Numărul 42/2026 al revistei „UZP”, proaspăt scos de sub tipar, a ajuns și la Bistrița. Colectivul de redacție, alcătuit din Roxana Istudor, redactor-șef, Teodora Marin, redactor, George Coandă, Marian Nencescu, Benone Neagoe, Valentin Uban, seniori editori, Marius Simion, fotoreporter, ne oferă, și de data aceasta, un sumar divers, atrăgător, bogat în informații, articole scrise cu talent, cu rigoare profesională. Cele 54 de pagini se deschid cu bucurie în fața cititorului dornic să afle noutăți din sfera jurnalistică, din țară și din lume.

Revista are în centrul atenției evenimentul desfășurat la Carei, la începutul lunii mai, când a avut loc o frumoasă reuniune regională a Filialelor UZPR din Nord-Vestul țării, județele Cluj, Maramureș, Sălaj, Bistrița– Năsăud, Bihor și Satu-Mare, cu conducerea centrală a Uniunii, reprezentată de Dan Constantin, președinte, Emil Stanciu, vicepreședinte, Marian Nencescu, președinte al Filialei Presa Culturală, membru al Consiliului Director, Teodora Marin, coordonator al Editurii UZP, membru al Comisiei de Atestare Profesională, și Narcis Luca, grafician web. Rubrici consacrate aduc în lumină întâmplări, evenimente, idei, viziuni din publicistică și din literatură, de ieri și de astăzi. Câteva exemple elocvente și convingătoare: „Editorial”, semnat de Benone Neagoe, „Filialele UZPR, inima vie a jurnalismului românesc” („Se spune că jurnalismul este prima ciornă a istoriei”), „Actualitate”, de Claudius Dociu, „Despre profesioniștii care cred că adevărul merită căutat și spus, indiferent de preț” („Ne-am obișnuit să spunem că presa este câinele de pază al democrației, că jurnalistul are o misiune publică și o responsabilitate uriașă față de adevăr și față de societate. Tocmai de aceea i se cere să fie integru, profesionist, echilibrat și curajos”), și de Roxana Istudor, „UZPR și CNR UNESCO au marcat Ziua Mondială a Libertății Presei 2026”, „Focus”, de Maria Stanciu, „Jurnalismul, între conduita morală și copy-paste”, dezbatere la Filiala „Radu Macovei” Galați. Lista rubricilor continuă cu „Interferențe”, „In memoriam”, „Caleidoscop”, „Reportaj”, „Ecouri”, „Reflector”, „Esențe”, „Repere”, „Efigii”, „Embleme”, în care se oglindesc activități și preocupări ale membrilor jurnaliști din Filiale.

La „Interferența dintre jurnalism și literatură” este evocată, de către Cornel Cepariu, revista „Ateneu” (Bacău, fondatori George Bacovia și Grigore Tăbăcaru), iar o nouă carte, scrisă de Marian Nencescu, „ziarist de cursă lungă” (Dan Constantin), „Plutind cu Miss Liberty”, Editura UZP, 2026 ( Statuia Libertății, desigur), este recenzată și prezentată pe larg de către Camelia Pantazi Tudor.

În acest număr, sunt articole semnate de autori din filiale, precum Galați, Caraș-Severin, Gorj-Mehedinți, București, Dobrogea, Timiș, Iași, Chișinău, Bistrița– Năsăud, Arad, Vâlcea, Buzău, Prahova, oferind o imagine de presă asupra activității Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, vie, intensă, cu ecouri și cu tot mai mulți admiratori.

Calitatea unei reviste este dată de autori, de subiectele abordate, dar și de cititori. Aceste  trei condiții fiind îndeplinite, vă dorim „Lectură plăcută”! (rasunetul.ro)

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), cea mai mare organizație profesională a jurnaliștilor din România, continuă să sprijine formarea noii generații de profesioniști din mass-media. Prin implicarea directă a UZPR, trei studenți români au reprezentat țara noastră la ultima ediție a proiectului internațional „GreenLens: Environmental and Climate Journalism Training”, desfășurat în perioada 29 iunie – 4 iulie 2026, la Ankara, în Turcia.

România a fost reprezentată de Andrei Stelescu, student al Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara, și de Răzvan Călin și Cosmin Burbutan, studenți ai Facultății de Jurnalism și Media Digitală din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie -Politehnica București.

Jurnalism despre mediu, schimbări climatice și combaterea dezinformării

Proiectul GreenLens, finanțat prin programul Erasmus+ și coordonat de Anadolu Agency, a reunit tineri jurnaliști și studenți din Franța, Belgia, Macedonia de Nord, România și Turcia.

Pe parcursul unei săptămâni intensive de pregătire, participanții au învățat cum se realizează jurnalismul de mediu, cum sunt comunicate situațiile de criză și care sunt cele mai eficiente metode de verificare a informațiilor într-un context dominat de dezinformare și de presiunea rețelelor sociale.

Programul a inclus ateliere practice despre redactarea materialelor jurnalistice, strategii de comunicare digitală, realizarea conținutului pentru platformele online și utilizarea responsabilă a noilor tehnologii în activitatea jurnalistică. S-a pus un accent deosebit pe verificarea informațiilor (fact-checking) și pe combaterea dezinformării în mediul online.

Simulări pentru situații criză și concursuri de știri

Una dintre cele mai apreciate activități a fost simularea unei situații de criză, în care echipe internaționale au trebuit să gestioneze comunicarea publică și să informeze rapid populația pe baza unor scenarii complexe.

În ultima zi, participanții au intrat într-o competiție de redactare și prezentare live a unei știri de ultimă oră, exercițiu care le-a testat viteza de reacție, acuratețea și capacitatea de lucru sub presiune.

O experiență care depășește sala de curs

Programul a inclus și activități culturale, participanții vizitând Mausoleul Anıtkabir și Muzeul de Istorie din Ankara. Totodată, studenții au avut ocazia să interacționeze cu colegi din mai multe țări europene, dezvoltând relații profesionale și prietenii care pot sta la baza unor viitoare colaborări internaționale. Participanții au primit certificate europene de absolvire a programului „GreenLens: Environmental and Climate Journalism Training”, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană.

Oportunități pentru viitor

La finalul proiectului, Răzvan Călin și Cosmin Burbutan au discutat cu Hakan Güvenlioğlu, jurnalist al Anadolu Agency și lector în cadrul programului. Impresionat de implicarea studenților români, acesta le-a adresat invitația de a participa la un viitor eveniment media organizat la București, deschizând astfel noi perspective de colaborare între tinerii jurnaliști și profesioniști din presa internațională.

Prin astfel de inițiative, UZPR demonstrează că investiția în educația și dezvoltarea tinerilor jurnaliști reprezintă una dintre cele mai importante direcții pentru viitorul presei românești, oferindu-le acestora acces la experiențe internaționale, contacte profesionale și modele de bună practică încă din perioada studiilor universitare.

Festivalul Internațional de Literatură, Artă și Tradiții – Zilele Iei, Zilele Poeziei, desfășurat la Târgu Lăpuș între 27-29 iunie 2026, ajuns la a VI-a ediție a confirmat, dincolo de foarte multe lucruri despre care se poate discuta mult și bine, calitățile manageriale excepționale ale Valeriei Bilț, inițiatoarea festivalului, dar și artizanul lui desăvârșit. Indiscutabil, a fost ediția cea mai reușită, consistentă la toate capitolele, și performantă ca niciodată până acum, la capitolul deschidere spre alte țări de poezie pline. Publicăm acum, ca să nu ieșim din timp, câteva date și gânduri depre această ediție, urmând să găzduim în numerele viitoare și alte contribuții ale participanților la festival. (N. Băciuț)

*

Există locuri în care timpul nu se măsoară în ore, ci în emoții. Există întâlniri în care cuvintele nu sunt doar rostite, ci trăite. Iar la Târgu Lăpuș, în inima Maramureșului, Festivalul Internațional de Literatură, Artă și Tradiții –Zilele Iei, Zilele Poeziei a dovedit, încă o dată, că adevărata cultură nu se expune, ci se trăiește, asemenea unei ii moștenite din generație în generație, cusută cu răbdare, credință și iubire de neam.

Sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a Uniunii Scriitorilor din România-Filiala Cluj, reprezentanța Maramureș, și prin colaborarea unor prestigioase instituții culturale, Târgu Lăpuș s-a transformat pentru câteva zile într-o cetate a spiritului românesc, în care literatura, arta și tradiția au vorbit aceeași limbă: limba identității.

Festivalul a debutat în acordurile solemne ale Imnului Național al României și ale Imnului ASTRA, interpretate cu sensibilitate de eleva Maria Gheduțiu, urmate de mesajul de bun-venit al primarului Andrei Vlad Herman, care a reafirmat rolul culturii ca fundament al unei comunități ce își respectă trecutul și își construiește cu demnitate viitorul.

