de eCronica

Mario Balint

Excelența Voastră, Mare Maestru al Ordinului Teuton al României, pr. Daniel Smuc, trăim vremuri interesante, cum ar spune chinezii sau, dacă ne uităm cu ochi de profan spre Sfînta Scriptură, par a fi vremurile de pe urmă. Geopolitica ne spune la fel: Lumea Veche dispare, chiar violent, rapid și cu consecințe colaterale. Lumea pare că a uitat de frãțietate, de ajutor neinteresat, de sprijin la nevoie. Unde se plasează Ordinul Cavalerilor Teutoni din România în acest tablou complex?

Trăim o perioadă în care oamenii resimt mai acut nesiguranța, polarizarea și slăbirea legăturilor dintre ei. În astfel de vremuri, contează mai puțin declarațiile și mai mult faptele care refac încrederea și sprijinul concret. În acest cadru se așază și Ordinul Teuton al României. Ne plasăm, deliberat, în afara jocului geopolitic și a disputelor ideologice. Suntem o inițiativă civică, apolitică și non-violentă, inspirată de valori creștine și de ethosul cavaleresc al slujirii, care lucrează cu efectele reale ale crizelor asupra oamenilor, de la singurătate și sărăcie până la vulnerabilitate și pierderea încrederii. Într-o lume care se fragmentează, încercăm să refacem punți la scară umană, prin voluntariat, educație și sprijin concret. Deviza noastră, „Ajută! Apără! Vindecă!”, devine astfel un standard de lucru.

Deși vă raportați la tradiția teutonă din spațiul românesc (in Tara Barsei si pe teritoriul istoric al Banatului, între 1429 și 1434), Ordinul Teuton al României este astăzi o structură contemporană, prezentă în mai multe regiuni, cu comanderii și protectorate, cu însemne și distincții proprii și cu o misiune declarată umanitară și educativă. Cum vă definiți identitatea și statutul, în ce măsură vă revendicați de la Ordinul istoric și cum justificați această extindere la nivel național, în afara dimensiunii militare a trecutului?”

Ne definim ca o organizație neo-cavalerească contemporană, cu misiune civică, inspirată de tradiția teutonă ca reper cultural și moral, nu ca formă de continuitate juridică sau instituțională. Nu revendicăm calitatea de succesor al Ordinului istoric și nu folosim simbolistica pentru a construi pretenții, ci pentru a susține o disciplină interioară a slujirii și a responsabilității. Comanderiile și protectoratele sunt structuri interne de organizare, prin care coordonăm voluntariatul și proiectele noastre umanitare, educaționale și culturale. Prezența la nivel național nu este o expansiune de influență, ci rezultatul unor inițiative locale și al unor oameni care lucrează, practic, acolo unde există nevoie. Însemnele și distincțiile au rol identitar și de recunoaștere internă a serviciului, fără conotații militare sau politice.Există o colaborare, o recunoaștere, o acceptare a Ordinului de către Biserica Națională? Cum ar trebui, dacă ar trebui, să conlucreze?

Ordinul Teuton al României nu este o structură bisericească. Funcționăm ca organizație laică, în cadrul unei asociații, cu respect față de Biserica Ortodoxă Română și față de celelalte culte, precum și față de libertatea de conștiință a fiecăruia. Suntem o organizație neo-cavalerească, cu misiune civică, iar relația noastră cu Bisericile este una de respect și bună-cuviință. Dacă ar fi avută în vedere, conlucrarea poate lua forme simple și utile: proiecte sociale și culturale, sprijin pentru persoane vulnerabile, inițiative educative pentru caracter și responsabilitate.                  

<<În lipsa unor formule instituționale specifice pentru astfel de inițiative, o cooperare punctuală nu este, prin ea însăși, exclusă și nu echivalează cu o condamnare, cu condiția respectării normelor și sensibilităților fiecărei Biserici >> (Aceasta este o parafrază și o interpretare a observațiilor formulate de pr. Sorin Seviciu în articolul: „Aspecte canonice legate de poziția Bisericii față de ordinele ecvestre nou înființate” – Lucrarea: „Sfântul Martin, precursor al creării ordinelor creștine cavalerești”, 2025).

Poate fi Ordinul Teuton al României o voce în analiza și deslușirea lumii în care trăim?

Da, și este deja. Prin Academia Teutonă, Revista Teutonica și inițiativele educaționale, contribuim cu cercetare, documentare și dialog despre istorie, etică, patrimoniu și sens civic. Nu ne propunem să interpretăm lumea prin lentile ideologice, ci să oferim repere de discernământ formate în tradiția creștină și în ethosul cavaleresc: adevăr, demnitate, slujire, solidaritate.

Cavalerii Teutoni erau cunoscuți ca luptători neînfricați pe altarul creștinismului. Astăzi, cînd relativizăm totul, și binele și răul, și religia, Ordinul Teuton dispune de sabia cunoașterii. Ce ar trebui să facă Ordinul pentru oameni în spiritul Bisericii Creștine, pentru ca această relativizare să dispară? Ce ne lipsește nouă, ca oameni, ca popor pentru a discerne între bine și rău?

Relativizarea nu se corectează prin polemică, ci prin formarea conștiinței și prin exemplu. În spirit creștin, Ordinul poate rămâne credibil făcând trei lucruri consecvente: ajutor concret pentru cei vulnerabili, inițiative educative care formează caracterul și discernământul, și promovarea unei culturi a adevărului, cu respect pentru oameni. Cât despre discernământ, el se întărește atunci când cultivăm ceea ce ne-a ținut, de-a lungul timpului, ca societate: conștiința vie, respectul pentru cuvânt, responsabilitatea personală, solidaritatea și grija față de aproapele. Când credința se vede în faptă, cuvântul în integritate și libertatea în răspundere, binele capătă din nou contur, iar răul nu mai găsește acoperire.

Noua Americă este contestată și pentru sprijinul și influența creștinilor în actul de guvernare. E bine? E rău să îmbinăm politica și cuvîntul lui Dumnezeu?

Credința poate fi o sursă de responsabilitate pentru un om public, dacă rămâne la nivel de conștiință și de conduită personală. Devine problematic atunci când este folosită ca instrument de mobilizare politică sau de excludere a celorlalți. Într-un stat laic, e important ca libertatea religioasă să fie protejată pentru toți.

Și în Țara Sfîntă se invocă cuvîntul lui Dumnezeu, dar fărădelegile comise în ultimii ani în acel spațiu amintesc de cucerirea Ierusalimului de către cruciați cînd cetatea era înecată în sînge pînă mai sus de glezne… În România avem nevoie de o guvernare creștină? Care ar trebui să fie prioritățile?

Într-un stat laic, guvernarea este chemată să respecte libertatea de conștiință și demnitatea persoanei, iar în spațiul public valorile morale formate de tradiția creștină pot susține o cultură a dreptății, solidarității și grijii față de cei vulnerabili. Dincolo de etichete, prioritățile rămân concrete: educație, sănătate, sprijin pentru familii și copii, reducerea sărăciei, integritate instituțională și coeziune socială.

În încheiere, mă întorc la Ordinul Teuton al României. Care sînt proiectele Ordinului? Ce mesaj transmiteți cititorilor eCronica?

Proiectele Ordinului Teuton al României sunt construite în jurul unei misiuni civice, cu inspirație creștină, desfășurate în cadru asociativ, laic, independent și apolitic, fără componentă militară și fără continuitate juridică sau instituțională cu Ordinul istoric. Lucrăm pe trei direcții clare: sprijin pentru oameni, educație și formare, cultură și memorie.                                                 În zona socială, prin Ajutorul Teuton derulăm acțiuni caritative și, după caz, inițiative de sprijin, în parteneriat cu profesioniști și instituții. În aceeași logică, dezvoltăm Colegiul Medical Teuton și un Centru Socio-Cultural, ca platforme de voluntariat și suport comunitar, în limitele competențelor fiecăruia.                                                                                 

În zona educațională, Academia Teutonă și Revista Teutonica susțin cercetarea, documentarea și dialogul public despre istorie, etică și patrimoniu. Prin Comanderia Națională a Copiilor „Hermann von Salza” propunem tinerilor un cadru de formare prin voluntariat, disciplină personală și respect pentru comunitate, fără presiune ideologică și fără prozelitism, cu accent pe caracter și fapte.                                                               În sfera culturală și a memoriei istorice, Ordinul editează Revista Teutonica, o publicație dedicată moștenirii cavalerești și reflecțiilor actuale legate de misiunea noastră. De asemenea, prin Editura Teutonica publicăm lucrări menite să păstreze vie moștenirea istorică și valorile cavalerești pentru publicul larg. Nu în ultimul rând, organizăm anual Festivalul Internațional „Cavalerii Grădinii Maicii Domnului” – o manifestare culturală care reunește membri și parteneri internaționali spre a celebra patrimoniul medieval și dialogul intercultural.         

Cititorilor eCronica le transmit un lucru simplu: trăim vremuri de încercare, dar și de har. Nu disperați în fața întunericului – aprindeți o lumânare. Faceți un lucru bun, precis, acolo unde sunteți: pentru un om, pentru o familie, pentru o comunitate. Fiți cavaleri ai binelui în cotidian: ajutați pe cel de lângă voi, apărați adevărul cu blândețe și fermitate, vindecați rănile prin iertare și milostenie. În vremuri tulburi, oamenii nu au nevoie de mai mult zgomot, ci de sprijin real și de repere morale trăite. Așa se întărește comunitatea, pas cu pas.

Cu respect cavaleresc și în rugăciune,

Pr. Daniel Smuc

Suveran Mare Maestru al Ordinului Teuton al României

Savu Popa
România literară nr. 38/2026 Viorel Marineasa, Vederi din Timișoara. Editura Junimea, 2026

Personalitate de prim rang a culturii timișorene, activ în mediul literar, civic sau editorial, Viorel Marineasa este, după cum afirmă criticul I.B. Lefter, „un maestru al prozei scurte, al microprozei, al complexităților incredibil de mari concentrate pe spații incredibil de mici“.

Proza acestuia, scrisă de-a lungul câtorva decenii și reunită într-o generoasă antologie de autor, intitulată Vederi din Timișoara, cuprinde volumele care l-au impus datorită viziunii, dar și formulei sale narative: Unchiul/ Unelte, arme, instrumente, Dicasterial, O cedare în anii 20, Despre Banat, în registru normal, Vederi din Timișoara sau Înainte și după (Războiul rece). În majoritatea lor, autorul sondează metabolismul multicultural și multietnic al unei Timișoare aflate, dintotdeauna, la răscrucea unor reconfigurări teritoriale și civilizaționale. Pe măsură ce granița dintre Orient și Occident permite o continuă circulație între „modelul habsburgic și cel levantin“ (Monica Spiridon), autorul devine cartograful mentalitățiilor, al personalităților și al vieților unor personaje care se comportă, acționează și relaționează în funcție de anumite interese personale sau de climatul mai mult sau mai puțin potrivnic al vremurilor.

Funcționari mărunți, preoți, ciobani, negustori, proprietari ș.a., întrețin natura gravă sau comică a unor experiențe personale sau colective desprinse parcă din cinematografia lui Kusturica, al cărei decor a devenit întreg universul moromețian. Numele sau ocupațiile unora dintre eroi, cum ar fi Zaharia Coșan, Bubu, piticul septuagenar, Ciucurel, Voacnărul Zărie, moș Piluc sau Alexandru Suslănescu etc., conțin o puternică rezonanță colocvial-jovială și, înaintea situațiilor prin care trec sau a contextelor în care se află, anticipează latura umoristică, ludică a prozelor. De asemenea, majoritatea textelor abundă în termeni regionali sau arhaici, aparținători unor meserii astăzi dispărute, unor delicatese culinare, unor locuri citadine sau unor trăsături de caracter cu totul aparte: șlucuri (înghițituri), moșul cobold, găliganul imberb, mărămușă, juvăț, cracauer, înciudează etc. Acestea îl recomandă pe Marineasa drept un prozator atent la detalii, dar și versatil, prin acuratețea evocării sau a relatării care oferă textelor sale combustia neprevăzutului și tonicitatea veridicității.

De asemenea, titlurile unor astfel de mostre narative declanșează, deopotrivă, efectul unui comic al asocierilor lingvistice și al trimiterilor interculturale, aparținătoare, de asemenea, cosmopolitismului pestriț al lumii evocate: Neputerea Suferirii, Totoformă, Dosar sănătos tun, Babele charismatice de odinioară, Singur pe felie, Natură vie cu pui de leopard, natură moartă cu pepene verde, Cucurigu, Năimit… lacheu… agent, Moartea în pat, moartea pe stradă sau Dubla sinucidere în căpița de fân. Anumite împrejurări, din care autorul ne trimite aceste vederi în mișcare ale vremurilor de altădată, conțin folclorul urban, specific regiunii: de pildă, o întâmplare care își devoalează caracterul pontos, în manieră soresciană, se petrece atunci când un tip care stătea în Germania de mai multă vreme și „n-a mai fost sigur pe o anumită adresă“, a încercat un artificiu lingvistic, pornind de la următoarea asociere logic-amuzantă: „Ceva i-o fi rămas lui în cap, că, adică, strada Cimitirului cade perpendicular pe strada Tigrului și omul a găsit o soluție ingenioasă: a scris pe plic Strada Cimitigrului“. În proza La bănățeanul peceneg, latura interculturală interferează cu cea a unor mândrii locale care gravitează în jurul bănățenismului, o identitate-conglomerat, de-o diversitate funambulesc-societală de meserii, comportamente, atitudini, gândiri etc. Acest termen generează anumite dispute amicale, ușor malițioase, privite de către autor cu o anumită doză de umor temperat nostalgic. Din vocabularul unic al bănățenismului fac parte nume de străzi, cum ar fi Evlia Celebi, bazarul de cartier provincial, intitulat Subdughene sau cișmeaua căreia i se mai spunea și cieșmă etc.

Banatul pare a se afla „la pseudo-capătul lumii“, un capăt, în aparență, grandios, „încrezut“, mai ales „cel habsburgic, oferind suficiente prilejuri“. Apare astfel senzația de vulnerabilitate spațio-temporală și de arlechinadă multiculturală, practic într-un teritoriu cu un ADN atât de complex și de antagonic: „Că inși și comunități s-au îngăduit în interculturalitate și în pluriaspecte, asta nu e o realizare de sistem, ci, în primul rând, oboseală, lehamite, cedare, ieșire parțială de sub ordine, acolo unde canonul a fost vulnerabil, îngălare de adio, oportunism“.

În mișcarea aceasta de carusel identitar, lingvistic, destinal, realitatea bate ficțiunea, mostre de limbaj juridico-administrativ se regăsesc în episoadele unor narațiuni alerte, graiurile locale sunt pline de un pitoresc, când acid, când șarmant, destinul individual devine și el o oglindă care, complet sau fragmentar, îl răsfrânge pe cel istoric. Un volum care se citește atât ca un document monografic, cât și ca un manual de umanitate în vremuri tulburi și lipsite de busolă.

Ioan Muică s-a născut în Pecinişca la data de 7 ianuarie 1859, într-o familie de grăniceri din Regimentul de Graniţă Bănăţeano-Iliric Nr.13, tatăl fiind ,,strajameşterul” Nestor Muică şi mama Maria, născută Chiosa.
Bunicul său, Iacob Muică de la comunionul nr.51 Pecinişca, a fost unul din ctitorii bisericii ortodoxe din localitate, împreună cu fii lui, Nestor şi Dimitrie. Pe lîngă donaţiile făcute biserici din Pecinişca, Iacob Muică a donat și bisericii din Băile Herculane, dovada s-a păstrat în nota consemnată pe Molitvelnicul, tipărit la Sibiu în anul 1833, cum că: ,,Această Sfântă şi Dumnăzăiască carte s-au cumpărat prin mine, acest din jos scris în luna lui iulie 1837 şi am dăruit Sfintei Biserici(i) aceştia din Băi. 15-lia iulie, Iacov Muica cap. din Pecinişca” .
Tatăl său, Nestor Muică, oficiant cesaro-regesc la Consulatul Austriac din Iaşi, a făcut diverse donaţii bisericii din Pecinişca, precum un clopot în greutate de 136 kg, la preţul de 160 florini, o candela de argint înfrumuseţată cu safir în valoare de 30 florini , icoane şi cu o evanghelie bătută în argint .

Articol întreg:

Reconstituiri biografice: generalul Ioan Muică din Pecinişca în anii premergători Războiului pentru Întregirea Neamului – Iacob Sârbu, dr. Iulian Stelian Boțoghină

Băile Herculane – În Grădina de Vară (Teatrul de Vară) a stațiunii, acolo unde ecoul Cernei îmbrățișează legendele vechi, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Festivalului „Podul de Folk”. În serile de 18 și 19 septembrie, spațiul cultural din Băile Herculane s-a reconfigurat într-o uriașă vatră de bucurie și cântec, adunând laolaltă zeci de melomani, localnici și turiști, uniți de același crez: promovarea muzicii autentice și a valorilor românești.

Un vis născut spontan la Podul Roșu

Istoria acestui festival, ajuns la cea de-a doua ediție, poartă amprenta simplității și a lucrurilor făcute din inimă. Totul a pornit de pe strada Castanilor, de la Casa de la Podul Roșu – sediul Asociației Culturale „Flori de Fân” și al Colecției etnografice ,,Tradiție în expoziție„.

Așa cum ne mărturisește doamna Despina Bălteanu, președinta asociației și sufletul acestui demers, scânteia s-a aprins spontan:

​„Asociația Culturală «Flori de Fân» urmărește promovarea lucrurilor românești adevărate: haine, tradiții, obiceiuri și muzică de suflet – muzică ce ne luminează mințile și sufletele. La sediul nostru de la Podul Roșu avem o expoziție permanentă de haine tradiționale din toate zonele țării, dar și șezători unde cei dornici învață cusutul manual vechi, fără mașină.

​Festivalul «Podul de Folk» s-a născut spontan, din dorința publicului și a artiștilor. Totul a început când Vlad Pârău, un tânăr care locuiește la Sibiu, dar a copilărit la Herculane, unde are bunicii, a început să cânte pe prispa casei de la Podul Roșu. I s-a alăturat Maria Magdalena Dănăilă, apoi frații Adrian și Cristian Ilie de la Timișoara… Văzând cum trecătorii se opreau în drum să asculte, Vlad a spus: «Hai să facem un festival!». Așa am organizat prima ediție anul trecut, chiar în curtea interioară a caselor nr. 22-24.”

Succesul primei ediții și spațiul neîncăpător din curtea asociației au impus extinderea. Anul acesta, cu sprijinul Primăriei orașului Băile Herculane, festivalul s-a mutat în spațiul primitor al Teatrului de Vară.

​Cea de-a doua seară a festivalului a confirmat energia și maturizarea evenimentului. Cu o sonorizare remarcabilă, apreciată la scenă deschisă de toți interpreții participanți, Grădina de Vară a devenit un adevărat sanctuar al muzicii folk. Sute de spectatori s-au perindat și au vibrat alături de artiști, cântând la unison refrenele îndrăgite.

„Artiștii au fost deosebit de încântați de condiții și au remarcat calitatea sonorizării. Așezați pe scaune sau în picioare, peste 400 de oameni au cântat împreună cu ei. Chiar dacă am alergat enorm în aceste zile, nu simt nicio oboseală – am primit înzecit din energia și bucuria publicului. Când dăruiești, primești înzecit!” – Despina Bălteanu

Pe scenă au urcat nume îndrăgite ale genului: Dan Vană, Mihaela Stoica, Maria Magdalena Dănăilă, Iulia Bădulescu, Adrian Ilie și Cristian Ilie, Florin Giukin, Radu Stoica, Luigi Popescu, Vlad Pârău.

Vlad Pârău: De la povestea creionului fermecat la Imnul Festivalului

Unul dintre momentele de referință ale festivalului este prezența artistului Vlad Pârău, inițiator și participant fidel. Cu rădăcini adânci în Băile Herculane, Vlad poartă în suflet amintirile copilăriei petrecute pe malurile Cernei.

Iscusit nu doar în arta acordurilor de chitară, ci și în cea a condeiului – având în portofoliu cărți educaționale și de povești pentru copii (Măturoiul fermecat, Creionul fermecat, Numărul fermecat), Vlad Pârău a activat ani la rând ca muzician stradal în Sibiu alături de proiectul „Farmacia Muzicală”. Întors pe prispa muzeului și la Podul Roșu din Herculane, el a transformat muzica stradală într-un liant comunitar.

Dragostea sa pentru stațiune s-a concretizat în Imnul Festivalului (compus la 3 august 2026), ale cărui versuri au răsunat pline de umor, nostalgie și autenticitate în Grădina de Vară:

LA HERCULANE

Lângă Cerna, pe faleză

Umblă muze diafane

Mâncând langoşi în viteză

 Şi visând la Herculane.

 

Cele mai rubensiene

– Ca să nu le zic grăsane

-Urcă-n Dotto, merg alene Către centru-n Herculane.

 

Simte-te la tine-acasă

Pe-nălțimi sau prin gropane,

lar, de bolile te lasă,

Te faci bine-n Herculane!

 

La Cazino, sub Sequoia

Bei şampanie cu banane

Și-o fanfară-şi cântă voia

Chiar în parc la Herculane.

 

Sus în deal, cu apă plată

Umpli sticle şi bidoane.

La piscină, câteodată

Mai petreci şi-n Herculane.

 

Dacă mergi pân-la statuie

Vezi cum brutele spartane

Poartă un ciomag şi-o blană

Şi fac muşchi la Herculane.

 

Jos, la Roman, de te duci

Lângă Cerna scrii romane,

E şi-o grotă cu haiduci

Ce fugeau din Herculane.

 

Şi la Băile Venera

Lumea-si scaldă burți, ciolane;

Peste Cerna sunt izvoare

Ce-au secat în Herculane.

 

Nu căta comori ascunse

Prin unghere sau cotloane,

Numai ziduri sunt ajunse

La ruină-n Herculane!

 

Pe platou la Coronini

E un loc de milioane

Şi spirale fac yoghinii

Să vibreze-n Herculane.

 

Podul roșu e ca focul

 Şi se cântă folk cu toane,

Vin pescari cu tot norocul

Agăţat din Herculane.

 

E şi-un izvor de contese

Ce cândva erau codane;

Poți să urci pe trepte dese

Pe un deal din Herculane.

 

Dar mai fain e pe-nserate

S-asculți ape melomane

Cum îţi susură, purtate

De vårtej prin Herculane.

 

Și când luna iese, pală

Printre stânci cam grosolane

Poți visa, stând pe tânjală,

Să nu pleci din Herculane.

3 august 2026, Vlad Pârău

Cea de-a doua ediție a Festivalului „Podul de Folk” de la Băile Herculane s-a încheiat sub semnul generozității și al comuniunii. De la expoziția de costume populare de la Podul Roșu până la refrenele vibrante din Grădina de Vară, evenimentul a demonstrat că tradiția și muzica de suflet au puterea de a aduna comunitatea și de a reda stațiunii din farmecul și vibrația sa de altădată.

Organizatorii și artiștii privesc deja cu încredere spre edițiile viitoare, hotărâți să facă din acest festival o tradiție de neclintit pe harta culturală a Banatului Montan.

Prin această manifestare, alături de multe altele, stațiunea Băile Herculane dovedește că, pe lângă proprietățile curative dedicate trupului, le posedă și pe cele dăruite sufletului celor ce vin aici să se tămăduiască. Astfel, stațiunea se reconfirmă ca o adevărată vatră de cultură care, prin succesul unor asemenea evenimente, își promite o continuitate de dăinuire.

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin

Credit foto: Iacob Sârbu și Constantin Vlaicu

Cea de-a XX-a ediție a Festivalul Condeierilor Plugari din Banat s-a desfășurat la Remetea Mare, într-un cadru ospitalier, cu oameni iubitori de tradiții populare, unde fiecare dintre participanți a fost primit cu căldură și apreciere, într-o atmosferă plină de bucuria de-a fi împreună a condeierilor veniți din diverse locuri ale țării. creatori și rapsozi populari. Evenimentul de suflet al etnologului dr. Maria Mândroane, coordonatorul Festivalului, s-a desfășurat în parteneriat cu Filiala “Valeriu Braniște” Timiș a UZPR, cu Consiliul Local și Primăria Remetea Mare din județul Timiș, alături de mai mulți colaboratori, oameni de suflet, iubitori ai tradițiilor și graiului strămoșesc, oameni cu credința că tradiția și folclorul autentic se păstrează în inima comunităților.

Au participat condeieri plugari din Banatul istoric, dar și creatori și interpreți populari din Hunedoara, Alba, Mureș, Harghita, alături de cei din Timiș.

Fenomenul condeierilor plugari este, la origini, o mișcare culturală unică în Europa, perpetuat de mai bine de-o sută de ani, prin care țăranii din Banat au îmbinat muncile câmpului cu scrisul, creând o literatură autentică legată de viața satului. Este singurul fenomen cultural în care țăranii simpli au scris poezie, proză sau cronici despre lumea satului, păstrând tradițiile și graiul bănățean, perpetuându-se astfel tradiții, obiceiuri străvechi din zona Banatului, dar și din alte zone ale țării. Condeierii plugari au fost oameni care au ținut în mâinile lor atât plugul, cât și condeiul. Prin strădania organizatorilor acestui important festival, ajuns la ceas aniversar, împlinind de-acum, douăzeci de ani, fenomenul Condeierilor plugari este păstrat viu și îmbogățit în zilele noastre cu lansări de carte, expoziții și spectacole folclorice autentice. A devenit, astfel, un eveniment dedicat tradițiilor populare, dar și culturii, oamenilor care au păstrat, de-a lungul generațiilor, dragostea pentru satul bănățean, pentru cuvântul scris și pentru valorile autentice ale locului.

Anul acesta, în cele două zile, 12-13 septembrie 2026, această mare sărbătoare a cântecului, poeziei și jocului strămoșesc a fost oficiată de gazdele primitoare din Remetea Mare, care s-au implicat în mod activ, alături de colaboratori precum Nistor Garaș, care au făcut posibilă întâlnirea de suflet. În prima zi a Festivalului, alături de dr. Maria Mândroane, coordonator, deschiderea oficială a fost făcută de primarul localității, Cosmin Chira, urmând apoi Daniela Băcilă, Conf. univ. dr. CS II Ioan David – președintele Filialei „Valeriu Braniște” Timiș a UZPR, alți invitați.

În cele două zile, au participat și alți membri ai Filialelor UZPR din județul Timiș, printre care Dumitru Mnerie, Aurel-Matei Bancu, Gheorghe Crișan, Daniela Văleanu.

Au urmat momente în care s-au împletit armonios cântecul tradițional propriu-zis, de la balade, doine de dor și jale, la cântecul vesel de joc, purtat de soliști autentici, de toate vârstele, păstrători ai graiului din străbuni. Poezia, creație a poeților locali, a fost rostită cu suflet, pentru că acolo unde e cântec, e și cuvânt ales. Nelipsite din Festival au fost dansurile populare, desfășurate pe scenă de reprezentanții a trei generații, așa încât copii, tineri si adulți îmbrăcați în straie de sărbătoare, au demonstrat energia și bucuria satului românesc. Printre soliștii vocali invitați s-au regăsit Maria Garaș, Lia Lungu, Maria Petchescu, Georgian Schinteie, Petru Panduru, alături de Ansambul „Flori remețene” (coregraf Desdemona Toma Rusoaie), copiii din Remetea Mare impresionând publicul prezent.

A doua zi – duminică, sărbătoarea a continuat la Biserica din localitate, cu momente de profundă încărcătură spirituală, oferite de sfânta slujbă bisericească. S-au înălțat pricesne, cântări sfinte mângâind sufletul, menite a uni cerul cu pământul. Au continuat cântările populare și recitările în grai, inclusiv ale participanților din alte zone ale țării, pe scenă evoluând și valoroase tinere talente. Masa rotundă – dezbatere s-a bucurat și de prezența lui Dan Liuț, președintele Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean, cunoscut și din emisiunile TVR Timișoara, având ca specific viața satului bănățean.

După lansarea volumului coordonat de Maria Mândroane, Culegere de Cântece bătrânești (Balade), din seria Condeieri plugari, precum și a revistei Festivalului, cu anunțarea suplimentului de anul viitor, a altor publicații și documente valoroase, precum Progresul, amintind astfel prima tipografie înființată în 1907 de învățătorul Gheorghe Jianu și prezentată de stră-strănepoata sa, Ariana Jianu, a avut loc festivitatea de înmânare a diplomelor de participare, alături de alte momente artistice, care vor rămâne mărturie că portul, versul, cântul și jocul sunt încă vii în inima românului. Claudiu Românu a însuflețit întreaga atmosferă de sărbătoare, asigurându-ne că fenomenul Condeierilor Plugari își va găsi continuatori de nădejde și păstrători ai valoroaselor tradiții populare românești.

Foto: Facebook

Sub patronajul Consiliului Județean Mehedinți, joi 10 septembrie 2026, ora 12:00, la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin a avut loc vernisajul expoziției foto – documentare ,,Canalul navigabil SIP – 130 de ani de la inaugurare”, în viziunea inginerului Michael Românu.

După expozițiile foto – documentare „Insula Ada – Kaleh, perla Dunării” deschisă la data de 27 iulie 2026 și „Eibenthal – satul cehilor din Banatul montan și Mina de cărbuni din Baia Nouă” deschisă la 5 august 2026 la Reșița, ing. Michael Românu, născut la Orșova și stabilit la München (Germania), continuă un adevărat maraton al expozițiilor foto – documentare.

De data aceasta, la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin, autorul a prezentat publicului altă filă de istorie veche în imagini, despre Canalul SIP de la granița României cu Serbia, canal inaugurat în urmă cu 130 de ani.

Pe simezele expoziției au fost prezentate peste 250 de fotografii, organizate pe nouă capitole:

– Stânci în albia Dunării;

– Mașini și utilaje fluviale folosite pentru construcția Canalului SIP;

– Lucrări efective la Canalul SIP;

– Inaugurarea Canalului SIP;

– Locomotive și vapoare prin Canalul SIP;

– Gara din Orșova Veche;

– Portul comercial din Orșova Veche;

– Fabrica de petrol din Orșova Veche;

– Vizita împăratului Franz Joseph al Austriei, a regelui Alexandru I al Serbiei și a regelui Carol I al României la Orșova Veche, Băile Herculane, București și Sinaia.

Vernisajul a fost deschis de prof. Nicolae Drăghiea – managerul Muzeului Regiunii Porților de Fier, care a marcat faptul că manifestarea culturală se desfășoară în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediția 2026.

Prezent la expoziție, deputatul Alin Tomoescu a ținut să aprecieze un astfel de eveniment cultural, care ne prezintă în imagini, aspecte din trecutul nostru istoric.

Directorul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Mehedinți, dr. Marian Pele Trăiloiu, a prezentat importanța istorică a acestor fotografii vechi, adevărate documente care trebuie nu numai prezentate publicului, dar și păstrate în cele mai bune condiții pentru generațiile viitoare. În încheierea alocuțiunii, dr. Marian Pele Trăiloiu a mulțumit autorului pentru amabilitatea de a dona tot patrimoniul fotografic expus, către Arhivele Naționale Mehedinți.

Au mai vorbit, directorul Colegiului Tehnic Dierna din Orșova și curatorul expoziției, doamna Alexandra Dediu – muzeograf la Muzeul Regiunii Porților de Fier.

Ultimul care a luat cuvântul a fost ing. Michael Românu, autorul expoziției, care a descris pe larg întreaga istorie a Canalului SIP, condițiile care au impus construirea sa, etapele construirii și existența sa până în anul 1969, când a fost inundat în urma lucrărilor de la Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I.

Defileul Porților de Fier era cunoscut pentru stâncile existente în albia Dunării, care îngreunau navigația fluvială, astfel că în această zonă, vapoarele care circulau erau obligate să navigheze numai sub comanda unor piloți experimentați, care cunoșteau foarte bine porțiunile pe unde se putea circula printre stânci, unele ascunse sub luciul apei. Aceștia erau cunoscuți ca piloți de cataracte, ei fiind navigatori de elită, specializați în conducerea navelor prin porțiunile extrem de periculoase și stâncoase ale Dunării.

La Congresul de la Berlin din 1878, Austro – Ungaria a primit sarcina de a construi viitorul Canal Sip (denumire dată după numele localității sârbe din apropiere). Guvernul maghiar, a preluat proiectul navigației, care a fost finalizat în 1883.

Construcția canalului a început pe 17 septembrie 1890 și a fost deschis circulației navale pe 27 septembrie 1896, în prezența împăratului Franz Joseph al Austriei, a regelui Alexandru I al Serbiei și a regelui Carol I al României.

Cu o lungime de 2.133 m, o lățime de 73 m și o adâncime de 3,9 m, canalul asigura circulația navelor fluviale mari, în condiții de siguranță. Dar, proiectul nu luase în calcul faptul că pe canal, viteza apei va crește până la aproximativ 18 km/h, aspect ce determina ca navigația prin canal să dureze 24 de minute în amonte și numai 3 minute în aval, navigația în amonte făcându-se anevoios.

Pentru rezolvarea acestei situații, în anul 1916, a fost deschisă circulației, o linie ferată pe lângă canal, pentru a tracta cu ajutorul locomotivelor cu abur, vapoarele care urcau în amonte.

Autorul a ordonat cele nouă capitole din cadrul expoziției într-o anumită ordine, pentru înțelegerea facilă a acestor lucrări care au trecut prin focul celor două războaie mondiale. Constructori, navigatori, mecanici de locomotive cu utilaje și ambarcațiuni, ne zâmbesc din fotografiile expuse și ne povestesc prin imagini despre lupta omului pentru modelarea naturii, despre cutezanță și împliniri, despre viața autentică aflată în șuvoiul nereversibil al istoriei.

Expoziția va fi deschisă până la sfârșitul lunii octombrie 2026, când exponatele se vor preda spre atentă păstrare Arhivelor Naționale Mehedinți.

(ne prezintă prof. director. Șortan Marius – manager proiect)

Școala Gimnazială Dobra – județul Hunedoara, marchează încheierea implementării proiectului „Educat și implicat!” (F-PNRAS-2-2023-0930), derulat în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – Contract de finanțare nr.1970/9/23.05.2024 – proiect prin care unitatea de învățământ a urmărit să răspundă unor nevoi reale ale elevilor și comunității și să creeze un cadru educațional mai accesibil, mai incluziv și mai atractiv. Intervențiile au vizat în mod direct prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, recuperarea pierderilor de învățare, creșterea participării școlare, dezvoltarea competențelor elevilor și îmbunătățirea proceselor de predare–învățare–evaluare.

Proiectul a avut ca grup țintă 132 de elevi din ciclul gimnazial și 30 cadre didactice. În același timp, demersul a urmărit implicarea părinților și a actorilor comunității locale, astfel încât sprijinul acordat copiilor să nu se limiteze la activitatea de la clasă, ci să contribuie la construirea unui climat școlar pozitiv, incluziv și motivant. Activitățile au fost desfășurate pe parcursul perioadei de implementare, inclusiv prin activități educative și nonformale în perioada vacanțelor.

Principalele activități realizate în cadrul proiectului

• Activități remediale la limba română, matematică, limba engleză și informatică/TIC;

• Excursii gratuite și activități extracurriculare și extrașcolare;

• Masa caldă și programul prelungit de tip „școală după școală”;

• Pachete pentru elevi, formate din echipament sportiv și rechizite școlare;

• Școala de vară și activități educative/nonformale desfășurate și în perioada vacanțelor;

• Cursuri de formare profesională pentru cadrele didactice;

• Dotarea cu echipamente IT – laptopuri, table interactive, imprimante multifuncționale și alte echipamente – precum și mobilier și amenajarea unor spații ale școlii.

Detalierea activităților și a rezultatelor

Activități remediale. Cei 132 de elevi incluși în proiect au beneficiat de activități de recuperare a pierderilor în învățare și de dezvoltare a competențelor, organizate în funcție de nevoile identificate. Sprijinul suplimentar a vizat limba română, matematica, limba engleză și informatica/TIC. Activitățile au fost precedate de evaluarea nevoilor elevilor și au urmărit completarea lacunelor, îmbunătățirea tehnicilor de învățare și monitorizarea progresului. Programul s-a desfășurat pe durata celor doi ani școlari prevăzuți în proiect.

Masa caldă și programul prelungit. După încheierea programului obișnuit, elevii participanți au beneficiat de masă achiziționată prin proiect, urmată de activități educaționale desfășurate de două ori pe săptămână. Măsura a contribuit la susținerea participării elevilor și la reducerea unor bariere materiale care puteau afecta frecventarea școlii.

Excursii gratuite și activități extracurriculare. Elevii au participat la activități de educație în aer liber și prin aventură, activități comunitare, artistice, culturale, sportive, civice, de educație pentru sănătate și dezvoltare durabilă și protecția mediului. În cei doi ani de implementare au fost prevăzute excursii de 1–3 zile, cu obiective relevante pentru dezvoltarea și lărgirea orizontului de cunoaștere al elevilor.

Școala de vară și activitățile din perioada vacanțelor. Activitățile educative și nonformale au fost continuate și în perioadele de vacanță, menținând legătura elevilor cu școala și oferind contexte de învățare, socializare și dezvoltare personală. Școala de vară a completat intervențiile proiectului prin activități atractive, practice și educative.

Sprijin material pentru elevi. Pentru susținerea participării și motivării elevilor au fost acordate materiale școlare și premii pentru performanță și pentru progres. În cadrul activităților proiectului au fost asigurate și pachete pentru elevi, formate din echipament sportiv și rechizite școlare, contribuind la accesul acestora la activitățile educaționale și extracurriculare.

Formarea profesională a cadrelor didactice. 30 cadre didactice au beneficiat de activități de formare autorizate/acreditate, desfășurate fizic și online, precum și de ateliere, webinare și schimburi de bune practici. Tematicile au inclus prevenirea părăsirii timpurii a școlii, educația incluzivă, predarea și evaluarea diferențiată, recuperarea pierderilor de învățare, tutoratul și crearea unui climat școlar pozitiv și incluziv. Formarea a urmărit dobândirea și certificarea unor competențe relevante pentru îmbunătățirea calității actului educațional.

Digitalizarea și modernizarea bazei materiale. Un rezultat major a fost modernizarea infrastructurii educaționale. Au fost achiziționate 25 de laptopuri cu geantă și licență, 3 table interactive, 1 imprimantă multifuncțională A3, 2 imprimante multifuncționale A4, 2 scannere portabile, 2 routere, 2 sisteme de sonorizare și 2 camere de videoconferință. Au fost amenajate și dotate spații ale școlii și a fost asigurat mobilierul necesar. Echipamentele au susținut crearea unei clase inteligente și utilizarea resurselor digitale în activitățile de predare, învățare și evaluare.

Climat școlar, consiliere și implicarea comunității. Proiectul a inclus ateliere de educație nonformală pentru promovarea încrederii, respectului reciproc și colaborării, precum și acțiuni de prevenire și reducere a bullyingului, violenței și comportamentelor riscante. Părinții, autoritățile locale, serviciile publice și organizațiile partenere au fost implicați în susținerea demersurilor educaționale.

Rezultate și impact la finalul proiectului

Prin implementarea proiectului, Școala Gimnazială Dobra a consolidat mecanismele de identificare și sprijinire a elevilor aflați în risc educațional, a extins oportunitățile de învățare dincolo de programul obișnuit și a dezvoltat un cadru educațional mai incluziv. Proiectul a urmărit, potrivit cererii de finanțare, scăderea ratei abandonului școlar la 0%, creșterea ratei de finalizare a gimnaziului la 100%, creșterea participării la Evaluarea Națională până la 94% și reducerea absenteismului la 0,8%. Acestea au fost țintele asumate în proiect.

Un impact important a fost reprezentat de dezvoltarea profesională a celor 30 cadre didactice și de creșterea capacității școlii de a utiliza metode pedagogice moderne și mijloace digitale. Dotările, spațiile amenajate și competențele dobândite au rămas la dispoziția școlii și după finalizarea proiectului, constituind resurse pentru continuarea activităților educaționale, nonformale și outdoor și pentru sprijinirea viitoarelor generații de elevi.

Școala Gimnazială Dobra mulțumește elevilor, părinților, cadrelor didactice, autorităților locale, instituțiilor și organizațiilor partenere care au contribuit la desfășurarea activităților și la transformarea proiectului „Educat și implicat!” într-un demers orientat spre șanse educaționale mai bune pentru copii și spre consolidarea comunității școlare.

 

Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

 

 

 de eCronica

Daniel Botgros

În contextul încheierii unui parteneriat de colaborare între Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cel mai vechi institut de istorie din România, și Direcția Județeană de Cultură Caraș-Severin, un proiect comun de mare anvergură vizează readucerea în prim plan a Comorilor Banatului din vremuri de odinioară. Pe baza surselor inedite de arhivă, ambele instituții partenere vor publica împreună o serie de volume cu rol de ghid într-un uriaș labirint al patrimoniului remarcabil al provinciei. Proiectul reprezintă mai mult decât o simplă cercetare, este o incursiune profundă în memoria spirituală și culturală a Banatului Montan, aducând în atenția tuturor biserici istorice, monumente de credință și obiecte de patrimoniu de o valoare inestimabilă.  

Daniel Botgros: Cum s-a conturat acest proiect destinat comorilor Banatului Montan și ce perspective deschide el pentru memoria culturală și spirituală a provinciei noastre?

Monica Neculcea: În momentul în care am preluat, nu cu multă vreme în urmă, conducerea Direcției Județene de Cultură Caraș-Severin mi-am dorit mult să consolidez o punte de legătură cu Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, cel mai vechi și, totodată, cel mai prestigios institut de istorie din România. Mizez mult pe această frumoasă conexiune cu forul superior de cultură al națiunii, convinsă fiind de faptul că, doar în acest mod, putem pune în valoare foarte bine bogăția de informații care există în arhiva direcției pe care o conduc. Sunt acele date legate de obiectele de o valoare inestimabilă care, totodată, sunt mărturii constante despre trecutul fascinant, multicultural și multietnic, al Banatului nostru. Cred, sincer, ca asemenea informații trebuie să ajungă, cât mai bine cu putință, la publicul larg fapt pentru care am susținut ideea unui proiect comun cu prestigiosul institut de istorie clujean. Din estimările făcute până acum, deținem material documentar pentru zece volume masive care, odată publicate, vor contribui mult la recuperarea unei părți semnificative din memoria culturală și spirituală a Banatului Montan. Mai mult, am construi, prin intermediul lor, veritabile instrumente de lucru care ne-ar ghida mai ușor în a vedea și înțelege câte comori am avut, câte mai există azi și, nu în ultimul rând, cât de mult ne ajută ele să reconstituim bogăția materială și spirituală a unui spațiu al diversității. Aici, marea bogăție au fost mereu oamenii care au și creat asemenea valori cu care azi ne mândrim mult.

Daniel Botgros: În acest an de grație în care Academia Română ca for superior de cultură al națiunii române marchează 160 de ani de existență, un proiect de cercetare dedicat patrimoniului inestimabil dintr-o provincie istorică, în care se implică și mai vechi institut de istorie al său, reprezintă, indiscutabil, un puternic semnal transmis către comunitate. Ce anume ar trebui să învățăm din acesta fiecare dintre noi?   

Varga Attila: Într-adevăr, în acest an special, în care Academia Română privește cu încredere spre tot ceea ce s-a realizat semnificativ în durata lungă de timp, orice efort depus pentru recuperarea și valorificarea patrimoniului național, a obiectelor inestimabile, reprezintă o datorie a vieții pentru fiecare dintre noi. Preocuparea pentru ele înseamnă, implicit, grija și respectul pentru geniul și sufletul națiunii române. Așadar, nu evidențiem doar povestea unor obiecte inestimabile, ci consolidăm punți de legătură spre un trecut sau către niște oameni ce, odinioară, au fost creatori de mari valori spirituale care, din fericire, multe din ele, există și azi. Astfel, prin proiectul nostru editorial, gândit în mai multe volume, reamintim mereu comunității că avem valori rare, dar nu este suficient doar să știm că le avem, ci trebuie să și știm ce anume să facem ele astfel încât istoria lor să îmbogățească spiritual și posteritatea. Din aceasta putem învăța faptul că respectându-ne trecutul și bogățiile pe care acesta ni le-a transmis, în realitate ne respectăm pe noi înșine, deschizându-ne, astfel, ferestre largi spre viitor.       

Daniel Botgros: Ce fel de informații se pot găsi în prețioasa arhivă a Direcției Județene de Cultură Caraș-Severin referitoare laobiectele de patrimoniu de o valoare inestimabilă din Banatul Montan?

Monica Neculcea: Arhiva noastră conține peste 1000 de pagini de documente referitoare la obiectele de patrimoniu de o valoare inestimabilă ce s-au păstrat în bisericile istorice din Banatul de Munte, respectiv biserica ortodoxă română, biserica ortodoxă sârbă, biserica romano-catolică, bisericile evanghelică, baptistă sau penticostală. Aceste documente vor face obiectul volumelor pe care le vom publica, iar în cadrul lor veti putea afla informații despre: cărți de cult vechi, obiecte liturgice, icoane, odăjdii, candele, sfeșnice, baldachine, epitafuri, clopote, cărți rare, cruci valoroase, chivoturi, steaguri, colecții de artă, Biblii vechi, antimise, instrumente muzicale, lucrări de teologie, ceasuri, caiete cu note, orgi etc. Practic, prin tot ceea ce vom publica, cititorii vor beneficia de o călătorie spirituală simbolică pe parcursul căreia chiar vor descoperi valorile inestimabile ce definesc, până la urmă, identitatea noastră națională și spirituală deopotrivă.  

Daniel Botgros: Din informațiile pe care ni le-ați oferit, am putut să înțeleg faptul că, în documentele de epocă există o serie de informații referitoare la tot ceea ce a avut și, totodată, mai are încă atât de valoros Banatul de Munte la capitolul obiecte de patrimoniu foarte rare. Ce anume ar trebui să facem pentru ca ele să fie mai bine cunoscute de publicul larg și să fie introduse, în cele din urmă, în circuitul turistic de așa manieră, încât să aducă o plus-valoare pentru istoria provinciei?

Varga Attila: Faptul în sine că cele peste 1000 de pagini de document de arhivă referitoare la Comorile Banatului Montan – Biserici istorice și obiecte de mare valoare vor vedea lumina tiparului, în mai multe volume publicate sub cupola Academiei Române, aceasta, deja, este foarte mult. Eu, unul, constat că trăim un paradox dezarmant: acum aproape jumătate de secol am avut în Banat niște specialiști veritabili care au alocat timp și energie să facă muncă de teren, pentru a cartografia tot ceea ce exista, atunci, valoros în bisericile istorice din provincie. Din păcate însă, munca lor de inventariere nu a putut fi publicată atunci din cauza cenzurii impusă de regimul de tristă amintire. Dată fiind situația, peste informațiile remarcabile referitoare la comorile spirituale din această provincie s-a așternut praful uitării. Rar se întâmplă să „ai pe tavă” „o hartă” a obiectelor inestimabile, dar să nu o pui în valoare de îndată ce beneficiezi de ea. Prin publicarea volumelor pe care ni le-am propus, noi vom aduce, întâi de toate, un tribut de prețuire față de munca unor oameni speciali. Ei sunt cei care ne-au lăsat tot ceea ce trebuie să știm pentru a spune, convingător, ceea ce trebuie să se știe despre patrimoniul material și spiritual al acestui areal al diversității etnice și confesionale. Dar aceasta este doar o etapă preliminară. După publicarea volumelor propuse, vom invita, cordial, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România să ne susțină în demersul nostru complex de a disemina, în mod constant, diverse studii de caz referitoare la comorile Banatului. Convingerea mea este că, doar printr-o colaborare eficientă între instituții diverse, sub cupola interdisciplinarității, vom putea aduce mai aproape de publicul larg povestea comorilor „pierdute” care sunt, până la urmă, acele pagini lipsă din istoria Banatului de Munte pe care avem obligația să o reconstituim împreună pentru noi și pentru posteritate deopotrivă.

19 septembrie 2026, Kikinda, Voivodina / Serbia:

„Dani Ludaje“ = „Zilele Dovleacului“ 2026, și cu participarea, printre alții, a Formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

22 septembrie 2026, ora 17.00, Școala Primară – Osnovna šola Bratov Polančičev – Prešernova 19, Maribor / Slovenia:

Vernisajul expoziției concursului internațional „Copiii desenează ținutul natal”, ediția a XVIII-a și înmânarea de premii.

 

24 septembrie 2026, ora 12.00, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“, Reșița:

Ziua Europeană a Limbilor (26 septembrie). Manifestare interactivă organizată cu sprijinul profesoarei de limbă germană – limbă maternă, Sonia Maria Chwoika, dir. adj. Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița. Cu participarea clasei a V-a B, secția germană. Participă practicanta Estera Isip Leordean din Klagenfurt am Wörthersee, Austria. Invitat: Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin.

 

24 septembrie 2026, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

Memoria locului (partea a IV-a) cu dr. Gheorghe Jurma: In memoriam ing. Gheorghe Zincescu (*4 septembrie 1946, Gheorghe Lazăr / Ialomița – †16 martie 2016, Timișoara) și Constantin Brândușoiu (*26 septembrie 1941, Bâltania / Mehedinți – †16 iulie 1998, Reșița).

 

24 septembrie 2026, ora 18.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Citește imaginea – Real sau fals?”: Atelier de alfabetizare vizuală susținut de Flavian Savescu, artist vizual, cercetător și educator din Reșița. Partea a II-a.

 

25 septembrie 2026, Sremska Mitrovica, Voivodina / Serbia:

Proiect transfrontalier: „Monumente comemorative ridicate în Sremska Mitrovica, Voivodina / Serbia, în amintirea deportării, strămutării forțate, a refugierii și expulzării germanilor după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial”, proiect inițiat de Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița și de Societatea pentru Cooperare Sârbo-Germană Sremska Mitrovica / Društvo za Srpsko-Nemačku Saradnju Sremska Mitrovica (Jovica Stević).

 

26 septembrie 2026, Vukovar / Croația:

„Oktoberfest 2026” / Sărbătoarea Berii din Vukovar, organizată de Asociația Germanilor și Austriecilor din Vukovar / Croația, președinte: Darko Tufekčić.

Cu următoarele contribuții din Reșița: corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupurile vocal-instrumentale  „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca) & „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas) precum și Formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

27 septembrie 2026, ora 11.00, Castelul Eltz din Vukovar, Croația:

Program cultural cu participarea corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea) și a grupurilor vocal-instrumentale  „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca) & „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas), toți din Reșița.

 

28 septembrie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitat: gral dr. ing. Ioan Ion. Tema conferinței: Reșița și IMR / oamenii și uzina.

 

29 septembrie 2026, ora 12.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de artă plastică Niculina Ghimiș, membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

 

29 septembrie 2026, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Prezentare de carte: „Muntele cel mic. Roman“, autor: Marius Dobre-Iana (Reșița), apărut în 2026 la Editura „TIM“ Reșița.

 

29 septembrie 2026, ora 19.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

„Reșița: Mon amour“: Partea a III-a a expoziției de fotografii Ioana Ciolea, dedicate Reșiței în anul aniversar 2026.

 

30 septembrie 2026, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Prezentări de carte: „Anastasis“, „Orizonturi inefabile“ & „Contra Sens“, autor: pr. Dan Dumitru Gârjoabă (Sânmihaiu Român, jud. Timiș), apărute în 2026 la Editura „Castrum de Thymes“, Giroc.

 

30 septembrie 2026, ora 18.30, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii“ Reșița:

În luna în care se comemorează Sfinții Cosma și Damian (26 septembrie), patronii spirituali ai Asociației Medicilor Catolici, precum și Sfântul Vincenţiu de Paul (27 septembrie), Sfântă Liturghie și binecuvântarea membrilor Asociației Medicilor Catolici Reșița și ai Asociației Caritative „Sfântul Vincenţiu de Paul” Reșița.

 

30 septembrie 2026, ora 19.30, Sala mare a Parohiei Romano-Catolice „Maria Zăpezii“ Reșița:

Întâlnire pastorală cu membrii Asociației Medicilor Catolici Reșița și ai Asociației Caritative „Sfântul Vincenţiu de Paul” Reșița.

 

 

 

 

19. September 2026, Kikinda, Wojwodina / Serbien:

„Dani Ludaje“ = „Tage des Kürbisses“ 2026, mit Beteiligung u.a. der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

22. September 2026, 18:00 Uhr, Grundschule – Osnovna šola Bratov Polančičev – Prešernova 19, Marburg an der Drau / Slowenien:

Vernissage der Ausstellung „Kinder malen ihre Heimat“, XVIII. Auflage mit Preisverleihung.

 

24. September 2026, 12:00 Uhr, „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg Reschitza:

Europäischer Tag der Sprache (26. September). Interaktive Veranstaltung geleitet von stellv. Schulleiterin Sonia Maria Chwoika, die Deutsch-als-Muttersprache am „Diaconovici – Tietz“-Nationalkolleg unterrichtet. Mit der V. B Klasse, deutsche Abteilung. In Zusammenarbeit mit der Praktikantin Estera Isip Leordean aus Klagenfurt am Wörthersee / Österreich. Als Gast: Erwin Josef Țigla, Vorsitzender des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen.

 

24. September 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Projekt „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

Das Gedächtnis des Ortes (Teil IV) mit Gheorghe Jurma: In Memoriam Dipl.-Ing. Gheorghe Zincescu (*4. September 1946, Gheorghe Lazăr / Ialomița – †16. März 2016, Temeswar) und Constantin Brândușoiu (*26. September 1941, Bâltania / Mehedinți – †16. Juli 1998, Reschitza).

 

24. September 2026, 18:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Das Bild lesen – echt oder gefälscht?“: Workshop zur visuellen Kompetenz mit Flavian Savescu, Künstler, Forscher und Pädagoge aus Reschitza, Teil II.

 

25. September 2026, Syrmisch Mitrowitz, Wojwodina / Serbien:

Grenzüberschreitendes Projekt: „Denkmäler / Gedenktafeln, errichtet in Syrmisch Mitrowitz, Wojwodina / Serbien in Erinnerung an die Deportation, Flucht und Vertreibung der Donauschwaben”, initiiert vom Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen, vom Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ und von der Gesellschaft für serbisch-deutsche Zusammenarbeit Syrmisch Mitrowitz / Društvo za Srpsko-Nemačku Saradnju Sremska Mitrovica (Jovica Stević).

 

26. September 2026, Vukovar / Kroatien:

Oktoberfest 2026 (IX. Auflage).

Mit folgender Teilnahme aus Reschitza: der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), die Vokal- und Instrumentalgruppen „Intermezzo“ (Koordination: Lucian Duca) und „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas) sowie die deutsche „Enzian“-Volkstanzgruppe (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

Organisiert vom Verein der Deutschen und Österreicher in Vukovar in Kroatien, Obmann Darko Tufekčić.

 

27. September 2026, 11:00 Uhr, Schloss Eltz, Vukovar / Kroatien:

Kulturprogramm, mit folgender Teilnahme aus Reschitza: der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea) und die Vokal- und Instrumentalgruppen „Intermezzo“ (Koordination: Lucian Duca) & „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

28. September 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: General Dr. Ing. Ioan Ion. Thema der Konferenz: das Mechanik-Unternehmen Reschitza / Menschen und Werk.

 

29. September 2026, 12:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kunstausstellung Niculina Ghimiș, Mitglied des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza”.

 

29. September 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Buchpräsentation: „Muntele cel mic. Roman“, Autor: Marius Dobre-Iana (Reschitza), erschienen 2026 im Verlag „TIM“ Reschitza.

 

29. September 2026, 19:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Projekt „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

„Reschitza: Mon Amour“: Teil III einer Fotoausstellung von Ioana Ciolea, gewidmet der Stadt Reschitza im Jubiläumsjahr 2026.

 

30. September 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Buchpräsentationen: „Anastasis“, „Orizonturi inefabile“ & „Contra Sens“, Autor: Pfr. Dan Dumitru Gârjoabă (Sânmihaiu Român = Rumänisch-Sanktmichael, Kreis Temesch), alle drei erschienen 2026 im Verlag „Castrum de Thymes“, Giroc.

 

30. September 2026, 18:30 Uhr, Römisch-Katholische „Maria Schnee“-Kirche Reschitza:

Im Monat des Gedenkens an die Heiligen Kosmas und Damian (26. September) und an den Heiligen Vinzenz von Paul (27. September), Heilige Messe mit Segnung der Mitglieder des Katholischen Ärztevereins Reschitza und der Vinzenzgemeinschaft Reschitza.

 

30. September 2026, 19:30 Uhr, Pfarrsaal der „Maria Schnee“-Kirche Reschitza:

Pastorale Begegnung der Mitglieder des Katholischen Ärztevereins Reschitza und der Vinzenzgemeinschaft Reschitza.

 

 

Astăzi, la Consiliul Județean Caraș-Severin, am avut bucuria de a participa la un moment cu o încărcătură deosebită: aniversarea a 65 de ani ai domnului Erwin Josef Țigla, o personalitate profund legată de cultura germană, de memoria Banatului Montan și de viața culturală a Reșiței.
Cu acest prilej, i-am oferit o Binecuvântare de la Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea, un gest prin care am dorit să adăugăm acestei aniversări o dimensiune spirituală și simbolică.
Totodată în numele Grupului de Inițiativă Locală pentru Salvarea Patrimoniului Industrial, Cultural și Feroviar al Municipiului Reșița, am avut onoarea de a-i înmâna domnului Erwin Josef Țigla o Diplomă de Onoare, ca semn de prețuire și recunoștință pentru contribuția sa la păstrarea memoriei și identității culturale a Banatului Montan.

Cuvântarea susținută în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin:

La 65 de ani, o viață nu se măsoară doar în ani, ci mai ales în urmele pe care le lasă în sufletele oamenilor și în memoria locului căruia i-a fost dedicată. Sunt destine care trec prin timp și destine care, prin dăruire, credință și statornicie, ajung să se împletească cu destinul unei comunități. Viața și activitatea profesorului Erwin Josef Țigla aparțin acestei din urmă categorii.

Împlinirea vârstei de 65 de ani este un moment de sărbătoare, dar și unul de reflecție asupra unui drum de viață pus, de decenii, în slujba culturii, educației și comunității. În cazul său, această activitate este inseparabil legată de destinul cultural și spiritual al Banatului Montan, de păstrarea memoriei comunității germane și de promovarea unui model de conviețuire bazat pe respect, dialog și solidaritate.

Profesorul Erwin Josef Țigla poate fi considerat, pe deplin, un Mecena al culturii în Banatul Montan. Nu doar prin numeroasele manifestări culturale, publicații, volume, proiecte și întâlniri pe care le-a inițiat sau susținut, ci mai ales prin felul în care a înțeles cultura: ca pe o responsabilitate față de trecut, față de prezent și, mai ales, față de generațiile care vor veni.

Una dintre constantele existenței sale este fidelitatea față de Heimat-ul drag, față de acel spațiu al memoriei, tradițiilor și valorilor care definesc identitatea comunității germane din Banatul Montan.

Această perspectivă explică și atașamentul profund al profesorului Țigla față de ceea ce germanii numesc atât de sugestiv Heimat.

Heimat-ul nu poate fi tradus întotdeauna printr-un simplu „loc natal”. El este mai mult decât geografie. Este spațiul în care memoria individuală se întâlnește cu memoria colectivă; este locul în care oamenii nu doar trăiesc, ci își construiesc sentimentul apartenenței.

Pentru profesorul Erwin Josef Țigla, Banatul Montan pare să fi devenit tocmai un asemenea Heimat: un spațiu care nu se limitează la ceea ce poate fi văzut pe o hartă, ci continuă să existe prin oameni, prin tradiții și prin memoria celor care l-au construit.

Pentru el, Heimat-ul nu este doar un loc, ci o moștenire culturală și sufletească ce trebuie cunoscută, păstrată și transmisă.

În volumul Offenbarungen IV. 60 Mal den Medien gegenüber / Destăinuiri IV. De 60 ori în fața mass-media*, publicat în 2021, mărturisea:

„Am ajuns la un punct din care pot să evaluez cu maturitate ceea ce am făcut și să consolidez realizările de până acum. Oriunde am fost – în țară sau în străinătate – m-am străduit să scot în evidență Banatul Montan, cu tradițiile sale.”

În aceste cuvinte se regăsește, poate, cel mai bine una dintre marile sale vocații: aceea de a face cunoscut Banatul Montan și valorile sale oriunde pașii l-au purtat.

Activitatea sa a însemnat și o adevărată lucrare de recuperare a memoriei. Prin cărți, manifestări culturale, întâlniri cu istorici, scriitori, artiști, teologi și oameni de cultură, prin evocarea unor personalități și destine, profesorul Țigla a readus în atenția publică chipuri și contribuții care nu meritau să fie uitate.

A înțeles că istoria unei comunități nu înseamnă doar marile evenimente, ci și oamenii, limba, credința, tradițiile, locurile și poveștile care dau sens unei identități.

De aceea, demersul său de a aduce în lumină „raze și chipuri de lumină” din istoria, cultura și spiritualitatea Banatului Montan reprezintă, în fond, o formă de recunoștință față de trecut și o responsabilitate față de viitor.

Iar aici se află una dintre cele mai profunde lecții ale acestei aniversări: o operă culturală adevărată nu este formată doar din ceea ce rămâne în biblioteci, ci și din ceea ce rămâne în conștiința oamenilor.

Cultura nu este suficient să fie păstrată. Ea trebuie făcută să vorbească generațiilor care vin.

Iar o comunitate nu trăiește doar prin trecutul său, ci prin capacitatea de a transforma acel trecut într-o sursă de sens pentru viitor.

În același timp, promovarea culturii germane nu a fost niciodată, în viziunea sa, un act de izolare. Dimpotrivă. În spațiul multietnic și multiconfesional al Banatului, identitatea poate deveni o punte către ceilalți.

Profesorul Erwin Josef Țigla a făcut din dialog, cooperare și respect reciproc realități ale activității sale, contribuind la apropierea oamenilor și comunităților și la promovarea Banatului Montan într-un context cultural mai larg, național și european.

Dincolo de omul de cultură se află însă omul Erwin Josef Țigla.

Cei care l-au cunoscut au descoperit nu doar scriitor,, un organizator și un promotor al valorilor culturale, ci și un om generos, sensibil, atent la ceilalți și, mai ales, profund ospitalier.

Ospitalitatea sa nu înseamnă doar deschiderea unei case sau a unei mese, ci deschiderea inimii. În jurul său s-au întâlnit oameni diferiți, idei diferite și comunități diferite, iar această capacitate de a-i primi pe ceilalți cu căldură și respect spune poate la fel de mult despre personalitatea sa ca întreaga sa activitate culturală.

Pentru domnul Erwin, cultura și credința au rămas, de asemenea, strâns legate. Dragostea pentru Dumnezeu, pentru Biserică și pentru comunitate s-a reflectat în dorința de a crea punți, de a aduce oamenii împreună și de a transforma întâlnirea cu celălalt într-o formă de comuniune.

La 65 de ani, bilanțul unei asemenea activități este impresionant. Dar această aniversare nu trebuie privită ca o concluzie, ci ca o etapă de maturitate și de consolidare a unei lucrări care continuă.

Experiența acumulată și memoria culturală pe care o poartă cu sine îi oferă în continuare posibilitatea de a inspira generațiile tinere și de a transmite valori esențiale: respectul pentru istorie, demnitatea identitară, iubirea de cultură, responsabilitatea față de comunitate, credința și respectul pentru aproapele.

Poate că aceasta este, în cele din urmă, adevărata măsură a unei vieți: nu numărul anilor, nici numărul titlurilor sau al funcțiilor, ci oamenii pe care ai reușit să-i apropii, valorile pe care le-ai păstrat vii și memoria pe care ai lăsat-o în urma ta.

Iar dacă, peste ani, cineva va încerca să definească ceea ce a însemnat Erwin Josef Țigla pentru cultura Banatului Montan, poate că nu va fi nevoie de multe cuvinte.

Va fi suficient să spună că a fost un om care nu a lăsat memoria să moară.

Și poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate lăsa un om în urma sa.

Nu doar o operă.
Ci o memorie vie.

De aceea, aniversarea celor 65 de ani ai profesorului Erwin Josef Țigla este pentru noi, prietenii, colaboratorii și oamenii care îi prețuiesc activitatea, un moment de recunoștință și de bucurie.

Vă mulțumim, dragă domnule Erwin, pentru tot ceea ce ați făcut și continuați să faceți pentru cultura germană, pentru Banatul Montan și pentru memoria acestei comunități.

Vă mulțumim pentru că ați transformat cultura în punte, memoria în responsabilitate, identitatea în dialog și ospitalitatea în comuniune.

În această zi aniversară, Îl rugăm pe Dumnezeu, Dăruitorul vieții și al tuturor binefacerilor, să vă dăruiască sănătate sufletească și trupească, pace în inimă, putere de muncă și aceeași energie cu care ați slujit până acum cultura și comunitatea.

Fie ca, prin mijlocirea Fericitului Episcop reșițean Martir dr. Valeriu Traian Frențiu, a cărui personalitate marcantă am promovat-o împreună în decursul anilor, să primiți în continuare binecuvântare și ajutor în toate proiectele.

Fie ca anii care vin să vă aducă bucurii alături de cei dragi, împliniri sufletești și noi puteri pentru a continua această nobilă lucrare de păstrare și promovare a memoriei Banatului Montan.

Să vă fie anii care vin pe măsura binelui pe care l-ați dăruit.

La mulți și binecuvântați ani, bunul nostru prieten!

Cu aleasă prețuire, recunoștință și prietenie, Mihele Bogdan Andrei

Data: 19 Septembrie 2026

Punte între istorie și actualitate:

REȘIȚA / CLUJ-NAPOCA – Filiala Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) își continuă misiunea de promovare a valorilor culturale și istorice regionale, precum și de stimulare a spațiului public prin presă de calitate, prin lansarea unui nou parteneriat instituțional și mediatic de amploare.

Acest parteneriat reprezintă rodul unei colaborări de mai  lungă durată dintre Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Academia Română, inițiată și  menținută  constant  prin intermediul doamnei Mădălina Corina DIACONU, Secretar General al UZPR. În cadrul acestei noi etape de cooperare, UZPR Caraș-Severin se alătură Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca (al Academiei Române) pentru a conecta direct rigurozitatea cercetării academice cu dinamismul presei contemporane. Inițiativa își propune să creeze un dialog real între istorici și jurnaliști, construind o punte dinamică între Cluj și Banat, între memorie și prezent, precum și între generații și comunități.

Parteneriatul este semnat prin ION D. CUCU, președintele filialei, respectiv Prof. Univ. Dr. IOAN BOLOVAN, Membru Corespondent al Academiei Române.

Acest acord reunește simbolic cele două instituții sub îndemnul „Împreună pentru istorie, cultură și comunitate”, evidențiind crezul comun că înțelegerea profundă a trecutului sprijină construirea unui viitor mai bun.

Principalele direcții de colaborare, conform protocolului, sunt:

​Conferințe și dezbateri: Organizarea de manifestări științifice și culturale dedicate marilor teme de istorie regională și națională;

Proiecte editoriale comune: Editarea și difuzarea de publicații, monografii și studii de specialitate adresate atât publicului larg, cât și cercetătorilor;

Interviuri și materiale de popularizare: Transpunerea rezultatelor cercetării istorice în limbaj publicistic accesibil, prin presă scrisă, audiovizuală și mediul online;

Valorificarea patrimoniului local: Promovarea intensivă a patrimoniului istorico-cultural al Reșiței și al Banatului Montan;

Promovarea Zilelor Academice Clujene: Susținerea mediatică a evenimentelor academice de tradiție organizate la Cluj-Napoca.

 

Prin acest demers, cele două organizații își propun să aducă istoria mai aproape de cetățeni și să consolideze rolul jurnalismului cultural ca vector de coeziune și educație comunitară.

 

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin

 

 de eCronica

 19/09/2026

Daniel Botgros

            Un institut de istorie centenar din inima Transilvaniei, de la Cluj-Napoca, cel mai vechi și, totodată, cel mai prestigios de acest gen din România, încheie, în premieră, un parteneriat de referință cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Filiala Caraș-Severin, cu puțin înainte de inaugurarea unei noi ediții a Zilelor Academice Clujene (12-14 octombrie 2026), unul din cele mai importante evenimente culturale ale Transilvaniei. Un asemenea parteneriat este cu atât mai semnificativ cu cât apropie mult de comunitate istoria de calitate pe care ne-o dorim cu toții. Și cu această ocazie, istoricii din sfera cercetării de elită oferă rigoarea, expertiza și contextul necesar înțelegerii trecutului, iar jurnaliștii, la rândul lor, contribuie, prin munca lor, la transmiterea acestor cunoștințe către publicul larg. Vă prezentăm, așadar, o colaborare unică prin care cercetarea academică de înalt nivel poate deveni mai vizibilă și mai prezentă în spațiul public. Detaliile acestei colaborări ni le oferă Dr. Varga Attila, originar din Reșița, cercetător la prestigiosul institut clujean și, totodată, Visiting Researcher la Oxford Brookes University, UK.

Daniel Botgros: Institutul de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca al Academiei Române, cel mai vechi de acest gen din România, deschide perspectiva unei colaborări frumoase cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Filiala Caraș-Severin. Ce își propune o asemenea colaborare între istoricii de elită și ziariștii profesioniști din județul nostru?

Varga Attila: Ne propunem, înainte de toate, să construim o solidă punte de legătură între cercetarea istorică și presă, între mediul academic și publicul larg. Cred că există o complementaritate firească între profesia de istoric și cea de jurnalist. Ambele pornesc de la informație și de la surse, presupun verificarea faptelor și au, în ultimă instanță, o responsabilitate importantă față de public. Desigur, istoricul și jurnalistul lucrează cu metode și ritmuri diferite, dar tocmai aceste diferențe pot face ca și colaborarea dintre ei să fie foarte fertilă. Istoricii pot pune la dispoziția jurnaliștilor expertiza lor, rezultatele cercetărilor recente, cunoașterea surselor și, mai ales, contextul necesar pentru înțelegerea unor evenimente și procese istorice. La rândul lor, ziariștii cunosc foarte bine realitățile și preocupările comunității, identifică teme de interes public și au capacitatea de a transmite informația într-o formă accesibilă unui public larg. Prin urmare, o asemenea colaborare poate contribui nu doar la popularizarea istoriei, ci și la o mai bună calitate a informației care ajunge în spațiul public. Un asemenea dialog este cu atât mai important astăzi, când suntem confruntați cu un volum uriaș de informații, cu interpretări simpliste ale trecutului și, uneori, cu informații insuficient verificate. În asemenea situații, întâlnirea dintre rigoarea cercetării istorice și experiența profesională a jurnalistului poate oferi publicului repere, explicații și contextualizări necesare. Ne dorim, așadar, ca parteneriatul nostru să se concretizeze prin conferințe, dezbateri, interviuri, întâlniri cu publicul și proiecte editoriale comune. Un loc important îl poate ocupa valorificarea istoriei și a patrimoniului cultural din Caraș-Severin, o regiune cu un trecut bogat și cu numeroase teme care merită investigate și aduse în atenția publicului.Dr. Atilla Varga

Daniel Botgros: Ce importanță au Zilele Academice Clujene în peisajul cultural/academic din România?

Varga Attila: Zilele Academice Clujene ocupă un loc important în peisajul științific și cultural românesc, în primul rând prin capacitatea lor de a reuni cercetători din domenii foarte diverse și de a crea un spațiu autentic de dialog și schimb de idei. Este o manifestare care reflectă atât tradiția academică a Clujului, cât și dinamismul actual al cercetării desfășurate în institutele Academiei Române și în mediul universitar. Importanța acestor manifestări constă și în caracterul lor interdisciplinar. Problemele societății contemporane nu mai pot fi înțelese exclusiv din perspectiva unei singure discipline. Istoria, filologia, științele sociale, economia, științele exacte sau cele ale vieții au nevoie de dialog și de o permanentă deschidere unele către celelalte. Zilele Academice Clujene oferă tocmai un asemenea cadru de întâlnire. Pentru noi, ca istorici, ele reprezintă o oportunitate de a prezenta rezultatele cercetărilor, de a le supune dezbaterii și de a intra în dialog atât cu specialiști din țară și din străinătate, cât și cu generațiile tinere de cercetători. În același timp, consider că este foarte importantă deschiderea către publicul larg. Cercetarea academică își împlinește una dintre misiunile sale atunci când reușește să depășească spațiul strict specializat și să participe la viața culturală și intelectuală a societății. Din această perspectivă, Zilele Academice Clujene nu sunt doar o succesiune de conferințe și manifestări științifice, ci și o expresie a prezenței Academiei Române în societate. Ele creează punți de legătură între instituții, discipline și generații, contribuind, astfel, la menținerea Clujului ca unul dintre reperele importante ale cercetării și culturii românești.

Daniel Botgros: Cum vedeți materializarea în practică a acestui parteneriat? Care credeți că vor fi rezultatele concrete de pe urma cărora Reșița și Banatul să fie mai bine cunoscute în spații cât mai largi?

Varga Attila: Cred că valoarea unui asemenea parteneriat se va vedea, în primul rând, în proiectele concrete pe care vom reuși să le construim împreună. Ne gândim la conferințe și dezbateri organizate la Reșița și la Cluj-Napoca, la întâlniri între istorici și jurnaliști, la interviuri și materiale de popularizare, dar și la proiecte editoriale prin care rezultatele cercetării istorice să ajungă la un public cât mai larg. Un obiectiv important ar putea fi aducerea în atenție a istoriei Reșiței și a Banatului prin teme care depășesc interesul strict local. Banatul are o istorie extrem de bogată, în care se întâlnesc diversitatea etnică și confesională, tradiția industrială, patrimoniul tehnic, istoria socială și culturală, precum și experiențe istorice care pot fi înțelese într-un context central-european mai larg. Reșița, prin istoria sa industrială și prin transformările pe care le-a cunoscut de-a lungul timpului, oferă un câmp de cercetare deosebit de valoros. Aici văd unul dintre marile avantaje ale colaborării dintre istorici și jurnaliști. Cercetătorul poate identifica și documenta teme, poate aduce în discuție surse și perspective noi, în timp ce jurnalistul poate transforma rezultatele cercetării într-un subiect viu, accesibil și relevant pentru public. Jurnaliștii cunosc, în același timp, foarte bine comunitatea și pot semnala istoricului povești, personaje, documente sau teme locale care merită aprofundate. Așadar, colaborarea poate funcționa în ambele sensuri. Mi-aș dori foarte mult ca din acest parteneriat să rezulte inclusiv recuperarea unor istorii mai puțin cunoscute ale locului: personalități, comunități, cărți, instituții, experiențe de viață sau elemente de patrimoniu care nu au beneficiat până acum de suficientă atenție. Acestea pot deveni subiecte de cercetare, articole, interviuri, volume, expoziții sau manifestări publice. În acest fel, Reșița și Banatul pot fi prezentate nu doar prin prisma istoriei locale, ci ca parte importantă a istoriei României și a spațiului central-european.

Daniel Botgros: Care este prima temă concretă pe care o aveți în vedere sub cupola acestui parteneriat la care doriți să lucrăm împreună?

Varga Attila: Mi-aș dori să insistăm pe istoria nespusă a Reșiței, a Banatului și a personalităților sale, așa cum se reflectă ele în documentele secrete din vremuri de altădată. Vă spuneam, și cu alte ocazii, faptul că mi se pare extrem de importantă arhiva serviciilor secrete austro-ungare, întrucât ea ne ajută nu doar să punem în valoare surse rare de maximă importanță, ci să și recuperăm pagini fundamentale din trecutul acestei provincii. Despre acestea, din păcate, nu s-a vorbit până acum, pentru că avem de-a face cu informații sensibile, dar ele constituie un atu pentru istoria noastră. Cred că avem șansa să oferim un „refresh” necesar narațiunilor/retoricii despre trecut, să o cunoaștem mai bine și, firește, să și învățăm din ea, căci, după cum bine spunea un celebru personaj din istoria românilor: Ce am fost, vom fi iarași și mai mult decât atât…

eCronica

Despre noi

Înființată în Decembrie 2014, eCronica este o publicație ce abordează subiecte de interes public pe toate domeniile, oferind comentarii, analize, anchete cât și puncte de vedere personale ale autorilor.

La aniversarea celor 65 de ani, vă adresez, cu aleasă prețuire și recunoștință, cele mai sincere urări de sănătate, pace sufletească și bucurii alături de cei dragi.

Viața și activitatea dumneavoastră reprezintă o mărturie a dăruirii față de cultură, educație, credință și comunitate, dar și față de Banatul Montan, acel Heimat pe care l-ați făcut cunoscut și l-ați purtat în inimă pretutindeni.

Prin cărți, proiecte, întâlniri și nenumărate inițiative culturale, ați contribuit la păstrarea memoriei comunității germane și la transformarea culturii într-o punte între oameni, generații și comunități.

Ați demonstrat că memoria nu înseamnă doar trecut, ci și responsabilitatea de a transmite mai departe valorile care ne definesc. Iar poate una dintre cele mai frumoase moșteniri ale dumneavoastră este aceea de a nu fi lăsat memoria Banatului Montan să se piardă.

Vă mulțumim pentru prietenie, pentru generozitate, pentru ospitalitate și pentru tot ceea ce ați făcut și continuați să faceți pentru cultura germană și pentru comunitatea noastră.

Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, putere și binecuvântare, iar prin mijlocirea Fericitului Episcop Martir dr. Valeriu Traian Frențiu să vă însoțească în toate proiectele și în anii care urmează.

La mulți ani, dragă domnule Erwin!
Să vă fie anii care vin pe măsura binelui pe care l-ați dăruit!

Cu aleasă prețuire, recunoștință și prietenie,
Mihele Bogdan Andrei

La împlinirea vârstei de 65 de ani, Erwin Josef Țigla a fost omagiat pentru activitatea desfășurată timp de mai bine de cinci decenii în sprijinul culturii germane din Banat și din România.

Bibliotecar, scriitor și editor, Erwin Josef Țigla este implicat în promovarea limbii germane, a patrimoniului cultural, a literaturii și a tradițiilor comunității germane din Banatul Montan. (radioresita.ro)

Interviu realizat de Adriana Telescu, filiala Caraș Severin a UZPR.

18 septembrie 2026, ora 11:00, Sala de ședințe „Sorin Frunzăverde” a Consiliului Județean Caraș-Severin, Reșița:

Erwin Josef Țigla – 65.

Prezentare de carte: „In Honorem“, vol. I („Offenbarungen. 75 Mal den Medien gegenüber = Destăinuiri. De 75 de ori în faţa mass-media“) și vol. II („Cărţile şi oamenii cărţilor = Die Bücher und ihre Schöpfer“), cea de-a 138-a, respectiv, a 139-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, ambele publicate la Editura „Banatul Montan“ Reșița, 2026.

 

 

 

 

18. September 2026, 11:00 Uhr, Sitzungssaal „Sorin Frunzăverde” des Kreisrates Karasch-Severin, Reschitza:

Erwin Josef Țigla – 65.

Buchpräsentation: „In Honorem“, Band I („Offenbarungen. 75 Mal den Medien gegenüber = Destăinuiri. De 75 de ori în faţa mass-media“) und II („Cărţile şi oamenii cărţilor“ = „Die Bücher und die Buchmenschen“), als die 138. bzw. 139. Buchveröffentlichung des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“, erschienen im Verlag „Banatul Montan“ Reschitza, 2026.