PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR٭:

 

Joi, 26 martie 2026

 

Ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, moderator Erwin Josef Țigla:

• Deschiderea celei de a XXXVI-a ediții a „Zilelor Literaturii Germane la Reșița“;
• Katharina Kilzer (Wiesbaden, Germania) împreună cu Smaranda Vultur (Timișoara) prezintă varianta în limba germană a cărții „Germanii din Banat prin povestirile lor” (Editura „Polirom” Iași, 2018), carte care va apărea în anul acesta;
• Scurte prezentări de cărți: „Patrimoniu preindustrial și industrial în România”, volumul 11, autor: dr. Volker Wollmann (Bad Wimpfen, Germania),apărută în Editura „Honterus” Sibiu, 2025 și „Das Brauwesen im Großfürstentum Siebenbürgen im Spiegel der k.k. Hofkammerakten zur Zeit Maria Theresias” (= „Berea din Principatul Transilvaniei, așa cum se reflectă în registrele Camerei Curții Imperiale și Regale din timpul domniei Mariei Tereza“), apărută 2026, autor: Traian Popescu (Höhenkirchen-Siegertsbrunn, Germania), prin Erwin Josef Țigla;
• Ana Kremm (Reșița / Sânnicolau Mare): „Când majoritarii devin minorități. Săptămânalul «Primăvara» din Sânnicolau Mare la începuturile României Mari (1921 – 1928)” – în limba română;
• Prezentare de carte prin Werner Kremm (Reșița / Sânnicolau Mare): „Großsanktnikolaus, Stadt- und Kirchengeschichte. Vom Geist des Ortes, Menschen, Familien, Stadtgeschichte, Flucht und Deportation“ (= „Sânnicolau Mare: Istoria orașului și a bisericii. Spiritul locului, oamenii săi, familiile, istoria, refugierea și deportarea”), ed.: Werner Kremm, Dietlinde Huhn și Anton Sterbling, apărută 2025 la Editura „CosmopolitanArt“ Timișoara;

• Horst Samson (Neuberg, Germania) împreună cu Traian Pop Traian, directorul Editurii „Pop“ din Ludwigsburg, Germania, prezintă ultimul număr apărut al revistei „MATRIX”, dedicat lui Franz Hodjak, urmat de lectură;
• Adelheit Szekeresch (Tübingen, Germania) prezintă și citește din volumul ei, „Regentränen. Roman“ (= „Lacrimi de ploaie. Roman“),apărut la Editura „Pop“ Ludwigsburg, Germania, 2026, Seria Epik, nr. 158. Introducere: Barbara Zeizinger (Darmstadt, Germania);
• „LiterATitudini”, în organizarea Forumului Cultural Austriac din București, cu sprijinul ORF și al Societății Austriece pentru Literatură. Portrete filmate ale autorilor: Bettina Balàka, Valerie Fritsch, Susanne Gregor, Karin Peschka, Robert Prosser & Ferdinand Schmalz.

 

Vineri, 27 martie 2026

 

Ora 9.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, moderator Werner Kremm:

• Prezentare „Spuren der Zeit. Banat und Siebenbürgen“ (= „Urme ale timpului. Banatul și Transilvania“). Fotografii: Éva Seiler-Iszlai / poezii: Hellmut Seiler (ambii Backnang, Germania);
• Horst Samson (Neuberg, Germania) prezintă aparițiile editoriale ale autorului Nicolae Tzone (București): „Begräbnisse. Gedichte. Aus dem Rumänischen von Horst Samson. Mit 20 bildnerischen Arbeiten von Suzana Fântânariu und einem Nachwort, Metamorphosen, von Ioana Pârvulescu” (= „Înmormântări. Poezii. Traducere din limba română de Horst Samson. Cu 20 de lucrări de Suzana Fântânariu și o postfață, Metamorfoze, de Ioana Pârvulescu”), apărută la Editura „Pop“ Ludwigsburg, Germania, 2025, Seria Lyrik, nr. 195, și „Zehn Elegien. Gedichte. Aus dem Rumänischen von Horst Samson. Mit einem Glaubensbekenntnis in Form eines Interviews mit Robert Șerban und einem ausführlichen Essay von Ion Pop“ (= „Zece elegii. Poeme. Traducere din limba română de Horst Samson. Cu o declarație de credință sub forma unui interviu cu Robert Șerban și un eseu amplu de Ion Pop”), apărută la Editura „Pop“ Ludwigsburg, Germania, 2025, Seria Lyrik, nr. 199;
• Anton Sterbling (Fürth, Germania) citește povestirea „Das vergebliche Warten Lenaus auf Kafka in Temeswar und die merkwürdige Weiterreise in das Banater Bergland“ (= „Așteptarea zadarnică a lui Kafka de către Lenau la Timișoara și strania călătorie ulterioară spre Banatul Montan“);
• Autorul Werner Kremm (Reșița / Sânnicolau Mare) își prezintă volumul „Ansichten eines kritischen Bürgers in turbulenten Zeiten. Momentaufnahmen (III)“ (= „Puncte de vedere ale unui cetățean cu gândire critică. Flash-uri – III”), volum apărut în Editura „CosmopolitanArt“ Timișoara, 2025;
• Idei preliminare despre lirica germană din spațiul dunăreano-carpatic pe baza Antologiei și volumului de exerciții de lirică, editat de prof. dr. András F. Balogh, Universitatea „Babeș – Bolyai“ Cluj-Napoca (Budapesta: Editura Universității „Eötvös Loránd”, 2026).

 

Ora 15.30, Centrul Social „Frédéric Ozanam“, moderator Hellmut Seiler:

• Deschiderea expoziției de păretare din colecția Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița;
• Prezentare de fotografii cu locuri istorice din Timișoara și poveștile acestora, autor Erhard Berwanger (Ludwigsburg, Germania). Prezentare prin Katharina Kilzer (Wiesbaden, Germania);
• Gábor Ruda, președintele Asociației Culturale „Freundeskreis Murgebiet“ din Pilisvörösvár, Ungaria, își prezintă noile apariții editoriale: Dumbaridisz Imre László, B. Szabó Péter: „Rosarium“, 2025, și Győrffy Sándor (ed.), Ruda Gábor (cuvând înainte): „Zusammenhalt. Ausstellungsreihe des Kulturvereins Freundeskreis Murgebiet, 2025 – 2026“ (= „Coeziune. Expozițiile Asociației Culturale «Freundeskreis Murgebiet», 2025 – 2026“);
• Christina Arnold (Mecseknádasd, Ungaria), coordonatoarea Redacției în limba germană Radio Pécs – Redacția principală pentru Minorități și Maghiarii din Diasporă, își prezintă ultima carte apărută, „Neues Kapitel” (= „Capitol nou”), editată de Asociația Culturală „Freundeskreis Murgebiet“ Pilisvörösvár, Ungaria;
• Edith Ottschofski (Berlin, Germania) prezintă și citește din volumul editat de ea împreună cu Martina Wildner „Der Traum der Gurke. Ein literarisches KI-Experiment“ (= „Visul castravetelui. Un experiment literar cu inteligență artificială”), apărut la Editura „Pop“ Ludwigsburg, 2026, Seria Fragmentarium, nr. 34;
• Christel Wollmann-Fiedler (Berlin, Germania) își prezintă cartea „Judaica und Israelia. Biographisches, Dichtung, Feste, Interviews, Kunst, Reiseberichte, Rezensionen” (= „Iudaică și Israelitică. Informații biografice, poezie, festivaluri, interviuri, artă, jurnale de călătorie, recenzii”), apărută  2024 la Editura „Hartung-Gorre“ Konstanz, Germania;
• Barbara Zeizinger (Darmstadt, Germania) citește poezii inedite, având motto-ul: „Wie viele Herzen braucht ein Mensch?“ (= „De câte inimi are omul nevoie?“).

 

• Sâmbătă, 28 martie 2026
•  
• Ora 9.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, moderator Anton Sterbling:
• I. J. Melodia (Freiburg / Breisgau, Germania) citește din volumul său „Polaritäten“, (= „Polarități”), apărut 2024 la Editura „Geest” Vechta, Germania;
• Autorul Bastian Kienitz (Mainz, Germania), deținătorul Premiului literar „Rolf Bossert“ pentru anul 2022, citește din creația proprie, sub motto-ul „Blankosonette: Eine Auswahl neuer Gedichte sowie Werke von Freunden für Freunde“ (= „Sonete în versuri albe: O selecție de poezii noi, precum și lucrări de la prieteni pentru prieteni”);
• Autorul Christian T. Klein (Viena, Austria), deținătorul Premiului literar „Rolf Bossert“ pentru anul 2023, citește din creația proprie, nepublicată încă;
• Autorul Dietrich Machmer (Seevetal, Germania), deținătorul Premiului literar „Rolf Bossert“ pentru anul 2024, citește poezii noi;
• Horst Samson (Neuberg, Germania) prezintă şi citeşte din volumul său, recent apărut: „Vom Auftauchen und Verschwinden der Landschaft. Gedichte” (= „Despre apariția și dispariția peisajului. Poezii”), apărut la Editura „Pop“ Ludwigsburg, Germania, 2025, Seria Lyrik, nr. 193;
• Anton Sterbling (Fürth, Germania) prezintă și citește din volumul său „Donauschwäbische Kultur, Schriftsteller in der Fremde, Relevanz der Sprache“ (= „Cultura șvăbească dunăreană, scriitori în străinătate, relevanța limbii“), apărut la Editura „Pop“ Ludwigsburg, Germania, 2026, Seria Universitas, nr. 15.

