„Frumosul va salva lumea.” – Feodor Dostoievski

 

Deși ne aflăm într-o epocă a tehnologiei, în care omenirea pare să înainteze spectaculos din punct de vedere tehnologic, lumea sărăcește profund în plan spiritual. Trăim într-un timp al vitezei excesive, al imaginii agresive, al senzaționalului ieftin și al unei libertăți înțelese greșit. Azi nu mai există în niciun domeniu acea responsabilitate morală, totul pare a fi permis în numele libertății și al modernismului, ajungându-se până la abolirea oricăror limite.

În acest peisaj atât de tulbure, sufletul omului contemporan este tot mai obosit, tot mai neliniștit și mai dezrădăcinat. Acum, mai mult decât oricând, lumea are nevoie de o salvare prin întoarcere la frumos, la valorile morale și creștine, la familie, bun gust, eleganță și armonie.

Când spun ‘’frumos’’  mă refer la frumosul autentic, profund. Nu mă refer nici  la frumosul superficial sau artificial și nici la luxul ostentativ. Frumosul adevărat este expresia ordinii interioare. El se naște din echilibru, din măsură, din respect față de sine și față de ceilalți. Civilizațiile mari ale lumii au înțeles că arta, muzica, literatura și moda nu trebuie să șocheze ci să surprindă plăcut, să înalțe sufletul. Cultura autentică a fost dintotdeauna o scară către lumină, nu o coborâre în vulgaritate și degradare.

Astăzi însă, asistăm adesea la o inversare a valorilor, care doare, zgârie și supără! În numele originalității absolute, al revoltei fără sens sau al unei pseudo-libertăți artistice, multe forme de expresie culturală par să cultive deliberat grotescul, urâtul și agresivitatea.

Observăm  adesea în modă, cum eleganța feminină, rafinamentul discret și noblețea vestimentației sunt adesea înlocuite de niște excentricități șocante, de haine sfâșiate intenționat sau de simboluri întunecate promovând o estetică a dezordinii și provocării. Moda, care odinioară exprima grație, feminitate și stil, a ajuns astăzi o formă de contestare violentă a armoniei.

Și aici nu vorbim despre clasicism, despre condamnarea modernității sau despre refuzul schimbării. Arta și moda trebuie să evolueze, însă evoluția lor trebuie să fie autentică nu prin distrugerea reperelor morale și estetice. Astăzi provocarea  a devenit  un scop în sine, vulgaritatea este confundată cu libertatea artistică, iar șocul pe care îl produce este ridicat la rang de valoare supremă. Astfel, cultura încetează să mai hrănească sufletul ci din contră, începe să îl tulbure, să îl zgârie.

Și în artele vizuale ca și în modă, observăm aceeași criză de sens. În trecut, pictura și sculptura încercau să surprindă frumusețea lumii, drama condiției umane, misterul divin sau noblețea spiritului. Marile capodopere nu erau doar obiecte estetice, ci ferestre către profunzimea sufletului și a gândirii. Astăzi, s-a ajuns ca orice formă de dezordine, orice manifestare șocantă sau lipsită de sens  sa fie declarată „artă”, iar publicului i se cere să accepte fără discernământ orice experiment vizual, chiar dacă acesta provoacă disconfort, neliniște sau repulsie. Eu înțeleg că arta autentică nu trebuie să fie neapărat comodă, dar nici nu poate deveni o glorificare permanentă a haosului, a urii sau a degradării. Menirea ei primordială rămâne aceea de a deschide sufletul către reflecție, sensibilitate și adevăr. Când arta pierde legătura cu binele și cu frumusețea, ea riscă să devină doar un zgomot banal.

În muzică și divertisment, fenomenul este la fel de vizibil. Din dorința de a atrage atenția cu orice preț, asistăm uneori la niște spectacole  demne de filmele horror,  care recurg la imagini întunecate, la estetici agresive, la simboluri controversate și sataniste sau la niște  puneri în scenă care șochează deliberat publicul.

Limbajul violent, sexualizarea excesivă, glorificarea drogurilor, a urii sau a agresivității devin teme recurente în multe produse culturale destinate tinerilor. Există cântece care încurajează violența,  banalizează degradarea umană și transformă vulgaritatea în normă.

Nu suntem puțini cei care am observat și am simțit existența unui interes puternic spre promovarea satanismului, chiar la  anumite evenimente culturale internaționale recente, fie spectacole muzicale, fie ceremonii publice, sau jocuri sportive, unde s-a depășit granița dintre libertatea artistică și ofensarea spirituală și religioasă. În multe cazuri, simbolurile sacre au fost batjocorite, fiind reinterpretate într-o manieră lipsită de respect, provocând reacții puternice din partea publicului.

Aceste controverse arată că omul contemporan încă mai simte nevoia de sacru, de respect și de limite morale, chiar într-o lume concentrată să glorifice permanent, la orice pas, nefirescul.

Dar cea mai mare pierdere nu este degradarea gustului artistic, ci slăbirea familiei și a valorilor fundamentale. Familia reprezintă primul spațiu al iubirii autentice, al educației morale și al echilibrului sufletesc. În familie învățăm respectul, răbdarea, compasiunea și credința. Atunci când familia este ridiculizată, ironizată sau marginalizată, întreaga societate începe să se destrame din interior.

Valorile creștine au stat timp de secole la baza civilizației europene: iubirea aproapelui, iertarea, modestia, respectul față de viață, demnitatea umană și responsabilitatea morală. Aceste valori nu au fost  considerate obstacole pentru progres, ci au fost considerate temelii ale culturii și ale umanismului autentic, secole de-a rândul.

Trebuie să  conștientizăm că o societate care își pierde reperele spirituale riscă să transforme libertatea într-o junglă morală în care orice este permis și nimic nu mai este sacru.

Întoarcerea la valori nu înseamnă fanatism, intoleranță sau respingerea celor diferiți. Înseamnă redescoperirea echilibrului, educație estetică, decență, discernământ și responsabilitate culturală. Înseamnă să ne întrebăm nu doar dacă un lucru este nou sau spectaculos, ci dacă el zidește sufletul sau îl degradează.

Copiii și tinerii de astăzi cresc într-un univers dominat de imagini agresive și stimuli permanenți. Dacă nu le oferim repere solide, frumusețe, lectură, muzică valoroasă, credință și modele morale, ei vor învăța să considere vulgaritatea drept normalitate.

De aceea, responsabilitatea noastră, a părinților, profesorilor, artiștilor, scriitorilor și promotorilor culturali este uriașă.

Astăzi, lumea nu are nevoie doar de tehnologie avansată și de spectacole grandioase,  ci și de oameni mai buni și de conștiințe treze. Tinerilor nu trebuie să le inoculăm o libertate fără limite, ci o libertate luminată de adevăr și iubire.

Salvarea umanității nu va veni din zgomotul marilor scene, ci din reîntoarcerea discretă la ceea ce este esențial: o familie unită, o carte bună, o pictură care inspiră pace, o melodie care mângâie sufletul, o femeie elegantă prin demnitate și modestie, un bărbat definit prin caracter și demnitate, o biserică în care omul își regăsește liniștea.

Civilizațiile nu mor atunci când sărăcesc material, ci atunci când își pierd sufletul. Iar sufletul unei lumi se păstrează prin adevăr, prin credință, prin frumusețe și prin respectul față de ceea ce este sacru.

Întoarcerea la frumos  este o necesitate spirituală nu este o nostalgie sterilă! Este singura cale prin care omul modern  mai poate ieși din haosul gălăgios al unei epoci care confundă adesea libertatea cu dezordinea și expresia artistică cu provocarea permanentă.

Adevărata artă nu umilește omul, ci îl înalță. Adevărata libertate nu distruge valorile, ci le protejează. Iar adevărata modernitate nu înseamnă abandonarea rădăcinilor, ci capacitatea de a merge înainte fără a pierde lumina care ne-a definit ca oameni.

