cărămidă nearsă și arsă, care puteau fi inundate controlat cu apă din Bega în caz de asediu.

Cetatea dispunea de nouă bastioane mamut (Theresia, Carol, Francisc, Iosif, Hamilton, Castelul, Mercy, Eugeniu și Elisabeta), acestea având ziduri groase de până la 2,5 – 3 metri la bază și o înălțime de aproximativ 12 metri.

Perimetrul total al fortificațiilor exterioare și al liniilor de apărare depășea câțiva kilometri buni, iar accesul se făcea prin trei porți baroce monumentale: Poarta Vienei, Poarta Petrovaradinului și Poarta Transilvaniei, în jurul cetății instituindu-se o esplanadă liberă de aproape 950 de metri lățime (distanța standard a unei bătăi de tun la acea vreme), unde era strict interzisă construirea oricărei clădiri permanente.

Pe măsură ce secolul al XIX-lea se apropia de sfârșit, zidurile Cetății, care odinioară ofereau siguranță, deveniseră o barieră în calea dezvoltării economice și într-un gest de curaj vizionar, autoritățile vremii au decis „defortificarea” orașului, zidurile au fost dărâmate aproape în totalitate, șanțurile au fost umplute, iar în locul lor au apărut bulevardele largi, palatele ,,Secession” și parcurile splendide de astăzi.

Din măreața Cetate „Vauban” au rămas în picioare doar mărturii prețioase, precum Bastionul „Maria Theresia”.

Tot în această perioadă, Timișoara scrie istorie prin inovație, devenind în 1884, primul oraș din Europa continentală cu iluminat public electric.

Astăzi, privind spre piețele largi ale „Unirii”, „Libertății” sau „Victoriei”, înțelegem că Cetatea nu a dispărut cu adevărat, ci ea doar și-a schimbat forma, Timișoara de astăzi fiind o cetate a spiritului, un spațiu al toleranței unde români, germani, maghiari, sârbi și multe alte etnii au învățat să construiască împreună.

Dacă treci astăzi pe lângă cărămizile roșiatice ale vechiului bastion, atinge-le pentru o secundă și vei simți sub palme bătăile inimii a sute de generații care au iubit, au luptat și au plâns între aceste granițe, conștientizând că Timișoara nu este doar un loc pe hartă, ci o stare de spirit, o lecție vie despre cum poți să fii dărâmat de nenumărate ori și, de fiecare dată, să te ridici din propria cenușă mai frumos, mai mândru și mai luminos și de aceea Cetatea de pe Bega rămâne, eternă, un refugiu al demnității umane și o dovadă că lumina va învinge întotdeauna întunericul.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Cetatea Timișoara a funcționat ca o mașinărie militară pură, un oraș-cazarmă gândit exclusiv pentru război, în interiorul zonei intra muros, străzile fiind trasate drept, în unghiuri drepte, pentru a permite deplasarea rapidă a trupelor și a pieselor de artilerie, Piața „Paradei” (actuala Piață a „Libertății”) era centrul comenzii militare, în timp ce Piața „Domului” (actuala Piață a „Unirii”) deservea funcțiile administrative și religioase, spațiile din bastioane fiind folosite ca depozite de grâne (cum a fost inițial Bastionul „Theresia”), arsenale sau cazărmi pentru miile de soldați ai garnizoanei imperiale.

Cea mai grea încercare a acestei fortificații a avut loc în timpul Revoluției de la 1848-1849, când garnizoana imperială din interior a rezistat unui asediu de 107 zile din partea trupelor revoluționare maghiare, dovedind eficiența tehnică excepțională a sistemului „Vauban”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, sub conducerea unor primari vizionari precum Carol Telbisz, zidurile groase deveniseră o barieră sufocantă pentru dezvoltarea economică și industrială a orașului.

Dacă Eugeniu de Savoya a fost cel care a ridicat zidurile, Carol Telbisz este omul care a avut curajul vizionar de a le dărâma pentru a salva viitorul orașului, când a devenit primar în anul 1885, la o vârstă fragedă, Telbisz a condus Timișoara timp de aproape trei decenii, rămânând în istorie drept cel mai longevi edil al ei, care a înțeles primul că centura de piatră a Cetății „Vauban” devenise o cămașă de forță care sufoca economia, bloca extinderea fabricilor și genera probleme grave de igienă publică.

Cu o tenacitate remarcabilă, Telbisz a purtat negocieri dure și istovitoare cu Ministerul de Război de la Viena timp de șapte ani, victoria sa venind în 1892, când a obținut mult doritul decret de defortificare de la împăratul Franz Joseph, dar primarul Telbisz nu s-a oprit la dărâmarea zidurilor, el a gestionat magistral uriașul spațiu eliberat, permițând unirea orașului vechi cu fostele suburbii („Iosefin”, „Fabric”, „Elisabetin”) prin bulevarde largi, parcuri splendide pe malurile Begăi și cartiere dominate de palate superbe în stil „Secession” și ,,Art Nouveau”, a coordonat un plan urbanistic modern, a atras investiții colosale, a introdus tramvaiul electric și a pavat străzile, sub sceptrul său administrativ, Timișoara și-a pierdut aspectul de cazarmă cenușie și a căpătat aerul elegant de „Mica Vienă”, devenind un etalon al inovației tehnologice în Europa acelei epoci, iar din uriașa fortăreață de altădată, autoritățile au decis să păstreze o singură structură majoră ca mărturie istorică: Bastionul „Maria Theresia”.

Astăzi, vechea configurație a cetății s-a metamorfozat complet, trecând de la o logică a izolării și apărării armate la una a deschiderii, culturii și ospitalității, zona definită istoric ca fiind „Cetate” reprezentând astăzi centrul istoric și pietonal al Timișoarei.

Bastionul „Maria Theresia” a fost complet reabilitat și transformat dintr-un depozit militar de provizii într-un complex cultural multifuncțional, acesta găzduind secții de muzeu, galerii de artă, cafenele, restaurante tematice, sediul Filialei UZPR Timiș „Valeriu Braniște” și spații expoziționale.

Secolul XX aduce integrarea în Regatul României și, mai presus de toate, momentul de grație din Decembrie 1989, când Cetatea care a rezistat asediilor din trecut, devenind atunci epicentrul libertății, locul unde oamenii simpli au învins teroarea unui regim dictatorial, declarând Timișoara primul oraș liber de comunism.

Piața „Unirii”, Piața „Libertății” și Piața „Victoriei”, foste terenuri de instrucție militară sau piețe administrative austriece, sunt astăzi spații publice vibrante unde au loc festivaluri internaționale, concerte în aer liber, expoziții și evenimente de anvergură, o moștenire vie care a culminat cu statutul orașului de Capitală Europeană a Culturii.

Fostele cazărmi și palate administrative imperiale (precum Palatul Baroc sau Cazarma U) adăpostesc astăzi muzee de artă, instituții publice sau spații alternative de cultură contemporană.

Privind astăzi spre terasele pline de viață din Piața Unirii sau spre studenții care se plimbă agale pe sub arcadele de cărămidă ale vechiului bastion, înțelegem că Cetatea Timișoara nu a dispărut cu adevărat, ea doar și-a lepădat armura de fier și piatră pentru a îmbrăca o haină mult mai durabilă, cea a spiritului uman.

Timișoara nu este doar o destinație geografică sau o colecție de clădiri frumoase, ea este o stare de spirit, o lecție vie despre cum poți să fii dărâmat de vitregiile istoriei și, de fiecare dată, să te ridici din propria cenușă mai tolerant, mai mândru și mai luminos, Cetatea de pe Bega rămânând, eternă, o dovadă incontestabilă că, indiferent cât de lungă este noaptea opresiunii sau a războaielor, lumina libertății și a demnității umane va găsi întotdeauna o cale să învingă întunericul.

Ca jurnalist, îmi propun să aduc în atenția publicului care vrea să descopere sufletul din spatele fațadelor din cărămidă și piatră poveștile nespuse ale marilor momente și modul în care trecutul Timișoarei continuă să modeleze orașul în care trăim astăzi.

Un succes deosebit pentru literatura din Serbia a fost înregistrat în Franța, unde poeții bilingvi Mariana Stratulat și Valentin Mic, alături de poeta sârbă Gordana Kovačević, autori ai CPE „Libertatea” din Panciova, au fost distinși cu importante premii la Festivalul Internațional de Literatură „L’Odyssée Poétique Internationale”, desfășurat în perioada 21–22 august, la Le Mans. Prezența celor trei autori pe podiumul festivalului confirmă valoarea creației lor și vizibilitatea tot mai pronunțată a literaturii din Serbia în cadrul manifestărilor culturale internaționale.  

Prestigioasa manifestare, organizată de asociația franceză „Le Vent de l’Est”, în colaborare cu Asociația Mondială a Poeților, a reunit creatori din diferite țări și spații culturale, transformând pentru câteva zile orașul Le Mans într-un loc al dialogului literar internațional. Directorul festivalului, jurnalista și scriitoarea Vioreica Laurent Cîmpeanu, a reușit să aducă împreună voci poetice distincte, într-o manifestare dedicată valorii, diversității culturale și libertății de expresie.

Pentru reprezentanții Serbiei, participarea s-a încheiat cu un succes deosebit. În urma evaluării unui juriu alcătuit din personalități ale vieții literare și culturale, Valentin Mic a obţinut Marele Premiu al Festivalului, Mariana Stratulat – Premiul I, iar Gordana Kovačević – Premiul Special al Juriului.

Trei poeți, trei premii importante și o singură carte de vizită: literatura care se creează astăzi în Serbia și care își găsește locul firesc în circuitul cultural internațional.