 

Ora 15.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, moderator Horst Samson:

• Înmânarea titlului onorific „Europeanul anului 2026 în cadrul comunității germane din Banatul Montan”, dlui dr. Paul Jürgen Porr, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România – Laudatio susținută de Erwin Josef Țigla și cuvinte de mulțumire din partea onoratului;
• Autorul revenit acasă, la Sibiu, Heinrich Heini Hoechsmann, citește din volumul al IV-lea al seriei: „Siegerius – Mannstädter“, apărut 2026 la Editura „Schiller“ Sibiu / Bonn;
• Werner Kremm (Reșița / Sânnicolau Mare) împreună cu Traian Pop Traian, directorul Editurii „Pop“ din Ludwigsburg, Germania, prezintă volumul autorului Robert Șerban (președintele Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România): „Techniken der Tarnung / Tehnici de camuflaj. Gedichte. Deutsch / Rumänisch. Aus dem Rumänischen übersetzt von Edith Konradt“ (= „Tehnici de camuflaj. Poezii. Germană / Română. În traducerea Edithei Konradt“), apărut la Editura „Pop“ Ludwigsburg, Germania, 2025, Seria Lyrik, nr. 190;
• Eszter Benö și András F. Balogh prezintă volumul „A szavakat felszippantja a csend“ (= „Cuvintele sunt absorbite de tăcere“) al autorului Hellmut Seiler (Backnang, Germania), apărut 2024 la Editura „Exit“ Cluj-Napoca, urmată fiind de lectura autorului.

         

Ora 19.30, după o plimbare cu tramvaiul de la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ până stația finală din cartierul Muncitoresc, în interiorul stației intermodale „Reșița Montană”, moderator Erwin Josef Țigla:

• Decernarea Premiului literar „Rolf Bossert“ pentru anul 2026 în cartierul unde s-a născut și a copilărit Rolf Bossert:
• Expoziție documentară dedicată lui Rolf Bossert, din arhiva Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița;
• Introducere: Hellmut Seiler (Backnang, Germania), inițiatorul Premiului;
• Laudatio pentru premiantul pe anul 2026 al Premiului literar „Rolf Bossert“, Tobias Pagel (Konstanz, Germania), prin Dietrich Machmer (Seevetal, Germania), premiantul pe anul 2024 al Premiului literar;
• Cuvinte de mulțumire și lectura premiantului Tobias Pagel (Konstanz, Germania).

 

• Duminică, 29 martie 2026
•  
• Ora 10.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, moderator Balthasar Waitz:
• Prezentare de carte: „Kärnten Dokumentation 2025 – Band 40. Dialog und Kultur. Beiträge zum Europäischen Volksgruppenkongress 2024 und Sonderthemen” (= „Documentație Carinthia – volumul 40. Dialog și cultură. Congresul european al minorităților naționale din 2024 și tematici speciale”), cu contribuţii și din România. Prezintă mag. Udo Peter Puschnig din partea Guvernului Landului Carintia, Klagenfurt am Wörthersee, Austria;
• Kurt Thomas Ziegler (Aspang, Austria): „Eine kurze Fußnote zu dem eben verflossenen Thomas Mann-Gedenkjahr” (= „O scurtă notă de subsol la anul comemorativ al lui Thomas Mann, recent încheiat”);

• Edith Ottschofski (Berlin, Germania) citește poezie dialectală;
• Balthasar Waitz (Timișoara) citește proză scurtă și texte lirice;
• Întâlnire cu Cercul literar „Die Stafette“ și cu scriitori germani & tinere speranțe din Timișoara. Citesc: Benjamin Burghardt, Arthur Funk, Eva Bancea, Zara Chișevescu, Inke Iozsa, Isabela Lupșe und Daria Moți.

 

Ora 15.00, excursie literară la Văliug.

 

 

 

٭ Manifestările, cu excepția programelor unde este altceva menționat, se vor desfășura în limba germană.

 

 

Reguli de confidențialitate: Fotografiile și înregistrările audio-video care se efectuează în cadrul desfășurării activităților organizate de noi sunt necesare pentru documentare, informare și realizarea de materiale jurnalistice, existând posibilitatea de a fi publicate de noi sau de terțe persoane sau grupuri, îndeosebi în cadrul produselor media.

25 martie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Prezentarea volumului „Bomboane acrișoare“, autor Daria Dalin din Orăștie (membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu), volum apărut în 2026 la Editura „Eikon“, București.

 

 

 

25. März 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Buchvorstellung: „Bomboane acrișoare“ der Autorin Daria Dalin aus Broos / Orăștie, erschienen 2026 im Verlag „Eikon“, Bukarest.

 

 

Școala Gimnazială Nr. 2 din orașul de pe Cerna – Hunedoara (director, prof. Anca Maria Lucaciu).

Aici, din inițiativa Bibliotecii școlare care poartă cu mândrie numele poetei Mariana Pândaru s-a desfășurat un inedit eveniment cultural aplaudat cu sinceritate de întreg auditoriu format din elevi.

Despre semnificația activității cu genericul „Ziua poeziei – sufletul vieții și al speranței” a vorbit bibliotecara, prof. Yolcu Andreea Oana, care a punctat rolul dragostei pentru poezie, autentic sentiment care trebuie cultivat pentru că versurile frumos gândite fac parte din sufletul vieții noastre, însoțindu-ne din plin toate trăirile sufletești.

Notăm ca o reușită finalizarea concursului de creație literară intitulat metaforic „Mândria de a fi român”, câștigători fiind în ordine elevii: Sălăgean Teodora, Florințari Ariana, Duțu Giulia și Crișan Eduard și care au primit o Diplomă de onoare din partea Editurii Emia.

Tot cu această ocazie s-au omagiat poeții Mariana Pândaru și Valeriu Bârgău, personalități în cultura hunedoreană, adevărate „flăcări care au ars ascunse”, ambii trecuți prea repede în viața veșnică a lumii cerești.

Elevii Teodora Sălăgean, Giulia Duțu Mărcuș Bold, Maior Cristina, Matei Delia, Luca Elena au recitat poezii semnate de cei doi poeți, a căror biografie a fost prezentată auditoriului și pe care le creionăm și noi mai jos.

Mariana Pândaru –  poetă publicistă, editoare, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din  România, a Uniunii Scriitorilor din România și a Cenaclului literar „Flacăra” din Hunedoara.

A fost redactor la ziarul Călăuza, redactor șef la revistele Constelația Dragonului și Ardealul literar și artistic.

A urmat Cursul Internațional de Jurnalism de la Salzburg în cadrul Academiei de Jurnalism din Austria.

A înființat editura Danimar.

A fost președinte al Asociației Scriitorilor din Hunedoara și președinte al Filialei Hunedoara a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dar și membră în Consiliul Național al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

A publicat peste 20 volume cuprinzând poezii, versuri pentru copii, eseuri, proză scurtă, interviuri, unele traduse în limbile engleză, franceză și letonă.

Valeriu Bârgău – poet și scriitor, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Uniunii Scriitorilor din România.

A fost președintele Asociației Scriitorilor din județul Hunedoara.

El înființează cenaclul Lupta al sindicatului CSH, ziarul Călăuza noastră, Editura Călăuza v.b. și tipografia „Floarea Soarelui”.

Înființează revista Constelația Dragonului editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România care devine apoi Ardealul literar și artistic.

Conduce cu profesionalism săptămânalele Călăuza noastră, Piața de Ardeal, revista Ardealul literar, editura Călăuza v.b. și tipografia Călăuza.

A primit Ordinul de Merit General Gheorghe Magheru, Marele Premiu al Societății „Mihai Eminescu” din Sydney – Australia, pentru poezie, iar în anul 1989 a fost numit „Omul anului pentru literatură”.

Toți elevii participanți au primit dulciuri din partea tinerei familii Daniel Bârgău și Cosmina Rișteiu.

La finalul activității s-a acordat Diploma de excelență prof. Anca Maria Lucaciu, Andreea Oana Yolcu și Elena Macarie care au contribuit din plin la implementarea activității.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

(dialog blitz cu dr. Birău Cecilia – medic șef departamentul SSP – Direcția de Sănătate Publică Hunedoara)

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei s-a evidențiat importanța apei potabile, încurajându-se promovarea de acțiuni concrete pentru gestionarea responsabilă și durabilă a resurselor de apă.

– Doamna dr. Cecilia Birău, reamintiți-ne succint câteva recomandări esențiale pentru protejarea sănătății noastre.

– Da, cu plăcere. Tema din acest an evidențiază legătura strânsă dintre accesul la apa potabilă și egalitatea socială, inclusiv egalitatea de gen.

Asigurarea accesului universal la apă potabilă sigură reprezintă o investiție directă în sănătatea publică, educație, dezvoltare economică și echitate socială.

• apa  potabilă trebuie consumată doar din surse sigure și autorizate sanitar;
• consumatorii trebuie, în mod periodic, să își verifice calitatea apei provenite din fântânile private;
• în situații de risc, precum avarii ale rețelei de distribuție, modificări ale parametrilor de calitate ai apei potabile, inundații etc., consumatorii trebuie să urmaze indicațiile furnizate prin mijloace de informare publică, de către direcțiile de sănătate publică și celelalte autorități implicate în gestionarea evenimentului în cauză;
• menținerea unei igiene corecte a mâinilor cu apă și săpun, este una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a bolilor infecțioase.

Prin marcarea Zilei Mondiale a Apei este reafirmată importanța protejării resurselor de apă și a asigurării accesului echitabil la apă potabilă pentru toți cetățenii.

