10 august 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Roadtrip Lofoten – Norway“: o expoziție foto Adriana & Hugo Balazs (Stuttgart / Germania).

 

 

10. August 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Roadtrip Lofoten – Norway“: eine Fotoausstellung Adriana & Hugo Balazs (Stuttgart / Deutschland).

 

​Un document autentic de istorie bisericească și demografică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, provenind din Banatul istoric aflat în acea perioadă sub administrație austro-ungară (după Pactul Dualist din 1867), l-am identificat în valoroasa arhivă a domnului Iacob Sârbu din Pecinișca. Cu un zel remarcabil de colecționar, domnul Sârbu salvează de la uitare sau distrugere documente care, deși pot părea încărcate de detalii minore, capătă o semnificație deosebită în contextul cunoașterii trecutului nostru.

​Prin amabilitatea dânsului, un nou set de piese de arhivă mi-a atras atenția. Acestea au un caracter preponderent bisericesc, iar însemnătatea lor rezidă tocmai în ilustrarea rolului esențial pe care Biserica Ortodoxă l-a avut în viața comunităților românești din Imperiul Austro-Ungar.

​Printr-o cercetare mai atentă – îngreunată pe alocuri de lizibilitatea textului și de ortografia vremii – am reușit să descopăr elemente de istorie locală de o reală valoare, pe care am decis să le pun la dispoziția celor interesați.

Pentru început, prezint un document de tip conscripție (recensământ bisericesc și demografic), intitulat: „Conscripțiunea bisericilor și poporului ortodox răsăriten român din comuna Valeabolvasnitia în protoprezbiteriatul Mehadia din dieceza Caransebeșului pe anul 1888”.

​Analizat prin prisma realităților politice, sociale și religioase ale epocii, acest document din anul 1888 dezvăluie rolul major al bisericii locale. În acel moment, regiunea Banatului făcea parte din Regatul Ungariei în cadrul Monarhiei Austro-Ungare. În condițiile unei presiuni accentuate de maghiarizare exercitate prin administrație și școală, limba română și identitatea națională erau păstrate aproape exclusiv prin intermediul instituțiilor bisericești.

​Totodată, deoarece statul austro-ungar nu introduse încă registrele de stare civilă laice (măsură devenită obligatorie în Ungaria abia în 1895), preotul paroh îndeplinea și rolul de ofițer de stare civilă. El era singurul care consemna oficial nașterile (botezurile), căsătoriile (cununiile) și decesele (înmormântările) în registrele parohiale (matricole confesionale).

Formularul tipărit poartă antetul „Diecesa Caransebeșului”. Această structură eparhială avea o relevanță istorică crucială pentru emanciparea românilor, fiind restaurată în anul 1865 ca eparhie ortodoxă românească, după separarea ierarhică de Patriarhia Sârbă de la Carloviț. Primul ei episcop a fost renumitul cărturar Ioan Popasu (1865–1889), un apropiat al mitropolitului Andrei Șaguna. Popasu a înființat tipografia diecezană din Caransebeș, unde erau imprimate formularele oficiale trimise preoților din teritoriu, asemeni celui analizat.

Termenul de conscripțiune provine din limbajul administrativ imperial (lat. conscriptio) și desemna o numărătoare sau un recensământ statistic. La sfârșitul fiecărui an, preotul paroh (în cazul de față, Grigorie Vasilescu din Valea Bolvașnița) centraliza datele de stare civilă. Aceste tabele erau transmise Protopopiatului Mehadia și, ulterior, Consistoriului Eparhial din Caransebeș pentru monitorizarea sporului demografic, a stării morale și a numărului credincioșilor – aspecte esențiale într-o regiune expusă presiunilor de asimilare. Interesant este că documentul a fost completat chiar în ultimele luni de viață ale episcopului Ioan Popasu, care a trecut la cele veșnice în februarie 1889.

La prima rubrică, actul menționează Protoprezbiteriatul Mehadia și Comitatul „Krassó-Szörény” (Caraș-Severin). Este menționat hramul bisericii, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, cu precizarea că lăcașul a fost sfințit prin Arhiereu de către protoprezbiterul Lazăr Radac în anul 1835.

​În tabelele completate cu cerneală neagră sunt înregistrate cifrele demografice ale comunității pentru anul 1888:

Număr de case: 180

Număr de familii: 221

Populație totală: 1.154 de suflete (574 de bărbați și 580 de femei)

Născuți: 36 (21 de fete și 15 băieți; 32 „legiuiți” și 4 „nelegiuiți”)

Cununați: 11 perechi

Răposați: 35 (moarte naturală: 17 bărbați și 18 femei) – un spor demografic negativ pentru anul 1888!

Documentul mai menționează, într-o rubrică finală: Perechi în concubinaj: 9

Documentul consemnează datele aferente anului 1888, fiind încheiat și semnat în prima lună a anului următor de către parohul Grigorie Vasilescu: „Valea Bolvașnița în 18 Ianuarie 1889”.

Pentru conformitate și transcriere: Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin, august 2026

Cel care a dat bănăţenilor şansa de a avea un radio al lor, s-a născut la Timişoara, la 7 iunie 1946. Şcoala a făcut-o în oraşul de pe Bârzava, la Reşiţa.

Articol editat de Radio Resita, 7 iunie 2022, 14:33 / actualizat: 7 iunie 2022, 22:44

Şi-a descoperit vocaţia de crainic, la aproximativ 9-10 ani, dar a iubit din copilărie si activităţile sportive participând  la tot ceea ce a însemnat evenimente de genul acesta. A dansat, a cântat, a luat premii naţionale şi a făcut sport, chiar şi atletism.

Din anul  1962 a vorbit la Radio Timişoara ca adolescent, prezentând ştiri despre tineret, din 1965 era corespondent la Ziarul Sportul Popular, iar din 1969 a vorbit la Radio România Actualităţi, unde comenta atletism, nataţie, gimnastică, în general, chiar şi fotbal dacă nu era un crainic disponibil.

Din ianuarie 1990 a fost secretar de redacţie la cotidianul reşiţean Timpul, iar din toamna aceluiaşi an s-a transferat la Radio România, devenind corespondent teritorial. În ’90 – ’92 erau 150 de partide, iar Radio România a fost declarat cel mai echilibrat organ media.

În anul 1991 a fost atestat de către UZPR ca ziarist profesionist şi a devenit membru al organizaţiei. Din acel moment, a intrat pe făgaşul dorit de mult, slujindu-l cu credinţă şi onestitate.

Despre înfiinţarea Radio România Reşiţa şi despre UZPR, aniversatul zilei  mărturiseşte:

„În 1995, au spus reşiţenii „Dacă tot sunteţi aici, de ce nu faceţi un radio aici?”. Şi, într-un an, de Revelion, au venit şefii de la radio la Reşiţa. Noi aveam un radioemiţător de 100 de waţi, în oraş, primit din Franţa şi le-am zis acestor şefi de la radio despre emiţător. Directorul de la tehnic de la radio, când l-a văzut a zis că deşi e doar de 100 de waţi, el poate să scoată chiar şi 200. Şi aşa a izvorât ideea să facem un post de radio la Reşiţa, eu vorbind în continuare şi la Radio România.