„L’Odyssée Poétique Internationale” a fost însă mai mult decât o competiție literară. A fost, așa cum îi sugerează și numele, o adevărată odisee a cuvântului, o călătorie simbolică prin limbi, culturi și sensibilități diferite. Vocile poetice venite din diferite colțuri ale lumii s-au întâlnit la Le Mans într-un spațiu al diversității stilistice, al dialogului și al libertății de creație, demonstrând încă o dată că poezia poate depăși granițele geografice și lingvistice.

Un moment aparte al prezenței literare din Serbia l-a constituit și lansarea volumului în limba franceză al Marianei Stratulat, Fascination de l’invisibilité (Fascinația invizibilității). Volumul cuprinde poeme alese în traducerea autoarei, stilizate în limba franceză de Rica Laurent și Veronica Balaj. Apariția cărții în limba franceză, chiar în contextul unui festival internațional, deschide creației autoarei un nou spațiu de receptare și reprezintă, în același timp, o nouă prezență editorială a Editurii „Libertatea” din Panciova dincolo de granițele Serbiei.

Festivalul s-a încheiat într-o atmosferă festivă, prin Balul Poeților, organizat în sala festivă a hotelului Novotel din Le Mans. După întâlniri literare, recitaluri, lansări și festivitatea de premiere, seara de gală a devenit simbolic locul în care poeții, limbile și culturile participante s-au regăsit sub același semn: poezia.

Succesul obținut la Le Mans depășește astfel dimensiunea unor performanțe individuale. Premiile Marianei Stratulat, Gordanei Kovačević și ale lui Valentin Mic reprezintă, desigur, o recunoaștere a valorii fiecărui autor, dar ele înseamnă totodată o confirmare internațională pentru mediul literar din care aceștia provin, pentru Editura „Libertatea” din Panciova și pentru cultura din Serbia.

Faptul că trei autori din Serbia s-au întors de la un festival internațional din Franța cu premii importante conferă participării lor o semnificație aparte. Este o performanță care arată că literatura creată în acest spațiu poate intra cu demnitate în dialog cu literatura lumii și poate fi apreciată dincolo de frontiere, de limbă și de apartenență culturală.

De la Vârșeț și Panciova la Le Mans, poezia a parcurs mii de kilometri, dar adevărata distanță pe care a învins-o a fost aceea dintre limbi și culturi. Prin premiile obţinute, cei trei poeți au înscris astfel Serbia în palmaresul Festivalului Internațional „L’Odyssée Poétique Internationale”, transformând prezența de la Le Mans într-un succes care depășește performanța individuală.

Cele trei distincții aduse în Serbia sunt mai mult decât trofee: ele reprezintă o recunoaștere a valorii autorilor, a mediului literar pe care îl reprezintă și a Editurii „Libertatea” din Panciova, demonstrând că literatura creată aici poate ocupa un loc de prestigiu în dialogul cultural internațional. Pentru că, dincolo de frontiere și de limba în care este rostit, cuvântul autentic nu are granițe.

Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg” din Mehadia găzduiește, în perioada 25–31 august 2026, o manifestare educațională de amploare: cursul de formare „Strategii de educație outdoor pentru profesori”. Organizat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, în calitate de coordonator al Consorțiului Erasmus+ (proiect de acreditare 2025-R001-KA121-SCH-000337342), evenimentul reunește cadre didactice din tot județul, hotărâte să transforme mediul exterior într-un spațiu autentic și accesibil de învățare.

 

Cursul beneficiază de expertiza internațională a Lisei Mary Barreiros Valente, formator din Portugalia și reprezentant al Asociației Edu2Grow. Cu o vastă experiență în metodologii incluzive și proiecte sociale, formarea propune un filon experiențial accentuat. Profesorii participanți explorează tehnici de cooperare, exerciții de reflecție și provocări de grup adaptate diferitelor contexte educaționale și nevoilor specifice ale elevilor.

Proiectul de acreditare este coordonat de Cecilia Clipa, inspector școlar cu atribuții care includ și proiecte sau învățământ special și alte discipline, implicată în comisii județene și programe europene precum Erasmus+

 

„În zilele următoare vom lucra împreună pe strategii concrete, pe instrumente aplicabile imediat la clasă și pe modalități prin care putem face din natura și din mediul înconjurător un adevărat partener în procesul educațional.

Scopul nostru este clar: să dezvoltăm o educație mai activă, mai pozitivă și mai aproape de nevoile reale ale elevilor” – Prof. Mihaela Ionela Domilescu, Director al Liceului Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg”.

Schimbarea de paradigmă constă în mutarea accentului de pe simpla memorare pe învățarea prin descoperire. Spațiul exterior nu mai este văzut doar ca un loc unde se mută o lecție clasică, ci ca o resursă în sine, capabilă să genereze conexiuni cu situații reale de viață.

 

Un punct central al dezbaterilor, de astazi, 26.08.2026, l-a reprezentat conectarea teoreticului cu practica directă. În cadrul evenimentului s-a subliniat modul în care parteneriatele locale – precum cel cu Ocolul Silvic Mehadia – permit elevilor să își desfășoare orele de laborator și pregătirea practică direct pe teren, sub îndrumarea specialiștilor, completând cunoștințele acumulate în clasa de curs sau laborator.

Totodată, cadrele didactice și directorii școlilor din județ, prezenți într-un număr impresionant, împreună cu conducerea ISJ Caraș-Severin – reprezentată la eveniment de Inspectorul Școlar General Adjunct Carina Pristavu, alături de inspectorii  școlari Carmen Miloș, Luminița Nicolaescu, Ana Filca, Carmen Cîrpaci și coordonatorul de proiecte Cecilia Clipa – au prezentat viziunea pe termen lung a acreditării Erasmus+.  Printre obiectivele prioritare se numără crearea unui cadru flexibil pentru opționale de educație outdoor care să vină în completarea normelor didactice și să răspundă dorințelor elevilor și părinților.

Un element esențial proiectului este, în viziunea organizatorilor, diversificarea spațiilor de învățare, și anume prin extinderea orelor în afara sălii tradiționale – de la situri istorice (cum este castrul roman) până la parcuri naturale și muzee.

 

Ce înseamnă Acreditarea Erasmus+ pe 5 ani pentru școlile din județ?

Pentru o înțelegere temeinică a elementelor de derulare a acestui program educațional al U.E., și a beneficiilor sale directe, trebuie precizat că acreditarile Erasmus+ pe 5 ani reprezintă o finanțare garantată pe termen lung, oferită de Uniunea Europeană instituțiilor care au demonstrat o viziune strategică coerentă.

Un element esențial și extrem de important al acreditării este stabilitatea financiară. Astfel, scoala sau Inspectoratul nu mai este nevoit să redacteze proiecte de la zero în fiecare an, sperând că va primi punctajul de trecere. Odată obținută acreditarea, fondurile europene sunt alocate automat în fiecare an, prin apel simplificat de buget, garantând redurse stabile pe 5 ani. 

De asemenea, mobilitatea directă pentru elevi, constituie un beneficiu major. Până în prezent, accentul a fost pus pe formarea cadrelor didactice (cursuri precum cel de la Mehadia sau mobilitățile anterioare din Tenerife). Acreditarea pe termen lung permite trecerea la etapa următoare: trimiterea grupurilor de elevi în schimburi de experiență, tabere educaționale și stagii internaționale, finanțate integral din fonduri europene.

În plus, deoarece instituția are certitudinea bugetară pe mai mulți ani, își poate stabili parteneriate strategice de lungă durată cu școli și asociații din alte țări europene (cum este colaborarea prezentă cu experții din Portugalia). 

Nu în ultimul rând, școala își poate planifica din timp dezvoltarea profesională a profesorilor și introducerea a noi discipline opționale (cum este cel de educație outdoor), având siguranță că resursele financiare sunt securizate până la finalul ciclului de acreditare.

 

Deschiderea festivă, de azi, a inclus și un moment de binecuvântare rostit de părintele Ciprian Danci, reflectând legătură strânsa dintre școală și comunitatea locală. Proiectul aduce valoarea adăugată a formării europene direct în școlile bănățene, participanții urmând să disemineze practicile deprinse către colegii din întregul consorțiu județean.

Prin această inițiativă, Mehadia devine un veritabil pol al inovației didactice în Caraș-Severin, demonstrând că educația autentică se construiește prin experiență directă, deschidere europeană și parteneriat cu natura.