De asemenea, transmitem mai departe cele trei mesaje cheie privind apa și egalitatea de gen stabilite de Organizația Națiunilor Unite pentru această zi.

• Criza globală a apei îi afectează pe toți, însă impactul nu este resimțit în mod egal. În comunitățile în care accesul la apă potabilă sigură și la servicii de canalizare lipsește, inegalitățile se adâncesc, iar femeile și fetele sunt cele care poartă cea mai mare povară. Pentru a progresa este esențial ca femeile și fetele să fie plasate în centrul soluțiilor legate de gestionarea apei.
• Femeile trebuie să aibă un rol esențial în modelarea viitorului resurselor de apă. Sistemele de alimentare cu apă trebuie să reziste schimbărilor climatice și să fie capabile să răspundă nevoilor tuturor. Pentru a depăși criza apei, este nevoie de o abordare transformatoare, bazată pe drepturi, în care vocile, capacitatea de a conduce și puterea de acțiune ale femeilor să fie pe deplin recunoscute și valorificate.
• Acolo unde apa curge, egalitatea crește. Atunci când femeile și fetele au cuvânt egal de spus în deciziile legate de gestionarea apei, serviciile devin mai incluzive și mai durabile. Trebuie să investim în rolul de lider al femeilor, astfel încât apa să devină o forță pentru un viitor mai sănătos, mai prosper și mai egal din perspectiva genului – un viitor din care toți avem de câștigat.

Am sărbătorit și susținem vocea femeilor în deciziile despre apă – pentru acces, echitate și un viitor sustenabil.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

 

Scurt interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu cu Robert Cristian Schwartz, președintele-director general al Societății Române de Radiodifuziune.

Radio România și UZPR au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea jurnalismului de calitate. ( www.radioromania.ro )

Scurt interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu cu Dan Constantin, președinte UZPR.

Radio România și UZPR au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea jurnalismului de calitate. (www.radioromania.ro)

• Dan Constantin, președinte al UZPR: „Acesta este un protocol care a apărut ca o dezvoltare firească a relațiilor pe care le au Radio România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști. Am desfășurat acțiuni comune și am reușit nu numai să aducem în prim-plan o problemă spinoasă a profesiei noastre, ci și să contribuim la bunul mers al societății noastre pe drumul său european. Parteneriatele dintre UZPR și instituțiile publice constituie o bază a întăririi profesiei, dar și a susținerii reciproce a intereselor profesionale ale jurnaliștilor. Sperăm că această inițiativă va fi îmbrățișată și de alte instituții de presă prestigioase dn România”

• Robert Schwartz, președinte director general al SRR: „Este important acest protocol pentru deschiderea unei colaborări, îndreptându-ne atenția și spre presa independentă, pentru că doar împreună vom avea succes în a opri tăvălugul unor platforme toxice. Sunt ferm convins că parteneriatele de acest gen ne ajută pentru a opri efectele atât de cumplite ale știrilor false”

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) au semnat un Protocol de colaborare care întărește rolul mass-media în societatea românească.

Fiind cunoscute standardele foarte înalte la care funcționează cele două entități, noul acord este de natură să valorifice și mai mult potențialului ambelor părți pentru informarea corectă și profesionistă a opiniei publice.

Documentul a fost semnat de Dan Constantin, președinte al UZPR, și Robert Cristian Schwartz, președinte director general al SRR, în cadrul unui eveniment care a avut loc la sediul central al Societății Române de Radiodifuziune, din București. „Oficializăm astăzi o relație care era deja foarte strânsă, dar pe care o punem astăzi pe baze juridice clare. Acest parteneriat este gândit pentu protecția jurnaliștilor, pentru combaterea dezinformărilor și a fenomenului de fake-news și pentru protejarea surselor jurnaliștilor”, a spus Ruxandra Săraru, moderatorul evenimentului.

Acordul stabilește un cadru instituțional solid pentru derularea și promovarea unor proiecte comune în domeniul jurnalismului, care cuprinde schimburi de conținut jurnalistic la cele mai înalte standarde profesionale, partajarea de emisiuni, rubrici și știri de interes național, proiecte comune (conferințe, simpozioane, cursuri de specialitate, campanii media), colaborare pentru realizarea de materiale documentare și producții radiofonice.

Prezentă la evenimentul de semnare a parteneriatului dintre SRR și UZPR, Romina Surugiu, decan al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universități București, a menționat că sunt colegi și de la UZPR, și de la SRR, care predau cursuri ce le vădesc profesionalismul deplin, arătându-le studenților ce înseamnă rigorile profesiei de jurnalist. La rândul său, Claudia Nicolae, director general al Agerpres, s-a referit la importanța unor astfel de parteneriate, prezente și viitoare, pentru „apărarea știrilor reale și obiective”.

UZPR este cea mai mare organizație de breaslă din România, reunind peste 5.400 de membri – alături de jurnaliști profesioniști aflându-se reprezentanți de marcă ai mediului academic și socio-economic, numeroși specialiști în diverse domenii.

SRR este evidențiată ca reper de profesionalism și credibilitate în mass-media din România, păstrându-și poziția de lider național în ceea ce privește audiențele, grație conținutului de știri și analize obiective, stabilității, relevanței și menținerii încrederii publicului.

Într-o lume în care chiar artiștii fotografi folosesc imaginea doar ca suport pentru augmentarea fotografiei devenită halucinație spațio-temporală, Petre Dalea a ales să prezinte frumosul extras din realitatea înconjurătoare, palpabilă, urme ale unei existențe trăite. Astfel, colegul nostru, artistul fotograf Petre Dalea alege să rămână ancorat în universul realității sociale, de cele mai multe ori peisagist și portretist al unei lumi reale.

Fotografia de peisaj social se situează la granița dintre document și interpretare, având ca obiect nu doar spațiul, nici doar omul, ci relația dintre aceștia. Afirmația că acest tip de fotografie „nu își propune să reformeze viața, ci să o cunoască” subliniază o poziție etică și estetică esențială: în acest caz, fotograful nu este un reformator social, ci un observator atent al realității.

Ceea ce Petre Dalea și este în timp ce surprinde realitatea socială, documentează viața comunităților și dă valoare narativă și sociologică operelor sale care nu sunt puse în scenă. În acest gen fotografic, realitatea nu este corectată, îmbunătățită sau dramatizată artificial pentru a susține un concept. Dimpotrivă, ea este acceptată în complexitatea ei, cu imperfecțiuni, contradicții și ambiguități. Oamenii sunt fotografiați în mediile lor firești – case, străzi, locuri de muncă, peisaje rurale sau urbane – iar aceste spații devin purtătoare de sens social prezentate, expuse și elogiate corespunzător la cele mai prestigioase saloane internaționale de fotografie.

După un an 2025 cu multe satisfacții în domeniul fotografic, obținerea distincțiilor A FIAP (Artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică), A IAAP (Artist al Asociației Internaționale a Fotografilor de Artă) și desemnarea ca Ambasador pentru România al IAAP, a urmat 2026 cu un început la fel de promițător. La cele 14 Saloane Internaționale de Artă Fotografică la care a participat în primele trei luni ale anului, artistul fotograf Petre Dalea a obținut nu mai puțin de 34 de recunoașteri, între care o medalie de bronz și una de argint și participarea la Salonul de Primavară al AAFR (Asociația Artiștilor Fotografi din România). Pe lângă aceste recunoașteri, Petre Dalea a susținut o expoziție personală, la Reșița, cu fotografii de peisaj social și a participat la două expoziții colective la Craiova, o expoziție colectivă la Oradea și o expoziție colectivă la Torino (Italia). E mult? E puțin, pentru doar trei luni de început de an? Nu pot să cuantific, dat fiind faptul că de 30 de ani, de când îl cunosc, Petrică are aceeași putere de muncă fantastică!

Este important, însă, să remarc un lucru. Ca un fotoreporter ce se respectă, Petre Dalea a ales arta realității, în detrimentul fanteziilor augmentate ce fac din fotografia de astăzi doar un pretext. Petrică Dalea își asumă o poziție clară, aceea de a fi un martor onest al lumii de lîngă noi, fără să promită soluții și să construiască idealuri, doar oferă o cunoaștere sinceră a lumii, așa cum este ea într-un anumit timp și într-un anumit loc. Tocmai această onestitate îi conferă valoare durabilă, transformând imaginea într-un document al vieții trăite, nu al vieții dorite!

Unul dintre cele mai vechi și mai răspândite genuri fotografice, portretul, este extras de Petre Dalea din complexitatea peisajului social și pus în valoare pe simezele expoziționale din întreaga lume. Scopul nu este doar acela de a reda fidel trăsăturile unei persoane, ci de a sugera personalitatea, starea interioară și identitatea subiectului. Separat, natura, plantele, insectele, peisajele rămase după extracția portretelor devin, la rândul lor, spații deschise imaginației și frumosului lumii reale, surprinsă doar, de curiozitatea artistului fotograf.