În cele din urmă, întrebarea fundamentală rămâne aceasta: Ce fel de lume vrem noi să lăsăm copiilor noștri? Una dominată de țipete, cinism și vulgaritate sau una în care frumusețea, credința, iubirea și demnitatea să poată încă respira?

Răspunsul nu aparține doar artiștilor sau liderilor culturali, ci aparține fiecăruia dintre noi, prin alegerile pe care le facem zilnic, prin ceea ce admirăm, promovăm și lăsăm să intre în sufletul nostru.

Iar primul pas spre vindecare este chiar acesta: să avem din nou curajul de a iubi frumosul.

Mihaela CD

TWUC, LSR, WPAC

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că statele membre pot introduce mecanisme prin care editorii de presă să primească o remunerație echitabilă pentru utilizarea online a publicațiilor lor de către platformele digitale. Hotărârea a fost pronunțată la 12 mai 2026, în cauza C-797/23, într-un litigiu dintre Meta Platforms și autoritatea italiană de reglementare în comunicații AGCOM.

Litigiul a pornit de la contestarea de către Meta a legislației italiene de transpunere a Directiva (UE) 2019/790 privind dreptul de autor în piața unică digitală. Normele italiene obligă platformele online să negocieze cu editorii de presă o compensație financiară pentru utilizarea conținutului jurnalistic, interzic restrângerea vizibilității publicațiilor în timpul negocierilor și impun furnizarea datelor necesare pentru calcularea remunerației.

CJUE a stabilit că un asemenea mecanism este compatibil cu dreptul Uniunii Europene, atât timp cât remunerația reprezintă contraprestația economică pentru autorizarea utilizării publicațiilor de presă. Curtea a subliniat că editorii trebuie să poată refuza utilizarea conținutului sau să permită utilizarea acestuia gratuit, iar platformele care nu folosesc respectivele publicații nu pot fi obligate la plată.

Instanța europeană a considerat legitime și obligațiile impuse platformelor de a negocia cu editorii și de a furniza informații privind veniturile generate de utilizarea publicațiilor. Potrivit Curții, aceste măsuri contribuie la protejarea investițiilor realizate de editorii de presă și la menținerea unui echilibru între libertatea economică a platformelor și drepturile de proprietate intelectuală, precum și libertatea și pluralismul mass-media.

România a transpus aceeași directivă prin modificarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, introducând un drept conex pentru editorii de presă. Editorii români au dreptul exclusiv de a autoriza sau interzice utilizarea online a publicațiilor lor de către furnizorii de servicii ale societății informaționale, inclusiv platforme și agregatoare digitale.

Cu toate acestea, spre deosebire de modelul italian validat acum de CJUE, legislația română nu a construit un mecanism administrativ detaliat pentru stabilirea și garantarea unei remunerații echitabile. În România nu există o autoritate similară AGCOM care să stabilească criterii de calcul, să intervină în caz de blocaj al negocierilor sau să oblige platformele să furnizeze date privind veniturile generate de utilizarea conținutului jurnalistic.

Modelul românesc rămâne unul mai degrabă minimalist, bazat în principal pe recunoașterea dreptului editorilor de a negocia contractual cu platformele digitale, fără mecanisme speciale de arbitraj, transparență sau sancționare comparabile cu cele existente în Italia.

Hotărârea poate fi consultată aici:
CJUE – cauza C-797/23, hotărârea din 12 mai 2026

Comunicatul de presă al CJUE : Statele membre pot prevedea că editorii de presă au dreptul la o remunerație echitabilă atunci când acordă prestatorilor de servicii online autorizația de a utiliza publicațiile lor

Filiala UZPR Timiș „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara lansează în spațiul cultural – artistic românesc și european Festivalul Cultural Internațional „Eminescu, un vis în așteptare”, ediția a V – a, 2026, derulat sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și promovat pe site-ul UZPR (www.uzpr.ro).

Secțiuni:

– Poezie clasică: 4 – 5 poeme, din care cel puțin unul despre Eminescu

– Poezie în grai/religioasă: 4 – 5 creații

– Proză/interviu/eseu/reportaj: – fragment, 4 – 5 pagini

– Epigramă: 5 – 6 epigrame cu tema: Politică și politicieni!

– Volum poezie/proză, apariții recente: 1 exemplar

Creațiile vor fi transmise pe adresa de e-mail: butoidumitru@hotmail.com

Creațiile vor fi tehnoredactate cu următoarele caracteristici:

Word, format A4, font Times New Roman/12, diacritice, spațiere 1,5

Volumele de poezie/proză vor fi trimise prin curier la adresa asociației „Luceafărul de Vest“:

Str. Orșova nr. 25, sc. B, ap. 1, Timișoara, județul Timiș (Dumitru Buțoi)

Participanții vor mai transmite un CV cu date de identificare, contact și 1 foto (JPEG) și acceptul de publicare al creațiilor premiate/reprezentative în Antologia „Eminescu, un vis în așteptare”, ediția  a V–a, 2026.

Creațiile pot fi transmise/trimise în perioada: 15 mai – 1 octombrie 2026.

Jurizarea și decernarea premiilor se va desfășura în perioada 1 – 15 octombrie 2026.

În data de 15 ianuarie 2027 – Gală festivă la Timișoara, de Ziua Națională a Culturii Române și la 177 de ani de la nașterea lui Eminescu.

Decernările de premii se vor desfășura și în câteva orașe din țară, în funcție de numărul participanților și de posibilitățile organizatorilor, participanții fiind înștiințați din timp cu privire la data și locul acestora, prin e-mail/mesaj/telefonic/mass-media.


Obiective principale

– redescoperirea geniului eminescian în toate ipostazele vieții sale;

– omagierea personalității lui Eminescu;

– socializarea prin acțiunile întreprinse între iubitorii de cultură și artă;

– stimularea activităților și a spiritului de competiție în domeniul cultural- artistic și jurnalistic, referitor la instituții, organizații, asociații, cenacluri literare etc.

Beneficiari: elevi, adulți de orice profesie și opțiune, comunitatea

Festivalul are un caracter deschis, de voluntariat, la care se pot înscrie și alte instituții, organizații, grupări literare, participanți etc.


Premiile concursului

Marele premiu / Premiile 1, 2, 3 / Premii speciale  /Mențiuni / Meritul cultural / Diplome de excelență și onoare.

Creațiile premiate/reprezentative vor fi publicate în Antologia „Eminescu, un vis în așteptare”, volumul V, Revista ,,Luceafărul de Vest”, Revista ,,VIP Seniorii”.


Organizatori

– Filiala UZPR „Mihai Eminescu” Timiș,  coordonator Dumitru Buțoi – 

   e-mail: butoidumitru@hotmail.com

– Mișcarea Națională pentru Apărarea Drepturilor Omului România – MNADOR Timișoara – președinte Remus Știr.

Coordonator proiect:  Grigore Mâinea, membru UZPR, redactor șef adjunct & tehnoredactor „Luceafărul de Vest” & „VIP Seniorii” Timișoara.

Mai multe state europene – și membre NATO – încă guvernează teritorii mult dincolo de granițele lor imediate. De la Marea Caraibelor până la Oceanul Indian, părți ale Europei se află la mii de kilometri de continent, ceea ce ridică o întrebare fundamentală, dar… nerezolvată: există un mecanism colectiv pentru apărarea lor?

Un stat NATO poate activa articolul 5 al Alianței pentru a solicita asistență în cazul în care este atacat. Dar clauza de apărare colectivă pe domeniul său de aplicare geografic este de fapt definită în articolul 6, mult mai puțin cunoscut. Acesta prevede că, pentru ca articolul 5 să fie activat, trebuie să aibă loc un atac armat „pe teritoriul oricăreia dintre părți din Europa sau America de Nord (…), pe teritoriul Turciei sau pe insulele aflate sub jurisdicția oricăreia dintre părți din zona Atlanticului de Nord, la nord de Tropicul Cancerului”. Prin urmare, garanția supremă de securitate a NATO nu se extinde la o mare parte a teritoriilor de peste mări ale unora dintre statele Europei care au fost cândva imperii coloniale.