 

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin 

Mehadia, 26.08.2026

 

La a doua ediție, implicarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a sporit calitatea acestui eveniment cultural-spiritual național

Tabăra KOGAIONON, aflată anul trecut la prima ei ediție, organizată la Hațeg, într-un ținut al istoriei naționale, la inițiativa istoricului culturii, criticului literar și eseistului Ionel Bota, a avut cea de-a doua ediție, în intervalul 21-23 august 2026, în localitatea montană Marga, din zona de confluență a Țării Gugulanilor cu ținutul momârlanilor hunedoreni  din Valea Jiului și cu ținutul Gorjului de sub Munte. Mai întâi să precizăm că în coordonarea amplei manifestări s-au implicat filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, sprijinul constant venind în mod special din partea președintelui de filială, poetul, prozatorul și redutabilul om de televiziune Robert Șerban, apoi scriitorii membri Marcu Mihail Deleanu, Gheorghe Jurma, Erwin Josef Țigla, Dumitru Oprișor, Radu Cernătescu, Ionel Bota, iar din partea filialei Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Cristina-Anișoara Zainea relatând de la fața locului. Coordonarea întregului evenimențial vine și din implicarea Grupării Margum, prozatorul Marcu Mihail Deleanu și poetul Nicolae Preda care, alături de soția Siduța, au fost gazdele noastre strălucite, apoi Gruparea Culturală „Amfiteatrul Literar” din Petroșani, prin efortul ziaristei, poetei și directoarei publicației cu acest nume, Mirela Cocheci, universitarului Ovidiu Cocheci și poetei și eseistei Elisabeta Bogățan, membra filialei Alba a Uniunii Scriitorilor din România, prozatoarea Corina Vlădoiu și directoarea revistei „Perspectiva” din Târgu-Jiu reprezentând, în fapt, Grupul de Publicații „Cărașul” (Viena/Udine/București/Oravița/Târgu-Jiu/Lugoj/Petroșani). Lista instituțiilor și a personalităților care au colaborat la reușita acestei ediții a Taberei de Literatură, Istorie, Filosofie și Etno-Istorie (LIFE) fiind și ea impresionantă, de la Forumul Democratic al Germanilor din România, filiala Caraș-Severin, președinte Erwin Josef Țigla, membru al Uniunii Scriitorilor din România la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, tot sub conducerea acestui distins om de cultură, instituție integrată activităților Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici”, director Clara Constantin, de la Editura TIM, din Reșița și revista „Semenicul“, amândouă avându-l ca director pe scriitorul Gheorghe Jurma, la revista „Reșița Literară”, cu prozatorul, poetul și filosoful Radu Cernătescu ca redactor-șef (la dezbateri o strălucire în plus a fost soția distinsului, Elena),de larevista „Meridianul Timișoara“, cu redactor-șef   prozatorul Dumitru Oprișorla revista „Perspectiva” din Târgu-Jiu, director fiind prozatoarea Corina Vlădoiu.

Semnale pozitive au venit și de la abordările în sine ale temelor și problematicilor propuse la dezbaterile celor trei zile ale taberei. Astfel, vineri 21 august, după vizitarea așezământului monahal „Izvorul Tămăduirii”, sub oblăduirea monastică a doctorului teolog Jupâneanțu, participanții s-au concentrat pe esoterismele Ținutului Margum (inspirați de titlul unui roman recent al lui Mihai Marcu Deleanu), apoi pe sentimentul omenescului și tema Muntelui în literatura română și în literaturile Europei Centrale, abordarea analitică aducând discuția la semnificațiile ezoterice și inițiatice din proza și poezia contemporană românească. La momentul intitulat „Seara primei povești de cenaclu” au urmat prezentări de reviste și cărți dar și lecturi literare din operele participanților, la numele celebrităților deja semnalate alăturându-se poetul cărășean Costel Simedrea.

A doua zi, sâmbătă 22 august, tema civilizației Muntelui, implicând realități vechi și noi din Munții Banatului, ai Văii Jiului și ai Gorjului, a fost generativul dezbaterilor în jurul nostalgiei originilor umanității, a miturilor cosmogonice și originilor sacre al omului devenit personaj al istoriei și al literaturilor din România și din Mitteleuropa. O secvență specială a aparținut lucrărilor Danielei Liliana Brebeanu care, în preajma susținerii doctoratului, a provocat colaborarea unor comentatori ai artei sale cu tema „Semne, insemne și noduri. Arhaitatea simbolicilor Bunei Vestiri”  Un fericit intermezzo al zilei a doua a fost un traseu în istorie, propus de Gruparea Margum, gazdele noastre, la exploatarea dacică și daco-romană a marmurei locale de Bucova și la așezământul monahal din preajmă. Seara a fost dedicată, sub semnul acestor semnificanți ezoterici și inițiatici din proza și poezia de azi, metaforei locului ideal, „Seara celei de-a doua povești de cenaclu”. Ziua a treia, 23  august, a avut ca obiectiv omagierea emblemei industriilor românești de odinioară, Reșița, la 255 de ani de la intrarea în activitate a primului furnal. Abordările, coordonate de Josef Erwin Țigla și Gheorghe Jurma,  au avut în vedere cum indică și titlul, „Spectacolul inițiatic al mitului industriilor românești” iar elogiul tematic al tuturor participanților la activitățile acestei tabere a fost reprezentat de dezbaterile subliniind stadiul contemporan al așa-zisei epoci post-industriale și interferarea cu scrierea literaturii prin apeluri la mitul „genezei uitate” și la simboluri și arhetipuri care pot fi decisive în înțelegerea fenomenului cultural actual. Firesc, toate aceste opinii și evidențe au fost mereu subliniate în momentul final de concluzii.

Alături de Uniunea Scriitorilor din România, la reușita acestei Tabere de Literatură, Istorie, Filosofie și Etno-Istorie (LIFE) KOGAIONON, a participat prin efortul unor redutabili jurnaliști, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, ceea ce a sporit calitatea acestui eveniment național aflat la cea de-a doua sa ediție.

 

Cristina-Anișoara ZAINEA

membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș-Severin

 

27 august 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitat: Gheorghe Jurma. Tema conferinței: Vizitele oficiale de stat la Reșița.

 

 

 

27. August 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: Gheorghe Jurma. Thema der Konferenz: Die offiziellen Staatsbesuche in Reschitza.

 

 

Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, componentă a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“, a inițiat marți, 25 august 2026, începând cu orele 18.00, un eveniment cultural-artistic cu o notă specială a efectelor  asupra unui public pasionat de artele plastice și vizuale dar și de literatura de bună calitate. Gazda ospitalieră, pilon al culturii cărășene, domnul Erwin Josef Țigla, elegantul competent moderator al tuturor întâlnirilor de până acum, ne introduce în atmosfera acestui eveniment. Clara Constantin, manager al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, rostește cuvântul de întâmpinare al oaspeților, criticul de artă dr. Ada D. Cruceanu Chisăliță, intră în detaliile expoziției de fotografii „Culori fluide”,  pătrunzând înțelesurile mai adânci ale lucrărilor având-o ca protagonistă pe Ariana Șerban. Artista, afirmă în continuare Flavian Săvescu, știe să încânte, prin arta sa, transformând fotografia în emoție și trăire. Iar Radu Cernătescu ne-a dezvăluit taina  imaginilor, textelor și contextelor aparent lejere dar încărcate de simbolici. Robert Șerban, președintele filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, a trăit alături de soția sa emoția momentului, dar el ne-a prezentat și cel mai recent volum al său apărut la Editura Polirom din Iași, „Știu pe cineva”. S-au mai alăturat dezbaterilor Gabriela Șerban, Nicolae Preda, Victor Nafiru, Marcu Mihail Deleanu, Gheorghe Jurma.

În totul, evenimentul desfășurat aduce o notă specială bucuriilor că în capitala Banatului Montan cultura își are în continuare desfășurările ei, cu o priză bogată la un public interesat de promovarea valorilor autentice.

 

Cristina-Anișoara ZAINEA/Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș-Severin

           

             

 

•  

 

 

26 august 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Citește imaginea – Real sau fals?”: Atelier de alfabetizare vizuală susținut de Flavian Savescu, artist vizual, cercetător și educator din Reșița.

 

 

 

26. August 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Das Bild lesen – echt oder gefälscht?“: Workshop zur visuellen Kompetenz mit Flavian Savescu, Künstler, Forscher und Pädagoge aus Reschitza.

 

ULTIMA ORĂ

Sâmbătă, 22 august 2026, în prestigioasa sală Royce Hall de la UCLA din Los Angeles, a avut loc spectacolul „Inima Reginei Maria”, un eveniment cultural de excepție dedicat uneia dintre cele mai fascinante personalități ale istoriei României.

Evenimentul, organizat de Consulatul General al României la Los Angeles în colaborare cu Uniunea și Liga Societăților Românești din America, a reunit comunitatea românească din California într-o atmosferă de emoție, identitate și noblețe.

Actrița și scriitoarea româno-canadiană Claudia Motea a oferit publicului un moment artistic memorabil, alături de doi artiști remarcabili: poeta Elena Secotă și pianistul Daniel Manoiu din Los Angeles.

Contribuția Elenei Secotă a adus spectacolului o profunzime aparte: voce poetică rafinată, cu rezonanță internațională, Elena este una dintre cele mai apreciate figuri literare ale diasporei românești din Los Angeles.

Un rol esențial în reușita evenimentului l-a avut doamna Consul General Lucia Sava, a cărei prezență a conferit serii o notă de distincție și profesionalism.

Prin eleganță, echilibru și o implicare constantă în promovarea culturii românești în diaspora, doamna Consul General a devenit un reper pentru comunitatea românească din California.

Pentru Claudia Motea, revenirea la Los Angeles reprezintă o bucurie profundă și o binecuvântare: este a cincea oară când urcă pe scena culturală a comunității românești din California, fiind primită de fiecare dată cu aceeași căldură și deschidere.

Artista a transmis mulțumiri speciale domnilor Jacob Segal și Andrei Zincă pentru sprijinul constant și generozitatea lor.

Un rol central în viața culturală a comunității românești din Los Angeles îl are Daniela Istrate, președinte al Uniunii și Ligii Societăților Românești din America.

Prin energia ei neobosită, prin capacitatea de a aduna oameni și de a crea punți între România și diaspora, Daniela a devenit un pilon al identității românești în California. Ea este motorul multor proiecte culturale, vocea care mobilizează, structura care organizează și sufletul care inspiră.

Evenimentul a fost susținut de parteneri de nădejde: UZPR și Ultima Oră, instituții care promovează cu consecvență cultura românească în țară și peste hotare.

Claudia Motea a adresat mulțumiri speciale Editurii Creator / Libris pentru publicarea volumului „Regina Maria. Soliloc Regal”, precum și echipei sale din România: regizor Alina Hiristea, vestimentație Mioara Iofciulescu, scenarist Radu Aldulescu, care o însoțesc în spirit la fiecare pas artistic.