Pentru că de mai bine de 30 de ani Petre Dalea are tangențe cu presa, scrie cu lumină. Și scrie bine! Primul concurs de fotografie pe care l-a câștigat, în decembrie 2014, a fost organizat de http://www.ghiduri-turistice… (site dispărut între timp). A participat cu o fotografie a cascadei „La Văioagă”. Premiul a fost un aparat foto Nikon CoolPix L29, un tricou și publicarea fotografiei într-un calendar pe anul 2015. Apoi, excelența a devenit parte din viața sa: 2016 – membru A.A.F.R. – Asociația Artiștilor Fotografi din România; 2017 – Art. AAFR (artist al AAFR); 2021 – E AAFR (Excelență AAFR); 2024 – A FIAP – Artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică; 2025 – A IAAP – Artist al Asociației Internaționale a Fotografilor de Artă și Ambasador IAAP – Asociația Internațională a Fotografilor de Artă. Petre Dalea este autorul a 10 expoziții personale (8 în Reșița și 2 în Anina), 50 de expoziții colective în România: Reșița (20), Oțelu Roșu, Craiova (7), Brașov (2), Oradea (4), Carei (1), București (2), Râmnicu Vâlcea (1), Cluj-Napoca (1), Vulcan (1), Salina Ocnele Mari Vâlcea (6), Casa cu Lei – Bistrița (1), Salina Slănic Prahova (1), Târgu-Mureș (1), Sighetul Marmației (1) și Mangalia (1), 20 de expoziții colective internaționale: Viena – Austria, Belgrad – Serbia, Barcelona – Spania, Atena – Grecia, Milano – Italia, Amsterdam – Olanda, Berlin -Germania, Veneția – Italia, Sofia – Bulgaria, Ljubljana – Slovenia, Melbourne – Australia, Budapesta-2019-Ungaria, Tel-Aviv – Israel, Los Angeles – USA, Budapesta-2020-Ungaria, Hanoi – Vietnam, Monreal – Canada, Johannesburg – South Africa, Manila – Filipine și Bardejov – Slovacia. A mai participant cu fotografii acceptate (și unele premiate) la 55 Saloane Naționale și Internaționale de Artă Fotografică. De-a lungul anilor a publicat fotografie în: Better Photography Magazine, Cameracraft Magazine, LCF Photo-Magazin, Republica, Revista 22, Vice, Zeppelin, Observator Cultural, Semenicul, Bocșa Culturala, Reflex, Arcadia, BIUAR, Gândul, Revista Arta.

Și, dacă o imagine face mai mult decît 1.000 de cuvinte, pot să închei felicitându-l de mai mult de 1.000 de ori pe Petre Dalea. Membru al UZPR Caraș-Severin.

Dă clic pentru a accesa wp-1774295579000.pdf

24 martie 2026, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii” (ediția a XIX-a): manifestare ecumenică pregătitoare a marii Sărbători a Învierii Domnului.

Invitați: pr. dr. Ionuț Cătălin Blidar (membru de onoare al Academiei Pontificale, preot-paroh al Parohiilor greco-catolice din Dumbrăvița și Giarmata) și pr. Walther Sinn (preot-paroh al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din Semlac / Arad, și preot evanghelic pentru întreaga regiune a Banatului).

Expoziția de fotografii „Sfântul Mormânt în Ierusalim”, cu fotografii realizate de pr. Petru Berbentia (Biserica Ortodoxă Română Reșița).

 

 

 

24. März 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Den Gekreuzigten liebend“ (XIX. Auflage): Ökumenische Vorbereitungsveranstaltung zum Osterfest, mit Pfr. Dr. Ionuț Cătălin Blidar (Ehrenmitglied der Päpstlichen Akademie, Pfarrer der Griechisch-Katholischen Pfarreien Dumbrăvița und Jahrmarkt) und Pfr. Walther Sinn (Pfarrer der Evangelischen Kirche Augsburger Bekenntnisses in Semlak / Arad und zuständig für das gesamte Banat).

Foto-Ausstellung „Das Grab Jesu Christi Jerusalem”, von Pfr. Petru Berbentia (Rumänisch-Orthodoxe Kirche Reschitza).

 

 Revista „Arcadia” și Cenaclul Literar „Virgil Birou”, sub bagheta magică a jurnalistului Mihai Chiper, au fost gazdele unui reușit eveniment prilejuit de Ziua Mondială a Poeziei – 21 martie 2026!

În decorul mirific al Aninei, oameni de cultură din Banatul istoric au adus un emoționant omagiu Poeziei și Cărții, două componente esențiale în viața oamenilor frumoși!

Invitații de onoare ai acestei ediții au fost scriitorii din Pančevo (Serbia): Mariana Stratulat, directorul Casei de Presă și Editură „Libertatea”, Marin Gașpăr, redactorul responsabil al Almanahului „Libertatea” și  Gordana Kovačević. Aceștia și-au prezentat cărțile, volume reprezentative pentru literatura Banatului istoric, iar Gordana Kovačević și-a prezentat volumul de poezie intitulat „În nisipul amintirilor și umbrelor” (Pančevo: Libertatea, 2025).

Valea Almăjului a fost foarte bine reprezentată la acest eveniment, Mihai Chiper, amfitrionul întâlnirii, susținând o veche și frumoasă colaborare cu scriitorii din această „vale a miracolelor”: conf. univ. dr. Florina – Maria Băcilă a supus atenției publicului poezia Lidiei Asandei; profesorul-poet Iosif Băcilă a propus o interesantă incursiune în istoria exegetică a poemului folcloric „Miorița”, dar a și recitat din volumele proprii; Mariana Pâșlea, Mihai Vlădia, Andrei Florin Văscuț, Adrian Borcean și Elena Borchescu au recitat din creațiile proprii, unele chiar în grai bănățean.

Gabriela Șerban a prezentat unul dintre cele mai dragi proiecte ale Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocșa – Concursul Județean de Creații Literar-Artistice „Gânduri către Dumnezeu”, aflat la cea de-a 19-a ediție; de asemenea, de Ziua Poeziei, a prezentat și recitat din poemele unei poete bocșence mai puțin cunoscută: Zahara Onel Stanzel.

 Nicolae Preda și „melancoliile ritmurilor clasice” semnate în cel mai recent volum al său de poeme a propus o „Haltă (la) Marga”, iar reșițenii Costel Simedrea și Nicoleta Surdei au recitat din cărțile de poezie deja lansate și cunoscute.

 Gigi Chiran a reprezentat cu cinste Oravița sa culturală și speologică, iar  timișorenii Daniela Văleanu, Daniel Luca și Dumitru Buțoi și-au recitat poemele apărute în revistele prezente.

Lugojenii Laurian Lodoabă și Vasile Gondoci au încântat publicul cu ceea ce știe cel mai bine fiecare: medicul stomatolog Laurian Lodoabă este și un scriitor de succes, iar, de Ziua Poeziei, a recitat din creațiile proprii, dar și-a prezentat și cel mai recent roman: „Nopți albe peste Atlantic. Las Vegas” (București: Eikon, 2025); iar cantautorul Vasile Gondoci a înnobilat evenimentul prin acordurile muzicii folk, amintind versurile regretatului poet bănățean  Ion Ghera.

 De la Orăștie, epigramistul bocșean Valentin David a recitat din poeziile sale, iar Camelia Ardelean, de asemenea, poetă și epigramistă, a recitat și a prezentat revista de cultură și artă „Piedestal” din Deva.

Finalul maratonului cultural din Ziua Poeziei la Anina a aparținut gazdelor: Nicolae Marișescu și Mihai Chiper,  care au recitat din poeziile semnate de regretata Maria Chiper.  

Iată, oamenii de cultură din Anina au reușit organizarea unui excepțional eveniment: o întâlnire a Poeziei cu Proza și Jurnalismul, la masa Prieteniei! De Ziua Internațională a Poeziei Mihai Chiper și „Arcadia” au adunat prieteni – scriitori de prin toate văile Banatului, depășind fruntariile țărișoarei noastre!

Felicitări, „Arcadia”! Felicitări, Mihai Chiper!

 

24 martie 2026, ora 12.00, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Expoziție Viorica Ana Farkas (Reșița), membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.

 

 

24. März 2026, 12:00 Uhr, Galerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin, Reschitza:

Ausstellung Viorica Ana Farkas (Reschitza), Mitglied von „Deutsche Kunst Reschitza“.

 

 

 

Una dintre misiunile culturale însuşite de către Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi de către Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa este cea de a reaminti iubitorilor de cultură şi spiritualitate personalităţile care s-au născut sau au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui spaţiu de interferenţe culturale.

De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate aproape uitată în Banatul Montan, dar care s-a născut la Caransebeș. Câteva date biografice despre cel despre cel sărbătorit la 135 de ani de la naștere.

Scriitorul și sociologul René Fülöp Miller s-a născut la Caransebeș, la 17 martie 1891. La 17 ani, tânărul caransebeșan se înscrie la universitatea vieneză pentru a studia chimia și farmacia, având în vedere faptul că familia sa poseda o farmacie în Caransebeș. În continuare studiază la Berlin, Paris și Lausanne.

După primele încercări literare, pașii îi sunt îndrumați de Stefan Zweig. Popasurile sale în spațiul rusesc, în Statele Unite ale Americii, dar și în Asia Mică sunt de bun augur pentru dezvoltarea personală a scriitorului, conducându-l la scrierea unor lucrări importante din acea perioadă.

A fost reporter la conferințele de pace din Geneva în anul 1922 și la Lugano în anul 1924. După o ședere la Hollywood în annul 1930, René Fülöp Miller cutreieră mai multe localități europene.

În anul 1939 emigrează din Norvegia în State, unde devine în anul 1943 cetățean american. Între anii 1950 și 1954 predă în Hanover / New Hampshire din SUA la Dartmouth College cultura rusă și sociologie, apoi din anul 1954 până în anul 1962 aceleași materii la Hinter College din New York. În anul 1962 revine la Dartmouth College în calitate de docent. În această localitate, Hanover / New Hampshire, moare la 7 mai 1963.

A scris și sub pseudonimele Philipp Jakob Müller și René Miller.