Spre deosebire de articolul 5 al NATO, articolul 42 alineatul (7) din Tratatele UE nu reprezintă o clauză de apărare reciprocă, ci o clauză de… asistență reciprocă. În schimb, nu are nicio limitare geografică. Odată declanșat, acesta oferă o garanție că „toate statele membre ale UE sunt obligate să asiste prin toate «mijloacele care le stau în putere» statul membru care a suferit un atac armat pe teritoriul său”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), Anitta Hipper, citată de Euractiv.


Europenii fac mai degrabă simulări

Doar că lucrurile sunt foarte complicate. În timp ce pe de o parte asistența reciprocă în cazul statelor UE este unul dintre subiectele dezbaterii politice la Bruxelles, mai multe țări membre rămân precaute cu privire la potențialele sale implicații – de pildă, se evaluează riscul ca o dependență mai explicită de mecanismele de apărare reciprocă ale UE să accelereze o retragere a SUA. În aceste condiții, diplomații europeni fac mai degrabă simulări ale aplicării amintitului articol 42, care rămâne definit mai mult politic decât testat în mod clar.

Franța este statul membru al UE cu cele mai multe teritorii peste mări. Sub Tropicul Racului – deci în afara domeniului de aplicare al articolului 5 al NATO – Parisul controlează Guyana Franceză, care găzduiește Portul Spațial European al Agenției Spațiale Europene. De asemenea, include Guadelupa, Martinica, Saint-Martin și Saint-Barthélemy, în Caraibe. În Oceanul Indian, Réunion și Mayotte rămân parte a statului francez.

Securitatea acestor teritorii este responsabilitatea exclusivă a forțelor armate franceze, dar, ca parte a Uniunii Europene, orice atac armat ar putea determina Parisul să activeze mecanismul de asistență reciprocă al UE.

Țările de Jos dețin, de asemenea, teritorii caraibiene, printre care Aruba, Curaçao, Sint Maarten, Bonaire, Sint Eustatius și Saba. Într-un interviu, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe olandez a confirmat că aceste teritorii „nu intră sub incidența geografică a articolului 5 al NATO, deoarece se află la sud de Tropicul Racului. Dar o prevedere precum articolul 5 nu este necesară pentru ca aliații să solicite sau să ofere asistență (militară) în cazul unui atac armat asupra oricăruia dintre aceste teritorii”.

Doar că, spre deosebire de cazul francez, Aruba, Curaçao și Sint Maarten sunt… țări autonome în cadrul Regatului Țărilor de Jos. Chiar și așa, autoritățile olandeze percep articolul 42 în contextul unui potențial atac ca „o expresie a solidarității dintre statele membre ale UE”. În dreptul Groenlandei, același principiu – potrivit aceluiași purtător de cuvânt, „Groenlanda face parte din teritoriul Regatului Danemarcei și, prin urmare, este acoperită de clauza de asistență reciprocă”. Asta dincolo de faptul că Groenlanda se află deasupra Tropicului Racului, ceea ce o face eligibilă și pentru protecția NATO…

Spania este un alt caz interesant. Exclavele sale Ceuta și Melilla, din Africa de Nord, par să se afle într-o „zonă gri”, deoarece se află în afara Europei și Americii de Nord. În 2022, înainte de summitul NATO de la Madrid, problema a ieșit la suprafață în dezbaterea politică internă. Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez susține că Spania este membră NATO de peste 40 de ani, iar „Ceuta și Melilla sunt Spania”. Ca urmare, dacă aplicabilitatea articolului 5 al NATO poate fi dezbătută, nu există o astfel de ambiguitate în ceea ce privește clauza de asistență reciprocă a UE.


Responsabilitatea poate rămâne neclară

Un caz special este cel al Marii Britanii. Stat membru NATO din afara UE, acesta păstrează 14 teritorii de peste mări sub suveranitatea Coroanei Britanice. Acestea sunt răspândite pe oceanele Caraibe, Atlantic și Pacific. Majoritatea se află, de asemenea, în afara cadrului geografic de bază al articolului 5 al NATO.

O recentă dezbatere geopolitică le-a readus în prim-plan – într-un e-mail intern recent, relatat inițial de Reuters, Departamentul Apărării al SUA ar fi luat în considerare revizuirea poziției Washingtonului privind suveranitatea Insulelor Falkland. Subiectul este foarte sensibil – Argentina consideră și astăzi că Insulele Falkland îi aparțin), iar aceste teritorii de peste mări, care nu intră sub incidența articolului 5 al NATO, se bazează exclusiv pe Londra pentru protecția lor, întrucât Marea Britanie nu mai este stat membru al UE.

Dar și SUA au o astfel de problemă. Hawaii se află la sud de Tropicul Cancerului. Iar teritorii precum Puerto Rico, Guam, Insulele Virgine Americane și Samoa Americană nu intră nici acestea sub incidența Tratatului Atlanticului de Nord la capitolul apărare colectivă. Prin urmare, aceste teritorii se află în afara domeniului geografic strict de aplicare al articolului 5, bazându-se pe cea mai mare armată a NATO pentru securitate.

În condițiile reașezării pe temelii cu totul noi a securității globale, această lacună în înțelegerea securității teritoriilor de peste mări ale unor state membre ale NATO și UE reflectă moștenirea statelor europene cu amprente teritoriale globale într-un peisaj global în care Europa este mult mai restrânsă și are cadre ale sistemelor colective de apărare concepute ca atare. În cazul unei crize pe acest segment, așadar, responsabilitatea pentru teritoriile de peste mări poate rămâne neclară, cu toate consecințele care pot decurge de aici nu doar pentru artizanii polilor globali de putere și ale „jocurilor” geopolitice, ci mai ales – și mult mai grav – asupra unor populații întregi.

Ședința Consiliului Director al UZPR, desfășurată statutar, în 18 mai 2026, cu prezență la sediu și online și la care au participat, ca invitați, Ion D. Cucu, președinte al Filialei Caraș-Severin și Teodora Marin, coordonator al Editurii UZP, a dezbătut o serie de teme de actualitate pentru activitatea Uniunii, înscrise în ordinea de zi.

Președintele Dan Constantin a prezentat două informări – una în legătură cu dezbaterea organizată la Televiziunea Română, privind rolul instituțiilor media publice, cealaltă despre participarea UZPR la dezbaterea organizată de CNR UNESCO, ambele prilejuite de marcarea Zilei Mondiale a Libertății Presei. „La dezbaterea de la TVR am insistat asupra implicațiilor legislației europene European Media Freedom Act în România. UZPR, ca organizație de breaslă, este îndreptățită să elaboreze un Cod de etică și am făcut o invitație publică pentru organizațiile de profil jurnalistic să vină alături de noi pentru elaborarea acestui Cod”, a menționat Dan Constantin, adăugând că materialele scrise și video legate de cele două evenimente pot fi consultate pe site-ul uzpr.ro. În context, Adrian Ursu a afirmat că „este important să consolidăm legitimitatea organizației” și a propus elaborarea unui document relevant, din care să reiasă faptul că UZPR este alcătuită din jurnaliști de calibru, cu renume în breaslă, care lucrează

în instituții media consolidate, cu activitate pregnantă și are filiale puternice. La rândul său, Andreea Crețulescu a punctat faptul că UZPR este considerată organizație reprezentativă pentru presa din România, recunoscută ca atare ca uniune de creație și utilitate publică. De asemenea, în privința dezbaterii organizate de CNR UNESCO, Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR, a anunțat că vor continua evenimentele organizate în cadrul parteneriatului de tradiție cu UZPR.

Un alt punct pe ordinea de zi a fost prezentarea rezultatelor reuniunii regionale de la Carei, a conducerii UZPR cu reprezentanții filialelor din zona de nord-vest, vicepreședintele Emil Stanciu afirmând că aceste întâlniri „sunt necesare și oportune, pentru ca filialele din țară să fie ascultate”. „Cu ocazia acestei vizite la Carei, a reieșit că actualul Centru multicultural din municipiu poate să includă activități și din zona jurnalistică, întrucât filiala locală a UZPR este foarte bine organizată, poate fi în centrul unui astfel de proiect și poate realiza evenimente împreună cu colegi de breaslă din Ungaria și Ucraina, cu care jurnaliștii de la Satu Mare au conexiuni. Autoritățile locale s-au arătat interesate de această abordare”, a spus Dan Constantin.

Agenda de lucru a Consiliului Director a inclus și organizarea unui grup de lucru care va pregăti viitoarea dezbatere organizată de UZPR pe tema implementării European Media Freedom Act (EMFA) în România și a Directivei anti-SLAPP. Demersul a debutat în 2025, cu un eveniment care a reunit reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, mass-media și mediului academic și care a avut numeroase ecouri.

Pentru luna septembrie a anului 2026, UZPR pregătește o nouă ediție a acestei dezbateri. „Pe lângă evaluarea implementării europene în legislația românească, vom colabora cu alte entități media și ne propunem ca manifestarea să fie una de mare vizibilitate, cu paneluri, prezentare de studii de caz, evenimente interactive”, a spus Dan Constantin. Grupul de lucru este format, la start, din Andreea Crețulescu, Monica Cercelescu, Roxana Istudor, Narcis Luca și Claudius Dociu, cărora li se vor adăuga reprezentanți din filiale.

Ședința de Consiliu Director a inclus aprobarea înființării a patru noi Cluburi în interiorul UZPR – Clubul Presă culturală, Clubul Presă economică, Clubul Presă agrară, Clubul Corespondenților de război. „Aceste cluburi sunt structuri deschise, nu se substituie filialelor UZPR, își desfășoară activitatea potrivit Statutului UZPR și sunt alcătuite din membri ai UZPR, jurnaliști cu aceleași afinități profesionale, care vor organiza dezbateri și schimburi de idei legate de specificul profesiei”, a detaliat Dan Constantin. În condițiile în care toate aceste cluburi au depus documentele necesare, Consiliul Director a aprobat în unanimitate înființarea acestora.

Evoluția platformelor de comunicare ale UZPR în perioada 2024-2026 (nivelul lunii aprilie) a fost prezentată de Narcis Luca, inginer de sistem: „Din toate perspectivele (dezvoltarea platformei, volumul de conținut publicat și nivelul de audiență) și din toate măsurătorile efectuate (sistemul de monitorizare a traficului web AWStats) se desprind următoarele concluzii pentru site-ul uzpr.ro: 2026 continuă să mențină un ritm dinamic, foarte ridicat raportat la perioada similară din anii anteriori; între ianuarie și iulie 2026, numărul vizitatorilor unici aproape s-a dublat, după ce în trimestrul IV din 2025 variația vizitatorilor unici crescuse cu peste 520%; vizualizările pentru 2026 (ianuarie–aprilie) se apropie deja de jumătate din totalul anului 2025, cu vizite inclusiv din SUA, Norvegia și Polonia; Aceleași date se consemnează în dreptul paginii de Facebook a UZPR. De asemenea, Radio UZPR, care a înregistrat o creștere inițială spectaculoasă în 2022 și 2023, continuă acest trend – în 2026 depășise deja la momentul aprilie oricare an anterior integral. Toate cele trei platforme ale UZPR sunt în creștere constantă și semnificativă, la toți indicatorii, relevată de sistemele de măsurare și monitorizare”.

Totodată, în ședința de Consiliu Director s-a decis și o coordonare a activității conducerii (președinte, vicepreședinți, secretar general) pe zone geografice: Claudius Dociu – Moldova; Emil Stanciu – Ardeal; Mădălina Corina Diaconu – Muntenia; Dan Constantin – București.

În intervenția sa, Cornel Cepariu, președinte al Filialei Bacău, a subliniat necesitatea unei dezbateri ample, sub egida UZPR, despre viitorul presei, în legătură cu oportunitățile reale aflate la dispoziția tinerilor care vor să se îndrepte spre profesia de jurnalist și ale căror opțiuni sunt limitate, în special în provincie.

În finalul ședinței s-au mai anunțat și alte proiecte organizate de UZPR în perioada următoare: prima tabără de jurnalism de mediu, împreună cu Ecotic, la Parcul Natural Vânători Neamț, trei tabere de vară organizate în parteneriat cu Academia Română și cea de-a 20-a ediție a Zilelor Administrației Arădene. „Acesta este un eveniment care atestă faptul că istoria locală este un liant între generațiile de jurnaliști”, a afirmat Lavinia Betea.

Următoarea ședință a Consiliului Director al UZPR va avea loc pe 15 iunie, de la ora 13:00.


Departamentul Comunicare

Foto: Teodora Marin, Narcis Luca

Există un fir invizibil care leagă toate epocile. Un fir care nu se rupe atunci când imperiile dispar, când regimurile se schimbă sau când tehnologiile se transformă. Pentru Banat, acest fir începe în 1771, într-o tipografie modestă din cartierul Fabric, și ajunge astăzi într-un spațiu care nu mai are nevoie de cerneală: spațiul digital.

Presa bănățeană nu a dispărut. S-a transformat.

Tiparnițele care funcționau odinioară cu litere de plumb au fost înlocuite de tastaturi. Distribuția, care depindea de mâinile distribuitorilor și de răbdarea cititorilor, se face astăzi în câteva secunde. Orașul nu mai așteaptă ziarul de dimineață. Orașul este conectat permanent la propria sa realitate.

Și totuși, esența rămâne aceeași.

Material realizat de jurnalistul Radu Micu de la Radio România Timișoara.

20 mai 2026, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Proiect „Cei trei A din Reșița” – Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo în 12 expoziții dedicate Reșiței în anul aniversar 2026.

Expoziția Nr. 5, autor Bogdan Andrei Mihele.

 

21 mai 2026, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Ziua mondială a diversității culturale pentru dialog și dezvoltare (21 mai).

Expoziție de artă plastică având tematica „Tradiții și obiceiuri în Banatul Montan”, a membrilor Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ din Reșița (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka). Participă cu lucrări: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Violeta Iakabfi, Adina Milenovici, Maria Tudur și Tatiana Țibru.

Intermezzo muzical cu Grupului muzical „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

23 mai 2026, orele 18.00 – 21.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Noaptea Lungă a Muzeelor și a Galeriilor.

Fotbalul reșițean la centenar: 16 mai 1926 – 16 mai 2026. O expoziție din Colecția Muzeului Cineastului Amator, coordonator: Andrei Florin Bălbărău.

100 de ani de la vizita regală la Reșița, 10 iunie 1926 – 10 iunie 2026. O expoziție documentară realizată de colecționarul Bogdan Andrei Mihele.

Expoziție filatelică „Reșița / Reschitza” din cadrul proiectului „Reșița / Reschitza, 255 – 100”.

 

23 mai 2026, orele 18.00 – 21.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Noaptea Lungă a Muzeelor și a Galeriilor.

Expoziție de artă plastică „Reșița / Reschitza” a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) din cadrul proiectului „Reșița / Reschitza, 255 – 100“. Participă cu lucrări: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Eleonora & Gabriel Hoduț, Doina & Gustav Hlinka, Nik Potocean, Mariana Troner, Maria Tudur & Tatiana Țibru.

Expoziție de afișe de la manifestările Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” Reșița, ianuarie – mai 2026.

 

26 mai 2026,ora18.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Fantezii muzicale de mai, partea I.

Concert cu „Intermezzo“ Reșița (coordonator: Lucian Duca).

 

27 mai 2026,ora19.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Fantezii muzicale de mai, partea a II-a.

Concert cu Duo Marianne & Petru Chirilovici.

 

28 mai 2026,ora19.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Fantezii muzicale de mai, partea a III-a.

Concert cu Grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

29 mai 2026,ora19.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Fantezii muzicale de mai, partea a IV-a.

35 de ani Corul „Franz Stürmer” Reșița, 27 mai 1991 – 27 mai 2026.

Concert cu Corul „Franz Stürmer” (dirijoare: Elena Cozâltea).

 

30 mai 2026, începând cu ora 10.00, Steierdorf / județul Caraș-Severin:

Sărbătoarea hramului Bisericii Romano-Catolice „Preasfânta Treime” din Steierdorf, tradiționalul „Kirchweih“. Participanți & invitați: Formația de dansuri populare germane din Steierdorf – copii și tineri (coordonatoare: Gabriela Plestici), corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupurile muzical-vocale „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca) & „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) și Formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

30 mai 2026, Centrul Cultural Muzeistic Anina:

„250 de ani de la întemeierea Steierdorf – Anina / 150 de ani Biserica Romano-Catolică «Preasfânta Treime» Steierdorf”: Expoziție retrospectivă de artă plastică, cu lucrări realizate de membrii cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin. Participă Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Busuioc Pătraru, Nik Potocean și Tatiana Țibru.

 

 

 

20. Mai 2026, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Ausstellungsprojekt „Reschitza 255 / 100”. Die drei A in für Reschitza gewidmeten Ausstellungen: Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo.

Ausstellung Nr. 5, Autor: Bogdan Andrei Mihele.

 

21. Mai 2026, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Welttag der kulturellen Vielfalt für Dialog und Entwicklung (21. Mai).

Kunstausstellung zur Thematik „Traditionen“, mit der Beteiligung von Mitgliedern des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ Reschitza (Koordination: Doina & Gustav Hlinka). Es stellen aus: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Violeta Iakabfi, Adina Milenovici, Maria Tudur und Tatiana Țibru.

Musikalisches Intermezzo mit der Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza” (Koordinator: Iuliu Fazakas).

 

23. Mai 2026,18:00 – 21:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Lange Nacht der Museen und der Ausstellungen.

Dem Reschitzaer Fußball zum 100. Geburtstag, 16. Mai 1926 – 16. Mai 2026. Eine Dokumentationsausstellung vom Museum des freiwilligen Filmemachers Reschitza, Koordination: Andrei Florin Bălbărău.

100 Jahre seit dem Königlichen Besuch in Reschitza, 10. Juni 1926 – 10. Junie 2026. Eine Dokumentationsausstellung des Sammlers Bogdan Andrei Mihele.

Philatelie-Ausstellung „Reșița / Reschitza” im Rahmen des Projekts „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

 

23. Mai 2026,18:00 – 21:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Lange Nacht der Museen und der Ausstellungen.

Kunstausstellung, der Stadt Reschitza im Rahmen des Projekts „Reșița / Reschitza, 255 – 100“ gewidmet, mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka). Es beteiligen sich folgende Künstler: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Eleonora & Gabriel Hoduț, Doina & Gustav Hlinka, Nik Potocean, Mariana Troner, Maria Tudur und Tatiana Țibru.

Plakate-Ausstellung von den Veranstaltungen in der „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza, Januar – Mai 2026.

 

26. Mai 2026,18:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Musikalische Mai-Phantasien, Teil I.

Mit der Teilnahme des „Intermezzos“ (Koordination: Lucian Duca).

 

27. Mai 2026,19:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Musikalische Mai-Phantasien, Teil II.

Mit der Teilnahme des Duos Marianne & Petru Chirilovici.

 

28. Mai 2026,19:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Musikalische Mai-Phantasien, Teil III.

Mit der Teilnahme der Vokal-Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

29. Mai 2026,19:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Musikalische Mai-Phantasien, Teil IV.

35 Jahre „Franz Stürmer”-Chor Reschitza, 27. Mai 1991 – 27. Mai 2026.

Konzert des „Franz Stürmer”-Chors Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea).

 

30. Mai 2026, ab 10.00 Uhr, Steierdorf im Banater Bergland:

Kirchweihfest der Römisch-Katholischen „Allerheiligste Dreifaltigkeits“-Kirche.

Mit der Teilnahme der Steierdorfer Kinder- und Jugendvolkstanzgruppe sowie aus Reschitza des Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Prof. Elena Cozâltea), der Musik- und Singgruppen „Intermezzo” (Koordination: Lucian Duca) & „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas) und der deutschen Volkstanzgruppen „Enzian“ – die Kleinen / Jugendlichen und Erwachsenen (Koordinatoren: Marianne & Nelu Florea).

 

30. Mai 2026, Museales Kulturzentrum Anina:

„250 Jahre seit der Gründung von Steierdorf und 150 Jahre Römisch-Katholische «Allerheiligste Dreifaltigkeits»-Kirche Steierdorf”: Retrospektivausstellung des Malerei-Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ (Koordination: Doina & Gustav Hlinka) am Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen. Es beteiligen sich die Künstler: Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Busuioc Pătraru, Nik Potocean und Tatiana Țibru.

 

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița sunt alături în aceste zile de comunitatea locală, zile în care sărbătorim împreună Centenarul CSM Reșița. O parte a celor care și-au dedicat viața de-a lungul anilor acestui club de fotbal au fost de etnie germană!

Acestui Centenar i-a fost dedicată în mare parte conferința de ieri, 14 mai 2026, de la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița, susținută de profesorul universitar și autorul Gheorghe Popovici în cadrul proiectului «Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”», tematica acesteia fiind Reșița sportivă.

Totodată, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița editează un plic filatelic omagial, care este obliterat în data de 16 mai cu o ștampila filatelică ocazională aferentă.

Mehedințiul are legături să spunem speciale cu Republica Serbia, spațiul riveran Dunării, din mai vechi timpuri. De altfel, încă de pe vremea voievodatelor de pe ambele maluri ale fluviului, existau astfel de legături de la cele economice la cele de înrudire între casele domnitoare din cele două entități geografice. Faptul că se vorbea și se mai vorbește românește în spațiul fost iugoslav, actual sîrbesc, după ruoperea RSF Iugoslavia în mai multe state la sfârșitul anilor `90, întărea aceasta legătură, Valea Timocului, aria cunoscută sub acest nume din Serbia de sud-este, apoi continuată în Bulgaria cu Valea Timocului bulgăresc, respectiv, zona Vidin, Kula, Bregovo, Lom, unde trăiesc vlahii/românii din Timoc, o populație românofonă prezentă aici de secole. Ca o completare, și cele trei județe deprinse din sudul Dobrogei, 1940, Caliacra, Durostor și Balcic, așa-numitul Cadrilater, aveau și mai au o populație românofonă. România nu a avut pretenții teritoriale de la cele două state vecine după mai noile sau mai vechile împărțiri teritoriale, nici din motive de limbă și tradiții, nici economoce, nici de o altă motivație. Interesant este că, madia românească ignora cu obstinație, parcă, știri și informații din spațiile astea, despre românii de pe acolo, cu toate că avem un minister dedicat unor astfel de legături, avem consulate și în Serbia și în Bulgaria. De asemenea, vorbim de o serie de proiecte numite odinioară „transfrontaliere”, unele se derulează și acum, cu artiști plastici, scriitori, ansambluri folclorice… Este adevărat, în Serbia sunt multe posturi de muzică populară care promovează cântecul popular în limba română, dar limba în care se cântă este numită… vlahă. Așa și comunitatea vorbitoare de limbă română de acolo, este numită la fel, „populație vlahă”.

