Banatul de Munte este renumit în urma istoriei sale. Regiunea este cunoscută pentru diversitatea etnică formată în perioada Imperiului habsburgic iar mai apoi, austro-ungar, când au fost aduse diferite populații pentru dezvoltarea mineritului, metalurgiei și agriculturii.

În sud-vestul României, printre dealurile și pădurile Banatului Montan, stă ascunsă o comunitate frumoasă și primitoare, care și-a păstrat limba, credința și tradițiile de-a lungul secolelor. Este vorba despre comunitatea croaților din România, regăsită în Caraș-Severin, în jurul localităților Lupac, Carașova și satele învecinate.

Istoria arată că primii croați au ajuns pe actualul teritoriu românesc în secolele XIII-XIV. Cel mai numeros grup este cel al carașovenilor (karaševci). Aceștia sunt recunoscuți după tradițiile lor, dar, mai ales, după costumul tradițional. Pe vremuri, aceștia îmbrăcau portul în fiecare zi.

Bărbații tineri purtau cămașă lungă („košulja”) ,pantaloni din pânză („gače”), și o vestă ornată cu gaitane și tot felul de cusături („lajber”), iar femeile tinere având ca piese componente o cămașă („košulja”) , o fustă scurtă țesută („kece”), brâul („kanice”) și pe cap „krpa”, iar în caz de o sărbătoare mai importantă se purta „salba”, o coroană deosebit de frumoasă, ornată deasupra cu flori.

Uniunea Croaților din România are adesea parteneriate, inclusiv în trecut, cu Uniunea Democrată a Sârbilor și Carașovenilor. Această comunitate păstrează graiuri croate vechi și o identitate culturală distinctă în cadrul diversității etnice din România.

Cel mai cunoscut sat carașovenesc este Carașova, însă pe lângă acesta se remarcă și alte sate, precum: comuna Lupac, încă din anul 1598, Clocotici, 1690, Rafnic 1723, Nermet, Vodnic și Iabalcea.

Tradițiile acestora sunt recunoscute ca fiind unele dintre cele mai deosebite și rare din Banat. Au o formă de mister, diversitate și magie a credinței sătenilor. Carașovenii se mândresc cu obiceiurile, dar și cu loialitatea și hărnicia lor.

Ei nu trăiesc doar ca o etnie, ci ca o adevărată familie, un loc în care dacă ajungi te simți ca acasă, un loc în care diferența nu există. Odată ajuns pe coclaurile croaților ești binevenit indiferent de regiunea din care provii, oamenii sunt atât de călduroși încât din spusele celorlalți „simți că faci parte din acel loc’’.

În școli, încă se învață limba maternă croată, elevii mergând chiar la olimpiade și concursuri, având și oportunitatea de a participa la schimburi de experiențe cu copii din Croația.

Cultura este amplă, obiceiurile străvechi încă se țin. Chiar și tinerii păstrează în continuare tradiția și obiceiul comunității croate.

Inima familiei croate, personalitatea care a unit și care s-a luptat pentru evoluția și dezvoltarea comunității este GHERA GIUREĆ SLOBODAN , deputat și președintele UCR – Uniunii Croaților din România.

Este născut la 15 aprilie 1979, în comuna Carașova, Caraș-Severin. Crescut de mic atât în satul croat, cât și într-o familie croată, acesta și-a dezvoltat și accentuat iubirea și dragostea față de consătenii săi, dar și de întreaga comunitate.

Și-a început studiile în 2001, la Universitatea de Educație Fizică și Sport din Zagreb, debutând apoi în Parlament, pentru funcția de deputat și președinte al UCR. Ales de comunitate, acesta își începe activitatea ca președinte, dezvoltând mai apoi satele etnice.

De-a lungul debutului său, acesta a conturat importanța satelor croate și s-a luptat pentru evoluția noastră. Ne-a dezvoltat și ne-a creat pe noi, carașovenii, ajutându-ne să devenim ce suntem în ziua de astăzi – o familie unită și primitoare.

Acomodarea croaților în România nu a fost deloc greu de obținut, aceștia au știut mereu să se facă primitori.

Relația dintre croați și români în satele din România, unde comunitățile croate trăiesc de generații, a început prin apropiere, respect și conviețuire pașnică. De-a lungul timpului, oamenii au împărțit aceleași greutăți și bucurii, păstrându-și tradițiile, dar învățând unii de la alții.

Prieteniile, căsătoriile mixte și sprijinul reciproc au legat cele două comunități într-o poveste comună despre înțelegere și unitate.

Conviețuirea lor a dat naștere unei comunități unite prin omenie și apropiere sufletească.

Așa cum reiese din spusele sătenilor, aceștia se declară mulțumiți și primitori către legarea unor noi prietenii: „Rođeni smo ovdje ,ovdje smo odrasli i ovdje i dalje živimo. Dijelimo isti kraj ,iste uspomene i isti osjećaj pripadnosti’’ – „Ne-am născut aici, am crescut aici și aici trăim în continuare. Împărțim aceleași locuri, aceleași amintiri și același sentiment de apartenență’’.

Dansurile, muzica și folclorul croat sunt speciale față de celelalte obișnuite din Banat. „Danacul’’, dansat adesea la nunți dar și la ruga satului, „portanje”, în care băiatul dansează fata într-un cerc.

Frumoasele tradiții, graiul și omenia satelor carașovenesti rămân adânc marcate în inima oamenilor.

Toate acestea dau culoare și contur comunității noastre, o comunitate unită, o comunitate unde nu contează cât ai sau ce ai, contează sufletul, bunătatea și bunăvoința.

Așadar, croații din România își păstrează locul și identitatea culturală în continuare în adâncul Banatului Montan, trăind liniștiți și loiali comunității carașovenești. (Jurcul Sheila-Gabriela, Clasa a X-a C, Colegiul Național „Mircea Eliade’’)

15 iunie 2026, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiectul „Luna iunie – luna expozițiilor” (ediția a XIX-a).

Ziua Banatului Montan (15 iunie).

Mihai Eminescu (*15 ianuarie 1850, Botoșani – †15 iunie 1889, București).

Expoziție de fotografie: „Monumente și plăci comemorative, dedicate geniului eminescian”, realizate de Erwin Josef Țigla.

 

15 iunie 2026, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiectul „Luna iunie – luna expozițiilor” (ediția a XIX-a).

Ziua Banatului Montan (15 iunie).

Istoria Banatului Montan: Expoziție de fotografii din colecția Erwin Josef Țigla, reprezentând câteva dintre monumentele din Banatul Montan, ridicate în amintirea victimelor celor două conflagrații mondiale.

 

15 iunie 2026, ora 12.00, sediul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“ Caraș-Severin, Reșița:

Proiectul „Luna iunie – luna expozițiilor” (ediția a XIX-a).

Ziua Banatului Montan (15 iunie).

Expoziție Nik Potocean (Bocșa), membru al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

Prezentarea volumului „Arta lui NIK Potocean. O poveste homerică”, coordonatoare: Gabriela Șerban, apărut la Editura „Castrum de Thymes” Giroc, 2026, în cadrul Seriei „Bocșa, istorie și cultură”, vol. 79.

 

15 iunie 2026, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiectul „Luna iunie – luna expozițiilor” (ediția a XIX-a).

Ziua Banatului Montan (15 iunie).

„Cinste ție, copilărie!“ (ediția a XIX-a).

Expoziție de desene „Banatul meu drag”, ca rezultat al concursului transfrontalier organizat cu copiii în vârstă de 6 – 10 ani din România și din Serbia. Premierea participanților din România.

Miniconcert cu elevii Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița, coordonatoarea programului fiind prof. Nicoleta Garoiu.

 

 

 

 

15. Juni 2026, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Projekt „Juni – unser Ausstellungsmonat“ (XIX. Auflage).

Tag des Banater Berglands (15. Juni).

Mihai Eminescu (*15. Januar 1850, Botoșani – †15. Juni 1889, Bukarest).

Ausstellung „Denkmäler und Gedenktafeln, die an Mihai Eminescu erinnern“, mit Fotos von Erwin Josef Țigla.

 

15. Juni 2026, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Projekt „Juni – unser Ausstellungsmonat“ (XIX. Auflage).

Tag des Banater Berglands (15. Juni).

Fotoausstellung von einem Teil von Denkmälern, die dem I. und II. Weltkrieg gewidmet wurden und sich im Banater Bergland befinden (Autor: Erwin Josef Țigla).

 

15. Juni 2026, 12:00 Uhr, Sitz der Kreisbibliothek „Paul Iorgovici“ Karasch-Severin, Reschitza:

Projekt „Juni – unser Ausstellungsmonat“ (XIX. Auflage).

Tag des Banater Berglands (15. Juni).

Ausstellung Nik Potocean (Bokschan), Mitglied von „Deutsche Kunst Reschitza“.

Buchpräsentation: „Arta lui NIK Potocean. O poveste homerică” (= „Die Kunst des NIK Potocean. Eine homerische Erzählung”), Koordinatorin des Bandes: Gabriela Șerban, erschienen im Verlag „Castrum de Thymes” Giroc, 2026, im Rahmen der Serie „Bocşa, istorie și cultură”, Band 79.

 

15. Juni 2026, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Projekt „Juni – unser Ausstellungsmonat“ (XIX. Auflage).

Tag des Banater Berglands (15. Juni).

„Lob der Kindheit!“ (XIX. Auflage).

„Mein geliebtes Banat“: Kinder-Zeichnungen-Ausstellung mit Arbeiten als Resultat eines grenzüberschreitenden Projekts mit Beteiligten aus dem rumänischen und aus dem serbischen Banat, zwischen 6 und 10 Jahre jung.

Preisverleihung für die Teilnehmer aus Rumänien.

Musikalische Einlagen: Schüler des „Sabin Păuța”-Kunstlyzeums Reschitza, Koordination: Nicoleta Garoiu.

 

Vineri, 5 iunie a.c., Ziua Italiei a fost marcată post-festum în Atriumul Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara prin vernisarea expoziției „Italieni și bănățeni. O istorie în documente”.

Evenimentul moderat de prof. univ. dr. Vasile Docea, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, împreună cu dr. Raul Ionuț Rus, șef al Serviciului Județean Timiș al Arhivelor Naționale, a început de la ora 13:00.

Expoziția realizată în parteneriat cu Arhivele Naționale Timiș va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii iunie. Ea reunește volume semnate de autori italieni, în ediții originale ori traduceri publicate în România și în străinătate, ediții bilingve și trilingve, alături de reproduceri ale unor documente de arhivă și articole din presa vremii.

Despre expoziția realizată de dr. Thomas Remus Mochnacs împreună cu dr. Daniel Luca au vorbit: Aurelia Kincses, arhivist la Arhivele Naționale ale României din Timișoara și Thomas Remus Mochnacs, lector univ. dr. asociat la Universitatea de Vest din Timișoara. Istoricul Thomas Remus Mochnacs a amintit că Sfântul Gerhard a fost primul episcop italian care a venit în Banat și care a avut un rol hotărâtor în creștinarea ungurilor și consolidarea religiei creștine în Europa Centrală. Apoi a vorbit despre cronicarul italian care a descris cel mai bine Banatul, Francesco Griselini, despre Doamna culturii românești, Teresa Ferro, pe care am avut privilegiul să o cunosc pe vremea când eram bibliotecar la Sala de lectură a Facultății de Litere, Istorie și Teologie, bună pietenă cu regretata doamnă decan Ileana Oancea, ambele rămase în amintirea tuturor celor care le-au cunoscut, despre lectorul univ. dr. Daniele Pantaleoni.

Lansez doritorilor îndemnul domnului director al instituției gazdă, prof. univ. dr. Vasile Docea: „Dincolo de vorbe rămâne realitatea – vă invit să vedeți exponatele!”.

În cadrul Concursului Internațional de Canto “Ionel Perlea” desfășurat în perioada 22-24 mai 2026, la Slobozia din județul Ialomița, s-a acordat pentru prima oară Premiul “Șerban Codrin”. Acest trofeu reprezintă un omagiu adus celui care a înființat acest festival în urmă cu 35 de ani, în anul 1991. 

Născut la 10 mai 1945 în Bucureşti, Şerban Codrin a absolvit liceul „Dimitrie Bolintineanu” şi  Facultatea de Limba şi Literatura Română, Universitatea Bucureşti, promoţia 1968.

După absolvire, Şerban Codrin a fost profesor în diferite şcoli săteşti din judeţul Ialomiţa, apoi director al Bibliotecii Judeţene – Ialomiţa (în două etape: 1976 – 1982 şi 1998 – 2002). După Revoluţie a fost consilier al Comitetului Judeţean de Cultură Ialomiţa (1990 – 1995), director al Centrului Cultural „Ionel Perlea” – Ialomiţa (1995 – 1998) și bibliotecar-bibliograf al Bibliotecii Judeţene „Ştefan Bănulescu” până la pensionare (2002 – 2008).

După 1990 a editat, în colaborare, revista „Provincia”, revistele de poezie minimalistă-japoneză „Orion” şi „Micul Orion”. De asemenea, în 1991 a întemeiat şi manageriat Festivalul Naţional „Ionel Perlea” de interpretare a liedului, în colaborare cu profesorul universitar doctor Grigore Constantinescu şi compozitorul Theodor Grigoriu, festival ajuns, în anul 2026, la a cea de-a XXXV ediţie.

A publicat în majoritatea revistelor literare româneşti şi în periodice străine din Japonia, Macedonia, America, Anglia, Franţa, Ungaria.

Ca dramaturg a publicat două trilogii: “Întemeietorii”, 1984 şi “Horeadele”, 1982. A obţinut premiul I la Concursul Naţional de Teatru Scurt, Teatru de Stat Oradea, 1993, pentru piesa “Paradisul”, regia Mihai Lungeanu.

În ceea ce priveşte poezia, trebuie să distingem două tendinţe, ne spune criticul literar Lucian Gruia, pe de o parte volumele de versuri de inspiraţie extrem orientală, “Între patru anotimpuri”, “Dincolo de tăcere”, 1994, “Scoici fără perle”, 1997, “Missa Requiem”, 2001,” O sărbătoare a felinarelor stinse”, 2005, “Stâlpi de felinar”, antologie comentată de poezie epigramatică haiku de poeţi români, 2018. A doua tendinţă, unde cultivă artele poetice occidentale, cuprinde “Dintr-un exil interior”, 1997, “Omagiu lui Ion Budai-Deleanu”, “Ţiganiada”, 1994, rescrieri şi retipăriri, 2014, 2020, “Testamentul din strada Nisipuri”, 1982 – 1989, prima tipărire 2002, retipăriri şi rescrieri, 2017, 2020, “Baladierul”, 2006, 2012, “Rodierul”, 2016, 2018.

Toate cărţile scrise de Şerban Codrin se caracterizează printr-o originalitate specială, frapantă, susţine criticul şi istoricul literar Ion Papuc, care îl numeşte pe poetul nostru „un altfel de scriitor”, cum puţini există într-o literatură.

“Testamentul din strada Nisipuri”, scris în versuri, versete scurte şi lungi, reprezintă cea mai virulentă critică din literatura noastră la adresa comunismului.Un poem pamflet, o carte de un realism feroce, nu neapărat prin descrieri, cât în principal prin preluarea, din limbaj îndeosebi, a unui întreg secol, carte monstruos de mare, vastă cât acel secol douăzeci care îi este subiect, nu poetică deloc, ci literară, adică impecabil scrisă, fără a beletriza nicio clipă. (…) Căci în primul rând este vorba în ea de comunismul în care cu toţii am trăit şi avem toţi fibra fiinţei îmbibată adânc cu el, inclusiv cei născuţi după anul 1989. Nu ştiu un mai complet rechizitoriu artistic împotriva funestei ideologii.E un ocol vast, enorm, din realitatea românească până prin cea de origine, adică rusească, din care ne-a venit invazia, cotropirea de peste o jumătate de veac, şi de sub puterile căreia nu ne mai putem desprinde.” (Ion Papuc, Un altfel de scriitor: Şerban Codrin)

Unele poeme de Şerban Codrin au fost puse pe muzică de compozitorii: Theodor Grigoriu, Sabin Pautza, Dan Dediu, Ede Terenyi, Vasile Spătărelu, Felicia Donceanu, Cornelia Tăutu, Valentin Timaru, Oana Vardianiu, Satoshi Tanaka (Japonia), o cantată şi lieduri interpretate în concerte publice inclusiv în Festivalului Internaţional „George Enescu” cu înregistrări şi difuzări pe CD de Editura Muzicală.

Am avut bucuria de-a discuta cu scriitorul Șerban Codrin, la cea de-a 35-a ediție a Festivalului  “Ionel Perlea “, cu prilejul decernării în premieră a trofelui ce îi poartă numele.

                 

AT- Bună ziua, domnule Șerban Codrin! Mă bucur să vă regăsesc mereu aici, la Slobozia! Sunteți jovial, sunteți tot timpul prezent la acțiunile culturale și îndrăznesc să spun că sunteți omul care se regăsește în cultura acestui oraș. Și poate nu exagerez când spun și a acestui județ, pentru că ați venit aici, în Ialomița și nu ați mai plecat. Ce v-a făcut să rămâneți? Sunteți născut în București, nu v-ați dorit să reveniți în capitală?

Șerban Codrin – De fapt eu sunt bucovinean.  Strămoșii tatălui meu au venit din Austria, din Boemia, la Dorna Candrenilor și de acolo au intrat în Moldova. Mama mea este de la Miclăușeni, este născută chiar la palatul de la Miclăușeni, în 1918. Mama a fost o fetiță fericită. L-a cunoscut personal pe Mihail Sadoveanu, pe George Enescu, pe Topârceanu, filozoful Dan Zamfirescu, pe regele Mihai, care era elev și vara făcea cursuri la palatul din această zonă. Mama era nepoata poetei Otilia Cazimir, pe care am cunoscut-o și eu.  Bucureștiul este orașul meu natal pentru că în vremea când am venit eu pe lume, tata era student în capitală, la silvicultură. Regele Mihai avea nevoie de ingineri care să se ocupe de domeniile coroanei și îl scăpase pe tata, de război. Eu m-am născut chiar în ziua de 10 mai 1945, care este considerată prima zi de pace. Dar în același timp a fost și o zi care asupra mea a avut o influență nefastă. Toată viața mi s-a spus  că 10 mai este o zi de rușine, așa fiind catalogată de scriitorul Nicolae D. Cocea, tatăl actrițelor  Dina și Tanți Cocea, care a scris un pamflet despre regele Carol I. Pamfletul, a avut o influență negativă asupra mea, desigur în perioada comunistă.

 Când a fost nevoit să plece din țară, regele a vrut să-l ia pe tata cu el, dar tata nu a dorit să plece și a rămas inginer silvic la Ocolul Borca. Acolo mi-am petrecut eu copilăria. Borca este sub Broșteni pe Valea Bistriței.  Acolo este râul Sabasa și la 100 de metri de această apă, spre Crucea Talienilor, se aud parcă pașii Vitoriei Lipan din romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu. Acolo este râpa unde a fost omorât Nichifor Lipan și noi am locuit în casa de la marginea râpei, iar peste drum era biserica. În acest lăcaș de cult este înmormântat Nichifor Lipan, care a fost omorât de cei 2 ciobani, tovarășii săi, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Peste ani, eu citind romanul “Baltagul”, am înțeles că am copilărit pe urmele improvizației literare a lui Sadoveanu și m-a marcat acest lucru. Apoi am scris și eu literatură.

AT– Să înțeleg că ați fost influențat și inspirat de frumusețea zonei, de zestrea literară primită pe linie maternă, dar și de proza lui Mihail Sadoveanu?

Șerban Codrin – Un loc cu un peisaj superb. Mi-am adus aminte și zilele trecute de acele locuri și am dedicat un haiku unei flori, ciuboțica cucului. Acesta suna cam așa:

Desculț prin ciulini

Ciuboțica cucului

Mi-a rămas mică.

AT- Să revenim însă la Slobozia și la prima mea întrebare.

Șerban Codrin – Eu am terminat facultatea în 22 iunie 1968. Am avut niște probleme la repartiție. Am fost coleg cu Adrian Păunescu, Constanța Buzea și Ion Alexandru. Ei au rămas în București, iar eu am fost repartizat în județul Ialomița, ca profesor în localitatea Giurgeni, Ialomița. Aici predam, scriam noapte de noapte, mai ales în cancelaria școlii,  unde aveam un radio și ascultam muzică clasică, de la oratoriile lui Bach la muzica lui George Enescu.  Pe lânga limba și literatura română predam elevilor și muzica. Am avut inspecții și cu oroare au constatat cei care au venit că eu n-am predat niciodată note, do major și do minor, dar am ascultat simfonii. Astfel s-a propus să fiu dat afară din învățământ fiindcă eu nu respectam programa școlară. Dar din fericire nu s-a întâmplat acest lucru!

AT– V-ați ocupat de cultura lor generală!

Șerban Codrin – Și astăzi dacă mergeți în Giurgeni o să găsiți moși și babe care vă vor spune despre Simfonia a VII-a de Beethoven!

AT- De la Giurgeni ați ajuns la Slobozia.

Șerban Codrin – Da, eu scriam pe vremea aceea piese de teatru. Am scris multe piese de teatru, care s-au jucat, s-au publicat și au fost și premiate. Am câștigat astfel un concurs aflat sub egida Uniunii Scriitorilor și a revistei „Luceafărul“. Am luat marele premiu cu piesa de teatru numită “ Podul Soarelui”, fiindcă la Giurgeni se construia podul de la Giurgeni- Vadul Oii. Eu am scris o piesă în 4 acte. Secretarul cu propaganda de partid a venit la Giurgeni să mă caute. M-a găsit cu copiii la cules de zarzavat. Era cu inspectorul școlar general .  Au venit să mă anunțe că sunt numit director al Bibliotecii Județene “ Ștefan Bănulescu“ din Slobozia.  În această instituție, am stat  între anii 1976-1982. Apoi am demisionat fiindcă erau presiuni asupra mea să devin membru de partid. Așa am plecat din nou la țară, în localitatea Bucu, Ialomița. Acolo am scris foarte mult. La momentul actual eu sunt autorul a șapte epopei. De la Homer au rămas două, “Iliada” și „Odiseea”.  

AT- Felicitări! Și mai știu că ați rescris, ca un omagiu ,“Țiganiada” lui Ion Budai Deleanu, care se termină așa, “Ori la slobozie, ori la moarte!”.

Șerban Codrin – Da, erau cuvintele eroului din “Țiganiada”, eu păstrez asta!

Dar vreau să vă spun că astăzi am trimis la un concurs la Cluj , ultima mea carte, care se intitulează “Cimitirul poeților “, unde am făcut epitafuri pentru 200 de poeți, ai lumii și români. Începând cu Homer, Orfeu, Sappho, până încoace, unii pentru care am conceput epitaful sunt chiar prietenii mei. Ca într-un cimitir al poeților. Pe unii i-am ironizat, de exemplu lui Jean de la Fontaine i-am luat un interviu. Am scris și despre Publius Vergiliu Maro , care este considerat poet național al Romei și care a scris “Eneida”. Se întâmplă în “Eneida” ceva, Eneas pleacă de la Troia în Italia unde întemeiază orașul Alba Longa, care după 300 de ani se transformă în Roma. Roma este a doua Troia. Aceasta trece prin istorie și se transformă în Bizanț. Care reprezintă în viziunea mea a treia Troia. Care este dărâmată. Urmează a patra Troia, Moscova. Poemul se termină cu dărâmarea Moscovei. Urmează a cincea  Troia care, ne întrebăm care va fii.  Este o lucrare pe care am terminat-o în cinci luni.

AT- Haideți să vorbim despre marea dumneavoastră realizare. Sunteți fondatorul școlii de haiku în România, adică sunteți cel care a fondat o școală de haiku în țara noastră. Cum v-ați apropiat de acest gen literar și cum ați reușit să-l faceți iubit de români?

Șerban Codrin – După 1989, 1990 eu nu știam ce să scriu. Terminasem lucrările, terminasem și “Testamentul din strada Nisipuri”,  care este principala mea carte, unde mai mulți poeți fac o călătorie prin infernul purgatoriu și paradisul comunist  și într-o zi am găsit la un debit de tutun ,aici în Slobozia, o revistuță, care se numea „Haiku”. Am văzut despre ce este vorba și imediat am trimis la redacție un mic poem în proză numit “Haijinul”, unde se găsea un haiku, care sună așa:

Mare în furtună

Liniște în cimitirul marinarilor.

Revista îmi răspunde după câteva săptămâni, invitându-mă să trimit textul la altă adresă. Dar în toamnă eu merg până la Satu Mare și acolo mă întâlnesc cu un domn colonel în servicii care lucrase la Ambasada României din Japonia și care se specializase în haiku. Era Florin Vasiliu. El a scris niște cărți despre haiku, cărți de critică literară. Nu avea deloc talent literar, dar diplomatic se descurca în haiku. Nu am vrut să stau de vorbă cu dumnealui. El și-a cerut scuze, mi-a spus că articolele erau scrise de altcineva, etc… Dar mi-a cerut să îi dau un volum de haikuuri. Cum să-i dau așa ceva dacă eu nu scrisesem! Apoi am intrat în biblioteci, am găsit cărți despre budism, despre estetica poeziei haiku și am început să scriu. Mi-a trebuit jumătate de an. Am fost la niște cursuri de vară, în 1983 la Vălenii de Munte, acolo la  Nicolae Iorga. Dar în loc să mă duc la cursuri și să mă îndoctrinez cu ideile lui Iorga, eu am colindat si am scris haikuuri. De exemplu

Nopți fără greieri

Ceva i se întâmplă universului.

Am scris un haiku privind la niște jucători de șah, care erau tare pasionați:

Seară de vară

Un pătrat fără iarbă sub masa de șah.

Apoi am dat cartea domnului Vasiliu. Cartea se numește “Dincolo de tăcere”.  După ce a fost tipărită a ajuns în mâna compozitorului Theodor Grigoriu . Eu îl invitasem la Slobozia să vină la Festivalul “Ionel Perlea” în calitate de muzician. Pe vremea aceea eram director al Centrului Cultural “Ionel Perlea”. Theodor Grigoriu a compus 27 de lieduri după haikuurile din cartea recent apărută. Dar a venit  Ede Terenyi , care a compus și ea lieduri după această carte de haikuuri, apoi Vasile Spătărelu. Acestui compozitor i-am dar textul poemului de la “Missa Requiem” și l-am rugat să scrie un recviem . După un an a venit fără recviem, dar cu 10 lieduri dodecafonice după haikuurile din  cartea “Marea Tăcere”. Foarte frumoase. Acestea s-au cântat la Ateneul Român și chiar și în Italia. Apoi a apărut un compozitor japonez Satoshi Tanaka din Japonia. El a găsit pe internet liedurile, fiindcă erau traduse și în engleză. A scris și el lieduri.

AT-Dar nu de aici v-a venit ideea concursului de lieduri „Ionel Perlea” , care între timp a devenit concurs internațional de canto și anul acesta împlinește 35 de ani de la debut?

Șerban Codrin – Vă povestesc cum a fost cu concursul „Ionel Perlea”. Imediat după revoluție s-a  schimbat conducerea țării și trebuia să se schimbe și cea din județe, respectiv Ialomița. A venit democrația, democrația lui Caragiale, aia cu scandal și eu am fost trimis împreună cu doi colegi care predau la Ministerul Culturii și am dat examen cu Andrei Pleșu. A durat examenul cam cinci ore. Astfel eu cu ceilalți doi am fost numiți consilieri la Comitetul Județean de Cultură. Apoi aceste comitete s-au transformat în direcții pentru cultură, în 1998. Astfel fiecare venea cu idei, fiindcă trebuia să înlocuim Cântarea României. În vremea aceea conduceam toți trei cultura județului Ialomița. Trebuia să venim cu idei noi! Eu la Giurgeni ascultând radioul, auzeam din când în când de Ionel Perlea care conducea orchestre mari din lume, în Europa și în America. Ascultam cu mare interes Simfonia a IV-a de Ceaikovski, Simfonia a V-a de Beethowen, etc…Dar Ionel Perlea îmi spun eu, e de aici, din Ialomița , de la Ograda. Eu am fost acolo. Casa era neîngrijită, fiindcă comuniștii îl considerau fascist, deoarece Perlea dirijase lucrări de Anton Bruckner în fața lui Hitler, dar cu paradoxul dirijorului, stă cu spatele la public, deci și la dictator și cu fața la orchestră. Apoi mulțumește cu fața la dictator și cu spatele la orchestră.  Ideea a fost a mea de-a face un festival de muzică! S-a ajuns să facem un festival pentru dirijat, dar era foarte mult de umblat. Dar de unde orchestră simfonică? Ducându-mă  eu la Bacău în  anul 1981 m-am întâlnit cu un prieten care conducea festivalul de dirijat de la Bacău, Grigore Constantinescu, profesor universitar.  Am discutat cu el și am hotărât să facem la Slobozia un festival de lied, fiindcă mai era unul singur în lume, în Germania dedicat lui Schumann. Asta a fost ideea!  Nu aveam sală la Centrul Cultural! Ne-am hotărât ca sala mare să o transformăm în sală de spectacole. Apoi în celelalte săli, unde acum sunt expozițiile, se putea repeta. Și chiar în 1991 a fost prima ediție.

AT- Ați avut concurenți?

Șerban Codrin – A venit de la Iași, doamna Mariana Stoia, soția profesorului universitar Achim Stoia, el era rector la Conservatorul „George Enescu” din capitala Moldovei.  Apoi au venit și cei de la Cluj, Timișoara și Constanța. În 3, 4, 5 ani a devenit vizibil. Festivalul avea loc în prima săptămână întreagă din luna mai. Festivalul a mers până a murit muzicianul Grigore Constantinescu. În anul 1996, Grigore Constantinescu l-a adus pe Theodor Grigoriu . Acesta a compus lieduri după haikuurile mele. S-au făcut și spectacole apoi . După haikuurile mele au compus lieduri și Dan Dediu, Sabin Pautza, Ede Terenyi, Vasile Spătărelu, Felicia Donceanu, Cornelia Tăutu, Valentin Timaru, Oana Vardianiu și Satoshi Tanaka (Japonia).

AT- Haideți să vorbim despre premiile primite pentru poezia haiku. Veți mai scrie vreodată poezie clasică?

Șerban Codrin –  S-a întâmplat altfel. Eu am scris poezie clasică, apoi am trecut la verset și am scris poezie post modernistă și modernă. Eu am toate laturile, inclusiv poezia aceasta zen, budistă, care este făcută cu foarte mare rigoare. Aici am primit toate premiile care se dau în România, dar am primit și un premiu internațional. Dar este la nivelul fiecărei țări. În fiecare țară există câte un mare maestru. Astfel mi-a depus și eu candidatura, iar în  1998, 1999, mie mi-au dat titlul de Mare Maestru după toate rigorile internaționale. Apoi am făcut o școală de haiku la Slobozia, unde am invitat poeți din toată țara. Am scos 2 reviste: „Orion” și „Micul Orion” și au venit aici specialiști de la Ambasada Japoniei. Slobozia a devenit un centru românesc al haiku-ului.

AT– Cât de mulțumit este sufletul dumneavostră, că acum la cea de-a 35-a ediție a festivalului se instituie un premiu „Șerban Codrin”?

Șerban Codrin – Nu știu, am să aflu mâine! Eu credeam că se va face o secțiune de lied.

Interesant este că s-au cântat ieri lieduri de Ionel Perlea. Unul dintre lieduri aparține unui poet  numit A.E. Bakoski și  poezia poartă numele de “Helgoland”. Aceasta este o insulă în Marea Nordului, care  este considerat hotarul de nord al Germaniei. Helgoland înseamnă țara paradisului. Este o insulă eminamente pustie, are câteva hectare.  Aici pe această insulă în anul 1925, Max Planck, a descoperit teoria fizicii cuantice. Aceasta este ultima lucrare a lui Brukner, Cantata “Helgoland”. Este fenomenală. Pentru cor de bărbați.

AT- Ce gânduri îl traversează pe scriitorul Șerban Codrin, acum la 81 de ani?

ȘC- Vreau să scriu volumul 2 din Cimitirul Poeților. Dar gândiți-vă la altceva. Ce înseamnă 35 de ani din viața unui om? Păi la 35 de ani Beethowen compunea „Simfonia Destinului”. Este o cifră magică , la 35 de ani Eminescu își terminase cariera. Rebreanu tipărise “Ion” și lucra la „Pădurea spânzuraților”.

AT- Să ne bucurăm așadar de acest festival care a împlinit 35 de ani! Vă mulțumesc mult, domnule Șerban Codrin! Sănătate și împliniri în anii care vin!

 

Adriana TELESCU/UZPR Caraș Severin

 

                      

Eleva DARIA-MARIA DUDAȘ-VASILE, cls. a X-a, Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, prof.coord. Adriana DUDAȘ-VASILE, a câștigat la secțiunea intervuri în cadrul celei  de-a IV-a ediții a Concursului „Micii mari jurnalişti”,  „Oameni și locuri″ –  reportaje – „DORU DINU GLĂVAN” (07.06.1946-31.10.2021) și interviuri – „OANA CENAN GLĂVAN” (17.07.1973- 07.11.2023).

Marți, 09.06.2026, la Filiala din Lunca Bârzavei a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” din Reșița, începând cu ora 14:00, a avut loc premierea câștigătorilor celei de-a IV-a ediții a Concursului „Micii mari jurnalişti”, „Oameni și locuri. #banatulmontan, #resita255″ – reportaje – „Doru Dinu Glăvan” (07.06.1946-31.10.2021) și interviuri – „Oana Cenan Glăvan” (17.07.1973- 07.11.2023).

Scopul organizatorilor a fost atins: încurajarea creației jurnalistice și publicistice ca domeniu distinct al vieții sociale și spirituale, descoperirea de tinere talente din Banatul Montan, încurajarea tinerilor de a deveni jurnalişti oneşti, creativi, dedicați publicului larg, apărărtori ai drepturilor, libertăților, demnității profesionale și ai libertății de exprimare.

S-au atribuit următoarele premii:


REPORTAJ

cl. VII-VIII I ANTONIA CREINICEANU, cl. a VIII-a, CN Diaconovici-Tietz, prof. coord. Camelia MLADIN

cl.IX-XII I SHEILA-GABRIELA JURCUL, cl.a X-a, CN Mircea Eliade, prof. coord. Luminița NICOLAESCU

II DIANA-GABRIELA STROE, cl.a X-a, CN Mircea Eliade, prof. coord. Luminița NICOLAESCU

III GABRIEL ALBU, cl. a IX-a, Lic.Teh. DACIA Caransebeș, prof. coord. dr. Liliana DANCIU

INTERVIURI

cl. IX-XII I DARIA-MARIA DUDAȘ-VASILE, cl. a X-a, CN Traian Lalescu, prof. coord. Adriana DUDAȘ-VASILE

II GALLYANO SASHA CORNEAN, cl. a X-a, Lic.Teh. DACIA Caransebeș, prof. coord. dr. Liliana DANCIU


PREMIUL SPECIAL METARSIS

ANTONIA CREINICEANU, cl. a VIII-a, CN Diaconovici-Tietz, prof.coord. Camelia MLADIN

PREMIUL FAMILIEI CENAN-GLAVAN 300 lei

DARIA-MARIA DUDAȘ-VASILE, cl. a X-a, CN Traian Lalescu, prof.coord. Adriana DUDAȘ-VASILE


PREMIUL UZPR

SHEILA-GABRIELA JURCUL, cl.a X-a, CN Mircea Eliade, prof.coord. Luminița NICOLAESCU


Premierea a fost făcută de inspector general adj. Petru Belciu din partea Inspectoratului Școlar Judeșean Caraș-Severin și de secretara Filialei Caraș-Severin a UZPR, d-na Adriana Telescu.

Evenimentul s-a bucurat de prezența maestrului Sabin Pautza, președinte de onoare al Societății pentru Cultură METARSIS – activităși de cultură urbană și artă contemporană.


Concursul de reportaje poartă numele „Doru Dinu GLĂVAN” din respect pentru jurnalistul, reporterul, omul de radio, inițiator şi primul director al RADIO REȘIȚA care a emis pentru prima dată acum 30 de ani, la 12 iunie 1996. Din 8 august 1996 „Radio Reșița, dragostea mea” a primit statut oficial de Post Public local al Societății Române de Radiodifuziune – Radio România Reșița. Doru Dinu GLĂVAN a fost, timp de trei mandate, preşedinte al Uniuni Ziariştilor Profesionişti din România-cea mai mare Uniune din țară și pentru care a obținut ,,Statutul de Uniune de Creație și Utilitate Publică”.


Concursul de interviuri poartă numele ,,Oana Maria Cenan- Glăvan” din respect față de jurnalistă, primul președinte al Filialei Caraș-Severin a UZP România.


Premiile vor fi publicate pe site-ul UZPR și în revista REFLEX- artă cultură civilizație care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România.


Organizator: Societatea pentru Cultură METARSIS- activități şi servicii de cultură urbană şi artă contemporană- în parteneriat cu Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Inspectoratul Şcolar Caraş-Severin, Centrul de Cultură și Artă Caraş-Severin, Biblioteca Județeană ,,Paul IORGOVICI”, Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România Filiala Caraș-Severin. (Camelia Duca)

(dialog cu IONESCU Mihai-Alexandru – medic specialist oftalmolog – Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara)

 

– Pentru început punctați-ne cele mai semnificative date biografice.

– Mă numesc Ionescu Mihai-Alexandru, sunt medic specialist oftalmolog în cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara”. Sunt născut în Hunedoara, am absolvit Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” și ulterior Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

 

– De ce oftalmologia și nu altă specialitate?

– Am ales Oftalmologia fiindcă este o specialitate care îmbină precizia, tehnologia și contactul direct cu pacientul. Totodată, vederea este unul dintre cele mai importante simțuri, iar posibilitatea de a contribui la păstrarea sau îmbunătățirea acesteia reprezină o motivație pentru mine.

 

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră, pacientul ?

– Pacientul este înainte de toate un om care are nevoie de sprijin, respect, întelegere și îngrijire profesională. În sens mai larg, pacientul nu este doar „un caz” sau „o boală”, ci o persoană cu nevoi fizice, emoționale și sociale pe care medicul trebuie să le ia în considerare atunci când oferă îngrijire.

 

– Care vă sunt principiile în relația cu pacientul?

– Principiile pe care le consider importante sunt respectul, empatia, comunicarea și confidențialitatea. Dacă acestea sunt respectate duc la consolidarea unei relații bazate pe încredere.

 

– Privind formarea dumneavoastră pe plan profesional, ce ne puteți spune?

– Am absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, ulterior rezidențiatul l-am efectuat în cadrul Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Militar Central București, unde pe lângă activitatea de zi cu zi, am participat la o serie de cursuri atât teoretice, cât și practice care m-au ajutat în dezvoltarea profesională.

 

– Care vă sunt gândurile legate de propriul destin profesional? 

– Îmi doresc să mă dezvolt continuu, să acumulez experiență și să devin un profesionist în domeniul ales. Îmi propun, de asemenea, să contribui la creșterea calității serviciilor medicale și să încerc să ofer pacienților îngrijire de cea mai bună calitate.

 

– Ce sugerați bolnavilor cu boli în specialitatea profesiei dumneavoastră?

– Le-aș recomanda să efectueze controalele oftalmologice periodice, să nu ignore simptomele noi apărute și să respecte tratamentul recomandat de medic. Totodată, prevenția și prezentarea la medic în stadiile incipiente ale bolii pot contribui semnificativ la menținerea vederii și creșterea calității vieții.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

 

 

10 iunie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiectul „Luna iunie – luna expozițiilor” (ediția a XIX-a).

Proiect „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

100 de ani de la vizita regală la Reșița, 10 iunie 1926 – 10 iunie 2026. O expoziție documentară realizată de colecționarul Bogdan Andrei Mihele.

 

 

 

 

10. Juni 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Projekt „Juni – unser Ausstellungsmonat“ (XIX. Auflage).

Projekt „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

100 Jahre seit dem Königlichen Besuch in Reschitza, 10. Juni 1926 – 10. Juni 2026. Eine Dokumentationsausstellung des Sammlers Bogdan Andrei Mihele.

 

10 iunie 2026, ora 19.00, Sala „Lira“ a Liceului de Arte „Sabin Păuța“ Reșița:

Recital de pian a pianistei Ana-Marija Markovina (Germania): Fanny Hensel Mendelssohn (1805 – 1847), o voce redescoperită a romantismului german. Organizat de Virginia Tutila.

 

10. Juni 2026, 19:00 Uhr, „Lyra“-Saal des „Sabin Păuța“-Kunstlyzeums Reschitza:

Konzert mit der Pianistin Ana-Marija Markovina (Deutschland): Fanny Hensel Mendelssohn (1805 – 1847), eine Stimme der deutschen Romantik. Organisiert durch Virginia Tutila.

 

10 iunie 2026, ora 19.00, Sala „Lira“ a Liceului de Arte „Sabin Păuța“ Reșița:

Recital de pian a pianistei Ana-Marija Markovina (Germania): Fanny Hensel Mendelssohn (1805 – 1847), o voce redescoperită a romantismului german. Organizat de Virginia Tutila.

 

10. Juni 2026, 19:00 Uhr, „Lyra“-Saal des „Sabin Păuța“-Kunstlyzeums Reschitza:

Konzert mit der Pianistin Ana-Marija Markovina (Deutschland): Fanny Hensel Mendelssohn (1805 – 1847), eine Stimme der deutschen Romantik. Organisiert durch Virginia Tutila.

 

Activitățile educative școlare și extrașcolare reprezintă un ansamblu de acțiuni și programe organizate în vederea completării și diversificării procesului instructiv-educativ, contribuind la dezvoltarea personală și socială a elevilor.

– Doamna prof. Giorgiuți Cristina-Lucia, în calitatea dumneavoastră de consolier educativ – coordonator de proiecte și programe școlare și extrașcolare, prezentați-ne câteva dintre cele mai reușite activități.

– Elevii Școlii Gimnaziale Dobra îndrumați de cadrele didactice din unitatea noastră au desfășurat activități diverse cu ocazia diferitelor evenimente conform calendarului educativ, cât și alte activități interesante care au facilitat dezvoltarea armonioasă a personalității elevilor prin implicarea acestora în activități educative, culturale, civice și sociale care să contribuie la formarea competențelor necesare integrării active și responsabile în societate.

Cu ocazia Zilei Copilului, elevii de la Școala Gimnazială Dobra, Școala Primară Lăpușnic, Școala Primară Roșcani și copiii de la Grădinița Dobra au sărbătorit într-o atmosferă plină de bucurie și voie bună. Activitățile organizate au inclus jocuri, concursuri și momente recreative, oferindu-le copiilor ocazia de a se distra, de a socializa și de a-și pune în valoare creativitatea. Zâmbetele, entuziasmul și participarea activă a tuturor au transformat această zi într-o experiență de neuitat, amintindu-ne că anii copilăriei sunt cei mai frumoși și merită să fie celebrați cu drag și dedicare.

Elevii școlii noastre au participat și în acest an la manifestările dedicate Zilei Eroilor, demonstrând respect pentru valorile și tradițiile naționale, însoțiți și coordonați de directorul, prof. Șortan Marius și profesorii Giorgiuți Cristina, Vidoni Adriana și Crișovan Marta. Prin implicarea lor, elevii au avut ocazia să înțeleagă importanța păstrării memoriei istorice și a cinstirii eroilor care au contribuit la istoria și identitatea poporului român.

În cadrul proiectului ,,Un strop de credință”, cadrele didactice şi elevii de la Şcoala Gimnazială Dobra în parteneriat cu biserica ortodoxa şi-au propus să îmbine cât mai armonios utilul cu plăcutul, utilizând toate formele de activitate: jocul, învăţarea, munca şi creaţia.

Și cum în satul Dobra există o legătură foarte strânsă între localnici și biserică, am considerat de bun augur și implicarea școlii în viața spirituală a satului.

Punctul de pornire în desfășurarea proiectului l-a constituit curiozitatea copiilor de-a afla cât mai   multe despre Iisus şi despre obiceiurile și tradiţiile de Paşti.

„Mersul cu duba” este un obicei străvechi, încărcat de semnificații culturale și de bucuria comunității, care a traversat generații și a rămas viu în sufletele oamenilor din zona noastră.

Elevii Școlii Gimnaziale Dobra, îndrumați cu pasiune și dăruire de doamna profesor Giorgiuți Cristina, au preluat acest obicei cu responsabilitate și respect față de moștenirea culturală a comunității. Prin implicarea lor, „mersul cu duba” nu doar că este păstrat, ci este readus la viață într-o formă plină de energie, entuziasm și autenticitate.

Această inițiativă a Școlii Gimnaziale Dobra contribuie semnificativ la promovarea comunității noastre, ducând renumele localității nu doar în județ, ci și în alte zone ale țării, precum județul Cluj (sala Radio), Arad (Savârșin), unde astfel de manifestări sunt primite cu interes și admirație. Prin participarea la diverse evenimente culturale și educaționale, elevii devin adevărați ambasadori ai tradițiilor locale. Comunitatea din Dobra se mândrește cu acești tineri purtători de tradiție, care duc mai departe, cu suflet și mândrie, patrimoniul cultural al locului.

De adăugat că au mai fost și alte activități contând pentru Școala Altfel și Săptămâna Verde, printre care: „Ziua armatei”, „Ce faci în situații  de urgență?” Excursii tematice: „Pe urmele strămoșilor”, Știință și tehnică, Distracție și amuzament, „Ziua Olimpică la Dobra”, Activități de voluntariat etc.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

 

 

 

 

Binecunoscutul etnograf, pedagog și scriitor reșițean Alexander Tietz este reprezentantul cel mai marcant al mișcării culturale germane din secolului XX în Banatul Montan. El a editat în timpul vieții un număr de cinci cărți în limba germană, care conțin legende și povestiri culese de la toți locuitorii acestui spațiu. A scris totodată multe articole în presa germană și română a timpului, între care Scrisorile de la sălaș se disting prin acuratețea observațiilor și o impecabilă stilistică literară în limba română.

Pe timpul vieții i-au apărut în capitală un număr de 5 proiecte editoriale, iar postum i-au apărut 8 cărți, editate la Reșița, Timișoara și București. De asemenea, i-au fost ecranizate câteva povești pentru o înregistrare pe disc.

Alexander Tietz a fost unul dintre cei mai recunoscuți pedagogi germani reșițeni din același secol, care a insuflat elevilor săi dragostea pentru locul natal, pentru cultură, turism și protecția mediului. Numele său este purtat atât de Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” din Reșița, cât și de Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din cartierul reșițean Lunca Pomostului.

Anul acesta, o expoziție documentară deschisă la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”  evocă personalitatea polivalentă a celui care a fost primul membru reșițean al Uniunii Scriitorilor din țara noastră, Cetățean de onoare post mortem al Reșiței sale natale din 2004.

 

Alexander Tietz și familia sa

– o cronologie selectivă –

 

• În anul 1706 (sau 1726?, 1736?) a venit în Banat de la Mănăstirea Tismana din nordul Olteniei, diaconul și pictorul de biserică Dumitru (după alte surse, Vasile) și s-a așezat la Srediştea Mare de lângă Vârșeț. A fost numit Diaconu, de unde i se trage și numele de Diaconovici. Vasile a fost stră-stră-stră-stră-străbunicul lui Alexander Tietz din partea mamei;
• La 19 august 1829 s-a născut, la Bocşa Montană, Adolf Diaconovich, bunicul din partea mamei al scriitorului Alexander Tietz. El a murit la 27 mai 1886 în Reșița;
• La 19 mai 1833 s-a născut, la Alt-Kalken (Boemia), Franz Xaver Tietz, bunicul din partea tatălui al scriitorului Alexander Tietz. S-a stins din viață la 26 aprilie 1912 în Timișoara;
• La 28 octombrie 1833 s-a născut, la Párdány (Torontal), Margarethe Geiger, bunica din partea tatălui a scriitorului Alexander Tietz. Aceasta a murit la 25 iulie 1917 în Reșița;
• La 24 septembrie 1836 s-a născut, la Bocşa Montană, Adelaide Kostiha, bunica din partea mamei a scriitorului Alexander Tietz. Ea a murit la 26 iulie 1915 în Reșița;
• La 20 iunie 1859 a văzut lumina zilei la Timișoara (Mehala), Josef Ferdinand Tietz, tatăl scriitorului Alexander Tietz. El a fost cel de al doilea copil al lui Franz Xaver și al Margaretei (născ. Geiger) Tietz;
• La 23 ianuarie 1863 s-a născut, la Viena, Therese Lidia Diaconovici, mama scriitorului Alexander Tietz. Ea fost cel de-al treilea copil al familiei Adolf și Adelaide (născ. Kostiha) Diaconovici;
• În anul 1877 a venit la Reșița, ca proaspăt învățător, Josef Ferdinand Tietz, tatăl lui Alexander Tietz;
• La 28 august 1882 s-au căsătorit, la Reșița, Josef Ferdinand Tietz și Therese Lidia Diaconovici, părinții lui Alexander Tietz;
• Între anii 1886 și 1888 Cornel Diaconovici, unchiul lui Alexander Tietz, a editat la Reșița publicația „Romänische Revue” ca o publicație politico-literară, cu apariție la Budapesta – Reșița – Viena. Prin apariția acestei publicații s-a încercat propagarea culturii române în spațiul german. Publicația a apărut între anii 1885 și 1892;
• Între anii 1898 și 1904 Cornel Diaconovici a editat la Sibiu prima enciclopedie (trei volume) în limba română;
• La 9 ianuarie 1898 a văzut lumina zilei, la Reșița, Alexander Tietz, al șaselea copil (șapte au fost în total) al familiei Josef Ferdinand și Therese Lidia (născ. Diaconovici) Tietz;
• Alexander Tietz a urmat, în perioada 1905 – 1908, cursurile școlii primare la Reșița;
• La 2 aprilie 1907 s-a născut prima soție a lui Alexander Tietz, Stella Maria Simic;
• Alexander Tietz a absolvit Gimnaziul Piarist din Timișoara, cu diploma de bacalaureat, la 20 iunie 1916. El a urmat acest gimnaziu în perioada 1908 – 1916. Alexander Tietz a frecventat în aceeași perioadă și Școala de Muzică din Timișoara (violoncel);
• Alexander Tietz a studiat germanistica la Cluj și Budapesta în perioada 1916 – 1920;
• În anul 1920 Alexander Tietz a efectuat stagiul militar la Regimentul 37 de artilerie de la Turnu-Severin;
• Începând cu 1 septembrie 1920, Alexander Tietz este suplinitor pentru trei ani la Gimnaziul de Băieți din Reșița;
• La 14 iunie 1922, Alexander Tietz a primit din partea Facultății de Litere din Cluj, Diploma de licență ca profesor de limba germană;
• La 20 martie 1923, Alexander Tietz a primit Diploma de profesor;
• Începând cu 1 septembrie 1923, Alexander Tietz a predat germana ca profesor titular la Gimnaziul de Băieți din Reșița;
• În anul 1923 Alexander Tietz a înființat la Reșița gruparea „Wandervögel” având drept scop propagarea drumeției și a cântecului popular german;
• La 3 aprilie 1930 a murit, la Reșița, Josef Ferdinand Tietz, tatăl lui Alexander Tietz;
• La 1 aprilie 1934, Alexander Tietz a primit gradul doi ca profesor titular la Gimnaziul de Băieți Reșița;
• La 26 decembrie 1938 s-au căsătorit, la Timișoara, Alexander Tietz și Stella Maria Simic;
• Alexander Tietz a debutat în limba română, în anul 1939, cu o serie de 13 articole reunite sub titlul „Crăișori din sălașul meu”, în publicația „Reșița”;
• Printr-o adresă din 7 februarie 1940 a Ministerului Învățământului din București, Alexander Tietz a fost înștiințat că a fost numit cu caracter definitiv profesor de germană principal la Gimnaziul de Băieți din Reșița, prin Decretul regal nr. 266 / 27 ianuarie 1940, începând cu 1 noiembrie 1939;
• Alexander Tietz a început în 1940 să culeagă povești populare, povestiri și legende ale germanilor din Văliug și Gărâna. Aceste prime încercări au fost continuate în 1942, adăugându-se și material cules de la români, caraşoveni și sârbi de pe întreg cuprinsul Banatului Montan;
• La 31 iulie 1948 a murit la Reșița Therese Lidia Tietz (născ. Diaconovich), mama lui Alexander Tietz;
• La Editura Tineretului din București a apărut, în 1956, prima carte semnată Alexander Tietz: „Sagen und Märchen aus den Banater Bergen” („Legende și povești din Munții Banatului”);
• La 7 iulie 1956 a murit, la Reșița, Stella Maria Tietz, soția lui Alexander Tietz;
• În anul 1958 a apărut la Editura Tineretului cea de a doua carte semnată Alexander Tietz: „Das Zauberbründl. Märchen aus den Banater Bergen” („Izvorul fermecat. Povești din Munții Banatului”);
• Alexander Tietz s-a pensionat în 1959;
• La 20 februarie 1964 Alexander Tietz s-a căsătorit cu Gertrude Antonia Klipsch;
• La Editura pentru Literatură a apărut, în anul 1967, cea de a treia carte semnată Alexander Tietz: „Wo in den Tälern die Schlote rauchen. Ein Lesebuch” („Acolo unde fumegă furnalele printre dealuri. O carte de citit”);
• În anul 1967 i-a apărut cărticica „Der goldene Ritter. Märchen aus den Banater Bergen” („Călărețul auriu. Povești din Munții Banatului“) la Editura Tineretului din București, în cadrul colecției „Märchensäckel“;
• În anul 1974 a apărut, la Editura „Kriterion“ din București, cartea „Märchen und Sagen aus dem Banater Bergland” („Povești și legende din Banatul Montan”), ediție care a fost comercializată și în Republica Democrată Germană printr-o convenție între edituri;
• La 10 iunie 1978 Alexander Tietz a murit în urma unui accident de circulație și a fost înmormântat în cripta familiei. Ceremonia religioasă a celebrat-o mons. Paul Lackner. Au vorbit despre Alexander Tietz, Hans Kehrer, din partea oamenilor de cultură germani din România, Mircea Șerbănescu, din partea Uniunii Scriitorilor și Georg Hromadka, din partea prietenilor și a concetățenilor reșițeni;
• În anul 1980, Casa de discuri „Electrecord” a realizat un disc în limba germană, sub nr. 01564, care conține pe o parte trei povești ale lui Alexander Tietz;
• La 19 octombrie 1995 s-a inaugurat la Reșița secția germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” din Reșița;
• La 26 decembrie 1997 a murit, la Reșița, Gertrude Antonia Tietz, a doua soție a lui Alexander Tietz;
• În ziua de 9 ianuarie 1998, când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Alexander Tietz, a avut loc o comemorare la mormântul omagiatului. Despre Alexander Tietz au vorbit ing. Karl Ludwig Lupșiasca și Erwin Josef Ţigla. În același an, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au editat 2 cărți dedicate lui Alexander Tietz, una în limba germană și una în limba română: „Alexander Tietz und seine Welt. Dokumente, Erinnerungen, unveröffentlichte Texte“ (= „Alexander Tietz și lumea sa. Documente, amintiri, texte nepublicate încă“), editori: Erwin Josef Ţigla, Hans Liebhardt, apărută în București, în cadrul Editurii cotidianului „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien“, precum și „Alexander Tietz și Banatul Montan”, editor: Erwin Josef Ţigla, carte apărută în Reșița, la Editura „Timpul”. Tot cu prilejul centenarului Alexander Tietz, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au finanțat o medalie jubiliară, realizată la Monetăria Statului din București;
• În anul 1999, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin au hotărât decernarea anuală a Premiului „Alexander Tietz” – cea mai importantă distincție pe care o oferă minoritatea germană din Banatul Montan;
• La 29 martie 1999 Liceului Teoretic Nr. 4 Reșița i s-a atribuit, printr-o Hotărâre a Consiliului Județean Caraș-Severin (nr. 31), numele de Liceul „Diaconovici – Tietz”.  Astfel au fost apreciate două personalități: dr. Corneliu Diaconovici și Alexander Tietz;
• În anul 2000, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au editat cartea „Alexander Tietz: «Briefe von der Alm = Scrisori de la sălaș»”, o ediție bilingvă, cu traducere din română în germană de Hans Liebhardt, avându-l ca editor pe Erwin Josef Ţigla, carte apărută în București, în cadrul Editurii cotidianului „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien“; 
• Consiliul Local al Municipiului Reșița a hotărât în unanimitate, în ședința sa ordinară din 24 februarie 2004, să-i fie conferit lui Alexander Tietz, titlul de Cetățean de onoare post mortem al orașului său natal. Înmânarea festivă a diplomei către inițiatorii  propunerii, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, a avut loc în ziua de 1 mai 2004, oficiată fiind de către Primarul Municipiului Reșița, ing. Mircea Ioan Popa, ea aflându-se în prezent la loc de cinste în cadrul Bibliotecii Germane „Alexander Tietz”;
• În data de 6 octombrie 2004 a avut loc la Reșița inaugurarea festivă a noului Centru German de Tineret, Documentare și Cultură „Alexander Tietz”, în prezența a peste 400 de invitați, centru în care funcționează și secția germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” din Reșița;
• În data de 6 octombrie 2004 s-a dezvelit în fața noului Centru German de Tineret, Documentare și Cultură „Alexander Tietz” un bust de bronz al lui Alexander Tietz, realizat de sculptorul bucureștean Horea Flămând. Bustul a fost dezvelit de către ultimul urmaș al lui Alexander Tietz, prof. univ. dr. Damian Vulpe din Timișoara. Acest bust este primul ridicat pe raza municipiului Reșița și primul dedicat unei personalități germane din Banatul Montan;
• În noiembrie 2008 a avut loc premiera unui film documentar în limba germană, subtitrat în limba română, care l-a avut în plan central pe Alexander Tietz, realizat de Alex Calcan pentru Emisiunea în limba germană a TV. Filmul are o durată de 37 de minute și poartă titlul: „Alexander Tietz und sein Banater Bergland“ (= „Alexander Tietz și Banatul Montan al său“);
• Conducerea Liceului „Diaconovici – Tietz“ din Reșița a derulat, începând cu anul 2008, un proiect editorial dedicat lui Alexander Tietz, coordonat de prof. Ana Kremm. Astfel, în cadrul acestuia au apărut următoarele trei volume: 2008 – „Călător prin Banatul de Munte. Itinerarii culturale (Reșița – Bocşa – Dognecea – Oravița – Anina) = Reisender durch das Banater Bergland. Erzählungen = Utazás a Hegyvidéki Bánságban”, cu texte în limbile română, germană și maghiară, 2009 – „Călător prin Banatul de Munte. Itinerarii culturale, vol. II (Reșița – Iabalcea – Carașova) = Reisender durch das Banater Bergland. Erzählungen = Putnik po plainskom Banatu. Pripovijetke”, cu texte în limbile română, germană și croată, precum și în 2010 – „Călător prin Banatul de Munte. Itinerarii culturale, vol. III (Reșița – Cuptoare – Văliug – Gărâna – Semenic) = Reisender durch das Banater Bergland. Erzählungen = Traveller through The Mountainous Banat”, cu texte în limbile română, germană și engleză;
• În anul 2013 apare la Editura „David Press Print” din Timișoara cartea „Scrisori de la sălaș. Ediție critică, studiu introductiv, tabel cronologic, notă asupra ediției, addenda et corrigenda, note și glosar de Bogdan Mihai Dascălu, cu o prefață semnată prof. dr. Crișu Dascălu și o postfață semnată prof. dr. Doina Bogdan-Dascălu”;
• În anul 2018, cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la naștere a celui care a fost Alexander Tietz, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au editat 2 cărți dedicate lui Alexander Tietz, una în limba germană și una în limba română: „Alexander Tietz und seine Welt“ (= „Alexander Tietz și lumea sa“), editor: Erwin Josef Ţigla, precum și „Alexander Tietz și Banatul Montan”, editor: Erwin Josef Ţigla, ambele cărți apărute în Reșița, la Editura „Banatul Montan”. Cei 120 de ani au fost marcați și prin realizarea unei Medalii jubiliare finanțată de către ambele organizații ale etniei germane din Reșița, iar Erwin Josef Țigla a conceput un turneu în țară pentru aprofundarea cunoașterii personalității lui Alexander Tietz, manifestări dedicate acestuia desfășurându-se în Timișoara, București, Sibiu, Suceava, Satu Mare și Suceava;
• În ziua de 1 februarie 2019 s-a organizat, la inițiativa Filialei Timișoara a Academiei Române, Simpozionul omagial Alexander Tietz (1898 – 1978), moderator fiind conf. univ. dr. Ioan David (directorul de atunci al Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu“ al Academiei Române, Filiala Timișoara). În cadrul acestuia au luat cuvântul acad. Dan Dubină (președintele Filialei Timișoara a Academiei Române), ES Ralf Krautkrämer (consul al Republicii Federale Germania la Timișoara), prof. Ovidiu Victor Ganț (deputat în Camera Deputaților din Parlamentul României), conf. univ. dr. Ioan Fernbach (președintele Forumului Democrat al Germanilor din Banat), prof. univ. dr. Rudolf Gräf (prorector al Universității „Babeș – Bolyai“ Cluj-Napoca și director al Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu), prof. univ. dr. Doina Bogdan-Dascălu (Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu“ Timișoara), Erwin Josef Țigla (bibliotecar la Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Reșița și președinte FDG Caraș-Severin), dr. Ada Cruceanu-Chisăliţă (critic literar, traducător), prof. univ. dr. Damian Vulpe (critic muzical, Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică), Gheorghe Jurma (critic literar, editor) și conf. univ. dr. Bogdan Mihai Dascălu (Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu“ Timișoara);
• Până în iunie 2026 inclusiv, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au realizat un număr de 12 plicuri filatelice ocazionale precum și 7 ștampile filatelice ocazionale, dedicate omului de cultură reșițean Alexander Tietz.

Erwin Josef Țigla

Festivalul Daco-Roman DRUBETA a revenit la Drobeta-Turnu Severin la sfârșitul primei săptămâni din luna iunie, aducând în prim plan istoria și cultura antică daco-romană. Suntem norocoși să fim locuitorii unui oraș cu o dublă ascendență, dacă și romană.

Locul în care noi ne ducem viața a fost și rămâne „poarta latinității”, ceea ce ne dă dreptul să fim mândri, dar ne și obligă să fim demni de strămoșii noștri. Festivalul a ajuns la cea de-a VII-a ediție, este un succes și faima lui crește cu fiecare an, pe măsură ce se află în țară și peste hotare de existența lui. Este un mare câștig atât pentru băștinași cât și pentru vizitatori din toate punctele de vedere. Evenimentul aduce o valoare considerabilă prin conectarea comunităților, promovarea culturii și stimularea economiei locale. Acesta oferă o platformă pentru exprimarea creativă și distracție, generând în același timp venituri substanțiale pentru regiune și consolidând identitatea locală.Ca și edițiile precedente, în acest an festivalul a reunit mii de oameni, creând un puternic sentiment de apartenență și de incluziune. Aceste evenimente servesc adesea drept catalizator pentru promovarea meșteșugurilor, a portului popular și a artei specifice.În plus, festivalul a oferit un spațiu sigur pentru diversitate, unde participanții și-au putut manifesta unicitatea și creativitatea în mod autentic.

Fiind un festival bine organizat, Drubeta atrage vizitatori din alte regiuni impulsionând direct industria ospitalității (hoteluri, restaurante, transport). Producătorii locali dar nu numai, artizanii și comercianții beneficiază de o vizibilitate crescută și de oportunități excelente de vânzare. Participarea la activități artistice sau concerte oferă o evadare din rutina zilnică, contribuind la relaxare și la starea de bine.

Festivalul Drubeta este un moment de întâlnire și de celebrare a moștenirii istorice și culturale a acestui teritoriu bogat în tradiție. Participanții au avut oportunitatea de a descoperi aspecte interesante ale vieții și civilizației daco-romane prin intermediul activităților variate pregătite de organizatori: Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin și Palatul Culturii Teodor Costescu. Programul activităților desfășurate în cadrul festivalului a fost cu multă grijă ales de către managerul Palatului Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, Delia Rîmniceanu și colaboratorii săi. Printre evenimentele planificate se numără prezentări de reconstituiri istorice, spectacole de teatru, expoziții de artefacte și artefacte, ateliere practice, lupte de gladiatori, parada portului dac, arme dacice și romane, steaguri, jocuri pirotehnice și multe altele care au extaziat publicul prezent în număr mare.

Copiii nu vor uita curând luptele de gladiatori și exercițiile militare la care au putut și ei să-și încerce abilitățile. După festival sunt pline locurile de joacă și străzile orașului de prichindei cu scut și sabie de jucărie, mândri că sunt „soldați”. Dar ceea ce este cel mai important, este faptul că de la o vârstă așa mică, copiii nu vor uita că  aici a fost o așezare antică dacică denumita Drubeta. Ei vor ști și că romanii au înființat și ei, pe actualul teritoriu al orașului, un oraș roman de prim rang numit chiar așa. Vor ști de ce romanii au ales să facă Drobeta lor aici: că Drobeta a fost locul principal pe unde trupele romane conduse de împăratul Traian au intrat în Dacia în timpul celor două războaie (101-102 și 105-106). Vor ști istoria podului lui Apolodor din Damasc. Trecerea unui curs de apă de o lățime considerabilă, cum este Dunărea, de către o armată într-un teritoriu inamic, nu se poate face cu bărci, deoarece riști să fii respins direct pe mal, și să pierzi războiul, chiar dacă ai armata mult mai mare și mai bine pregătită. Soluția este cea a unui pod.A fost ales acest loc pentru că Drobeta se afla în zona unde Dunărea a fost nevoită să își facă drum printre munți, și datorită acestui fapt nu este așa lată în această zonă. Debitul este, în consecință, mai mare, deci încă un motiv pentru soluția unui pod, și nu a unor vase cu soldați. O ultimă informație de neuitat pentru orice participant la eveniment, nu numai pentru copii, ar fi că nici podul nu a fost același pod de la început: în primul război a fost doar unul temporar, încropit din o multitudine de vase legate între ele, peste care s-a așezat o platformă de lemn. Ulterior, între cele două războaie, arhitectul Apollodor din Damasc a făcut un pod permanent, cu picioare din beton rezistent la apă. Podul nu mai există azi, însă un picior din beton poate fi observat și astăzi la Drobeta.

Festivalul Drubeta este în fiecare an deschis publicului larg și își propune să ofere o experiență educativă și distractivă pentru toți vizitatorii, indiferent de vârstă sau interes.

Această ediție a Festivalului Daco-Roman Drubeta promite să aducă o nouă perspectivă asupra istoriei și culturii locale, oferind oportunitatea de a explora și de a aprecia bogăția patrimoniului cultural al regiunii.

Așadar, în perioada 5–7 iunie 2026, Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin a găzduit Festivalul Daco-Roman Drubeta, eveniment dedicat promovării patrimoniului istoric local. Timp de trei zile, vizitatorii au putut urmări și chiar participa la parade istorice, demonstrații militare, lupte de gladiatori, ateliere interactive și reconstituiri ale vieții dacilor și romanilor. Festivalul a oferit activități pentru toate vârstele și a reprezentat o oportunitate de a redescoperi istoria fostei cetăți romane Drobeta. Accesul a fost întotdeauna gratuit, iar evenimentul și-a respectat promisiunea de a transforma Severinul într-o veritabilă incursiune în lumea Antichității.

Nu există nicio îndoială că inteligența artificială generativă reprezintă următoarea revoluție tehnologică majoră. Cum va schimba inteligența artificială știrile? Cum vor afecta aceste schimbări ecosistemul informațional care servește drept piață publică pentru cetățenii implicați din întreaga lume? Și ce pot face profesioniștii pentru a asigura viitorul relatărilor directe, bazate pe fapte, esențiale pentru sănătatea democrațiilor? Acestea au fost doar câteva dintre temele abordate în cadrul WAN-IFRA World News Media, care a avut loc recent și care a reunit la Marsilia, în Franța, editori, publiciști și reprezentanți ai organismelor media din 60 de țări din toată lumea.


„Furt nerușinat de proprietate intelectuală”

Companiile care conduc inteligența artificială, deja printre cele mai bogate și mai puternice din istoria omenirii, își consolidează controlul asupra datelor și atenției publice, dar, în același timp, nu reușesc să își asume o responsabilitate fundamentală care vine odată cu această putere – aceea de a asigura accesul publicului la știri și informații de încredere. „Această deturnare a pieței publice este posibilă datorită unui furt nerușinat de proprietate intelectuală care a avut loc la o scară fără precedent. Giganții tehnologici folosesc site-urile de știri fără permisiune sau compensație, reambalează aceste bunuri furate ca fiind ale lor, amăgind publicul și sifonând veniturile care altfel ar merge către organizațiile de știri care au creat aceste materiale. Și acest lucru se întâmplă de nenumărate ori în fiecare zi. Prin urmare, mă tem că ne îndreptăm spre un viitor cu tot mai puțini jurnaliști care să facă munca costisitoare și dificilă a reportajelor originale – să meargă în locuri, să vorbească cu oamenii, să adune informații, să relateze despre probleme și evenimente importante, să ofere context și analize, să-i investigheze pe cei puternici. Un viitor în care o sursă crucială a unei societăți sănătoase și a unei democrații stabile – adevărul, înțelegerea și responsabilitatea oferite de jurnalismul original – continuă să se epuizeze. Aceste daune potențiale se extind mult dincolo de știri – companiile de inteligență artificială au jefuit întregul corpus de opere originale ale civilizației, un act care reprezintă, de asemenea, un pericol pentru viitorul cărților, filmelor, muzicii, cercetării și al unei serii de alte domenii”, a spus, în cadrul evenimentului, jurnalistul A.G. Sulzberger, președinte al New York Times Company.


Presiune suplimentară asupra jurnalismului

Presiunea a lovit jurnalismul de pretutindeni, de la pierderea veniturilor la atacurile tot mai extinse și mai grave asupra libertății presei. Chiar înainte de apariția inteligenței artificiale, industria globală de știri se lupta să supraviețuiască valurilor de schimbări declanșate de internet, smartphone și rețele sociale. Iar tulburările provocate de inteligența artificială sunt pe cale să fie și mai dăunătoare. Pe de o parte, organizațiile de știri ar trebui să își dorească binele pe care AI îl poate aduce în societate, dar și companiile de tehnologie ar trebui să își dorească, de asemenea, să sprijine fluxul sănătos și sustenabil de informații, idei și creativitate care alimentează AI, s-a spus în cadrul evenimentului. În schimb, companiile de inteligență artificială iau „date” fără consimțământ sau compensație. „Să analizăm experiența The New York Times. Dacă doriți răspunsuri complete și precise în chatbot-ul cu inteligență artificială, este greu să vă gândiți la o sursă de date mai bună decât o organizație de știri care a angajat timp de 175 de ani jurnaliști profesioniști experimentați și bine plătiți pentru a descoperi informații noi, a relata evenimentele în desfășurare și a evalua evoluțiile din politică, afaceri, cultură, sport, știință și afaceri globale. Această lucrare originală este valoroasă pentru companiile de tehnologie în mare parte pentru că a fost scrisă și editată cu atenție, verificată independent, respectată la cele mai înalte standarde de corectitudine și acuratețe și adusă la viață într-un mod distinct și convingător. Deși majoritatea companiilor de inteligență artificială își ascund sursele de instruire, The Times a fost cea mai mare sursă de date proprietare într–un set de date major utilizat pentru a instrui multe modele diferite, urmat de o serie de alte organizații de știri, precum The Guardian și The Los Angeles Times. Companiile de inteligență artificială consideră extragerea informațiilor de la organizații de știri de calitate ca fiind unul dintre cele mai sigure semne că produsele lor funcționează corect. Dar giganții tehnologici au susținut în mod constant că nu ar trebui să ceară permisiunea de a utiliza – darămite să plătească – acest tip de proprietate intelectuală”, a detaliat Sulzberger.


Creștere continuă și extinsă a dezinformării, propagandei, teoriilor conspirației, deepfakes

Chiar înainte de apariția inteligenței artificiale, industria globală de știri se lupta să supraviețuiască valurilor de schimbări declanșate de internet, smartphone și rețele sociale. Iar tulburările provocate de inteligența artificială sunt pe cale să fie și mai dăunătoare. Companiile care o produc și o antrenează, prin preluarea jurnalismului în sine, își acaparează și o cotă tot mai mare din public. Toate acestea vor antrena un declin masiv al reportajelor originale și implicit o creștere continuă și extinsă a dezinformării, propagandei, teoriilor conspirației, deepfakes și a materialelor nefondate și neverificate generate de computer. Publicul va continua să fie radicalizat de algoritmi care amplifică frica, furia și diviziunea. Cercetările efectuate de Uniunea Europeană de Radiodifuziune au descoperit că asistenții de inteligență artificială de top au denaturat semnificativ știrile în aproape jumătate din toate răspunsurile. Spre deosebire de organizațiile de știri, companiile de inteligență artificială nu urmăresc sau nu corectează astfel de erori, lăsându-și utilizatorii fără nicio modalitate de a ști când au fost induși în eroare.

Amazon Web Services, care lucrează cu numeroase companii de inteligență artificială, estimează că majoritatea conținutului online este deja generat de inteligență artificială – unii experți se așteaptă să ajungă la peste 90% în următorii ani. Deja numărul site-urilor de știri locale false îl depășește pe cel al site-urilor reale, potrivit nytco.com. Dovezile arată că, atunci când o organizație locală de știri eșuează, oamenii dintr-o comunitate încep să aibă mai puțină încredere unii în alții, devin mai izolați și mai puțin toleranți. Implicarea civică scade, iar corupția publică crește. „Trebuie să ne reamintim mereu: informația este valoroasă. Jurnalismul este valoros. Știrile și informațiile în care se poate avea încredere sunt mai rare și mai necesare ca niciodată – materialul care este produs de echipe de profesioniști cu experiență, susținut de standarde riguroase. Conform sondajelor, atunci când cineva dorește să verifice ceva despre care crede că ar putea fi fals, opțiunea preferată este o sursă de știri de încredere. Ultimul loc unde caută? Un chatbot cu inteligență artificială…”, a conchis Sulzberger.

Foto: pixabay.com

Pe 7 iunie 2026, Doru Dinu Glăvan ar fi împlinit 80 de ani. O vârstă rotundă pentru un om care și-a trăit viața cu intensitate, cu pasiune și cu o dedicare rar întâlnită față de profesie, comunitate și oameni.

Numărăm deja anii în memoriam de la plecarea memorabilului Doru Dinu Glăvan, deși pentru mulți dintre cei care l-au cunoscut există sentimentul că ar mai fi fost atât de mult timp de petrecut alături de el în această viață pământeană. Sunt oameni a căror absență nu este măsurată în ani, ci în golul pe care îl lasă în urmă. Iar în cazul lui Doru Dinu Glăvan, acest gol continuă să fie resimțit atât în presă, cât și în viața publică a Banatului de Munte și a României.

Pentru cei care l-au cunoscut, Doru Dinu Glăvan nu a fost doar un jurnalist. A fost o instituție. O prezență puternică, o voce respectată și un reper de profesionalism într-o lume aflată într-o continuă schimbare. A fost omul-ancoră, cel care găsea soluții atunci când alții vedeau doar obstacole, cel care nu abandona niciodată o luptă dreaptă și pe care te puteai baza în orice împrejurare.

Destinul său profesional a fost strâns legat de Radioul Public Românesc, colaborând cu Radioul Național încă dinainte de 1989. Pentru Banatul Montan însă, numele său rămâne pentru totdeauna legat de nașterea și dezvoltarea Radio Reșița, postul pe care l-a creat și l-a transformat într-o voce puternică și respectată, parte integrantă a Societății Române de Radiodifuziune. A fost proiectul său de suflet, locul unde și-a pus amprenta asupra generațiilor de jurnaliști și unde a demonstrat că presa locală poate avea standarde și relevanță națională.

Activitatea sa nu s-a limitat însă la microfon. A fost publicist, colaborator al unor ziare și reviste de specialitate, analist atent al fenomenelor sociale și culturale și promotor al valorilor autentice. Pentru el, jurnalismul însemna mai mult decât transmiterea unei informații. Însemna responsabilitate, educație și asumare.

În același timp, a fost un amfitrion de excepție. Sute de competiții sportive de gimnastică, înot, fotbal sau handbal au beneficiat de prezența și profesionalismul său. Cu o cultură generală impresionantă și un talent aparte de a comunica, transforma fiecare eveniment într-o experiență memorabilă pentru participanți și spectatori.

Dragostea sa pentru sport s-a materializat și prin proiecte concrete. A înființat Clubul de Înot Masters Reșița 07, a pus umărul la dezvoltarea Academiei Olimpice Române – filiala Caraș-Severin și a organizat numeroase competiții și maratoane care au animat comunitățile din întreg Banatul de Munte. Pentru Doru Dinu Glăvan, sportul era o școală a caracterului și a disciplinei.

Poate că una dintre cele mai importante contribuții ale sale rămâne însă cea adusă breslei jurnalistice. În fruntea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a reușit să redea organizației prestigiul și influența pe care le merita. A transformat UZPR într-o voce puternică și respectată, apărând cu tenacitate drepturile și interesele jurnaliștilor români.

A luptat pentru această cauză până în ultima clipă, convins că jurnalismul este înainte de toate o misiune în slujba adevărului și a societății.

Plecarea sa, în acel trist final de octombrie 2021, a surprins și a îndurerat o lume întreagă. Au rămas însă în urma sa instituții, proiecte, idei și oameni formați sub îndrumarea sa. Au rămas lecțiile despre demnitate, profesionalism și solidaritate. Au rămas amintirile unei personalități altruiste care nu și-a căutat niciodată gloria personală, ci a încercat permanent să construiască pentru ceilalți.

Astăzi, la ceea ce ar fi fost aniversarea celor 80 de ani de viață, numele lui Doru Dinu Glăvan continuă să inspire și să fie rostit cu respect. Chiar dacă timpul trece și chiar dacă există locuri unde memoria sa nu mai este evocată așa cum ar merita, contribuția pe care a avut-o la dezvoltarea radioului românesc, a presei și a vieții publice nu poate fi ștearsă.

Pentru că există oameni care ocupă funcții cu orice preț, fie el și cel al nerușinării și există oameni care lasă urme adânci în sufletele celor din jur.

Doru Dinu Glăvan a fost unul dintre acei oameni rari.

Iar legenda sa continuă să dăinuie, dincolo de ani, dincolo de vremuri și dincolo de tăcerile care încearcă uneori să acopere memoria marilor personalități. (Sergiu Taban, reper24.ro)

În 12 iunie a.c., la Reșița este anunțat un eveniment dedicat aniversări a 30 de ani de la prima emisiune radiofonică, realizată de postul local aparținând „Fundației Radio Caraș-Severin”.
Cu acest prilej, împlinindu-se cinci ani de la trecerea în neființă a regretatului Doru Dinu Glăvan, organizatorii evenimentului vor aduce un omagiu celui care a fost directorul postului de radio din Reșița,  devenit ulterior Studioul Teritorial al SRR, și fost președinte al UZPR.
Pentru eliminarea oricăror confuzii,  controverse și interpretări, doresc să fac câteva precizări:
– Organizatorii sunt membri ai colectivului radioului patronat de Fundație și  nu UZPR  și Consiliul Județean, cum eronat a fost trecut pe afișul evenimentului (de altfel, chiar sigla folosită nefiind cea oficială și fiindu-ne atribuit un rol fals, am solicitat retragerea și corectarea respectivului afiș);
– Filiala Județeană a UZPR nu are niciun fel de implicare în desfășurarea evenimentului, ci a fost de acord cu marcarea momentului, la solicitarea inițiatorilor, marea majoritate a jurnaliștilor inițiatori fiind membri ai uniunii noastre,
cu dorința sinceră de a aduce un sincer și pios omagiu memoriei fostului nostru Președinte;
– Consiliul Județean a pus la dispoziție doar locația;
– În principiu este vorba doar despre o întâlnire colegială, prilej de a marca un moment de referință din istoria presei locale, fără cea mai mică intenție de a aduce atingere imaginii prestigiosului Studiou teritorial Radio Reșița, în discuție fiind vorba de două entități distincte și în perioade diferite din „istoria clipei”;
– Invitațiile le această întâlnire au fost făcute de  către organizatori, Filiala UZPR având doar calitate de „invitat”.
Filiala noastră a militat și militează consecvent pentru unitate între membrii uniunii, pentru respectarea profesiei de jurnalist, a tuturor celor care slujesc această profesie!

     Ion D. CUCU,
Președintele Filialei

9 iunie 2026, ora 12.00, galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Expoziție de acuarele Adina Ghinaci: „Marine”.

 

 

 

9. Juni 2026, 12:00 Uhr, Galerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin, Reschitza:

Projekt „Juni – unser Ausstellungsmonat“ (XIX. Auflage).

Kunstausstellung Adina Ghinaci: „Marine“. Aquarelle.