Sub inspirația directorului festivalului, Nicolae Băciuț, și prin eleganța organizatorică a președintei Valeria Bilț, manifestarea a devenit un spațiu al dialogului autentic între generații, între țări și între domenii ale creației. Scriitori, poeți, jurnaliști, artiști plastici și oameni de cultură veniți din România, Republica Moldova, Franța, Belgia, Italia, Canada, Rusia, Ungaria și Georgia au demonstrat că valoarea nu cunoaște granițe, iar cultura rămâne cea mai trainică punte între oameni.

O strălucire aparte au conferit-o conferințele academice, moderate cu rafinament de scriitorul Nicolae Băciuț, transformate în adevărate lecții despre memorie, identitate și destin. Profesorul universitar dr. Ioan Chirilă, director al Bibliotecii Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca și președinte al ASTRA Cluj, prin conferința „Cultură, identitate națională și unitate de neam în istorie, literatură și artă”, a demonstrat că națiunile rezistă prin cultura lor, iar patrimoniul spiritual reprezintă cea mai sigură garanție a continuității istorice.

Profesorul universitar dr. Cornel Munteanu, reputat critic literar, a readus în lumină începuturile poetului Octavian Goga, prin conferința „Debutul lui Octavian Goga la Budapesta”, oferind publicului o incursiune fascinantă în geneza unei opere care avea să marcheze literatura română.

La rândul său, profesorul universitar dr. Gheorghe Glodeanu, unul dintre cei mai apreciați istorici și critici literari contemporani, a deschis porțile imaginarului eliadesc prin conferința „Mircea Eliade și provocarea imaginarului”, invitând auditoriul la o reflecție asupra mitului, sacrului și condiției omului aflat în permanentă căutare de sens.

Aceste conferințe au confirmat faptul că festivalul nu este doar o sărbătoare a poeziei, ci și un autentic for academic, în care ideile circulă liber, iar cultura își împlinește una dintre cele mai importante misiuni: aceea de a forma conștiințe.

Lansarea revistei Astra Lăpușeană, prezentată de Nicolae Băciuț, președintele UZPR Mureș și director al Editurii Vatra Veche, a adăugat o nouă filă patrimoniului cultural al Țării Lăpușului.

Revista nu este doar o publicație, ci un spațiu al memoriei vii, în care evenimentele și creațiile dobândesc permanență.

Participarea președintelui Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Dan Constantin, precum și ceremonia de înmânare a diplomelor UZPR au reafirmat rolul esențial al jurnalismului în conservarea memoriei culturale și în promovarea valorilor autentice.

Festivalul a fost onorat de prezența reprezentanților celor șapte Despărțăminte ASTRA, reuniți în cadrul lucrărilor ASTRA Lăpușeană, confirmând continuitatea unei tradiții care, de peste un secol și jumătate, cultivă educația, limba română și conștiința națională.

Prestigiul manifestării a fost întregit de activitatea juriului, prezidat de profesorul universitar Gheorghe Glodeanu, de lansările editoriale și de întâlnirea cu sculptorul Alexandru Perța-Cuza, artist care demonstrează, prin fiecare lucrare, că lemnul poate deveni rugăciune, simbol și poezie.

Un moment de o rară frumusețe l-a reprezentat prezența celei mai tinere participante la lucrările ASTRA Lăpușeană, Ana Stan, dovadă că viitorul culturii începe acolo unde copiii învață să iubească tradiția.

Pelerinajul la Mănăstirea Rohia și întâlnirea cu universul spiritual al lui Nicolae Steinhardt au oferit participanților un răgaz de reculegere și reflecție, acolo unde credința și cultura se întâlnesc firesc.

Gala Premiilor a încununat zilele de sărbătoare, iar recitalul extraordinar al sopranei Paula Crișan a înălțat emoția până la dimensiunea artei pure. Vocea sa a fost asemenea ultimei strofe a unui poem pe care nimeni nu și-ar fi dorit să-l încheie.

La Târgu Lăpuș nu s-au oferit doar premii. S-au întâlnit destine, s-au născut prietenii, s-au consolidat punți între generații și între popoare, iar cultura și-a reafirmat puterea de a uni ceea ce timpul și distanțele încearcă uneori să despartă.

Poate tocmai de aceea, Zilele Iei, Zilele Poeziei nu mai sunt doar un festival.

Au devenit o stare de spirit, o lecție despre demnitate culturală și un reper al României profunde, acolo unde ia nu este doar veșmânt, ci memorie, poezia nu este doar literatură, ci respirația unui popor, iar cultura rămâne cea mai sigură cale prin care o națiune își păstrează sufletul viu.

De Gina Artenie

 8 iulie 2026

Conform noului Cod silvic, nu mai pot fi angajați ca pădurari cei care au absolvit un curs de 3 sau 6 luni.

Articolulul 13 e clar: „Persoanele încadrate pe post de pădurar după intrarea în vigoare a prezentei legi trebuie să fie absolvenți ai unei unități de învățământ acreditate conform dispozițiilor Legii învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, cu absolvirea studiilor liceale sau postliceale de specialitate”.

Apăruseră o mulțime de firme care aveau în ofertă calificarea de pădurar, pe lângă cea de zidar, măcelar sau sudor.

Unele au și acum.

Și tot acum, la oportunități de angajare scrie, la unul dintre aceste centre: „Cu un certificat de pădurar, vei putea lucra într-o varietate de domenii, de la gestionarea pădurilor statale la activități de protecție a mediului în diverse instituții și organizații”.

Și, ceva mai jos:

„După absolvirea acestui curs, vei putea lucra în diverse domenii, inclusiv în administrarea pădurilor publice și private. Vei putea gestiona resursele forestiere, asigurându-te că pădurile sunt exploatate sustenabil.”

Am sunat la această firmă și i-am întrebat dacă sunt la curent cu noutățile din Codul silvic. Au spus că sunt. Și că le comunică celor interesați că nu se mai pot angaja într-un ocol doar cu acest curs. Cu toate acestea, au cursanți. „Pe cei care fac licee silvice”, ni s-a spus…

Un astfel de curs durează 720 ore (240 ore teorie și 480 ore practică).

Oferta sună foarte bine:

„De ce să urmezi acest curs?

Participând la acest curs, vei învăța abilități esențiale pentru protejarea și administrarea resurselor forestiere, într-un context ecologic și sustenabil.

Printre beneficiile acestui curs se numără:

Formare completă: Cursul îți va oferi o bază solidă de cunoștințe teoretice și abilități practice pentru a deveni un profesionist în domeniul pădurilor.

Certificare oficială: La finalizarea cursului, vei obține un certificat de calificare în „Pădurar”, recunoscut pe plan național, care îți va atesta competențele profesionale”.

Costă 2.100 de lei.

O paralelă

Cineva care a urmat un astfel de curs înainte de schimbarea Codului silvic nu mai are ce face azi cu acea diplomă, în caz că nu s-a angajat deja undeva. Atunci când a făcut cursul – și l-a plătit – nu exista această limitare. Probabil că în cazul unui proces ar avea câștig de cauză, din moment ce colegii săi lucrează în ocol și el nu poate, pentru că a amânat momentul angajării din diverse motive obiective.

Pe de altă parte, dacă un pădurar cu calificare la un astfel de centru lucrează într-un ocol și vrea să se mute în altul, nu mai poate: legea nu mai permite angajarea lui, că nu are studii. Deși „era bun” până acum…

Dincolo de acest aspect, însă, e interesant de făcut o paralelă. Ministerul de Interne organizează campanii de recrutare „din sursă externă”. Acest lucru înseamnă pregătirea unor documente, susținerea unor probe fizice și teroretice și apoi „calificarea” la o școală de agenți de poliție, timp de 3 luni. După care persoana respectivă devine agent de poliție cu atribuții în protejarea bunurilor și chiar vieții oamenilor.

Ceea ce la pădurari nu mai este posibil…

Schimbarea, apreciată de cei din sector

Toți cei cu care am discutat acest subiect spun că măsura e foarte bună. Poate exista, desigur, și o altă explicație: cei care au creat noul Cod silvic sunt profesori universitari și și-au asigurat cumva „pepiniera” de viitori studenți. Pentru că mai repede face facultate un tânăr absolvent de liceu decât un bărbat trecut de 40 de ani care urmează un curs de pădurar…

Robert Andras, Ocolul silvic Zetea: Cine spune că știe totul în silvicultură, greșește

Șeful de ocol de la Zetea e unul dintre cei mulțumiți că nu vom mai avea pădurari cu curs de trei luni.

„Acele cursuri nu sunt suficiente, e nevoie de cel puțin patru ani. Pentru că nu poți în 3 luni să înveți 50 de specii de gândaci, de fluturi, plante, cubaje, plantare, pedologie, climatologie. Eu am făcut liceu silvic și facultate de silvicultură, am 32 de ani de experiență în sector și vă spun că tot nu știu tot. Și sunt momente când îmi întreb colegii. Cine spune că știe totul despre silvicultură greșește”.