Așa că ne-am îndreptat un pic atenția spre spațiul sârbesc, el fiind cel mai apropiat de Mehedinți, și am căutat să aflăm ca o curiozitate pur jurnalistică, pe care o credem împărtășită și de alți mehedințeni și nu numai, care mai este situația politico-economică din Serbia, „cuscrii” noștri de peste Dunăre, spațiu marcat, se știe, de un puternic sentiment patriotic?

Situația politico‑economică a Serbiei la începutul anului 2026, stat nemebru UE, este marcată de un contrast puternic: o economie aflată în expansiune și un climat politic tot mai tensionat. Pe de altă parte, o calificare generală a situației economice a Serbiei contemporane ar fi aceea a unei creșteri solide, dar vulnerabilă. Așa stând lucrurile,

s-au înregistrat evoluții pozitive vizavi de o creștere economică estimată între 3–4% în anii următori, potrivit FMI și Băncii Mondiale, investiții străine directe ridicate, de ordinul miliardelor de euro în 2025, care au consolidat industria, datoria publică este în scădere, ajunsă la aproximativ 45% din PIB în 2025, șomajul este în scădere, la circa 8,8%, cu o rată de ocupare record, se constată o stabilitate fiscală, cu deficit bugetar foarte redus, adică 0,2% din PIB în prima jumătate a lui 2025. Din această perspectivă, se estimează că Serbia ar putea deveni cea mai mare economie din Balcani până în 2027, depășind Croația și apropiindu-se de Slovenia până la finalul deceniului.

Există, spun sursele citate, unele riscuri și vulnerabilități, între care dependența de investițiile străine și de contextul geopolitic regional, performanța slabă a agriculturii și încetinirea construcțiilor în 2025, tensiuni sociale interne, care pot limita transformarea creșterii economice în bunăstare reală, riscuri legate de companiile de stat și de cererea externă pentru exporturile sârbești.

În termeni generali, se apreciază că Serbia se află într-o situație paradoxală: economic, țara are o traiectorie ascendentă, cu perspective de creștere peste media regională și cu investiții străine consistente, dar politic, democrația se erodează, instituțiile sunt slăbite, iar tensiunile interne și regionale rămân ridicate. Acest dezechilibru între dinamica economică pozitivă și regresul democratic reprezintă principala provocare pentru stabilitatea Serbiei în anii următori.

Cu toate acestea, imaginea generală a Serbiei contemporane este una de stabilitate internă, cu o populație pașnică, dar puternic marcată de sentimentul apartenenței la spațiul sârbesc, cu, în continuare, un cult pentru cel care i-a fost președinte din 1953 până la decesul din 4 mai 1980, anume Iosif Broz Tito, cel care a desprins spațiul ex-iugoslav de sub tutela Rusiei post-belice a lui Stalin, deschizându-i drumul masiv spre Occident, cel care a marcat, de altfel, politica statelor est-europene în raporturile cu Estul, cât și cu Vestul Europei.

              

Foto: Dan Șalapa (Mihailo Vasilievici, scriitor, jurnalist, coordonator Centrul Cultural Românesc din Kladovo, Serbia și Mioara Ștefan, consul general la Consulatul General al României din Zaječar, responsabil pentru comunitatea românilor dinTimocul sârbesc și bulgăresc; colț cu obiecte de patrimoniu folcloric și de uz gospodăresc, populația de expresie românofonă, Valea Timocului, la Centrul cultral Românesc din Kladovo, Serbia;

banner al Centrului Cultural Românesc din Kladovo, Serbia, 2025)

(surse: thedocs.worldbank.org, cignews.org, BTI 2026 Serbia County Report, BalkanInsight)

Personalitatea preotului Iosif Coriolan Buracu este una de o complexitate rară, reunind în aceeași ființă vocația spirituală, rigoarea militară și o dăruire necondiționată pentru idealul național. 
Părintele Buracu a fost un spirit polivalent, fiind, pe rând sau simultan, preot, ofițer superior (locotenent-colonel), deputat, istoric și muzeograf. Posteritatea l-a reținut  ca un „reformator al satului românesc” (Prof. Nicolae  Ioana) și un model de „patriotism curat și sănătos” (prof. Mihai Vlădia).
Descris de biografii săi ca fiind „sărac până la sfințenie”, părintele Buracu a fost un OM în adevăratul sens al cuvântului. Nu și-a clădit averi materiale, ci a investit totul în educația celor opt copii ai săi și în binele comunității, servind cu abnegație neamul românesc.

În timpul Primului Război Mondial, a fost preot militar pe toate fronturile Europei, fiind considerat „preotul transilvănean cu cel mai mare grad din armată”. Lupta sa pentru cauza națională a început însă mai devreme: în 1914, a fost primul deținut politic român al conflagrației, fiind arestat de autoritățile austro-ungare pentru activitatea sa naționalistă.
A fost un neobosit ctitor de instituții fundamentale pentru spiritul românesc: Muzeul „General Nicolae Cena” din Băile Herculane (1921); Muzeul Almăjului (1929); De o importanță majoră pentru comunitatea Mehadiei și a Băilor Herculane este lucrarea sa monografică: Muzeul General Nicolae Cena în Băile Herculane și Cronica Mehadiei (1924), o operă de referință pentru istoriografia locală.
Investit ca preot în parohia Mehadia în anul 1912, Iosif Coriolan Buracu a găsit aici un mediu vibrant, deși aflat sub presiunea maghiarizării forțate din perioada dualismului austro-ungar. La Mehadia, Buracu s-a alăturat unui grup de intelectuali și patrioți locali care formau un veritabil „tandem național-cultural”. Printre aceștia se numărau generalul Nicolae Cena, medicul Virgil Nemoianu și dascălul Nicolae Mergea.
Încă din prima duminică de slujire,  s-a implicat activ în viața cetății: A înființat o agenție a ASTREI (Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român). A fondat o Bibliotecă Comunală, a  dotat-o cu câteva sute de volume. A cultivat legături spirituale strânse cu românii din Orșova, Severin și Craiova, transformând Mehadia într-un punct de legătură pentru ideea de unitate culturală.
Din cauza acestor activități, a devenit rapid unul dintre suspecții principali ai poliției și jandarmeriei maghiare, fiind monitorizat constant alături de generalul Cena.
După o viață dedicată unirii și culturii, părintele Buracu a murit în 1964, după o perioadă dură în care ce regimul comunist l-a persecutat in mod constant, retragându-i inclusiv dreptul la pensie. Cu toate acestea, faptele sale au rămas vii în memoria comunității: În anul 1981, a fost reînhumat în curtea bisericii din localitatea natală, Prigor. În anul 2008, la intrarea în aceeași biserică, a fost dezvelit un bust în onoarea sa — un moment de profundă recunoștință la care am avut bucuria și onoarea de a participa.

Iosif Coriolan Buracu a rămas, pentru locuitorii zonei, un „sfânt nesfințit” și o lumină care continuă și astăzi să ghideze spiritualitatea bănățeană.
Perioada petrecută la Mehadia a fost pentru Coriolan Buracu nu doar o etapă a carierei clericale, ci un moment de „semănare a grăunțelor de românitate” într-un loc cu adânci rădăcini istorice.

În ceea ce privește legătura preotului Buracu cu Mehadia, trebuie să subliniez că acesta este una extrem de solidă, atât din perspectiva celor relatate până aici, cât și din cea a faptului că o mare parte dintre membrii familiei sale își dorm somnul de veci în Cimitirul Ortodox din Mehadia: Silvia, Victoria, Mircea, Horia (căzut eroic pe frontul rusesc, din cel de-al doilea război mondial, în anul 1943), Florin, Mihail și soția preotului, Maria (mama copiilor). Maria provenea din neamul dascălului Boldea din Borlovenii Vechi, fiind sora marelui preot Pavel Boldea. Devotamentul său față de familie și față de tradiția românească a acelor vremuri, este oglindit și de cele 11 nașteri, din care doar 8 copii au supraviețuit. Din păcate, mulți dintre ei s-au stins prematur din diferite cauze. Unul dintre ei, Horia, piere, la doar 28 de ani, căzut pe frontul celui de-al doilea război mondial. Chiar și soția sa, Maria, se stinge, în anul 1947, la vârsta de doar 58 de ani. Cel mai longeviv fiu al preotului, Mihai, profesor, poet și om politic (născut în 1930), a dus mai departe povara demnității supraviețuind ororilor din închisorile comuniste. A fost deținut la Târgşor, Piteşti, Jilava şi lagărele de muncă de la canal, Bicaz, Borzeşti şi Oneşti. Mihai Buracu decedează la vârsta de 81 ani și este înmormântat, alături de mama sa și o parte dintre frații săi, în cimitirul ortodox din Mehadia. Un alt fiu al preotului Buracu, Octavian, de profesie geolog, a trăit la Cluj, unde a decedat și este înhumat.

În anul 2004, prin inițiativa lui Mihai Buracu, a fost constituit Fondul Familial Buracu la Arhivele Naționale din Drobeta-Turnu Severin (Fond nr. 821). Acesta cuprinde documente de o valoare istoriografică inestimabilă (1893–2003), oferind detalii despre:
– Traseul bio-bibliografic al lui Coriolan și Mihail Buracu;
– Corespondența cu personalități și instituții ale vremii;
– Activitatea de pe front și din ținutul Mehadiei;
– Manuscrisele și memoriile din anii de detenție.
Așa cum sublinia Tudor Rățoi în prefața inventarului, aceste documente sunt martori tăcuți ai luptei pentru unitatea politică și culturală a românilor, transformând numele de „Buracu” într-un simbol al rezistenței și demnității bănățene.

Constantin VLAICU – membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș Severin 
Mehadia-15 mai 2026

_____________

* Expresia „sfânt nesfințit” am regăsit-o adesea în scrierile biografice despre I.C.Buracu, cel mai recent preluată de la domnul profesor Pavel Panduru, însă nu am reușit să determin cui aparține meritul exclusivității. Ceea ce vreau însă să remarc este profunzimea ei în raport cu imensa personalitate a preotului Buracu, în opinia mea, reprezintă cea mai înaltă formă de recunoaștere pe care o comunitate o poate oferi unui lider spiritual. Ea depășește canoanele oficiale ale bisericii și se mută în sfera „canonizării populare”. În teologie, un sfânt este recunoscut prin minuni sau prin martiriu, după procese lungi de canonizare, însă pentru popor, un „sfânt nesfințit” este cel care a trăit Evanghelia socială. Părintele Buracu nu s-a limitat la altar-el a fost în tranșee, în închisori, în biblioteci și în casele oamenilor săraci. Această expresie sugerează că viața lui a fost o rugăciune continuă prin acțiune. Într-o lume în care adesea puterea și bogăția sunt confundate cu succesul, un preot cu opt copii care alege să investească totul în comunitate și în educație, rămânând el însuși sărac, capătă o aură de ascet. Este o sfințenie a detașării de bunurile pământești pentru binele comun. Persecuția îndurată, retragerea pensiei și umilințele la care a fost supus de regimul ateu au fost „focul” care i-a purificat imaginea în ochii credincioșilor. Atunci când statul încearcă să șteargă un om din istorie, poporul răspunde ridicându-l la rangul de sfânt. „Nesfințit” înseamnă aici doar că nu are „actele” oficiale, dar are atestarea sufletească a celor care l-au cunoscut. Cuvântul „nesfințit” are și o nuanță de omenesc: ne spune că Buracu a rămas un om în carne și oase, cu lupte, cu familie, cu responsabilități de ofițer și de tată, dar că a reușit să sfințească aceste roluri lumești. Este sfințenia celui care „transpiră” pentru neamul său, nu doar a celui care stă în genunchi. În concluzie, expresia, care este și un paradox superb, transformă absența unei recunoașteri formale (din partea instituției statale) într-o prezență vie și eternă în memoria colectivă a Banatului. Este titlul de onoare al unui om care a înțeles că datoria față de Dumnezeu trece prin datoria față de om.
Cu maximă reverență și adâncă pioșenie în fața unei vieți care a devenit ea însăși o pildă vie, plecăm fruntea în fața acestui apostol al Banatului!

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și veșnică pomenire!

Constantin VLAICU

Există momente în viața publică în care protocolul se retrage în umbră, iar în față rămâne omul — cu amintirile lui, cu loialitățile lui, cu acea fibră morală care nu se învață, ci se trăiește. Un astfel de moment s a petrecut printre evenimentele organizate de UZPR – Filiala „Anton Davidescu” Satu Mare, unde președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Dan Constantin, a oferit o lecție de prietenie și recunoștință.

În fața unei săli în care se adunaseră jurnaliști, scriitori și oameni ai culturii, președintele UZPR nu a vorbit doar despre instituție, proiecte sau responsabilități, ci a vorbit și despre un om: scriitorul și jurnalistul Viorel Sălăgean, fostul său coleg, un nume discret, dar solid, în cultura sătmăreană.


Un scriitor cu destin aparte

Viorel Sălăgean a fost unul dintre acei intelectuali pentru care scrisul nu era o profesie, ci o formă de respirație. A publicat proză, eseuri, texte de reflecție, a fost prezent în viața culturală a Sătmarului și a lăsat în urmă o operă care merită redescoperită, prin stilul său limpede, așezat, cu o sensibilitate care venea dintr–o viață trăită cu discreție și demnitate.

Faptul că orașul Satu Mare i–a dedicat un bust de bronz într–un parc spune totul despre respectul comunității. Nu toți scriitorii primesc un asemenea semn de prețuire, iar nu toți prietenii își fac timp să revină, peste ani, pentru a–și onora colegii plecați.


Dan Constantin – un gest care a spus mai mult decât un discurs

În cadrul evenimentului, Dan Constantin a rememorat câteva episoade din tinerețea lor profesională, care nu erau povești grandioase, ci fragmente de viață: discuții, drumuri, momente de redacție, acea camaraderie care se naște între oameni care împart aceeași vocație; dar cel mai emoționant gest a venit în afara sălii, unde președintele UZPR a mers la bustul lui Viorel Sălăgean și a depus o coroană de flori.


Un gest simplu, dar profund, un omagiu adus nu doar unui scriitor, ci unui prieten

Într–o lume grăbită, în care memoria se consumă repede, iar oamenii sunt adesea uitați imediat după ce pleacă, acest gest a avut forța unei declarații morale: prietenia adevărată nu se prescrie, nu se negociază și nu se uită, într-o lecție pentru noi toți,

Editorialul acesta nu este despre ceremonii, funcții sau instituții. Este despre caracter, despre felul în care un lider poate rămâne, înainte de toate, om, despre felul în care cultura nu înseamnă doar cărți, ci și legături umane care trec dincolo de timp.

În ziua în care Dan Constantin a depus coroana de flori la bustul lui Viorel Sălăgean, Satu Mare nu a asistat doar la un omagiu. Noi toți am asistat la o restituire: un prieten și–a regăsit prietenul, iar memoria unui scriitor a fost reașezată în lumină. Într–o epocă în care uitarea pare să fie regula, asemenea gesturi devin repere. Ele ne amintesc că oamenii de cultură nu trăiesc doar prin operele lor, ci și prin prietenii care îi poartă mai departe.

(gazetanord-vest.ro)

Foto: Elisabeta Veress

14 mai 2026, ora 15.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitat: profesorul universitar și autorul Gheorghe Popovici. Tematica conferinței: Reșița sportivă.

 

 

14. Mai 2026, 15:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: Gheorghe Popovici, Hochschulprofessor und Herausgeber von Büchern. Themata der Konferenz: Reschitza und der Sport.

 

Ziua Portului Tradițional din România reprezintă un omagiu adus identității culturale și valorilor autentice ale satului românesc. Portul tradițional românesc impresionează prin diversitatea modelelor, culorilor și simbolurilor specifice zonelor etnografice din care provine. Fiecare element vestimentar reflectă tradiții, credințe și obiceiuri transmise din generație în generație. Cusăturile manuale și ornamentele populare nu au doar rol decorativ, ci poartă și semnificații spirituale sau protectoare.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Muzeul Banatului Montan din Reșița, în colaborare cu Primăria și Școala Gimnazială „Gheorghe Guga” din Răcășdia, au organizat luni, 11 mai 2026, la Muzeul Etnografic „Dorin Ioan Ciocănel”, din comuna Răcășdia, o manifestare culturală pentru a marca Ziua Portului Tadițional.

La eveniment au participat, din partea Muzeului Banatului Montan din Reșița, o echipă de istorici formată din dr. Rancu Dacian, dr. Oprean Cristian și Gheorghe Alina. 

Parteneri la organizarea acestei manifestări culturale au fost: Primăria comunei Răcășdia, prin doamna primar Nicoleta Leichici, Școala Gimnazială „Gheorghe Guga” din Răcășdia, prin directorul Ciprian Chiriac, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (Filiala Caraș-Severin), prin președintele Ion D. Cucu, Liceul Tehnologic Nicolae Stoica de Hațeg din Mehadia, Primăria și Școala Gimnazială Atanasie Cojocaru din Pojejena, Primăria și Școala Gimnazială din Băuțar. Invitat special a fost rapsodul popular Ștefan Isac. Despre importanța păstrării portului tradițional au mai vorbit:  preotul paroh al comunei Răcășdia, Gheorghe Țibuleac și prof. univ. dr. Martin Olaru.

Elevii veniți la această manifestare culturală au prezentat costumele tradiționale în care au venit îmbrăcați, au recitat poezii în grai bănățean și chiar au interpretat o scurtă scenetă tematică cu momente inspirate din viața satului.  

Prezența elevilor și a profesorilor a confirmat dorința noilor generații de a-și păstra tradițiile și de a găsi în costumul popular o sursă de inspirație contemporană.

Ziua Națională a Portului Tradițional este mai mult decât o celebrare a hainelor populare, este o reafirmare a rădăcinilor și a respectului față de istorie, tradiție și comunitate. Prin promovarea portului popular, bănățenii își păstrează legătura cu trecutul și transmit generațiilor viitoare frumusețea autentică si identitatea culturală a zonei în care trăiesc.

 

13 mai 2026, ora 20.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Lunga noapte a corurilor.

35 de ani Corul „Franz Stürmer” Reșița, 27 mai 1991 – 27 mai 2026.

Miniconcert susținut de Corul „Franz Stürmer” Reșița, dirijoare: Prof. Elena Cozâltea.

 

 

 

13. Mai 2026, 20:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Lange Nacht der Chöre.

35 Jahre „Franz Stürmer”-Chor Reschitza, 27. Mai 1991 – 27. Mai 2026.

Minikonzert des „Franz Stürmer”-Chors Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea).

 

 

Elevii Școlii Gimnaziale din Sarmizegetusa, în acest an școlar au participat la mai multe și reușite activități educative.

–  Doamnă prof. Argentina Loredana Tonca (foto), în calitatea dvs. de director al acestei unități școlare, prezentați-ne una dintre cele mai reușite manifestări cultural-educative.

–  Într-o atmosferă dominată de entuziasm și spirit civic, elevii, profesorii și autoritățile locale     și-au unit vocile pentru a celebra apartenența României la marea familie europeană. Manifestările au debutat sub semnul solemnității. Pe fondul acordurilor impunătoare ale imnului României și ale imnului Uniunii Europene, celebra „Odă a Bucuriei” de Ludwig van Beethoven, elevii au fluturat cu mândrie steagurile României și ale Uniunii Europene. Evenimentul s-a bucurat de prezența doamnei Gina Socaciu, primarul comunei Sarmizegetusa, care a ținut să fie alături de elevi în această zi simbolică. A subliniat rolul crucial pe care educația europeană îl are în dezvoltarea comunității rurale, printre altele, punctând: „Este esențial ca tinerii noștri să înțeleagă că sunt cetățeni ai Europei. Unitatea, pacea și solidaritatea nu sunt doar concepte abstracte, ci pilonii pe care se construiește viitorul lor aici, acasă. Mă bucur să văd atâta implicare și dorință de cunoaștere în ochii acestor copii”.

Partea centrală a activității – după cum susținea consilierul educativ, prof. Loredana Leleșan (foto) – a avut un caracter educativ interactiv. Sub coordonarea cadrelor didactice, elevii au pornit într-o „călătorie în timp”, explorând etapele formării Uniunii Europene. Discuțiile au pornit de la primele tratate semnate după cel de-al Doilea Război Mondial, instrumente vitale care au garantat pacea pe continent timp de decenii și au continuat până la extinderile succesive care au integrat România în anul 2007.

O atenție deosebită a fost acordată figurilor emblematice ale proiectului european. Elevii au pregătit prezentări despre „părinții fondatori” – Robert Schuman, Jean Monnet sau Konrad Adenauer și au înțeles că părinții Uniunii Europene nu au fost doar oameni de stat, ci și creștini profunzi. Pentru ei, creștin-democrația nu a fost o simplă ideologie politică, ci o modalitate de a traduce Evanghelia în serviciul binelui comun. Proiectul european s-a născut dintr-o viziune de pace care oglindește valorile fundamentale ale creștinismului: demnitatea inalienabilă a persoanei, solidaritatea și iertarea.

Acești vizionari au fost prezentați drept modele de leadership, oameni care au înțeles, într-o perioadă de criză profundă, că singura cale de supraviețuire și prosperitate a continentului este colaborarea, nu conflictul.

Dincolo de istorie, elevii au demonstrat cunoștințe solide despre mecanismele actuale ale Uniunii, înțelegând rolul instituțiilor fundamentale: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană.

Nu au fost uitate nici simbolurile care definesc identitatea comună: deviza „Unitate în diversitate”, moneda unică Euro și importanța datei de 9 Mai ca piatră de temelie a construcției europene.

Teoria a fost rapid pusă în practică printr-un concurs pe echipe care a testat cultura generală a participanților. Întrebările despre geografia Europei, tradițiile statelor membre și drepturile cetățenilor europeni au stârnit o competiție constructivă. Provocarea nu doar că le-a testat memoria, dar le-a șlefuit și abilitățile de colaborare, transformând procesul de învățare într-o experiență memorabilă și plină de viață.

Prin această manifestare, Școala Gimnazială Sarmizegetusa a reconfirmat faptul că este un focar de cultură și educație care privește spre viitor. Într-o lume tot mai complexă, lecția oferită de elevii din Sarmizegetusa este una simplă și profundă: viitorul Europei se construiește prin inimi tinere, educate în spiritul toleranței, al respectului reciproc și al dorinței de a clădi împreună o lume mai bună.

– Doamnă director, cum concluzionați reușita acestei activități?

– Sunt extrem de mândră de felul în care elevii și profesorii școlii au reușit să transforme o simplă dată din calendar într-o lecție vie de democrație și istorie. Ceea ce s-a întâmplat la Școala Gimnazială Sarmizegetusa nu a fost doar o celebrare formală, ci o dovadă clară că școala noastră este un spațiu al valorilor europene autentice.

M-a impresionat profunzimea cu care elevii noștri au înțeles mesajul „părinților fondatori”. Faptul că ei au reușit să vadă dincolo de tratate și instituții, identificând valorile creștine de solidaritate și demnitate care stau la baza Europei, ne arată că formăm caractere, nu doar elevi care memorează date.

Vreau să îi mulțumesc doamnei primar Gina Socaciu pentru susținere; prezența dumneaei subliniază ideea că educația europeană începe „acasă”, în comunitatea noastră rurală, pregătind tinerii pentru o lume globală.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR