(dialog cu medicul specialist obstetrică-ginecologie Călin OANCEA, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara)

 

– Pentru început, punctați-ne câteva date biografice.

– Sunt născut în orașul Sebeș, județul Alba. Am urmat cursurile facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Am efectuat rezidențiatul la Clinica de Ginecologie nr. I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

 

– De ce ginecologie și nu altă specializare?

– Obstetrica și ginecologia a fost singura opțiune pentru mine. Încă din timpul facultății am avut o înclinație spre partea chirurgicală, iar în anul VI, în timpul stagiului de ginecologie, am simțit că aceasta este specialitatea în care mă regăsesc cu adevărat. Îmbină două aspecte care mă pasionează: chirurgia și relația apropiată cu pacientul.

Pentru a mă convinge că este drumul pe care vreau să îl urmez, am început să fac gărzi încă din timpul studenției. Am vrut să înțeleg ce presupune această profesie dincolo de cursuri și de manuale. Fiecare gardă îmi confirma că am făcut alegerea potrivită.

Astăzi îmi place la fel de mult atât chirurgia ginecologică, unde fiecare intervenție presupune precizie și responsabilitate, cât și partea de obstetrică, unde ai privilegiul de a însoți pacienta într-unul dintre cele mai importante momente din viața ei, aducerea pe lume a unui copil.

 

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră, pacientul?

– Pacientul este întotdeauna mai mult decât un diagnostic. Este un om care vine cu temeri, întrebări și speranțe, iar rolul meu nu este doar să tratez o afecțiune, ci să îi ofer încredere și siguranță.

Cred foarte mult în comunicarea sinceră și deschisă. Consider că o pacientă trebuie să înțeleagă ce are, ce opțiuni de tratament există și de ce recomand o anumită conduită. Atunci când există încredere reciprocă, rezultatele sunt întotdeauna mai bune.

Empatia este una dintre valorile după care mă ghidez. Încerc să mă pun în locul fiecărei paciente și să ofer aceeași atenție și implicare pe care mi-aș dori să le primească un membru al familiei mele.

 

– Despre pregătirea profesională ce ne puteți spune?

– Consider că pregătirea profesională nu se încheie odată cu rezidențiatul, ci continuă pe tot parcursul carierei. Medicina este într-o permanentă evoluție, iar responsabilitatea noastră este să fim mereu la curent cu cele mai noi recomandări, tehnici și dovezi științifice.

Am avut privilegiul de a efectua rezidențiatul în cadrul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie I din Târgu Mureș, unde am acumulat o experiență solidă atât în managementul cazurilor ginecologice complexe, cât și în îngrijirea sarcinilor cu risc obstetrical. Această perioadă a reprezentat fundamentul formării mele profesionale și m-a învățat cât de importantă este abordarea atentă și individualizată a fiecărei paciente.

Fiind atras încă de la început de chirurgia ginecologică, am avut onoarea de a participa la numeroase intervenții chirurgicale alături de profesorul dr. Mihai Căpîlna, un nume de referință în ginecologia oncologică, atât în România, cât și pe plan internațional. A fost și rămâne unul dintre mentorii care mi-au influențat cel mai mult formarea profesională. De la dânsul am învățat nu doar tehnică operatorie, ci și rigoarea, responsabilitatea și respectul față de pacientă.

Mă bucur că și în prezent colaborăm în ceea ce privește cazurile oncologice, astfel încât pacientele să beneficieze de cele mai bune soluții terapeutice.

În paralel, particip constant la congrese, cursuri și workshopuri de specialitate, urmăresc literatura medicală și ghidurile internaționale și încerc să îmi perfecționez continuu practica medicală. Cred că experiența este esențială, însă ea trebuie întotdeauna completată de dorința de a învăța și de a evolua.

 

– Ce simțiți și ce gândiți înaintea unei intervenții chirurgicale?

– Înaintea fiecărei intervenții există emoție și responsabilitate. Cred că orice chirurg care spune că nu mai are emoții înainte de operație a pierdut ceva important.

Îmi revăd mental fiecare etapă a intervenției, analizez încă o dată cazul și mă gândesc la toate variantele care pot apărea intraoperator. Îmi doresc ca fiecare pacientă să beneficieze de cea mai bună îngrijire posibilă și tocmai această responsabilitate mă face să tratez fiecare intervenție cu aceeași seriozitate, indiferent cât de complexă este.

După ce începe operația, emoțiile lasă loc concentrării și întregul meu focus este asupra pacientei.

 

–  Care sunt calitățile ce vă caracterizează personalitatea?

– Cred că principalele mele calități sunt empatia, seriozitatea și perseverența.

Îmi place să comunic deschis cu pacientele și să construiesc o relație bazată pe încredere. Sunt atent la detalii și încerc întotdeauna să găsesc cea mai bună soluție pentru fiecare caz în parte.

De asemenea, sunt perfecționist în ceea ce fac și consider că un medic trebuie să fie modest, să își cunoască limitele și să învețe permanent.

 

– Care vă sunt momentele hotărâtoare în stabilirea unui diagnostic?

– Diagnosticul corect începe întotdeauna prin a asculta pacientul.

Anamneza și discuția cu pacienta oferă foarte multe informații, iar acestea trebuie completate de examenul clinic și de investigațiile imagistice și de laborator. Niciun rezultat nu trebuie interpretat izolat, ci întotdeauna în contextul clinic.

Cred că unul dintre cele mai importante momente este acela în care toate informațiile se leagă și poți avea certitudinea că ai identificat cauza problemei. Un diagnostic corect reprezintă fundamentul unui tratament eficient.

 

– Cu ce vă ajută în activitate legea compensației?

– Cred într-un principiu simplu: ceea ce oferi, primești.

Atunci când tratezi oamenii cu respect, răbdare și implicare, aceste lucruri se întorc, uneori într-o formă la care nici nu te aștepți.

Încerc să ofer întotdeauna tot ce pot, atât din punct de vedere profesional, cât și uman, iar acest principiu mă motivează zi de zi.

 

– Sunteți mulțumit de destinul profesional?

– Da, pot spune că sunt mulțumit și recunoscător pentru parcursul pe care l-am avut până acum.

Lucrez în cadrul Spitalului Hunedoara, într-un colectiv unit, în care colaborarea și sprijinul reciproc sunt valori reale. Beneficiez în permanență de susținerea și ajutorul medicului șef al secției, doamna doctor Mitranovici Melinda, lucru pentru care îi sunt recunoscător și îi mulțumesc pentru oportunitatea oferită.

Secția dispune de aparatură modernă și oferă posibilitatea de a trata o gamă largă de patologii ginecologice și obstetricale, de la screening-ul patologiei neoplazice, depistarea și tratamentul endometriozei, la monitorizarea sarcinilor și asistarea nașterilor până la intervenții chirurgicale complexe și chirurgie minim invazivă.

Desigur, îmi doresc să evoluez în continuare. Medicina este un drum pe care nu ajungi niciodată la capăt, iar obiectivul meu este să mă dezvolt permanent și să pot oferi pacientelor îngrijiri la cele mai înalte standarde.

Ca și mesaj final, cred că un medic bun trebuie să îmbine competența profesională cu empatia. Pacientele nu au nevoie doar de un tratament corect, ci și de un medic care să le asculte, să le explice și să le fie alături. Medicina înseamnă, înainte de toate, oameni.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

10 august 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Roadtrip Lofoten – Norway“: o expoziție foto Adriana & Hugo Balazs (Stuttgart / Germania).

 

11 august 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitat: ing. Iulian Georgevici. Tema conferinței: Oamenii și industria reșițeană.