Am făcut Radio Reşiţa şi Fundaţia Radio Caraş-Severin, iar în 1995 toamna, a ieşit legea radio-difuziunii, când s-a separat radio-difuziunea de televiziune. În statutul radio-difuziunii se putea asocia cu alte posturi de radio teritoriale. Si astfel Fundaţia Radio Caraş-Severin s-a asociat cu radioul şi am făcut radio cu forţele locale. Au venit colegii de la tehnic, de la Bucureşti, să vedem unde amplasăm emiţătorul, că Reşiţa e între dealuri şi trebuia căţărat undeva mai sus. Am găsit locul ideal pe un deal unde era o unitate militară de rachete care păzea „eterul” până la Zagreb. Am vorbit cu şeful  unităţii, care s-a bucurat de idee, că aşa mai putea să îşi pună şi el pentru unitate nişte antene. Am început emisia cu data de 12 iunie 1996. Eram, deci, realizator de radio pentru Bucureşti şi în acelaşi timp conduceam postul de radio de la Reşiţa.

Iniţial, nu aveam tot ce trebuie, dar am început să transmit în eter iar ulterior Radio Reşiţa reuşind să devină un post regional. L-am condus timp de 17 ani şi a fost primul post de radio românesc care s-a auzit pe internet în toată lumea din anul 1998, când încă se bâjbâia la noi cu internetul. Aveam doi tineri, unul inginer, dar fără studii de IT. Cu toate astea, am simţit care va fi viitorul şi am emis pe tot globul. Am condus Radio Reşiţa până în 2012, dar în acelaşi timp făceam şi emisiuni pentru Bucureşti.

Atunci, Uniunea Ziariştilor, care avea alegeri pentru preşedinte în luna martie, le-a amânat până în iunie, ca să pot şi eu să candidez. Eu eram vicepreşedinte încă din anul 2004, UZPR-ul având o puternică filială în zona mea.

Şi, uite aşa din 2012 am devenit preşedinte peste o organizaţie cu numai 421 de membrii cotizanţi.

În 2004 am înfiinţat Filiala UZPR Reşiţa, cu ziarişti de acolo şi am făcut proiecte transfrontaliere de aproape jumătate de milion de euro. Am făcut de la Reşiţa, proiecte cu care am ajutat Uniunea să îşi desfăşoare activităţile de utilitate publică. Acolo, la Reşiţa, erau multe întâlniri şi astfel, am reuşit să dau consistenţă şi Uniunii de aici de la Bucureşti. Am organizat şedinţele Consiliului Director la Reşiţa, pe Semenic, la Herculane, la Alba-Iulia, la Petroşani, la Bistriţa, la Felix şi în alte localităţi. Şi în urma implicării mele, oamenii au spus că eu ar trebui să fiu preşedinte. Fostul preşedinte, Mihai Miron, care a fost timp de 16 ani la conducere, a zis „Da, Doru să fie preşedintele nostru!”. Rolul UZPR este acela de a realiza coeziunea, unitatea breslei, de a aduce împreună jurnaliştii şi a-i face să susţină lupta pentru păstrarea independenţei şi conştiinţei naţionale.

Marea parte a jurnaliştilor şi cei care sunt în afara ţării, cred în UZPR. Avem la Giurgiu o filială, de care ar trebui să aparţină ziarişti români din Bulgaria, dar acolo nu sunt prea mulţi. Faţă de Serbia, de exemplu, unde la Pancevo este Casa de Editură Libertatea, care în 2021 împlinea 75 de ani. Aceasta scoate săptămânal publicaţii: Revista Tineretului, Bucuria Copiilor, Revista Lumina. Plus că este o editură unde se scot cărţi.

La Gyula, în Ungaria, avem o publicaţie care apare în limba română, săptămânal, dar şi la Szeged, iar ziariştii sunt membrii noştri, ai UZPR. Mai nou şi în Ucraina avem membrii. Este un Centru de Presă multietnic la Ujhorod, dar din păcate, în ultimele două luni au apărut nişte reguli stricte la ei, în senul că li se limitează drepturile românilor de a mai scrie. În acest caz, Uniunea va interveni şi la Ministerul de Externe şi la Preşedinţie, în sensul că vom veni cu nişte solicitări ca să ajutăm presa română din Transcarpatia, dar şi pe cea de la Cernăuţi. Ceea ce am constatat este că guvernul maghiar ştie şi poate să ajute etnia maghiară din Ucraina, cum o ajută şi pe cea din România, pe când guvernul nostru, deloc. Nu în ultim rând, la Chişinău avem o filială de cu numeroşi membri.”

A fost o voce impresionantă şi impunătoare a radioului românesc şi a jurnaliştilor români, un om care a crescut, la rândul său, alte voci şi care a reuşit împreună cu o mâna de prieteni idealişti înfiinţarea postului Radio România Reşiţa.

Echipa Radio România Reşiţa!

___________

Nota redacției: Republicarea acestui articol se înscrie în seria demersurilor evocative dedicate împlinirii a 30 de ani de la prima emisie a Radio România Reșița (12 iunie 1996). La trei decenii de la momentul fondator, aducem un omagiu celui care a fost ctitorul și sufletul acestui post de radio, Doru Dinu Glăvan, reafirmând recunoștința comunității pentru moștenirea sa jurnalistică.

(dialog cu Mircea-Adrian RADU, medic specialist în boli endocrine, Director Medical S.C. CAROLL MED SRL Hunedoara)

 

–  Pacienții spun că sunteți omul potrivit la locul potrivit. Cum comentați?

–  Este, probabil, cel mai frumos compliment pe care îl poate primi un profesionist în domeniul sănătății. Mă onorează profund, dar, în același timp, mă responsabilizează. Faptul că pacienții simt acest lucru înseamnă că reușesc să le transmit siguranță și încredere. Totuși, consider că „locul potrivit” este oriunde poți face bine, iar eu încerc doar să îmi fac datoria cu onestitate, respectând jurământul pe care l-am depus și iubind oamenii pe care îi tratez. 

–  Cum vă împăcați cu propria persoană? Dar cu colaboratorii?

–  Cu propria persoană: Sunt propriul meu critic și uneori pot fi destul de exigent. Însă, de-a lungul anilor, am învățat să mă accept, să îmi iert limitele și să caut mereu echilibrul. Pacea interioară este vitală pentru a putea oferi liniște celor din jur.

Cu colaboratorii: Medicina este un sport de echipă. Relația cu colegii mei se bazează pe respect reciproc, comunicare deschisă și încredere. Știu că fără munca asistentelor, a infirmierelor și a colegilor de alte specialități, munca mea ar fi incompletă. Succesele noastre sunt mereu comune. În secolul XXI se pune accent pe abordare multidisciplinară, fără acest concept actul medical nu mai poate să fie unul de calitate si nici succesul terapeutic nu poate fi cel scontat.

–  Care vă este visul față de profesia avută?

– Visul meu este să văd o tranziție completă de la medicina curativă la cea preventivă – să ajungem în punctul în care oamenii vin la medic pentru a se menține sănătoși, nu doar când sunt copleșiți de suferință. De asemenea, doresc ca accesul actului medical să fie cât mai larg răspândit, astfel încât oricine contribuie la nivelul asigurărilor de sănătate să aibă acces la un act medical promt, rapid și eficient. La nivel personal, visul meu este să rămân relevant în profesie, să țin pasul cu inovațiile tehnologice, dar să nu pierd niciodată componenta umană, empatia, care vindecă uneori la fel de mult ca un tratament. Îmi ghidez viața profesională după deviza „Medicină cu mintea și suflet”, un concept învățat de la unul dintre mentorii mei, care îmi este și mamă – dr. Radu Carollina.

– Decupați frumosul din viața dumneavoastră personală.

– Frumosul din viața mea personală se regăsește în lucrurile simple, care mă reconectează și îmi încarcă sufletul cu energie. Este recunoștința pacienților mei la sfârșitul unei zile de consultații, colaborarea profesională cu minunații mei părinți fără de care nu aș fi putut reuși în viață, respectul primit de la asistenții și colegii din echipa Caroll Med Hunedoara, o plimbare în natură alături de iubita mea unde liniștea e deplină, o carte bună citită pe îndelete sau o discuție sinceră cu un prieten vechi. Aceste momente de „normalitate” sunt ancora mea; ele îmi oferă energia necesară pentru a mă întoarce a doua zi la cabinet cu forțe proaspete.

– Care vă sunt calitățile, abilitățile în relația cu pacienții?

– În relația cu pacienții, consider că mă bazez pe următoarele principii:

Răbdarea de a asculta: Mulți pacienți au nevoie în primul rând să fie auziți.

Empatia: Încerc mereu să mă pun în locul celui din fața mea și să îi înțeleg frica sau vulnerabilitatea.

Claritatea și onestitatea: Explic diagnosticele și planurile de tratament pe înțelesul lor, fără jargon medical inutil, pentru a-i face parteneri în procesul de vindecare.

– De un eșec profesional, vă amintiți?

– Orice medic cu experiență are în spate cazuri care l-au marcat. Nu aș numi neaparat „eșec” situațiile în care biologia a învins știința, ci mai degrabă acele momente la început de carieră când, poate, am comunicat prea rigid o veste proastă sau când am realizat târziu că aș fi putut investiga o altă pistă mai devreme. Eșecurile sunt cele mai dure, dar cei mai buni profesori. Ele te învață smerenia și te forțează să fii mai bun a doua zi.

– La ce vă ajută legea compensației?

– Legea compensației este cea care mă menține la suprafață. Epuizarea fizică și emoțională, zilele în care adorm foarte târziu și stresul deciziilor critice sunt compensate instantaneu de privirea plină de recunoștință a unui pacient care se prezintă în cabinet cu un status mult ameliorat. Suferința pe care o vedem zilnic este contrabalansată de miracolul vindecării și de reziliența incredibilă a spiritului uman.

– Care vă este gândul pentru a fi mereu același profesionist cum vă dovediți acum.

– Gândul meu călăuzitor este să nu uit niciodată de ce am ales această cale. Îmi amintesc constant că omul din fața mea este mama, tatăl sau copilul cuiva și merită îngrijit exact așa cum aș vrea eu să fie tratați cei dragi mie. Cred că secretul longevității profesionale constă într-o curiozitate continuă pentru știință, dublată de o dragoste necondiționată pentru oameni.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

„Muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor” – George Enescu

Acesta este gândul – ne spunea prof. Maria IENCIU (foto) – care ne însoțește la fiecare concert și care a deschis și recitalul de pian, susținut de câțiva elevi ai Școlii de Muzică din cadrul Colegiului Național Traian Lalescu din Hunedoara, desfășurat, la invitația Primăriei Municipiului Hunedoara, în decorul de poveste al Castelului Corvinilor, cu ocazia zilelor „Iancu de Hunedoara”.

Școala de Muzică din Hunedoara este o unitate cu program suplimentar de muzică, unde au acces copii din toate școlile din municipiu, dar și din împrejurimi. De-a lungul anilor, sute de copii și-au descoperit și și-au dezvoltat talentul aici. Din păcate, numărul de locuri este limitat, deși în fiecare an există mult mai mulți copii dornici să studieze muzica decât putem primi.

În cadrul școlii, elevii au posibilitatea să studieze pianul, vioara și violoncelul, iar pregătirea lor este completată de ore de teorie muzicală și, în anii mai mari, de ansamblu coral sau ansamblu orchestral. Scopul nostru nu este doar să îi învățăm să cânte la un instrument, ci să le cultivăm sensibilitatea, disciplina, răbdarea și dragostea pentru muzică de calitate.

Pentru mine, această școală are o însemnătate aparte. Am fost, la rândul meu, elevă a Școlii de Muzică din Hunedoara, iar anii petrecuți aici mi-au rămas în suflet. Dragostea pentru muzică, insuflată de părinții și de profesorii mei, m-a determinat să urmez acest drum mai departe, absolvind Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Având mai bine de trei decenii de activitate la catedră, am avut și am bucuria de a transmite mai departe aceeași pasiune generațiilor de copii care ne trec pragul.

Concertul de la Castelul Corvinilor a fost un moment special atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Deși recitalul a avut loc în perioada vacanței de vară, copiii au venit cu drag la repetiții, s-au pregătit suplimentar, au muncit cu seriozitate și au dat dovadă de responsabilitate și perseverență. Împreună cu profesorii lor, au investit timp, răbdare și mult suflet pentru ca fiecare interpretare să fie la înălțimea unui asemenea loc și a unui public atât de numeros.

Cele mai mari satisfacții pentru un profesor nu sunt premiile sau aplauzele, ci momentul în care vede emoția din ochii elevilor care urcă pe scenă și încrederea pe care o capătă după fiecare apariție în fața publicului. Fiecare concert reprezintă o experiență care îi ajută să crească nu doar ca muzicieni, ci și ca oameni.

Ne dorim ca muzica să rămână o parte frumoasă din viața fiecărui copil care trece prin această școală și sperăm ca tot mai mulți tineri să descopere bucuria de a studia un instrument și de a împărtăși, prin muzică, emoții care ajung direct la inimile oamenilor.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana/UZPR

Unul dintre cei mai apreciați și activi membri ale asociațiilor noastre, colonelul în rezervă și inginerul Pavel Brebu a părăsit, prea devreme pentru noi, după o grea suferință, această lume în data de 7 august 2026, la doar câteva zile de când și-a sărbătorit ziua de naștere… Sâmbăta trecută, pe 1 august, îi mai transmiteam telefonic de la sărbătoarea noastră de vară din curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” prin cânt și glas un sincer La mulți ani, la împlinirea celor 72 ani de viață. Dar nu a mai fost așa, bunul Păstor l-a luat în împărăția Sa…

Pavel Brebu a fost printre creatorii unei a doua nașteri a satului Ilidia din Banatul Montan. Întreaga sa pasiune și putem spune, dăruire din plin a acordat-o acestei localități natale, ridicându-i un monument cultural pentru eternitate, aparițiile editoriale, semnate de el sau în calitate de coautor stau dovada de neprețuit în acest sens. Publicații ca „Ilidia: Monografie” (Editura „CosmopolitanArt”, Timișoara, ediția I – 2013, ediția a II-a – 2015, ambele documentate alături de prof. Elena Cozâltea / alături de care a realizat multe lucru frumoase, nemuritoare), „Portul popular în Ilidia“ (Editura „Arcana“ Timișoara, 2021), „Militarii din Ilidia în cele două conflagrații mondiale“ (Editura „Eurostampa“ Timișoara, 2024), „Pandemiile din secolul XX în localitatea Ilidia (1913; 1918; 1931 – 1935)“ (Editura „Eurostampa“ Timișoara, 2024) sunt exemple elocvente în acest sens, ca de altfel, și repunerea în valoare prin reeditare a unor volume despre Ilidia și Valea Carașului, semnate Iosif Stănilă, precum și organizarea manifestărilor prilejuite de aniversarea în anul 2023 a 800 de ani de la prima atestare documentară a satului Ilidia, al cărui suflet a fost.

Și nu am voie să uit de ultima sa activitate editorială la care lucra, dar nu a mai putut să vadă apariția ei, o carte dedicată deportărilor în Bărăgan, care urma să apară în acest an, la împlinirea celor 75 de ani de la debutul acestui tragic eveniment al sud-vestului României.

Totodată, implicarea civică a sa în calitate de membru al Consiliului Local al comunei Ciclova Română, comună de care aparține administrativ satul Ilidia, el făcând parte din acesta în mandatele 2020 – 2024 și în acesta din urmă, din 2024 până în prezent, a stat drept dovadă de netăgăduit pentru efortul său de a revitaliza satul. Morile satului, locul de joacă, implicarea sa în înfrumusețarea Ilidiei, toate sunt, pe lângă multe altele, exemple în acest sens…

Pavel Brebu a fost absolvent al Politehnicii Timișoara și a Institutului de Artilerie „Ioan Vodă” din Sibiu. Pavel Brebu a fost de asemenea cadru didactic asociat în cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.

Prin funcția pe care a avut-o din punct de vedere militar, dar și prin cea de inginer, a contribuit masiv la trasarea și retrasarea a unei părți a granițelor României de astăzi. Calitatea sa de expert în topografie militară, geodezie, sisteme de poziționare globală, cadastru funciar și specialist în cartografierea și istoricul frontierelor de stat ale României din zona de vest și sud-vest l-a favorizat să scrie mai multe cărți despre această activitate, fiind autor sau coautor a mai multor volume în domeniu. Iată o parte din acestea, lista exactă fiind mult mai mare: „Ghid pentru lucrările de cadastru funciar” (coautor, Editura „Eurobit” Timișoara, 2002), „Sistem de poziționare geodezic” (Editura „Politehnica” Timișoara, 2004), „Frontiera României cu Ungaria, Serbia și Muntenegru / vol. I” (coautor, Editura „Solness” Timișoara, 2004), „Frontiera României cu Serbia și Muntenegru. Zona județului Caras-Severin / vol. II (coautor, 2005), „Frontiera României cu Serbia și Ungaria. Zona județului Timiș / vol. I” (coautor, Editura „Eurobit” Timișoara, 2010), „Frontiera României cu Serbia și Muntenegru. Zona județului Timiș / vol. I” (coautor, Editura „Eurobit” Timișoara, 2010), „Frontiera României cu Ungaria. Zona județului Arad” (coautor, Editura „Eurostampa” Timișoara, 2011), „Frontiera României cu Serbia: zona județului Caraș-Severin” (Editura „Eurostampa” Timișoara, 2019), „Frontiera României cu Serbia și Ungaria. Zona județului Timiș” (Editura „Eurostampa” Timișoara, 2021), „Din amintirile unui topograf” (Editura „Eurostampa” Timișoara, ediția a II-a, 2023). Cariera sa s-a desfășurat în cadrul structurilor Ministerului Apărării Naționale / Grăniceri / Forțe Terestre, unde a atins gradul de colonel, activând în special pe componenta tehnică și de monitorizare a teritoriului.

Pentru noi și organizațiile noastre, Pavel Brebu a fost un colaborator statornic, care a adus nu de puține ori plusvaloare întâlnirilor noastre… Să ne amintim aici de prezentările sale de carte la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, la coorganizarea unor evenimente editoriale și culturale la Ilidia sa de suflet și la Timișoara, unde am putut fi prezenți și moderatori, la excursiile documentare organizate de noi în țară, în Serbia și Ungaria, și nu în ultimul rând, în calitate de membru activ în cadrul Formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” din Reșița.

Toate acestea și multe altele pe care nu le-am cuprins în aceste rânduri au reprezentat angajamentul său pentru muncă și facere, pentru bine și posteritate… Omul, autorul, activul Pavel Brebu va rămâne în amintirea multora dintre semenii săi, a tuturor acelora care l-au cunoscut și apreciat, întreaga sa activitate dăinuind în conștiința și istoria recentă a Banatului Montan.

Transmitem pe această cale sincere condoleanțe familiei sale, Ninei Cozâltea și tuturor acelora pentru care Pavel Brebu a însemnat mult!

Dragă Pavel, îți mulțumim pentru tot și pentru toate și ne rugăm la Bunul Păstor să te odihnească în Pacea Sa!

 

Trist la această mare pierdere,

Erwin Josef Țigla

 

Reșița, la 7 august 2026

Prezentă ca de fiecare dată în juriul Concursului Internațional de Dirijat “Ionel Perlea” din Slobozia, județul Ialomița, directorul general al Filarmonicii Naționale “Serghei Lunchevici” din Chișinău, Moldova, doamna Svetlana Bivol specialistă în muzicologie, ne-a vorbit despre muzică și importanța acesteia în viața noastră.
Când vorbește despre muzică, entuziasmul Svetlanei Bivol, nu are margini. Arta ca pasiune este foarte importantă pentru dezvoltarea personală a copiilor ne spune Svetlana Bivol, de aceea cred că trebuie să acordăm mereu, un spațiu tot mai mare muzicii în viețile noastre.
Doamna Svetlana Bivol este președinte al Uniunii Muzicienilor din Moldova și Maestru în Artă.

Adriana Telescu – Mă bucur să vă regăsesc din nou, aici, la Slobozia în juriul Concursului Internațional de Dirijat “ Ionel Perlea”. Sunteți un om dedicat trup și suflet muzicii, despre care se spune că ne face mai înțelepți, mai buni, mai prietenoși. Se poate întâmpla, ca folosind acest limbaj universal al notelor muzicale lumea să fie mai bună?
Svetlana Bivol – Absolut sigur că da! Eu sunt convinsă de acest lucru, deoarece muzica ne face nu doar mai buni, dar mult mai sensibili, ne face mai înțelegători și asta contează foarte mult. Trăim acum într-o societate mai bulversată și traversăm printr-o stare un pic mai neorganizată, un pic instabilă, care pe oameni îi distrage, îi bulversează. Ori muzica știe să aline sufletele , să le ordoneze, să le dea o stare de bine și de speranță.
Adriana Telescu – Se spune că muzica ne face și mai înțelepți.
Svetlana Bivol – Sigur, înțelepți cu siguranță, dar înțelegători am spus pentru că atunci când are aceasta stare, omului parcă i se deschide sufletul, dar și o emisferă cerebrală care acceptă niște lucruri, care îl fac mai dedicat cumva, mai emoționat și cumva mai sensibil la emoțiile celuilalt cu care comunică, spectatorului pentru care cântă, colegului de la pupitru, colegului din oficiu. În familie dacă asculți multă muzică bună și mai ales dacă o compui, faci parte din breasla aceasta care trăiește prin muzică, atunci este de datoria noastră, să încercăm să schimbăm lumea în bine.
Adriana Telescu – O ediție specială în 2026 a acestui concurs de dirijat de la Slobozia, la care sunt prezente 15 țări. În fiecare an când vin aici, am senzația că Slobozia devine un mare centru muzical, care aduce aici, prin acest concurs, tineri muzicieni dornici de afirmare. Cum percepeți această ediție?
Svetlana Bivol – Este o ediție specială ce poartă numărul 10 . Și vreau să felicit organizatorii că știu să țină flacăra aceasta aprinsă, în pofida greutăților și a problemelor, că sunt probleme financiare desigur pe lângă altele legate de situația internațională. Totuși un eveniment frumos, un eveniment cu impact are nevoie și de investiții, fiindcă trebuie plătită o sală, trebuie plătită orchestra, juriul, cazări, etc…Trebuie ca toți participanții acestui act artistic să fie mulțumiți. Este benefică această atmosferă aici, la Slobozia, unde Consiliul Județean Ialomița susține foarte mult aceste evenimente, concursurile de canto și cel de dirijat, derulate sub patronajul marelui Ionel Perlea. Organizatorii acestui frumos eveniment, Centrul Cultural “Ionel Perlea” , reprezentat de gazda noastră managerul Clementina Tudor și Fundația „Suonarte” reprezentată de Cătălin Țoropoc, fac și realizează în continuare lucruri deosebite. O doamnă absolut fantastică această Clementina Tudor care știe nu doar să pună preț,dar să și justifice prin calitate necesitatea acestor evenimente.
Adriana Telescu – Eu cred că și atitudinea oamenilor de aici, din municipiul Slobozia, s-a schimbat.
Svetlana Bivol – Da este adevărat, este absolut adevărat că acești oameni cu pietate așteaptă aceste evenimente, vin așa de frumos îmbrăcați la spectacole de parcă ar merge la biserică. Da, oricare sală de concerte reprezintă un templu divin dacă doriți, templu duhovnicesc. Iar ceea ce se întâmplă aici face bine tuturor. Vibrațiile care se transmit aici și se contopesc, energia care se transmite de pe scenă la spectator reprezintă o terapie nemaipomenit de benefică și ajută foarte mult stării noastre spirituale, tuturor celor de aici.
Adriana Telescu – Ați vorbit de templu și sunteți director general al Filarmonicii „Serghei Lunchevici” din Chișinău, v-aș întreba, după incendiul care a avut loc în anul 2021, care este starea actuală a acestei instituții pe care o conduceți cu drag.
Svetlana Bivol – Pe de o parte este foarte dureros că nu se face nimic pentru reconstrucția sediului, dar pe de altă parte filarmonica înseamnă oameni, artiști și nu doar edificiu și pereți. Activitatea filarmonicii este una foarte activă, foarte tumultoasă și foarte diversificată. Și mă bucur că nu doar rezistăm, dar încercăm să dezvoltăm multe lucruri și să le promovăm. Activăm și în afara sediului și în aer liber și în curtea palatului și la Butuceni, unde se face un festival și la Teatrul Verde . Suntem foarte mobili și foarte implicați. Dorința ne mișcă, știți aceasta este forța motrice care ne mobilizează, iar artiștii sunt foarte înțelegători, iar salariile sunt destul de mici dacă vorbim acum despre probleme. Nu toate condițiile sunt prielnice pentru activitatea unei filarmonici. Dar sperăm că se vor schimba lucrurile în spre bine. Eu visez să ajung la filarmonică, nu contează în ce calitate, să fiu un spectator care să mă bucur de renașterea acestei instituții emblematice pentru Moldova. Aici s-au lansat toți artiștii mari, Maria Bieșu și Serghei Lunchevici și Vladimir Curbet, Veronica Gârștea cu corala “Doina” și Victor Copacinschi cu ansamblul “Rapsodia” și Mihail Dolgan cu formația „Contemporanul” sau „Noroc” și Ion Suruceanu și Tamara Ciobanu, mulți interpreți și mulți cântăreți și atunci când se întâmplau evenimente sala era foarte energizantă, aveam senzația că spiritele foștilor artiști care au evoluat pe această scenă ne ajută, că sunt prezente, că ne susțin. Simțeam foarte des acest lucru. Pe timpuri această instituție era unica filarmonică, între anii 1945-1970 a fost unica sală de evenimente culturale. Aici se făcea și concert simfonic și muzică ușoară, muzică populară și chiar și circ. Într-adevăr aici s-au lansat foarte multe formații și foarte mulți artiști. Dar nu era o clădire construită pentru filarmonică. Ea a fost construită în 1911, ca și sediu de circ. Adică cupola aceea de deasupra scenei ne dădea bătăi de cap. Acustica nu era cea mai bună mai ales pentru o orchestră simfonică, dar pentru formațiile cu amplificare era ideală. Pentru formațiile de jazz, într-adevăr mai bună sală nu găsim, iar scena fiind în mijlocul sălii, comunicarea era sinceră, frumoasă, a artistului cu spectatorul. Am senzația că Dumnezeu așa a vrut! Sala era de o uzură foarte avansată și Dumnezeu ne-a ferit să nu se întâmple vreo nenorocire. Nu a suferit nimeni fizic, dar spiritual ne-a afectat pe toți. Instrumentele care au ars erau vechi și ele de o uzură foarte avansată. Eu încerc să iau lucrurile așa, în acest fel. Dar asta nu ne scutește de o atitudine serioasă care să ducă la renașterea și reconstrucția acestei instituții de mare anvergură și de mare necesitate.
Adriana Telescu – Câteva proiecte culturale pentru acest an.
Svetlana Bivol – Foarte multe proiecte, foarte multe evenimente. Avem un proiect foarte frumos, “La curtea palatului” așa se numește un proiect, în curtea aia facem concerte de valsuri, „Carmina Burana” se cântă acolo, muzică ce inspiră și îți dă o stare de bine. Apoi proiectul „Descoperă”, care se face anual la Butuceni, avem acum festivalul “FIC”, care îl deschidem la Botoșani, festivalul instituțiilor culturale, cu un proiect foarte frumos “Nunta” se numește, care pornește de la Mendelssohn și ajunge la Dan Variu, avem terapie prin muzică, avem turnee în Franța și Olanda, apoi un proiect la care ținem foarte mult, „De la vis la scenă” unde se lansează tinerii artiști și multe, multe altele.
Adriana Telescu – Vă mulțumesc foarte mult! Succes în continuare!

Adriana Telescu – UZPR Caraș Severin

 (dialog cu medicul specialist obstetrică-ginecologie Călin OANCEA, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara)

 

– Pentru început, punctați-ne câteva date biografice.

– Sunt născut în orașul Sebeș, județul Alba. Am urmat cursurile facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Am efectuat rezidențiatul la Clinica de Ginecologie nr. I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

 

– De ce ginecologie și nu altă specializare?

– Obstetrica și ginecologia a fost singura opțiune pentru mine. Încă din timpul facultății am avut o înclinație spre partea chirurgicală, iar în anul VI, în timpul stagiului de ginecologie, am simțit că aceasta este specialitatea în care mă regăsesc cu adevărat. Îmbină două aspecte care mă pasionează: chirurgia și relația apropiată cu pacientul.

Pentru a mă convinge că este drumul pe care vreau să îl urmez, am început să fac gărzi încă din timpul studenției. Am vrut să înțeleg ce presupune această profesie dincolo de cursuri și de manuale. Fiecare gardă îmi confirma că am făcut alegerea potrivită.

Astăzi îmi place la fel de mult atât chirurgia ginecologică, unde fiecare intervenție presupune precizie și responsabilitate, cât și partea de obstetrică, unde ai privilegiul de a însoți pacienta într-unul dintre cele mai importante momente din viața ei, aducerea pe lume a unui copil.

 

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră, pacientul?

– Pacientul este întotdeauna mai mult decât un diagnostic. Este un om care vine cu temeri, întrebări și speranțe, iar rolul meu nu este doar să tratez o afecțiune, ci să îi ofer încredere și siguranță.

Cred foarte mult în comunicarea sinceră și deschisă. Consider că o pacientă trebuie să înțeleagă ce are, ce opțiuni de tratament există și de ce recomand o anumită conduită. Atunci când există încredere reciprocă, rezultatele sunt întotdeauna mai bune.

Empatia este una dintre valorile după care mă ghidez. Încerc să mă pun în locul fiecărei paciente și să ofer aceeași atenție și implicare pe care mi-aș dori să le primească un membru al familiei mele.

 

– Despre pregătirea profesională ce ne puteți spune?

– Consider că pregătirea profesională nu se încheie odată cu rezidențiatul, ci continuă pe tot parcursul carierei. Medicina este într-o permanentă evoluție, iar responsabilitatea noastră este să fim mereu la curent cu cele mai noi recomandări, tehnici și dovezi științifice.

Am avut privilegiul de a efectua rezidențiatul în cadrul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie I din Târgu Mureș, unde am acumulat o experiență solidă atât în managementul cazurilor ginecologice complexe, cât și în îngrijirea sarcinilor cu risc obstetrical. Această perioadă a reprezentat fundamentul formării mele profesionale și m-a învățat cât de importantă este abordarea atentă și individualizată a fiecărei paciente.

Fiind atras încă de la început de chirurgia ginecologică, am avut onoarea de a participa la numeroase intervenții chirurgicale alături de profesorul dr. Mihai Căpîlna, un nume de referință în ginecologia oncologică, atât în România, cât și pe plan internațional. A fost și rămâne unul dintre mentorii care mi-au influențat cel mai mult formarea profesională. De la dânsul am învățat nu doar tehnică operatorie, ci și rigoarea, responsabilitatea și respectul față de pacientă.

Mă bucur că și în prezent colaborăm în ceea ce privește cazurile oncologice, astfel încât pacientele să beneficieze de cele mai bune soluții terapeutice.

În paralel, particip constant la congrese, cursuri și workshopuri de specialitate, urmăresc literatura medicală și ghidurile internaționale și încerc să îmi perfecționez continuu practica medicală. Cred că experiența este esențială, însă ea trebuie întotdeauna completată de dorința de a învăța și de a evolua.

 

– Ce simțiți și ce gândiți înaintea unei intervenții chirurgicale?

– Înaintea fiecărei intervenții există emoție și responsabilitate. Cred că orice chirurg care spune că nu mai are emoții înainte de operație a pierdut ceva important.

Îmi revăd mental fiecare etapă a intervenției, analizez încă o dată cazul și mă gândesc la toate variantele care pot apărea intraoperator. Îmi doresc ca fiecare pacientă să beneficieze de cea mai bună îngrijire posibilă și tocmai această responsabilitate mă face să tratez fiecare intervenție cu aceeași seriozitate, indiferent cât de complexă este.

După ce începe operația, emoțiile lasă loc concentrării și întregul meu focus este asupra pacientei.

 

–  Care sunt calitățile ce vă caracterizează personalitatea?

– Cred că principalele mele calități sunt empatia, seriozitatea și perseverența.

Îmi place să comunic deschis cu pacientele și să construiesc o relație bazată pe încredere. Sunt atent la detalii și încerc întotdeauna să găsesc cea mai bună soluție pentru fiecare caz în parte.

De asemenea, sunt perfecționist în ceea ce fac și consider că un medic trebuie să fie modest, să își cunoască limitele și să învețe permanent.

 

– Care vă sunt momentele hotărâtoare în stabilirea unui diagnostic?

– Diagnosticul corect începe întotdeauna prin a asculta pacientul.

Anamneza și discuția cu pacienta oferă foarte multe informații, iar acestea trebuie completate de examenul clinic și de investigațiile imagistice și de laborator. Niciun rezultat nu trebuie interpretat izolat, ci întotdeauna în contextul clinic.

Cred că unul dintre cele mai importante momente este acela în care toate informațiile se leagă și poți avea certitudinea că ai identificat cauza problemei. Un diagnostic corect reprezintă fundamentul unui tratament eficient.

 

– Cu ce vă ajută în activitate legea compensației?

– Cred într-un principiu simplu: ceea ce oferi, primești.

Atunci când tratezi oamenii cu respect, răbdare și implicare, aceste lucruri se întorc, uneori într-o formă la care nici nu te aștepți.

Încerc să ofer întotdeauna tot ce pot, atât din punct de vedere profesional, cât și uman, iar acest principiu mă motivează zi de zi.

 

– Sunteți mulțumit de destinul profesional?

– Da, pot spune că sunt mulțumit și recunoscător pentru parcursul pe care l-am avut până acum.

Lucrez în cadrul Spitalului Hunedoara, într-un colectiv unit, în care colaborarea și sprijinul reciproc sunt valori reale. Beneficiez în permanență de susținerea și ajutorul medicului șef al secției, doamna doctor Mitranovici Melinda, lucru pentru care îi sunt recunoscător și îi mulțumesc pentru oportunitatea oferită.

Secția dispune de aparatură modernă și oferă posibilitatea de a trata o gamă largă de patologii ginecologice și obstetricale, de la screening-ul patologiei neoplazice, depistarea și tratamentul endometriozei, la monitorizarea sarcinilor și asistarea nașterilor până la intervenții chirurgicale complexe și chirurgie minim invazivă.

Desigur, îmi doresc să evoluez în continuare. Medicina este un drum pe care nu ajungi niciodată la capăt, iar obiectivul meu este să mă dezvolt permanent și să pot oferi pacientelor îngrijiri la cele mai înalte standarde.

Ca și mesaj final, cred că un medic bun trebuie să îmbine competența profesională cu empatia. Pacientele nu au nevoie doar de un tratament corect, ci și de un medic care să le asculte, să le explice și să le fie alături. Medicina înseamnă, înainte de toate, oameni.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

10 august 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Roadtrip Lofoten – Norway“: o expoziție foto Adriana & Hugo Balazs (Stuttgart / Germania).

 

11 august 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitat: ing. Iulian Georgevici. Tema conferinței: Oamenii și industria reșițeană.

 

 

10. August 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Roadtrip Lofoten – Norway“: eine Fotoausstellung Adriana & Hugo Balazs (Stuttgart / Deutschland).

 

11. August 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: Dipl.-Ing. Iulian Georgevici. Themata der Konferenz: Die Menschen und die Reschitzaer Industrie.

 

Un radio nu începe atunci când este pornit emițătorul. Începe cu mult înainte, în mintea celor care cred că o comunitate are nevoie de o voce a ei. Pentru Radio Reșița, acea voce s-a auzit oficial în eter la 8 august 1996. La început, semnalul ajungea doar peste o parte a municipiului și în câteva zone apropiate. Era un emițător de 100 de wați, o echipă de 20 de oameni și un vis mult mai puternic decât posibilitățile tehnice ale vremii.

În trei decenii, radioul a crescut odată cu Banatul. A urcat pe Semenic, în Clisura Dunării, în Băile Herculane, în satele dintre munți și până dincolo de graniță, în comunitățile românești din Banatul sârbesc și din Valea Timocului. Acolo unde semnalul a ajuns mai greu, Radio Reșița a dus cărți și a contribuit la deschiderea unor biblioteci de limba română. Pentru că o voce se poate auzi printr-un aparat de radio, dar poate rămâne peste generații într-o carte.

Radio Reșița a fost lângă oameni nu doar cu știri, muzică și emisiuni. A fost acolo când comunitatea a avut nevoie de ajutor. Campania „Muzică pentru Viață” a transformat radioul într-un loc al solidarității, în care ascultătorii, voluntarii și oamenii din Banat au demonstrat că o faptă bună poate porni de la un microfon și poate ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie.

Tot Radio Reșița a lansat campania „Solidari cu Ucraina! Împreună pentru mame și copii!”, prin care donațiile ascultătorilor au ajuns la refugiații ucraineni.

În acești 30 de ani s-au schimbat frecvențe, studiouri, aparate și generații de jurnaliști. Au venit internetul, rețelele sociale, transmisiunile video și podcasturile. Un singur lucru a rămas neschimbat: legătura cu oamenii.

La 30 de ani de emisie, aniversarea este dedicată tot comunității. Timp de 30 de zile, ascultătorii sunt răsplătiți cu premii și experiențe oferite cu sprijinul partenerilor locali și regionali: vacanțe, cine pentru două persoane, servicii medicale și auto, abonamente sportive și numeroase surprize. Fiecare premiu vorbește despre legătura construită, în trei decenii, între radio, ascultători și oamenii care susțin această comunitate.

 

Sărbătoarea continuă și în mijlocul publicului. Sâmbătă, 8 august, de la ora 17:00, reșițenii sunt invitați la tradiționala plimbare pe bicicletă „Hai o tură pân’ la Șură!”. Plecarea va avea loc din Centrul Civic, iar la finalul traseului atmosfera va fi completată de un concert susținut de trupa SONAR.

Duminică, 9 august, de la ora 20:00, aniversarea se mută pe terasa Radio România Reșița, unde trupa Direcția 5 va susține un concert dedicat celor trei decenii de emisie.

De 30 de ani, Radio Reșița nu este doar un post de radio, este Vocea Banatului.

Vă mulţumim!

Punând piatra de temelie la o nouă ctitorie ești cuprins întotdeauna de îndoieli, concretizate în chinuitoare întrebări, nicicând cu răspunsuri certe, mai ales atunci când la mijloc este propria persoană sau familia din care faci parte.

Familia însemnând, de această dată, breasla căreia îi aparții, cea care te–a format și crescut până la devenirea deplină, ca adevărat profesionist.

Ori, în acest caz, vorbim de o breaslă extrem de importantă, plină de talent și de dăruire dar, în egală măsură, foarte complexă și grea de gestionat.

De o breaslă cu o misiune majoră, aceea de a reda vieții clipa trecătoare, imortalizând-o pentru eternitate. De o breaslă care încearcă – sub toate formele ei de exprimare – să rețină momentele mai semnificative din viața unei comunități.

De aici derivă și marea responsabilitate cu care ea se încarcă și care-i sporește, implicit, rolul și importanța sa socială.

Și care-i inoculează – picurând zilnic câte-un strop – licoarea îi poate-ntuneca vederea și o poate subjuga – PUTEREA!

Prezenți totdeauna în primele rânduri ale realității, slujbașii ei – ziariștii – sunt tentați să se creadă că fac parte chiar din careul de ași ai Puterii … Cum Puterea nu poate fi însă separată niciodată de Politică, iar Presa trebuie să fie independentă și obiectivă, relația celor două entități este mereu într-un echilibru precar, asemenea mersului pe sârmă…

Într-un asemenea context, a încerca să aduni într-o familie unită atâtea personalități puternice și diverse – ca indivizi și ca voci publice – este o încercare riscantă pe care a trebuit să mi-o asum împreună cu alți colegi, odată cu facerea acestei reviste.

Cred, însă, că nici experiența acumulată acum peste 25 de ani, ca președinte al Asociației Presei Timișorene, și nici înțelepciunea vârstei actuale nu pot să-mi garanteze succesul acestui demers.

Presa s-a schimbat, noi ne-am schimbat, societatea s-a schimbat…

Și nimic nu mai e ca altădată … Nici măcar publicul nostru … Bună parte din cei de-acum un sfert de secol (aș putea spune chiar dintre cei mai valoroși) îmi sunt din nou alături, în cadrul Filialei Valeriu Braniște a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România…

Dar și așa, misiunea de a face o revistă a unei bresle este dificilă, poate chiar o aventură.

O revistă care să pătrundă în istoria și bucătăria unei profesii, care să reflecte implicarea acesteia în societate și care să pună-n lumină valorile și atuurile unor comunități de excepție – cea timișoreană, recte bănățeană.

Revista ALDINE va aduna în juru-i – sperăm cât mai tentant și mai plăcut pentru public – un colectiv de excepție.

Ceea ce ne onorează și ne obligă să asigurăm revistei o ținută deosebită și un conținut interesant care să atragă – inclusiv prin intermediul noilor tehnologii media – cât mai mulți cititori.

Ea va trebuie să devină, pentru breasla noastră, un spațiu care ne unește, dincolo de simpatii și de antipatii, dincolo de lucrurile care încă ne separă.

În egală măsură, realizatorii ei își doresc să contribuie – și astfel – la tezaurizarea unor informații și imagini speciale, despre fapte și evenimente deosebite, inclusiv din viața și activitatea de ziarist.

Acest prim număr are statut de ediție-pilot, în care experimentăm tematici diverse, punerea în pagină și rubricizarea spre care tindem, aspectul grafic și, de ce nu, echipa pentru viitor, urmând ca forma finală să o consacrăm la următorul număr.

ALDINE – așa cum îi spune numele – înseamnă și evidențierea, la propriu și la figurat, a unor caractere deosebite, ce ies în relief, și ne rămân mai bine întipărite-n memorie…

Intenția noastră este de a edita o variantă online, astfel încât să fie accesibilă în orice colț al globului și, în măsura posibilităților, să o dublăm și cu varianta print, cea la care simți – mai plăcut și mai puternic – greutatea cuvântului scris.

Credem, mai presus de toate, că publicația nu este doar o necesitate, ci și șansa de a ne mai face vocea auzită, de a ne spune cuvântul în comunitate, de a arăta lumii că nasc și la Timișoara ziariști…

Vom reuși? – aceasta-i întrebarea cea mai chinuitoare, dătătoare de îndoieli, la ceasul primei cărămizi pusă la baza noii noastre construcții jurnalistice.

Întrebați individual, oamenii afirmă că nu tolerează să fie mințiți; ca societate, tind să creadă cu ușurință știrile false… acest paradox este explicat de psihologi: informațiile se aliniază cu orientarea oamenilor (susținerea puternică a unui partid, grup sau cauză) îi fac să le adopte fără să-și pună prea multe întrebări.

Pe de o parte, este firesc ca oamenii să aibă mai multă încredere în știri care le confirmă propriile convingeri, dar a crede informații false poate duce la intoleranță față de alte opinii, generând în cele din urmă ideologii bazate pe stereotipuri și prejudecăți. Există și alte motive pentru care oamenii tind să creadă informațiile false care le sunt prezentate. Un concept cheie în psihologie este acela că procesele cognitive pot fi împărțite în două categorii: procesare automată și procesare deliberată. Folosind-o pe dea de-a doua – analizarea critică a informațiilor primite – scade predispoziția la a crede știri false.

Un alt motiv pentru care unii oameni sunt înclinați să creadă informații nereale este expunerea anterioară la titluri similare sau identice. De asemenea, este mult mai ușor să fie crezut un titlu fals dacă sursa este considerată credibilă. Rețelele de socializare au amplificat acest fenomen prin funcțiile de „aprecieri” (likes) și distribuiri (shares). Dacă un titlu sau o postare pe rețelele de socializare adună mii de vizualizări și aprecieri, oamenii tind să creadă că informația este adevărată, potrivit northeastbylines.co.uk.


Gândirea critică, o rutină

Termenul „fake news” (știri false) există de multă vreme. Știrile false influențează  opinia publică, iar în cazul unor evenimente importante, consecințele pot fi extrem de grave. Știrile false au dominat alegeri importante, peisajul mediatic în timpul pandemiei de COVID-19 – efectul a fost, printre altele, evitarea vaccinării, ceea ce a expus oamenii la riscuri mari, dar a și îngreunat considerabil implementarea de către guverne a unor politici menite să protejeze populația.

Tot paradoxal, distincția între ceea ce este fals și ceea ce este real în mediul online este relativ simplă. De exemplu, este întotdeauna recomandat să ne oprim și să reflectăm la două aspecte care ne pot feri de capcana știrilor false: de ce a fost publicată această informație? Cine a publicat-o? Un lucru pe care noi, în calitate de consumatori, îl putem face pentru a nu mai cădea pradă știrilor false este să analizăm intențiile celui care publică informația. Este vorba despre o persoană de pe rețelele de socializare care urmărește să obțină vizualizări? Este o organizație părtinitoare, care prezintă doar o singură latură a poveștii? Sau este o campanie politică al cărei singur scop este să pună într-o lumină favorabilă un anumit grup? Dacă ne oprim o clipă să reflectăm asupra motivului pentru care a fost distribuit un anumit titlu, putem evita să credem sau să propagăm informații false. La o simplă evaluare, se poate constata dacă limbajul folosit este șocant și încărcat emoțional – dacă o informație trezește emoții puternice, acesta ar putea fi un semn că este falsă.

Pe de altă parte, o mare responsabilitate le revine editorilor și proprietarilor platformelor de socializare. De exemplu, atașarea unor avertismente la postările identificate drept false de către verificatorii de fapte (fact-checkers) sau utilizarea algoritmilor rețelelor de socializare ar putea contribui la reducerea vizibilității postărilor care conțin informații inexacte.

Între timp, la „firul ierbii”, acolo unde fiecare dintre noi este responsabil pentru propriul fel de a gândi și unde susținem că nu dorim să fim mințiți, identificarea știrilor false poate fi o simplă chestiune de rutină.

Foto: pixabay.com

Inteligența artificială (AI) avansează rapid, ceea ce face din ce în ce mai dificilă distingerea conținutului generat și manipulat de această tehnologie față de conținutul autentic, creat de oameni. Acest lucru creează noi riscuri, ducând la dezinformare și manipulare la scară largă, fraudă, uzurpare de identitate și înșelăciune a consumatorilor.

În acest context, în data de 2 august 2026 au intrat în vigoare noi reguli privind transparența sistemelor de inteligență artificială (AI). Oficiul pentru Inteligență Artificială al Comisiei Europene, împreună cu autoritățile naționale, va începe să aplice Legea privind inteligența artificială (IA). La aceeași dată, vor începe să se aplice noi reguli de transparență, care vor impune anumitor sisteme de AI să informeze utilizatorii atunci când interacționează cu AI și când conținutul a fost generat sau modificat de aceasta, potrivit ec.europa.eu.

Noile obligații de transparență vor ajuta oamenii să recunoască atunci când interacționează cu AI sau sunt expuși la conținut generat de aceasta, astfel încât să poată lua decizii în cunoștință de cauză și să se protejeze mai bine față de dezinformare sau înșelăciune.


Obligații de transparență pentru furnizorii și implementatorii anumitor sisteme de AI

Marcarea și etichetarea conținutului generat de AI: anumite conținuturi generate sau manipulate de AI trebuie să fie etichetate clar, vizibil și să includă marcaje lizibile. UE a creat un set de pictograme care pot fi utilizate în acest scop. Acestea se aplică:

–  imaginilor, conținutului audio și video care seamănă cu persoane, obiecte, locuri, entități sau evenimente existente (deepfakes),

–  instrumentelor de recunoaștere a emoțiilor și de clasificare biometrică,

–  textului publicat pentru a informa publicul cu privire la chestiuni de interes public, în cazul cărora nu a existat nicio revizuire umană sau control editorial.


Transparență în interacțiunea cu un sistem de AI

Utilizatorii trebuie să fie clar informați atunci când nu interacționează cu o persoană reală, ci cu un sistem de IA, de exemplu un chatbot, un agent de AI și un avatar.

Comisia Europeană a publicat orientări pentru a ajuta furnizorii și implementatorii de sisteme de AI să îndeplinească aceste obligații de transparență. Orientările explică modul în care se poate demonstra conformitatea, inclusiv prin respectarea unui cod de practică.

Măsurile sunt menite să reducă înșelăciunea și manipularea și să ajute oamenii să facă alegeri în cunoștință de cauză. De asemenea, acestea oferă întreprinderilor obligații mai clare și o modalitate practică de a demonstra conformitatea. Comisia a publicat o primă listă cu peste 180 de organizații care au semnat Codul de bune practici privind transparența conținutului generat de inteligența artificială, care pune în aplicare normele privind transparența conținutului generat de inteligența artificială.


Aplicarea normelor și sancțiuni

Autoritățile naționale de supraveghere a pieței, Oficiul European pentru AI (pentru sistemele aflate sub supravegherea sa) și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (atunci când instituțiile UE sunt furnizori sau implementatori) sunt responsabile pentru aplicarea normelor de transparență și pot aplica amenzi:

–  de până la 15 milioane de euro sau 3% din cifra de afaceri anuală globală, pentru companii.

–  de până la 750.000 de euro pentru instituțiile, organismele și agențiile UE luând în considerare proporționalitatea pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și întreprinderile mici cu capitalizare medie (SMC-uri).


***

Legea privind AI a intrat în vigoare la 1 august 2024. Dispozițiile sale se aplică în etape, cu obligații diferite care intră în vigoare la momente diferite. Legea creează o piață unică și reguli armonizate pentru o AI de încredere în UE și promovează inovarea și adoptarea AI. De asemenea, abordează riscurile potențiale pentru sănătatea, siguranța și drepturile fundamentale ale oamenilor, protejând în același timp democrația și statul de drept. Asigurarea implementării sale efective este acum o prioritate cheie pentru Comisie.

„AI este o tehnologie transformatoare care poate aduce beneficii extraordinare oamenilor și întreprinderilor noastre. Dar observăm, de asemenea, că pot apărea daune dacă nu este proiectată și utilizată corespunzător, iar cele mai avansate modele creează riscuri la o scară complet nouă. Europa a anticipat această evoluție. Prin Legea AI, am stabilit un cadru clar, bazat pe riscuri și durabil pentru o AI de încredere – una care oferă inovatorilor securitate juridică, protejând în același timp interesul public. Odată cu începerea aplicării, facem un pas important către o AI pe care oamenii și întreprinderile o pot înțelege și în care pot avea încredere și ale cărei beneficii sunt împărtășite pe scară largă în întreaga noastră societate”, susține Henna Virkkunen, vicepreședinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație în Comisia Europeană.

Foto: commission.europa.eu

5 august 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziția de fotografii „Eibenthal – satul cehilor din Banatul Montan și Mina de cărbuni din Baia Nouă”. Autorul expoziției: Michael Românu (Reșița / München).

 

 

 

5. August 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Fotoausstellung „Eibenthal – das tschechische Dorf im Banater Bergland und das Bergbaurevier von Baia Nouă = Altenburg”. Autor der Ausstellung: Michael Românu (Reschitza / München).

Deși căldura toridă ar îndemna la vacanță la munte sau la mare, oferta de la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, perioada 27–30 iulie 2026 a însemnat o serie de minunate întâlniri culturale: expoziții de fotografie și origami, dialoguri culturale și lansări de carte, îmbinate cu momente muzicale, participanții având ocazia de a reîntâlni sau a descoperi personalități, autori și proiecte editoriale din actualitatea culturală imediată.

În cea de-a patra zi, în prezența elitei culturale bănățene, gazda noastră, Erwin Josef Țiglă, neobosit organizator al multor acțiuni culturale deosebite, ne-a întâmpinat cu același zâmbet cald și prietenos. Cu emoție a fost lansat volumul de poezie „Silabele iernii”, semnat de Doina Gârboni, din Bocșa, apărut în 2026, la Editura „Castrum de Thymes” din Giroc, în prezența editorilor.

Un moment deosebit a fost marcat de lansarea revistei „Reflex” (serie nouă), Anul XXVII, nr. 1–6 (304–309), ianuarie–iunie 2026, o excelentă revistă de artă, cultură și civilizație, publicație fondată de Octavian Doclin, în prezent fiind coordonată de dr. Ada D. Cruceanu-Chisăliță,

O dată în plus, iubitorii de cultură, literatură, fotografie, muzică și arte vizuale s-au delectat la Reșița prin marea diversitate a acțiunilor și invitaților, programul în cele patru zile dedicate dialogului cultural și promovării valorilor artistice întegrând Banatul în spațiul cultural european.