(dialog blitz cu ec. Rotar Delian Dorel < foto> președintele Asociației CARP „Speranța” Hunedoara)

 

– Domnule președinte, Asociația CARP „Speranța” Hunedoara în ce condiții poate oferi combaterea singurătății seniorilor, membri ai acesteia?

– Da. O întrebare firească. Prin Asociația noastră se poate găsi oricând soluția împotriva izolării de singurătate. Aici se găsește posibilitatea dialogului și a socializării prin dezbateri și activități cultural-educative și de sănătate care au devenit deja o adevărată terapie pentru suflet și minte.

Aici se găsește un spațiu în care seniorii sunt încurajați să-și folosească experiența și să participe la activități plăcute pe care le organizăm, toate oferind oportunități variate, adaptate nevoilor societății.

Prin activități de creație literară, sanitare, turistice, de agrement și voluntariat, dezbateri și concursuri literare, organizarea de mese festive prietenești – toate bine gândite, se prelungește autonomia și starea de bine a seniorilor noștri.

Un rol important îl are și revista „Info CARP Speranța” în care se nasc idei și se menține spiritul civic, demonstrând că vârsta nu are relevanță când vine vorba de implicarea în binele comunității. Încercăm de fiecare dată ca Asociația noastră să ofere un spațiu în care seniorii găsesc un mediu pentru cetățenie activă.

Fiecare membru al nostru este încurajat să-și folosească experiența pentru a-i ajuta pe ceilalți, pentru a învăța lucruri noi și pentru a rămâne conectați la realitățile societății.

Nu de alta, dar Asociația CARP „Speranța” Hunedoara a fost și va fi o oportunitate pentru o viață activă, demnă și plină de sens pentru fiecare membru în parte.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

La mulți ani, Banat! La mulți ani tuturor bănățenilor!

Ziua de 21 iulie reprezintă un moment de profundă însemnătate pentru istoria Banatului. La această dată, în anul 1718, prin semnarea Păcii de la Passarowitz (Požarevac), dintre Casa de Habsburg și Imperiul Otoman, Banatul a fost integrat în Imperiul Austriac, punându-se astfel capăt unei stăpâniri otomane de peste 160 de ani și deschizându-se un nou capitol în istoria provinciei.

Acest moment istoric a fost precedat de campaniile militare desfășurate între anii 1714 și 1718. Victoria decisivă obținută de prințul Eugeniu de Savoia asupra armatei otomane la Petrovaradin, în 1716, a schimbat destinul regiunii. În urma acestui succes, a fost declanșat asediul cetății Timișoara, care a capitulat la 12 octombrie 1716. Câteva zile mai târziu, la 18 octombrie, prințul Eugeniu de Savoia a intrat triumfal în cetate, marcând sfârșitul dominației otomane.

Prin Tratatul de la Passarowitz, Banatul a devenit provincie a Coroanei Imperiale Habsburgice și a beneficiat de un statut administrativ special, fiind organizat și administrat direct de autoritățile imperiale. Sub conducerea contelui Claudius Florimund de Mercy, primul guvernator civil și militar al Banatului, au fost puse bazele unei ample reorganizări administrative, economice și sociale.

În deceniile care au urmat, în timpul împăratului Carol al VI-lea și al împărătesei Maria Tereza, Banatul a cunoscut o dezvoltare fără precedent: au fost construite drumuri și cetăți, au fost desecate mlaștinile, au fost întemeiate noi localități și au fost încurajate colonizarea și dezvoltarea economică. Astfel, provincia a fost reintegrată în spațiul cultural și civilizațional european.

Situat între Dunăre, Tisa, Mureș și Carpații Meridionali, Banatul a fost dintotdeauna un spațiu al întâlnirii dintre popoare, culturi și tradiții. Diversitatea etnică și confesională, spiritul de conviețuire, hărnicia locuitorilor și contribuția lor la dezvoltarea economică și culturală au făcut din Banat una dintre cele mai dinamice și reprezentative regiuni ale Europei Centrale.

În semn de recunoștință pentru acest moment istoric și pentru rolul pe care Banatul l-a avut în istoria României și a Europei, Parlamentul României a instituit, în anul 2016, ziua de 21 iulie drept Ziua Banatului, la inițiativa unor parlamentari din județele Timiș și Caraș-Severin.

Astăzi, de Ziua Banatului, ne cinstim trecutul, îi omagiem pe cei care au contribuit la dezvoltarea acestei provincii și ne reafirmăm responsabilitatea de a păstra și valorifica bogatul patrimoniu istoric, cultural și spiritual al acestui ținut.

La mulți ani, Banat! La mulți ani tuturor bănățenilor!

https://www.facebook.com/share/p/1DvCQwhiNS/

21 iulie 2026, ora 17.30,Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ziua Banatului (21 iulie) / 308 ani de la Pacea de la Pojarevăț, 21 iulie 1718.

Sărbătorim împreună: Prieteni din Banatul Sârbesc în vizită la prietenii din Banatul Montan.

Miniexpoziție: cărți apărute în cadrul Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova în anul 2026. Prezintă din partea Casei de Presă și Editură „Libertatea” Valentin Mic (director adj.) și Marin Gașpăr (redactor șef);

Prezentări de carte și lecturi oferite de autorii acestora:

• „Reflexii eterne în oglinda timpului. Interviuri alese”, autoare: Mariana Stratulat, director CPE „Libertatea”, 2025;
• „Gânduri pentru frații români din Voivodina”, autor: pr. Petru Berbentia, carte apărută în cadrul CPE „Libertatea”, 2026;

Expoziție de artă plastică Tatiana Țibru, membră a Cercului „Deutsche Kunst Reschitza”.

Incursiuni muzicale: prof. Elena Cozâltea și grupul vocal-instrumental „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas) din Reșița.

 

 

 

 

21. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tag des Banats / 308 Jahre seit dem Frieden von Passarowitz, 21. Juli 1718.

Wir feiern zusammen: Freunde aus dem serbischen Banat zu Gast bei uns.

Bücherausstellung: Neue Bücher, erschienen 2026 im Presse- und Verlagshaus „Libertatea“ (CPE) in Pantschowa. Es stellen vor seitens der Gäste aus Serbien Valentin Mic (stellv. Direktor) und Marin Gașpăr (Chefredakteur);

Buchpräsentationen und Lesung daraus:

• „Reflexii eterne în oglinda timpului. Interviuri alese” (= „Ewige Spiegelbilder im Laufe der Zeit. Ausgewählte Interviews“), Autorin: Mariana Stratulat, Direktorin CPE „Libertatea”, 2025;
• „Gânduri pentru frații români din Voivodina” (= „Gedanken an die rumänischen Brüder in der Vojvodina“, Autor: Pfr. Petru Berbentia, erschienen 2026 bei CPE „Libertatea”;

Kunstausstellung Tatiana Țibru, Mitglied des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza”;

Musikalische Einlagen: Elena Cozâltea und die Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița a organizat în data de 16 iulie 2026, începând cu ora 17.30, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, adunarea de bilanț al celui de-al 39-lea an de activitate.

Președintele asociației, Erwin Josef Țigla, împreună  cu conf. dr. ing. Christian Paul Chioncel au prezentat un rezumat al bilanțul acesteia pe perioada 18 iulie 2025 – 16 iulie 2026, perioadă în care au fost organizate sau co-organizate 532 de manifestări în Banatul Montan, în țară și chiar peste hotare. Din rândul acestora se remarcă cele din cadrul „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan” (în octombrie 2025, cea de-a 35-a ediție), „Zilelor Literaturii Germane la Reșița” (în martie 2026, cea de-a 36-a ediție), precum și concursul cu caracter internațional „Copiii desenează ținutul natal” (cea de-a 18-a ediție). În prim-plan s-a aflat desigur continuarea proiectelor dedicate celor două jubilee reșițene: 255 de ani de istorie industrială și 100 de ani de la declararea Reșiței comună urbana (oraș). În cele 532 de manifestări desfășurate în perioada evidențiată, sunt cuprinse și cele 32 cu caracter religios precum și 241 de diferite expoziții.

Din 19 noiembrie 1987, de când funcționează asociația, au fost organizate sau co-organizate până în prezent, în total, 7.636 de manifestări.