 

 

10. August 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Roadtrip Lofoten – Norway“: eine Fotoausstellung Adriana & Hugo Balazs (Stuttgart / Deutschland).

 

11. August 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: Dipl.-Ing. Iulian Georgevici. Themata der Konferenz: Die Menschen und die Reschitzaer Industrie.

 

Un radio nu începe atunci când este pornit emițătorul. Începe cu mult înainte, în mintea celor care cred că o comunitate are nevoie de o voce a ei. Pentru Radio Reșița, acea voce s-a auzit oficial în eter la 8 august 1996. La început, semnalul ajungea doar peste o parte a municipiului și în câteva zone apropiate. Era un emițător de 100 de wați, o echipă de 20 de oameni și un vis mult mai puternic decât posibilitățile tehnice ale vremii.

În trei decenii, radioul a crescut odată cu Banatul. A urcat pe Semenic, în Clisura Dunării, în Băile Herculane, în satele dintre munți și până dincolo de graniță, în comunitățile românești din Banatul sârbesc și din Valea Timocului. Acolo unde semnalul a ajuns mai greu, Radio Reșița a dus cărți și a contribuit la deschiderea unor biblioteci de limba română. Pentru că o voce se poate auzi printr-un aparat de radio, dar poate rămâne peste generații într-o carte.

Radio Reșița a fost lângă oameni nu doar cu știri, muzică și emisiuni. A fost acolo când comunitatea a avut nevoie de ajutor. Campania „Muzică pentru Viață” a transformat radioul într-un loc al solidarității, în care ascultătorii, voluntarii și oamenii din Banat au demonstrat că o faptă bună poate porni de la un microfon și poate ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie.

Tot Radio Reșița a lansat campania „Solidari cu Ucraina! Împreună pentru mame și copii!”, prin care donațiile ascultătorilor au ajuns la refugiații ucraineni.

În acești 30 de ani s-au schimbat frecvențe, studiouri, aparate și generații de jurnaliști. Au venit internetul, rețelele sociale, transmisiunile video și podcasturile. Un singur lucru a rămas neschimbat: legătura cu oamenii.

La 30 de ani de emisie, aniversarea este dedicată tot comunității. Timp de 30 de zile, ascultătorii sunt răsplătiți cu premii și experiențe oferite cu sprijinul partenerilor locali și regionali: vacanțe, cine pentru două persoane, servicii medicale și auto, abonamente sportive și numeroase surprize. Fiecare premiu vorbește despre legătura construită, în trei decenii, între radio, ascultători și oamenii care susțin această comunitate.

 

Sărbătoarea continuă și în mijlocul publicului. Sâmbătă, 8 august, de la ora 17:00, reșițenii sunt invitați la tradiționala plimbare pe bicicletă „Hai o tură pân’ la Șură!”. Plecarea va avea loc din Centrul Civic, iar la finalul traseului atmosfera va fi completată de un concert susținut de trupa SONAR.

Duminică, 9 august, de la ora 20:00, aniversarea se mută pe terasa Radio România Reșița, unde trupa Direcția 5 va susține un concert dedicat celor trei decenii de emisie.

De 30 de ani, Radio Reșița nu este doar un post de radio, este Vocea Banatului.

Vă mulţumim!

Punând piatra de temelie la o nouă ctitorie ești cuprins întotdeauna de îndoieli, concretizate în chinuitoare întrebări, nicicând cu răspunsuri certe, mai ales atunci când la mijloc este propria persoană sau familia din care faci parte.

Familia însemnând, de această dată, breasla căreia îi aparții, cea care te–a format și crescut până la devenirea deplină, ca adevărat profesionist.

Ori, în acest caz, vorbim de o breaslă extrem de importantă, plină de talent și de dăruire dar, în egală măsură, foarte complexă și grea de gestionat.

De o breaslă cu o misiune majoră, aceea de a reda vieții clipa trecătoare, imortalizând-o pentru eternitate. De o breaslă care încearcă – sub toate formele ei de exprimare – să rețină momentele mai semnificative din viața unei comunități.

De aici derivă și marea responsabilitate cu care ea se încarcă și care-i sporește, implicit, rolul și importanța sa socială.

Și care-i inoculează – picurând zilnic câte-un strop – licoarea îi poate-ntuneca vederea și o poate subjuga – PUTEREA!

Prezenți totdeauna în primele rânduri ale realității, slujbașii ei – ziariștii – sunt tentați să se creadă că fac parte chiar din careul de ași ai Puterii … Cum Puterea nu poate fi însă separată niciodată de Politică, iar Presa trebuie să fie independentă și obiectivă, relația celor două entități este mereu într-un echilibru precar, asemenea mersului pe sârmă…

Într-un asemenea context, a încerca să aduni într-o familie unită atâtea personalități puternice și diverse – ca indivizi și ca voci publice – este o încercare riscantă pe care a trebuit să mi-o asum împreună cu alți colegi, odată cu facerea acestei reviste.

Cred, însă, că nici experiența acumulată acum peste 25 de ani, ca președinte al Asociației Presei Timișorene, și nici înțelepciunea vârstei actuale nu pot să-mi garanteze succesul acestui demers.

Presa s-a schimbat, noi ne-am schimbat, societatea s-a schimbat…

Și nimic nu mai e ca altădată … Nici măcar publicul nostru … Bună parte din cei de-acum un sfert de secol (aș putea spune chiar dintre cei mai valoroși) îmi sunt din nou alături, în cadrul Filialei Valeriu Braniște a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România…

Dar și așa, misiunea de a face o revistă a unei bresle este dificilă, poate chiar o aventură.

O revistă care să pătrundă în istoria și bucătăria unei profesii, care să reflecte implicarea acesteia în societate și care să pună-n lumină valorile și atuurile unor comunități de excepție – cea timișoreană, recte bănățeană.

Revista ALDINE va aduna în juru-i – sperăm cât mai tentant și mai plăcut pentru public – un colectiv de excepție.

Ceea ce ne onorează și ne obligă să asigurăm revistei o ținută deosebită și un conținut interesant care să atragă – inclusiv prin intermediul noilor tehnologii media – cât mai mulți cititori.

Ea va trebuie să devină, pentru breasla noastră, un spațiu care ne unește, dincolo de simpatii și de antipatii, dincolo de lucrurile care încă ne separă.

În egală măsură, realizatorii ei își doresc să contribuie – și astfel – la tezaurizarea unor informații și imagini speciale, despre fapte și evenimente deosebite, inclusiv din viața și activitatea de ziarist.

Acest prim număr are statut de ediție-pilot, în care experimentăm tematici diverse, punerea în pagină și rubricizarea spre care tindem, aspectul grafic și, de ce nu, echipa pentru viitor, urmând ca forma finală să o consacrăm la următorul număr.

ALDINE – așa cum îi spune numele – înseamnă și evidențierea, la propriu și la figurat, a unor caractere deosebite, ce ies în relief, și ne rămân mai bine întipărite-n memorie…

Intenția noastră este de a edita o variantă online, astfel încât să fie accesibilă în orice colț al globului și, în măsura posibilităților, să o dublăm și cu varianta print, cea la care simți – mai plăcut și mai puternic – greutatea cuvântului scris.

Credem, mai presus de toate, că publicația nu este doar o necesitate, ci și șansa de a ne mai face vocea auzită, de a ne spune cuvântul în comunitate, de a arăta lumii că nasc și la Timișoara ziariști…

Vom reuși? – aceasta-i întrebarea cea mai chinuitoare, dătătoare de îndoieli, la ceasul primei cărămizi pusă la baza noii noastre construcții jurnalistice.

Întrebați individual, oamenii afirmă că nu tolerează să fie mințiți; ca societate, tind să creadă cu ușurință știrile false… acest paradox este explicat de psihologi: informațiile se aliniază cu orientarea oamenilor (susținerea puternică a unui partid, grup sau cauză) îi fac să le adopte fără să-și pună prea multe întrebări.

Pe de o parte, este firesc ca oamenii să aibă mai multă încredere în știri care le confirmă propriile convingeri, dar a crede informații false poate duce la intoleranță față de alte opinii, generând în cele din urmă ideologii bazate pe stereotipuri și prejudecăți. Există și alte motive pentru care oamenii tind să creadă informațiile false care le sunt prezentate. Un concept cheie în psihologie este acela că procesele cognitive pot fi împărțite în două categorii: procesare automată și procesare deliberată. Folosind-o pe dea de-a doua – analizarea critică a informațiilor primite – scade predispoziția la a crede știri false.

Un alt motiv pentru care unii oameni sunt înclinați să creadă informații nereale este expunerea anterioară la titluri similare sau identice. De asemenea, este mult mai ușor să fie crezut un titlu fals dacă sursa este considerată credibilă. Rețelele de socializare au amplificat acest fenomen prin funcțiile de „aprecieri” (likes) și distribuiri (shares). Dacă un titlu sau o postare pe rețelele de socializare adună mii de vizualizări și aprecieri, oamenii tind să creadă că informația este adevărată, potrivit northeastbylines.co.uk.


Gândirea critică, o rutină

Termenul „fake news” (știri false) există de multă vreme. Știrile false influențează  opinia publică, iar în cazul unor evenimente importante, consecințele pot fi extrem de grave. Știrile false au dominat alegeri importante, peisajul mediatic în timpul pandemiei de COVID-19 – efectul a fost, printre altele, evitarea vaccinării, ceea ce a expus oamenii la riscuri mari, dar a și îngreunat considerabil implementarea de către guverne a unor politici menite să protejeze populația.

Tot paradoxal, distincția între ceea ce este fals și ceea ce este real în mediul online este relativ simplă. De exemplu, este întotdeauna recomandat să ne oprim și să reflectăm la două aspecte care ne pot feri de capcana știrilor false: de ce a fost publicată această informație? Cine a publicat-o? Un lucru pe care noi, în calitate de consumatori, îl putem face pentru a nu mai cădea pradă știrilor false este să analizăm intențiile celui care publică informația. Este vorba despre o persoană de pe rețelele de socializare care urmărește să obțină vizualizări? Este o organizație părtinitoare, care prezintă doar o singură latură a poveștii? Sau este o campanie politică al cărei singur scop este să pună într-o lumină favorabilă un anumit grup? Dacă ne oprim o clipă să reflectăm asupra motivului pentru care a fost distribuit un anumit titlu, putem evita să credem sau să propagăm informații false. La o simplă evaluare, se poate constata dacă limbajul folosit este șocant și încărcat emoțional – dacă o informație trezește emoții puternice, acesta ar putea fi un semn că este falsă.

Pe de altă parte, o mare responsabilitate le revine editorilor și proprietarilor platformelor de socializare. De exemplu, atașarea unor avertismente la postările identificate drept false de către verificatorii de fapte (fact-checkers) sau utilizarea algoritmilor rețelelor de socializare ar putea contribui la reducerea vizibilității postărilor care conțin informații inexacte.

Între timp, la „firul ierbii”, acolo unde fiecare dintre noi este responsabil pentru propriul fel de a gândi și unde susținem că nu dorim să fim mințiți, identificarea știrilor false poate fi o simplă chestiune de rutină.

Foto: pixabay.com

Inteligența artificială (AI) avansează rapid, ceea ce face din ce în ce mai dificilă distingerea conținutului generat și manipulat de această tehnologie față de conținutul autentic, creat de oameni. Acest lucru creează noi riscuri, ducând la dezinformare și manipulare la scară largă, fraudă, uzurpare de identitate și înșelăciune a consumatorilor.

În acest context, în data de 2 august 2026 au intrat în vigoare noi reguli privind transparența sistemelor de inteligență artificială (AI). Oficiul pentru Inteligență Artificială al Comisiei Europene, împreună cu autoritățile naționale, va începe să aplice Legea privind inteligența artificială (IA). La aceeași dată, vor începe să se aplice noi reguli de transparență, care vor impune anumitor sisteme de AI să informeze utilizatorii atunci când interacționează cu AI și când conținutul a fost generat sau modificat de aceasta, potrivit ec.europa.eu.

Noile obligații de transparență vor ajuta oamenii să recunoască atunci când interacționează cu AI sau sunt expuși la conținut generat de aceasta, astfel încât să poată lua decizii în cunoștință de cauză și să se protejeze mai bine față de dezinformare sau înșelăciune.


Obligații de transparență pentru furnizorii și implementatorii anumitor sisteme de AI

Marcarea și etichetarea conținutului generat de AI: anumite conținuturi generate sau manipulate de AI trebuie să fie etichetate clar, vizibil și să includă marcaje lizibile. UE a creat un set de pictograme care pot fi utilizate în acest scop. Acestea se aplică:

–  imaginilor, conținutului audio și video care seamănă cu persoane, obiecte, locuri, entități sau evenimente existente (deepfakes),

–  instrumentelor de recunoaștere a emoțiilor și de clasificare biometrică,

–  textului publicat pentru a informa publicul cu privire la chestiuni de interes public, în cazul cărora nu a existat nicio revizuire umană sau control editorial.


Transparență în interacțiunea cu un sistem de AI

Utilizatorii trebuie să fie clar informați atunci când nu interacționează cu o persoană reală, ci cu un sistem de IA, de exemplu un chatbot, un agent de AI și un avatar.

Comisia Europeană a publicat orientări pentru a ajuta furnizorii și implementatorii de sisteme de AI să îndeplinească aceste obligații de transparență. Orientările explică modul în care se poate demonstra conformitatea, inclusiv prin respectarea unui cod de practică.

Măsurile sunt menite să reducă înșelăciunea și manipularea și să ajute oamenii să facă alegeri în cunoștință de cauză. De asemenea, acestea oferă întreprinderilor obligații mai clare și o modalitate practică de a demonstra conformitatea. Comisia a publicat o primă listă cu peste 180 de organizații care au semnat Codul de bune practici privind transparența conținutului generat de inteligența artificială, care pune în aplicare normele privind transparența conținutului generat de inteligența artificială.


Aplicarea normelor și sancțiuni

Autoritățile naționale de supraveghere a pieței, Oficiul European pentru AI (pentru sistemele aflate sub supravegherea sa) și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (atunci când instituțiile UE sunt furnizori sau implementatori) sunt responsabile pentru aplicarea normelor de transparență și pot aplica amenzi:

–  de până la 15 milioane de euro sau 3% din cifra de afaceri anuală globală, pentru companii.

–  de până la 750.000 de euro pentru instituțiile, organismele și agențiile UE luând în considerare proporționalitatea pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și întreprinderile mici cu capitalizare medie (SMC-uri).


***

Legea privind AI a intrat în vigoare la 1 august 2024. Dispozițiile sale se aplică în etape, cu obligații diferite care intră în vigoare la momente diferite. Legea creează o piață unică și reguli armonizate pentru o AI de încredere în UE și promovează inovarea și adoptarea AI. De asemenea, abordează riscurile potențiale pentru sănătatea, siguranța și drepturile fundamentale ale oamenilor, protejând în același timp democrația și statul de drept. Asigurarea implementării sale efective este acum o prioritate cheie pentru Comisie.

„AI este o tehnologie transformatoare care poate aduce beneficii extraordinare oamenilor și întreprinderilor noastre. Dar observăm, de asemenea, că pot apărea daune dacă nu este proiectată și utilizată corespunzător, iar cele mai avansate modele creează riscuri la o scară complet nouă. Europa a anticipat această evoluție. Prin Legea AI, am stabilit un cadru clar, bazat pe riscuri și durabil pentru o AI de încredere – una care oferă inovatorilor securitate juridică, protejând în același timp interesul public. Odată cu începerea aplicării, facem un pas important către o AI pe care oamenii și întreprinderile o pot înțelege și în care pot avea încredere și ale cărei beneficii sunt împărtășite pe scară largă în întreaga noastră societate”, susține Henna Virkkunen, vicepreședinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație în Comisia Europeană.

Foto: commission.europa.eu

5 august 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziția de fotografii „Eibenthal – satul cehilor din Banatul Montan și Mina de cărbuni din Baia Nouă”. Autorul expoziției: Michael Românu (Reșița / München).

 

 

 

5. August 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Fotoausstellung „Eibenthal – das tschechische Dorf im Banater Bergland und das Bergbaurevier von Baia Nouă = Altenburg”. Autor der Ausstellung: Michael Românu (Reschitza / München).

Deși căldura toridă ar îndemna la vacanță la munte sau la mare, oferta de la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, perioada 27–30 iulie 2026 a însemnat o serie de minunate întâlniri culturale: expoziții de fotografie și origami, dialoguri culturale și lansări de carte, îmbinate cu momente muzicale, participanții având ocazia de a reîntâlni sau a descoperi personalități, autori și proiecte editoriale din actualitatea culturală imediată.

În cea de-a patra zi, în prezența elitei culturale bănățene, gazda noastră, Erwin Josef Țiglă, neobosit organizator al multor acțiuni culturale deosebite, ne-a întâmpinat cu același zâmbet cald și prietenos. Cu emoție a fost lansat volumul de poezie „Silabele iernii”, semnat de Doina Gârboni, din Bocșa, apărut în 2026, la Editura „Castrum de Thymes” din Giroc, în prezența editorilor.

Un moment deosebit a fost marcat de lansarea revistei „Reflex” (serie nouă), Anul XXVII, nr. 1–6 (304–309), ianuarie–iunie 2026, o excelentă revistă de artă, cultură și civilizație, publicație fondată de Octavian Doclin, în prezent fiind coordonată de dr. Ada D. Cruceanu-Chisăliță,

O dată în plus, iubitorii de cultură, literatură, fotografie, muzică și arte vizuale s-au delectat la Reșița prin marea diversitate a acțiunilor și invitaților, programul în cele patru zile dedicate dialogului cultural și promovării valorilor artistice întegrând Banatul în spațiul cultural european.

Dragoș Crăciunescu, fiu al satului Cinciș-Cerna, este elev la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din orașul de pe Cerna, un tânăr entuziast, îndrăgostit de muzica populară, o pasiune formată încă din anii copilăriei.

Studiază și la Școala Populară de Artă din Deva, avându-l ca profesor pe Tibi Jelnean.

Devenit cântăreț de muzică populară, cu accent pe zona pădurenilor, pare încă de pe acum un valoros exponent al tinerei generații și are în desfășurare mai multe proiecte interesante, printre care „Dragoș Crăciunescu – călător prin folclor și cântece religioase”.

Este modest în comportament, cu o gândire matură și perseverentă, mereu preocupat de o continuă autoperfecționare.

Înzestrat cu virtuți și calități, printre care ușurința în a studia cântecul popular autentic, recent a reușit, cu cântecele „Codrul e cu frunză verde” și „Cântecul de uliță – Pe drumul Ghelariului”, ambele din repertoriul lui Drăgan Muntean, să câștige „Trofeul Concursului Național de Folclor „FLORICA BRADU”, desfășurat în localitatea arădeană Șicula.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

La inițiativa Asociației CARP „Speranța” Hunedoara (președinte, ec. Rotar Delian Dorel), Biserica ortodoxă din frumoasa așezare hunedoreană DĂBÂCA (preot paroh Ștefan Petrean) a fost gazdă ospitalieră unei inedite activități cultural-educative și religioase intitulată metaforic „Dragostea iubirii de țară și neam – Un răsunet pentru istorie” și dedicată Zilei Imnului Național al României, sponsor fiind soții Aurica și Dorel Ișfănoni (ambii membrii ai Asociației CARP „Speranța” Hunedoara).

Un auditoriu format din tineri și mulți seniori îmbrăcați în frumoase costume specifice pădurenești a fost astfel martor unui eveniment de referință, a unui moment de reflecție asupra trecutului, dar și al prezentului, un prilej de-a celebra curajul și determinarea.

Seniorul Vili Orășan a punctat semnificația zilei sărbătorite, părintele paroh a săvârșit o slujbă de rugăciune pentru eroii căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea gliei strămoșești, iar cunoscutul și apreciatul solist de muzică populară Alin Ienciu a interpretat cu o trăire sufletească aparte Imnul Național al României.

Celor prezenți li s-au oferit foi volante pe care erau scrise versurile Imnului sărbătorit.

Am consemnat astfel momente de trăire a unui patriotism onest, sinceritate și convingere, un îndemn de a fi încrezători în versurile Imnului – simbolul unității.

Din ochii celor prezenți am desprins faptul că intonarea Imnului a plăcut prin maniera de cânt și prezentare, stimulând perceperea corectă a gândirii autorului care și-a îndeplinit pe deplin vocația și misiunea.

Activitatea s-a finalizat cu interpretare de pricesne sub genericul „Dragoș Crăciunescu călător prin folclor și cântece religioase”.

Astfel, tânărul Dragoș și-a dovedit din nou talentul și a faptului că recent a fost distins cu „Trofeul Concursului Național de Folclor „FLORICA BRADU” .

De consemnat este faptul că auditoriului prezent i s-au prezentat și mesaje primite cu ocazia evenimentului sărbătorit și din care am spicuit.

„Alături de grai și drapel, acest simbol pe care-l sărbătorim astăzi întregește trinitatea și unitatea spiritului românesc, ca stâlpi ai identității naționale.

Nicolae Bălcescu l-a numit „Marseilleza românilor”, evidențiind rolul său de cântec al libertății și al redeșteptării naționale în timpul Revoluției din 1848.

Imnul Național, acest răsunet sfânt se înalță ca o mărturie a originii, trăiniciei și continuității spirituale și materiale a poporului. Este jurământul scris al unei întregi națiuni.

La mulți ani Măriei Sale Poporul Român de ieri, de azi, de mâine, la mulți ani Imnului său național!”.

(Ec. GIORGICĂ BĂDĂRĂU președintele Federației Naționale OMENIA a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România)

„Ziua Imnului Național este un moment înălțător pentru toți românii. Indiferent unde se află ei, în țară sau risipiți în toată lumea, acest cântec patriotic îi aduce laolaltă într-un spirit și o simțire românească. Pe orice meleag s-ar afla, răsună acest îndemn care ne-a călăuzit într-o istorie prea potrivnică de cele mai multe ori cu noi.

El este glasul, mintea și inima tuturor celor care simt românește.

La mulți ani de Ziua Imnului Național, la mulți ani tuturor românilor!”.

(Ionuț CRIVĂȚ, Redactor șef, Revista OMENIA)

„Izvorul dragostei pentru Imnul Național al României nu va scădea niciodată, iar promovarea și diseminarea despre autenticile valori ale acestuia vor însemna un ideal de umanitate, frumusețe, dăruire și patriotism.

Sărbătorirea Zilei Imnului Național al României are un farmec aparte, fiind receptat, înțeles și sădit cu drag, claritate și maturitate în sufletul și conștiința noastră patriotică”.

(ROTAR Delian Dorel, președintele Asociației CARP „Speranța” Hunedoara)

Nu a lipsit acordarea de diplome pentru promovarea și păstrarea tradițiilor populare strămoșești, a sentimentului de apartenență la istoria și glia strămoșească, permanent respect de suflet și credință pentru trecutul glorios al poporului român, dar și pentru promovarea prin cântec și trăire sufletească a învățăturii creștine.

Toți cei prezenți au primit revista Info CARP „Speranța”.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Într-o după-amiază toridă, dar în atmosfera cultural-spirituală de la Biblioteca Germană ,,Alexander Tietz” din Reșița, întâmpinați de gazda noastră, Erwin Josef Tigla, directorul instituției, cu zâmbetul grațioasei ospitalități pe față, am petrecut alte clipe frumoase, în compania elitei culturale bănățene.

Joi, 30 iulie 2026, de la ora 17:00, au avut loc prezentarea revistei „Reflex” (serie nouă), Anul XXVII, nr. 1–6 (304–309), ianuarie–iunie 2026, publicație fondată de Octavian Doclin, iar astăzi coordonată de dr. Ada D. Cruceanu-Chisăliță și lansarea volumului de poezie „Silabele iernii”, semnat de Doina Gârboni din Bocșa, apărut în 2026 la Editura „Castrum de Thymes” din Giroc, prezentă la eveniment prin Daniel Luca și Nicolae Toma.

S-au formulat opinii originale, au vorbit oameni ai elitei intelectuale reșițene și județene, scriitori, ziariști: Ada D. Cruceanu Chisăliță, Gabriela Șerban, Gheorghe Jurma, Radu Cernătescu, Marian Apostol, toți aceștia fiind, majoritatea, membri mai vechi ori mai noi ai Cenaclului „Semenicul”, generatorul schimbărilor paradigmei „cetatea de foc” a siderurgiei românești în „orașul cu poeți”, cum este cunoscută Reșița în cultura românească de astăzi; dintre cei care au vorbit de importanța noului număr „Reflex”,  coordonând și reviste de cultură, fiecare cu prestigiul și cititorii ei, precum „Bocșa Culturală”, „Reșița Literară”, „Semenicul”, care completează strălucit și mărturisesc peste ani despre cultură și oamenii din această parte de țară. Evenimentul, așadar, a fost un fericit prilej de a împărtăși bucuria apariției unui numărului actual al valoroasei reviste de cultură și arte „Reflex”, nume de rezonanță în literatura bănățeană și națională.

De analize interesante a beneficiat și volumul de poezii proaspăt lansat intitulat „Silabele iernii”. Aș menționa cuvântul rostit cu emoție, dar și cu un talent spontan al discursului, de Cristina Bodnariuc în sprijinul autoarei, Doina Gârboni, care nu este alta decât mama sa. Să mai spunem că autoarea, Doina Gârboni, era copleșită de emoții deși se află deja la al șaptelea volum de poezii. Dar, cum știm, emoțiile binecuvântate încurajează ! Felicitări tuturor!

 

Cristina Anișoara ZAINEA

membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș-Severin

 

• O privire diacronică asupra volumului „Parcul Dante – Holograme și pretexte” de Veronica Balaj

Jurnalistă reputată, promotoare culturală de anvergură și voce inconfundabilă a spațiului radiofonic și televizat din Timișoara, Veronica Balaj se distinge în peisajul literar contemporan printr-o fecunditate creatoare impresionantă, numărând peste 40 de volume de poezie și proză.

Cu o sensibilitate estetică rafinată și o uluitoare capacitate de a capta diafanul din contingent, scriitoarea practică un tip de ontologie poetică în care coordonatele spațio-temporale sunt abolite. Pentru Veronica Balaj, Istoria și Timpul nu constituie limite fizice, ci simple pretexte de anamneză și revigorare metaforică a realității. Autoarea posedă o disponibilitate stilistică rară, reușind să convertească experiențele cotidiene în adevărate revelații metafizice.

Apărut la Editura Mușatinia în anul 2024 (și însoțit de traducerea în limba engleză semnată de Eva Halus), volumul „Parcul Dante – Holograme și pretexte” reprezintă un adevărat tur de forță filologic, o operă bilingvă în care poetica fuzionează cu proza scurtă, generând o paletă suprarealistă de o profunzime ieșită din comun.

Aparenta banalitate a punctului de plecare – observarea Parcului Dante din Ottawa de la fereastra unei reședințe de vară – devine un „axis mundi” în jurul căruia gravitează micul și marele univers. Statuia poetului florentin acționează ca un martor mut, un catalizator al energiilor cosmice și al episoadelor de viață ale trecătorilor. Volumul este structurat într-o simfonie binară de „Holograme” (poezii) și „Pretexte” (schițe narative).

Conceptul central de hologramă – o proiecție tridimensională dinamică creată prin interferente luminoase – devine tropul esențial al operei. La nivelul poetic al Hologramelor, versul Veronicăi Balaj este saturat de efluvii lirice, tăceri incantatorii și o matematică secretă a sacrului, unde lumina devine instrumentul prin care trecutul penetrează prezentul. La nivelul prozaic al Pretextelor, narativul se articulează pe baza unor viniete umane grefate pe structura reevaluată a Divinei Comedii, de la studenții de la actorie care repetă Cântul I al Infernului sub privirea statuii, la femeia extravagantă cu papagalul Collin ce mustră singurătatea, până la sacerdotul care părăsește amvonul pentru a deveni paznic de noapte din dorința restaurării dreptății umane, universul Veronicăi Balaj pulsând de o vitalitate tragică și sublimă.

În profunzimea acestei construcții filologice, geografia fizică a orașului canadian Ottawa se dizolvă pentru a face loc unei geografii interioare, pur spirituale. Parcul Dante încetează să mai fie un simplu spațiu urban delimitat de alei și copaci, devenind o scenă cosmică pe care se joacă drama cunoașterii de sine și a recuperării memoriei. Prin intermediul unei scriituri fluide, de o rară fervoare intelectuală, autoarea creează o punte invizibilă între florentinismul medieval și modernitatea nord-americană, demonstrând că marile teme ale existenței umane – iubirea, dorul,

Jurnalistă reputată, promotoare culturală de anvergură și voce inconfundabilă a spațiului radiofonic și televizat din Timișoara, Veronica Balaj se distinge în peisajul literar contemporan printr-o fecunditate creatoare impresionantă, numărând peste 40 de volume de poezie și proză.

Cu o sensibilitate estetică rafinată și o uluitoare capacitate de a capta diafanul din contingent, scriitoarea practică un tip de ontologie poetică în care coordonatele spațio-temporale sunt abolite. Pentru Veronica Balaj, Istoria și Timpul nu constituie limite fizice, ci simple pretexte de anamneză și revigorare metaforică a realității. Autoarea posedă o disponibilitate stilistică rară, reușind să convertească experiențele cotidiene în adevărate revelații metafizice.

Apărut la Editura Mușatinia în anul 2024 (și însoțit de traducerea în limba engleză semnată de Eva Halus), volumul „Parcul Dante – Holograme și pretexte” reprezintă un adevărat tur de forță filologic, o operă bilingvă în care poetica fuzionează cu proza scurtă, generând o paletă suprarealistă de o profunzime ieșită din comun.

Aparenta banalitate a punctului de plecare – observarea Parcului Dante din Ottawa de la fereastra unei reședințe de vară – devine un „axis mundi” în jurul căruia gravitează micul și marele univers. Statuia poetului florentin acționează ca un martor mut, un catalizator al energiilor cosmice și al episoadelor de viață ale trecătorilor. Volumul este structurat într-o simfonie binară de „Holograme” (poezii) și „Pretexte” (schițe narative).

Conceptul central de hologramă – o proiecție tridimensională dinamică creată prin interferente luminoase – devine tropul esențial al operei. La nivelul poetic al Hologramelor, versul Veronicăi Balaj este saturat de efluvii lirice, tăceri incantatorii și o matematică secretă a sacrului, unde lumina devine instrumentul prin care trecutul penetrează prezentul. La nivelul prozaic al Pretextelor, narativul se articulează pe baza unor viniete umane grefate pe structura reevaluată a Divinei Comedii, de la studenții de la actorie care repetă Cântul I al Infernului sub privirea statuii, la femeia extravagantă cu papagalul Collin ce mustră singurătatea, până la sacerdotul care părăsește amvonul pentru a deveni paznic de noapte din dorința restaurării dreptății umane, universul Veronicăi Balaj pulsând de o vitalitate tragică și sublimă.

În profunzimea acestei construcții filologice, geografia fizică a orașului canadian Ottawa se dizolvă pentru a face loc unei geografii interioare, pur spirituale. Parcul Dante încetează să mai fie un simplu spațiu urban delimitat de alei și copaci, devenind o scenă cosmică pe care se joacă drama cunoașterii de sine și a recuperării memoriei. Prin intermediul unei scriituri fluide, de o rară fervoare intelectuală, autoarea creează o punte invizibilă între florentinismul medieval și modernitatea nord-americană, demonstrând că marile teme ale existenței umane – iubirea, dorul, trecerea necruțătoare a timpului și căutarea transcendentului – rămân neschimbate indiferent de meridiene. Statuia lui Dante Alighieri nu este doar un decor impunător, ci funcționează ca o ancoră mitică, un centru de gravitație care atrage amintiri, impresii fugitive, tristeți neexprimate și speranțe renăscute. Această dublă ipostază a cărții, suspendată între reverie lirică și observație narativă, oferă cititorului o experiență imersivă, în care granița dintre realitate și reprezentarea ei holografică devine insesizabilă.

Dintr-o perspectiva hermeneutică, dinamica volumului se construiește pe o tensiune fertilă între contingent și etern, între zgomotul lumii profane și tăcerea oraculară a Creatorului. Privirea poetei, plasată strategic la fereastră, nu este o simplă privire de spectator pasiv, ci se transformă într-un filtru de perspectivă capabil să descifreze semnele ascunse ale cotidianului. Fereastra este o lunetă spre infinit, prin care sufletul prinde curaj să atingă stelele nevăzute ale lumii. Însuflețirea cuvântului prin metafora revelatoare are loc în lumina binefăcătoare care însoțește deschiderea concentrică a ferestrelor. Trupul însuși are ferestrele lui, o viziune coerentă a situării vitruviene a omului în coordonatele lumii/cosmosului.

Fiecare trecător ce traversează aleile parcului poartă neștiut propriul său „infern” sau „purgatoriu”, iar scriitoarea reușește, prin accente de o fină psihologie și o empatie tulburătoare, să surprindă aceste biografii fragmentare și să le învestească cu valoare simbolică. Astfel, spațiul citadin primește valențele unui laborator al destinelor umane, unde melancolia exilului temporal se împletește cu dorul de absolut.

Trecerea continuă de la registrul poetic la cel narativ dovedește o stăpânire desăvârșită a tehnicilor compoziționale, transformând volumul într-o rețea de corespondențe subtile. Poeziile funcționează ca nenumărate „flash-uri” de conștiință pură, în timp ce prozele scurte oferă substanță epică și relief uman acelor iluminate momente. Prin această alternanță riguros dozată, Veronica Balaj evită capcana monotoniei stilistice, menținând un ritm alert și o tensiune ideatică de mare rafinament. Cartea devine astfel un spațiu al dialogului trans-temporal, o confesiune discretă și riguroasă despre fragilitatea condiției umane în fața nevăzutului.

Textura lirică a volumului se remarcă printr-o virtuozitate lexicală desăvârșită. Fiecare vers condensează adevăruri ontologice profund tulburătoare.

Analizând dimensiunea luminii ca forță demiurgică și vector temporar, descoperim cum în Hologramă de Iulie autoarea surprinde triumful luminii asupra perisabilității fizice: „…lumina / stăruitoare mereu tânără, biruie clipele / nimeni nu-i știe vârsta peste morminte și temple (…) / Lumina de iulie, aici, singură se împletește răsucește / în trupuri iluzorii prin Parcul Dante din fața ferestrei mele / distanța dintre noi, e doar din câteva întrebări și dorinți / temerare agățate de ramurile celor șapte copaci de vis-a-vis / crescuți cu vânt și întuneric din lut… / frunzele cântă a viață peste timpul temut, vinovat de pieire.”

Lirismul atinge cote superlative prin alăturarea dintre „întunericul fertil” al lutului și cantabilitatea vegetației („frunzele cântă a viață”), copacii devenind piloni cosmici ce susțin întrebările metafizice ale ființei.

Trecând la proiecția metafizică a sacrului și a transcendenței, observăm că în Holograma unei matematici secrete poetica devine teologală și cosmogonică: „Lângă ornicul din turn, îngerii împart, / fără greșeală / orele cerești la cele pământești / rupte din zgomotele disperate, bântuind strada / netăgăduita precizie îngerească / e o matematică secretă.”

Formularea „matematică secretă” exprimă ideea gnostică a unei ordini universale perfecte, imposibil de descifrat pentru simpla rațiune profană, în timp ce arhitectura îngerilor contrapune zgomotul străzii temporale cu tăcerea veșniciei.

În ceea ce privește erosul ca refugiu soteriologic, lirismul atinge apogeul senzitiv și mistic în piesa de încheiere, Hologramă cu păsări: „Iubirea venea din undele fântânii, / venea din verdele tânăr de fag / înnodând vântul zălud vânt pribeag, / iubirea înflorea în chipul rugăciunilor din icoane / cântec de ape, cântec de stea, / aripi tivite cu lună, cutezătoare în furtună, / ardea în visu-mi și când mă îmbrățișa și când mă părăsea.”

Sintagme precum „aripi tivite cu lună” demonstrează măiestria filologică a Veronicăi Balaj, iubirea fiind văzută ca o experiență absolută, capabilă să supraviețuiască pierderii și să transforme durerea în cântec teluric și astral.

Dimensiunea stilistică a volumului este completată într-un mod fericit de latura sa bilingvă, traducerea în limba engleză realizată de Eva Halus adăugând o nouă calitate de vibrație și rezonanță textului. Transpunerea bilingvă nu reprezintă o simplă operațiune tehnică, ci o oglindire afectivă care permite ideilor și imaginilor poetice să zboare, să circule liber între două spații culturale diferite într-un real dialog sublim. Cuvintele românești, pline de nostalgie și melancolie, își găsesc în limba engleză un echivalent suplu și expresiv, conferind volumului o deschidere internațională naturală. Această dublă rostire întărește ideea de hologramă, unde înțelesul se refractă în lumini multiple, oferind cititorilor din diverse meridiane acces la o trăire estetică universală.

În spatele acestei alchimii lingvistice se ghicește un rafinat exercițiu de tălmăcire a sensului, prin care cuvântul este curățat de uzura zilnică și reînvestit cu valoare sacră. Veronica Balaj construiește o poetică a delicateții ce refuză ostentația, mizând pe sugestie, pe nuanțe imperceptibile și pe muzicalitatea interioară a frazei. Fiecare imagine creată poartă amprenta unei lucidități artistice remarcabile, în care emoția pură este filtrată de o inteligență speculativ profundă. Astfel, volumul nu se adresează doar lecturii de suprafață, ci invită la o contemplare repetată, la redescoperirea acelor straturi de înțeles care se dezvăluie treptat, asemenea unei holograme ce își schimba proiecția în funcție de unghiul din care este privită.

„Parcul Dante – Holograme și pretexte” nu este doar o simplă culegere de texte, ci un veritabil monument literar, un tratat de suprarealism spiritual și exegeză afectivă. Prin profunzimea termenilor aleși, rigoarea structurii și magia versului, Veronica Balaj creează o operă de o valoare estetică incontestabilă, confirmându-și statutul de maestră a cuvântului și dăruind cititorului o veritabilă bijuterie a culturii românești universale.

Dragi colegi, După cum se știe, anul acesta s-au împlinit 255 de ani de la apariția primei publicații editate și tipărite în Banat, la  tipografia lui Heimerl Mátyás, din Timișoara, apreciată ca fiind o premieră pentru întreaga zonă de sud-est a Europei, implicit în România: ziarul  – „Temeswarer Nachrichten” / „Intelligenz Blatt”, al cărui prim poartă data de 18 aprilie 1771.  

După cum se știe, anul acesta s-au împlinit 255 de ani de la apariția primei publicații editate și tipărite în Banat, la  tipografia lui Heimerl Mátyás, din Timișoara, apreciată ca fiind o premieră pentru întreaga zonă de sud-est a Europei, implicit în România: ziarul  – „Temeswarer Nachrichten” / „Intelligenz Blatt”, al cărui prim poartă data de 18 aprilie 1771.  

Pentru a cinsti această frumoasă aniversare, se va edita un volum colectiv, cuprinzând lucrări, articole și copii/reproduceri ale unor materiale documentare, intitulat: „255 de ani de presă în Banat”.

În acest context, vă adresăm invitația de a vă implica în acest proiect, rugându-vă, ca până la data de 7 august 2026, să trimiteți pe adresa de E-mail ioandavidtm@gmail.com, un mesaj, care să conțină titlul lucrării, numele autorului/autorilor, afilierea și un scurt rezumat de 8-10 rânduri. Până, cel târziu, în 9 august veți primi din partea organizatorilor un mesaj de confirmare a temei, urmând ca lucrările/articolele, în formă finală, să ne fie transmise, pe aceiași adresă, până cel târziu 25 august 2026.

Editarea materialelor transmise se va face în limba română, în format word, pagină tip A4, margini de 2 cm peste tot, caractere TNR – 12p, spațiere de un rând, maxim 15 pagini, cu bibliografie și imagini incluse.

Articolele vor fi însoțite de precizarea în scris a titlului și în limba engleză, 5-6 cuvinte cheie, un rezumat de 10-15 rânduri în limba engleză, o scurtă prezentare  a autorului/autorilor (aprox. 10-12 rânduri) și câte o fotografie personală.

       Lansarea volumului se va face în cadrul unui Simpozion cu tema „255 de ani de presă în Banat”, care va fi organizat în zilele de 29-31 octombrie 2026, în Aula Academiei Române, filiala Timișoara.

            Eventuale alte detalii se pot obține prin corespondență WhatsApp, E-mail sau telefonică.

 Așteptăm cu mult interes răspunsul și participarea Dumneavoastră.

Conf. univ., CS II, dr. Ioan David

Director – Biblioteca Academiei Române, Filiala Timișoara

Președinte – Filiala „Valeriu Braniște” a UZPR, Timiș

email: ioandavidtm@gmail.com

tel. 0741.142.978

Prof.univ. Dumitru MNERIE PhD
Mobil phone: 0040 745 521711

–

Editura TIM din Reșița, coordonată de eruditul istoric literar, critic literar, eseist și prozator Gheorghe Jurma, ne oferă și în acest an  încă un volum de referință pentru iubitorii  poeziei românești contemporane: „Neclintita încoronare într-un cristal“. Poezia lui Emil Hurezeanu, semnat de istoricul și criticul literar Ionel Bota. Cartea, apărută cu o postfață scrisă de Corina Vlădoiu și cu o colaționare de date bio-bibliografice pe care am realizat-o personal, propune o incursiune amplă și temeinic documentată în universul liric al unuia dintre cei mai autentici poeți ai generației ’80.

Structurată în patru capitole ample, monografia lui Ionel Bota pornește de la contextul literar al României anilor ’80 — de la fenomenul „Echinox“, Cluj-Napoca și distincțiile de fond dintre neomodernism și noua generație de poeți — pentru a ajunge la o analiză detaliată a debutului lui Emil Hurezeanu cu volumul Lecția de anatomie (1979, Editura Dacia), laureat pe atunci cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România.  Autorul urmărește, pas cu pas, parcursul poematic al lui Emil Hurezeanu, de la primele „ronduri“ lirice până la ciclurile mai târzii, precum Mineralenelegien, oprindu-se asupra unor teme recurente: privirea și oglinda ca instrumente de cunoaștere, imaginarul mineral ca simbol al permanenței, memoria ca personaj central al poeziei, precum și dimensiunea teatrală și inițiatică a discursului liric.

Titlul volumului prezumă, de altfel, chiar demersul critic al lui Ionel Bota: „încoronarea“ trimite la o recunoaștere estetică pe deplin consumată, iar „cristalul“ sugerează, așa cum remarcă și Corina Vlădoiu în postfața cărții, o structură fragilă în aparență, dar capabilă să păstreze memoria lumii și să transforme efemerul în peren. Poezia lui Emil Hurezeanu este citită și comentată în această cheie, ca o formă de rezistență spirituală într-o epocă a fragmentării — o poezie reflexivă și senzorială deopotrivă, în care erudiția livrescă se convertește constant în emoție autentică.

Volumul are și o miză recuperatoare: el readuce în atenția publicului o operă poetică ce riscă uneori să fie eclipsată de traseul profesional impresionant al autorului ei. Născut la Sibiu, Emil Hurezeanu s-a afirmat, după debutul din 1979, atât ca poet — cu volume precum Primele, ultimele (1993), Între câine și lup (1996) sau edițiile ulterioare de Opere lirice complete (2016) și Opera poetică, ediție bilingvă româno-germană (2020) —, cât și ca jurnalist și diplomat de marcă: redactor-șef la Radio Europa Liberă și la Radio Deutsche Welle, director editorial al ziarului România liberă, iar din 2015, ambasador al României în Republica Federală Germania, apoi în Republica Austria, urmând apoi preluarea portofoliului de ministru al Externelor. Tocmai această dublă identitate, de poet și de om al presei și al diplomației, face din datele bio-bibliografice adunate la finalul cărții un instrument util pentru cititorul care dorește să înțeleagă contextul integral al operei.

            Cartea lui Ionel Bota se citește, așadar, nu doar ca o monografie critică, ci și ca o invitație la recitirea unei opere pe care timpul nu trebuie să o știrbească. Este, în același timp, un omagiu adus memoriei profesorului Marian Papahagi, coordonator, alături de Ion Pop și Ion Vartic, al destinului grupării „Echinox” – ului clujean. și o contribuție solidă la istoria literaturii române postbelice.

„Neclintita încoronare într-un cristal“. Poezia lui Emil Hurezeanu (Editura TIM, Reșița, 2026), se alătură, la Editura TIM, celorlaltor  remarcabile titluri de istorie, eseu și critică literară pe care Ionel Bota le-a adăugat și în acest an, până acum, panopliei de succese ale filialei bănățene a Uniunii Scriitorilor din România.

Cristina Anișoara ZAINEA

membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș-Severin

(dialog cu medicul primar urolog TOMUȚA IONUȚ ANDREI – Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca)

 

– Pentru început, punctați-ne cele mai semnificative date biografice.

– Mă numesc Tomuța Ionuț Andrei, 36 ani, născut în 1990, județul Alba, oraș Abrud. Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea, ulterior am urmat perioada de rezidențiat în cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, unde îmi desfășor activitatea și în momentul de față.

– De ce urolog și nu altă specialitate?

– Am ales urologia printr-o conjunctură favorită din timpul facultății. Oscilam între ortopedie și urologie, dar practica de vară obligatorie din timpul facultății am făcut-o pe secția de Urologie de unde și alegerea pe care nu o regret. În momentul de față Urologia este ramura medico-chirurgicală extrem de complexă datorită prezenței de patologii oncologice (ne referim la cancer) cât și non oncologice (litiaza, malformații, infecții) și din acest punct de vedere este și ramura cea mai minim invazivă cu dezvoltare accelerată a instrumentelor chirurgicale și în același timp a tehnicilor chirurgicale minim invazive și moderne.

– Prin efort și muncă v-ați format o oază de profesionalism. Cum comentați?

– Din punctul meu de vedere medicina, medicii în principiu – rezidenți, specialiști, primari – nu au un program fix, în schimb au nevoie de organizare, seriozitate, devotament și implicare. În 2026 nu se mai poate spune că medicul urolog are program fix (8-14) pentru că lumea medicală este într-o continuă schimbare și dacă îți dorești să faci parte din elita medicală trebuie să ții pasul cu informația medicală și tehnologică care te înconjoară și în plus trebuie să ții legătura în permanență cu pacientul. Nu actul operator în sine definește statutul de medic, ci și managementul pre și post operator. Cu cât suntem mai atenți, mai concentrați, cu atât reușita este mai mare și mai frumoasă.

– De ce credeți că vă apreciază pacienții?

– Greu să vă răspund. În principiu încerc să le câștig încrederea, nu renunț în a alege cele mai bune metode de tratament și cel mai mult încerc să le ascult povestea. Fiecare pacient, chiar dacă este o boală comună, un caz comun, frecvent, are o poveste particulară, specială pentru el și consideră că problema lui este cea mai importantă. Lucru adevărat. Dar încerc să am o discuție sinceră, deschisă și să explic pacientului toate alternativele terapeutice cu avantajele și dezavantajele/complicațiile lor.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră, pacientul?

– Pacientul în urologie este elementul principal, elementul de legătură dintre ceea ce știm și ceea ce facem, cu particularități, cu complicații și mai ales cu un mister particular. Îmi place să spun că în momentul de față avem bolnavi și nu boli, deoarece problemele urologice se manifestă diferit la fiecare pacient, deși diagnosticul este același. Responsabilitatea față de încrederea pacientului în actul medical, fie că este chirurgical, fie că este medicamentos, trebuie să fie 100%, să ne asumăm complicațiile posibile, să știm să le gestionăm și cred că cel mai important în momentul de față este să încercăm să fim umili, să nu exagerăm în laude, încă mai aud colegi care spun „noroc că ai venit la mine că doar eu te pot opera”. Trebuie să respectăm pacientul, colegul și spitalul.

– Ce simțiți și gândiți când aveți bisturiul în mână, înainte de a începe o intervenție chirurgicală?

– Este momentul preferat din cariera de urolog. Momentul în care simt o deplină relaxare, liniște și încredere în forțele proprii și ale echipei chirurgicale. Dacă se ajunge în situația operatorie înseamnă că pacientul are nevoie de ajutor și simt o plăcere și responsabilitate, faptul că pacientul a ales să fiu eu operatorul principal. În același timp știu că trebuie să fac totul cu calm, cu precizie și să fiu pregătit pentru orice ar putea apărea intraoperator.

– Ce trăsături vă caracterizează personalitatea, profesionalismul?

– Promptitudinea, seriozitatea și devotamentul. Consider că sunt aproape de pacient, îi ascult nevoile și încerc să-l înțeleg și mai ales să luăm decizii corecte împreună în funcție de simptomatologie, afecțiuni.

– Vorbiți-ne pe scurt de o întâmplare inedită în relația cu pacienții.

– Îmi aduc aminte de o tânără pacientă, întâmplător medic și ea, pe care am întâlnit-o printr-o colegă de facultate. Pacinta fusese diagnosticată cu un cancer de col uterin, operată, cu complicații postoperatorii destul de grave astfel încât a rămas cu colostomie (punga pentru materii fecale). Povestea nu s-a oprit aici, cancerul de col uterin a avut nevoie și de tratament oncologic suplimentar (radioterapie și chimioterapie).  De aici a apărut și problema urologică, în sensul în care a dezvoltat o obstrucție pe ureterul drept (ureterohidronefroza), în sensul în care nu putea elimina urina natural și astfel avea nevoie de tratament chirurgical. Fiind cadru medical, pacienta s-a interesat, a citit, a cerut multiple păreri însă toți colegii i-au recomandat montarea unui tub de nefrostomie dreaptă (tub pus prin piele până în rinichi) procedură pe care pacienta a refuzat-o deoarece era total incomodă viața și cu punga pentru materii fecale și cu tub pentru urină. Țin minte când am intrat în salonul ei înainte de procedura propusă, i-am spus că o să încerc, că nu promit nimic. Din fericire am reușit să îi montez un tub „double J’’ cu evoluție favorabilă. Ulterior am legat o relație de prietenie.

– Care vă sunt momentele hotărâtoare în tratamentul pacientului?

– În momentul de față putem spune că tratamentul urologic are 2 părți mari: partea oncologică și partea non-oncologică. Când vorbim de un pacient oncologic, de cele mai multe ori se alege alternativa chirurgicală cu tehnici minim invazive pentru recuperare cât mai precoce. Dacă ne referim la partea non-oncologică, aici putem adapta tratamentul în funcție de nevoile, de simptomatologia și mai ales de alegerea pacientului. Putem opta pentru tratament medicamentos de scurtă sau lungă durată sau putem alege tratament chirurgical.

– Sunteți mulțumit de propriul destin profesional?

– În momentul de față pot spune că sunt mulțumit. Reușesc să fac ceea ce mi-am dorit, să operez întreaga patologie urologică prezentă și reușesc să fac inclusiv transplant renal, lucru incredibil din punct de vedere emoțional, chiurgical și mai ales satisfacător.

– Legea compensației vă ajută la ceva?

– Din păcate, remunerația medicală în momentul de față este foarte intens dezbătută. Nu cred că suntem remunerați după cum ar trebui, dar este o părere personală. Consider că ar fi mult mai fezabilă plata pe criterii de performanță medicală și chirurgicală, însă este doar o părere personală.

– Cât despre o continuă pregătire profesională, ce ne puteți zice?

– Tot timpul un medic urolog trebuie să încerce să țină pasul cu progresul medical și chirurgical. Îmi doresc să pot să mă supraspecializez pe procedurile chirurgicale minim invazive atât oncologice, cât și non-oncologice motiv pentru care este obligatorie participarea la cât mai multe cursuri și congrese.

– Care vă sunt gândurile de viitor?

– Sănătate, liniște, răbdare și echilibru pe plan familial și profesional.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR