O după amiază plăcută am petrecut ieri, 28 mai 2026,  în grădina Centrului Cultural al Școlii Pittner din Reșița, înconjurați de copii, de povești, de bunici și de artă plastică.

Mirela Vâlsan a lansat cu acest prilej în avanpremiera “Zilei Copilului”, cea de-a doua carte de povești numită generic “Povești de la Buni”.

Acțiunea a fost organizată de Biblioteca Municipală a Primăriei Reșița, ca un dar pentru copii și un imbold spre lectură și iubire de carte.

Cartea “Povești de la Buni” este o colecție de treisprezece povești calde, pline de umor și înțelepciune, exact așa cum le-ar spune o bunică, nepoților seara, la marginea patului, mărturisește autoarea acestor istorii atractive și pline de savoare.  Volumul este frumos colorat, cu poze interesante care atrag privirea și te fac curios să afli povestea din spatele imaginii.

Mirela Vâlsan, scriitoarea acestor povești care te cuceresc prin cuvânt și culoare este din Medgidia. A terminat Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic București și a venit prin repartiție în Reșița. Scrisul reprezintă pentru Mirela o pasiune adolescentină. Prima poezie i-a fost publicată în revista „Luceafărul”. Odată cu venirea în orașul de pe malul Bârzavei s-a apropiat de Cenaclul „Semenicul”. În anul 2022 i-a apărut primul volum de versuri, intitulat “Concert pentru pian și fluturi”, iar în 2024 a doua carte de poezie, numită “ Între lupi și delfini”. Acesta a fost și momentul în care a debutat colaborarea cu actualul editor, Bogdan Pîrjol, din Timișoara. El se ocupă și grafica acestor cărți.

Poveștile au început , mărturisește Mirela Vâlsan, prin anii ’90, când fetițele mele au vrut alt fel de povești decât cele clasice si binecunoscute. Anul trecut am devenit bunică și poveștile spuse atunci, s-au reaprins în mintea mea. Prima carte de povești din colecția “Povești de la Buni” a avut lansarea în preajma Crăciunului 2025, tot la Centrul Cultural “ Școala Pittner”. Evenimentul a fost organizat, la fel ca și acum cu ajutorul doamnelor Alina Doană și Dominique Zara.

Cărțile de povești au apărut la „Editura Novela” a lui Bogdan Pîrjol, un editor cu care colaborez foarte bine, spune Mirela Vâlsan. Este un om deosebit care mă înțelege cu ușurință și care și-a făcut timp pentru mine , mai ales la editarea primelor povești. Mă hotărâsem din scurt să scot prima carte înainte de Crăciun, declară autoarea.

Lansarea de carte a fost urmată de vernisarea unei expoziții de pictură, care a adus pe simezele grădinii lucrări semnate Mirela Vâlsan. Am trecut de la literatură la arta plastică cu ajutorul artistului plastic Ioan Prodan, care ne-a vorbit despre felul de-a picta al  Mirelei Vâlsan. ” Lucrările arată că există aici talent. Aș remarca în mod deosebit lucrările cu tematică florală și aș sugera ca artista să continue să picteze flori.”

Pictura ne mărturisește Mirela, a început ca un capriciu din drag de-a combina culori. Nu am niciun fel de pregătire în domeniu, doar o dorință imensă de a combina culori, tușe, de-a schița siluete, de a prinde o clipă magică de ploaie sau de iarnă… Adi, prietena mea de o viață este cel mai mare susținător al meu, dar și critic, alături de fetele mele, Alexandra și Adriana.

Scrise cu blândețe și imaginație, aceste povești ne spune editorul Bogdan Pîrjol,  sunt potrivite pentru citit împreună cu părinții și bunicii, dar și pentru copiii care încep să citească singuri. Ele îi invită pe cei mici să râdă, să viseze și să devină mai buni cu ei înșiși și cu cei din jur.

 

Adriana Telescu/UZPR Caraș Severin

Foto: Alina Doana

29 mai 2026,ora16.00, Centrul Multifuncțional Reșița:

Prezentarea volumului „Encyclopædia Bannatica – Valori ale Banatului. Personalități”.

Participă autorul dr. Adrian Bădescu, graficianul Sorin Bijan și următorii invitați: Robert Șerban (președintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara), Livia Magina (managerul Muzeului Banatului Montan), Erwin Josef Țigla (președintele Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin), Gheorghe Jurma (prozator, critic și istoric literar, director al Editurii TIM din Reșița) și Dorinel Hotnogu (consilier cultural al Primăriei Municipiului Reșița).

 

 

 

29. Mai 2026,16:00 Uhr, Multifunktionelles Zentrum Reschitza:

Präsentation des Bandes „Encyclopædia Bannatica – Valori ale Banatului. Personalități” (= „Encyclopædia Bannatica – Werte des Banats. Persönlichkeiten“).

Es nehmen teil der Autor Dr. Adrian Bădescu, der Graphiker Sorin Bijan und die folgenden Gäste: Robert Șerban (Vorsitzender der Temeswarer Filiale des Rumänischen Schriftstellerverbands), Livia Magina (Direktorin des Banater Montanmuseums Reschitza), Erwin Josef Țigla (Vorsitzender des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen), Gheorghe Jurma (Prosaautor, Kritiker und Literaturhistoriker, Direktor des TIM-Verlags Reschitza) und Dorinel Hotnogu (Kulturberater im Bürgermeisteramt Reschitza).

 

Practica jurnalismului contemporan se confruntă cu numeroase neajunsuri și amenințări, generate atât de transformările tehnologice, cât și de schimbările sociale, economice și politice. Aceste provocări fac tot mai dificilă respectarea deontologiei profesionale a jurnalistului profesionist. Se dovedește tot mai mult necesară o clarificare a diferențierii dintre statutul de jurnalist practicant în folosul societății și alte categorii de profesioniști, angajați pentru apărarea unor interese private.

Membrii UZPR ai Filialei „Valeriu Braniște” Timiș, încă din anul trecut și-au stabilit un plan de activități care să dea posibilitatea jurnaliștilor să-ți exprime punctul de vedere în această direcție. Dacă la începutul lunii s-a dezbătut subiectul libertății de exprimare, cu concursul excepțional al distinsei jurnaliste timișorene, conf. univ. dr. Lia Lucia Epure, luni, 18 mai (a.c.), la sediul filialei situat în incinta Bastionului Theresia din Timișoara, lector univ. dr. Mircea Mitruțiu, un reputat expert advocacy și comunicare (membru UZPR), a susținut expunerea „Asemănări și deosebiri între lobby, advocacy și jurnalism”. Moderatorul acțiunii, conf. univ. CS II, dr. Ioan David – președinte al filialei noastre, a reamintit colegilor faptul că Mircea Mitruțiu este licențiat în inginerie (Universitatea Politehnica Timișoara), absolvent al cursurilor masterale de „Management și Marketing în Mass Media” și „Politici Publice și Advocacy” și doctor în economie, specializarea Marketingul serviciilor de consultanță la Universitatea de Vest din Timișoara. A desfășurat o excelentă activitate în presa locală din Timișoara, în perioada 1987-2008, cu articole în Forum Studențesc, Gazeta de Vest, Agenda, Renașterea Bănățeană, rețeaua Monitorul, Focus Vest și Banat Business. A fost realizatorul emisiunii economice ”Bursa Viitorului”, la Analog TV. În ultima perioadă își exercită mai mult postura de specialist în lobby, advocacy și comunicare pentru ONG-uri, parteneri sociali (patronate și sindicate) și organizații ale mediului de afaceri.