În acest an de activitate, asociația a editat un număr de 3 titluri de carte, 44 de plicuri filatelice ocazionale și a realizat, de asemenea, 44 de ștampile poștale ocazionale, dedicate diferitelor evenimente deosebite.

Revista „Echo der Vortragsreihe“ („Ecoul Asociației“) apare neîntrerupt începând cu 1 februarie 1990. De asemenea au apărut până în prezent ediții speciale dedicate diferitelor evenimente deosebite ale etniei germane din Banatul Montan. Buletinul informativ „Info“ a apărut în decembrie 2025 cu numărul 30.

După prezentarea bilanțului a urmat un program cultural-artistic susținut de Corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea) – anul acesta a sărbătorit la 27 mai 35 de ani de activitate, de grupurile muzicale Duo Marianne & Petru Chirilovici, „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca) – în ianuarie împlinind 10 ani de activitate -, și „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas), la care s-a adăugat o prezentare de dansuri populare germane de către formația „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

De asemenea au fost expuse picturi și sculpturi realizate de către cele două cercuri: de pictură, coordonat de Doina & Gustav Hlinka („Deutsche Kunst Reschitza”), respectiv, de sculptură, coordonat de George Molin („Jakob Neubauer”), ambele funcționând în cadrul organizației germane din Reșița. Au expus pictură: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Violeta Iakabfi, Adina Milenovici, Carmen Todosie, Mariana Troner, Maria Tudur & Tatiana Țibru, iar sculptură: Andrei Nicolas & Nicoleta Liliana Bălan, Sebastian Bloaje, Viorica Ana Farkas, Marianne Florea, Doru Modoacă George Molin & Tatiana Țibru.

Erwin Josef Țigla

Recent, în orașul de pe Cerna – Hunedoara a avut loc o întâlnire colegială care a coincis cu un moment aniversar: 50 de ani de la absolvirea Liceului Pedagogic Arad, a primei promoții de învățătoare-maistre.

A fost un moment profund, încărcat de emoție, respect și nostalgie. S-a sărbătorit nu doar trecerea timpului, ci o viață întreagă dedicată modelării altor generații.

Ne-am amintit – susținea Georgeta-Ileana Cizmaș (foto) (Hunedoara) – cu recunoștință de profesorii care ne-au format și care au plecat dintre noi, de asemenea, de colegele care acum se află în văzduhul cerului.

S-au evocat orele de practică pedagogică, mai ales cele desfășurate la Pecica și Vinga, emoțiile primelor lecții ținute în fața copiilor.

Acum ne mândrim cu foștii elevi deveniți la rândul lor medici, ingineri sau profesori.

… A fost o revedere prețioasă care a reunit colege din Timișoara, Margina, Teliucu Inferior, Călan Orăștie, Costești, Hațeg și Hunedoara. Ba mai mult, Angelica Micloșoni (Teliucu Inferior) și Rodica Elischer (Călan) și-au sărbătorit ziua de naștere într-o atmosferă plăcută, de neuitat.

 

A consemnat Ioan Vlad/UZPR

De către

 Gazeta Sentinela

 18 iulie 2026

Sursa: Wikipedia

Marius TEJA ■

I. Biografie

Mihail C. Şuţu s-a născut la 15 februarie 1841, la Bucureşti, capitala Principatului Țara Românească. Tatăl său a fost Constantin C. Șuțu, ministru de finanțe în timpul domniei lui Alexandru D. Ghica (1834-1842), iar străbunicul său, fanariotul Mihai Șuțu, a domnit de trei ori în Țara Românească (1783-1786; 1791-1793; 1801-1802) și o dată în Moldova (1793-1795).

Prințul a studiat la Şcoala Centrală de Arte și Meserii din Paris, obținând diploma de inginer, și atunci și-a descoperit și pasiunea pentru istoria antică, devenind un cunoscător de greacă veche și latină. Sub influența unor colecționari ca generalul Nicolae Mavros, banul Mihalache Ghica și Dimitrie A. Sturdza, ale căror colecții au stat la baza întemeierii Muzeului Naţional de Antichităţi (azi secție a Institutului Național de Arheologie „Vasile Pârvan”) după 1834, a început studiul autodidact al numismaticii antice.

În articolul omagial cu ocazia aniversării vârstei de 80 de ani (1921), mai tânărul său coleg său numismat Constantin Moisil (1876-1958) sublinia că Șuţu a introdus o metodă revoluționară în cercetarea numismatică, bazată pe „raporturi de ordine matematică” și aplicată la echivalarea monedelor  romane cu cele din provinciale din Egipt, Chaldeea (Irak), Asia Mică (Turcia), Grecia și Italia. Astfel, el a emis teoria originii ponderale a monedelor, susținând că apariția monedelor clasice a fost precedată de utilizarea unor bucăți de metal cu greutate fixă, pe care au fost aplicate semnele autorității statale. Mai târziu, a demonstrat că unitățile de măsură ale monedelor romane proveneau din cele asiro-chaldeene, având la bază ca unitate de măsură greutatea grăuntelui de grâu. Un alt element „inovator” a fost faptul că prințul nu a analizat numai aspectul sau raritatea monedelor, ci și „a dat importanța cuvenită valoarei lor intrinsece rolului lor de instrument comerciale”.

Colecția sa de monede antice care au fost emise sau au circulat pe teritoriul României  se poate grupa pe trei categorii: cele bătute de orașele grecești din Dobrogea, cele emise de romani și intrate în circulație prin comerț și după cucerirea Daciei și cele barbare, bătute de daci sau intrate în circulație prin comerțul lor cu barbarii vecini.

Printre lucrările publicate se numără:

Michel C. Soutzo, Introduction à l’étude des monnaies de l’Italie antique, vol. I/1887, vol. II/1889, Paris.

Michel C. Soutzo, Systèmes monétaires primitifs de l’Asie Mineure et de la Grèce, în „Revista pentru Istorie, Arheologie și Filologie”, București, nr. 2/1883, p. 214-247.

M. C. Soutzo, Étalons pondéraux primitifs et lingots monétaires, în „RFIA”, București, nr. 4/1885, p. 401-463

Michel Soutzo, Étude sur les monnaies impériales romaines, în „Revue Numismatique”, Paris, 1899, 46 p.

M. C. Soutzo, L’évolution pondérale dans l’antiquité, în „Buletinul Societății Numismatice Române”, București, XVI (1921), p. 57-82.

Şuţu a fost unul din pionierii arheologiei din Dobrogea după Unirea din 1878 și ca urmare a fost ales membru corespondent al Academiei Române, la 1 aprilie 1884. În 1909, numismatul a fost propus membru titular al celui mai înalt for științific al țării de către colegul său epigrafist Grigore Tocilescu, care l-a apreciat ca „unicul specialist român în domeniul numismaticii antice”.

În 1903, prințul a obținut recunoașterea națională de specialitate datorită alegerii ca președinte al Societăţii Numismatice Române și a obținut recunoașterea internațională datorită participării la Congresul Internațional de Numismatică de la Paris din 1900 și la Congresul de Arheologie de la Cairo din 1909, precum și prin primirea în Societatea Regală de Numismatică din Marea Britanie (1909).

În anii 1914-1933, Mihail C. Şuţu a condus cabinetul numismatic al Academiei Române, donându-i prin testament bogata sa colecție de monede, măsuri, greutăți și sigilii. Numărul „BSNR” din 1921 a fost un „Volum festiv închinat d-lui M. C. Sutzu, președintele Societății, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani”.

Printre funcțiile publice ocupate de prinț au fost cele de: inginer în Ministerul Domeniilor, director general al „Poştelor şi Telegrafelor”, consilier la Curtea de Conturi și guvernator al Băncii Naționale a României în perioada 1899-1904.

Mihail C. Șuțu a decedat la 9 iulie 1933, la Bucureşti, capitala Regatului României.

II. Mihail C. Șuțu și Dobrogea antică

Bibliografia dobrogeană antică a lui M. C. Șuțu include următoarele lucrări, în ordine cronologică:

Michel C. Soutzo, Coup d’oeil sur Ies monuments antiques de la Dobroudja, „Revue Archeologique”, 1881, Octobre pp. 204-215 și Novembre 287-304, pl. XXI-XXII, 7 fig.

M. C. Soutzo, Poids et monnaies de Tomis, Congresul Internațional de Numismatica din Paris, 1900, p. 115-148

M. C. Sutzu, Greutăți de plumb inedite ale urbei Tomis, „BSNR”, II (1904), p. 6-7

M. C. Sutzu, Monete din colecția noastră inedite sau puțin cunoscute în urbele antice din Dobrogea, „BSNR”, București, V (1908), p. 7-29 și „Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice”, București, XXXV (1913), p. 362-385

M. C. Sutzu, Ponduri antice inedite din Tomis și Callatis, „BSNR”, București, X (1913), p. 3-10 și XI (1914), p. 1-9

M. C. Sutzu, Ponduri și monede identice din orașele noastre pontice, „BSNR”, București, XII (1915), p. 157-171

M. C. Sutzu, Contribuția numismaticei la istoria României transdunărene, „Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice”, București, seria 2, tom XXXVIII, 1916.

M. C. Sutzu, Monetele regilor sciți din Dobrogea. Regele Tanusa, „BSNR”, București, XIII, 27, ianuarie-martie 1916, pp. 1-3.

Prima parte a articolului publicat în „Revue Archeologique”  (octombrie 1881) este o microsinteză de istorie antică a Dobrogei, începând cu menționarea tracilor în sec. X î. H. între Dunărea de Jos, Marea Neagră și munții Balcani, până la reconstruirea limes-ului (frontieră fortificată romană) danubian de către împăratul romano-bizantin Iustinian I cel Mare (527-565). Studiul este bazat, în general, pe izvoare scrise grecești și romane: Herodot (sec. V î. H.), Tucidide, Xenofon, Strabon, Ptolemeu, Ovidiu, Tacit, Tit Liviu, Pliniu cel Tânăr, Ammianus Marcellinus (sec. IV), Iordanes, Procopiu (sec. VI).

În colecția princiară păstrată la Muzeul Național de Istorie a României, au fost identificate și publicate de C. Știrbulescu în 2014 trei teracote greco-romane provenind din Dobrogea.

Prima este capul unei statuete bărbătești din lut ars de culoare galben-roşiatic, turnată în tipar bivalv, cu dimensiunile 8 cm x 7,70 cm x 0,53-0,92 cm, datată în secolul III d. H, cu analogii în două fragmente de statuetă nord-africane publicate în 1987.

A doua este un fragment de statuetă feminină din lut ars de culoare roşu-gălbui, turnată în tipar bivalv, cu dimensiunile 7,90 cm x 7,20 cm x 0,70 cm, datată în sec. I-III, cu analogie într-o statuetă egipteană de epocă romană publicată în 1979.

A treia este fragment inferior de pateră din lut ars de culoare brun-roşiatic, turnată în tipar bivalv, cu diametrul de 11,40 cm și grosimea maximă de 1,80 cm, datat în sec. 1-11, cu medalion reprezentându-l pe Hercules în luptă cu leul din Nemeea, cu analogii în patru patere de Cnidos (sud-vestul Asiei Mici/sud-vestul Turciei asiatice) de sec. 1-11, publicate în 2000.

Vila aflată pe strada Krikor Zambaccian nr. 1 din zona istorică a Constanței, a fost construită pentru Mihail C. Șuțu de către arhitectul Grigore Cerchez în 1899. În clădirea locuită de prinț până la deces, pe mobile și pe etajere erau expuse statuete, vase, amfore şi piese din aur, argint şi bronz descoperite în cetatea Tomisului, după săparea fundaţiilor pentru noile construcţii din zona statuii lui Ovidiu, sau cumpărate de la constănțeni pasionaţi de istoria orașului. Imobilul a fost confiscat de regimul comunist, iar în 2011, după un proces de 20 de ani, acesta a reintrat legal în posesia moștenitorilor. Apoi, clădirea degradată a fost cumpărată și noul proprietar a demarat procesul de restaurare, imobilul fiind încadrat în Lista Monumentelor Istorice cu codul CT-II-m-A-02863.

III. Bibliografie

***, Vila Sutzu, „Heritage”, Constanța, https://heritageconstanta.com

Moisil Constantin, Opera științifică a d-lui M. C. Sutzu, „Buletinul Societății Numismatice Române”, București, XVI, 40, Octomvrie-Decemvrie 1921.

Moisil Constantin,  Michel C. Soutzo, „Balcania”, Bucarest, VI (1941)

Știrbulescu Cristina, Teracote greco-romane din colecția principelui Mihail C. Șuțu, „Cercetări arheologice”, București, XXI, 2014, p. 409-423.

Vîntu Carmen, Mihail C. Șuțu, istoric și numismat român, „Jurnal FM”, Piatra Neamț, 15 februarie 2026, https://jurnalfm.ro[/responsivevoice]

18 iulie 2026, orașul Deta / județul Timiș:

Participarea formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea) la sărbătoarea hramului Bisericii Romano-Catolice „Sf. Ana”.

 

21 iulie 2026, ora 17.30,Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ziua Banatului (21 iulie) / 308 ani de la Pacea de la Pojarevăț, 21 iulie 1718.

Sărbătorim împreună: Prieteni din Banatul Sârbesc în vizită la prietenii din Banatul Montan.

Miniexpoziție: cărți apărute în cadrul Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova în anul 2026. Prezintă din partea Casei de Presă și Editură „Libertatea” Valentin Mic (director adj.) și Marin Gașpăr (redactor șef);

Prezentări de carte și lecturi oferite de autorii acestora:

• „Reflexii eterne în oglinda timpului. Interviuri alese”, autoare: Mariana Stratulat, director CPE „Libertatea”, 2025;
• „Gânduri pentru frații români din Voivodina”, autor: pr. Petru Berbentia, carte apărută în cadrul CPE „Libertatea”, 2026;

Expoziție de artă plastică Tatiana Țibru, membră a Cercului „Deutsche Kunst Reschitza”.

Incursiuni muzicale: prof. Elena Cozâltea și grupul vocal-instrumental „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas) din Reșița.

 

22 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitat: dr. ing. Iacob Voia, cercetător științific principal, șef laborator cercetare și director. Tematica conferinței: „Reșița – 255 de ani foc nestins. Un moment remarcabil acum 60 de ani: înființarea ICPEH – Institutul de Cercetare și Proiectare Echipamente Hidroenergetice Reșița”.

 

27 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziția de fotografii „Insula Ada-Kaleh, perla Dunării”. Autorul expoziției: Michael Românu (Reșița / München).

 

28 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție origami, cu Ecaterina Trebel (Reșița).

Incursiuni muzicale: grupul vocal-instrumental „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas) din Reșița.

 

29 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri culturale.

Mikis Theodorakis (*29 iulie 1925, Chios – † 2 septembrie 2021, Atena): 101 ani de la naștere.

Prezentare de carte: „Mikis Theodorakis – Învingătorul / Ο ΝΙΚΗΤΗΣ / Le Vainqueur / Der Sieger / The Victor”, autoare: dr. Dana Antoaneta Bălănescu, Editura „Graph” Reșița, 2026.

 

30 iulie 2026, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Prezentarea revistei „Reflex“, (serie nouă), an XXVII, nr. 1 – 6 (304 – 309), ianuarie – iunie 2026 (redactor-fondator Octavian Doclin).

Prezentare de carte: „Silabele iernii”, autoare: Doina Gârboni (Bocșa), carte apărută în cadrul Editurii „Castrum de Thymes” Giroc, 2026.

 

 

 

18. Juli 2026, Detta / Kreis Temesch:

Teilnahme der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea) am Kirchweihfest der römisch-katholischen „Sankt Anna“-Kirche.

21. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Tag des Banats / 308 Jahre seit dem Frieden von Passarowitz, 21. Juli 1718.

Wir feiern zusammen: Freunde aus dem serbischen Banat zu Gast bei uns.

Bücherausstellung: Neue Bücher, erschienen 2026 im Presse- und Verlagshaus „Libertatea“ (CPE) in Pantschowa. Es stellen vor seitens der Gäste aus Serbien Valentin Mic (stellv. Direktor) und Marin Gașpăr (Chefredakteur);

Buchpräsentationen und Lesung daraus:

• „Reflexii eterne în oglinda timpului. Interviuri alese” (= „Ewige Spiegelbilder im Laufe der Zeit. Ausgewählte Interviews“), Autorin: Mariana Stratulat, Direktorin CPE „Libertatea”, 2025;
• „Gânduri pentru frații români din Voivodina” (= „Gedanken an die rumänischen Brüder in der Vojvodina“, Autor: Pfr. Petru Berbentia, erschienen 2026 bei CPE „Libertatea”;

Kunstausstellung Tatiana Țibru, Mitglied des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza”;

Musikalische Einlagen: Elena Cozâltea und die Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

22. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: Dr. Ing. Iacob Voia, leitender wissenschaftlicher Forscher, Leiter des Forschungslabors und Direktor. Konferenzthema: „RESCHITZA / 255 Jahre unstillbares Feuer. Ein bemerkenswerter Moment vor 60 Jahren: die Gründung des ICPEH – Institut für Forschung und Entwicklung von Wasserkraftanlagen Reschitza“.

 

27. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Fotoausstellung „Die Insel Ada-Kaleh, die Donau-Perle”. Autor der Ausstellung Michael Românu (Reschitza / München).

 

28. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Origami-Ausstellung von Ecaterina Trebel (Reschitza).

Musikalische Einlagen: die Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

29. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kulturelle Dialoge.

Mikis Theodorakis (*29. Juli 1925, Chios – † 2. September 2021, Athen): 101. Geburtstag.

Buchpräsentation: „Mikis Theodorakis – Învingătorul / Ο ΝΙΚΗΤΗΣ / Le Vainqueur / Der Sieger / The Victor” der Autorin Dr. Dana Antoaneta Bălănescu, Verlag „Graph” Reschitza, 2026.

 

30. Juli 2026, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Vorstellung der Reschitzaer Kulturzeitschrift „Reflex“, Jahr XXVII, Nr. 1 – 6 (304 – 309), Januar – Juni 2026 (Gründungsredakteur Octavian Doclin).

Buchpräsentation: „Silabele iernii”, Autorin: Doina Gârboni (Bokschan), Buch erschienen im Verlag „Castrum de Thymes” Giroc, 2026.

 

 

Scriitoarea Lavinia Betea, cunoscută pentru volumele biografice ale familiei Ceaușescu, a fost numită Cetățean de onoare al comunei Hălmagiu, locul ei natal. Distincția i-a fost oferită în cadrul Nedeii Țării Hălmagiului, la care au participat mii de oameni din Arad și județele vecine.

Evenimentul a inclus spectacole folclorice, un târg al meșterilor populari și sfințirea unei troițe, marcând reluarea unui obicei al locului.

Nedeea este o sărbătoare tradițională specifică din zona munților Apuseni, fiind o combinare de slujbe religioase cu spectacole care conțin dansuri și cântece populare, având rolul de a păstra vie comunitatea și datinile ei.

În cadrul acestui eveniment, autoritățile i-au conferit Laviniei Betea distincția în semn de apreciere pentru contribuția la studiul istoriei recente, prin cărți și interviurile-document care au adus în atenția publicului aspecte despre regimul comunist puțin știute de publicul larg.

Născută în 1956 în județul Arad, zona Hălmagiu, a urmat studiile liceale la Liceul Pedagogic din Arad, iar apoi a urmat studiile superioare ale Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Doctor în psihologie socială, Lavinia Betea și-a construit o carieră solidă în publicistică, cercetare și activitate didactică, colaborând cu numeroase publicații și universități. „M-am născut de fapt la Brad, dar părinții și bunicii trăiau la Bănești. Cred că sunt primul copil al locului care s-a născut la o maternitate. Distincția primită a fost o mare și plăcută surpriză pentru că se spune că nimeni nu-i profet în satul lui și e foarte greu să ajungi prețuit de comunitatea ta, cu atât mai mult pentru ce fac eu. Dacă ai fi artist, sau o profesie vizibilă… dar a fost o surpriză, pentru că oamenii s-au gândit în timpul de acum că poate e momentul să prețuiești omul care iubește cartea. Suntem într-o mare criză în ceea ce privește educația copiilor: se doresc multe diplome, dar părinții nu realizează ce e dincolo de diplome. Diplomele trebuie susținute de lectură. Dacă mi-aș descrie profesia și pasiunea de o viață ar fi aceea de om al cărții”, a spus scriitoarea.

Despre meleagurile ei natale și dragostea față de lectură și profesia de dascăl, Lavinia Betea a așternut amintiri în „Învățătorii. Autoportretul unei generații”, o lucrare semnată alături de încă cinci coautori. (specialarad.ro)

Foto: Facebook

La început de iulie, Administrația Parcului Natural Vânători–Neamț a înregistrat o altă premieră, datorată taberei de jurnalism de mediu, organizată între 9-10 iulie, de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și ECOTIC, care contribuie activ la informarea populației României asupra importanței colectării separate a deșeurilor, prin proiecte dedicate școlilor, companiilor sau comunităților locale. Din această perspectivă, colaborarea dintre ECOTIC și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România s-a construit, firesc, de-a lungul anilor, având ca obiectiv comun promovarea informațiilor despre protecția mediului în rândul jurnaliștilor și susținerea dezvoltării jurnalismului de mediu. Un exemplu al acestei preocupări comune este și această tabără, al cărei program a inclus întâlniri cu experți și practicieni din domeniul protecției mediului, ateliere practice, studii de caz și sesiuni interactive menite să dezvolte competențele participanților în documentarea și comunicarea subiectelor de mediu. Printre lectori, în ordinea apariției în fața cursanților, nume importante în domeniu, precum Magda Irimia, Cristina Bîcîilă, Dănuț Ungureanu, Marius Costache sau Raul Pop, ca să nu mai vorbim de specialiștii de la Ecotic: Valentin Negoiță, Alexandra Giucă sau Ema Cumpătă. Cum rezultatele unui curs depind nu doar de valoarea lectorilor, ci mai ales de cea a cursanților, ajunge să spunem că la eveniment au participat jurnaliști reprezentând nouă filiale ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, respectiv filiala „Aurel Mureșanu” Brașov-Covasna, filiala Iași, filiala Piatra Neamț, filiala „Brunea Fox” din Roman, filiala „Marius Mircu” – Bacău, filiala Casa Presei – București, filiala Sector 6 – București, precum și filialele UZPR din Diaspora, cea din Republica Moldova și Spania – Europress.

Subiectele abordate teoretic, precum economia circulară, gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice, reutilizare, comunicare de mediu și rolul jurnalismului în promovarea unui comportament responsabil față de natură au fost dublate de vizitele în Parcul Natural Vânători Neamț. Pe urme de zimbri și elani, pe traseul educațional „Școala Pădurii” sau la cunoscutele mănăstiri Neamț, Agapia și Văratec, participanții au luat contact cu provocările legate de administrarea unei arii protejate de interes național, iar pentru a avea răspunsuri sau confirmări, jurnaliștii au luat „la cald” interviuri cu membrii Administrației Parcului Natural Vânători Neamț. Buna dispoziție și umorul au fost ingredientele care au conferit savoare și prospețime acestei manifestări, prilejuind nu doar dobândirea unor noi cunoștințe teoretice, ci și legarea unor noi prietenii.

Traducerea limbajului științific într-o informație clară și accesibilă publicului larg conduce la o informare corectă, indispensabilă, așa cum sugerează și afirmația lui David Attenborough: „Nimeni nu va proteja ceea ce nu prețuiește și nimănui nu-i va păsa de ceea ce nu a cunoscut.” Pornind de la această convingere, organizarea taberei de jurnalism de mediu a reunit, prin parteneriatul dintre Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, ECOTIC și Administrația Parcului Natural Vânători-Neamț (Romsilva), specialiști din industrie, experți în conservarea naturii și reprezentanți ai mass-media, animați de convingerea că numai împreună pot contribui la o abordare informată, critică și echilibrată a subiectelor de mediu.

Grație bunăvoinței domnului Iacob Sârbu, zelosul colecționar al Băilor Herculane, prieten și colaborator, am intrat în posesia unui document istoric deosebit. Prin conținutul său, acesta ne dezvăluie unul dintre momentele de referință ale luptei Bisericii noastre Ortodoxe pentru păstrarea identității naționale prin credință, în condițiile vitrege ale dualismului austro-ungar.

În rândurile de mai jos, prezint mai întâi transcrierea textului olograf din document, păstrând formele lingvistice, abrevierile și grafia specifică epocii (secolul al XIX-lea, cu influențe ale grafiei chirilice de tranziție transpuse în alfabetul latin):

––––––––––

Antet stânga sus: 

Nro. 35, pro 1870

Centru sus: 

Oficiolatulu parochialu din V. Bolvasinitia

Adresă:

Prea onoratului oficiulatu protopresbiterescu vito-docs romanu in Mehadia („vito-docs” este o adaptare din epocă a termenului „ortodox”-n.n.)

De dupa inalta ordinaciune arhiereasca din 30. Juliu a. c. subu Nru. consistor. 639. si alu prea onoratului scaunu protopresbiterescu d.d. 22. Augustu Nro. 169. cu totu a-denvulu (,,A-denvulu” / „Adevărul”, este o formulă juridico-bisericească ce exprimă conformitatea deplină cu ordinul primit de la eparhie și consistoriu- n.n.) am urmatu cele de acolo ordinate în privinția alegerii unui Deputatu romanu pentru congresulu alu 2-lea nationalu ce are a se tenea in Sibiu in 1/13 Octomvrie a.c. si in comuna susnumita țienandu-se Sinodulu parochialu astadi in b. l. c. c. v. intregulu sinodu parochialu in genere guralu a dechiaratu ca dupa invoirea celoru alalte sinode parochiale din tractulu prea onoratului oficiolatu protopresbiterescu si la alegerea ce acele sinode voru constata o si acestu sinodu ași da invoirea unanimu sunetu invoitu, invoiti. –

Dată:

Valeabolvasinitia in 6/18 Septemvrie 1870.

Semnătura:

Grigorii Vasilescu m.p.

parochu

––––––––––

Așa cum se constată din acest text, documentul a fost trimis din parohia Valea Bolvașnița* către Protopopiatul Ortodox Român din Mehadia și face referire directă la pregătirile pentru cel de-al doilea Congres Național Bisericesc al Mitropoliei Ardealului, ținut la Sibiu în octombrie 1870, sub conducerea mitropolitului Andrei Șaguna.

Acest al Doilea Congres Național Bisericesc, convocat de marele ierarh, reprezintă un moment de cotitură în istoria Transilvaniei și a Banatului, având o importanță politică și socială majoră pentru românii din Imperiul Austro-Ungar. Dincolo de caracterul său strict religios, modul de organizare al Congresului definea riguros conceptul de autonomie și democrație bisericească în cadrul Bisericii Ortodoxe din acea epocă.

Sistemul de reprezentare era pilonul central al acestui mecanism. Congresul Național Bisericesc nu se limita doar la clerici, ci funcționa după un model extrem de democratic pentru acele vremuri: o treime clerici și două treimi laici (mireni).

În acest cadru, scrisoarea trimisă din Valea Bolvașnița devine o dovadă clară a exercitării votului într-un mecanism electoral „de jos în sus”. Comunitatea din parohia bănățeană s-a întrunit în „Sinodul parohial” la data de 6/18 septembrie 1870 și a decis în unanimitate („cu unanima sunete”) să își exprime acordul deplin pentru desemnarea deputatului care urma să o reprezinte la Sibiu.

Dacă Primul Congres, desfășurat în 1868, aprobase legendarul ,,Statut Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania” (aprobat ulterior de împăratul Franz Joseph în 1869), sesiunea din octombrie 1870 a fost prima sesiune ordinară organizată strict după regulile acestui nou Statut. În cadrul ei s-au pus practic bazele administrative, școlare și financiare ale noului organism bisericesc autonom.

Despre rolul istoric al mitropolitului Andrei Șaguna, rămas în conștiința națională ca un vajnic apărător al drepturilor românilor, este reprezentativ discursul rostit la deschiderea lucrărilor din 1/13 octombrie 1870. Șaguna își exprima atunci profunda satisfacție de a vedea acest Congres consolidat: într-o epocă în care alte biserici ortodoxe din lume sufereau din cauza persecuțiilor sau a lipsei de libertate, Mitropolia românilor din Transilvania, Ungaria și Banat se bucura, în sfârșit, de pace și de o autonomie deplină.

Anul 1870 face parte dintr-o perioadă în care românii transilvăneni și bănățeni nu se bucurau de o recunoaștere politică oficială ca națiune în cadrul sistemului dualist. Cu toate acestea, prin structurile sale democratice, Biserica Ortodoxă a reușit să funcționeze ca un veritabil „stat în stat”. Prin intermediul acestor congrese, românii își gestionau singuri nu doar parohiile, ci și școlile confesionale, fondurile culturale și publicațiile în limba maternă. Iată de ce alegerea deputaților, așa cum a fost cea din Valea Bolvașnița, mobiliza întregul suflu al comunității, consolidând vitalitatea spiritului național.

*Parohia Ortodoxă din Valea Bolvașnița în izvoarele istorice:

Conform documentelor oficiale păstrate în șematismele istorice ale Episcopiei Caransebeșului, istoricul parohiei dezvăluie o comunitate profund ancorată în trecutul regiunii:

Satul are o istorie îndelungată, fiind atestat documentar încă din anul 1376, deși urmele de locuire din zonă urcă până în perioada Daciei Romane. În anul 1774, vatra așezării înregistra deja un număr semnificativ de 119 case, indicator al unei comunități românești mari și stabile, dezvoltate în jurul vetrei bisericii.

Biserica în care slujea preotul Grigorii Vasilescu (semnatarul scrisorii) a fost construită între anii 1790 și 1793. Lăcașul cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost ridicat din piatră și cărămidă, înlocuind, cel mai probabil, o biserică mai veche din lemn, conform tradiției din satele Banatului Montan. Turnul său clopotniță impunător domină și astăzi silueta așezării.

Arondarea administrativă: În anul 1870, parohia din Valea Bolvașnița aparținea de Protopopiatul Mehadia, aspect confirmat explicit de adresa manuscrisului („protopresbiterescu… in Mehadia”). Ulterior, în urma reorganizărilor administrative din secolul al XX-lea, parohia a trecut sub jurisdicția Protopopiatului Băile Herculane, în cadrul Episcopiei Caransebeșului.

Un detaliu cultural deosebit din istoria locală s-a petrecut în anul 1937, când satul și parohia au fost vizitate de marele istoric Nicolae Iorga. Acesta a fost primit cu un fast deosebit de întreaga comunitate chiar în fața bisericii, moment de profundă mândrie rămas viu în memoria colectivă a localnicilor.

Astăzi, parohia din Valea Bolvașnița își continuă misiunea de nucleu spiritual și identitar pentru credincioșii săi, trecând în ultimii ani prin ample lucrări de renovare, înfrumusețare și binecuvântare a eforturilor administrative.

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin

Surse bibliografice:

 * Academia.edu https://share.google/z7a8ik65Xl37QKe25

 * Wikipedia https://share.google/q5LDYaJL7CzqLoBkL

 * Episcopia Caransebeșului https://share.google/McQn8ExEAHqhP2xem

 * Basilica.ro https://share.google/8fgajCcxsqBLe9JO8

 * Πανεπιστήμιο Μακεδονίας https://share.google/BlJ3LXG4phT1mdctK

 * https://www.episcopiacaransebesului.ro

 * https://www.trinitas.tv

Sursa foto Parohia Valea Bolvașnița: Episcopia Caransebeșului (https://www.episcopiacaransebesului.ro/37-parohia-valea-bolvasnita/?hl=en-US&cn-reloaded=1)

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti. „European Parliament Training Programme for Young Journalists” se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.

Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.



Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;

– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;

– să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.



Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;

– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.


Context

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.



Contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și ECOTIC au încheiat Tabăra de Ziariști de Mediu, desfășurată în perioada 9 – 10 iulie 2026, la Parcul Natural Vânători Neamț. Timp de două zile, jurnaliști din toată țara au participat la workshop-uri și întâlniri cu experți din domeniu, aprofundând teme precum economia circulară, gestionarea deșeurilor, dreptul la reparare și legislația din domeniul gestionării DEEE.

Organizată sub tema „Introducere în economia circulară și protecția mediului„, tabăra s-a adresat jurnaliștilor cu experiență, dornici să își aprofundeze cunoștințele într-un domeniu aflat în continuă schimbare.


Sesiunile taberei

Reprezentanții ECOTIC au deschis sesiunile taberei cu o prezentare dedicată managementului deșeurilor de echipamente electrice și electronice, statistici actuale, provocările colectării și reciclării la nivel național și contribuțiile ECOTIC la dezvoltarea economiei circulare în ultimii 20 de ani.

Au fost aduse în discuție bune practici care să ilustreze diversitatea acțiunilor întreprinse de ECOTIC în direcția colectării și reciclării, a dezvoltării infrastructurii proprii de colectare, proiectelor educaționale și campaniilor de informare și conștientizare a populației.

Avocat Magda Irimia a prezentat cadrul legislativ din domeniul gestionării deșeurilor, cu accent pe obligațiile legale ale producătorilor, distribuitorilor și consumatorilor, precum și pe reglementările europene și naționale aplicabile domeniului DEEE.

Cristina Bîcîilă (Director General, Ateliere Fără Frontiere) a vorbit despre reutilizare, recondiționare și donații ca alternative la eliminarea echipamentelor electrice și electronice, prezentând modelul de colaborare al Ateliere Fără Frontiere cu ECOTIC și impactul social și de mediu al acestui parteneriat.

Raul Pop, Secretar de Stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a abordat rolul autorităților publice locale și centrale în gestionarea deșeurilor și dezvoltarea infrastructurii de colectare separată. Prezentarea sa a acoperit și modul de funcționare al organizațiilor de transfer de responsabilitate (OTR), relația dintre producători și sistemul de gestionare a deșeurilor, evidențiind actorii și mecanismele prin care întregul sistem funcționează în practică.

Marius Costache (Director General, GreenWEEE) a încheiat sesiunile prezentând procesul de reciclare a DEEE, de la colectare și transport până la tratarea și valorificarea materiilor prime, cu date concrete despre capacitățile și rezultatele GreenWEEE în domeniu. „Ne bucurăm că am avut prilejul de a dialoga cu ziariștii prezenți în Tabăra de la Vânători Neamț pe o tematică diversă dedicată tranziției României la economia circulară. Ne dorim ca fiecare jurnalist participant să fi plecat cu o imagine limpede asupra modului în care funcționează colectarea și reciclarea deșeurilor electrice și electronice, dincolo de statistici și obligații legale. Considerăm că o presă bine informată poate explica publicului principiile economiei circulare și cum ne putem implica fiecare dintre noi în susținerea acesteia pentru asigurarea unui viitor durabil’, a declarat Valentin Negoiță, Președinte ECOTIC.

„Tabăra de la Vânători Neamț a fost o experiență extraordinară. Cu toții am înțeles mai bine cum funcționează economia circulară, dincolo de cifre și statistici. A fost o plăcere să discut cu jurnaliști atât de interesați și implicați. Îmbucurător a fost și faptul că ei fac parte din 9 filiale UZPR – din țară și din Diaspora. Schimburile de idei arată că presa dorește să înțeleagă nuanțele legislației din domeniul deșeurilor și provocările cu care ne confruntăm. Această primă ediție a Taberei de Ziariști de Mediu ne-a demonstrat că avem nevoie de o presă bine informată pentru a explica publicului importanța reciclării. Interesul autentic al participanților ne motivează să continuăm proiectele educaționale și să lansăm o nouă ediție a concursului «Jurnalism pentru un Mediu Curat»”, a adăugat Emil Stanciu, Vicepreședinte al UZPR.

Cu această ocazie, la închiderea taberei, ECOTIC și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România au decis lansarea unei noi ediții a concursului „Jurnalism pentru un Mediu Curat”.

Anul 1937

La 1 mai era programată să se deschidă la Paris Expoziția Internațională a Artelor și Tehnologiilor Vieții Moderne, pentru care guvernul republican spaniol îl angajase pe Picasso să picteze o frescă, iar el s-a concentrat pe tragedia distrugerii orașului Guernica, spunând: „Știu că voi avea mari probleme cu această pictură, dar sunt hotărât s-o fac – trebuie să o facem pentru războiul care va urma…. artiștii care trăiesc și lucrează după valori spirituale nu pot și nu trebuie să rămână indiferenți la un conflict în care sunt în joc cele mai înalte valori ale umanității și ale civilizației” (Mary McAukiffe, Parisul la răscruce, p. 237, 238).

Chiar dacă prima ei recepție la Expoziția Internațională de la Paris, din 1937, n-a fost cum sperase autorul (presa franceză a ignorat-o, iar oficialii spanioli care se ocupau de pavilion au preferat o pictură care îi era mult inferioară), cu trecerea anilor a devenit una dintre cele mai emoționante picturi din toate timpurile.      

Spania în timpul Războiului Civil

Pe 26 aprilie 1937, orașul basc Guernica (Gernika, în bască) a fost bombardat aerian la cererea facțiunii naționaliste rebele a lui Francisco Franco, de către aliații acesteia, Legiunea Condor a Luftwaffei naziste germane și Aviazione Legionaria fascistă italiană, sub numele de cod „Operațiunea Rügen”. Orașul avea o poziție strategică, fiind folosit drept centru de comunicații de către forțele republicane. Bombardarea lui urma să faciliteze capturarea orașului Bilbao și astfel să-i asigure lui Franco victoria în nordul Spaniei. Atrocitatea comisă avusese rolul de a testa capacitatea Luftwaffe de a anihila un întreg oraș și de a zdrobi moralul locuitorilor săi. Nu întâmplător, Hermann Göring, comandantul Luftwaffe, alesese momentul în apropierea zilei de naștere a lui Hitler.

George Lowther Steer, un jurnalist și corespondent de război britanic, născut la 22 noiembrie 1909, în Africa de Sud, a fost trimis în 1937 să relateze pentru „The Times” despre Războiul Civil Spaniol, iar reportajul său extraordinar despre bombardamentul de la Guernica l-a inspirat pe Pablo Picasso să picteze capodopera antirăzboi care poartă numele orașului nimicit de bombe.

Nu a fost martor ocular al bombardamentului de la Guernica, sosind în zonă imediat după aceea, dar a văzut efectele lui și a stat de vorbă cu supraviețuitorii. În telegrama pentru Londra a descris cartușele bombelor germane, inscripționate cu Rheindorf 1936 și cu acvila germană, și a relatat despre bombele explozive și despre bombele incendiare, care foloseau termita pentru a crea o furtună de foc în centrul orașului.

Prin reportajele sale, a alertat națiunile occidentale în legătură cu folosirea de către germani a bombardamentelor teroriste cu scopul de a intimida civilii. Liga Națiunilor a desfășurat o anchetă, dar rezultatele au fost dezamăgitoare. Steer a ripostat oferind detalii despre distrugerile din oraș, despre craterele rămase în urma bombelor și despre bombardierele Heinkel He 111, folosite în atac. A fost unul dintre ultimii jurnaliști care a părăsit Bilbao, pe fondul înaintării trupelor naționaliste.

Cine a fost George Steer înainte de momentul Guernica?

A fost fiul unui director de ziar, care a urmat profesia tatălui său, după ce a studiat literatura clasică engleză în Anglia. Și-a început cariera jurnalistică în Africa de Sud, apoi a lucrat la Londra, pentru Yorkshire Post, iar mai târziu, pentru The Times.

A relatat despre războaiele care au precedat cel de-al Doilea Război Mondial, în special despre cel de-al Doilea Război Italo – Etiopian (în 1935) și despre Războil Civil Spaniol, perioadă în care a fost angajat de „The Times”, făcând cunoscute crimele de război comise de italieni în Etiopia și de germani, în Spania. S-a implicat în transportul măștilor de gaze pentru a oferi o protecție cetățenilor împotriva gazelor toxice utilizate ilegal.

După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1939, a fost trimis de „Daily Telegraph” în Finlanda, unde s-a confruntat din nou cu efectele bombardamentelor aeriene și cu actele de intimidare a populației de către armata sovietică.

Dar celebritatea i-a adus-o reportajul extraordinar despre bombardamentul de la Guernica.  

Pe 2 octombrie 2010, „The Times” scria despre memorialul său din Guernica – „Onoare pentru omul de la Times care a dat vestea despre atacul cu bombă incendiară de la Guernica”.

Și Guernica a rămas recunoscătoare. În 2006, a dezvelit, în memoria sa, un bust din bronz, iar o stradă a primit numele George Steer.   

Tragedia de la Guernica a inspirat și filmul cu același nume, din 2016. O coproducție hispano-britanico-americană, cu James D’arcy în rolul lui George Steer. O poveste care captivează și doare.

George Steer a murit în Birmania, în 1944, într-un accident petrecut în noaptea de Crăciun. Au rămas cărțile lui (Arborele din Gernika: Un studiu de teren al războiului modern. Cu planșe și hărți, din 1938, fiind doar una dintre ele) și cărți despre el (Nicholas Rankin – Telegramă din Guernica: Viața extraordinară a lui George Steer, corespondent de război. ISBN 0-571-20563-1, 2003, Faber și Faber).

Surse bibliografice

Wikipedia; Mary McAuliffe, „Parisul la răscruce”, Editura Corint Istorie, București 2024

(Revista UZP nr. 42/2026)

IOAN VASIU: Sunteți un comentator sportiv binecunoscut și apreciat. De ce ați ales acest profil de jurnalism?

VLAD ENĂCHESCU: Dacă îmi permiteți să încep cu o glumă, aș spune mai degrabă „fost comentator” – și vă mulțumesc pentru aprecieri. Meseria de comentator sportiv, am spus-o mereu, este cea mai frumoasă meserie din lume. Când am făcut primii pași, nu aveam de unde să știu asta; am descoperit-o pe parcurs și am iubit-o, și încă o iubesc, necondiționat. Nu cred că a existat un moment precis care să îmi fi direcționat pașii către televiziune. A fost, mai degrabă, dorința de a face jurnalism sportiv. Primele texte le-am publicat în revista „Vlăstarul” a liceului Spiru Haret  din București și în revista „Salut”, înființată de George Mihăiță, la începutul anilor ’90. Apoi s-a ivit oportunitatea de a testa televiziunea și nu am ezitat nicio secundă.

I.V.: Câți ani ați lucrat la TVR și în ce împrejurări ați ajuns acolo?

V.E.: TVR mi-a fost a doua casă timp de 13 ani și jumătate. Regretatul Cristian Țopescu este cel care mi-a deschis ușa, într-un soi de experiment. Tatăl meu voia, de fapt, să afle dacă am vreo calitate pentru jurnalism – pentru că eu asta spuneam că vreau să fac – și a apelat la bunăvoința, experiența și expertiza lui Cristian Țopescu.

Am intrat, la doar 18 ani, într-o redacție plină de corifei ai televiziunii acelor vremuri și cred că încă din prima zi prioritățile mele s-au schimbat. Am simțit că aceea este direcția și că asta vreau să fac. Apoi, pas cu pas, m-am specializat la locul de muncă: reporter, redactor, editor, realizator de emisiuni, comentator și așa mai departe, până am ajuns să coordonez Departamentul Sport al TVR (2003-2008).

I.V.:  Care sunt marii comentatori sportivi de la care ați „furat” unele dintre tainele acestei meserii?

V.E.: Am menționat deja numele lui Cristian Țopescu: el este primul „vinovat” pentru cariera mea în televiziune. Un alt om extrem de important în dezvoltarea mea, în special pe zona redacțională și de prezentator de știri, a fost Cornel Pumnea. M-a luat sub aripa lui, mi-a explicat tainele meseriei, mi-a arătat mecanismele și mi-a demonstrat că rigoarea în pregătire poate rezolva peste 80% din succesul produsului finit. Au mai fost Dadi Graur, Ioan Todan, oameni care au pus bazele primului departament de sport din televiziunea publică – eu am ajuns acolo în ianuarie 1995. Și, nu în ultimul rând, Emil Grădinescu, omul de care m-am apropiat cel mai mult și alături de care am comentat sute de meciuri. Am trecut de la agonie la extaz lângă echipa națională sau lângă echipele românești de club în competițiile europene. De la Emil am învățat cel mai mult în materie de comentariu live: modul de pregătire, minuțiozitatea, dozajul, îmbunătățirea permanentă a limbajului specific și a vocabularului.

I.V.:  Ați regretat vreodată că nu ați ales presa tipărită?

V.E.: Despre regret nu cred că pot vorbi, atât timp cât am iubit televiziunea. Ca să nu mai spun că și acolo exista o componentă importantă de presă scrisă, doar că nu se publica în forma clasică. Cochetez în continuare cu scrisul. Nu cred că sunt un scriitor ultra-talentat, dar nici cel mai slab din peisaj, tocmai de aceea îmi exersez încă abilitățile prin bloguri și în social media.

I.V.:  Unde vă desfășurați activitatea în prezent?

V.E.: După aproape 27 de ani de televiziune, am simțit că am nevoie de o pauză. Am coordonat timp de trei ani activitatea echipei feminine de handbal a CSM București – o perioadă minunată, de asemenea – iar de un an și jumătate am revenit în zona privată, ca director general al companiei de ticketing Eventim România. Aș spune că este o continuare naturală a pasiunilor mele: sportul și muzica. Și astăzi sunt în contact cu președinți de cluburi sau federații, sportivi, artiști, directori de teatru sau de operă, căutând permanent direcții de colaborare și proiecte care să aducă publicul mai aproape de evenimentele pe care le iubește.

I.V.: Din ce asociații sau uniuni profesionale faceți parte?

V.E.: Sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) de ceva timp și sunt plăcut impresionat de ceea ce am descoperit acolo, dar mai ales de ceea ce reușește asociația să facă pentru membrii săi. De asemenea, sunt în continuare membru al Asociației Presei Sportive (APS).

I.V.: Cum caracterizați, în câteva propoziții, actualul Campionat Mondial de fotbal?

V.E.: Globalizarea e o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, formatul extins deschide porțile pentru națiuni care, altădată, ar fi privit Mondialul doar de la televizor (păcat că și noi tot de acasă am privit). Pe de altă parte, expansiunea aduce inevitabil și o discuție despre diluarea valorică și despre calitatea produsului fotbalistic. Una peste alta, cred că este un turneu reușit: stadioane pline, interes uriaș, multe povești puternice și confirmarea că fotbalul rămâne, poate mai mult decât orice alt sport, limbajul comun al lumii.

Din punct de vedere sportiv, m-a impresionat Franța, prin maturitate și forță de lot, dar am admirat enorm și națiunile mici, precum Capul Verde, care au dat turneului acea emoție fără de care Mondialul ar fi doar o competiție a marilor puteri. Organizatorii au știut să transforme aproape orice într-un spectacol – și am văzut asta din plin – însă rămân și câteva umbre: ingerințele politice în sport, presiunea comercială uriașă și unele diferențe de interpretare ale arbitrajului, fie pe teren, fie din camera VAR. Pentru mine, însă, a fost un Mondial care m-a captat total: am dormit puțin și am fost conectat la febra de acolo, chiar dacă l-am trăit de aici, din țară.

Fotografia reprezintă una dintre cele mai importante forme de comunicare vizuală ale epocii moderne. De la apariția sa în secolul al XIX-lea, aceasta a evoluat în două direcții majore: fotografia jurnalistică și fotografia artistică. Deși utilizează același instrument tehnic – aparatul fotografic – cele două genuri răspund unor finalități diferite. Fotografia jurnalistică urmărește documentarea fidelă a realității și informarea publicului, în timp ce fotografia artistică urmărește exprimarea unei viziuni personale asupra lumii și producerea unei experiențe estetice.

În practica contemporană, granițele dintre cele două domenii devin adesea permeabile, numeroși fotografi împrumutând tehnici și principii din ambele registre. Tocmai această interferență justifică o analiză comparativă a asemănărilor și diferențelor dintre fotografia jurnalistică și fotografia artistică.

Atât fotografia jurnalistică, cât și cea artistică utilizează același limbaj fundamental: lumina; compoziția; perspectiva; culoarea; contrastul; expresivitatea cadrului.

Indiferent de scopul urmărit, fotograful trebuie să stăpânească regulile compoziției vizuale. Celebrul fotograf și teoretician Henri Cartier-Bresson considera că fotografia reprezintă „recunoașterea simultană a semnificației unui eveniment și organizarea riguroasă a formelor vizuale”.

Astfel, atât jurnalistul, cât și artistul caută imaginea capabilă să comunice eficient.

Ambele tipuri de fotografie transmit informații fără intermediul cuvintelor.

Roland Barthes afirma în lucrarea Camera Lucida că fotografia posedă o putere unică deoarece certifică existența unui fapt: „a fost acolo”.

În ambele cazuri fotografia: conservă memoria; provoacă emoții; influențează percepția publicului; modelează imaginarul colectiv.

Chiar și fotografia artistică păstrează o valoare documentară.

La rândul ei, fotografia jurnalistică poate deveni document istoric și operă artistică simultan.

Numeroase fotografii realizate în timpul celor două războaie mondiale sunt considerate astăzi atât documente istorice, cât și capodopere vizuale.

Contrar aparențelor, nici fotografia jurnalistică nu este complet obiectivă.

Fotograful decide: momentul declanșării; unghiul; distanța; obiectivul folosit; ceea ce include sau exclude din cadru.

Prin urmare, orice fotografie implică inevitabil un anumit grad de interpretare.

De preferat este ca jurnalistul să cunoască și tehnica fotografierii, să nu mai fie nevoie de un fotoreporter.

Susan Sontag observa că fiecare fotografie este, în același timp, o selecție și o interpretare a realității.

Scopul – aceasta este diferența esențială. Fotografia jurnalistică are drept scop informarea; documentarea;  relatarea faptelor; interesul public. Imaginea trebuie să răspundă acelorași întrebări ca textul jurnalistic: cine? ce? unde? când? cum? de ce?

Fotografia artistică are drept scop: expresia personală; emoția; reflecția; simbolizarea realității. Artistul nu urmărește neapărat adevărul factual, ci adevărul interior.

Fotografia jurnalistică trebuie să respecte realitatea observabilă. Manipularea imaginii este sever limitată.

Codurile deontologice interzic modificarea conținutului; eliminarea persoanelor; adăugarea unor elemente inexistente.

În fotografia artistică, asemenea limite nu există. Artistul poate: reconstrui scena; utiliza colaje; realiza fotomontaje; crea imagini complet imaginare.

Fotograful artistic dispune de libertate aproape totală. Poate modifica: culoarea; lumina; proporțiile; timpul; spațiul.

Fotoreporterul este limitat de realitatea evenimentului. El trebuie să surprindă ceea ce există efectiv.

Fotografia jurnalistică este legată de actualitate.

Valoarea ei este adesea dependentă de momentul publicării.

Fotografia artistică aspiră la universalitate. O imagine artistică poate fi apreciată independent de contextul istoric.

Fotografia jurnalistică se adresează: cititorului; telespectatorului; consumatorului de informație.

Fotografia artistică se adresează: privitorului; colecționarului; criticului;  vizitatorului muzeelor și galeriilor.

Diferențele devin evidente și în plan etic. În jurnalism predomină: adevărul;  verificarea; responsabilitatea publică; respectarea faptelor.

Manipularea imaginii poate compromite credibilitatea întregii publicații.

În arta fotografică criteriul principal îl reprezintă autenticitatea expresiei artistice, nu fidelitatea absolută față de realitate.

Interferențe între cele două domenii: În ultimele decenii diferențele s-au estompat.Numeroși fotoreporteri au realizat imagini apreciate și ca opere de artă.

Exemple relevante sunt: Henri Cartier-Bresson; Robert Capa; Sebastião Salgado; James Nachtwey.

Fotografiile lor documentează evenimente istorice, dar impresionează și prin: echilibrul compozițional; dramatism; utilizarea luminii; valoarea simbolică.

În sens invers, numeroși artiști folosesc tehnici documentare pentru a produce opere conceptuale.

Astfel, cele două domenii nu mai pot fi considerate complet separate.

Fotografia digitală și noile provocări. Revoluția digitală a modificat radical ambele domenii.

Inteligența artificială și programele sofisticate de editare permit realizarea unor imagini imposibil de distins de fotografiile autentice.

În jurnalism apare problema credibilității. Devine esențială verificarea: autenticității imaginii; contextului; sursei.

În arta fotografică, însă, tehnologiile digitale extind posibilitățile expresive și stimulează experimentul vizual.

Fotografia artistică și fotografia jurnalistică reprezintă două forme majore de exprimare vizuală, unite prin limbajul imaginii, dar diferențiate prin scop, metodă și raportarea la realitate. Dacă fotografia artistică urmărește transfigurarea lumii prin sensibilitatea creatorului, punând accent pe expresivitate, simbol și interpretare estetică, fotografia jurnalistică are ca obiectiv documentarea fidelă a faptelor și transmiterea rapidă și credibilă a informației. În primul caz, imaginea devine operă de artă, iar în cel de-al doilea, document istoric și mărturie a prezentului.

În epoca tehnologiilor digitale și a comunicării instantanee, granițele dintre cele două domenii tind uneori să se estompeze. Numeroși fotoreporteri realizează imagini cu o remarcabilă valoare artistică, în timp ce fotografii de artă utilizează adesea teme și contexte sociale specifice reportajului. Cu toate acestea, criteriul fundamental al diferențierii rămâne intenția autorului: artistul interpretează realitatea, în timp ce jurnalistul o consemnează și o explică, respectând normele deontologice ale profesiei.

Fotografia jurnalistică are o responsabilitate socială deosebită, contribuind la formarea opiniei publice și la conservarea memoriei colective. Marile evenimente ale istoriei moderne sunt cunoscute nu doar prin relatări scrise, ci și prin imaginile devenite simboluri ale unor epoci, imagini care au influențat percepții, au sensibilizat conștiințe și au determinat schimbări sociale și politice. În acest sens, fotografia jurnalistică este o sursă istorică de prim ordin.

La rândul său, fotografia artistică îmbogățește patrimoniul cultural prin capacitatea sa de a exprima emoții, idei și viziuni asupra existenței umane. Ea nu se limitează la reproducerea fidelă a realității, ci creează noi sensuri, invitând privitorul la reflecție și dialog estetic. Astfel, fotografia artistică contribuie la dezvoltarea sensibilității culturale și la afirmarea identității creatorului.

În concluzie, fotografia artistică și fotografia jurnalistică nu trebuie privite ca domenii aflate în opoziție, ci ca forme complementare ale culturii vizuale contemporane. Prima explorează adevărul interior și dimensiunea estetică a lumii, iar cea de-a doua documentează adevărul faptelor și realitatea socială. Împreună, ele demonstrează că imaginea fotografică este, simultan, artă, document și limbaj universal, capabil să depășească barierele lingvistice și culturale, devenind una dintre cele mai puternice modalități de comunicare și de conservare a memoriei umanității.

                                                               

Bibliografie selectivă

Barthes, Roland, Camera Lucida. Reflections on Photography, Hill and Wang, New York, 1981.

Bate, David, Photography: The Key Concepts, Routledge, London, 2020.

Berger, John, Understanding a Photograph, Penguin Books, London, 2013.

Cartier-Bresson, Henri, The Decisive Moment, Simon & Schuster, New York, 1952.

Freund, Gisèle, Photography and Society, David R. Godine, Boston, 1980.

Langford, Michael, Basic Photography, Focal Press, Oxford, 2010.

Newton, Julianne H., The Burden of Visual Truth: The Role of Photojournalism in Mediating Reality, Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah, 2001.

Sontag, Susan, On Photography, Farrar, Straus and Giroux, New York, 1977.

Foto: pixabay.com