Spectacolul „Inima Reginei Maria” a fost și o sărbătoare a Zilei Limbii Române și a oferit publicului o întâlnire emoționantă cu personalitatea și spiritul Reginei Maria, într-o construcție scenică ce vorbește despre curaj, iubire, demnitate, credință și destin.

Iubirea cheamă iubire mereu, iar seara de la UCLA a confirmat încă o dată acest adevăr.

Teodora MARIN

Drag și vechi colaborator și prieten al Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa, Vasile Bogdan se află astăzi la ceas de mare sărbătoare, atingând cu smerenie și înțelepciune / în stilu-i caracteristic/ borna 80!

Iată, s-au făcut 26 de ani de la prima noastră întâlnire, de la prima noastră colaborare,  care s-a dovedit a fi cu succes, un succes perpetuu, deoarece iată, și după 26 de ani vorbim cu aceeași însuflețire despre proiecte stârnite atunci și continuate în mod reușit și astăzi!

Filme, reportaje, cărți, evenimente, toate gândite și inițiate cu ani în urmă, dar susținute cu perseverență în timp, revăzute, recitite și reamintite întotdeauna cu succes și, evident, unele dintre acestea continuate.

Harnic și deosebit de talentat, Vasile Bogdan continuă să dăruiască Bocșei veritabile pagini de istorie culturală, dovedindu-se a fi unul dintre cei mai darnici și generoși cetățeni de onoare ai orașului!

În semn de aleasă prețuire și de mulțumire, administrația locală îl va cinsti pe scriitorul Vasile Bogdan la ceas aniversar – borna 80 – în cadrul Festivalului de Film de la Bocșa, desfășurat în perioada 3 – 6 septembrie 2026.

Ziua de 4 septembrie 2026 va fi dedicată scriitorului Vasile Bogdan, personalității sale complexe, precum și cărților sale, în special ciclului de volume dedicate lui Tata Oancea.

La 145 de ani de la nașterea lui Tata Oancea, în seria „Bocșa – istorie și cultură” va vedea lumina tiparului cel de-al 7-lea volum dintr-un ciclu inițiat de Vasile Bogdan și izvorât din jurnalele lui Tata Oancea, intitulat  „ Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea”, toate volumele fiind apărute la editura TIM din Reșița, cu sprijinul scriitorului și editorului Gheorghe Jurma.

Iată, autorul Vasile Bogdan și opera sa excepțională, pagini inedite redate prin enormă trudă și migală, cum doar un dedicat și pasionat scriitor ar putea întreprinde!

La mulți ani, Vasi Bogdan! Mulțumim pentru că exiști atât de aproape de Bocșa! Dumnezeu să te ocrotească alături de familia ta frumoasă!

Iar eu îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a hărăzit un prieten ca tine și-l rog să te țină sănătos și vrednic întru mulți și binecuvântați ani!

Scriitor și jurnalist. Cetățean de onoare al orașului Bocșa. Numele de scriitor, prescurtat, al lui Vasile Sergiu Cezar Bogdan, prozator, publicist, redactor de radio şi televiziune.

S-a născut la 26 august 1946, în Timişoara, fiul Margaretei Bogdan, publicistă la „Luptătorul bănăţean”/ „Drapelul Roșu”. Absolvent de studii liceale şi superioare la Timişoara, Facultatea de Filologie. Debutează cu articole în „Drapelul roşu”, unde este, încă din studenţie, corector; ziarist la „Flamura” în Reşiţa, locul unde se formează sub îndrumarea unor vechi ziarişti: Pavel Popa şi Ioan Chiujdea. Alte exemple modelatoare pentru el: Timotei Jurjica, Nicolae Cătană, Gheorghe Jurma. Apoi îşi începe o frumoasă şi prolifică activitate ca redactor la Studioul Timişoara al Televiziunii Române, locul de muncă din care s-a pensionat.Debut literar, 1965, cu un reportaj în revista „Orizont” din Timişoara. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990. Membru al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România din 2017. Membru de onoare al Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat.

Debut literar, 1965, cu un reportaj în revista „Orizont” din Timişoara. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990. Membru al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România din 2017. Membru de onoare al Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat.În anul 2003 i s-a decernat „Diploma de Excelenţă pentru întreaga activitate literară” a Filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România.

În anul 2003 i s-a decernat „Diploma de Excelenţă pentru întreaga activitate literară” a Filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România.Semnează numeroase articole ca publicist, câteva volume ca prozator şi numeroase reportaje ca redactor de televiziune.

Semnează numeroase articole ca publicist, câteva volume ca prozator şi numeroase reportaje ca redactor de televiziune.De peste 25 de ani este colaboratorul Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocşa, dăruind acestei localităţi câteva cărţi şi câteva reportaje prin care promovează oameni şi evenimente.  În anul 2010 Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea” propune Consiliului Local Bocşa acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului pentru efortul deosebit în promovarea imaginii oraşului Bocşa, în scopul creşterii prestigiului şi renumelui oraşului, deoarece Vasile Bogdan, deşi nu aparţine Bocşei,  o promovează şi  îi creează o imagine dincolo de fruntariile judeţului şi ale ţării.

De peste 25 de ani este colaboratorul Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocşa, dăruind acestei localităţi câteva cărţi şi câteva reportaje prin care promovează oameni şi evenimente.  În anul 2010 Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea” propune Consiliului Local Bocşa acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului pentru efortul deosebit în promovarea imaginii oraşului Bocşa, în scopul creşterii prestigiului şi renumelui oraşului, deoarece Vasile Bogdan, deşi nu aparţine Bocşei,  o promovează şi  îi creează o imagine dincolo de fruntariile judeţului şi ale ţării.

Volume: Reşiţa, dincolo de cuvinte (publicistică).- Timişoara: Facla, 1979; Lungul drum al Dunării spre soare (publicistică).- Bucureşti: Sport-Turism, 1982; Evenimentul: roman.- Bucureşti: Eminescu, 1984; Ei l-au cunoscut pe Enescu: mărturii.- Bucureşti: Albatros, 1986; Dorana: roman.- Timişoara: Facla, 1986; Un destin zbuciumat – Sever Bocu . – Timişoara: Augusta, 1999; Miracolul Timişoara (publicistică) – Reşiţa:  Editura Timpul, 2000; Lumina din adâncuri. Fabuloasa viaţă a lui Constantin Gruescu.- Deva: Emia, 2006; Paznicul cerului. Iulian Vitalis Cojocariu.– Bucureşti: Palimpsest, 2007; Bocşa din inimă.– Reşiţa: TIM, 2008 (Seria Bocşa- istorie şi cultură); Bocşa din inimă II. Reşiţa: TIM, 2010 (Bocșa – istorie și cultură); Tamas Vesmas. Acolo unde se termină cuvintele începe muzica.- Timișoara: ArtPres, 2010; Bocşa din inimă III.- Reşiţa: TIM, 2011(Bocșa – istorie și cultură); Candelă împotriva timpului (coautor).- Timişoara: Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989 Timişoara, 2011; Când Dumnezeu a fost cu românii. 1 Decembrie 1918. O zi pentru istorie.- Timişoara: Eurostampa, 2012; Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea. 1. Meandrele iubirii.- Reșița: TIM, 2013(Bocșa – istorie și cultură); Frumoșii nebuni ai Bocșei.-  București: Palimpsest, 2014; Ioan Holender. De la Viena la Timișoara. –Timișoara: Brumar, 2014; Enciclopedia Revoluției din Timișoara 1989, I, Cronologia și victimele Revoluției.- Timișoara: Editura Memorialul Revoluției 1989, 2014; Adevărul traversează întristat timpul.- Timișoara: IRRD, 2014; În „Picasso” din Bocșa spre oriunde. Dialog cu Titus Suciu.- București: Palimpsest, 2014; În lume prin lumi. Dialog cu Tiberiu Stoia.- Timișoara: David Press Print, 2015; Viața ca un joc (coautor).- Timișoara: David Press Print, 2015; Și tine-te de Banat. Vol. I. La porunca vremurilor.- Timișoara: David Press Print, 2015; Lugojul în nesfârșirea clipei. Vol. I-II.- Timișoara: David Press Print, 2016; Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea.2. La porțile iadului.- Reșița: TIM, 2016 (Bocșa, istorie și cultură); Timișoara, prețul singurătății (coautor).-București: IRRD, 2016; Și tine-te de Banat. Vol. II. Biserica răstignită.- Timișoara: David Press Print, 2017; Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea. 3. Codul VASIOVA 1929 (1).- Reșița: TIM, 2017(Bocșa – istorie și cultură); Speranța nu are sfârșit. România 1918, 1945, 1989. (coautor).- București: IRRD, 2017; În primavera democrației postrevoluționare. Amintiri ale dr. Florin Gâldău.- Timișoara: Memorialul Revoluției 1989, 2017; Descifrând codul Cărmăzan.- Timișoara: Eubeea, 2018;  Ana Simon, neobișnuitele întâlniri (coautor).- Timișoara: Diacritic, 2018; Să fii tu însuți în viforul timpului.- Timișoara: David Press Print, 2018; Întâlnirea cu îngerul. În dialog cu Mihai Teodor Olteanu.- Timișoara: Politehnica, 2018; Ha elapad a szó, megszólal a zene. Vesmás Tamással beszélget Vasile Bogdan, Forditotta Szekernyés Irén, Szórvány Alapitvány, Temesvár, 2019; Noi, cei de la Loga, în oglinda veacului (coautor).- Timișoara: ArtPress, 2019 (premiul special al filialei Timișoara USR); În curte la tanti Atena (povestiri).- Timișoara: Eubeea, 2020; Ce rămâne după noi. Dialoguri din timpul pandemiei cu Constantin C. Gomboș.- Timișoara: Eurostampa, 2021; Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea. 4. Rătăciri în labirintul VASIOVA 1929 (2).- Reșița: TIM, 2021 (Bocșa – istorie și cultură); Drum spre Sadoveanu.- Reșița: TIM, 2021(Colecția Sadoveniana); Timpul ca o picătură de cerneală. Oameni și povești din Câmpia de Vest.- Timișoara: David Press Print, 2021;Cumpăna: roman.- Reșița: TIM, 2021(Premiul special al juriului pentru proză pe anul 2021 la Filiala Timișoara USR);  Roțile curajului. Vasile Stoica, primul în istoria omenirii, singur, în jurul lumii, în fotoliu rulant.- Timișoara: David Press Print, 2021; Culoarea cuvintelor. Petru Galiș de vorbă cu Vasile Bogdan: Cum se vede lumea din locul în care stau eu.- Timișoara: CosmopolitanArt, 2022; Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea. 5. O revistă cât o lume.  Reșița: TIM, 2023 (Bocșa – istorie și cultură; 65); Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea. 6. 1/ 1930 Limanul regăsit.- Reșița: TIM, 2024; Cum am devenit cineast. Pagini răzlețe. – Reșița: TIM, 2026.

Volume: Reşiţa, dincolo de cuvinte (publicistică).- Timişoara: Facla, 1979; Lungul drum al Dunării spre soare (publicistică).- Bucureşti: Sport-Turism, 1982; Evenimentul: roman.- Bucureşti: Eminescu, 1984; Ei l-au cunoscut pe Enescu: mărturii.- Bucureşti: Albatros, 1986; Dorana: roman.- Timişoara: Facla, 1986; Un destin zbuciumat – Sever Bocu . – Timişoara: Augusta, 1999; Miracolul Timişoara (publicistică) – Reşiţa:  Editura Timpul, 2000; Lumina din adâncuri. Fabuloasa viaţă a lui Constantin Gruescu.- Deva: Emia, 2006; Paznicul cerului. Iulian Vitalis Cojocariu.– Bucureşti: Palimpsest, 2007; Bocşa din inimă.– Reşiţa: TIM, 2008 (Seria Bocşa- istorie şi cultură); Bocşa din inimă II. Reşiţa: TIM, 2010 (Bocșa – istorie și cultură); Tamas Vesmas. Acolo unde se termină cuvintele începe muzica.- Timișoara: ArtPres, 2010; Bocşa din inimă III.- Reşiţa: TIM, 2011(Bocșa – istorie și cultură); Candelă împotriva timpului (coautor).- Timişoara: Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989 Timişoara, 2011; Când Dumnezeu a fost cu românii. 1 Decembrie 1918. O zi pentru istorie.- Timişoara: Eurostampa, 2012; Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea. 1. Meandrele iubirii.- Reșița: TIM, 2013(Bocșa – istorie și cultură); Frumoșii nebuni ai Bocșei.-  București: Palimpsest, 2014; Ioan Holender. De la Viena la Timișoara. –Timișoara: Brumar, 2014; Enciclopedia Revoluției din Timișoara 1989, I, Cronologia și victimele Revoluției.- Timișoara: Editura Memorialul Revoluției 1989, 2014; Adevărul traversează întristat timpul.- Timișoara: IRRD, 2014; În „Picasso” din Bocșa spre oriunde. Dialog cu Titus Suciu.- București: Palimpsest, 2014; În lume prin lumi. Dialog cu Tiberiu Stoia.- Timișoara: David Press Print, 2015; Viața ca un joc (coautor).- Timișoara: David Press Print, 2015; Și tine-te de Banat. Vol. I. La porunca vremurilor.- Timișoara: David Press Print, 2015; Lugojul în nesfârșirea clipei. Vol. I-II.- Timișoara: David Press Print, 2016; Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea.2. La porțile iadului.- Reșița: TIM, 2016 (Bocșa, istorie și cultură); Timișoara, prețul singurătății (coautor).-București: IRRD, 2016; Și tine-te de Banat. Vol. II. Biserica răstignită.- Timișoara: David Press Print, 2017; Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea. 3. Codul VASIOVA 1929 (1).- Reșița: TIM, 2017(Bocșa – istorie și cultură); Speranța nu are sfârșit. România 1918, 1945, 1989. (coautor).- București: IRRD, 2017; În primavera democrației postrevoluționare. Amintiri ale dr. Florin Gâldău.- Timișoara: Memorialul Revoluției 1989, 2017; Descifrând codul Cărmăzan.- Timișoara: Eubeea, 2018;  Ana Simon, neobișnuitele întâlniri (coautor).- Timișoara: Diacritic, 2018; Să fii tu însuți în viforul timpului.- Timișoara: David Press Print, 2018; Întâlnirea cu îngerul. În dialog cu Mihai Teodor Olteanu.- Timișoara: Politehnica, 2018; Ha elapad a szó, megszólal a zene. Vesmás Tamással beszélget Vasile Bogdan, Forditotta Szekernyés Irén, Szórvány Alapitvány, Temesvár, 2019; Noi, cei de la Loga, în oglinda veacului (coautor).- Timișoara: ArtPress, 2019 (premiul special al filialei Timișoara USR); În curte la tanti Atena (povestiri).- Timișoara: Eubeea, 2020; Ce rămâne după noi. Dialoguri din timpul pandemiei cu Constantin C. Gomboș.- Timișoara: Eurostampa, 2021; Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea. 4. Rătăciri în labirintul VASIOVA 1929 (2).- Reșița: TIM, 2021 (Bocșa – istorie și cultură); Drum spre Sadoveanu.- Reșița: TIM, 2021(Colecția Sadoveniana); Timpul ca o picătură de cerneală. Oameni și povești din Câmpia de Vest.- Timișoara: David Press Print, 2021;Cumpăna: roman.- Reșița: TIM, 2021(Premiul special al juriului pentru proză pe anul 2021 la Filiala Timișoara USR);  Roțile curajului. Vasile Stoica, primul în istoria omenirii, singur, în jurul lumii, în fotoliu rulant.- Timișoara: David Press Print, 2021; Culoarea cuvintelor. Petru Galiș de vorbă cu Vasile Bogdan: Cum se vede lumea din locul în care stau eu.- Timișoara: CosmopolitanArt, 2022; Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea. 5. O revistă cât o lume.  Reșița: TIM, 2023 (Bocșa – istorie și cultură; 65); Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica Viață a lui Tata Oancea. 6. 1/ 1930 Limanul regăsit.- Reșița: TIM, 2024; Cum am devenit cineast. Pagini răzlețe. – Reșița: TIM, 2026.Filme documentare şi reportaje de promovare oameni şi fapte din Bocşa: “Tata Oancea” – viaţă şi activitate; 120 de ani de la naşterea lui Tata Oancea; Aniversare 50 de ani de bibliotecă publică la Bocşa; Medalion pictorul Filip Matei; Cenaclul “Aurel Novac” – 5 ani de existenţă; Condeierul ţăran Iosif Cireşan-Loga; Colecţionarul Constantin Gruescu; Sculptorul Tiberiu Bottlik; Compozitorul Zeno Vancea; Pictorul Viorel Coţoiu; Interviuri şi secvenţe culturale.

Filme documentare şi reportaje de promovare oameni şi fapte din Bocşa: “Tata Oancea” – viaţă şi activitate; 120 de ani de la naşterea lui Tata Oancea; Aniversare 50 de ani de bibliotecă publică la Bocşa; Medalion pictorul Filip Matei; Cenaclul “Aurel Novac” – 5 ani de existenţă; Condeierul ţăran Iosif Cireşan-Loga; Colecţionarul Constantin Gruescu; Sculptorul Tiberiu Bottlik; Compozitorul Zeno Vancea; Pictorul Viorel Coţoiu; Interviuri şi secvenţe culturale.Îngrijitor de ediții: Constantin Gruescu. L-am cunoscut pe Tiberiu Bottlik.- Timișoara: Augusta, 2004; Iosif Popovici. Graiul bănățean.- Timișoara: David Press Print, 2014; Ioța Boldurian. Întristarea.- Timișoara: David Press Print, 2018; Margareata Bogdan. Copil într-o lume în flăcări.- Timișoara: David Press Print, 2018; Margareta Bogdan. Viața pe muchie de cuțit.- Timișoara: David Press Print, 2022.

Îngrijitor de ediții: Constantin Gruescu. L-am cunoscut pe Tiberiu Bottlik.- Timișoara: Augusta, 2004; Iosif Popovici. Graiul bănățean.- Timișoara: David Press Print, 2014; Ioța Boldurian. Întristarea.- Timișoara: David Press Print, 2018; Margareata Bogdan. Copil într-o lume în flăcări.- Timișoara: David Press Print, 2018; Margareta Bogdan. Viața pe muchie de cuțit.- Timișoara: David Press Print, 2022.Semnează materiale, comunicări și articole în cărți și reviste, precum și realizează prefața sau postfața la câteva volume importante: „Toate ideile îmbrățișate de mine au triumfat”În: Tribunul Banatului.- Timișoara: Universitatea de Vest, 2011; Tata Oancea erou de film. În: Colocviile revistei Nedeia: Reșița: TIM, 2017; „Revolta” de la Bănia în amintirile unui martor ocular În: Unitatea limbii și culturii române.- Timișoara: David Press Print, 2018; Prezentare coperta IV a volumului Regina deportată/ Liliana Ardelean.- David press Print, 2018; Generalul Berthelot vizitează Banatul În: Pe urmele generalului Henri Mathias Berthelot în România.- Timișoara: David Press Print, 2018; Întrebări în labirint: postfață la volumul Sfârșitul unei lumi, începutul alteia/ Victor Nafiru.- Timișoara: Brumar, 2019; Speranța nu moare niciodată. Anton Golopenția (1909 – 1951) În: Centenarul Banatului (1919 – 2019).- Timișoara: David Press Print, 2019; Et in Reșița ego și Cultura, un fel de a spune oțel  În: Amintiri de la Cenaclul Semenicul / Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2019; Dialoguri cu Paul Popovici și Octavian Todor În: Silviu-Sebastian Iordan. In memoriam, in perpetuam memoriam (1971 – 1989).- Cluj-Napoca: Argonaut, 2019; Aurel Turcuș, în fondul nostrum principal de iubire În: Dor de Aurel Turcuș/Marinela Panțiru și Sorin Precup.- Timișoara: Eurostampa, 2022.

Semnează materiale, comunicări și articole în cărți și reviste, precum și realizează prefața sau postfața la câteva volume importante: „Toate ideile îmbrățișate de mine au triumfat”În: Tribunul Banatului.- Timișoara: Universitatea de Vest, 2011; Tata Oancea erou de film. În: Colocviile revistei Nedeia: Reșița: TIM, 2017; „Revolta” de la Bănia în amintirile unui martor ocular În: Unitatea limbii și culturii române.- Timișoara: David Press Print, 2018; Prezentare coperta IV a volumului Regina deportată/ Liliana Ardelean.- David press Print, 2018; Generalul Berthelot vizitează Banatul În: Pe urmele generalului Henri Mathias Berthelot în România.- Timișoara: David Press Print, 2018; Întrebări în labirint: postfață la volumul Sfârșitul unei lumi, începutul alteia/ Victor Nafiru.- Timișoara: Brumar, 2019; Speranța nu moare niciodată. Anton Golopenția (1909 – 1951) În: Centenarul Banatului (1919 – 2019).- Timișoara: David Press Print, 2019; Et in Reșița ego și Cultura, un fel de a spune oțel  În: Amintiri de la Cenaclul Semenicul / Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2019; Dialoguri cu Paul Popovici și Octavian Todor În: Silviu-Sebastian Iordan. In memoriam, in perpetuam memoriam (1971 – 1989).- Cluj-Napoca: Argonaut, 2019; Aurel Turcuș, în fondul nostrum principal de iubire În: Dor de Aurel Turcuș/Marinela Panțiru și Sorin Precup.- Timișoara: Eurostampa, 2022.De asemenea, îl găsim în antologiile Clubului de la Timișoara: Despre iubire…- Cluj Napoca: Ecou Transilvan, 2016; Dosarul Brâncoveanu – între real și imaginar.- Timișoara: Eubeea, 2017; Utopia – despre iubire și prostie.- Timișoara: Eubeea, 2018; Insula fiecăruia.- Timișoara: Eubeea, 2019; Campioana. Doinei Moț, la 80 de ani.- Timișoara: Eubeea, 2018; Adrian Dinu Rachieru – O întâlnire mirabilă. Timișoara: Eubeea, 2020; Marika – volum dedicat Mariei Pongrácz Popescu.- Timișoara: Eubeea, 2021; Dosarul Brâncuși – între real și imaginar.- Timișoara: Eubeea, 2021; 30 de ani de U.A.R.F. (Uniunea Autorilor și realizatorilor de Film din România).-Timișoara: Eurostampa&Eubeea, 2023.

De asemenea, îl găsim în antologiile Clubului de la Timișoara: Despre iubire…- Cluj Napoca: Ecou Transilvan, 2016; Dosarul Brâncoveanu – între real și imaginar.- Timișoara: Eubeea, 2017; Utopia – despre iubire și prostie.- Timișoara: Eubeea, 2018; Insula fiecăruia.- Timișoara: Eubeea, 2019; Campioana. Doinei Moț, la 80 de ani.- Timișoara: Eubeea, 2018; Adrian Dinu Rachieru – O întâlnire mirabilă. Timișoara: Eubeea, 2020; Marika – volum dedicat Mariei Pongrácz Popescu.- Timișoara: Eubeea, 2021; Dosarul Brâncuși – între real și imaginar.- Timișoara: Eubeea, 2021; 30 de ani de U.A.R.F. (Uniunea Autorilor și realizatorilor de Film din România).-Timișoara: Eurostampa&Eubeea, 2023.

Referinţe: Literatura română contemporană. Vol. I: Promoția ’70/ Laurențiu Ulici.- București: Eminescu, 1995; Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin/ Victoria Bitte, Tiberiu Chiș, Nicolae Sârbu.- Reşiţa: Timpul, 1998; Memento: evenimente şi personalităţi din Banatul istoric/Vasile C. Ioniţă. –Reşiţa: Banatul Montan, 2008; Bocşa culturală. Anul XI. Nr. 4 (71)/ 2010; Cărășeni de neuitat. XIII/ Petru P. Cirea și Constantin Falcă.-Timișoara: Eurostampa, 2011; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Literatura Banatului./Cornel Ungureanu.- Timișoara: Brumar, 2015; Enciclopedia Banatului. Literatura.- Timișoara: David Press Print, 2016; Reșița literară/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2016; Panorama presei din Caraș-Severin/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2018; Asociația Publiciștilor Presei Rurale din Banat/ Ioan Traia.- Timișoara: Eurostampa, 2018; Tangențe. Autografe și poveștile lor/ Adalbert Gyuris.- București: eLiteratura, 2019. Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64).

 

Pentru că suntem în perioada în care producătorii de fructe – în special cei din Banatul nostru montan – își recoltează și prelucrează rodul muncii conform tradiției moștenite, vă propun un material ce are la bază un document descoperit în arhiva familiei. Este vorba despre evidența producerii băuturii atât de apreciate în zona noastră, țuica (sau răchia), în urmă cu aproape un secol, în perioada interbelică, pe când statul exercita un monopol strict asupra fabricării și comercializării alcoolului.

Pentru început, voi face o scurtă introducere a termenilor care definesc această băutură tradițională din Banat: răchia, denumită adesea și țuică sau rachiu, cuvinte ce au nuanțe de fond care le diferențiază. Apoi, voi schița un scurt istoric al producerii acestei licori în Banatul Montan, încheind cu prezentarea documentului de arhivă.

I. Între „Răchie” și „Țuică”: O succintă privire etimologică

1. Rachiul (Răchia): În privința originii și a construcției sale etimologice, trebuie precizat că termenul popular ,,răchie”, folosit intens în Banat, are o călătorie lingvistică foarte clară dinspre Orientul Mijlociu spre spațiul balcanic. Acesta provine din limba turcă, de la termenul rakı, sau din sârbocroată, unde s-a consacrat sub forma rakija (ракија).

La bază stă cuvântul arab ‘araq (عرق), care înseamnă ad litteram „transpirație” sau „suc condensat” – o metaforă extrem de plastică și exactă pentru picăturile de alcool condensat ce se scurg din alambic în procesul de distilare. În Banat și în întreg spațiul sud-slav, forma răchie / rakija s-a păstrat ca termen generic pentru distilatele din fructe, având o puternică amprentă identitară locală.

2. Țuica: Spre deosebire de rachiu, etimologia cuvântului ,,țuică” este ceva mai învăluită în mister, făcând parte din vocabularul autohton. Aici descoperim două ipoteze:

– Ipoteza slavo-sârbă / germană: Lingvistul Alexandru Cihac și DEX-ul indică drept sursă sârbocroatul čujka sau derivate onomatopeice. O altă derivație ipotetică ar fi din săsește (tsuikë), însă termenul este utilizat aproape exclusiv pe spațiul românesc.

– Ipoteza onomatopeică (creație expresivă): Mulți lingviști (printre care Iorgu Iordan) consideră țuica o creație expresivă din fondul vechi românesc. Se presupune că provine dintr-un sunet onomatopeic sau dintr-un apelativ creat în gospodăriile rurale pentru a desemna băutura tare obținută din prune (un sunet de tip țu-țu sau asociat cu gustul înțepător).

Un lucru este clar: în timp ce rachiul poate fi obținut din diverse fructe, boabe sau tescovină, termenul țuică este desemnat tradițional, în prima linie, pentru distilatul obținut strict din prune.

II. Repere istorice ale distilării în Banatul Montan

Istoria distilării și a răchiei în spațiul bănățean este foarte vastă și adânc împletită cu transformările sociale, administrative și economice ale regiunii, purtând amprenta trecerii de la stăpânirea otomană la administrația imperială habsburgică. 

Anul 1570, reprezintă una dintre cele mai vechi atestări documentare explicite de pe teritoriul românesc referitoare la distilarea alcoolului. În defterele (registrele fiscale) otomane din Pasanducul de Timișoara și din Sanjacul de Csanád/Timișoara apare înregistrată o taxă numită „resm-i fıçı” (taxa pe poloboc/butoi) și mențiuni directe despre cazanele de fermentat și distilat fructe. Cronicarii otomani (cum ar fi Evliya Çelebi, care a călătorit prin Banat în secolul al XVII-lea) observau că, deși islamul interzicea alcoolul, populația locală (bănățenii) cultivă livezi de pruni și prepară o băutură tare din fructe fermentate, pe care o consumă la sărbători și o comercializa.

Epoca Habsburgică (Secolul XVIII): Odată cu Pacea de la Passarowitz (1718) și integrarea Banatului în Imperiul Habsburgic, autoritățile de la Viena au inventariat riguros resursele regiunii. Administrația condusă de Claudius Florimund Graf von Mercy a realizat recensământul domeniilor. În actele privind districtele Mehadia, Oravița sau Cerna sunt menționate „pruniștele” (livezile de pruni) ca sursă principală de venit pentru țărani. Austriecii au remarcat imediat obiceiul localnicilor de a distila fructele. Documentele de conscripție din 1774 arată că aproape fiecare gospodărie din Banatul Montan deținea pruni pe versanți, iar comunitățile aveau cazane comune de aramă (Kupferkessel).

Johann Jakob Ehrler (1774), funcționar imperial notează în lucrarea sa, „Despre Banatul Timișan”, că locuitorii bănățeni consumă răchie obținută din prune și că această licoare este folosită nu doar ca băutură de cinste, ci și ca principal mijloc de cură și profilaxie împotriva febrei și a bolilor specifice climatului umed din văile montane.

În Craina Bănățeană și în zonele din cadrul Regimentului XIII de Graniță Răsăritean (Caransebeș-Mehadia), răchia a avut un regim juridic și militar aparte. Spre deosebire de alte regiuni unde nobilii aveau monopol total pe cârciumărit, grănicerilor bănățeni li se permitea adesea să își distileze propriile prune pentru consum propriu, plătind o taxă fixă per cazan către administrația Regimentului – facilitate ce ține de vechiul drept de propinațiune. Arhivele locale din secolul al XIX-lea amintesc de căldărarii nomazi sau meșterii locali care fabricau cazane din cupru curat. Cazanele deveniseră bunuri de mare preț, trecute explicit în testamente sau oferite ca zestre de nuntă – tradiție care s-a păstrat până târziu în Banatul de Munte.

În presa și literatura bănățeană veche (secolul XIX – început de secol XX), în gazetele din Arad, Lugoj sau Timișoara (Foaia Diecezană, Dreptatea, Biserica și Școala), mențiunile despre răchie apar sub două forme: una etnografică, definind-o ca simbol al ospitalității bănățene („răchia de frunte” la rugă, botez și ospețe), și alta moralizatoare sau sanitară, unde preoții și învățătorii din mișcările de temperanță (cum a fost Asociația de Înfrânare de la finele secolului XIX) scriau articole împotriva „patimii răchiei”, îndemnând sătenii ,,să nu își vândă bucata de pământ pentru rachiu prost distilat în cârciumi”.

III. Cadrul legislativ interbelic: Monopolul de Stat și Casa Autonomă a Monopolurilor (C.A.M.)

O altă etapă crucială a fost cea de la mijlocul secolului trecut, perioadă marcată de Marea Criză Economică din 1929–1933. Această criză acută a zguduit economia României, provocând scăderea producției industriale cu 50% și un șomaj masiv. Monopolurile de stat (sare, tutun, chibrituri, explozivi) deveniseră instrumente fiscale vitale pentru bugetul secătuit al țării.

În perioada interbelică, monopolurile au reprezentat un pilon esențial al veniturilor publice. În februarie 1929, sub guvernul condus de Iuliu Maniu, vechea Regie a Monopolurilor Statului a fost restructurată, dând naștere Casei Autome a Monopolurilor Regatului României (C.A.M.), cu sediul în impunătorul Palat al Monopolurilor de Stat de pe Calea Victoriei din București. Scopul direct al acestei entități a fost garantarea împrumuturilor externe de stabilizare monetară contractate de stat.

Reglementarea producției și consumului de alcool s-a făcut prin legi fiscale unificate (cum a fost proiectul inițiat încă din 1925 de Vintilă Brătianu). În anii ’30 s-a ajuns la o monopolizare a distribuției și comercializării prin structurile M.A.T. (Monopolul Alcoolului și Tutunului). Când exporturile de grâu și petrol s-au prăbușit, taxele pe alcool și tutun colectate prin M.A.T. au rămas printre puținele surse sigure de lichidități pentru buget.

Statul nu a putut naționaliza complet distilarea din cauza specificului agrar – țăranii producându-și singuri rachiul în gospodării. Astfel, producția tradițională de țuică și rachiu pentru consumul propriu din curțile țăranilor a rămas permisă, dar a fost supusă unei fiscalități și unui control extrem de sever. Comercializarea clandestină fără plata accizelor era aspru pedepsită. Paralel, societatea civilă, medicii și intelectualii duceau o intensă campanie de educație morală și sanitară împotriva exceselor și a densității mari de cârciumi.

În perioada interbelică, inspecția cazanelor de țuică era un proces extrem de riguros, cvasi-militar, conceput pentru ca statul să colecteze fiecare leu datorat. Controlul se desfășura la nivel local sub coordonarea percepțiilor fiscale, a jandarmilor și a agenților speciali ai monopolului: Orice gospodar care deținea o instalație de distilare era obligat să o declare la primărie și la percepție. Se elibera un Carnet de Producător, unde se treceau numele proprietarului, numărul casei, seria ștanțată pe cazan și capacitatea totală în litri (măsurată oficial).

În afara sezonului de fierbere, cazanele erau puse sub sigiliu de plumb de către agenții fiscali. Părțile mobile (capacul, lula) erau legate cu sârmă și blocate. Ruperea sigiliului fără aprobare constituia infracțiune gravă de contrabandă.

Când borhotul era fermentat, proprietarul depunea cerere scrisă la percepție. Agentul verifica integritatea sigiliilor, aproba desigilarea și stabili un număr fix de zile pentru ardere, fiecare fierbere fiind notată.

La final, inspectorul măsura tăria și cantitatea alcoolului cu instrumente metrologice aprobate. Se plătea acciza la percepție, iar ce depășea cota permisă pentru consum propriu trebuia predat/vândut către depozitele monopolului.

Echipe mixte de inspectori și jandarmi făceau razii prin sate și sălașe căutând „cazanele clandestine”. Confiscarea instalației de cupru, vărsarea alcoolului și amenzile uriașe (sau închisoarea) erau garantate pentru cei prinși în neregulă.

IV. Un document de familie: Carnetul de Producător din Plugova (Județul Severin)

Privitor la fabricarea alcoolului în mediul rural, sudul Banatului fiind recunoscut ca un areal pomicol de frunte, producția de băuturi spirtoase era însemnată, iar urmărirea ei era minuțioasă. O mărturie directă a acestei epoci o reprezintă documentul păstrat în arhiva familiei mele.

Bunicul meu a fost un cunoscut gospodar și  întreprinzător local, proprietar al mai multor livezi cu pruni și producător de țuică din localitatea Plugova, județul Severin (astăzi în județul Caraș-Severin).

Documentul este un Carnet de Producător pentru Cultivatorii de Pomi și Vii, un formular tipizat oficial, emis în perioada Regatului României de către Ministerul Finanțelor, prin Direcțiunea Generală a Monopolului Alcoolului.

Înregistrat în Județul Severin, Comuna Plugova, sub numărul 94, carnetul a fost eliberat pe numele domnului Costa Drăgan Blidariu, proprietar de „livadă cu pomi” la casa cu numărul 90. Acest carnet reglementa riguros producția de fructe și servea drept act oficial de evidență pentru funcționarea cazanului de răchie, fiind vizat periodic de autoritățile fiscale, așa cum am precizat anterior. Este o piesă de arhivă ce readuce la viață ordinea, rigoarea administrativă, dar și continuitatea acestei vechi tradiții bănățene.

 

Constantin VLAICU/ UZPR Caraș Severin,

Mehadia, august 2026

 

Surse bibliografice și documentare:

Arhiva de familie (Carnet de producător, Comuna Plugova, jud. Severin);

Registrele fiscale otomane (Defterele Sanjacului de Timișoara, 1570);

Johann Jakob Ehrler, Despre Banatul Timișan (1774);

Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) / DEX online – Etimologia termenilor țuică și rachiu;

Istoria economiei românești și a Monopolurilor de Stat (C.A.M. / M.A.T.): Historic.ro, Historia.ro, Academia.edu;

Enciclopedia României & Legislația fiscală interbelică privind regimul alcoolului.

 

Recent, un scurt popas în fața Cabinetului de urologie din cadrul Policlinicii aparținătoare Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din orașul de pe malul Cernei.

Mulți pacienți așteptau liniștiți la rând pentru a fi consultați de medicul primar Ștefan NEGOIȚĂ  șeful compartimentului urologie – secția chirurgie.

Așa că, am putut consemna vorbe frumoase și sincere ale acestora adresate medicului în cauză, fapt pentru care am hotărât să-i creionăm portretul.

Primul interlocutor ne-a fost, cu bunăvoința ce-o caracterizează, As. Adriana Lacrămioara Gulaș, director de îngrijiri a spitalului, care ne-a declarat:

– Colegul nostru, Ștefan Negoiță, este un medic apreciat, înzestrat cu virtuți și calități profesionale. Modest în comportament, obiectiv în stabilirea diagnosticului, oferă o gândire matură și perseverentă.

Este preocupat permanent pentru autoperfecționare profesională, serios și demn în relația cu fiecare pacient în parte.

Sociabil, oferă încredere și corectitudine în stabilirea diagnosticului și tratamentului pacienților.

Studiază și se documentează temeinic pentru o continuă perfecționare profesională în specialitate, analizând cu atenție tratamentul acordat pacientului căruia îi oferă sfaturi utile, înviorându-i astfel acestuia dragostea de viață.

Am stat de vorbă cu doi pacienți care ne-au oferit amănunte referitoare la personalitatea medicului Ștefan Negoiță.

– Medicul Negoiță dovedește o sensibilitate aparte și un bogat bagaj de experiență profesională, sugerând destinul unui medic cu frumusețe și dăruire sufletească față de pacienți.

Este conștient de munca sa în slujba bolnavilor, fiind un model de conduită profesională, mereu preocupat de grija de a nu irosi, ci a fructifica timpul în relația cu aceștia.

Dovedește o disciplină interioară remarcabilă și un simț al stabilirii cu exactitate a diagnosticului. (Radu Emica)

– Este dedicat meseriei alese, modest în comportamentul cu pacienții și obiectiv în stabilirea cu ușurință a diagnosticului. Știe să-și modeleze discuțiile în raport cu personalitatea pacientului, să dea un sfat bun, prietenos, în dorința însănătoșirii acestuia. (Gabor Mihali)

Intervenind în discuțiile noastre, tânăra asistentă, Iulia Diana Onofrei, a spus: medicul Negoiță, cu deosebite calități native, și-a creat drum spre o carieră apreciată – urologia, demonstrându-și din plin valoarea profesională.

Se dovedește un destin fericit, un simbol vertical păstrat ca reper, fapt ce-l face remarcat ca un bun specialist, apreciat și prețuit.

În spital a închegat o echipă apreciată de pacienți și care dovedește o bogată experiență acumulată, cu rezultate eficiente și performante.

Reflectă optimism și curaj oferind de fiecare dată pacienților speranță și dragoste de viață.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

25 august 2026, ora 18.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziția de fotografii „Culori fluide“, autor Ariana Șerban (Timișoara).

Prezentare de carte: „Știu pe cineva”, autor Robert Șerban, carte apărută în cadrul Editurii „Polirom”, Iași, 2026, colecția „EGO. Proză”.

 

 

 

 

25. August 2026, 18:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Fotoausstellung „Culori fluide“, Autor Ariana Șerban (Temeswar).

Buchpräsentation: „Știu pe cineva”, Autor Robert Șerban, erschienen im Verlag „Polirom”, Jassy, 2026, Reihe „EGO. Proză”.

 

Astăzi, 22 august 2026, a avut loc la Pârvova sfințirea plăcii comemorative, dedicată profesorului și directorului Iacob Trăilescu, deoarece s-au împlinit 30 de ani de la moartea sa cea trupească. Totodată, au mai fost pomeniți, atât bunicul domnului Trăilescu, Iacob Berzanescu, cât și tatăl dumnealui, Alexandru Trăilescu. La această acțiunea au participat oameni de cultură, familia domnului Iacob Trăilescu, cât și locuitori ai satului Pârvova. La sfârșitul acestei sărbători, doamna Trăilescu a pregătit o agapă creștinească, întru amintirea soțului ei.

Mulțumesc familiei Trăilescu pentru colaborare și susținere, cât și locuitorilor pentru participare la această acțiune culturală.

Redau mai jos cuvântarea rostită la acest eveniment:

       Sfinția voastră, onorată familie și dragi consăteni !

Ne-am adunat astăzi pentru a aduce un pios omagiu celor care au fost luminătorii pârvovenilor, zeci de ani au șlefuit generații și generații de elevi, care la rândul lor au ajuns oameni de seama pentru țara noastră.   După cum se cunoaște la  Pârvova prima menţiune despre existenţa unei şcoli o avem din anul 1794, atunci îl găsim ca învăţător pe subofiţerul preot Ilia Călţun, din Cornea. În anul 1835 se aprobă de către conducerea militară construirea unei şcoli în Pârvova, din material solid, iar  școala actuală a fost construită în anul 1974, sub directa supraveghere a directorului Iacob Trăilescu.

Învăţătorul Iacob Berzanescu a  venit din localitatea Teregova ca ginere în casa  lui Matei Teleagă, aici s-a căsătorit cu  Sabina Teleagă ( 1890-1966), în anul 1907, împreună au avut 4 copii: Margareta (1910-1996), Andrei (1912-1987), Matei (1916-1999) şi Irina ( 1908-1979). Om autoritar şi bun pedagog, el a studiat pedagogia la Budapesta  şi a fost învăţător în satul Pârvova vreme de 40 de ani, până în jurul anului 1938 când s-a pensionat.  Mâinile sale au şlefuit generaţii întregi de elevi, viitorii intelectuali de mai târziu ai satului. De la Iacob Berzanescu începe epopeea celor trei generaţii de învăţători şi profesori.

Datorită personalității sale, dascălul Iacob Berzanescu, a intervenit  pentru aplanarea unui conflict ce se iscase între soldații pârvoveni întorși de pe front şi cei doi reprezentanţi ai asupritorilor, notarul Bela Bogoly și afaceristul Zaharia Miulescu Grecu, deși se afla în concediu medical datorită rănilor de pe frontul italian. Mai apoi a inițiat un Consiliu Naţional din foştii luptători pentru îndreptarea tuturor fărădelegilor săvârşite de cei doi, notar şi negustor.

La  Pârvova în data de 26 octombrie 1925 a avut  loc înființarea Cercul cultural Astra, unde este ales ca preşedinte directorul Iacob Berzanescu, iar secretar învăţătorul  Ilie Drăghiciu, ambii din Pârvova. La  serviciul divin ce s-a celebrat cu această ocazie de către  preotul paroh Eugeniu Călţun, au mai participat învăţătorul din Lăpuşnicel Petru Şandru; Gheorghe Matei, învăţător în Borlovenii Noi; Iosif Pincova, învăţător la Şumiţa; Dimitrie Valuşescu, învăţător în Putna şi învăţătoarea din Prigor, Sofia Zarva. Răspunsurile la liturghie le-a dat corul şcolar din Pârvova, sub conducerea învăţătorilor locali.

Dascălul și învățătorul Iacob Berzanescu se săvâșește în Domnul la anul 1956.                                 

După pensionarea lui Berzanescu Iacob, în anul 1938, treburile şcolii din Pârvova cât şi problemele  satului sunt preluate de ginerele acestuia Alexandru Trăilescu. Dânsul s-a născut la 4 septembrie 1912 în localitatea Cireșu, județul Mehedinți. A fost absolvent al Școlii Normale de 7 clase din Caransebeș, între anii 1929 – 1934, apoi a fost încorporat în cadrul Regimentului 94 Infanterie Orșova până în anul 1935, iar în anul următor a urmat Școala de Ofițeri în Rezervă. A profesat o perioadă de timp la școlile din Bața, Gărâna (1936-1937), Mănăștur (1937-1938),  Pârvova (1938-1939). A urmat o perioadă grea din viața dânsului, deoarece în anul 1939 a fost concentrat la Orșova până în anul 1942 când a fost trimis pe fronturile din Crimeea și Moldova, mai apoi în Ardeal până în luna octombrie 1944. Pe timpul războiului a fost operat de două ori, pentru că a fost rănit pe front. După cercetarea  Autobiografiei dânsului, rezultă că până în anul 1953 nu a mai profesat la catedră, atunci când a fost numit la școala din Călinești și mai apoi la Lăpușnicel, iar din 1956 la școala din Pârvova până în anul 1959 când a ieșit la pensie.  În plan profesional a fost decorat cu medalia ,, Coroana României ” și a primit diploma ,, Pentru pregătirea celui de-al IV-lea festival mondial al tineretului”, precum și diploma ,, Cercul Arlus. 1952”.   Decedează în anul 1975, în satul Pârvova.

A fost căsătorit cu doamna Irina, fiica lui Iacob Berzanescu, împreună au avut 4 copii: Maria, Traian, Iacob şi Mircea. Foştii săi elevi vorbesc despre  învăţătorul lor la superlativ, descriindu-l ca fiind un om frumos la trup şi de o bunătate desăvârşită. Despre el vorbeşte Petru Ţunea-Stoicu:  Erau zile când noi aştia mai săraci nu mergeam la şcoală deoarece nu aveam ţoale şi mâncare, atunci directorul Trăilescu ne dădea bani ca să venim la şcoală, mai ales ţiganilor care nu aveau cu ce a se întreține”.

 Profesorul și directorul Iacob TiberiuTrăilescu  – vrednic urmaş al familiei Berzanescu, dânsul a fost ultimul reprezentant de seamă al acestei familii, în domeniul dăscăliei.  S-a născut în satul Pârvova la 15 mai 1947, din părinţii Alexandru şi Irina. Efectuează şcoala primară la şcoala din sat, apoi liceul la Bozovici, iar cursurile  Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport  le urmează la Timişoara. După terminarea studiilor fost numit profesor şi mai apoi director al şcolilor din Pârvova şi Iablaniţa, activând în domeniul educaţiei peste 20 de ani, mai exact între anii 1972 – 1996. A decedat la data de 21 august 1996 în localitatea Pârvova. Tot dânsul este ,,ctitorul” principal al  școlii din sat, dar și al ridicării unui monument în avlia bisericii ortodoxe din Pârvova, dedicat eroilor celor două războaie mondiale, împreună cu preotul satului, Ion Valușescu.

A fost căsătorit cu doamna Elena Trăilescu, profesoară o perioadă la şcoala din sat, iar din această căsătorie au rezultat doi copii, Adriana şi Florin.

Am dorit să prezint în aceste rânduri istoria scurtă a acestei  familii, deoarece membrii acesteia au fost persoane formatoare, învăţători şi profesori dedicaţi, care au şlefuit generaţii întregi de elevi, ulterior aceştia au devenit persoane importante în arealul Banatului. Această  familie, alături de familiile Topliceanu şi Miulescu au ridicat nivelul socio-cultural al pârvovenilor, scoţându-i din gaura de urs unde s-au aşezat de frica necredincioşilor turci şi le-a redat demnitatea de persoane sfinţite de însuşi mâna lui Dumnezeu.

Vie să le fie amintirea acestor luminători !

  

Pârvova, 22 august 2026                                                    

Gheorghe Ţunea-Pârvovanu