Anul acesta, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa a marcat împlinirea a 135 de ani de la nașterea lui René Fülöp Miller printr-un plic filatelic ocazional şi o ştampilă adecvată.

Despre cel comemorat, regretatul critic literar Cornel Ungureanu, președintele Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, scria în revista „Orizont” în numărul din 15 septembrie 1994 următorul articol, pe care îl reproducem în continuare.

 

Alte migraţii.

René Fülöp Miller – Fuga, întoarcerea, amintirile

 

1. Născut în Banat, anul de graţie 1891. René Philipp-Müller (sau, mai tîrziu, Fülöp Miller) s-a născut la 17 martie 1891 la Caransebeş, într-o casă care ar putea să-i păstreze memoria: se află în centrul oraşului, n-a fost afectată de succesivele restructurări ale urbei. Centrul oraşului Caransebeş, de altfel, a rămas aproape intact, miniatural pentru  cititorul cărţilor pe care Sorin Titel, Petru Vintilă, Maia Belciu, Horia Pătraşcu, Horia Vasilescu le-au dedicat oraşului. Acolo se află de mai bine de un secol farmacia, farmacia Müller. Müller-ii, care au fost farmaciştii oraşului, au fost păstraţi de memoria locului. De scriitorul, atât de cunoscut în anii douăzeci, în anii treizeci, nu-şi mai aduce nimeni.

Participă la viaţa şi devenirea clanului Müller germani, sârbi, maghiari, români – toate naţiile Banatului istoric. Bărbaţi ai familiei au ocupat mai recent funcţii importante la Reşiţa, au trecut prin întâmplări care au făcut să se cutremure ţinutul, au devenit foarte cunoscuţi printr-o întâmplare sau alta. La Reşiţa sau la Timişoara, în Statele Unite sau în Germania, descendenţii familiei Miller se adaugă, uneori fără grijă pentru cărţile, pentru celebritatea, pentru biografia lui Fülöp Miller, unei legende din Caransebeş.

Horst Fassel a scris primul despre el în Europa postbelică în publicaţiile „bănăţenilor de odinioară”, acum în Germania. (Un amplu articol, Ein vergessener Banater deutscher Autor, René Philipp Müller aus Banat. Un autor german uitat din Banat, a apărut în Beiträge zur deutschen Kultur, Forschungen und Dichtungen, Folge, 3, Freiburg, 1985). Două note, datorate lui Nicolae Boşcaiu şi lui Petru Vintilă, ar fi putut să învioreze curiozitatea faţă de scriitor. Dar René Fülöp Miller era suspect în România ultimelor şase decenii din tot felul de motive. În primul rând, fusese în Rusia sovietică în anii douăzeci, de unde s-a întors cu cărţi de succes. Geist und Gesicht des Bolschewismus, Spiritul şi înfăţişarea bolşevismului, apărută în 1926, rod al cercetărilor, întâlnirilor, experienţelor din U.R.S.S., ca şi Lenin şi Gandhi, apărută un an mai târziu, ca şi Diavolul sfînt. Rasputin şi femeile (1927), cărţi de succes, retipărite în ediţii succesive, traduse în engleză, franceză, italiană aproape imediat după apariţie sunt eretice, ca şi Teatrul rus (scrisă împreună cu Joseph Gregor) – 1931 – lasă impresia unei erezii. Cât de mult a navigat în stânga eşicherului politic scriitorul şi cum a trecut spre dreapta? Fiindcă Führer, Schwarmer und Rebellen, apărută în 1934, ni-l arată bine aşezat pe dreapta. Îl fermecase Hitler? Şi de ce pleacă în State în 1939? Vânat de Hitler, care putea să-i reproşeze cărţile aliniate pe stânga?

Era normal ca rudele din România să rupă legăturile cu americanul care, iată, nici în America tuturor celebrităţilor nu mai era atât de celebru.

 

2. Aventurile şi cărţile unui jurnalist în anii 20. René Fülöp Miller face parte din categoria reporterilor frenetici care, în anii 20, în anii 30, scriu biografii, iau interviuri, colindă lumea în căutarea celebrităţilor şi bibliotecile în căutarea personalităţilor senzaţionale de odinioară. Sunt scriitori care se recalifică, devenind jurnalişti şi jurnalişti care compun de urgenţă cărţi, uneori ajutaţi de prieteni, cunoscuţi, de suporteri care le oferă, pe tavă, ştirile teribile despre cutare vedetă, preot, papă sau revoluţionar. Stefan Zweig, Emil Ludwig, Curzio Malaparte sunt doar trei dintre autorii care au cucerit lumea ca autori care au resimţit pulsul veacului şi provocările noului timp al scrisului. S-au devotat imediatului cu inteligenţă şi cu talent, încercând (uneori) adecvări care i-au trecut, pentru un timp, în penumbră.

Într-un anumit fel, unii dintre ei sunt aventurieri, călătorind în lumile „noi” pe care le propune deceniul al treilea. Cunoscător al limbii ruse (mama, Brancovici, era sârboaică) René Fülöp Miller avea o percepţie a sufletului slav mai acută decât alţi gazetari, scriitori, artişti din Viena anilor 20. Scriitorul va ajunge într-o Uniune Sovietică în care revoluţia arunca documentele aristocraţiei, se despărţea de cărţile celor care aparţineau culturii „clasei stăpânitoare”. Înainte de a-şi scrie cărţile sale, Fülöp Miller salvează arhive care erau în pericol. Se întoarce din U.R.S.S. cu pagini semnate de Dostoievski, Tolstoi, contele (contesa) Narâşkin etc. Uneori mă întreb dacă Amintirile soţiei lui Dostoievski (1925), Jurnalul soţiei lui Dostoievski (1925), Fuga şi moartea lui Tolstoi (1925) Necunoscutul Tolstoi (1927), Jurnalul lui Raskolnikov (1928), Imaginea originară a fraţilor Karamazov (1929), Sub trei ţari. Memoriile contesei Narâşkin-Kurakin (1930) sunt într-adevăr roadele unui efort de documentarist, de iubitor al marii culturi ruseşti, sau ţin de spectacolul ziaristului, de incursiunile jurnalistului, ale luptătorului pregătit să smulgă „duşmanului” încă o carte? Încă un cititor?     

După Teatrul rusesc (scris în l931, împreună cu Joseph Gregor), interesul său pentru Rusia sovietică şi cultura ei coboară către zero. Deşi zonele pe care le investigase, de maxim interes cultural, solicitau un devotament şi o insistenţă de profesionist al cercetării! Deşi în Uniunea Sovietică începea, în anul treizeci, timpul cumplit al interdicţiilor, al deportărilor, al asasinatelor! Ne întrebăm azi de cât credit se pot bucura cercetările lui Fülöp Miller? Fiindcă jurnalistul care este, compilatorul nu rămâne aici – în zona atît de fertilă cultural. Se deplasează către alta, acolo unde oferta succesului e mai mare – mai importantă.

 

3. Baccanala de argint. Dacă deceniul al treilea al lui Fülöp Miller poate fi cunoscut (şi cercetat) pornind de la cărţile, de la articolele, de la mărturiile prietenilor, deceniul al patrulea şi mai ales al cincilea rămân şi vor rămâne multă vreme în penumbră. Ceea ce putem deduce din scrisorile către familia rămasă la Caransebeş (cele din 1928 au fost publicate, în parte, de acelaşi Horst Fassel) e că scriitorul a rămas legat de România atât prin vizite repetate (corespondează şi cu prietenii săi Franz Liebhard, Markovits Rodion, Franyo Zoltan, le fixează întâlniri bănăţene, se pozează cu ei şi cu alţii în Timişoara, dar şi în Caransebeş), îi anunţă că va ţine la cutare post de radio pe data cutare, la ora cutare, o conferinţă. Sau că se va vorbi despre ultima lui carte. Lumea e mai mică, dacă e la Viena sau la Berlin nu înseamnă că mama, în Caransebeş, nu poate să-i audă vocea. Şi să fie mândră de el. Colaborează şi la ziare din Timişoara, Braşov sau Sibiu, şi la Universul. I se traduce Diavolul sfânt. Rasputin şi femeile într-o versiune jalnică, dar nu e supărat foarte tare.

Începând din 1941, între Statele Unite şi România încep să cadă cortinele. Nimeni nu-i dispus să-i ecranizeze cărţile, deşi promisiuni fuseseră. Scrie scenarii, piese de teatru, care îi rămân în sertar. Lumea pare din ce în ce mai întunecată, civilizaţia de consum aparţine „impasului societăţii moderne”.

Prietenii săi din State dispar unul după altul. Moare Hermann Broch, cu care mai avea un dialog coerent – părerile lor despre lumea modernă (despre criza valorilor) sunt convergente. Îşi descoperă cărţile de odinioară şi încearcă acum să-şi amintească de oraşul său natal – de copilărie. Unchiul, Unchiul Gioca, Ursul uriaş sunt însă prozele unei viziuni negre asupra lumii: evocă dezumanizarea societăţii moderne – dezastrul fiinţei. Sunt ultimele documente expresioniste ale secolului XX.

Unchiul Gioca. „Unde a trăit unchiul Gioca sau cum i-a fost viaţa înainte de a se însura cu tuşa Liza nu ştia nimeni din familie. El n-a vorbit niciodată despre asta: de obicei, era atât de zgârcit la vorbă încât era inutil să-l întrebi ceva despre ceea ce n-avea chef să discute. Pur şi simplu, aşa stăteau lucrurile – ce mai era de comentat?  Deşi unchiul Gioca făcea parte din familie de mai mulţi ani, era înconjurat de o aură impenetrabilă de mister.