Expunerea a stârnit un mare interes audienței, mai ales prin modul interactiv în care a fost realizată. Au fost explicați succint termenii: Advocacy – ca o pledoarie retorică și argumentată pentru susținerea unei cauze comune, respectiv Lobby-ul, o activitate de influențare etică, persuasivă și transparentă a deciziilor, politicilor și legislației, în folosul grupurilor legitime de interese. Desigur că, au apărut diferențe de opinie privind legitimitatea unor grupuri beneficiare a unor de asemenea servicii plătite. Interesantă a fost situarea jurnalistului în unele mecanisme relaționale, susținute prin advocacy și lobby. De fapt, în practică se identifică multe competențe comune ale jurnaliștilor profesioniști cu cei care practică aceste activități mai noi apărute pe piața muncii. Sunt necesari jurnaliștii de investigații, buni comunicatori media, cu orientare bună către mediul, politic, respectiv cel social. S-au prezentat mai multe asemănări dintre lobby și jurnalism: aceeași materie primă de lucru – informația, aceeași familie ocupațională asociată relațiilor publice și comunicării, competențe specifice și roluri comune – documentare, monitorizare, redactare, comunicare. În fond, jurnalistul profesionist este tentat să acceadă într-un asemenea sistem, desfășurând cu preferință activități de advocacy și lobby, mult mai bine plătite, mai ales când se realizează în mediul corporatist, de ce nu și în cel politic.

După expunere, a urmat o sesiune de întrebări, dar mai ales de exprimare a unor opinii ale unor jurnaliști de carieră, legate de actuala practică jurnalistică la limitele deontologiei profesionale datorită dificultăților întâmpinate privind asigurarea veniturilor existențiale din munca într-o redacție. Dacă vechiul ziarist era așteptat de cititor pentru punerea adevărului în lumină, de multe ori, astăzi, el luptă cu aceleași arme, dar exercitându-și rolul de „influencer”, motivat material, cu orientare către manipulare. În multe situații, își folosește abilitățile de documentare sistematică, prelucrător de informație și, mai apoi, un vânzător pe piața media.

Profesorul Gheorghe Ciulpan, referitor la conștiința profesională a actualului jurnalist, a adus aminte de gazetarul și publicistul Tudor Arghezi (21.05.1880-14.07.1967), care, în urmă cu 130 de ani debuta în revista Liga Ortodoxă. Au fost evocate memorabilele versuri: „Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi.”, din poezia Testament, volumul Cuvinte potrivite. Versurile reprezintă unul dintre cele mai cunoscute manifeste poetice din literatura română, iar volumul are o legătură profundă cu gazetăria și publicistica autorului, sugerând chiar ideea muncii gazetărești: alegerea exactă a cuvântului, responsabilitatea formulării și puterea limbajului public – expresie a unei conștiințe gazetărești moderne.

Despre conștiința jurnalistului a fost vorba și în acțiunea organizată și desfășurată la sediul UZPR, filiala „Valeriu Braniște” Timiș, în ziua de 25.05.a.c., având ca punct de plecare expunerea „Un jurnalist pe nedrept uitat. Cassian Munteanu (1892-1921)”, făcută de doamna Constanța Sylvia Hârceagă. S-a adus astfel, un binemeritat omagiu, celui care și-a dedicat scurta-i viață scrierii, luând atitudine față de nedreptăți, un jurnalist, publicist și patriot bănățean, recunoscut pentru activitatea sa din perioada Primului Război Mondial, un susținător al idealului Marii Uniri. A activat atât în Banat, cât și în București și Craiova, remarcându-se prin articole cu caracter național și patriotic.

Aceste paralele, aceste salturi în timp, trebuie să ne dea mai mult de gândit asupra prezentului și viitorului jurnalismului. Deși tehnologia oferă acces rapid la informație și posibilități extinse de comunicare, ea generează și riscuri majore pentru adevăr, responsabilitate și independență editorială. Viitorul jurnalismului depinde de consolidarea educației media, protejarea libertății presei și adaptarea eticii profesionale la noile realități digitale.

 de eCronica

 28/05/2026

Mario Balint

Foto: Petre Dalea & Daniel Botgros

Revista „Bucuria copiilor” a împlinit o vîrstă venerabilă, celebrînd 80 de ani de apariție neîntreruptă printr-un spectacol aniversar festiv organizat pe 27 mai 2026 la Centrul Millenium din Vârșeț. Publicația reprezintă un pilon identitar fundamental pentru comunitatea românească din Voivodina (Serbia). Timp de peste cinci ore, sute de copii din comunitățile românești, au cîntat, au dansat, au recitat, s-au bucurat, au trăit cu intensitate fiecare moment, aplaudînd frenetic evoluțiile extraordinare ale picilor emoționați. Au fost cinci ore cît pentru 80 de ani de bucurie, o adevărată sărbătoare a spiritului, a inocenței și a continuității culturale. Optzeci de ani nu înseamnă doar o cifră în calendar, ci reprezintă o călătorie extraordinară prin timp, presărată cu povești, ilustrații, zîmbete și generații întregi de copii care au crescut avînd aceste pagini drept călăuză. Uitîndu-mă în sala de spectacole a Centrului Millenium, TOȚI, dar absolut TOȚI cei prezenți în sală, de la părinți la bunici, foști copii care astăzi doar poartă costume serioase!, au crescut cu această revistă! Ce zi minunată! Ne-am adunat la Millenium să suflăm în 80 de lumînări de pe un tort uriaș, imaginar, dedicat celei mai longevive prietene a copilăriei românilor din Serbia: revista „Bucuria Copiilor”. Optzeci de ani! Păi, la vîrsta asta, orice bunică poartă ochelari și împletește ștrinfi. Însă Bucuria, deși a trecut prin atîtea decenii, nu are nici un rid. Ba dimpotrivă, pare mai pusă pe șotii și mai curioasă ca niciodată!

Le-au fost alături invitați mai serioși, sau mai… copilăroși, oficiali deloc scorțoși și, cel mai important, colegii ziariști de la Casa de Presă și Editură LIBERTATEA a românilor din Serbia, responsabilă cu Bucuria în rîndul celor mai mici cititori. Excelența Sa, Doamna Anca Corfu, consulul României la Vârșeț, ziaristul Ion D. Cucu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș-Severin, însoțit de scriitorul și jurnalistul Daniel Botgros și de artistul fotograf Petre Dalea, directorul Bibliotecii Județene PAUL IORGOVICI, din Reșița, prof. Clara Constantin, Traian Căcina, consilier pentru cultură și educație la Primăria Vârșeț, totodată vicepreședinte al Consiliului Național al Românilor din Voivodina, conducerea Casei de Presă și Editură LIBERTATEA, drd. Mariana Stratulat în calitate de manager, toată numai suflet, dr. Valentin Mic, redactorul șef al Săptămînalului LIBERTATEA, ochiul lui Horus care veghează editorial publicațiile Casei, colegi jurnaliști, mari și mici, tineri și mai trecuți prin ierni. Intenționat l-am lăsat la sfîrșit pe redactorul responsabil al revistei Bucuria Copiilor, Dănuț Mata, extrem de emoționat!

Cîteva cuvinte, ca o paranteză! Dănuț Mata este fiul lui Cornel Mata, jurnalist și scriitor, al cincilea redactor responsabil al Bucuriei Copiilor, plecat să scrie în Cer despre Voivodințul său natal în 2012. Așadar, Dănuț face parte din Dinastia Mata! Pentru mine, contactul cu Bucuria Copiilor a avut loc odată ce am primit în dar volumul de poezii pentru copii, ARICIUL ÎNARIPAT, de la cel care mi-a făcut favoarea să-I fiu, peste ani, prieten: Cornel Mata, o personalitate enciclopedică a Banatului sârbesc, scriitor, jurnalist, folclorist și cercetător dedicat culturii române. A marcat profund destinul publicației „Bucuria copiilor”, fiind redactorul responsabil care a ghidat generații de elevi români în învățarea și iubirea limbii materne în perioada dificilă a celei de-a doua jumătăți a secolului XX. Evident, ARICIUL era… Dănuț, fiul său! E o frumoasă și inspirațională tradiție ca scriitorii pentru copii să povestească năzbîtiile propriilor odrasle. Mariana Stratulat se alătură tradiției publicînd volumul Uimitoarele aventuri ale micului Darko, unde Darko e… Denis, flăcăul care duce mai departe tradiția dinastiilor publicistice în Banatul Sârbesc, alături de sora sa Larisa, parcă desprinsă de pe coperta Bucuriei Copiilor.

Revin! Dănuț Mata este fiul lui Cornel Mata și actualul redactor responsabil al revistei „Bucuria copiilor”, continuînd direct moștenirea culturală a tatălui său. A preluat oficial conducerea revistei la începutul anului 2021. Intrarea sa la cîrma redacției a coincis cu aniversarea a 75 de ani a publicației, moment în care a impus o nouă concepție grafică și rubrici interactive adaptate copiilor din secolul XXI. Pe lîngă managementul revistei pentru copii, Dan Mata este un jurnalist activ în cadrul Casei de Presă și Editură „Libertatea”. Metafora „ariciului înaripat” descrie perfect parcursul lui Dănuț Mata, cel care a primit „aripi” prin educație și literatură de la tatăl său, iar astăzi ajută, la rîndul lui, alți copii români din Voivodina să își descopere aripile prin lectură și scris.

Alături de directoarea Mariana Stratulat, Dan Mata a fost principalul organizator și semnatar al invitației la concertul aniversar „Bucuria copiilor 80” desfășurat la Vârșeț.

În cuvîntul său, drd. Mariana Stratulat, directorul Casei de Presă și Editură LIBERTATEA, a spus: astăzi, nu aniversăm doar trecerea timpului, ci sărbătorim o poveste care de 80 de ani dăruiește copiilor, sensibilitate, bunătate, imaginative și dragoste pentru cuvîntul scris.  La rîndul său, Excelența Sa Anca Corfu, consulul României la Vârșeț, a susținut un discurs scurt, dar vibrant, excellent din punctual meu de vedere, cum găsești din ce în ce mai rar în Externele de la București. Cu siguranță, Doamna Anca Corfu este un diplomat potrivit în spațiul potrivit, cum rar mai găsești în diplomația română. I-a scăpat, totuși, o promisiune, înclin să cred că personală, dar adresată în numele unei diplomații extreme de firave: vom fi mereu alături de CPE LIBERTATEA! Mai emoționat chiar decît copiii care au recitat Eminescu, ziaristul Ion D. Cucu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Caraș-Severin, a înmînat o diploma și un trofeu aniversare Revistei Bucuria Copiilor, directorului CPE LIBERTATEA, Mariana Stratulat și redactorului responsabil al Bucuriei Copiilor, Dănuț Mata. Sîntem în universul bucuriei, a spus I. D. Cucu, care a continuat cu un joc de cuvinte: principala mea bucurie este să văd bucuria din ochii voștri, cei prezenți la aniversarea Bucuriei! Este fără îndoială, cea mai mare bucurie a noastră, a părinților, a bunicilor, de a vedea bucurie în ochii copiilor. Mă bucur gîndindu-mă că mulți dintre cei mici de astăzi, prezenți în sală, mine vor continua tradiția și vor fi viitorii jurnaliști ai Bucuriei Copiilor.

Gîndiți-vă puțin: această revistă s-a născut într-o vreme în care nu exista internet, nu existau telefoane inteligente și nici jocuri video. Cum supraviețuiau copiii pe atunci? Deschideau acele pagini colorate și magice! Revista a fost primul „ecran” pe care s-au rulat cele mai frumoase desene și cele mai captivante benzi desenate. Ea i-a învățat pe bunicii și tăticii prezenți în sală, dar nu numai pe ei!, cum să facă avioane de hîrtie, le-a spus părinților primele ghicitori și le arată astăzi celor mici că nici o tabletă nu se compară cu mirosul de tuș proaspăt și cu foșnetul unei pagini întoarse cu emoție.

Revista Bucuria copiilor a apărut pentru prima dată la 27 mai 1946 la Vârșeț, fiind strîns legată de nașterea mișcării culturale și literare în limba română din regiune. S-a numit inițial „Bucuria pionierilor”! Ea răspundea nevoii stringente de a oferi copiilor români materiale de lectură în limba maternă, respectînd normele literare. Începînd cu anul 1956, publicația își schimbă oficial numele în „Bucuria copiilor”. În această perioadă, revista apărea lunar (cu excepția vacanțelor școlare), avea un format de 8 pagini și era distribuită împreună cu un supliment special pentru cei mai mici, intitulat „Ghiocei”. În primăvara acelui an, revista atingea deja un tiraj de aproximativ 3.000 de abonați. Ulterior, administrarea revistei a fost preluată de Casa de Presă și Editură „Libertatea”, mutîndu-și nucleul editorial la Panciova, dar păstrînd legătura strînsă cu școlile din Vârșeț și satele românești din Banatul Sârbesc. Este considerată rampa de lansare pentru generații întregi de scriitori români din Voivodina care s-au dedicat literaturii pentru copii. Alături de Săptămînalul „Libertatea”, revista are un rol esențial în atașamentul tinerilor față de limba maternă, tradiții și memoria culturală regională. „Bucuria copiilor” este o adevărată „școală a scrisului” în limba maternă.

Revista a fost condusă și modelată de mari personalități ale culturii române din Voivodina: Mihai Avramescu – unul dintre primii scriitori marcanți care au asumat rolul de redactor responsabil în perioada anilor 1950. Alături de Teodor Șandru, el a pus bazele literaturii române pentru copii Banatul Sârbesc.  Figuri proeminente precum Radu Flora, Emil Filip, Slavco Almăjan, Aurel Gavrilov sau Simeon Lăzăreanu, figuri proeminente din galeria LIBERTATEA, au girat conținutul publicațiilor pentru tineret ale trustului, asigurîndu-se că revista nu devine un simplu manual școlar, ci un spațiu de autentică imaginație.

Revista a funcționat ca un incubator de talente. Numeroși scriitori consacrați din Serbia au debutat în paginile ei încă de cînd erau copii, trimițîndu-și primele încercări literare (poezii sau proze scurte). Printre aceștia se numără Ana Niculina Ursulescu (care a debutat la 11 ani cu poezia „Pică frunza”),  Felicia Munteanu (cu proza „Ultimele frunze”) și actualul director al Casei, drd. Mariana Stratulat.

Timp de 80 de ani, revista „Bucuria copiilor” a oferit generațiilor tinere povești, activități educative, texte literare și materiale dedicate dezvoltării imaginației și culturii copiilor. Aniversarea de miercuri de la Vârșeț a marcat nu doar longevitatea publicației, ci și legătura emoțională construită între revistă și cititorii săi de-a lungul deceniilor. „Bucuria copiilor 80” a reprezentat un moment de celebrare a unei publicații care a traversat generații și a rămas un simbol al copilăriei.

În spatele acestor 80 de ani de zîmbete se ascunde o întreagă „armată” de oameni mari care au refuzat cu încăpățînare să crească. Scriitori care au inventat cuvinte noi, ilustratori care au dat viață unor personaje uimitoare și redactori care au corectat textul cu ochelarii pe nas, dar cu sufletul plin de joacă. Lor trebuie să le mulțumim astăzi pentru că au păstrat aprinsă această scînteie a bucuriei. Le mulțumim și părinților sau învățătorilor care au lăsat deoparte, pentru cîteva minute, tonul serios și au citit revista împreună cu cei mici, nimerind de fiecare dată răspunsurile corecte la ghicitori (sau trișînd puțin la finalul paginii!).

La mulți ani, „Bucuria Copiilor”! Îți dorim să rămîi la fel de jucăușă, să aduni în continuare pete de dulceață pe pagini de la micii cititori și să ne amintești mereu tuturor că cel mai frumos lucru din lume este să nu uiți să te joci. Mulțumim fraților noștri de la Casa de Presă și Editură LIBERTATEA că ne-au invitat la o porție de joacă!

Revista „Bucuria copiilor” a împlinit o vîrstă venerabilă, celebrînd 80 de ani de apariție neîntreruptă printr-un spectacol aniversar festiv organizat pe 27 mai 2026 la Centrul Millenium din Vârșeț. Publicația reprezintă un pilon identitar fundamental pentru comunitatea românească din Voivodina (Serbia). Timp de peste cinci ore, sute de copii din comunitățile românești, au cîntat, au dansat, au recitat, s-au bucurat, au trăit cu intensitate fiecare moment, aplaudînd frenetic evoluțiile extraordinare ale picilor emoționați. Au fost cinci ore cît pentru 80 de ani de bucurie, o adevărată sărbătoare a spiritului, a inocenței și a continuității culturale. Optzeci de ani nu înseamnă doar o cifră în calendar, ci reprezintă o călătorie extraordinară prin timp, presărată cu povești, ilustrații, zîmbete și generații întregi de copii care au crescut avînd aceste pagini drept călăuză. Uitîndu-mă în sala de spectacole a Centrului Millenium, TOȚI, dar absolut TOȚI cei prezenți în sală, de la părinți la bunici, foști copii care astăzi doar poartă costume serioase!, au crescut cu această revistă! Ce zi minunată! Ne-am adunat la Millenium să suflăm în 80 de lumînări de pe un tort uriaș, imaginar, dedicat celei mai longevive prietene a copilăriei românilor din Serbia: revista „Bucuria Copiilor”. Optzeci de ani! Păi, la vîrsta asta, orice bunică poartă ochelari și împletește ștrinfi. Însă Bucuria, deși a trecut prin atîtea decenii, nu are nici un rid. Ba dimpotrivă, pare mai pusă pe șotii și mai curioasă ca niciodată!

Le-au fost alături invitați mai serioși, sau mai… copilăroși, oficiali deloc scorțoși și, cel mai important, colegii ziariști de la Casa de Presă și Editură LIBERTATEA a românilor din Serbia, responsabilă cu Bucuria în rîndul celor mai mici cititori. Excelența Sa, Doamna Anca Corfu, consulul României la Vârșeț, ziaristul Ion D. Cucu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș-Severin, însoțit de scriitorul și jurnalistul Daniel Botgros și de artistul fotograf Petre Dalea, directorul Bibliotecii Județene PAUL IORGOVICI, din Reșița, prof. Clara Constantin, Traian Căcina, consilier pentru cultură și educație la Primăria Vârșeț, totodată vicepreședinte al Consiliului Național al Românilor din Voivodina, conducerea Casei de Presă și Editură LIBERTATEA, drd. Mariana Stratulat în calitate de manager, toată numai suflet, dr. Valentin Mic, redactorul șef al Săptămînalului LIBERTATEA, ochiul lui Horus care veghează editorial publicațiile Casei, colegi jurnaliști, mari și mici, tineri și mai trecuți prin ierni. Intenționat l-am lăsat la sfîrșit pe redactorul responsabil al revistei Bucuria Copiilor, Dănuț Mata, extrem de emoționat!

Cîteva cuvinte, ca o paranteză! Dănuț Mata este fiul lui Cornel Mata, jurnalist și scriitor, al cincilea redactor responsabil al Bucuriei Copiilor, plecat să scrie în Cer despre Voivodințul său natal în 2012. Așadar, Dănuț face parte din Dinastia Mata! Pentru mine, contactul cu Bucuria Copiilor a avut loc odată ce am primit în dar volumul de poezii pentru copii, ARICIUL ÎNARIPAT, de la cel care mi-a făcut favoarea să-I fiu, peste ani, prieten: Cornel Mata, o personalitate enciclopedică a Banatului sârbesc, scriitor, jurnalist, folclorist și cercetător dedicat culturii române. A marcat profund destinul publicației „Bucuria copiilor”, fiind redactorul responsabil care a ghidat generații de elevi români în învățarea și iubirea limbii materne în perioada dificilă a celei de-a doua jumătăți a secolului XX. Evident, ARICIUL era… Dănuț, fiul său! E o frumoasă și inspirațională tradiție ca scriitorii pentru copii să povestească năzbîtiile propriilor odrasle. Mariana Stratulat se alătură tradiției publicînd volumul Uimitoarele aventuri ale micului Darko, unde Darko e… Denis, flăcăul care duce mai departe tradiția dinastiilor publicistice în Banatul Sârbesc, alături de sora sa Larisa, parcă desprinsă de pe coperta Bucuriei Copiilor.

Revin! Dănuț Mata este fiul lui Cornel Mata și actualul redactor responsabil al revistei „Bucuria copiilor”, continuînd direct moștenirea culturală a tatălui său. A preluat oficial conducerea revistei la începutul anului 2021. Intrarea sa la cîrma redacției a coincis cu aniversarea a 75 de ani a publicației, moment în care a impus o nouă concepție grafică și rubrici interactive adaptate copiilor din secolul XXI. Pe lîngă managementul revistei pentru copii, Dan Mata este un jurnalist activ în cadrul Casei de Presă și Editură „Libertatea”. Metafora „ariciului înaripat” descrie perfect parcursul lui Dănuț Mata, cel care a primit „aripi” prin educație și literatură de la tatăl său, iar astăzi ajută, la rîndul lui, alți copii români din Voivodina să își descopere aripile prin lectură și scris.

Alături de directoarea Mariana Stratulat, Dan Mata a fost principalul organizator și semnatar al invitației la concertul aniversar „Bucuria copiilor 80” desfășurat la Vârșeț.

În cuvîntul său, drd. Mariana Stratulat, directorul Casei de Presă și Editură LIBERTATEA, a spus: astăzi, nu aniversăm doar trecerea timpului, ci sărbătorim o poveste care de 80 de ani dăruiește copiilor, sensibilitate, bunătate, imaginative și dragoste pentru cuvîntul scris.  La rîndul său, Excelența Sa Anca Corfu, consulul României la Vârșeț, a susținut un discurs scurt, dar vibrant, excellent din punctual meu de vedere, cum găsești din ce în ce mai rar în Externele de la București. Cu siguranță, Doamna Anca Corfu este un diplomat potrivit în spațiul potrivit, cum rar mai găsești în diplomația română. I-a scăpat, totuși, o promisiune, înclin să cred că personală, dar adresată în numele unei diplomații extreme de firave: vom fi mereu alături de CPE LIBERTATEA! Mai emoționat chiar decît copiii care au recitat Eminescu, ziaristul Ion D. Cucu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Caraș-Severin, a înmînat o diploma și un trofeu aniversare Revistei Bucuria Copiilor, directorului CPE LIBERTATEA, Mariana Stratulat și redactorului responsabil al Bucuriei Copiilor, Dănuț Mata. Sîntem în universul bucuriei, a spus I. D. Cucu, care a continuat cu un joc de cuvinte: principala mea bucurie este să văd bucuria din ochii voștri, cei prezenți la aniversarea Bucuriei! Este fără îndoială, cea mai mare bucurie a noastră, a părinților, a bunicilor, de a vedea bucurie în ochii copiilor. Mă bucur gîndindu-mă că mulți dintre cei mici de astăzi, prezenți în sală, mine vor continua tradiția și vor fi viitorii jurnaliști ai Bucuriei Copiilor.

###

Gîndiți-vă puțin: această revistă s-a născut într-o vreme în care nu exista internet, nu existau telefoane inteligente și nici jocuri video. Cum supraviețuiau copiii pe atunci? Deschideau acele pagini colorate și magice! Revista a fost primul „ecran” pe care s-au rulat cele mai frumoase desene și cele mai captivante benzi desenate. Ea i-a învățat pe bunicii și tăticii prezenți în sală, dar nu numai pe ei!, cum să facă avioane de hîrtie, le-a spus părinților primele ghicitori și le arată astăzi celor mici că nici o tabletă nu se compară cu mirosul de tuș proaspăt și cu foșnetul unei pagini întoarse cu emoție.

Revista Bucuria copiilor a apărut pentru prima dată la 27 mai 1946 la Vârșeț, fiind strîns legată de nașterea mișcării culturale și literare în limba română din regiune. S-a numit inițial „Bucuria pionierilor”! Ea răspundea nevoii stringente de a oferi copiilor români materiale de lectură în limba maternă, respectînd normele literare. Începînd cu anul 1956, publicația își schimbă oficial numele în „Bucuria copiilor”. În această perioadă, revista apărea lunar (cu excepția vacanțelor școlare), avea un format de 8 pagini și era distribuită împreună cu un supliment special pentru cei mai mici, intitulat „Ghiocei”. În primăvara acelui an, revista atingea deja un tiraj de aproximativ 3.000 de abonați. Ulterior, administrarea revistei a fost preluată de Casa de Presă și Editură „Libertatea”, mutîndu-și nucleul editorial la Panciova, dar păstrînd legătura strînsă cu școlile din Vârșeț și satele românești din Banatul Sârbesc. Este considerată rampa de lansare pentru generații întregi de scriitori români din Voivodina care s-au dedicat literaturii pentru copii. Alături de Săptămînalul „Libertatea”, revista are un rol esențial în atașamentul tinerilor față de limba maternă, tradiții și memoria culturală regională. „Bucuria copiilor” este o adevărată „școală a scrisului” în limba maternă.

Revista a fost condusă și modelată de mari personalități ale culturii române din Voivodina: Mihai Avramescu – unul dintre primii scriitori marcanți care au asumat rolul de redactor responsabil în perioada anilor 1950. Alături de Teodor Șandru, el a pus bazele literaturii române pentru copii Banatul Sârbesc.  Figuri proeminente precum Radu Flora, Emil Filip, Slavco Almăjan, Aurel Gavrilov sau Simeon Lăzăreanu, figuri proeminente din galeria LIBERTATEA, au girat conținutul publicațiilor pentru tineret ale trustului, asigurîndu-se că revista nu devine un simplu manual școlar, ci un spațiu de autentică imaginație.

Revista a funcționat ca un incubator de talente. Numeroși scriitori consacrați din Serbia au debutat în paginile ei încă de cînd erau copii, trimițîndu-și primele încercări literare (poezii sau proze scurte). Printre aceștia se numără Ana Niculina Ursulescu (care a debutat la 11 ani cu poezia „Pică frunza”),  Felicia Munteanu (cu proza „Ultimele frunze”) și actualul director al Casei, drd. Mariana Stratulat.

Timp de 80 de ani, revista „Bucuria copiilor” a oferit generațiilor tinere povești, activități educative, texte literare și materiale dedicate dezvoltării imaginației și culturii copiilor. Aniversarea de miercuri de la Vârșeț a marcat nu doar longevitatea publicației, ci și legătura emoțională construită între revistă și cititorii săi de-a lungul deceniilor. „Bucuria copiilor 80” a reprezentat un moment de celebrare a unei publicații care a traversat generații și a rămas un simbol al copilăriei.

În spatele acestor 80 de ani de zîmbete se ascunde o întreagă „armată” de oameni mari care au refuzat cu încăpățînare să crească. Scriitori care au inventat cuvinte noi, ilustratori care au dat viață unor personaje uimitoare și redactori care au corectat textul cu ochelarii pe nas, dar cu sufletul plin de joacă. Lor trebuie să le mulțumim astăzi pentru că au păstrat aprinsă această scînteie a bucuriei. Le mulțumim și părinților sau învățătorilor care au lăsat deoparte, pentru cîteva minute, tonul serios și au citit revista împreună cu cei mici, nimerind de fiecare dată răspunsurile corecte la ghicitori (sau trișînd puțin la finalul paginii!).

La mulți ani, „Bucuria Copiilor”! Îți dorim să rămîi la fel de jucăușă, să aduni în continuare pete de dulceață pe pagini de la micii cititori și să ne amintești mereu tuturor că cel mai frumos lucru din lume este să nu uiți să te joci. Mulțumim fraților noștri de la Casa de Presă și Editură LIBERTATEA că ne-au invitat la o porție de joacă!

Fotografii: Petre DALEA

28 mai 2026,ora19.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Fantezii muzicale de mai, partea a III-a.

Concert cu Grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

 

 

 

28. Mai 2026,19:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Musikalische Mai-Phantasien, Teil III.

Mit der Teilnahme der Vokal-Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

Afișează textul citat

(ne vorbește Liliana CIRCO – medic coordonator al compartimentului dermato-venerologie)

Recent, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara a achiziționat în folosul pacienților o cabină performantă de fototerapie și un aparat de fototerapie pentru mâini și picioare, devenind astfel singura unitate medicală din județ, de stat, care poate oferi un astfel de tratament.

Fototerapia reprezintă o metodă terapeutică eficientă pentru tratarea diverselor afecțiuni ale pielii și nu numai. Această tehnică utilizează lumina ultravioletă controlată pentru a reduce simptomele și a încetini evoluția unor boli precum psoriazisul, eczema sau vitiligo.

Există mai multe tipuri de fototerapie, fiecare utilizând diferite lungimi de undă ale luminii ultraviolete. Principalele tipuri includ: UVB cu bandă largă, UVB cu bandă îngustă (NB-UVB), și PUVA (Psoralen plus UVA).

Înainte de începerea fototerapiei, medicul dermatolog efectuează o evaluare completă a pacientului. Aceasta include examinarea detaliată a pielii, analiza istoricului medical și a tratamentelor anterioare, precum și determinarea fotosensibilității pielii. Pacientul este informat despre beneficiile și riscurile potențiale ale tratamentului, precum și despre importanța aderenței la programul de ședințe pentru obținerea rezultatelor optime.

Pentru a beneficia de tratament, vă puteți programa pentru o evaluare în cadrul Ambulatoriului de Specialitate, cu bilet de trimitere de la medicul de familie, personal la fișierul spitalului sau telefonic la numărul de telefon 0254 713 820.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

(dialog cu medicul specialist Bogdan TALFEȘ – Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara)

 

– Pentru început, punctați-ne cele mai semnificative date biografice.

– Bogdan Talfeș, născut la data de 27.03.1990, în localitatea Hunedoara, liceul terminat la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, am urmat studiile la facultatea de medicină „Victor Babeș” din Timișoara. Iar la absolvirea facultații, în anul 2015, am plecat în Germania unde am și rămas timp de 10 ani. În toată această perioadă am dobândit specialitățile de Medicină Internă și Cardiologie, competențele de terapie intensivă, medicină de urgență și cateterism cardiac. Ca într-un final să mă întorc acasă, în anul 2025, la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”.

 

– De ce cardiologia și nu altă specialitate?

– Am găsit cardiologia foarte logică unde, din punctul meu de vedere, totul este cauză și efect.

 

– Ce v-a determinat să deveniți medic?

– Pasiunea de a vedea oamenii mulțumiți de ceea ce am făcut pentru ei și pentru o mai bună stare de sănătate a acestora.

 

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră pacientul?

– Pentru mine, pacientul este un suflet cu nevoi.

 

– Care credeți că vă sunt calitățile în activitatea aleasă?

– În primul rând, empatia este o mare calitate a mea, iar mai apoi respectul fată de pacient.

 

– Aveți și calități care vă deranjează?

– Uneori îmi doresc să fac prea mult pentru pacient.

 

– Ați lucrat și peste hotare. De ce ați revenit în țară?

– Din dorința de a fi acasă și de a lucra în spitalul pe care îl consider ca a doua mea casă, deoarece o parte din copilărie mi-am petrecut-o alături de tatăl meu, dr. Talfeș Horia, acolo, mai exact în urgență.

 

– Ce v-a determinat să alegeți secția de cardiologie a spitalului hunedorean?

– În primul rând, de a fi în spitalul unde a lucrat și tatăl meu, iar un alt considerent a fost dorința de a lucra cu foștii colegi ai tatălui meu, față de care am un respect deosebit.

 

– Vorbiți-ne despre o satisfacție inedită în profesia dumneavoastră de cardiolog.

– Satisfacțiile în cardiologie sunt multiple, în special în momentul în care, spre exemplu în Germania, salvam oamenii în situații limită datorită cateterismului cardiac.

 

– Vă bazați pe legea compensației în activitatea dumneavoastră profesională?

– Sunt un om foarte credincios și cred că lucrurile bune din viața mea sunt compensații ale faptului că mi-am dorit întotdeauna să fac bine celor din jurul meu.

 

– Cum stați cu pregătirea profesională?

– Până la vârsta de 34 de ani, mi-am atins toate țintele profesionale în Germania.

 

– Cum vă vedeți destinul profesional?

– Ținând cont că mi-am atins deja toate țintele profesionale, mi-am ales o cale în Cardiologie și îmi doresc doar adaptat tot timpul la ultimele protocoale și cercetări pentru a-mi face meseria cât mai bine față de pacient. În rest mă dedic în cea mai mare parte familiei, care mi-a fost alături în atingerea tuturor acestor țeluri în medicină.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

În perioada ianuarie – aprilie 2026 s-a desfășurat la Bocșa Concursul Județean de Creații Literar – Artistice „Gânduri către Dumnezeu”,  proiect al Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, derulat cu sprijinul partenerilor fideli: Primăria și Consiliul Local Bocșa, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și Episcopia Caransebeșului.

La cea de-a XIX-a ediție au intrat în competiție 124 de participanți, 73 la secțiunea Creații Literare și 51 la secțiunea Creații Artistice.

Membrii juriului au observat că, deși numărul celor înscriși în concurs nu este foarte mare, participanții sunt dintre cei mai buni, concursul evoluând calitativ de la o ediție la alta.

Jurizarea   lucrărilor s-a desfășurat în 13 mai 2026, iar premierea a avut loc în 27 mai 2026, în sala de festivități a Consiliului Local Bocșa.

Juriul a fost format, precum la edițiile precedente, din preoți, profesori și artiști plastici: prof. Stela Boulescu – președintele juriului – și următorii membri: prof. Manu Lațcu, prof. dr. Liana Ferciug, pr. dr. Silviu Ionel Ferciug, prof. Adrian Sperneac, pr. Petru Boroica, pr. dr. Daniel Crecan, pr. drd. Valentin Costea, manager Clara Maria Constantin, pr. insp. Mihai Ciucur, Ieromonah Ioanichie Petrică și artist plastic NIK Potocean.

Premiile au fost înmânate de către cei doi edili ai orașului Bocșa, primarul Mirel Patriciu Pascu și viceprimarul Bogdan Pop, și au constat în diplome și cărți provenite din seria „Bocșa – istorie și cultură” – proiect editorial inițiat și desfășurat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa – , dar și din cărți dăruite de către partenerii de proiect: Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin (manag. Clara Maria Constantin), Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor Vasiova (Ieromonah Ioanichie) și Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Bocșa Română (pr. paroh Valentin Costea), precum și de către scriitori – prieteni ai bibliotecii bocșene. Valoarea totală a premiilor este de peste 7000 lei.

Și această cea de-a XIX-a ediție a Concursului Județean de Creații Literar – Artistice „Gânduri către Dumnezeu”, Bocșa, Caraș-Severin, a fost cu succes, premianții așteptând cu nerăbdare și cel de-al 19-lea volum  al ediției, care va și încheia anul 2026. Până atunci, acești talentați tineri vor participa și la alte concursuri literar-artistice derulate în mirificul nostru Banat Montan!

 

 

În data de 27 mai 2026, corul german „Franz Stürmer“ al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița sărbătorește 35 de ani de activitate. Prima apariție în public a avut loc cu prilejul primei ediții a „Zilelor Literaturii Germane la Reșița”, în  9 iunie 1991.

Prima dirijoare a corului a fost prof. Ildiko Wiesner, cea care a condus corul în perioada 26 februarie 1992 – 15 decembrie 1993. I-a urmat prof. Waltraud Muntoi, în perioada 15 decembrie 1993 – 12 mai 1999. Din 9 iunie 1999 până în 4 octombrie 2003, dirijoare a corului german din Reșița a fost prof. Adriana Păunel, iar din octombrie 2003 până în prezent, dirijoarea corului este prof. Elena Cozâltea.

Începând cu data de 15 decembrie 1999, corul a preluat numele de „Franz Stürmer“, o personalitate germană marcantă a vieții muzicale reșițene.

În cei 35 de ani de activitate împliniți la 27 mai 2026, au fost înscrise un număr de peste 110 de membre (corul este format numai din doamne), apărând în public până în prezent de aprox. 650 ori, în localități din România, Ungaria, Austria, Ucraina și Croația. În cei 35 de ani de activitate au fost imprimate 4 CD-uri audio.

Corul „Franz Stürmer“ din Reșița este din 1996 membru al Zentralstelle für den Deutschsprachigen Chorgesang in der Welt / Solingen = Centrala Mondială pentru Muzica Corală Germană, cu sediul la Solingen în Germania, iar din 2002, membru al Chorverband Steiermark, Graz = Uniunea Corală din Stiria / Austria, cu sediul la Graz.

Printre premiile obținute de-a lungul timpului, Corul „Franz Stürmer“ din Reșița a câștigat locul al III-lea în cadrul Festivalului-Concurs „Tradiții Cărășene 2022”, locul I în cadrul Festivalului-Concurs „Tradiții Cărășene 2023”, locul al II-lea în cadrul Festivalului-Concurs „Tradiții Cărășene 2024”, precum și trofeul Festivalului de Muzică și Poezie Creștină „Victoria Luminii”, ediția a IX-a, 2022.

Corul „Franz Stürmer“ din Reșița participă la aproape toate manifestările importante ale etniei germane din Banatul Montan.

Mulțumim pe această cale tuturor celor care au activat în cei 35 de ani de activitate, ne aducem aminte cu drag de toți aceia, care au trecut în eternitate și le urăm celor de astăzi un sincer LA MULȚI ANI!Reșița, 27 mai 2026

Erwin Josef Ţigla

Reșița, 27 mai 2026

27 mai 2026,ora19.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Fantezii muzicale de mai, partea a II-a.

35 de ani Corul „Franz Stürmer” Reșița, 27 mai 1991 – 27 mai 2026.

Concert cu Corul „Franz Stürmer” (dirijoare: prof. Elena Cozâltea).

 

 

 

 

27. Mai 2026,19:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Musikalische Mai-Phantasien, Teil II.

35 Jahre „Franz Stürmer”-Chor Reschitza, 27. Mai 1991 – 27. Mai 2026.

Konzert des „Franz Stürmer”-Chors Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea).

 

Deepfakes transformă fluxuri algoritmice în arme; rețelele sociale de mare viteză amplifică manipularea; jurnalismul este tensionat; autoritățile de reglementare doresc o revizuire structurală; Big Tech încasează miliarde.

Deepfakes, cândva o noutate, devin rapid o monedă dominantă a înșelăciunii online, concepute nu pentru adevăr, ci pentru viteză, emoție și acoperire. Pe măsură ce platformele recompensează implicarea în detrimentul acurateței – și obțin profituri amețitoare – falsurile nu trebuie să fie impecabile, ci doar să călătorească mai departe, mai repede și cu suficientă plauzibilitate pentru a se înrădăcina înainte ca realitatea să le ajungă din urmă. Rezultatul este o „nouă ordine” a informației, în care persuasiunea a cedat locul manipulării la scară largă. Actori politici, escroci și oportuniști utilizează acum videoclipuri sintetice, voci clonate și narațiuni amplificate algoritmic pentru a modela percepția în timp real. Jurnalismul, mult timp răspunsul imunitar al sistemului, se luptă să țină pasul cu un adversar mai ieftin, mai rapid și din ce în ce mai dificil de distins de realitate. Întrebarea nu mai este dacă adevărul poate triumfa, ci dacă poate ajunge la timp pentru a conta.


Aplicarea legii, reactivă și constrânsă

• deepfakes devin rapid forma dominantă de dezinformare online, noile date IdentifAI arătând că incidentele media sintetice s-au accelerat la nivel global din 2020;

• manipularea politică este un factor major, reprezentând 24,6% din cazurile de utilizare a deepfake-urilor, campaniile fiind concepute pentru răspândire rapidă în medii sociale cu mare viteză;

• videoclipul este cel mai eficient format (45,6%), combinând realismul și atracția emoțională pentru a depăși verificarea și a maximiza acoperirea;

• X este principalul canal de distribuție, responsabil pentru 51,2% din propagarea deepfakes, urmat de TikTok (21,1%) și YouTube (10%), ceea ce subliniază rolul algoritmilor bazați pe implicare.

Australia înregistrează o creștere masivă: 77% dintre australieni raportează o expunere crescută la deepfakes înainte de alegeri. Stimulentele financiare agravează problema – platformele sociale generează miliarde din reclame înșelătoare, aplicarea legii fiind adesea reactivă și constrânsă comercial.

Pe de altă parte, autoritățile de reglementare avertizează că inteligența artificială amplifică dezinformarea la scară largă, reducând barierele pentru campanii de influență coordonate și creând cicluri auto-întăritoare de conținut fals.

În acest context, deepfakes sunt din ce în ce mai mult concepute pentru „legitimitate în detrimentul viralității”, supraviețuind suficient de mult timp pentru a intra în discursul mainstream și a modela narațiunile înainte de a fi demontate.

Jurnalismul rămâne un strat critic de apărare, dar este deseori depășit de viteza, amploarea și sofisticarea falsurilor.


„Dacă nu verificați dovezile, plătiți pentru ficțiune”

„Raportul de informații Deepfake privind analiza periodică a incidentelor media sintetice”, realizat de firma de securitate cibernetică IdentifAI, citat de mi-3.com.au, concluzionează că măsurile reactive nu mai sunt suficiente, solicitând reforme structurale, inclusiv transparența algoritmică, urmărirea provenienței și detectarea proactivă de către platforme. Pentru specialiștii în marketing și agenții, frauda a urcat în ierarhie – facturi generate de inteligența artificială, fotografii false din locații și „dovezi” sintetice… de livrare. „Dacă nu verificați dovezile, plătiți pentru ficțiune”, punctează Chris Brinkworth, de la Civic Data.

Studiul analizează în detaliu creșterea deepfakes de la începutul deceniului și identifică jurnalismul ca fiind esențial pentru contracararea acestei tendințe, dar spune că profesia este de multe ori copleșită. Analiza globală incidentelor media sintetice dintre 2020 și începutul anului 2026 constată, de asemenea, o corelație puternică între manipularea politică și mediile de socializare cu viteză mare, 24,6% din incidentele deepfake, subliniind modul în care dinamica platformelor a devenit esențială pentru răspândirea dezinformării. Conform raportului IdentifAI, „Corelația dintre manipularea politică și mediile de socializare cu viteză mare este excepțional de pronunțată.”

Giganții tehnologiei, care pot discerne intenția unui singur cumpărător dintr-un miliard într-o milisecundă, par să aibă dificultăți în identificarea falsurilor video, dar nu au probleme în a încasa veniturile. Și, așa cum dezvăluie un raport Reuters, profiturile financiare ale firmelor de social media din deepfakes și alte forme de dezinformare sunt uriașe.


Jurnalismul singur nu poate absorbi întreaga povară de verificare

În timp ce rețelele sociale funcționează ca principalul vector de atac, raportul identifică jurnalismul tradițional ca un contrabalans critic. Organizațiile de știri, verificatorii de fapte și reporterii specializați continuă să joace un rol central în identificarea și contextualizarea conținutului manipulat. „Jurnalismul rămâne unul dintre cele mai importante straturi defensive din ecosistemul sintetic. Provocarea structurală, însă, se intensifică. Mediile sintetice sunt mai rapide, mai ieftine și mai persuasive decât în orice moment anterior, în timp ce echipele editoriale operează sub o presiune susținută a timpului”, se arată în raport.

Concluziile evidențiază un decalaj tot mai mare între capacitățile tehnologiilor media sintetice și sistemele concepute pentru a le contracara. Deși jurnalismul continuă să ofere verificare și context esențiale, acesta nu mai este suficient ca apărare independentă. „Concluzia cheie nu este că jurnalismul eșuează – este că jurnalismul singur nu poate absorbi întreaga povară de verificare odată ce conținutul sintetic începe să se extindă”, se arată în raport.

Foto: pixabay.com

După vacanța de Paști – ne informa prof. Bianca Geanina WOLLNER (foto) – elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Băcia au revenit la cursuri într-un mediu complet transformat, rezultat al unui amplu proces de reabilitare și modernizare a unității de învățământ. Redeschiderea porților școlii marchează nu doar reluarea activităților educaționale, ci și începutul unei noi etape pentru întreaga comunitate școlară.

Investițiile realizate au vizat modernizarea integrală a spațiilor destinate procesului instructiv-educativ, oferind elevilor și profesorilor condiții adaptate standardelor actuale de educație. Sălile de clasă au fost renovate și dotate cu mobilier nou, echipamente digitale și tehnologie educațională modernă, menite să sprijine procesul de predare și învățare într-un mod interactiv și eficient.

Totodată, infrastructura școlii a fost îmbunătățită prin amenajarea unor spații sigure și eficiente energetic, crearea unui ambient plăcut și funcțional, precum și modernizarea laboratoarelor și a zonelor destinate activităților educative. Accentul a fost pus pe crearea unui mediu școlar care să stimuleze performanța, creativitatea și dezvoltarea armonioasă a elevilor.

Reprezentanții unității de învățământ consideră că această transformare reprezintă un pas important în direcția unei educații moderne, centrate pe nevoile elevilor și pe adaptarea la cerințele societății actuale. Investiția realizată reflectă preocuparea constantă pentru asigurarea unor condiții optime de studiu și pentru dezvoltarea unui climat educațional sigur și motivant.

Pentru elevii Școlii Gimnaziale Băcia, întoarcerea în băncile școlii are, în acest an, o încărcătură aparte: aceea a unui nou început într-un spațiu modern, primitor și adaptat provocărilor educației contemporane.

Educația de calitate începe cu un mediu potrivit pentru învățare, iar investițiile în infrastructura școlară reprezintă investiții directe în viitorul copiilor și al comunității locale.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

 

În premieră premiu special ȘERBAN CODRIN la Festivalul internațional „Ionel Perlea” 2026.

Interviu realizat de Adriana Telescu, UZPR Caraș Severin, cu Clementina Tudor director Centrul Cultural „Ionel Perlea” Sloboia, organizator festival.

Dincolo de vicisitudinile istoriei și de umbrele pe care geopolitica contemporană le aruncă, inevitabil, asupra culturii ruse, marii săi clasici rămân repere universale, capabili să ofere grile de lectură surprinzător de actuale pentru viața politică și socială. Pe un astfel de fundal, opera lui Ivan Goncearov și, în special, capodopera sa din 1859, „Oblomov”, ne deschide calea către o paralelă literar-sociologică extrem de fertilă.

Prin personajul său – Ivan Ilici Oblomov – Goncearov creează un interesant concept literar și social: ,,Oblomovismul„.  În esența sa, acest concept descrie o stare profundă de pasivitate, lene patologică, apatie și indiferență față de realitate. „Oblomovismul”, așa cum l-a cristalizat Ivan Goncearov în 1859, este diagnosticul perfect pentru starea de inertie combinată cu un potențial uriaș, dar nefolosit.

Dacă privim societatea românească actuală prin lentila personajului Ilia Ilici Oblomov, similitudinile sunt izbitoare și merită deconstruite pe câteva paliere distincte.

Un prim element de interpretare in cadrul paralelei este: prăpastia dintre idealism și acțiune. 

Oblomov nu este un om rău, incult sau lipsit de sentimente; dimpotrivă, are un suflet pur, este un idealist, își iubește moșia (Oblomovka) și visează la reforme care să aducă prosperitate. Cu toate acestea, toate planurile lui mărețe se prăbușesc în fața efortului fizic și psihic de a coborî din pat.

La fel este și în cazul cetățeanului de rând: există o dragoste profundă, adesea reflexivă, față de țară, o conștientizare acută a ceea ce nu merge bine și un set de valori morale corecte. Totuși, când vine vorba de transpunerea acestui patriotism pasiv într-o acțiune civică concretă, apare un blocaj. Idealul rămâne la stadiul de discurs sau de revoltă în fața televizorului și a ecranelor.

Pentru Oblomov, halatul și canapeaua nu sunt simple obiecte, ci simboluri ale unei zone de siguranță absolute, unde realitatea dură nu îl poate atinge.

În societatea noastră, acest „halat” s-a transformat în confortul mic-burghez, în mentalitatea de tipul: eu îmi văd de treaba mea, am un acoperiș, o masă caldă, de ce să mă leg la cap dacă nu mă doare?. Este o formă de autosuficiență combinată cu un fatalism istoric binecunoscut,  gen: ,,oricum nu se schimbă nimic„. Oamenii preferă să suporte disfuncționalitățile sistemului atâta timp cât micro-universul lor personal nu este amenințat direct, refuzând să vadă că degradarea spațiului public le va afecta, în final, și confortul privat.

În roman, Goncearov introduce personajul Andrei Stolz, prietenul german al lui Oblomov, care reprezintă antiteza acestuia: pragmatismul, energia, spiritul de inițiativă, munca disciplinată și credința în progres prin acțiune. Stolz încearcă constant să-l trezească pe Oblomov din letargie.

În dinamica socială din România, se simte lipsa unei mase critice de tip „Stolz” – sau, atunci când acești oameni dinamici apar, ei sunt adesea priviți cu suspiciune de majoritatea inertă. 

În acest context social, intuind imposibilitatea dezvoltării personale și a manifestării potențialului propriu, mulți români aleg calea exilului afirmându-se în lume, însă individual, și nu ca națiune. 

Oblomovismul românesc nu vine dintr-o lipsă de capacitate intelectuală sau spirituală, ci dintr-o atrofie a voinței colective. Care este cauza acestei degenerări? Desigur, cauzele pot fi multe și complexe, însă una evidentă, de necontestat este lipsa unui ideal comun, lipsa unui ,,Proiect de țară„. Unii afirmă că ,,Oblomovismul” românesc ar putea fi o trăsătură genetică sau imuabilă a poporului român. Cu siguranță acest credit este unul fals! Contraargument, un exemplu concret: secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX, când societatea românească – de la elitele școlite la Paris sau Viena, până la învățătorii de sat și preoții din Ardeal sau Banat – vibra la unison pentru un proiect uriaș: întregirea neamului și modernizarea statului. Acel ideal era atât de puternic încât a scos oamenii din confortul personal, i-a făcut să riște averi, cariere și chiar viața pe front. A existat o emulație organică, o energie colectivă care a generat lideri autentici.

Astăzi, din păcate, după atingerea marilor obiective post-decembriste (integrarea în NATO și Uniunea Europeană), România a rămas fără un „Proiect de Țară”. În lipsa unei busole colective, energia societății s-a atomizat. Fiecare cetățean își caută acum un ideal pur individual – prosperitatea personală, salvarea propriei familii – abandonând ideea de bine comun. În plus, când nu știi încotro merge corabia, instinctul este să îți securizezi propria cabină.

Un alt element infertil este educația precară. Aceasta nu trebuie sa ofere doar competențe profesionale, ci să formeze și conștiința civică. O educație slăbită, axată pe memorare și conformism, în loc de gândire critică, produce exact tipul de cetățean inert.

Oblomov însuși a fost victima educației din Oblomovka, unde orice inițiativă copilărească îi era curmată de teama părinților ca băiatul să nu obosească sau să nu pățească ceva. În mod similar, un sistem educațional precar nu învață individul cum să fie cetățean, cum să se organizeze, cum să își ceară drepturile sau cum să taxeze abuzul. Astfel, analfabetismul funcțional și civic devine solul fertil pe care crește resemnarea.

Un alt element distructiv al unității ideologice este lipsa unor repere morale, a unor modele de urmat.

O societate se mișcă atunci când are modele pe care vrea să le urmeze. În perioada interbelică sau în perioada pașoptistă, reperele erau elitele intelectuale și culturale care puneau interesul național mai presus de cel personal.

Astăzi, elitele societății au fost marginalizate. Ele nu au dispărut ca entități biologice sau profesionale, ci  s-au retras autoizolandu-se în turnurile lor de fildeș sau în micro-comunități ermetice. Desigur, avem încă, în continuare în țară, minți strălucite, istorici de prestigiu, cercetători, scriitori și profesioniști desăvârșiți în nișele lor, însă vocea lor colectivă este absentă din mecanismul de direcționare a societății. 

Această reținere, acest refuz al implicării din partea celor care ar trebui să fie farul călăuzitor al națiunii, este poate cea mai dureroasă fațetă a oblomovismului contemporan. 

Pentru ca un intelectual de elită să se implice, el are nevoie de un dialog bazat de argumente, rigoare și respect reciproc. Spațiul public actual – dominat de televiziunile de știri senzaționaliste și de algoritmii rețelelor de socializare – a înlocuit dezbaterea de idei cu scandalul, etichetarea și zgomotul de fond.

Când un om de cultură sau un specialist încearcă să aducă nuanțe sau soluții complexe, este adesea atacat, bagatelizat sau pus la un loc cu analiști de carton. Mulți aleg retragerea pur și simplu din igienă mentală și morală. Refuză să coboare în Arenă pentru că simt că regulile jocului sunt făcute de și pentru demagogi.

Generația premergătoare Marii Uniri sau cea pașoptistă avea o viziune enciclopedică și mesianică: intelectualul se considera, înainte de toate, un educator și un slujitor al neamului său. Profesorul, scriitorul sau inginerul de atunci simțea o datorie organică de a ridica masele.

Astăzi, elitele sunt profund specializate și adesea globalizate. Un cercetător sau un artist de top din România colaborează cu universități din afară, publică în reviste internaționale și își găsește validarea profesională în străinătate, chiar dacă fizic locuiește aici. Acest confort al recunoașterii externe reduce presiunea interioară de a se lupta cu realitățile adesea descurajante de acasă. Este un oblomovism de lux: ești activ și performant în bula ta academică, dar perfect inert în raport cu destinul politic și social al propriei comunități.

Retragerea elitelor lasă un vid uriaș. Iar în fizica socială, vidul este ocupat imediat de impostură. Cetățeanul de rând, aflat deja în acea derută de care aminteam, nu mai vede reperele spre care să privească și își adâncește propria resemnare.

Astăzi, spațiul public a suferit o inversiune a valorilor. Când impostura, îmbogățirea rapidă prin scurtături și cinismul politic sunt vizibile la nivel înalt și rămân nesancționate, cetățeanul de rând suferă o profundă dezamăgire morală. Apare gândul toxic: „Dacă cei care conduc trișează și o duc bine, eu de ce să fiu cel corect și să mă jertfesc pentru societate?”. Această dezamăgire se transformă rapid în retragere – adică înapoi pe „canapeaua” oblomovistă.

Din nefericire, observăm că Oblomovismul românesc actual este, în esența lui, o reacție de autoapărare și dezamăgire. Cetățeanul își iubește țara în mod abstract, dar refuză să activeze în mod concret în spațiul public pentru că simte că regulile jocului sunt viciate, reperele lipsesc, iar efortul său izolat nu are o țintă majoră, un ideal în care să creadă cu adevărat. Este tragedia unui popor care are capacitatea de a visa la ceea ce ar putea fi, dar care capitulează în fața efortului administrativ și civic de a construi acea realitate.

Ne aflăm, așadar, în fața unui adevărat nod gordian al dinamicii noastre sociale. Pe de o parte, societatea are nevoie de repere morale și de o elită implicată pentru a se trezi din letargie; pe de altă parte, elitele refuză să coboare în arenă tocmai din cauza degradării morale și a zgomotului din spațiul public. Acest cerc vicios – în care inactivitatea elitelor adâncește resemnarea maselor, iar resemnarea maselor descurajează acțiunea elitelor – pare imposibil de deznodat prin metode convenționale. În mod istoric, un astfel de nod nu se descurcă fir cu fir, ci se taie printr-o lovitură de curaj: apariția unui catalizator extern sau a unei idei-forță capabile să spargă tiparele complăcerii.

În concluzie, oblomovismul nu este și nu trebuie privit ca un blestem genetic al poporului român. El este, în esență, diagnosticul unei lungi perioade de convalescență morală și de rătăcire a busolei colective. Canapeaua pe care s-a prăbușit cetățeanul de rând este confortabilă doar în aparență; în realitate, ea reprezintă o capcană a resemnării și a dezamăgirii. Istoria ne-a demonstrat deja că energia și patriotismul societății noastre nu sunt moarte, ci doar adormite, așteptând acel proiect major care să le dea un sens. Pentru a nu lăsa impostura să ocupe definitiv spațiul public, trezirea din acest oblomovism de lux sau de subzistență nu mai este doar o opțiune intelectuală, ci o datorie fundamentală față de viitorul propriei noastre comunități.

Constantin VLAICU