Silviu Geană: Aparent, profesionalizăm sectorul. În realitate, avem o problemă

Chiar dacă sună bine să ai un sector în care oamenii au absolvit forme de învățământ de lungă durată, în realitate tabloul e destul de sumbru. Liceele silvice sunt la un pas de moarte clinică. Dacă acum 10 ani la Colegiul silvic Brănești erau 4 clase de silvicultură, azi abia încropesc una. De altfel, unele licee silvice au fost și comas ate cu alte unități de învățământ, pentru că nu aveau destui elevi.

„Tinerii nu mai sunt interesați de silvicultură, chiar și cei care fac liceul silvic. Apoi, după absolvire, unii merg la facultate, nu se fac pădurari. După facultate, nu poți lucra ca pădurar… Se scot posturi la concurs și nu are cine să le ocupe.

Aparent, profesionalizăm sectorul. Ridicăm ștacheta. În realitate, avem o problemă. Ce te faci când gestionezi un ocol cu zeci de oameni? Se tot împart cantoanele, numai că legal nu poți plăti în plus pe cel care muncește în plus. Sunt șefi de ocol care se gândesc cu groază că le mai iese câte un om la pensie”, explică liderul Federației Silva, Silviu Geană.

Sursa: https://dinpadure.ro/?amp=1

9 iulie 2026

de Magdalena Lukic

La Băile Herculane, în perioada 2–3 iulie, s-a desfășurat conferința „Diaspora 360° – Resurse, provocări și oportunități”. Evenimentul a fost organizat de AIRC – Asociația de Cultură Iordaniano-Română, condusă de președinta Geanina Abul-Haija, cu sprijinul Primăriei orașului Băile Herculane, reprezentată de primarul Gheorghe Orza.

Alături de participanți din numeroase regiuni ale României, la conferință au fost prezenți invitați din Spania, Italia, Germania, Franța și Albania. Serbia a fost reprezentată de dr. Ivica Glišić, participant în cadrul unuia dintre panelurile conferinței.În cadrul evenimentului au avut loc mai multe sesiuni de dezbateri dedicate unor teme de actualitate: „Politici publice, cooperare și viitor”, „Turism & Antreprenoriat – Diaspora investește în România”, „Sănătate/Medicină” și „Educație și Cultură – Cultura ca punte între România și diaspora”.

În cadrul panelului dedicat culturii, la care au participat reprezentanți ai țărilor menționate, a luat cuvântul și dr. Ivica Glišić. În calitate de director al Festivalului Internațional al Românilor din Balcani „Joc Românesc” din Jitcovița, acesta a vorbit despre importanța organizării festivalurilor și a manifestărilor culturale ca modalitate esențială de păstrare a limbii și culturii române. Totodată, el a subliniat că este important să fie sprijinite cât mai multe ansambluri folclorice, asociații culturale, biblioteci și manifestări dedicate tradițiilor românești, deoarece acestea sunt locurile în care comunitatea se întâlnește, își păstrează identitatea și transmite valorile sale noilor generații.În calitate de președinte al Forumului European pentru Istorie și Cultură – filiala din Serbia, dr. Ivica Glišić a evidențiat rolul culturii, care unește oamenii și reprezintă una dintre cele mai puternice punți între România și diaspora.

Ca persoană implicată atât în plan teoretic, cât și practic în domeniul culturii și al patrimoniului, dr. Glišić a vorbit despre necesitatea unei comunicări permanente, a întâlnirilor și a schimbului de experiență între comunitățile de români din Serbia – atât din Voivodina, cât și din estul Serbiei – precum și cu instituțiile culturale din România și din alte țări. „Epoca digitală ne oferă noi oportunități. Putem dezvolta platforme digitale pentru învățarea limbii române, arhive digitale ale patrimoniului cultural și proiecte care să apropie tinerii într-un mod atractiv și modern”, a declarat dr. Ivica Glišić, subliniind rolul noilor tehnologii în conservarea patrimoniului cultural și lingvistic.
La finalul intervenției sale, doctorul în istorie Ivica Glišić a transmis că a venit timpul ca ideile să fie transformate în acțiuni concrete și ca toate instituțiile și organizațiile implicate să colaboreze pentru elaborarea unor proiecte comune, menite să consolideze legăturile dintre România, diaspora și comunitățile istorice românești.

Jasmina GLIŠIĆ

Articolul îl puteți citi în numărul din 11 iulie 2026

9 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri culturale.

Întâlnire cu membrii Cenaclului „Lira” din Oțelu Roșu, coordonatoare: Didina Curea.

Expoziție de artă plastică „Mandale” de Didina Curea.

 

 

 

 

9. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kulturelle Dialoge.

Begegnung mit dem Literatur- und Kunstkreis „Lira“ aus Ferdinandsberg, Koordination: Didina Curea.

Kunstausstellung: „Mandala” von Didina Curea.

 

Dă clic pentru a accesa wp-1783542047494.pdf

De curând, la editura TIM din Reșița a văzut lumina tiparului un nou număr din revista de cultură, artă și spiritualitate „Bocșa culturală”, publicație aflată în cel de-al 27-lea an de apariție neîntreruptă.

Fiind un periodic cu apariție trimestrială, numărul 2 pe anul 2026 cuprinde în special evenimentele importante desfășurate la Bocșa (sau cele care au tangență cu Bocșa) din  perioada aprilie-mai -iunie 2026, astfel revista devenind o însemnată pagină de istorie culturală a locului.

Editorialul este semnat și de această dată de directorul instituției și aduce în atenție evenimentele desfășurate cu prilejul Zilei Banatului Montan – atât la Bocșa, cât și la Reșița sau București – deoarece nu greșim dacă afirmăm că personajul principal al acestui eveniment l-a constituit orașul Bocșa!

În paginile revistei sunt descrise – unele mai în detaliu, altele mai succint – activități de referință pentru orașul Bocșa, unele devenind brand al locului prin importanță și unicitate: concertul din cariera de piatră, concursul de creații literar-artistice „Gânduri către Dumnezeu”, simpozionul „La o cafea cu scriitorii. Sub zodia Vărsătorului”, ediție care l-a avut invitat de onoare pe istoricul Sorin Șipoș, prorectorul universității din Oradea, concertul pascal „Lumină din lumină” care în acest an a avut-o invitat special pe cunoscuta soprană Mediana Vlad; recital Natsumi Kuboyama, sunt doar câteva dintre evenimentele de excepție desfășurate în această perioadă la Bocșa, evident, culminând cu inaugurarea muzeelor: Constantin Lucaci, Constantin Gruiescu și Casa Etnografică.

Nu mai puțin importante sunt și alte activități consemnate în revistă: precum Ziua bibliotecarului, Ziua artei, Gala de Folclor și Gala UARF de la București unde Bocșa s-a regăsit între premianții edițiilor, dar și un eveniment interesant și atractiv, și acesta menit să promoveze cartea, oamenii talentați, precum și poezia eminesciană, dar și locurile de atracție turistică din Bocșa, și anume lansarea cărții și vernisajul artistului plastic Nicolae Potocean, pe Aleea cu Tei de la Bocșa Izvor, alături de un recital poetic din versurile lui Mihai Eminescu, susținut de elevi din Bocșa și Măureni – Șoșdea.

Revista „Bocșa culturală” deține câteva rubrici bine primite de către public: literatura – rubrică în care semnează scriitori importanți precum Costel Stancu, Iulian Barbu, Radu Theodoru, Titus Suciu, Adrian Dinu Rachieru, Nicoleta Surdei, Hans Dama, Simion Dănilă, Ben Todică, Traian Vasilcău, Iosif Băcilă, Mariana Pâșlea, Ion Grecu, Tibi Gosav, Ionel Bota, dar și tânărul Paul Maricuțu; viața cărților – o rubrică a cronicilor de carte susținută în special de scriitorul Cristian-Paul Mozoru; să vorbim corect românește! – rubrica îndrăgită de mulți cititori și susținută de dna. prof. Stela Boulescu; rubrica de religie susținută de Roxana Novacovici și intitulată „Cuvântul, potecă spre cer”; o rubrică de dezvoltare personală intitulată„Crâmpeie de gând” și susținută de prof. bocșean Ioan Mureșan; o rubrică dedicată dascălilor de frunte, cu studiu de caz învățător Ioan Marcu, susținută de muzicologul Constantin-Tufan Stan și o rubrică valoroasă și incitantă este cea a „Poveștilor în bibliotecă” – rubrică în care Gabriela Șerban invită oameni aleși, oameni de excepție, la un ceas al mărturisirilor în bibliotecă, iar în acest număr este invitat bocșanul Remus Crețan, prof. univ. dr. la Universitatea de Vest din Timișoara.

Cu bucurie afirm că la rubrica evenimentelor adesea semnează și primarul orașului Bocșa, iar în acest număr Mirel Patriciu Pascu povestește despre evenimentele derulate la Bocșa de 1 iunie. A participat la toate, le-a susținut pe toate, astfel încât a fost cel mai potrivit în a consemna desfășurarea lor!

Din păcate, rubrica „In memoriam” este în fiecare număr actualizată, iar în acest număr ne luăm rămas-bun de la scriitorul Simion Dănilă, prieten și colaborator al bibliotecii bocșene, plecat de curând la cele veșnice.  

Și acest număr al revistei „Bocșa culturală” este unul bogat și cu un conținut foarte variat. Evident, nu am reușit să cuprindem toate materialele primite și propuse, cele 44 de pagini ale revistei fiind insuficiente, dar lucrările care suportă amânare vor apărea în viitoarele numere.

Trebuie să menționez că pentru copertă am ales un tablou realizat de artistul plastic bocșan Aurica Boboescu, reprezentând o fată care citește pe unul dintre dealurile Bocșei.

Cum spuneam, consider că și acest număr 2 pe anul 2026 al revistei „Bocșa culturală” își îndeplinește misiunea: aceea de a prezenta cititorilor activitatea culturală dintr-o anume perioadă a orașului, de a promova locuri, oameni, fapte, de a susține tinerii talentați și, mai ales, de a promova cărți și scriitori!

Mulțumim tuturor celor care, într-un fel sau altul, fac parte din această inimoasă echipă „Bocșa culturală”!

Războaiele austro-turce reprezintă una dintre cele mai dense și dramatice pagini din istoria Europei Centrale și de Sud-Est. Acest conflict secular a redesenat hărțile, a mutat granițe și a influențat profund destinele popoarelor din această parte a lumii, inclusiv al celor din provinciile istorice românești.

Datorită așezării sale geografice, în aceste războaie Mehadia a avut un rol absolut strategic, de prim rang, devenind o adevărată poartă militară, precum și un punct cheie de dispută între cele două mari imperii.

Pentru austrieci, Mehadia era prima linie de apărare care trebuia să blocheze pătrunderea armatelor otomane venite de la Dunăre spre interiorul imperiului. Pentru turci, ea reprezenta avanpostul ideal pentru a lansa incursiuni de pradă sau campanii majore în Banat și Transilvania. Din acest motiv, cine stăpânea Mehadia și fortificațiile ei controla întregul trafic militar și comercial de pe acest culoar.

Cele mai importante războaie purtate între habsburgi și otomani în această epocă sunt:

– Războiul din 1683–1699 (Marele Război Turcic) – Habsburgii anexează Ungaria, iar Principatul Transilvaniei intră oficial sub controlul Vienei, statut consfințit prin Pacea de la Karlowitz (1699).

– Războiul din 1716–1718 – Austria anexează Banatul Timișoarei și Oltenia. Începe colonizarea intensă a Banatului cu șvabi. Războiul s-a încheiat prin Pacea de la Passarowitz (1718), moment în care Mehadia intră oficial sub administrație habsburgică.

– Războiul din 1735/1737–1739 – Austria a intrat în război ca aliată a Imperiului Rus. De data aceasta, campania habsburgică a fost un eșec militar major. În acest context, Austria a fost obligată să restituie Oltenia către Țara Românească (aflată sub suzeranitate otomană) și Belgradul către turci.

S-a încheiat prin Pacea de la Belgrad (1739).

– Războiul din 1788–1791 – s-a purtat în paralel cu războiul ruso-turc.

În urma acestui război, frontierele au rămas în mare parte neschimbate, marcând sfârșitul marilor războaie austro-turce. S-a încheiat prin Pacea de la Sviștov (1791)

În istoriografia militară, deși Culoarul Timiș-Cerna a fost măcinat de zeci de ciocniri și hărțuieli de mai mică amploare, la Mehadia s-au dat trei mari bătălii efective, majore și consemnate ca atare în rapoartele de război ale vremii.

1. Bătălia din 15 iulie 1738. Iată pe scurt principalele evenimente și deznodamantul luptelor:

O armată otomană masivă a pătruns prin defileu, încercând să deschidă drumul spre Caransebeș. Trupele austriece au încercat cu disperare să țină linia de apărare din vale. Deși trupele imperiale (inclusiv liniile de grenadieri) au luptat cu îndârjire și s-au regrupat inclusiv folosind vechile ziduri ale castrului roman ca sprijin defensiv, presiunea turcească a fost mult prea mare. Austriecii au fost înfrânți, iar Mehadia a fost cucerită, jefuită și incendiată, căzând pradă distrugerilor.

2. Bătălia din 17–28 august 1788.

Aceasta a fost consemnată de istorie că o bătălie de uzură extrem de violentă, întinsă pe mai bine de zece zile. Armata otomană de aproape 70.000 de oameni, condusă direct de Marele Vizir Koca Yusuf Pașa, a atacat tabăra fortificată a corpului habsburgic condus de generalul Wilhelm von Wartensleben. Luptele au debutat pe 17 august cu un atac turcesc respins la „Lazu Mare”. Însă, pe 25 august, grosul armatei otomane a început un bombardament masiv de artilerie. Pe 28 august, turcii au concentrat toate forțele pe flancul stâng imperial, distrugând fortificația apărată de regimentul Lattermann. Pentru a nu fi încercuit și atacat din spate, Wartensleben a fost silit să ordone o retragere generală în noaptea de 29 august spre Caransebeș. A fost o victorie otomană răsunătoare.

3. Bătălia din august 1789. 

La doar un an de la înfrângerea dezastruoasă a austriecilor, frontul s-a întors. Corpul imperial condus de Feldmareșalul Charles Joseph de Croix, contele de Clerfayt, a pornit o contraofensivă fulminantă pentru eliberarea sudului Banatului. Confruntarea decisivă a avut loc în a doua jumătate a lunii august (în jurul datelor de 17-23 august) în valea Mehadiei și la Jupalnic. De data aceasta, tactica austriacă a funcționat impecabil. Clerfayt a zdrobit armata otomană, i-a alungat pe turci din fortificațiile din Cheile Mehadiei și i-a împins definitiv dincolo de Dunăre, eliberând definitiv culoarul.

Din păcate aceste războaie au adus populației de aici perioade de groaznică suferință, sărăcie și, odată cu ele, o nemaiîntâlnită pustiire a Mehadiei. Toate acestea au fost provocate, pe lângă confruntările armate, și de desele invazii turcești. Distrugerile lăsate în urmă de război și de desele invazii turcești sunt evocate dramatic de istorici și de cronicarii vremii:

„1738 Mai 20-24, Paşa Omir atacă Mehadia apărată de colonelul Piccolomini cu 1200 soldaţi şi 12 tunuri, care la 28 Mai capitulează sub condiții onorifice. Turcii înaintează spre Caransebeş. Austriecii îi întâmpină şi să dă o luptă cumplită la Cornea la 4 Iulie. Turcii se retrag la Mehadia, aci lasă o garnizoană de 2000 jeniceri, 300 artilerişti sub comanda lui Ibrahim Aga, care la 9 Iulie capitulează sub aceleaşi condiţiuni ca Piccolomini. Lasă în mâinile austriecilor, în „Şanți” (Fortul Schanzen” n.n.) 8 tunuri, cai, boi, bivoli. alimente și corturi multe, ear în fortul „Sf. Andrei” 4 tunuri şi alimente.

Dela Toplet, Austriecii sunt siliți să se retragă. Trec prin Mehadia și lasă aci pe colonelul Bärenklau ca să apere retragerea lor. La 15 Iulie, Turcii earăşı atacă fortul „Sf. Andrei” de 3 ori și l’au cucerit numai atunci, când un detaşament urcând muntele, „Străjoţi”, s’a lăsat târâşi în jos cu iataganul în gură, iar în mâini cuţit şi pistol şi intrând prin laturea dinspre munte, omorâră pe 1 căpitan şi 100 soldaţi cari se găseau aci. Porniră atacul contra „Şantului” dar după 4 asalturi neizbutite şi pornite dela Bănoţi şi Băcşineți fură răspinşi, lăsând în Belareca peste, 2000 de morţi. Noaptea Turcii se retrag la Orșova. La 17 Iulie, Turcii atacă din nou Mehadia cu o oaste de 30 000, о сuceresc și înaintează victorioşi spre Caransebeş.

1739 Sept 1, Se încheie pacea dela Belgrad cuprinzând între alte condiţiuni de ale Turcilor şi abaterea râului Cerna pe apeductul zidit care se mai vede la Topleți; dărâmarea forturilor din Mehadia, cari s’au executat de abia în anul 1752. (se pare că această condiție a fost pusă inclusiv pentru fortificația de pe dealul Grad n.n.)” 

_____________

„1788 August 18-29, Se dau lupte înverșunate la „Ceplea“ și „Lazu mare“, între oastea turcă și cea austriacă d’npreună cu „grănicerii“ de sub comanda gener. român Papilla. La 17 August Turcii intră biruitori în Mehadia, tranformând biserica românească în magazie de bucate, iar biserica nemțească în grajd. La 19 Oct., Turcii se retrag din Mehadia, lăsându-o în prada flăcărilor mistuind toate clădirile. 

1789 La începutul lunei August, Turcii ocupă din nou Mehadia, iar la 28 August în lupta de pe „Câmpul Lung“ sunt bătuți și respinși cu mari pierderi de Austrieci și „grănicerii“ sub comanda gener. Clerfaiyt. În luptele anilor 1788 și 1789, s’au distins cu deosebită bravură grănicerii noștri. Hartele luptelor din 1738, 1788 și 1789 le avem în copii. Iată ce scrie în cronica sa învățatul protopreu al Mehadiei Nicolae Stoica nobil de Hațeg asupra priveliștii acestei comune distrusă de Turci și de război: „În Mehadia, păreții bisericii încă calzi erau, plațele caselor arse, dela intrarea Turcilor de 2 luni cu știr și lobodă mare crescute, nu se cunoșteau… Locuitorii satelor dela Ogradena până la Rășava, Topleți, Peceneșca, Mehadia, Iablanița, Petnic în Almăj, și cvartire 2 ani fiind, altora lucrau de a se hrăni de foamete cu poame ce rămaseră și cu pădurețe o stâmpăra, de se întâmpla vr’un mort sape n’aveau de al îngropa, pomene, praznice, nunțile de tot încetase, boi de a ara nu erau … în locul caselor arse de Turci bordee mici în pământ își săpară, cu lobodă, știr și cu boz le acoperiră, însă nu numai de șocați și de fiară sălbatice, ce se înmulțiseră nu se odihnea … dudău pădurii era așa de mare că satele nu se vedeau, nu e câne nu e mâță, nu e porc, nici vacă nici vițel; feciorii mari ce fugiseră în Almăj, ce veniră, locul satului sau al cășii nu l-au cunoscut, în loc de a auzi cocoșul cântând, auziau lupii urlând… și pe copiii de 5–6 ani dela un bordeiu la altul prin marea pădure mumânele îi pierdea … Băile de frica fiarelor 5 ani rămaseră pustii și abia maiorul George Duca cu oamenii săi deschise calea într’acolo”.

Pe lângă aceste trei bătălii de mari proporții, Mehadia a fost martora a sute de acțiuni de gherilă și hărțuieli zilnice purtate de companiile Regimentului de Grăniceri (în special după anul 1768), care aveau rolul de a bloca trecătorile strâmte prin ambuscade și puncte de veghe fortificate – cum este Fortul Schanzen (Șanți).

În marele atlas al războaielor austro-turce, Mehadia a fost un pilon defensiv de sacrificiu. Ea a plătit scump tributul sângelui și al distrugerilor din cauza poziției sale, dar a fost, în același timp, scutul care a oprit de multe ori expansiunea Semilunei spre interiorul Europei Centrale. Fără controlul defensiv exercitat de la Mehadia, istoria întregului Banat și a centrului Europei, ar fi arătat, cu siguranță, cu totul altfel.

Constantin VLAICU/ UZPR Caraș Severin 

Ilustrații și Surse:

Foto 1: Bătălia de la Muhadiye (Mehadia) 1738. Sursa: forum.turkmmo.com

Foto 2: Bătălia de la Mehadia, „lângă Lazul Mare” (august 1788). „Sieg der Oesterreicher über die Türken im Mehadin Thale bei Lasmare… im Jahre 1788”. Colecția militară Anne S.K. Brown, Brown University Library / Wikipedia.

Note text: Extrase preluate din „Cronica Mehadiei” (Coriolan I. Buracu, 1924), „Războiul Austro-Turc din Banat (1788-1790)” (Bujor Surdu, 1967) și Cronica lui Nicolae Stoica de Hațeg.

 de eCronica

 08/07/2026

Mario Balint

Este foarte răspîndită ideea că terorismul nu poate fi definit! Înlocuitor al romanticei guerilla (Che Guevara nu mai e la modă!), mijloc de exprimare al celor slabi, activitate alternativă la diplomaţie, termenul îi denumeşte pe opozanţii oficiali ai unor regimuri. Ca şi „fascist”, „terorist” poate desemna pe oricine. Eduardo Galeano scria în „Venele deschise ale Americii Latine” (Ed. Politică, 1983, pag. 329): „Dependenţa nu încetează, îşi schimbă doar substanţa şi strategiile… invazia modelelor culturale ale metropolei prin mass-media, transplantul cultural, asistenţa financiară sub mantia căreia se ascund multe pumnale strălucitoare, devin prioritare, cum prioritară devine organizarea internaţională a inegalităţii culturale şi economice. Subdezvoltarea latino-americană este o consecinţă a dezvoltării altora, că noi, latino-americanii sîntem săraci, deoarece pămîntul pe care călcăm este bogat şi că locurile binecuvîntate de natură au fost blestemate de istorie”.

Galeano, un intelectual de marcă, cu acces la educaţie, ştiinţă şi cultură, la tiparniţe şi mass-media, la avantajele economice ale societăţii de consum, dă glas frustrărilor unei întregi naţiuni, mari cît un continent, cu un trecut şi o cultură puternice şi comune. Dar şi cu frustrări pe măsură născute din secole de colonialism, uneori sălbatic, care a lăsat în urmă state independente sărace şi îndatorate. Această „reţetă de succes” a fost aplicată şi în alte colţuri ale lumii. Africa, pe care profesorul american Thomas Barnett o numeşte „centrul prăpastiei” (T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, http://www.nwc.navy.mil/newrulesets), este continentul cel mai devastat de colonialismul ultimelor două secole. Evident, Orientul Mijlociu suferă din aceleaşi cauze: sfîrşitul Primului Război Mondial a dus, invariabil la smulgerea „hălcilor mari şi suculente” din „trupul bolnavului Europei”, fostul Imperiu Otoman, fără a se ţine cont de interesele indigenilor. Acest asediu economic şi cultural a culminat, în 1948, cu înfiinţarea Statului Israel care a declanşat „rezistenţa generaţiilor” în Orientul Mijlociu. Aceste frustrări, cumulate cu privaţiuni, activitate infracţională, temperament, dau naştere la terorism. În România, frustrările unei generații se distribuie către partide și grupări naționaliste moderate.

Culturile împart valorile şi motivează indivizii să acţioneze într-un mod ce pare iraţional pentru observatorii externi. Alienarea vieţii este o caracteristică culturală care are un impact deosebit asupra terorismului. În societăţile în care indivizii se identifică unui grup, apare dorinţa de autosacrificare, rar întîlnită în altă parte. Un factor cultural major îl reprezintă percepţia celor din afară care ar putea ameninţa suveranitatea grupului etnic. Teama de exterminare culturală poate conduce la o violenţă iraţională! Vasile Simileanu (ASIMETRIA FENOMENULUI TERORIST, Ed. TOP FORM, 2003, pag. 114) este de părere că toţi oamenii devin sensibili cînd le sînt ameninţate valorile cu care ei se identifică: limbă, religie, pămînt natal. Potrivit lui Cristian Barna (JIHAD ÎN EUROPA, Ed. TOP FORM, 2008, pag. 17), apariţia statului-naţiune, ca mod definitoriu de viaţă, „adică organizarea oamenilor în comunităţi imaginate atît în minte cît şi pe hartă” a generat secularismul, prin separarea bisericii de stat, în lumea creştină şi prin colonizări şi cuceriri succesive, în restul lumii. Topit într-o raţionalitate tehnocrată şi ştiinţifică, preocupat să-şi gestioneze coloniile, secularismul a denunţat religia ca fiind iraţională, tradiţionalistă şi, în consecinţă, anti-modernistă! Asta nu oprește grupările naționaliste să redescopere religia ca un centru coagulant al energiilor. Întoarcerea la religie și la un singur Dumnezeu, creștin și european, plasează grupările naționaliste românești alături de cele europene, ca elemente de opoziție împotriva elitelor globaliste.

În zilele noastre, sub asaltul haosului și decerebrării globale/ care nu este globalism, sau nu în definiția clasică a acestuia!, românii și europenii sînt martori pasivi la destrămarea civilizaţiei şi instituţiilor creștine, baza morală spulberîndu-se şi generînd un sentiment de instabilitate, perceput individual de un individ aflat permanent sub sentimentul de frustrare în faţa consecinţelor colonizărilor, brutale şi traumatizante în ultimii 30 de ani, a crizelor identitare în rîndul populaţiei, a decuplării elitelor ce permit globalizarea, economică, în primul rînd. Fără să reacționeze defel, cu atît mai mult violent sau terorist!

Din punct de vedere al securităţii societale, Ionel Nicu Sava (STUDII DE SECURITATE, Ed. Centrul Român de Studii Regionale, 2005, pag. 277) este de părere că terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat. Este o filosofie, o credinţă şi se bazează pe un sistem selectiv de valori. Potrivit lui Simileanu (op.cit. pag.18), secolul 21 va fi secolul fragmentării statelor naţionale, al transformării lor instituţionale şi structurale, al regionalizării şi etnicizării lor, al recunoaşterii particularismelor. Odinioară, statul asimila. Astăzi, el purifică! Ca urmare a proceselor de dislocare socială şi naţională, determinate de globalizare şi de integrarea europeană (în cazul Europei!), majorităţile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minorităţile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste!

https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/ads?client=ca-pub-2627603242867651&output=html&h=50&slotname=4047860108&adk=2408448026&adf=3936086412&pi=t.ma~as.4047860108&abgtt=1&w=320&lmt=1783519244&rafmt=12&format=320×50&url=https%3A%2F%2Fecronica.ro%2Farhive%2F7177%3Ffbclid%3DIwY2xjawS7N1hleHRuA2FlbQIxMQBzcnRjBmFwcF9pZAwzNTA2ODU1MzE3MjgAAR61YZl9DDWbg6ehxlMAq8gLp4d-C4YJldr00lWfgFfK4T6GIIFQXoVp40_Teg_aem_Zt-TG5Ov1d4kxs9e4hJjCQ&asro=0&aimartd=4&aieuf=1&aicrs=1&uach=WyJBbmRyb2lkIiwiIiwiIiwiIiwiIixudWxsLDEsbnVsbCwiIixudWxsLDBd&dt=1783519244087&bpp=1&bdt=1343&idt=798&shv=r20260706&mjsv=m202607010101&ptt=9&saldr=aa&abxe=1&eoidce=1&prev_fmts=0x0%2C320x50&nras=1&correlator=622240390690&frm=20&pv=1&u_tz=180&u_his=1&u_h=946&u_w=424&u_ah=946&u_aw=424&u_cd=24&u_sd=2.55&dmc=8&adx=52&ady=7109&biw=423&bih=802&scr_x=0&scr_y=0&eid=42533293%2C95390277%2C31061690&oid=2&pvsid=1631668197057892&tmod=384601972&uas=0&nvt=1&ref=https%3A%2F%2Flm.facebook.com%2F&fc=1920&brdim=0%2C0%2C0%2C0%2C424%2C0%2C424%2C803%2C423%2C802&vis=1&rsz=o%7C%7CeEbr%7C&abl=CS&pfx=0&fu=256&bc=31&bz=1&pgls=CAEaBTYuOS40~CAEQBg..&bisch=0&blev=0.49&ifi=3&uci=a!3&btvi=1&fsb=1&dtd=899

În ultimul timp, procesul de globalizare economică şi regionalizare, au generat, în rîndul populaţiilor autohtone, pe sentimentul înstrăinării teritoriale sau sociale, dispariţia minorităţilor naţionale, degradarea condiţiei umane, îmbogăţirea exagerată a unor cercuri şi influenţarea unor grupări politice naţionale, toate pe fondul respingerii dogmaticii occidentale.

La acest început de mileniu, caracterizat prin radicalizare şi violenţă în politică, revenirea la naționalismul identitar nu reprezntă doar „o formă mai concretă şi mai zgomotoasă” de politică. Majoritatea cercetătorilor sînt de acord că: decizia oamenilor de a se angaja în extremism este aproape mereu precedată de o „criză”, care îi îndeamnă către o reconsiderare a statutului lor în societate, a atitudinii politice şi religioase, şi chiar o reevaluare a sinelui; „evenimentele catalizatoare” sînt decisive în facilitarea tranziţiei de la membru al unei simple grupări nemulţumite, la statutul de extremist.

Imaginea featured e realizată cu asistența AI

 

8 iulie 2026, ora 17.30, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri literare.

Prezentări de carte: Viorica Bălteanu, „Stropi de soare / Stille di sole“ & „Prier cu funigei / Aprile dai fili vaganti di ragno”, Editura „Junimea” Iași, 2025 respectiv 2026.

Expoziție de grafică Răzvan Andrei Bancilă (Timișoara).

 

 

 

8. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Literarische Dialoge.

Buchpräsentationen: Viorica Bălteanu, „Stropi de soare / Stille di sole“ (= „Sonnenstrahlen”) & „Prier cu funigei / Aprile dai fili vaganti di ragno” (= „April mit umherirrenden Spinnfäden”), Verlag „Junimea” Jassy, 2025 bzw. 2026.

Graphik-Ausstellung des Künstlers Răzvan Andrei Bancilă (Temeswar).

 

07.07.2026

Sorin Despot

European Writers’ Council solicită Comisiei Europene opt măsuri concrete pentru protejarea drepturilor autorilor în contextul inteligenței artificiale generative.

Contents

• Principiul ART: cadrul minim al unei relații corecte între autori și tehnologie
• Cele opt cerințe ale EWC către Comisia Europeană
• De ce contează aceste cerințe pentru scriitori
• O miză europeană, dar și una românească
• Fără AI fără ART

Într-un moment decisiv pentru viitorul dreptului de autor în Europa, European Writers’ Council a transmis Comisiei Europene un răspuns ferm la consultarea privind revizuirea cadrului european de copyright: nu poate exista utilizare legitimă a operelor scrise de sistemele de inteligență artificială fără autorizare, remunerare și transparență.

Acest principiu, formulat de EWC sub acronimul ART — Authorisation, Remuneration, Transparency — concentrează una dintre cele mai importante mize culturale și juridice ale prezentului. Literatura, traducerea, eseistica, critica, poezia, cărțile pentru copii sau lucrările academice nu pot fi tratate ca simple seturi de date. Ele sunt opere protejate, rezultate ale muncii intelectuale, ale experienței, ale responsabilității culturale și ale unei relații vii cu limba.

Documentul EWC, publicat la 1 iulie 2026, vine ca răspuns la apelul Comisiei Europene privind o posibilă modernizare a cadrului european de copyright, inclusiv în raport cu provocările ridicate de inteligența artificială generativă, licențiere, aplicarea drepturilor și remunerarea creatorilor.

Principiul ART: cadrul minim al unei relații corecte între autori și tehnologie

În viziunea EWC, orice reglementare responsabilă a inteligenței artificiale generative trebuie să pornească de la trei exigențe simple:

Autorizare: operele protejate nu trebuie folosite pentru antrenarea sau dezvoltarea sistemelor AI fără acordul autorilor și al titularilor de drepturi.

Remunerare: folosirea operelor scrise în produse și servicii comerciale trebuie să fie însoțită de plăți adecvate și proporționale.

Transparență: dezvoltatorii și utilizatorii de sisteme AI trebuie să documenteze clar sursele folosite, modul de dobândire a conținutului și exploatarea operelor protejate.

EWC a formulat acest principiu încă din documentul său privind cele zece principii pentru reglementarea inteligenței artificiale generative, unde afirmă explicit că orice formă de autorat (sic!) are nevoie de protecție prin ART. Răspunsul transmis acum Comisiei Europene duce această poziție mai departe și o transformă într-un set de cerințe concrete.

Cele opt cerințe ale EWC către Comisia Europeană

În răspunsul său la apelul de contribuții, EWC cere Comisiei Europene să intervină în opt direcții esențiale.

Prima cerință privește repararea prejudiciilor produse prin încălcarea drepturilor de autor. EWC solicită măsuri prin care furnizorii de sisteme AI, operatorii, colectorii de date și cei care folosesc asemenea sisteme să poată fi trași la răspundere pentru utilizarea neautorizată a operelor protejate.

A doua cerință vizează eliminarea aplicării nejustificate a excepțiilor de text and data mining în cazul inteligenței artificiale generative. Potrivit EWC, aceste excepții nu trebuie interpretate ca o permisiune generală de a folosi cărți și texte protejate pentru antrenarea AI. Organizația susține licențierea voluntară și negociabilă, cu plăți adecvate și proporționale pentru autori, fără introducerea unei noi „excepții AI” și fără scheme obligatorii de licențiere impuse autorilor.

A treia cerință este legată de transparența deplină. EWC solicită ca dezvoltatorii de sisteme AI, comerciali sau necomerciali, să documenteze sursele utilizate, modul de obținere a acestora și exploatarea operelor protejate titlu cu titlu. De asemenea, produsele AI care imită cărți sau conținut editorial ar trebui etichetate fără excepție.

A patra cerință extinde problema transparenței la toate utilizările digitale ale operelor scrise, inclusiv împrumutul digital și streamingul de audiobookuri. EWC cere ca obligațiile de transparență să fie aplicabile și față de companiile de distribuție, bibliotecile naționale sau instituțiile educaționale, astfel încât autorii să poată vedea cum sunt folosite operele lor și ce venituri generează.

A cincea cerință privește dreptul asociațiilor de autori de a oferi orientări publice privind contractele și onorariile. EWC solicită ajustarea legislației concurenței astfel încât organizațiile profesionale să poată formula recomandări și repere de negociere fără riscul de a fi tratate ca actori care distorsionează piața. Pentru autori, în special pentru cei aflați în poziții contractuale fragile, asemenea repere pot fi decisive.

A șasea cerință se referă la instituțiile de patrimoniu cultural care digitizează opere indisponibile comercial. EWC cere Comisiei să clarifice că articolul 8 din Directiva privind dreptul de autor în piața unică digitală nu permite transmiterea operelor autorilor către dezvoltatorii de AI fără consimțământul acestora.

A șaptea cerință respinge ideea că cercetarea științifică și colaborarea transfrontalieră ar avea nevoie de noi excepții de la dreptul de autor. EWC susține că mecanismele de licențiere existente pot facilita deja cercetarea și colaborarea, fără a slăbi drepturile și veniturile autorilor.

A opta cerință privește împrumutul digital realizat de bibliotecile publice, pe care EWC îl consideră deja o sursă de prejudiciu de piață pentru autori în anumite condiții. Organizația avertizează că noi excepții în această zonă ar adânci dezechilibrul existent și ar diminua și mai mult veniturile creatorilor.

De ce contează aceste cerințe pentru scriitori

Cele opt cerințe ale EWC nu reprezintă o opoziție față de tehnologie. Ele sunt, mai curând, o încercare de a păstra tehnologia într-un cadru de responsabilitate culturală, economică și juridică.

Problema centrală este simplă: dacă operele autorilor sunt folosite pentru a construi produse comerciale de inteligență artificială, autorii trebuie să știe acest lucru, să își poată exprima acordul sau refuzul și să fie remunerați corect. În lipsa acestor condiții, dreptul de autor devine o protecție formală, greu de aplicat, iar munca intelectuală este mutată într-o zonă de extracție invizibilă.

Mai grav, lipsa etichetării și a transparenței poate afecta nu doar veniturile autorilor, ci și încrederea publicului în carte, traducere, critică și producția editorială. Un text generat automat, o traducere realizată fără licență, o carte care imită formele editoriale consacrate sau un conținut construit pe opere protejate nu pot circula într-un spațiu cultural sănătos fără reguli clare.

O miză europeană, dar și una românească

Pentru Uniunea Scriitorilor din România, dezbaterea deschisă la nivel european are o importanță directă. Ea privește statutul scriitorului, viitorul condiției de autor, protecția muncii intelectuale și capacitatea culturii scrise de a rămâne vizibilă într-un ecosistem digital dominat tot mai mult de platforme, agregatori și sisteme automate.

România nu este în afara acestei discuții. Scriitorii români, traducătorii, criticii, eseiștii, autorii de literatură pentru copii și autorii academici sunt parte a aceleiași piețe culturale europene și se confruntă cu aceleași întrebări: cine folosește operele lor, cu ce acord, în ce scop, cu ce beneficii și cu ce obligații?

În acest sens, principiul ART oferă o formulă clară și memorabilă: acord, remunerare, transparență. El poate funcționa ca reper atât pentru politicile publice, cât și pentru pozițiile organizațiilor profesionale ale autorilor.

Fără AI fără ART

Inteligența artificială poate fi un instrument util. Poate sprijini cercetarea, accesul la informație, unele procese editoriale sau circulația textelor. Dar niciun progres tehnologic nu justifică folosirea operei scrise fără acord, fără evidență și fără plată.

De aceea, mesajul EWC este important nu doar pentru specialiștii în copyright, ci pentru întreaga lume literară europeană: viitorul digital al cărții trebuie construit împreună cu autorii, nu pe seama lor.

Fără autorizare, autorul este exclus din decizia privind propria operă.
Fără remunerare, munca intelectuală este devalorizată.
Fără transparență, dreptul de autor nu poate fi apărat efectiv.

Într-o Europă care afirmă că își protejează diversitatea culturală și lingvistică, aceste trei condiții nu sunt revendicări excesive. Sunt baza unei relații corecte între creație, tehnologie și piață.

Sau, în formula cea mai scurtă: fără AI fără ART!

Sursa:

În municipiul Brad s-a desfășurat etapa județeană a Concursului Național de Educație Rutieră pentru elevi, sub genericul „Educația rutieră-Educație pentru viață”.

Iată și clasamentul general pe echipe:

• Locul I echipajul de la Palatul Copiilor Deva-structura Brad (coordonator prof. Sava Voicu Constantin) care va reprezenta județul Hunedoara la etapa națională
• Locul II echipajul de la Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Brad
• Locul III echipajul de la Școala Gimnazială „Mircea Sântinbreanu” Brad

La individual s-au remarcat Mariș Izabela – locul I, Ioniță Silviu – locul II și Mariș Adelin – locul III, toți de la Palatul Copiilor Deva-structura Brad.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

 

 

 

 

 

Recent, membrii UZPR din filiala „Valeriu Braniște” Timiș au marcat „Ziua Ziaristului Român”, printr-o activitate mai deosebită, datorată prezenței la sediul din Bastionul Theresia din Timișoara a părintelui Daniel ALIC, doctor în Istorie și Teologie, lector universitar la Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița, cercetător științific în cadrul Institutului de cercetări socio-umane „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timișoara, departamentul de Istorie și Arheologie – domeniul Istoriei ecleziastice a Banatului. Astfel, cei prezenți au avut ocazia să urmărească expunerea cu tema „Presa bisericească din Banat. Istoric și evoluție”, bogată în detalii mai puțin cunoscute, rod al unor cercetări documentare minuțioase și a unei exemplare capacități de interpretare a datelor în contextul realităților istorice ale vremurilor trecute.

Etapele de început ale presei bisericești din Banat au fost prezentate corelate cu cele din Transilvania, având în vedere frământările comune privind dorința de devenire religioasă și etnică a românilor, manifestate mai pregnant începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, prin presiunile clerului ortodox, avându-l în frunte pe Sf. Ierarh Andrei Șaguna. Un moment fundamental s-a petrecut în 24 decembrie 1864, odată cu reîntemeierea Mitropoliei Transilvaniei, având ca eparhii sufragane, într-o primă etapă, Episcopia Aradului, iar, mai apoi Episcopia Caransebeșului (Diploma imperială din 6 iulie 1865). Din nevoia de răspândire a informațiilor bisericești și cultural-naționale, au apărut mai multe tipografii, prima la Arad, anul 1879, unde s-a editat și prima publicație bisericească „Lumina”, cu apariții bisăptămânale în perioada 13.08.1872-11.07.1975. Din 1877, Episcopia Aradului a editat revista „Biserica și Școala”, cu apariții neîntrerupte până în 1948. În Banatul istoric, oficialul de presă a Episcopiei Caransebeșului a devenit „FÓIA DIECESANĂ”, cu tipărirea primului număr în 5/17 ianuarie 1886, în propria tipografie, înființată în 2/14 decembrie 1885. Din prezentarea părintelui dr. Daniel Aron ALIC, am aflat despre valoarea dobândită de această revistă cu cea mai lungă viață din istoria presei bănățene, care a depășit aria problemelor bisericești, impunându-se ca o tribună culturală de larg interes: literatură și știință, agricultură și pedagogie, folclor și alte informații sociale. Deoarece „Foaia Diecezană” nu putea promova fățiș politica românească pentru unitatea națională, în 4/17 ianuarie 1918, ca „organ de presă complementar” , a apărut, săptămânalul „Lumina”, care titra: „Cetiți și răspândiți Lumina, foaie religioasă-culturală pentru popor”. De o importantă semnificație s-a dovedit anuarul „Calendarul Românului” apărut la sfârșitul anului 1888, publicație cu un conținut foarte variat, inclusiv anumite replici ale românilor față de întețirea măsurilor de asuprire națională instituite de regimul dualist. De remarcat longevitatea redactorului Calendarului, Iosif Traian Bădescu care a coordonat publicația în perioada 1888-1933. Au fost amintite și alte publicații bisericești, cum ar fi: „Altarul Banatului”, „Mitropolia Banatului”, „Revista preoților”, „Biserica Bănățeană”, „Duh și Adevăr”, „Almanahul Arhiepiscopiei Timișoarei”, „Învierea”. Nu au fost omise în prezentare revistele parohiale apărute în perioada 1990-2025, 16 în județul Timiș, respectiv 7 în județul Caraș-Severin.

Așa cum se întâmplă de obicei, după interesanta expunere a urmat o sesiune de dezbatere, moderată de conf. univ. CS II, dr. Ioan DAVID, președinte al filialei UZPR „Valeriu Braniște” Timiș. În primul rând, s-au făcut referiri și contribuția altor colegi de filială UZPR, respectabile fețe bisericești din județul Timiș, la dezvoltarea și eficientizarea presei bisericești din Banat.

În primul rând, s-a amintit excepționala implicare a pr.dr. Ionel POPESCU, autor a sute de articole, studii, conferințe, predici, prefețe, postfețe, recenzii, note, traduceri, interviuri, publicate în rev. „Mitropolia Banatului”, „Îndrumătorul bisericesc” și „Calendarul almanah” al Arhiepiscopiei Timișoarei, „Altarul Banatului” și „Învierea” (Timișoara), „Foaia Diecezană”, „Calendarul românului” „Biserica și Școala” (Arad); „Credința străbună” (Alba Iulia); „Floare de latinitate” (Novi-Sad, Panciova, Serbia); „Arhanghelul”, Birda; „Vatră străbună”, Giarmata Vii; „Theologos”, Analele Universității de Vest din Timișoara, Seria Teologie; „Studia Theologica et Historica Aradensia”, Arad, „Romanian Orthodox Church News”, Patriarhia Română, București; „OST-WEST”, „Europäische Perspectiven”, Freising (Germania), 2020. De asemenea, este membru în colectivul de redacție al revistei „Altarul Banatului” Timișoara (1995-prezent) și al foii „Învierea” (din 2003), coordonator al site-ului Arhiepiscopiei Timișoarei, participant la numeroase emisiuni Radui-TV Trinitas, delegat al Mitropolitului Banatului pentru relația cu presa laică; membru în Adunarea Generală a Memorialului Revoluției 17-22 decembrie 1989, Timișoara; interviuri pentru: Radio Timișoara, Reșița, Europa Nova (Lugoj), Novi Sad, Radio Deutchland, Radio Bayern, Radio Trinitas, Radio Austria-Viena, etc.

Preotul paroh (Parohia Ortodoxă Birda, Timiș), dr. Valentin Bugariu, autor al volumului „Biserică și presă în Banat” (Editura SITECH Craiova, 2015), este Redactor șef al revistei trimestriale de cultură și religie rurală, „Arhanghelul” (din 2012), membru în Colegiul de Redacție al revistei eparhiale ,,Logos” (suplimentul publicistic al studenților teologi, 1999-2001) și al publicațiilor „Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoarei (din 2016), „Anghelos” (Sânmihaiu Român), „Sfeșnicul” (Mașloc). A inițiat și condus revista parohială „Lumină lină” (2005-2011). Pr.dr. Dan D. Gârjoabă este redactor șef și fondator al revistei de spiritualitate, cultură și istorie „Anghelos”. Pr. paroh. Vasile Suciu editează revista „Vatră nouă”, a comunității locale din Giarmata Vii, cu suplimentul „Iconostas”, publicații cu apariții neîntrerupte de 27 de ani.

Nu în ultimul rând, s-a amintit de sprijinul și contribuția importantă adusă la presa bisericească inițiată la nivelul parohial, de către Asociația publiciștilor presei rurale din Banat, coordonată de un alt membru activ UZPR, prof. Ioan Traia. Prof. Gheorghe Sinescu a punctat cooperarea benefică dintre biserică și școală, mai ales în mediul rural, prin programele de cateheză organizate, stimulându-se elevii buni, prin popularizare în presa bisericească.

Jurnalistul Gheorghe Crișan a apreciat în mod deosebit valoarea cercetării expuse și a modului în care presa bisericească din Banat s-a adaptat la noile tehnologii, aducându-se aceste publicații culturale mai aproape de toate categoriile sociale.

În concluzie, de reținut rămâne exprimarea din finalul expunerii părintelui dr. Daniel Alic: „În ansamblu, presa religioasă din Banat și-a împlinit menirea. A fost mijloc de misiune a Bisericii Ortodoxe Românești, comunicare responsabilă între centrul eparhial, protopopiate și parohii, culturalizare în vremuri grele, propagarea ideilor de emancipare națională și educație pentru toate vârstele.”

Doamne, binecuvântează ziariștii români!

IOAN VASIU: Când și unde ai debutat ca jurnalist?

NICOLAE  TOMA:  Viața mea s-a schimbat în ziua de 22 decembrie 1989, ora 10 dimineața, când 30.000 de lugojeni au ales un consiliu provizoriu de conducere a orașului. Atunci am promis în fața cetățenilor că Lugojul va avea un ziar și a doua zi dimineața a apărut Ziarul „Drapelul”, practic o foaie format A 2,  față verso. Acest consiliu m-a numit redactor șef și mi-am luat misiunea în serios. Nu aveam nicio experiență jurnalistică, dar veneam dinspre literatură. Înainte de 1989 eram considerat o mare speranță și toți  așteptau să apară cărțile mele. În ianuarie 1984 am debutat cu proză sf  în revista „Magazin”, în 1985 cu scenarii radiofonice, după povestirile mele, la radio București, la emisiunea „La Steaua polară” și în octombrie 1988 cu poezie în revista „Convorbiri literare”. Primul articol l-am semnat cu numele de Nicolae Toma în numărul 2 al ziarului „Drapelul”, care a apărut în ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989. Și de atunci mi-am legat viața de jurnalism și nu pot trăi fără această pasiune. În 35 de ani mi-am construit o carieră, am urmat și studii superioare de jurnalism, am editat ziare, dar cel mai mult mi-a plăcut să fiu jurnalist de investigații, unde am avut câteva rezultate mari.

I.V.: Știu că ai pus o „piatră” de temelie la înființarea unei filiale a UZPR, în Timișoara. Te rog să detaliezi puțin.

N.T.: La îndemnul jurnalistului Dumitru Buțoi, membru UZPR, în 2018 am intrat în rândurile acestei uniuni și am adunat în jurul nostru un grup de jurnaliști. În fiecare luni ne întâlneam și dezbăteam probleme actuale, dar și pe rând, fiecare prezenta o personalitate a culturii bănățene. La constituirea Filialei am fost ales vicepreședinte și atunci am hotărât să stabilim sediu la Lugoj. În acest moment, suntem aproape 50 de membri, din care 17 sunt din Lugoj.

I.V.: De ce ai aderat la UZPR?

N.T.: Am fost membru la prima organizație a jurnaliștilor înființată în ianuarie 1990, Societatea Ziariștilor din România – SZR, din care, la propunerea lui Sergiu Andon, un grup numeros a reînființat Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. La vremea respectivă nu m-am considerat profesionist și, după o pauză de 28 de ani, am hotărât că locul meu este lângă jurnaliști. Ca vicepreședinte, m-am implicat în organizarea unor evenimente culturale și jurnalistice din Banat și în alte orașe din țară. Filiala noastră are o strânsă legătură cu românii din Banatul sârbesc. 

I.V.: Au apărut în ultimii ani tot mai multe ziare și reviste online. Crezi că presa online poate să ducă la dispariția presei tipărite?

N.T.: Asistăm la un asalt fără precedent al tehnologiei. Viața noastră se schimbă vertiginos. De la descoperirea lui Gutenberg, tiparul s-a schimbat într-o perioadă lungă de timp, asimilând câteva modificări tehnologice, dar în ultimii 35 de ani trăim schimbări fundamentale, care au indus, mai ales în rândul tinerilor, un alt mod al publicului de a se informa și astfel a apărut necesitatea presei online. Cred că presa tipărită va dispărea sub presiunea inteligenței artificiale și sub influența negativă a rețelelor de socializare, care se fac vinovate de dezinformări la nivel global.

I.V.: Unde ai lucrat în decursul anilor ca jurnalist și unde lucrezi acum?


N.T.: În perioada 23 decembrie 1989 – 28 decembrie 1997 la Ziarul „Drapelul” din Lugoj, unde am fost redactor-șef și director. În anii 2000 am fost redactor coordonator la „Atac de Banat”, reporter la „Evenimentul zilei” și redactor șef  la „Banat express”. Din 2002 până în 2012 am condus biroul de investigație la ziarul „Actualitatea”, din Lugoj. Din 2012 și până în prezent sunt redactor șef  la Ziarul „Revoluționarul”, care, după o apariție periodică tipărită din 2004, a devenit o platformă mass–media online.

I.V.: Ce proiecte mai importante ai pentru a doua jumătate a acestui an?

N.T.: Să tipăresc o carte de proză scurtă umoristică și o carte pentru jurnaliștii tineri, formată din două volume. Primul este lucrarea mea de licență „Tehnici de investigație jurnalistică” și al doilea cele mai reușite articole publicate în toți anii de când scriu la ziar.

UZPR, prin președintele său, jurnalistul Dan Constantin, a decernat unor membri ai Uniunii, implicați în susținerea și promovarea activității Asociației de Cultură ASTRA LAPUȘEANĂ, Diplome de Recunoaștere a meritelor în creșterea prestigiului presei culturale.

Nicolae Băciuț a fost cel dintâi pe lista nominalizărilor. Ne-am bucurat la fiecare ediție de prezența sa activă, implicată și susținută, ca și de o promovare intensă în paginile revistei „Vatra Veche”.