În momentul căsătoriei sale, era deja perceptor; avea dreptul să încaseze taxele pentru poduri şi târguri. Toţi negustorii şi ţăranii care voiau să treacă podul peste Timiş, cu căruţele lor încărcate de fructe erau obligaţi să plătească taxa oamenilor unchiului Gioca, puşi acolo chiar pentru asta. Femeile ce-şi lăudau marfa prin piaţă, cizmarii şi meşterii tăbăcari, toţi cei care veneau la târg, erau obligaţi să-i plătească unchiului pentru autorizaţie. El îşi încasa partea pentru fiecare kilogram de fructe, pentru fiecare pereche de opinci şi pentru fiecare căciulă vândută.

Prin anii nouăzeci, unchiul a preluat şi toate concesiunile din oraşele apropiate, din zona Bocşei, precum şi premisele marilor pieţe din captala ţinutului. Devenea stăpânul absolut al vieţii comerciale din douzeci şi una de localităţi, cu tot furnicarul lor de negustori şi precupeţe.

Adesea pleca în control şi lipsea săptămâni sau chiar luni de zile. Dar nu aflam nimic despre viaţa pe care o ducea el acolo, prin locurile în care făcea controalele. Aşa că aceste călătorii îl făceau să apară în ochii noştri şi mai ciudat.

Datorită venitului pe care-l avea, în Caransebeș se bucura de mare respect. El deţinea majoritatea banilor de la banca oraşului; făcea parte din comitetele de conducere ale tuturor instituţiilor importante. De decenii, ocupa funcţia de consilier onorific al Primăriei. De câte ori se hotăra ceva important, aprobarea lui era necesară. Dacă lipsea, întâlnirile anuale ale diverselor instituţii şi chiar sesiunile consiliului orăşenesc erau amânate până la întoarcerea lui. În mod obişnuit, membrii comitetelor de conducere sau ai consiliului local veneau la el ca să-i ceară părerea.

Locuia în casa cu două etaje a familiei Brancovici, casă pe care mătuşa Liza a moştenit-o de la bunicul ei. De obicei, musafirii erau primiţi într-un salon spaţios: acolo se luau toate deciziile importante, atât în ceea ce priveşte deciziile de familie, cât şi cele legate de viaţa oraşului. Salonul avea un tapet gri. În mijloc, era o masă lungă, înconjurată de 12 scaune maro, cu spătar drept. Pe peretele opus era un bufet imens din lemn de nuc, cu un cadru masiv de argint.

Această piesă i-a impresionat atât de mult pe locuitorii oraşului nostru încât numeau salonul camera de argint, deşi nu argintul domina salonul. Dar un străin care auzea locuitorii din Caransebeş vorbind despre camera de argint a lui Gioca nu putea să-şi imagineze altceva decât o încăpere căptuşită cu argint.

Nici un musafir n-a văzut vreodată altă încăpere din casă, fiindcă unchiul Gioca trăia într-o izolare desăvârşită. Nimeni n-a putut explica de ce a ţinut acele camere ascunse vederii tuturor şi de ce nimeni n-a încercat să pătrundă misterul camerelor secrete. Căci erau taine de nepătruns care îl înconjurau şi puteai să-ţi imaginezi foarte uşor că personalitatea lui maschează foarte multe taine.

De câte ori îl căuta cineva, unchiul îl întâmpina cu o înfăţişare băţoasă – îi era caracteristică. Îşi punea mâna dreaptă la spate, aşa că, instinctiv, musafirul renunţa să-i întindă mâna. De obicei, unchiul rămânea în picioare tot timpul discuţiei: rareori îşi invita musafirul să ia loc. Redingota lui, încheiată la toţi nasturii, precum şi cravata, înnodată cu grijă, întăreau solemnitatea rigidă a figurii sale şi-i umpleau pe toţi de respect.

Primea pe oricine poftea să-l vadă şi asculta toate doleanţele cu acelaşi interes, cu un aer grav şi răbdător. Dar imediat ce-şi spunea părerea despre problema discutată, întrevederea se încheia brusc. A decis.

Răspunsurile lui scurte erau atât de clare, încât orice continuare devenea inutilă.

Destul de des apăreau în camera de argint delegaţii care-i înmânau cereri din cele mai diferite. El citea întotdeauna cu atenţie hârtiile care-i erau prezentate. Apoi, faţa lui uscăţivă se apleca spre masă; lua un toc şi scria câteva cuvinte pe marginea cererii. Mâna, de a cărei mişcare depindeau atâtea, putea fi văzută doar câteva secunde. Când spunea la revedere, revenea la spate – devenea imposibil de atins.

Chiar şi rudele cele mai apropiate erau primite de unchiul Gioca la fel de indiferent. Pentru spiritul nostru de familie, asta părea de neînţeles. Noi, cei din familia Brancovici, eram obişnuiţi cu salutări calde la venire şi la plecare; de obicei ne sărutam, unii pe alţii, pe amîndoi obrajii

Din cauza numărului mare de verişori şi verişoare aflate la vârsta căsătoriei, se adăugau mereu familiei noastre necunoscuţi, femei şi bărbaţi de cele mai diverse temperamente. Dar de îndată ce cineva era acceptat în familie, era imediat pătruns de sentimentul familial al Brancovicilor. Din acest motiv, pe măsură ce timpul trecea, nou venitul se transforma vizibil: nu numai că adopta gesturi, obiceiuri ale Brancovicilor, dar în timp ajungea să arate precum cei născuţi în această familie. Unchiul Gioca era singura excepţie:  felul său de a fi, mereu inabordabil, ne stânjenea. Era prea diferit.

Toţi îi datoram ceea ce eram, ceea ce aveam, precum şi faptul că eram lipsiţi de griji. O dată şi încă o dată unchiul îndatora pe vreun membru al familiei: sau îi găsea o slujbă, sau îi împrumuta bani, sau îi trimitea un copil la şcoală. De fiecare dată când se întâmpla aşa ceva, se repeta aceeaşi scenă: ruda săracă intra în camera de argint pentru a-i mulţumi unchiului, cu tradiţionala căldură a Brancovicilor. Dar mâna unchiului, ce stătea nemişcată la spate, impunea răceală. Remarcile lui tăioase, lipsite de fantezie, făceau imposibilă orice manifestare entuziastă a recunoştinţei. Chiar înainte de a te dezmetici, audienţa se termina. Unchiul rămânea inaccesibil, ca o stea strălucitoare, eternă şi îndepărtată. Dar vieţile noastre erau ursite să se rotească pe orbita lor, în jurul astrului de gheaţă.

 

În fiecare an, la 17 iulie, întreaga familie se aduna pentru a sărbători onomastica unchiului Gioca. Era ziua sfântului ce-l patrona. Data coincidea şi cu anuala sfinţire a casei. De la moartea bunicului, unchiul Gioca era cel mai bătrân membru al familie şi avea grijă ca acest obicei pios să fie păstrat cu sfinţenie. Chiar dacă trebuia să plece în vreo călătorie, aranja să fie înapoi de sfinţirea casei.

Ceremonia avea loc dimineaţa. Răbdătoare şi voioasă, familia se aduna în casa bătrână. Chiar şi servitorii lăsau lucrul când părintele Ghedeon intra. Se grăbeau spre camera de argint şi rămâneau drepţi, la distanţă respectuoasă în spatele familiei. Fie acest loc binecuvântat de Cel de Sus şi apărat de Sfânta Treime, rostea preotul cu vocea lui sonoră, stropind camera de argint cu apă sfinţită. Îl binecuvânta pe unchiul Gioca şi apoi pe ceilalţi, în ordinea vârstei şi a prestigiului. 

Pe urmă slugile îi întindeau preotului o pâine rumenită, un coş cu fructe şi un cocoş tăiat în special pentru acestă zi. Pivnicerul aducea o sticlă de ţuică, altă slugă aducea un ulcior apă, şi a treia – o lopată cu jar. Preotul le binecuvânta pe toate. După plecarea lui, în casă începeau pregătirile pentru primirea oaspeţilor.

Nimeni, indiferent de rangul avut în oraş, nu pierdea ocazia să-i trimită felicitări unchiului. Camera de argint era plină, iar rândul nou veniţilor se întindea pe coridor. Dar, indiferent de numărul lor, plecau înainte de prânz: rămânea doar familia. Masa lungă, la care se adunau consiliile, la care se desfăşurau întrevederile, era aranjată pentru prânz.

Dar adevărata sărbătorire avea loc nu în camera de argint, ci în încăperea de sub ea. Aici masa era pusă pentru săraci: şi era mult mai plină de fast şi mai strălucitoare decât masa familiei. Era acesta un obicei vechi: adevăratul scop al sărbătorii era să dai celor care au nevoie. În fiecare an, în această zi, cei bogaţi şi cei lipsiţi de griji trebuiau să-şi arate recunoştinţa faţă de Dumnezeu, primind în casele lor cerşetorii, bolnavii, ologii, astfel ca, în timpul mesei, diferenţa între cei de sus şi cei de jos să se şteargă.

Unchiul Gioca respecta cu sfinţenie acest obicei ortodox, luând masa în tovărăşia cerşetorilor. Nici unul dintre ai noştri n-a mers atât de departe. Iar bogăţia acestui banchet întrecea tot ce oraşul nostru văzuse vreodată.

Cu mult înaintea acestei zile, erau aleşi porcii şi gâştele pentru mâncarea cerşetorilor. În ajunul banchetului, unchiul se ducea în curtea de păsări pentru a alege cu mâna lui cei mai graşi claponi. Din pivniţă alegea cele mai vechi vinuri pentru musafirii săi loviţi de sărăcie: în bucătărie gusta din bunătăţile pregătite pentru săraci.

Trebuie să li se dea ce e mai bun, poruncea el mătuşilor şi verişoarelor care abia pridideau la pregătirea mesei, ce-i mai bun cu adevărat! Şi din abundenţă!

În ziua banchetului, toate bunătăţile cu putinţă erau pe cuptor. În cratiţe sfârâiau cărnurile maronii, cuptorul era plin de plăcinte. În grădină, la focuri mari se rumeneau pulpe de oaie şi de vită. Aroma gâştelor rumenite umplea coridoarele, făcând să ne lase gura apă.

Mesele gemeau sub povara mâncărurilor şi a băuturilor. Felii de şuncă, vânat, plăcinte, budinci, fructe erau aşezate deja şi fetele continuau să pună pe mese alte şi alte platouri. Servitorii aduceau, fără întrerupere, butoiaşe cu bere, vinuri şi ţuică prefriptă.

Clopotele care băteau amiaza anunţau şi începerea banchetului. Mai întâi se auzeau doar bătăile amiezii: apoi clopotele mari începeau să bată aşa cum băteau de Crăciun sau de Sfintele Paşti. Clopotele lui Gioca! strigau oamenii. Şi toţi ştiau că acum va începe marele spectacol.

Cu doar câteva momente înainte pe Corso trecea o mulţime de lume – bărbaţi eleganţi şi femei în rochii vaporoase, ofiţeri în uniforme viu colorate şi domni în costume albe. Se auzeau râsete, glume, strigăte, saluturi: lumea se bucura ca de revedere. Se putea vedea trăsura cu patru cai albi a domnului von Borsch şi casiera blondă, de la Cafeneaua central, cu umbrela înflorată deasupra capului, urmărită de privirile pofticioase ale bărbaţilor.

După ce clopotele începeau să bată, centrul devenea de nerecunoscut. Hainele elegante şi feţele surâzătoare dispăreau. Discuţiile se încheiau, toate luau sfârşit. Era a şi cum bătaia clopotelor alunga de pe Corso întreaga veselie a miezului de vară şi, în locul ei, apărea un duh al spaimei.

Din acest moment, cerşetorii, ologii, orbii începeau să-şi părăsească locurile. O stranie procesiune de umbre se târa pe străzile oraşului, ca o turmă a spiritelor rele alungate din bârlogul lor de soarele de iulie şi de clopote.

Toţi care-şi duceau vieţile lor infecte mai jos de genunchii trecătorilor, cei care îşi luau înzecit pedepsele, cei fugăriţi mereu de suspiciunea generală, ale căror trupuri  şi ale căror feţe purtau stigmatele foamei – toţi curgeau, într-un şuvoi neîntrerupt, pe străzile, goale acum, ale amiezii. Şi dacă puţin înainte viaţa clocotea peste tot, de-a lungul caldarâmului bufneau zgomotele înfundate ale picioarelor de lemn, ale cârjelor, ale celor care se târau spre sărbătoarea unchiului. Fiecare creatură mizerabilă era scoasă la lumină de clopotele bisericilor.

Era acolo, în procesiunea cerşetorilor, o măreţie ciudată, iscată poate chiar de bătaia clopotelor. Vocile plângăcioase tăcuseră, mâinile întinse erau liniştite. Cu capetele ridicate, cu priviri mândre, cerşetorii străbăteau centrul oraşului de parcă n-ar fi avut nimic în comun cu acei nenorociţi care, cu un moment înainte, stăteau la răscruci, la porţile bisericilor, prin pieţe, expunând trecătorilor mizeria lor  adâncă. Acum ei erau stăpânii, străzile şi pieţele oraşului le aparţineau. Doar pentru ei băteau clopotele.

 

Moşu Ion, fără mâini şi fără picioare, îşi avea locul lui în faţa prăvăliei lui Bîlc. (……………………) De îndată ce clopotele începeau să bată, o fetiţă zdrenţăroasă venea la uşa bisericii, acolo unde stătea Vasile orbul. Cu o grijă aproape maternă, de copil maturizat înainte de vreme, ea îl lua pe orb de mână ca să-l ducă la casa unchiului Gioca.  Numai în această zi Vasile orbul purta, cu mândrie, pălărie.

 

Peste drum de locul orbului, două bătrâne zbârcite îşi aveau colţişorul lor. Capetele lor, învelite în basmale murdare, stăteau plecate. Ascunse în zdrenţe, puteau fi greu deosebite una de alta. Amândouă aveau acum trandafiri în mână şi murmurau rugăciuni.

Imediat după ce fetiţa îl lua pe Vasile, gemenele începeau să se mişte. Mergeau foarte încet, murmurându-şi rugăciunile.

 

În birtul cerşetorilor se regăseau ţărani de la Cârpa; acum erau nouă, birtul era locul lor de întâlnire din oraş. Indiferent câţi bani ieşeau din cerşit, îi beau acolo pe toţi. Şi indiferent câte lucruri furaseră în peregrinările prin târg, le vindeau pe toate birtaşului care le revindea la un preţ mult mai mare.

Îşi petreceau timpul alături de un grup de ţigănici murdare, aciuite lângă birt.

Către ora unsprezece, începeau să se pregătească de banchet. Îşi fixau mai bine picioarele de lemn, îşi aranjau zdrenţele care-i acopereau, şi iarna şi vara: îşi puneau la punct cutiile de tablă. Când se auzeau clopotele, ceata părăsea birtul: era semnul.

 

Acolo, în faţa curţii, pe două picioroange de lemn se înălţa masivul trup al Centaurului. Iniţial, picioroangele astea trebuie să fi fost un fel de suport, dar nu puteau fi delimitate, ca orice suport din lemn uscat. Păreau a fi membre preistorice, crescute din genunchii şi subţiorile Centaurului.

Elevii de liceu i-au spus Centaurul şi aşa i-a rămas numele. Luptase la Solferino, în regimentul 13. Ambele picioare i-au fost amputate: terminase campania pe picioare de lemn. După război şi-a agăţat de gât o tavă, şi-a pus pe cap, uşor aplecat într-o parte, vechiul chipiu de soldat, găurit de gloanţe. Şi a început să cerşească în faţa liceului.

În fiecare dimineaţă, când regimentul 13 mărşăluieşte prin faţa liceului, în drum spre terenul de instrucţie, picioarele lui de lemn bat ritmul soldaţilor în marş. Şi saluta, cu cârja, regimentul.

Era un om vesel. Îi ştia pe băieţii din liceu pe nume. Fluiera după servitoarele care treceau prin faţa lui, în drumul spre piaţă. Şi când cineva îi arunca un ban, el îi răspundea cu un val de cuvinte: Ei bine, la Solferino… începea, şi nu ştia unde ar trebui să se oprească.

Când străzile erau pustii, îngâna un marş sau bătea cu cârjele în perete ca într-o tobă. Striga comenzi militare cu o voce foarte vie… Voia mereu să facă ceva. De dimineaţa până seara târziu trupul lui se afla într-o continuă agitaţie.

Pe 17 iulie, când băteau clopotele de sărbătoare, Centaurul păşea ţanţoş, vioi, spre piaţă. Mersul anula orice diferenţă între lemn şi carne. Un centaur adevărat păşea prin căldura amiezii din Caransebeș”.

 

(Urmează povestea altor cerşetori de vază ai oraşului) „În timpul primului meu an ca ucenic în farmacie, tata m-a trimis la ţară chiar în ziua banchetului………… (……..) Cînd am ajuns înapoi la casa Brancovicilor… zgomotul de la demisol se auzea pînă în stradă. Asta însemna că banchetul cerşetorilor începuse. Am ezitat puţin, apoi am deschis uşa încet – voiam să mă strecor neobservat prin curte, dar fetiţa orbului m-a recunoscut şi m-a arătat cu degetul. Stătea lângă plozii ciufuliţi ai Magdei, zdrenţăroasa. Ca la un semn, toţi s-au năpustit spre mine, ţipând veseli. Au insistat să merg la masa lor. Într-o secundă unchiul ar putea să mă vadă şi aş fi pierdut. Am reuşit să mă descotorosesc de ei şi să ajung la scară.

De pe trepte m-am uitat în jos, ca să mă conving că unchiul nu mă observase.

N-am să uit niciodată priveliştea. O mulţime respingătoare de creaturi diforme stăteau în jurul unei mese mari, de lemn. Un ciot – rămăşiţă a unui braţ – gesticula violent. O palmă schiloadă a apucat un pahar cu vin şi a golit băutura, cu lăcomie. La un capăt al mesei, câteva trupuri ruinate stăteau cu capetele lipite unul de altul şi ascultau o creatură cu faţa ciupită de vărsat, cu nas turtit, care probabil tocmai încheia o glumă deocheată, deoarece o secundă mai târziu capetele s-au depărtat şi am putut vedea feţe livide, guri larg deschise a rânjet şi pupilele moarte ale ochilor unui orb. Şi între ei, faţa unchiului! Era umflată şi, în prima clipă, deloc diferită de feţele hidoase ale comesenilor! La dreapta lui stătea cerşetorul de la cimitir, în stânga Centaurul şi pe latura îngustă a mesei, Mişca, delapidatorul.

Am început să alerg în sus pe scări, apoi m-am oprit brusc. Să fie chiar faţa unchiului? M-am întors încet lângă balustrada de unde puteam să privesc la demisol şi să-i observ.

Cu o lăcomie nestăpânită cerşetorii se înghesuiau în jurul mesei, care gemea sub povara bunătăţilor. Cerşetorul cimitirului rodea o pulpă zemoasă de viţel. Unul dintre cei din târg, cu un cap umflat ce tremura mereu, tăia felii de şuncă trandafirie. Un altul, rotund ca o minge, împingea bucată după bucată de cârnat în gura lui Moş Ion, ciungul, care le înghiţea fără să mestece.

Iliodor stătea pe scaunul lui cu rotile, în spatele unei baricade de farfurii, pline cu piept de gâscă şi pulpe de pui. După ce termina o bucată, arunca oasele ca pe nişte trofee în pălărie. Şi de fiecare dată când dădea pe gât un pahar de vin, flutura pălăria triumfător.

Pe partea dreaptă a mesei, trona Magda, zdrenţăroasa. Ocupa, cu grăsimile ei, două locuri. Şi-a aruncat de pe ea zdrenţele care o împiedecau să mănânce în voie. Pieptul îi era dezgolit, sânii îi atârnau fără vlagă. La stânga ei stătea un orb. Mâncarea din farfuria lui era neatinsă şi paharul era aproape neatins. Îşi mişca degetele printre cârpele abandonate ale Magdei, îi mângâia umerii, apoi sânii. Magda mânca fără să-l observe: ea devora pulpe de porc, felii de cozonac, cu o poftă la fel de mare”.

 

…Până unde se întinde documentarul, până unde regăsim lumea oraşului Caransebeş din secolul al XIX-lea şi unde începe creativitatea deformantă a amintirii? De unde începe presiunea deformatoare a modelului expresionist?

„Cu emoţie din ce în ce mai mare priveam agitaţia din jurul mesei. Guri şi burţi flămânde, obişnuite cu hrană mizerabilă, se munceau acum cu mâncărurile alese: adulmecând, cu nările dilatate, aromele cărnii fripte. Obrajii palizi străluceau acum de bunăstare, feţele zbârcite ale cerşetoarelor erau încinse de beţie… Trupuri schiloade se răsuceau în extaz. Toţi ţipau, râgâiau, rânjeau şi strigau atât de tare încât păreau că şi-au ieşit din minţi.

Şi în mijlocul acestor figuri nenorocite – unchiul Gioca. Acum puteam să-l văd foarte bine. Faţa lui pătată şi grasă semăna cu o băşică de porc. Stropi mari de transpiraţie i se scurgeau pe frunte. Vestonul elegant îi era şifonat şi presărat cu scrum de ţigară: gulerul apretat era descheiat şi cravata îi atârna, mototolită.

Ciocnea cu cerşetorii, bea, râdea şi glumea. (….) Cerşetorul de la cimitir i-a agăţat un şirag de cârnaţi de gât. Toţi se tăvăleau de râs. Moşu Ion bătea în podea cu piciorul lui de lemn: Gioca! Gioca!, striga cu vocea lui croncănită. Ceilalţi strigau şi ei: Giocaaaa!!!!”

(Continuă descrierea banchetului) Şi: O înmormântare grotescă încheie micul roman, important pentru înţelegerea exerciţiului amintirii, în 1953.

Ajunsă la cea de-a XIX-a ediție, manifestarea „Cinste ție, copilărie!“ se va desfășura și anul acesta, ca și în anii 2021 – 2025, sub forma unui concurs de desene în creion sau acuarelă. La competiție pot participa cu lucrări copii din județul Caraș-Severin și din Serbia / Banatul de Nord, Banatul Central și Banatul de Sud.

Inițiată de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin în urmă cu 19 ani, manifestarea „Cinste ție, copilărie!“, dedicată Zilei Internaționale a Copilului, trece în al șaselea an consecutiv hotarele țării, în Banatul sârbesc. Continuăm tradiția, organizând această manifestare de suflet prin care ne dorim să îi simțim mai aproape pe copiii noștri, prin aptitudinilor lor artistice demonstrate cu fiecare prilej, implicând în acest sens o bună parte din Banatul istoric.

Proiectul se va derula în România și în Serbia, sub forma unui concurs de desene în creion sau acuarelă, cu tema „Banatul meu drag”. Sunt invitați să participe copii cu vârste între 7 și 10 ani. Un juriu format din câte un reprezentant al fiecărui partener va acorda premiile I, II și III la cele două categorii de vârstă alese, 7 – 8 ani și 9 – 10 ani. Juriul va delibera și va anunța premianții în preajma zilei de 15 mai 2026. Lucrările premiate vor fi postate pe rețelele de socializare ale partenerilor și vor face parte dintr-o expoziție itinerantă care va fi prezentată atât în județul Caraș-Severin, cât și zonele unde trăiesc partenerii noștri.

Desenele pentru concurs trebuie trimise prin poștă pe adresa: Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, Bd. Revoluția din Decembrie nr. 22, RO-320086 Reșița sau NIU Libertatea, str. Žarka Zrenjanina, nr. 7, SRB – 26000 Panćevo, până cel târziu în data de 1 mai 2026. 

Parteneri în  acest proiect sunt Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova (Serbia), Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Coordonatorul concursului este Erwin Josef Țigla din Reșița.

 

 

„Lob der Kindheit“ in Banater Bergland und im serbischen Banat

Einladung zum Zeichenwettbewerb für Kinder aus dem historischen Banat

 

Die Veranstaltung „Lob der Kindheit“ findet dieses Jahr bereits zum XIX. Mal als Zeichenwettbewerb (Bleistift oder Aquarell) statt. Kinder aus dem Kreis Karasch-Severin sowie aus Serbien / Nord-, Mittel- und Südbanat können mit ihren Werken teilnehmen. Die Veranstaltung „Lob der Kindheit“, die vor 19 Jahren vom Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen ins Leben gerufen wurde und dem Internationalen Kindertag gewidmet ist, findet dieses Jahr zum sechsten Mal in Folge, grenzüberschreitend, auch im serbischen Banat statt. Wir setzen die Tradition fort und veranstalten diesen besonderen Wettbewerb, mit dem wir uns unseren Kindern und ihren immer wieder gezeigten künstlerischen Talenten näher fühlen möchten. Dabei binden wir einen großen Teil des historischen Banats mit ein.

Das Projekt findet in Rumänien und Serbien als Zeichenwettbewerb (Bleistift oder Aquarell) zum Thema „Mein liebes Banat“ statt. Kinder zwischen 7 und 10 Jahren sind zur Teilnahme eingeladen. Eine Jury, bestehend aus je einem Vertreter der Partnerorganisationen, vergibt die ersten drei Preise in den beiden Alterskategorien 7 – 8 Jahre und 9 – 10 Jahre. Die Jury berät und gibt die Gewinner um den 15. Mai 2026 bekannt. Die prämierten Werke werden in den sozialen Netzwerken der Partnerorganisationen veröffentlicht und sind Teil einer Wanderausstellung, die sowohl im Kreis Karasch-Severin als auch in den Regionen, in denen unsere Partner leben, gezeigt wird.

Die Zeichnungen für den Wettbewerb sind per Post an folgende Adresse zu senden: Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek, Bd. Revoluția din Decembrie Nr. 22, RO – 320086 Reșița oder NIU Libertatea, Str. Žarka Zrenjanina Nr. 7, SRB – 26000 Panćevo, spätestens bis zum 1. Mai 2026. Partner dieses Projekts sind die Kreisbibliothek „Paul Iorgovici“ Karasch-Severin, der Verlag „Libertatea“ aus Pančevo (Serbien), das Demokratische Forum der Banater Berglanddeutschen und der Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“. Koordinator des Wettbewerbs ist Erwin Josef Țigla aus Reschitza.

Activitățile ecologice au un rol esențial în formarea elevilor, contribuind nu doar la protejarea mediului, ci și la dezvoltarea lor personală și socială. Elevii învață să înțeleagă impactul acțiunilor lor asupra naturii și devin mai atenți la comportamentele zilnice (reciclare, economisirea resurselor, reducerea plasticului).

Multe activități ecologice la Liceul „Prof. Bora Tit Liviu” Baru – după cum susținea prof. Karina Hadadea (foto), în calitatea sa de director – se desfășoară în grup, ceea ce contribuie la dezvoltarea spiritului de echipă. Elevii învață să colaboreze, să comunice eficient și să respecte opiniile celorlalți. Astfel, în parteneriat cu Geoparcul Țara Hațegului, Asociația Drag de Hațeg și Rewilding România elevii noștri au derulat o serie de activități.

Activitățile de conștientizare au inclus discuții despre protejarea mediului și efectele poluării, vizionarea de materiale educative despre natură, realizarea de afișe cu mesaje eco.

Nu au lipsit ateliere în natură pentru a stimula curiozitatea copiilor și tinerilor și de a încuraja implicarea lor în protejarea apelor, prin cunoașterea ecosistemelor acvatice. Elevii au prelevat probe din Strei folosind plase speciale, apoi au explorat aceste probe cu ajutorul microscopului și al stereomicroscopului. Au identificat organismele descoperite cu ajutorul unui ghid vizual (determinator).

Reușite au fost activitățile experimentale„Detectivii apei – Cum verificăm dacă apa este curată?” Elevii au învățat cum să identifice caracteristicilor apei curate, despre calitatea apei de băut din surse alternative și să realizeze analize pentru verificarea parametrilor acesteia.

În atelierele creative „Zâna Viață și Monstrul din Plastic” au confecționat obiecte din materiale reciclabile, respectiv din plastic.

S-a dovedit astfel că activitățile ecologice nu sunt doar lecții despre natură, ci experiențe care formează elevi responsabili, implicați și conștienți de rolul lor în protejarea planetei.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR