O zi aparte – ne-a informat prof. Loredana Liliana Leleșan (foto), în calitatea sa de consilier educativ – când sunetul clopotelor cu ocazia sărbătorii Înălțării Domnului s-a împletit cu tăcerea plină de respect în fața monumentului dedicat eroilor neamului. A fost ziua în care timpul părea să stea în loc pentru a ne permite să ne aplecăm frunțile în fața celor care nu s-au mai întors acasă de pe câmpurile de luptă.

Autoritățile locale, reprezentații bisericii, elevi, cadre didactice și membri ai comunității s-au reunit într-un glas și o singură simțire pentru a aduce un omagiu celor care s-au jertfit pentru libertatea, demnitatea și hotarele României.

Manifestarea a debutat într-un mod înălțător, cu Te Deum-ul pentru cei care s-au jertfit pentru libertatea țării.

Primăria comunei Râu de Mori, ca semn al prețuirii veșnice pentru sacrificiile înaintașilor,  a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor. Prin acest ritual sacru, s-a reînnoit legământul de a le cinsti memoria și de a transmite generațiilor viitoare valorile morale pe care s-a construit societatea noastră.

În deschiderea evenimentului, autoritățile locale și conducerea școlii au subliniat importanța păstrării vii a cultului eroilor în rândul tinerei generații. Domnul primar, dr. ing. Flaviu Dilertea, doamna director, prof. Antonela-Livia Chiper și doamna bibliotecar Angela Avramescu au reamintit prin discursurile lor cât de important este să ne păstrăm rădăcinile, să ne cinstim înaintașii, să prețuim sacrificul lor și să le respectăm memoria.

Primarul Flaviu Dilertea (foto) a punctat faptul că, eroii nu aparțin trecutului, ei sunt temelia prezentului nostru. Fiecare palmă de pământ pe care călcăm liber astăzi la Râu de Mori a fost apărată cu prețul suprem de bunicii și străbunicii noștri.

Programul artistic pregătit de elevi a vibrat de patriotism și trăire autentică. Elevii ne-au încântat inimile cu un recital de poezie și cântece patriotice pline de trăire.

Cântecele emblematice precum „Treceți batalioane române Carpații” și „Noi suntem români” au răsunat puternic, trezind fiori de mândrie patriotică. Poeziile „Sus inima”, tulburătoarea „Doina” și capodopera eminesciană „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” au fost recitate cu o intensitate care a smuls lacrimi din ochii celor prezenți.

Punctul culminant al încărcăturii emoționale a fost atingerea trecutului prin intermediul cuvântului scris. Elevii școlii au dat glas unor scrisori autentice de pe front, trimise de soldați în timpul Primului și Celui de-al Doilea Război Mondial. Rândurile pline de dor de casă, de dragoste față de familie, dar și de curaj în fața morții au creat o punte temporală zguduitoare, aducând în prezent sacrificiul uman din spatele cifrelor istorice.

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de comuniune, lăsând în urmă certitudinea că memoria eroilor neamului rămâne vie, curată și veșnic cinstită pe meleagurile de la poalele Retezatului.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

 

23 mai 2026, orele 18.00 – 21.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Noaptea Lungă a Muzeelor și a Galeriilor.

Expoziție de artă plastică „Reșița / Reschitza” a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) din cadrul proiectului „Reșița / Reschitza, 255 – 100“. Participă cu lucrări: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Eleonora & Gabriel Hoduț, Doina & Gustav Hlinka, Nik Potocean, Mariana Troner, Maria Tudur & Tatiana Țibru.

Expoziție de afișe de la manifestările Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” Reșița, ianuarie – mai 2026.

 

 

23. Mai 2026,18:00 – 21:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Lange Nacht der Museen und der Ausstellungen.

Kunstausstellung, der Stadt Reschitza im Rahmen des Projekts „Reșița / Reschitza, 255 – 100“ gewidmet, mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka). Es beteiligen sich folgende Künstler: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Eleonora & Gabriel Hoduț, Doina & Gustav Hlinka, Nik Potocean, Mariana Troner, Maria Tudur und Tatiana Țibru.

Plakate-Ausstellung von den Veranstaltungen in der „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza, Januar – Mai 2026.

 

A apărut numărul 2 (22) / aprilie – iunie 2026 al revistei „Muzeul Presei Românești”, publicație trimestrială promotoare de cultură, educație și atitudine jurnalistică, coordonată de Tanța Tănăsescu și Dan Toma Dulciu, aflată sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Această ediție are un conținut bogat, reunind interviuri, studii istorice, eseuri, cronici culturale, sărbători aniversare și relatări despre manifestări profesionale, oferind o imagine amplă a vieții culturale și jurnalistice românești contemporane.

Omagiem pe Eminescu în preajma zilei de 15 iunie, prin articole semnate de Dan Toma Dulciu și Mihai Costin. Dan Toma Dulciu aduce argumente că Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, în Botoșani iar Mihai Costin ne invită pe 4 iunie 2026 la vernisajul celei de-a 50-a ediții a Salonului Național „Mihai Eminescu”, eveniment ce se va desfășura sub egida Camerei Deputaților, în Sala de Expoziții „Constantin Brâncuși” din cadrul Palatului Parlamentului României.

Tanța Tănăsescu evocă momente aniversare, aducând în prim-plan pe cosmonautul Dumitru–Dorin Prunariu. Este evidențiată omagierea, în Aula Academiei Române, a 45 de ani de la primul zbor cosmic al unui român, cu o privire dincolo de orizont. „De acolo de sus, frontierele nu se văd. Conflictele nu se văd. Vanitățile noastre nu se văd. Se vede însă o planetă fragilă, splendidă, învăluită într-o peliculă subțire de atmosferă, singura care face posibilă viața. Se vede casa noastră comună”, ne mărturisește Dumitru Prunariu.

Dr. Laurențiu-Ștefan Szemkovics ne prezintă Ordinul „Coroana României”, conferit în 1921 lui Nicolae Titulescu, precum și decorația acordată în 1880 lui Spiru Haret, apelând la faleristică, la heraldică și la sigilografie.

Tenerife, frumoasa insulă spaniolă situată în Oceanul Atlantic, parte a Arhipelagului Canare, este prezentată cititorilor de Dumitru-Tudor Tănăsescu, care ne descrie Masca, satul ascuns în Munții Teno – istorie, legende și fascinația turiștilor moderni, după ce l-a străbătut la pas în această primăvară. Satul este situat la o altitudine de aproximativ 650 de metri, într-o regiune caracterizată de canioane adânci, versanți abrupți și vegetație luxuriantă.

Experiențe surprinzătoare pe care le oferă insula Tenerife le aflăm din relatarea Denisei-Lăcrămioara Ioniță. Cea mai mare dintre Insulele Canare are mult mai mult de oferit decât șezlonguri, cocktailuri colorate și zile leneșe la soare. Insula reușește să combine spectaculos natura vulcanică, experiențele exotice, aventura și liniștea într-un mod fascinant.

Aurelian Popa Stavri ne aduce în atenție muzica și contextele specifice, astfel cum au fost menționate în Istoria Literaturii Dacoromane, volum scris de Mihail Diaconescu iar Prof. emerit Florentin Smarandache, punând întrebarea „ Ce se află la originea tuturor lucrurilor?”, ne oferă un magistral eseu despre Anaximandru și misterul începutului lumii.

Prof. univ. dr. Ioan N. Roșca oferă cititorilor revistei un subiect filosofic:  Semnificația actuală a concepției lui Blaga despre cunoașterea metaforică. În studiul amintit este analizată concepția lui Lucian Blaga despre metaforele plasticizante și metaforele revelatorii precum și despre prezența acestora în mituri și în toate celelalte forme ale creației umane, inclusiv în metafizică și știință. Autorul relevă, de asemenea, și câteva semnificații actuale ale concepției lui Blaga despre cunoașterea metaforică și despre conexiunea acesteia cu cunoașterea paradisiacă, cu cunoașterea luciferică, inclusiv cu matricea stilistică.

Ion Andreiță, pălmaș cu condeiul, se distinge ca o personalitate de elită a culturii române contemporane, un spirit lucid și elegant, care a îmbinat cu rară noblețe vocația scriitorului, rigoarea jurnalistului și rafinamentul diplomatului în slujba adevărului, a dialogului și a prestigiului României. De data aceasta, domnia sa ne cucerește cu amintirile sale pline de culoare, evocând povestea călătoriei spre Tibet, invitându-ne să pășim împreună pe Acoperișul Lumii.

Prof.univ.dr. Nicolae Vasile realizează un interviu neașteptat, de Ziua Internațională a Teatrului, având ca interlocutor Inteligența Artificială.

Pentru magia teatrului ajungem apoi în satul Remuș unde, pe scena Căminului Cultural, s-a jucat piesa „Scara fără sfârșit”, scrisă de Prof.univ.dr. Nicolae Vasile. Melodrama „Scara fără sfârșit” se bucură de aprecieri elogioase din partea publicului și a presei de specialitate. Piesa va fi înscrisă în vară la Festivalul Național de Teatru „Eusebiu Ștefănescu” de la Câmpina.

Dr. Aurica Ichim ne prezintă subiectul „Elena Cuza – prima doamnă a statului român modern”. „Doamna Elena Cuza, prima doamnă a statului român modern, rămâne o figură proeminentă a istoriei naționale, care deschide calea și contribuie la înființarea statului român modern. Nu multe sunt figurile feminine care, în istoria modernă a României, au reușit să treacă granițele cronologiei oficiale și să se fixeze durabil în memoria colectivă. Doamna Elena Cuza este una dintre aceste prezențe discrete, dar profunde, a cărei imagine s-a construit atât din fapte reale, cât și din proiecțiile afective ale unui popor aflat în plin proces de definire a propriei identități” ne mărturisește Dr. Aurica Ichim, Manager al Muzeului Municipal ,,Regina Maria” Iași.

Îndrăgita jurnalistă Camelia Pantazi Tudor ne invită să o însoțim prin Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, evocând personalitatea maestrului, meșteșugarul cuvântului, despre care se poate spune că este cel mai mare inovator al limbajului poetic al secolului XX, poetul care a transformat „urâtul” în frumusețe artistică, care a schimbat „bubele, mucegaiul și noroiul” în poezie, cu accent pe materializarea cuvântului.

Ion Bădoi expune date lămuritoare de ordin biografic, demonstrând că ziua de 5 octombrie 1902, este legitim considerată ziua de naștere a lui Zaharia Stancu.

Dan Toma Dulciu prezintă un material extins despre sistematizarea orașului București – evoluție istorică, principii și limite. „Studiul analizează evoluția sistematizării orașului București de la începuturile sale până în contemporaneitate, așa cum au fost acestea reflectate în presa vremii, evidențiind importante proiecte urbanistice, principiile care le-au fundamentat, cauzele neaplicării acestora și rolul personalităților implicate. Se subliniază caracterul discontinuu al dezvoltării urbane și tensiunea dintre planificarea teoretică și realitatea socio-politică. Dezvoltarea urbană a Bucureștiului reflectă evoluția societății românești în ansamblul ei”, mărturisește Dan Toma Dulciu. Și tot acesta ne propune cunoașterea biografiei și operei unui talentat poet contemporan, Răzvan Ducan, prezentat în interviul oferit revistei.

Talentatul traducător din lirica arabă, Octavian Hârșeu, dezvăluie cu măiestrie povestea vieții a doi cântăreți egipteni – Oum Kulthoum și Abdel Halim Hafez, cărora le tălmăcește în limba română minunatele versuri ale unor cântece de mare succes.

Aflăm de la Prof.dr. Mihai Popescu detalii interesante despre „Englezul de la Plevna”, de fapt repere bio-bibliografice și istorice despre Fredrick William von Herbert (n.1859). Cartea scrisă de acesta privind apărarea Plevnei (tradusă acum și în limba română, prin eforturile Editurii Prospexi din Dorohoi), a fost publicată inițial de Editura Longmans, Green, and Co., în anul 1895.

Referitor la activitatea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala „Cronica Timpului”, vă prezentăm informații despre cea mai recentă „Seară culturală românească”, din luna mai, eveniment ce se desfășoară în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană București. Această filială organizează lunar evenimente culturale dedicate jurnalismului, literaturii și artei noastre naționale, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” al Bibliotecii Metropolitane București.

Jurnalista Daniela Bădescu, membră a Filialei „Cronica Timpului”, reliefează profilul unei asociații de elită – AGIR, între inovație și tradiție culturală. Această asociație este cunoscută și apreciată pentru activitatea pe plan social, educațional, cultural și științific.

Muzeul Satului, precum și Fântâna Mioriței, din București, au împlinit 90 de ani de la inaugurare, iar Coiful de la Coțofenești, împreună cu două brățări dacice regale, au revenit acasă, la MNIR. Aceste momente semnificative sunt reliefate în cuprinsul revistei, având ca autoare pe Tanța Tănăsescu.

Sala de expoziții Theodor Pallady de la Biblioteca Academiei Române (B.A.R.) a găzduit, în perioada 29 aprilie – 8 mai a.c., o interesantă expoziție, intitulată sugestiv „Foi volante care au făcut istorie”, în care au fost aduse în atenția publicului documente prețioase tipărite în urmă cu două secole în Principatele Române. A fost subliniat încă o dată rolul B.A.R. în conservarea Patrimoniului, în menținerea trecutului ca resursă vie pentru prezent și viitor, veritabilă lecție de istorie. Nicolae Tănăsescu ne oferă bogate detalii legate de această expoziție, acoperind perioada 1820-1866, cu atenție sporită acordată documentului de înștiințare despre apariția gazetei românești „Curierul Bucureștilor”, 1829, având ca directori ai gazetei pe Ion Heliade Rădulescu și Costache Moroiu.

Mulțumim tuturor colaboratorilor care au făcut posibilă apariția acestei ediții.

Revista „Muzeul Presei Românești” este disponibilă în format digital la adresa https://tantatanasescu.blogspot.com

Vă urăm lectură plăcută!

IOAN VASIU: Pentru cei care te cunosc mai puțin sau deloc, te rog, stimate coleg, să te prezinți în câteva fraze.

VITALIE COJOCARI: Sunt jurnalist de 26 de ani, o profesie pe care nu o privesc doar ca pe o meserie, ci ca pe un mod de a înțelege și de a traduce lumea pentru ceilalți. Sunt și doctorand la Universitatea din București, unde cercetez transformările profunde prin care trece presa în era digitală, social media, fenomenul jurnalismului hibridizat.

Scriu pe canalele mele de Social Media. Pot fi găsit în special pe Facebook, YouTube, unde îmi dezvolt canalul meu. Sunt tată de junioară la tenis. Natalia mea are 13 ani și o sprijin cu ce pot și cât pot în sportul ei.

I.V.: Activitatea ta jurnalistică ar putea fi împărțită în două: jumătate desfășurată la Chișinău și jumătate la București. Detaliază puțin.

V.C.: Este o împărțire corectă, dar trebuie să-i adaug niște repere temporale. Sunt în România din 2006, de jumătate din viață. În Chișinău am fost jurnalist în anii studenției. Dar nu am abandonat niciodată Chișinăul cu adevărat. De fapt, pentru mine este același spațiu informațional.  Mereu am încercat să găsesc subiecte care să-i intereseze pe urmăritorii mei din România și pe cei din Republica Moldova. Am făcut asta și am reușit de cele mai multe ori. Este cea mai mare bucurie a mea, să știu că sunt jurnalist care poate să-și facă meseria și în Republica Moldova, dar și în România.

I.V.: Concret, unde îți desfășori acum activitatea ca jurnalist?

V.C.: Sunt jurnalist din zona New Media. Adică scriu pe canalele mele de social media, scriu pe Facebook, am o emisiune pe care o public pe canalul meu de YouTube. De asemenea, colaborez cu redacții pe proiecte independente. De pildă, cu RFI România am o colaborare frumoasă. Public acolo „Cronica lui Vitalie” – este despre ce este important în Republica Moldova. Cu Espress.ro am de asemenea o colaborare minunată. Este o redacție pan europeană, îmi place foarte mult stilul acesta de jurnalism pro-european. E nevoie de mai multe știri despre Europa. Colaborez și cu „Cotidianul”. O redacție care vrea subiecte în profunzime în care dezvălui știri, fenomene despre Rusia de astăzi.

I.V.: Știu că ai lucrat atât în televiziune, cât și în radio. Care îți place mai mult?

V.C.: Mereu m-am văzut ca om de televiziune. Mi-a plăcut mult să combin textul cu imaginea. Dar nu se poate să fii om bun de televiziune fără o voce pusă la punct, fără sunet echilibrat, adică fără radio. Îmi place radioul, îmi place mult că a prins din nou viață prin podcasturi. Este esențial să-și păstreze dorința de a ajunge la om. Radioul nu a murit, doar s-a adaptat minunat la noile vremuri. Cred că și televiziunea va trebui să o facă. De altfel, acum sunt om de New Media, de jurnalism făcut prin noile forme ale comunicațiilor, de pildă, Social Media.

I.V.: Din care asociații sau uniuni faci parte?

V.C. : Aici este simplu, nu fac parte din nicio asociație ori uniune profesională. Este și un regret al meu. Trebuie să mă implic mai mult. Cred în asocierea profesională a jurnaliștilor. Este nevoie de așa ceva. Pe de altă parte, conduc o Asociație non-profit. Se numește simplu Asociația Natalia Cojocari. Am făcut-o tocmai pentru a putea să o ajut pe fetița mea. Este junioară în tenis și are nevoie de mult sprijin, inclusiv financiar. Ca părinte în tenis trebuie să mă implic și să o ajut cât pot de mult.

I.V.: Se mai poate spune astăzi că presa este a patra putere în statul democratic?

V.C.: Acum ceva vreme aș fi spus că da, că este. Dar acum nu mai sunt atât de sigur. Presa a avut mereu acest rol pentru că i l-a conferit poporul. Omul urmărea presa și prin urmare îi dădea voie astfel să-l reprezinte în relația cu puterea. Întrebarea în acest moment este alta: poporul mai urmărește presă? De când au apărut canalele de social media, cât de mult citește cetățeanul știri, anchete, site-uri ? Cât se mai uită la televizor?

Nu este simplu de răspuns.

Presa tradițională și-a pierdut monopolul asupra informației și, odată cu el, o parte din autoritatea sa clasică. Astăzi asistăm la o „digitalizare” și o fragmentare a spațiului public. Presa mai este o putere doar în măsura în care reușește să rămână un filtru credibil împotriva dezinformării și a manipulării. Când jurnaliștii își fac meseria cu onestitate, investigând și taxând abuzurile, presa rămâne un „câine de pază al democrației”. Din fericire, jurnaliștii știu să se adapteze și se vor adapta în continuare pentru a putea să-și păstreze forța „puterii a patra”. Dacă nu o vor face, va fi extrem de greu pentru cetățeni să pună presiune pe Putere în diferite situații. 

I.V.: Ai regretat cândva pentru că ai ales jurnalismul și nu o altă profesie?

V.C.: Să spui că nu ai avut momente de oboseală sau de dezamăgire într-o profesie atât de dificilă ar fi nefiresc. Au fost momente în care am văzut cum eforturi uriașe se pierd în algoritmi sau cum publicul preferă uneori senzaționalul în locul analizei serioase. Dar nu am regretat niciodată alegerea făcută. Jurnalismul îți oferă un privilegiu extraordinar: acela de a fi în rândul întâi la istoria care se scrie sub ochii noștri și de a pune întrebări în numele celor care nu o pot face. Este o profesie care te menține viu, curios și conectat la realitate. Dacă aș lua-o de la capăt, aș alege exact același drum.

O atmosferă caldă, de sărbătoare a fost la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași, în 15 mai 2026, ziua în care aici, a fost omagiat compozitorul, dirijorul și profesorul universitar dr.Sabin PAUTZA. De fapt, ieșenii au spus tot timpul că această personalitate este a lor, Iașul fiind locul unde și-a desfășurat pentru început activitatea didactică, a compus lucrări importante, a format un renumit ansamblu coral numit ”Animosi”  și a dirijat orchestra conservatorului din capitala Moldovei. Acest loc i-a fost casă Maestrului Sabin Pautza timp de 20 de ani. Aici, la această renumită instituție de învățământ și-a început cariera didactică și tot aici și-a întemeiat familia. Aici a legat prietenii pentru o viață și a format oameni care au devenit personalități culturale.

Manifestarea derulată sub genericul “IN HONOREM SABIN PAUTZA”  a avut ca scop lansarea a două volume dedicate marelui muzician.

Prima carte denumită “Sabin Pautza – Muzica fără frontiere”, scrisă de Laura Otilia Vasiliu și Alex Vasiliu, apărută la Editura „Junimea” în 2026, este foarte bine documentată, atât în ceea ce privește biografia valorosului muzician, interpretând în același timp activitatea multidimensională a compozitorului, dirijorului și profesorului Sabin Pautza.

“Motivația noastră, a autorilor, are o componentă profesional ștințiifică și una biografic-emoțională, declară Laura și Alex Vasiliu. Sabin Pautza ne-a fost profesor de armonie, un profesor anti-sistem care, mai mult decât să ne învețe litera cărții, ne-a cucerit, ne-a provocat, ne-a dat aripi.

Iașul muzical îi datorează enorm. Prin talentul său unic a creat fundamentele unui fenomen artistic devenit tradiție: interpretarea coral-camerală profesionistă. Prin viziunea creatoare a configurat o atitudine componistică referențială pentru echilibrul dintre tehnicitate și expresie, dintre unitate și lipsa de prejudecăți stilistice, dintre valorificarea modelelor tradiției și oferta avangardei. Muzician total-compozitor, dirijor, pianist – Sabin Pautza a ajuns la o  percepție empatică în lumea largă, mai ales în spațiul nord american, oferind o imagine semnificativă a creației românești născute și în climatul cultural ieșean.”

Cea de-a doua carte numită “Sabin Pautza- Mărturii”, cuprinde amintirile foștilor studenți din perioada 1965-1984, anii în care profesorul universitar dr. Sabin Pautza a predat la Conservatorul din Iași. Dintre aceștia mulți au devenit personalități ale componisticii , interpretării muzicale și muzicologiei românești. Volumul a apărut la Editura „PIM” , în 2026.

Moderatorul  evenimentului a fost  profesorul Anca Sîrbu de la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași, muzicog și dirijor, un om al cărui traseu profesional a fost marcat de marele muzician. Anca Sârbu afirmă: “ În cei 20 de ani de catedră aici, pot mărturisi că nu există generație căreia să nu-i fi povestit despre Maestrul Pautza sau să nu fi dat mai departe ceea ce am învățat de la dânsul. “

Au fost emoții de ambele părți, ale călătorului muzician Sabin Pautza, care a dus cu el folclorul românesc peste ocean și l-a integrat în marile sale compoziții clasice, făcându-l cunoscut pretutindeni, dar și  ale foștilor săi studenți , care l-au admirat, apreciat și mai apoi i-au devenit prieteni.

Întâlnirea omagială a debutat cu decernarea titlului de PROFESOR EMERIT al Universității Naționale  de Arte “George Enescu” din Iași profesorului universitar dr. Sabin PAUTZA în semn de recunoștere a meritelor didactice, profesionale și pentru contribuția adusă la dezvoltarea învățământului superior.

S-a aplaudat îndelug, iar Maestrul impresioant a spus că se bucură tare mult de întâlnirea cu foștii săi studenți, de revenirea la Iași și de căldura cu care a fost întâmpinat, semn că cei de aici nu l-au uitat.

Apoi ca o încununare a acestor momente memorabile s-au interpretat compoziții semnate Sabin Pautza. Soprana Elina Velica a venit special de la București pentru a ne bucura cu două din liedurile scrise de maestru pe versurile poetei Carmen Pasat și ale profesoarei Adina Covaci.  Frumoase momente muzicale au fost oferite de interpreții Danel Paicu( clarinet) și Aurelia Simion(pian).

Corul “The Ones Vocal Artists” dirijat de Alexandru Semeniuc a bucurat auditoriul cu piese cunoscute și iubite, semnate de Sabin Pautza.

 

La final Maestrul Sabin Pautza a avut o lungă sesiune de autografe și discuții cu foștii săi studenți, dar și actuali studenți care au venit la întâlnirea cu marele muzician.

​Ziua de 21 mai 2026 a constituit pentru Mehadia un nou prilej de întoarcere la istoria atât de bogată a acestui loc. Zi cu o profundă încărcătură spirituală și patriotică, sărbătoarea Înălțării Domnului se împletește de mai bine de un veac cu Ziua Eroilor, în urma deciziei Sfântului Sinod din anul 1920, care a statuat această zi ca moment de cinstire a memoriei celor căzuți pentru neam și patrie. Legătura dintre cele două evenimente este una indisolubilă, având ca numitor comun identitatea națională. Această îngemănare transformă comemorarea într-un moment de slavă și recunoștință, depășind dimensiunea doliului și simbolizând, în esență, speranța și biruința asupra morții.

​În acest context, trebuie reafirmat că Mehadia nu este doar o așezare oarecare pe harta României, ci un punct nodal al istoriei Banatului de Munte, purtător al unei tradiții militare și de apărare multiseculare. Ca fost sediu de companie în cadrul Regimentului de Graniță bănățean, Mehadia a dat generații întregi de oameni care au învățat că libertatea, glia și demnitatea se apără cu prețul vieții. Eroii Mehadiei nu sunt doar nume abstracte în manuale, ci strămoșii direcți ai celor de azi – oameni care au luptat în Primul și al Doilea Război Mondial, mulți oferind jertfa supremă și lăsând în urmă familii îndurerate, dar și un exemplu de nestrămutat. Pe aceste considerente, putem afirma că legătura comunității noastre cu mărețul cult al eroilor, întărită de asemenea rădăcini adânci, trebuie cultivată în permanență cu rigurozitate și sfințenie.

​În spiritul acestor realități istorice, comunitatea din Mehadia a participat și în acest an la manifestarea organizată în cinstea importantului eveniment, din păcate însă, nu într-un număr atât de însemnat pe cât ar fi meritat momentul.

Cu toate acestea, implicarea instituțiilor locale în organizarea evenimentului a constituit esența reușitei sale. Remarcabilă a fost participarea activă a tinerilor, respectiv a elevilor de la Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg”, mobilizați prin lăudabila inițiativă a doamnei directoare, prof. Ionela Mihaela Domilescu. Prin prezența și prestația lor, aceștia au compensat în mare măsură lipsa de interes a unei părți a localnicilor față de semnificația profundă a momentului.

​Merită să ne oprim puțin asupra acestui aspect: cooptarea tinerilor în cadrul ceremoniei nu este o simplă inovație de moment, ci reprezintă cea mai firească și eficientă formă de a asigura „ștafeta memoriei”. Atunci când un tânăr îmbracă portul popular bănățean sau recită o poezie patriotică în fața monumentului, istoria încetează să mai fie o înșiruire rece de date și devine o trăire vie. Prin actul artistic, acești copii personalizează jertfa înaintașilor, conștientizând că cei căzuți pe front au avut, cândva, vârsta și speranțele lor.

​Aici trebuie apreciat în mod deosebit efortul educatorilor și îndrumătorilor din Mehadia. Într-o epocă în care atenția tinerilor este asaltată de mirajul mediului digital, reușita de a-i mobiliza pentru un program tematic reprezintă o dovadă de înalt profesionalism și patriotism discret. Astfel se reconfirmă faptul că dascălul nu predă doar materie, ci șlefuiește caractere și modelează conștiințe. Participarea activă la Ziua Eroilor îi învață pe elevi respectul instituțional, solemnitatea și recunoștința – valori care nu se însușesc la nivel teoretic, ci se deprind prin implicare directă. Peste ani, acești tineri vor deveni, la rândul lor, părinți și gospodari ai Mehadiei, iar amintirea zilelor în care recitau la monument va rămâne un punct de reper în formarea lor ca oameni. Cu emoția adusă la înălțime, ei au reușit să transforme o ceremonie formală într-un act de cultură vibrant, oferind sens și o valoare sporită momentului.

Prezența autorităților locale, în frunte cu primarul comunei Mehadia, inginerul Grigore Petru Bardac, a colectivului didactic al Liceului „Nicolae Stoica de Hațeg”, condus de doamna director Ionela Mihaela Domilescu, și a enoriașilor Parohiei Ortodoxe din Mehadia, păstorită de părintele Ciprian Danci, a oferit o dovadă certă a unei colaborări instituționale de succes. Împreună, aceștia au demonstrat profilul unei comunități unite, cu repere sănătoase, capabilă să își cinstească eroii în cadrul unei sărbători de prim rang și să ofere, astfel, un veritabil exercițiu comunitar de demnitate națională.

​Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin

 Mehadia, 21 mai – 2026

Există în calendarul nostru zile care nu sunt doar despre evenimente, ci despre o stare de spirit. Ziua Înălțării Domnului, împletită simbolic cu Ziua Eroilor, este una dintre ele. Dincolo de fastul ceremoniilor oficiale și de sunetul solemn al muzicilor militare care vor răsuna la Mormântul Ostașului Necunoscut sau în cimitirele de onoare din Ghencea și Filantropia, această zi ne propune un exercițiu de liniște. Este momentul în care privim înapoi nu cu tristețe, ci cu acea recunoștință discretă care dă greutate identității noastre.

Tradiția de a-i pomeni pe cei căzuți odată cu sărbătoarea Înălțării nu este întâmplătoare. Instituită în 1920, la scurt timp după rănile încă deschise ale Primului Război Mondial, această alegere a transformat jertfa militară într-o formă de speranță. Peste 330.000 de militari români au rămas atunci pe câmpurile de luptă pentru ca harta României Mari să prindă contur. Lor li s-au adăugat, în deceniile ce au urmat, martirii din închisorile comuniste, tinerii din decembrie ’89 și militarii care și-au găsit sfârșitul în misiunile internaționale recente, din Afganistan, Irak și Balcani.

Dar ce mai înseamnă „eroul” astăzi, într-o lume care pare să se grăbească mereu?

Eroul nu este doar statuia de bronz din centrul orașului. El este lecția de altruism care reverberează din trecut pentru a ne învăța cum să facem față provocărilor de azi. Însă pentru ca acest sacrificiu să nu rămână doar o pagină îngălbenită de istorie, rolul educației devine vital. Nu este vorba doar despre date memorate pentru examene, ci despre momentele acelea vii în care elevii se întâlnesc cu puținii veterani care ne mai pot privi în ochi. Când un tânăr ascultă povestea unui om care și-a pus viața în joc pentru o idee mai mare decât propriul confort, conceptul abstract de „patriotism” capătă chip și voce. Spectacolele omagiale și vizitele la monumente nu sunt simple activități școlare, ci ocazii de a înțelege că libertatea de care ne bucurăm azi, într-o lume globalizată, a fost plătită cu o monedă extrem de grea.

Educația în spiritul acestor valori – curaj, abnegație, simțul datoriei – nu înseamnă să privim doar spre trecut, ci să ne pregătim pentru viitor. O societate puternică nu se poate construi pe individualism, ci pe sentimentul că facem parte dintr-un întreg. Tinerii au nevoie să vadă în eroii de ieri modele de integritate pentru provocările de azi. Învățându-i să respecte memoria celor care au apărat demnitatea națională, le oferim, de fapt, o busolă morală pentru propria lor viață.

Libertatea de care ne bucurăm acum, integrați într-o Europă democratică, este o moștenire care a costat enorm. Diplomații noștri îngrijesc mormintele românești din afara granițelor, autoritățile locale și ministerele organizează expoziții și simpozioane, iar clopotele bisericilor vor bate la prânz în semn de omagiu. Este o desfășurare de forțe necesară pentru memoria instituțională. Însă esența zilei se află în gestul individual: un gând bun trimis celor care servesc sub drapel în teatrele de operații, o floare depusă la un monument de cartier sau, pur și simplu, înțelegerea faptului că o societate puternică se construiește pe unitate, nu pe izolare.

Eroismul, în forma sa cea mai pură, a fost și rămâne despre „mai binele” celuilalt. În această zi de sărbătoare, să ne amintim că suntem cine suntem pentru că, în momente de răscruce, au existat oameni care au pus viitorul nostru deasupra propriei lor siguranțe. Este o moștenire neprețuită pe care avem obligația să o purtăm cu demnitate, simplitate și, mai ales, cu multă căldură în suflet.

Foto: romania-actualitati.ro

(dialog blitz cu medicul Cristina Filip – Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara)

 

– Sunteți un medic tânăr, care lucrați într-un spital performant. Iubiți ceea ce faceți și vă implicați cu eficiență în sprijinul sănătății pacienților. Oferiți-ne cele mai semnificative destăinuiri personale.

– Atracția mea față de medicină a început încă de pe băncile liceului, când descoperind anatomia omului am ajuns să fiu fascinată de lucurile minunate pe care le putea oferi acest domeniu. Având și sprijinul unor doamne profesoare minunate de biologie și chimie extrem de dedicate, am reușit să îmi îndeplinesc visul de a deveni medic, fiind admisă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Ulterior, după terminarea facultății, având o familie întemeiată în Hunedoara, am ales să mă întorc acasă, astfel că la susținerea rezidențiatului am ales să ocup unul dintre posturile scoase la concurs. Recunosc că la momentul respectiv am fost foarte norocoasă, printre opțiunile existente fiind și Gastroenterologia, un domeniu pe care l-am adorat încă din facultate. L-am considerat mereu un domeniu fascinant pentru că mi-a oferit posibilități nenumărate, atât din punct de vedere al investigațiilor pe care le implică, cât și al posibilităților terapeutice pe care le poate oferi în sprijinul pacienților.

Dintotdeauna am considerat că este mult mai plăcut să lucrez față în față cu pacientul, fapt pe care această specialitate mi-l poate oferi zi de zi. Fiind o ramură vastă, cu multă patologie, aproape că nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Ne străduim ca pacientul să fie cât mai bine ascultat, pentru a beneficia de toate investigațiile care sunt necesare. Un sprijin de nădejde reprezintă și spitalul în care lucrez, care în ultimii ani s-a străduit să alinieze dotările secției de Gastroenterologie cu standardele existente în spitalele mari, fapt care ajută enorm de mult în bunul mers al lucrurilor. De cele mai multe ori nu este nevoie doar de medici buni, ci și de un spital performant care să îți poată oferi dotările necesare.

Ca arii de interes, ofer consultații în tot ce înseamnă patologia Gastroenterologică, efectuez gastroscopii și colonoscopii diagnostice și terapeutice în limita conferită de specialitate cu grijă și atenție față de fiecare pacient în parte. Iubind ceea ce fac, încerc să mă implic cât îmi stă în putere de mult, astfel încât pacientul să beneficieze de tot ce are nevoie, într-un mediu cât mai primitor.

Pentru că tot ce implică acest domeniu presupune multă muncă depusă anterior și la Hunedoara participăm la tot ce înseamnă conferințe, congrese și lucrări  de specialitate, pentru a fi la curent mereu cu toate actualitățile din domeniu.

Odată cu munca multă depusă, evident  vin și reușitele multiple, care conferă multă satisfacție și putere de a merge mai departe.

Din toată patologia Gastroenterologică, aș puncta o arie de interes pentru întreaga populație. Mă refer în acest sens la o patologie cu prevalență extrem de ridicată în România – cancerul colo-rectal care ar trebui căutat atât la pacienții care prezintă simptome specifice, cât și la  pacienții asimptomatici, începând cu vârsta de 45 de ani. Dacă se investighează acest lucru și sunt regăsite modificări patologice preneoplazice de tipul polipilor colonici, prin tehnicile endoscopice existente la ora actuală pot fi extirpați în siguranță, prevenind astfel apariția acestei patologii. Pentru că întotdeauna prevenția este mai bună decât tratamentul specific, recomandăm tuturor persoanelor cu vârsta de peste 45 de ani, să se prezinte la un consult gastroenterologic pentru a putea fi îndrumați înspre efectuarea investigațiilor de specialitate.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

20 mai 2026, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Proiect „Cei trei A din Reșița” – Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo în 12 expoziții dedicate Reșiței în anul aniversar 2026.

Expoziția Nr. 5, autor Bogdan Andrei Mihele.

 

 

 

20. Mai 2026, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Ausstellungsprojekt „Reschitza 255 / 100”. Die drei A in für Reschitza gewidmeten Ausstellungen: Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo.

Ausstellung Nr. 5, Autor: Bogdan Andrei Mihele.

 

„Frumosul va salva lumea.” – Feodor Dostoievski

 

Deși ne aflăm într-o epocă a tehnologiei, în care omenirea pare să înainteze spectaculos din punct de vedere tehnologic, lumea sărăcește profund în plan spiritual. Trăim într-un timp al vitezei excesive, al imaginii agresive, al senzaționalului ieftin și al unei libertăți înțelese greșit. Azi nu mai există în niciun domeniu acea responsabilitate morală, totul pare a fi permis în numele libertății și al modernismului, ajungându-se până la abolirea oricăror limite.

În acest peisaj atât de tulbure, sufletul omului contemporan este tot mai obosit, tot mai neliniștit și mai dezrădăcinat. Acum, mai mult decât oricând, lumea are nevoie de o salvare prin întoarcere la frumos, la valorile morale și creștine, la familie, bun gust, eleganță și armonie.

Când spun ‘’frumos’’  mă refer la frumosul autentic, profund. Nu mă refer nici  la frumosul superficial sau artificial și nici la luxul ostentativ. Frumosul adevărat este expresia ordinii interioare. El se naște din echilibru, din măsură, din respect față de sine și față de ceilalți. Civilizațiile mari ale lumii au înțeles că arta, muzica, literatura și moda nu trebuie să șocheze ci să surprindă plăcut, să înalțe sufletul. Cultura autentică a fost dintotdeauna o scară către lumină, nu o coborâre în vulgaritate și degradare.

Astăzi însă, asistăm adesea la o inversare a valorilor, care doare, zgârie și supără! În numele originalității absolute, al revoltei fără sens sau al unei pseudo-libertăți artistice, multe forme de expresie culturală par să cultive deliberat grotescul, urâtul și agresivitatea.

Observăm  adesea în modă, cum eleganța feminină, rafinamentul discret și noblețea vestimentației sunt adesea înlocuite de niște excentricități șocante, de haine sfâșiate intenționat sau de simboluri întunecate promovând o estetică a dezordinii și provocării. Moda, care odinioară exprima grație, feminitate și stil, a ajuns astăzi o formă de contestare violentă a armoniei.

Și aici nu vorbim despre clasicism, despre condamnarea modernității sau despre refuzul schimbării. Arta și moda trebuie să evolueze, însă evoluția lor trebuie să fie autentică nu prin distrugerea reperelor morale și estetice. Astăzi provocarea  a devenit  un scop în sine, vulgaritatea este confundată cu libertatea artistică, iar șocul pe care îl produce este ridicat la rang de valoare supremă. Astfel, cultura încetează să mai hrănească sufletul ci din contră, începe să îl tulbure, să îl zgârie.

Și în artele vizuale ca și în modă, observăm aceeași criză de sens. În trecut, pictura și sculptura încercau să surprindă frumusețea lumii, drama condiției umane, misterul divin sau noblețea spiritului. Marile capodopere nu erau doar obiecte estetice, ci ferestre către profunzimea sufletului și a gândirii. Astăzi, s-a ajuns ca orice formă de dezordine, orice manifestare șocantă sau lipsită de sens  sa fie declarată „artă”, iar publicului i se cere să accepte fără discernământ orice experiment vizual, chiar dacă acesta provoacă disconfort, neliniște sau repulsie. Eu înțeleg că arta autentică nu trebuie să fie neapărat comodă, dar nici nu poate deveni o glorificare permanentă a haosului, a urii sau a degradării. Menirea ei primordială rămâne aceea de a deschide sufletul către reflecție, sensibilitate și adevăr. Când arta pierde legătura cu binele și cu frumusețea, ea riscă să devină doar un zgomot banal.

În muzică și divertisment, fenomenul este la fel de vizibil. Din dorința de a atrage atenția cu orice preț, asistăm uneori la niște spectacole  demne de filmele horror,  care recurg la imagini întunecate, la estetici agresive, la simboluri controversate și sataniste sau la niște  puneri în scenă care șochează deliberat publicul.

Limbajul violent, sexualizarea excesivă, glorificarea drogurilor, a urii sau a agresivității devin teme recurente în multe produse culturale destinate tinerilor. Există cântece care încurajează violența,  banalizează degradarea umană și transformă vulgaritatea în normă.

Nu suntem puțini cei care am observat și am simțit existența unui interes puternic spre promovarea satanismului, chiar la  anumite evenimente culturale internaționale recente, fie spectacole muzicale, fie ceremonii publice, sau jocuri sportive, unde s-a depășit granița dintre libertatea artistică și ofensarea spirituală și religioasă. În multe cazuri, simbolurile sacre au fost batjocorite, fiind reinterpretate într-o manieră lipsită de respect, provocând reacții puternice din partea publicului.

Aceste controverse arată că omul contemporan încă mai simte nevoia de sacru, de respect și de limite morale, chiar într-o lume concentrată să glorifice permanent, la orice pas, nefirescul.

Dar cea mai mare pierdere nu este degradarea gustului artistic, ci slăbirea familiei și a valorilor fundamentale. Familia reprezintă primul spațiu al iubirii autentice, al educației morale și al echilibrului sufletesc. În familie învățăm respectul, răbdarea, compasiunea și credința. Atunci când familia este ridiculizată, ironizată sau marginalizată, întreaga societate începe să se destrame din interior.

Valorile creștine au stat timp de secole la baza civilizației europene: iubirea aproapelui, iertarea, modestia, respectul față de viață, demnitatea umană și responsabilitatea morală. Aceste valori nu au fost  considerate obstacole pentru progres, ci au fost considerate temelii ale culturii și ale umanismului autentic, secole de-a rândul.

Trebuie să  conștientizăm că o societate care își pierde reperele spirituale riscă să transforme libertatea într-o junglă morală în care orice este permis și nimic nu mai este sacru.

Întoarcerea la valori nu înseamnă fanatism, intoleranță sau respingerea celor diferiți. Înseamnă redescoperirea echilibrului, educație estetică, decență, discernământ și responsabilitate culturală. Înseamnă să ne întrebăm nu doar dacă un lucru este nou sau spectaculos, ci dacă el zidește sufletul sau îl degradează.

Copiii și tinerii de astăzi cresc într-un univers dominat de imagini agresive și stimuli permanenți. Dacă nu le oferim repere solide, frumusețe, lectură, muzică valoroasă, credință și modele morale, ei vor învăța să considere vulgaritatea drept normalitate.

De aceea, responsabilitatea noastră, a părinților, profesorilor, artiștilor, scriitorilor și promotorilor culturali este uriașă.

Astăzi, lumea nu are nevoie doar de tehnologie avansată și de spectacole grandioase,  ci și de oameni mai buni și de conștiințe treze. Tinerilor nu trebuie să le inoculăm o libertate fără limite, ci o libertate luminată de adevăr și iubire.

Salvarea umanității nu va veni din zgomotul marilor scene, ci din reîntoarcerea discretă la ceea ce este esențial: o familie unită, o carte bună, o pictură care inspiră pace, o melodie care mângâie sufletul, o femeie elegantă prin demnitate și modestie, un bărbat definit prin caracter și demnitate, o biserică în care omul își regăsește liniștea.

Civilizațiile nu mor atunci când sărăcesc material, ci atunci când își pierd sufletul. Iar sufletul unei lumi se păstrează prin adevăr, prin credință, prin frumusețe și prin respectul față de ceea ce este sacru.

Întoarcerea la frumos  este o necesitate spirituală nu este o nostalgie sterilă! Este singura cale prin care omul modern  mai poate ieși din haosul gălăgios al unei epoci care confundă adesea libertatea cu dezordinea și expresia artistică cu provocarea permanentă.

Adevărata artă nu umilește omul, ci îl înalță. Adevărata libertate nu distruge valorile, ci le protejează. Iar adevărata modernitate nu înseamnă abandonarea rădăcinilor, ci capacitatea de a merge înainte fără a pierde lumina care ne-a definit ca oameni.

În cele din urmă, întrebarea fundamentală rămâne aceasta: Ce fel de lume vrem noi să lăsăm copiilor noștri? Una dominată de țipete, cinism și vulgaritate sau una în care frumusețea, credința, iubirea și demnitatea să poată încă respira?

Răspunsul nu aparține doar artiștilor sau liderilor culturali, ci aparține fiecăruia dintre noi, prin alegerile pe care le facem zilnic, prin ceea ce admirăm, promovăm și lăsăm să intre în sufletul nostru.

Iar primul pas spre vindecare este chiar acesta: să avem din nou curajul de a iubi frumosul.

Mihaela CD

TWUC, LSR, WPAC

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că statele membre pot introduce mecanisme prin care editorii de presă să primească o remunerație echitabilă pentru utilizarea online a publicațiilor lor de către platformele digitale. Hotărârea a fost pronunțată la 12 mai 2026, în cauza C-797/23, într-un litigiu dintre Meta Platforms și autoritatea italiană de reglementare în comunicații AGCOM.

Litigiul a pornit de la contestarea de către Meta a legislației italiene de transpunere a Directiva (UE) 2019/790 privind dreptul de autor în piața unică digitală. Normele italiene obligă platformele online să negocieze cu editorii de presă o compensație financiară pentru utilizarea conținutului jurnalistic, interzic restrângerea vizibilității publicațiilor în timpul negocierilor și impun furnizarea datelor necesare pentru calcularea remunerației.

CJUE a stabilit că un asemenea mecanism este compatibil cu dreptul Uniunii Europene, atât timp cât remunerația reprezintă contraprestația economică pentru autorizarea utilizării publicațiilor de presă. Curtea a subliniat că editorii trebuie să poată refuza utilizarea conținutului sau să permită utilizarea acestuia gratuit, iar platformele care nu folosesc respectivele publicații nu pot fi obligate la plată.

Instanța europeană a considerat legitime și obligațiile impuse platformelor de a negocia cu editorii și de a furniza informații privind veniturile generate de utilizarea publicațiilor. Potrivit Curții, aceste măsuri contribuie la protejarea investițiilor realizate de editorii de presă și la menținerea unui echilibru între libertatea economică a platformelor și drepturile de proprietate intelectuală, precum și libertatea și pluralismul mass-media.

România a transpus aceeași directivă prin modificarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, introducând un drept conex pentru editorii de presă. Editorii români au dreptul exclusiv de a autoriza sau interzice utilizarea online a publicațiilor lor de către furnizorii de servicii ale societății informaționale, inclusiv platforme și agregatoare digitale.

Cu toate acestea, spre deosebire de modelul italian validat acum de CJUE, legislația română nu a construit un mecanism administrativ detaliat pentru stabilirea și garantarea unei remunerații echitabile. În România nu există o autoritate similară AGCOM care să stabilească criterii de calcul, să intervină în caz de blocaj al negocierilor sau să oblige platformele să furnizeze date privind veniturile generate de utilizarea conținutului jurnalistic.

Modelul românesc rămâne unul mai degrabă minimalist, bazat în principal pe recunoașterea dreptului editorilor de a negocia contractual cu platformele digitale, fără mecanisme speciale de arbitraj, transparență sau sancționare comparabile cu cele existente în Italia.

Hotărârea poate fi consultată aici:
CJUE – cauza C-797/23, hotărârea din 12 mai 2026

Comunicatul de presă al CJUE : Statele membre pot prevedea că editorii de presă au dreptul la o remunerație echitabilă atunci când acordă prestatorilor de servicii online autorizația de a utiliza publicațiile lor

Filiala UZPR Timiș „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara lansează în spațiul cultural – artistic românesc și european Festivalul Cultural Internațional „Eminescu, un vis în așteptare”, ediția a V – a, 2026, derulat sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și promovat pe site-ul UZPR (www.uzpr.ro).

Secțiuni:

– Poezie clasică: 4 – 5 poeme, din care cel puțin unul despre Eminescu

– Poezie în grai/religioasă: 4 – 5 creații

– Proză/interviu/eseu/reportaj: – fragment, 4 – 5 pagini

– Epigramă: 5 – 6 epigrame cu tema: Politică și politicieni!

– Volum poezie/proză, apariții recente: 1 exemplar

Creațiile vor fi transmise pe adresa de e-mail: butoidumitru@hotmail.com

Creațiile vor fi tehnoredactate cu următoarele caracteristici:

Word, format A4, font Times New Roman/12, diacritice, spațiere 1,5

Volumele de poezie/proză vor fi trimise prin curier la adresa asociației „Luceafărul de Vest“:

Str. Orșova nr. 25, sc. B, ap. 1, Timișoara, județul Timiș (Dumitru Buțoi)

Participanții vor mai transmite un CV cu date de identificare, contact și 1 foto (JPEG) și acceptul de publicare al creațiilor premiate/reprezentative în Antologia „Eminescu, un vis în așteptare”, ediția  a V–a, 2026.

Creațiile pot fi transmise/trimise în perioada: 15 mai – 1 octombrie 2026.

Jurizarea și decernarea premiilor se va desfășura în perioada 1 – 15 octombrie 2026.

În data de 15 ianuarie 2027 – Gală festivă la Timișoara, de Ziua Națională a Culturii Române și la 177 de ani de la nașterea lui Eminescu.

Decernările de premii se vor desfășura și în câteva orașe din țară, în funcție de numărul participanților și de posibilitățile organizatorilor, participanții fiind înștiințați din timp cu privire la data și locul acestora, prin e-mail/mesaj/telefonic/mass-media.


Obiective principale

– redescoperirea geniului eminescian în toate ipostazele vieții sale;

– omagierea personalității lui Eminescu;

– socializarea prin acțiunile întreprinse între iubitorii de cultură și artă;

– stimularea activităților și a spiritului de competiție în domeniul cultural- artistic și jurnalistic, referitor la instituții, organizații, asociații, cenacluri literare etc.

Beneficiari: elevi, adulți de orice profesie și opțiune, comunitatea

Festivalul are un caracter deschis, de voluntariat, la care se pot înscrie și alte instituții, organizații, grupări literare, participanți etc.


Premiile concursului

Marele premiu / Premiile 1, 2, 3 / Premii speciale  /Mențiuni / Meritul cultural / Diplome de excelență și onoare.

Creațiile premiate/reprezentative vor fi publicate în Antologia „Eminescu, un vis în așteptare”, volumul V, Revista ,,Luceafărul de Vest”, Revista ,,VIP Seniorii”.


Organizatori

– Filiala UZPR „Mihai Eminescu” Timiș,  coordonator Dumitru Buțoi – 

   e-mail: butoidumitru@hotmail.com

– Mișcarea Națională pentru Apărarea Drepturilor Omului România – MNADOR Timișoara – președinte Remus Știr.

Coordonator proiect:  Grigore Mâinea, membru UZPR, redactor șef adjunct & tehnoredactor „Luceafărul de Vest” & „VIP Seniorii” Timișoara.

Mai multe state europene – și membre NATO – încă guvernează teritorii mult dincolo de granițele lor imediate. De la Marea Caraibelor până la Oceanul Indian, părți ale Europei se află la mii de kilometri de continent, ceea ce ridică o întrebare fundamentală, dar… nerezolvată: există un mecanism colectiv pentru apărarea lor?

Un stat NATO poate activa articolul 5 al Alianței pentru a solicita asistență în cazul în care este atacat. Dar clauza de apărare colectivă pe domeniul său de aplicare geografic este de fapt definită în articolul 6, mult mai puțin cunoscut. Acesta prevede că, pentru ca articolul 5 să fie activat, trebuie să aibă loc un atac armat „pe teritoriul oricăreia dintre părți din Europa sau America de Nord (…), pe teritoriul Turciei sau pe insulele aflate sub jurisdicția oricăreia dintre părți din zona Atlanticului de Nord, la nord de Tropicul Cancerului”. Prin urmare, garanția supremă de securitate a NATO nu se extinde la o mare parte a teritoriilor de peste mări ale unora dintre statele Europei care au fost cândva imperii coloniale.

Spre deosebire de articolul 5 al NATO, articolul 42 alineatul (7) din Tratatele UE nu reprezintă o clauză de apărare reciprocă, ci o clauză de… asistență reciprocă. În schimb, nu are nicio limitare geografică. Odată declanșat, acesta oferă o garanție că „toate statele membre ale UE sunt obligate să asiste prin toate «mijloacele care le stau în putere» statul membru care a suferit un atac armat pe teritoriul său”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), Anitta Hipper, citată de Euractiv.


Europenii fac mai degrabă simulări

Doar că lucrurile sunt foarte complicate. În timp ce pe de o parte asistența reciprocă în cazul statelor UE este unul dintre subiectele dezbaterii politice la Bruxelles, mai multe țări membre rămân precaute cu privire la potențialele sale implicații – de pildă, se evaluează riscul ca o dependență mai explicită de mecanismele de apărare reciprocă ale UE să accelereze o retragere a SUA. În aceste condiții, diplomații europeni fac mai degrabă simulări ale aplicării amintitului articol 42, care rămâne definit mai mult politic decât testat în mod clar.

Franța este statul membru al UE cu cele mai multe teritorii peste mări. Sub Tropicul Racului – deci în afara domeniului de aplicare al articolului 5 al NATO – Parisul controlează Guyana Franceză, care găzduiește Portul Spațial European al Agenției Spațiale Europene. De asemenea, include Guadelupa, Martinica, Saint-Martin și Saint-Barthélemy, în Caraibe. În Oceanul Indian, Réunion și Mayotte rămân parte a statului francez.

Securitatea acestor teritorii este responsabilitatea exclusivă a forțelor armate franceze, dar, ca parte a Uniunii Europene, orice atac armat ar putea determina Parisul să activeze mecanismul de asistență reciprocă al UE.

Țările de Jos dețin, de asemenea, teritorii caraibiene, printre care Aruba, Curaçao, Sint Maarten, Bonaire, Sint Eustatius și Saba. Într-un interviu, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe olandez a confirmat că aceste teritorii „nu intră sub incidența geografică a articolului 5 al NATO, deoarece se află la sud de Tropicul Racului. Dar o prevedere precum articolul 5 nu este necesară pentru ca aliații să solicite sau să ofere asistență (militară) în cazul unui atac armat asupra oricăruia dintre aceste teritorii”.

Doar că, spre deosebire de cazul francez, Aruba, Curaçao și Sint Maarten sunt… țări autonome în cadrul Regatului Țărilor de Jos. Chiar și așa, autoritățile olandeze percep articolul 42 în contextul unui potențial atac ca „o expresie a solidarității dintre statele membre ale UE”. În dreptul Groenlandei, același principiu – potrivit aceluiași purtător de cuvânt, „Groenlanda face parte din teritoriul Regatului Danemarcei și, prin urmare, este acoperită de clauza de asistență reciprocă”. Asta dincolo de faptul că Groenlanda se află deasupra Tropicului Racului, ceea ce o face eligibilă și pentru protecția NATO…

Spania este un alt caz interesant. Exclavele sale Ceuta și Melilla, din Africa de Nord, par să se afle într-o „zonă gri”, deoarece se află în afara Europei și Americii de Nord. În 2022, înainte de summitul NATO de la Madrid, problema a ieșit la suprafață în dezbaterea politică internă. Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez susține că Spania este membră NATO de peste 40 de ani, iar „Ceuta și Melilla sunt Spania”. Ca urmare, dacă aplicabilitatea articolului 5 al NATO poate fi dezbătută, nu există o astfel de ambiguitate în ceea ce privește clauza de asistență reciprocă a UE.


Responsabilitatea poate rămâne neclară

Un caz special este cel al Marii Britanii. Stat membru NATO din afara UE, acesta păstrează 14 teritorii de peste mări sub suveranitatea Coroanei Britanice. Acestea sunt răspândite pe oceanele Caraibe, Atlantic și Pacific. Majoritatea se află, de asemenea, în afara cadrului geografic de bază al articolului 5 al NATO.

O recentă dezbatere geopolitică le-a readus în prim-plan – într-un e-mail intern recent, relatat inițial de Reuters, Departamentul Apărării al SUA ar fi luat în considerare revizuirea poziției Washingtonului privind suveranitatea Insulelor Falkland. Subiectul este foarte sensibil – Argentina consideră și astăzi că Insulele Falkland îi aparțin), iar aceste teritorii de peste mări, care nu intră sub incidența articolului 5 al NATO, se bazează exclusiv pe Londra pentru protecția lor, întrucât Marea Britanie nu mai este stat membru al UE.

Dar și SUA au o astfel de problemă. Hawaii se află la sud de Tropicul Cancerului. Iar teritorii precum Puerto Rico, Guam, Insulele Virgine Americane și Samoa Americană nu intră nici acestea sub incidența Tratatului Atlanticului de Nord la capitolul apărare colectivă. Prin urmare, aceste teritorii se află în afara domeniului geografic strict de aplicare al articolului 5, bazându-se pe cea mai mare armată a NATO pentru securitate.

În condițiile reașezării pe temelii cu totul noi a securității globale, această lacună în înțelegerea securității teritoriilor de peste mări ale unor state membre ale NATO și UE reflectă moștenirea statelor europene cu amprente teritoriale globale într-un peisaj global în care Europa este mult mai restrânsă și are cadre ale sistemelor colective de apărare concepute ca atare. În cazul unei crize pe acest segment, așadar, responsabilitatea pentru teritoriile de peste mări poate rămâne neclară, cu toate consecințele care pot decurge de aici nu doar pentru artizanii polilor globali de putere și ale „jocurilor” geopolitice, ci mai ales – și mult mai grav – asupra unor populații întregi.

Ședința Consiliului Director al UZPR, desfășurată statutar, în 18 mai 2026, cu prezență la sediu și online și la care au participat, ca invitați, Ion D. Cucu, președinte al Filialei Caraș-Severin și Teodora Marin, coordonator al Editurii UZP, a dezbătut o serie de teme de actualitate pentru activitatea Uniunii, înscrise în ordinea de zi.

Președintele Dan Constantin a prezentat două informări – una în legătură cu dezbaterea organizată la Televiziunea Română, privind rolul instituțiilor media publice, cealaltă despre participarea UZPR la dezbaterea organizată de CNR UNESCO, ambele prilejuite de marcarea Zilei Mondiale a Libertății Presei. „La dezbaterea de la TVR am insistat asupra implicațiilor legislației europene European Media Freedom Act în România. UZPR, ca organizație de breaslă, este îndreptățită să elaboreze un Cod de etică și am făcut o invitație publică pentru organizațiile de profil jurnalistic să vină alături de noi pentru elaborarea acestui Cod”, a menționat Dan Constantin, adăugând că materialele scrise și video legate de cele două evenimente pot fi consultate pe site-ul uzpr.ro. În context, Adrian Ursu a afirmat că „este important să consolidăm legitimitatea organizației” și a propus elaborarea unui document relevant, din care să reiasă faptul că UZPR este alcătuită din jurnaliști de calibru, cu renume în breaslă, care lucrează

în instituții media consolidate, cu activitate pregnantă și are filiale puternice. La rândul său, Andreea Crețulescu a punctat faptul că UZPR este considerată organizație reprezentativă pentru presa din România, recunoscută ca atare ca uniune de creație și utilitate publică. De asemenea, în privința dezbaterii organizate de CNR UNESCO, Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR, a anunțat că vor continua evenimentele organizate în cadrul parteneriatului de tradiție cu UZPR.

Un alt punct pe ordinea de zi a fost prezentarea rezultatelor reuniunii regionale de la Carei, a conducerii UZPR cu reprezentanții filialelor din zona de nord-vest, vicepreședintele Emil Stanciu afirmând că aceste întâlniri „sunt necesare și oportune, pentru ca filialele din țară să fie ascultate”. „Cu ocazia acestei vizite la Carei, a reieșit că actualul Centru multicultural din municipiu poate să includă activități și din zona jurnalistică, întrucât filiala locală a UZPR este foarte bine organizată, poate fi în centrul unui astfel de proiect și poate realiza evenimente împreună cu colegi de breaslă din Ungaria și Ucraina, cu care jurnaliștii de la Satu Mare au conexiuni. Autoritățile locale s-au arătat interesate de această abordare”, a spus Dan Constantin.

Agenda de lucru a Consiliului Director a inclus și organizarea unui grup de lucru care va pregăti viitoarea dezbatere organizată de UZPR pe tema implementării European Media Freedom Act (EMFA) în România și a Directivei anti-SLAPP. Demersul a debutat în 2025, cu un eveniment care a reunit reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, mass-media și mediului academic și care a avut numeroase ecouri.

Pentru luna septembrie a anului 2026, UZPR pregătește o nouă ediție a acestei dezbateri. „Pe lângă evaluarea implementării europene în legislația românească, vom colabora cu alte entități media și ne propunem ca manifestarea să fie una de mare vizibilitate, cu paneluri, prezentare de studii de caz, evenimente interactive”, a spus Dan Constantin. Grupul de lucru este format, la start, din Andreea Crețulescu, Monica Cercelescu, Roxana Istudor, Narcis Luca și Claudius Dociu, cărora li se vor adăuga reprezentanți din filiale.

Ședința de Consiliu Director a inclus aprobarea înființării a patru noi Cluburi în interiorul UZPR – Clubul Presă culturală, Clubul Presă economică, Clubul Presă agrară, Clubul Corespondenților de război. „Aceste cluburi sunt structuri deschise, nu se substituie filialelor UZPR, își desfășoară activitatea potrivit Statutului UZPR și sunt alcătuite din membri ai UZPR, jurnaliști cu aceleași afinități profesionale, care vor organiza dezbateri și schimburi de idei legate de specificul profesiei”, a detaliat Dan Constantin. În condițiile în care toate aceste cluburi au depus documentele necesare, Consiliul Director a aprobat în unanimitate înființarea acestora.

Evoluția platformelor de comunicare ale UZPR în perioada 2024-2026 (nivelul lunii aprilie) a fost prezentată de Narcis Luca, inginer de sistem: „Din toate perspectivele (dezvoltarea platformei, volumul de conținut publicat și nivelul de audiență) și din toate măsurătorile efectuate (sistemul de monitorizare a traficului web AWStats) se desprind următoarele concluzii pentru site-ul uzpr.ro: 2026 continuă să mențină un ritm dinamic, foarte ridicat raportat la perioada similară din anii anteriori; între ianuarie și iulie 2026, numărul vizitatorilor unici aproape s-a dublat, după ce în trimestrul IV din 2025 variația vizitatorilor unici crescuse cu peste 520%; vizualizările pentru 2026 (ianuarie–aprilie) se apropie deja de jumătate din totalul anului 2025, cu vizite inclusiv din SUA, Norvegia și Polonia; Aceleași date se consemnează în dreptul paginii de Facebook a UZPR. De asemenea, Radio UZPR, care a înregistrat o creștere inițială spectaculoasă în 2022 și 2023, continuă acest trend – în 2026 depășise deja la momentul aprilie oricare an anterior integral. Toate cele trei platforme ale UZPR sunt în creștere constantă și semnificativă, la toți indicatorii, relevată de sistemele de măsurare și monitorizare”.

Totodată, în ședința de Consiliu Director s-a decis și o coordonare a activității conducerii (președinte, vicepreședinți, secretar general) pe zone geografice: Claudius Dociu – Moldova; Emil Stanciu – Ardeal; Mădălina Corina Diaconu – Muntenia; Dan Constantin – București.

În intervenția sa, Cornel Cepariu, președinte al Filialei Bacău, a subliniat necesitatea unei dezbateri ample, sub egida UZPR, despre viitorul presei, în legătură cu oportunitățile reale aflate la dispoziția tinerilor care vor să se îndrepte spre profesia de jurnalist și ale căror opțiuni sunt limitate, în special în provincie.

În finalul ședinței s-au mai anunțat și alte proiecte organizate de UZPR în perioada următoare: prima tabără de jurnalism de mediu, împreună cu Ecotic, la Parcul Natural Vânători Neamț, trei tabere de vară organizate în parteneriat cu Academia Română și cea de-a 20-a ediție a Zilelor Administrației Arădene. „Acesta este un eveniment care atestă faptul că istoria locală este un liant între generațiile de jurnaliști”, a afirmat Lavinia Betea.

Următoarea ședință a Consiliului Director al UZPR va avea loc pe 15 iunie, de la ora 13:00.


Departamentul Comunicare

Foto: Teodora Marin, Narcis Luca

Există un fir invizibil care leagă toate epocile. Un fir care nu se rupe atunci când imperiile dispar, când regimurile se schimbă sau când tehnologiile se transformă. Pentru Banat, acest fir începe în 1771, într-o tipografie modestă din cartierul Fabric, și ajunge astăzi într-un spațiu care nu mai are nevoie de cerneală: spațiul digital.

Presa bănățeană nu a dispărut. S-a transformat.

Tiparnițele care funcționau odinioară cu litere de plumb au fost înlocuite de tastaturi. Distribuția, care depindea de mâinile distribuitorilor și de răbdarea cititorilor, se face astăzi în câteva secunde. Orașul nu mai așteaptă ziarul de dimineață. Orașul este conectat permanent la propria sa realitate.

Și totuși, esența rămâne aceeași.

Material realizat de jurnalistul Radu Micu de la Radio România Timișoara.