Mario Balint

,,Persoana care, în mod regulat și pe baza unei remunerații, depune o activitate ce constă în a contribui prin cuvînt, vorbire sau imagine, la una sau mai multe mass-media se numește JURNALIST” (“Statutul Federației Internaționale a Jurnaliștilor”). Jurnalistul poate fi privit ca o componentă esențială a culturii, deoarece reflectă, documentează și interpretează evenimentele și valorile unei societăți. Prin intermediul reportajelor, analizelor și interviurilor, jurnalistul contribuie la formarea și transmiterea culturii, influențînd modul în care oamenii percep și înțeleg lumea din jurul lor. Inclusiv a culturii de siguranță!

În ciuda acestor definiții, din 22 aprilie 1999, jurnaliștii au devenit ținte în războiul nebunilor cu lumea! În ultimul deceniu, peste 1.300 de jurnalişti au fost ucişi pentru munca lor, crime care au rămas aproape mereu nesancţionate. Peste 200 de jurnaliști palestinieni și libanezi au fost uciși, numai în ultimele luni de conflict, în Fîșia Gaza și în Sudul Libanului de către Israel! Același Israel care a fost catalogat drept CEL MAI AGRESIV STAT DE PE PLANETĂ! Niciodată, în istoria cunoscută a lumii și a jurnalismului, dar ABSOLUT niciodată, un stat nu a ucis deliberat două treimi din jurnaliștii răpuși în misiuni! Este o crimă! Un genocid! Un masacru! Un martiraj al profesiei noastre, prin care sionismul își anulează propriile ascendente istorice!  

„În mijlocul haosului și al violenței, jurnaliștii de război sînt steaguri ale demnității umane și ale libertății presei. Sînteți ochii și urechile lumii, iar munca voastră este esențială pentru ca publicul să înțeleagă tragediile și complexitățile conflictelor din întreaga lume” a afirmat președinta CNA, Monica Gubernat, în 2024, la decernarea Premiilor de Excelență pentru Jurnaliștii de Război. Și mi-a plăcut mult această afirmație!

În Noua Paradigmă lansată de Noul Secol american, sau iudeo-creștin, sau apocaliptic, sau… mă rog, cum vreți să-l numiți – indiferent cum veți face-o, peste 30 de ani se va găsi unul mai deștept în cap care îl va numi invers decît ați ales voi și istoria îl va prelua în breaking news! – jurnalismului i se cere să se dezumanizeze. Să se lapede de Om ca de o piele nefolositoare. Să nu relateze despre tragediile lui, despre ucidere, despre nașterea în mizerie și fără de speranță, despre nunta cu abisul, despre moartea ca o izbăvire. Să închidă ochii și să clipească în funcție de rase. Este golirea de sens a propriei existențe profesionale. Care te ține în viață ca individ, ca o aglomerare de celule. Este definiția unei Cassandre de masă care anunță – aici, tonul cu care o face, emoția prezentă/sau nu definește jurnalistul și performanța lui în noul panou al fruntașilor breslei – minunatele moduri în care poți să alegi să mori, sau să sclavagești pe cine vrei tu, în orașele de 15 minute, pentru că democrația e liberă și iliberală!

Astăzi, amenințările împotriva jurnaliștilor constituie amenințări fundamentale pentru democrație – și, noi toți, jurnaliști și societate, avem responsabilitatea să rezistăm acestui asalt continuu. Sîntem într-o perioadă în care jurnaliștii sînt din nou etichetați drept CRIMINALI DE GÎNDIRE, iar neo-marxiștii închid pentru 10 zile alt CURENTUL și-l condamnă la moarte în contumacie, din nou, pe Pamfil Șeicaru, libertatea presei este de o importanță fundamentală, iar reglementările europene, genocidul israelian, hărțuirea americană și autocrația rusă și asiatică îngenunchează jurnalismul, transformîndu-l în propaganda rușinoasă. Astăzi, jurnalismul de război s-a extins în interiorul jurnalismului civil, iar metodele de supraviețuire sînt aplicate la nivelul presei locale, prima amenințată cu extincția!  Nu degeaba, pentru prima dată, redacțiile locale au fost onorate cu propria lor celebrare – Ziua Știrilor Locale a fost sărbătorită pe 9 aprilie! În America! Recunoașterea națională inaugurală a fost creată pentru a celebra, sprijini și consolida jurnalismul local. Și, de ce nu, pentru a fi un model global, în expansiune! Precum Democrația și Drepturile Omului, concept exportate cu sîrg timp de un secol și golite de conținut, precum o vidanjă plină, la canal. „Ziua Știrilor Locale este o inițiativă națională care își propune să conecteze comunitățile cu știrile locale”, a declarat Shannan Bowen, CEO al NC Local, scrie site-ul UZPR.

https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/ads?client=ca-pub-2627603242867651&output=html&h=50&slotname=4047860108&adk=2408448026&adf=3936086412&pi=t.ma~as.4047860108&w=320&lmt=1777610670&rafmt=12&format=320×50&url=https%3A%2F%2Fecronica.ro%2Farhive%2F7001&asro=0&aiapmid=0.0001&aiactd=0&aicctd=0&ailctd=0&aimartd=4&aieuf=1&aicrs=1&uach=WyJBbmRyb2lkIiwiMTYuMC4wIiwiIiwiQ1BIMjYyOSIsIjE0Ny4wLjc3MjcuMTExIixudWxsLDEsbnVsbCwiIixbWyJHb29nbGUgQ2hyb21lIiwiMTQ3LjAuNzcyNy4xMTEiXSxbIk5vdC5BL0JyYW5kIiwiOC4wLjAuMCJdLFsiQ2hyb21pdW0iLCIxNDcuMC43NzI3LjExMSJdXSwwXQ..&abgtt=1&dt=1777610670163&bpp=2&bdt=774&idt=224&shv=r20260428&mjsv=m202604270101&ptt=9&saldr=aa&abxe=1&eoidce=1&prev_fmts=0x0%2C320x50&nras=1&correlator=1692246471915&frm=20&pv=1&u_tz=180&u_his=1&u_h=946&u_w=424&u_ah=855&u_aw=424&u_cd=24&u_sd=2.55&dmc=8&adx=52&ady=2990&biw=423&bih=799&scr_x=0&scr_y=0&eid=42533294%2C95387777&oid=2&pvsid=8766541646939751&tmod=1170938652&uas=0&nvt=1&fc=1920&brdim=0%2C0%2C0%2C0%2C424%2C47%2C424%2C946%2C423%2C799&vis=1&rsz=o%7C%7CeEbr%7C&abl=CS&pfx=0&fu=256&bc=31&bz=1&pgls=CAEaBTYuOS40~CAEQBg..&bisch=0&blev=0.95&ifi=3&uci=a!3&btvi=1&fsb=1&dtd=324

Amplificarea CRIZEI la nivel naţional şi mondial implică urgent adoptarea de măsuri excepţionale, inclusiv din partea mass-media. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală!

De aceea, consider esențială sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acestora, dar și crearea unei culturi a siguranței în mediul jurnalistic local și național.

De unde plec? O observație: punem din nou căruța înaintea boilor și expresia poate fi utilizată peiorativ, dacă vreți! Pentru că risipim energie și resurse uriașe pentru a discuta și genera politici de mediu, care-și propun să reglementeze viața societății pentru diminuarea amprentei de carbon și oprirea încălzirii globale. Avem de a face cu o șmecherie și un business, dar despre asta, altă dată, acum nu ne ocupăm de asta, ci de consecința diseminării acestor politici mincinoase. În grandomania lui, OMUL are impresia că suma activităților lui, ale LUI, pe suprafața planetei influențează în mod decisiv clima. EL, omul, se așează în centrul Lumii, ignorînd, bunăoară, influența Soarelui, a mecanicii cosmice ș.a.m.d. cele care – spun specialiștii – au făcut ca Emisfera nordică, de exemplu, să iasă din Mica Eră Glaciară de 300 de ani, abia în 1980. Războiul genocidar al iudeo-creștinilor împotriva civilizației persane nu a fost generat de Xerxe, nici de Cultul Soarelui, ci de hidrocarburile ce traversează Strîmtoarea Hormuz. Printre altele! Ce vreau să remarc este războiul ca instrument pentru combustibilii fosili, nu pentru instalațiile eoliene sau solare!

Noi, jurnaliștii, în loc să promovăm pe nemestecate businessul încălzirii globale din vina omului, business îmbrăcat ideologic, mai bine am informa publicul, instruindu-l cum să se adapteze să trăiască într-o lume tot mai caldă și în plină schimbare! Protecție și siguranță personală vs. politici de anihilare a evoluției. Asta facem noi! Nu promovăm uciderea bovinelor și tocana de cărăbuși, ci oferim informații de bază pentru propria siguranță. Ce poate face? Educație pentru cei ce nu pot schimba soarta lumii. Alegerea e a lor, a încă .consumatorilor de media: supraviețuire individuală, indiferent de percepții morale, de indignarea uciderii oamenilor în numele progresului și performanței economice, sau supraviețuire colectivă, cu reguli și norme morale care să perpetueze nu doar celule vii, ci și gînduri, tradiții și legende. Un fel de… A Treia Cale, utopică, greu de urmat dar și greu de ucis! Oricum, educația prin media nu a omorît pe nimeni, din potrivă, l-a făcut mai puternic, mai pregătit, mai adaptat (mai resilient, cum se spune în zilele noastre). Decît să încercăm, să intervenim, să schimbăm mecanismele globale, mai cinstit și correct este să învățăm să trăim cu ele. Mai adevărat! Și Adevărul este Teologie pură, iar prin respectarea acestui percept jurnalistul devine nu doar un răspînditor de cuvinte ci chiar un purtător al Cuvîntului primordial!

Jurnaliștii sînt oameni, însă, și au nevoie de o pregătire continuă pentru propria siguranță. Atît cei care acoperă mediatic situațiile de urgență și dezastrele naturale – incendii de pădure și vegetație, inundații, cutremure, alunecări de teren, furtuni etc – cît și cei care transmit din mijlocul revoltelor sociale, a protestelor scăpate de sub control, sau zone de conflict armat. Sînt noțiuni de bază, simple, despre propria siguranță, despre cum să te protejezi în așa fel încît să nu devi o știre. Despre auto-evaluarea personală, pregătirea misiunii, evaluarea riscurilor, echipamente de protecție, truse de prim ajutor și pregătire medicală de bază pentru răspuns la traumă.

Revoltele sociale, protestele și alte adunări publice aglomerate sînt situații dinamice care pot deveni rapid periculoase sau violente. Este important ca jurnaliștii să înțeleagă mediul de lucru și să fie pregătiți pentru eventualele riscuri. Acoperirea mediatică a tulburărilor civile pot avea consecințe neprevăzute, de la arestare, pînă la atacuri direcționate cu corpuri contondente sau gaze. De aceea, jurnaliștii trebuie să anticipeze riscurile, să identifice potențialele amenințări și să-și planifice retragerea din zona ostilă.

Jurnalismul de război este una dintre cele mai dificile sarcini pe care și le poate asuma un jurnalist. Mass-media joacă adesea un rol-cheie în conflictele şi situaţiile de criză de astăzi. Practic, rolul lor poate să îmbrace două forme diferite și opuse. Fie mass-media ia parte activă în conflict, și are responsabilitatea creşterii violenței, sau rămîne independentă și în afara conflictului, contribuind astfel la soluționarea conflictelor și atenuarea violenței. Jurnaliștii care acoperă conflictele armate se confruntă cu o sumedenie de provocări, de la supraviețuire în mediul ostil, la echipamentul de protecție balistică, individual, o pregătire multiplă, intensă și continuă. Cînd oboseala (fizică sau emoțională)/epuizarea își face simțită prezența, încărcătura factuală este dominată de surplus emoțional, care ajunge să predomine în raport cu diseminarea informației, ceea ce se traduce prin remodelarea realității și, implicit, prin mistificarea ei!

Riscurile cresc în timp ce bugetele redacțiilor se micșorează!

Conform unor rapoarte internaționale redactate de organizațiile de protecție a jurnaliștilor, incidența hărțuirii în masă a jurnaliștilor este în creștere alarmantă, mai ales în statele civilizate și democrațiile considerate consolidate.

Este clar că tonul abordării s-a schimbat semnificativ. A devenit legitim să hărțuiești, să intimidezi, să lovești și chiar să ucizi un jurnalist! De aceea, EUROPA s-a gîndit să facă ceva. Jurnaliştii contează, Campania Consiliului Europei pentru Siguranţa Jurnaliştilor este o iniţiativă care vizează promovarea libertăţii presei şi protejarea jurnaliştilor de violenţă, ameninţări şi hărţuire în timpul îndeplinirii sarcinilor lor. Nu este însă suficient. Trebuie să contribuim cît mai mulți pentru formarea unei culturi a siguranței în profesia noastră!

Există voci care pune sub semnul întrebării importanța libertății presei independente și promovează batjocorirea jurnaliștilor și subminarea rolului lor important în societatea democratică. O normă pare să se fi schimbat și la asta au contribuit și contribuie un număr de politicieni proeminenți, care folosesc o retorică disprețuitoare față de jurnaliști, descriind mass-media ca fiind inamicul poporului. Această atitudine îi legitimizează și pe alții să facă același lucru! În timp ce amenințările sînt în creștere, tot mai puține voci susțin rolul important al jurnaliștilor în societate! Iar acest lucru devine o tendință periculoasă!

Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să începem prin a învăța să ne protejăm singuri. Să ne sprijinim reciproc. Să milităm pentru ca atitudinile să se schimbe.

Ca exemplu personal, încerc, deocamdată, doar pe trei domenii: situații de urgență, revolte sociale și conflicte armate. Proiectat pentru femei și bărbați care trăiesc sau lucrează în medii violente, inclusiv agresiune sexuală, Boot-camp-ul HEST al BMTF Risk AkDemy include: analiza situaţiei preliminare în vederea evitării de a deveni ţintă, evaluarea și planificarea riscurilor, prim-ajutor de urgență, siguranța personală, situaţii de urgenţă şi revolte sociale. Scopul boot-camp-ului HEST este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. Urmărim sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia! Numai așa putem supraviețui și spune povestea într-o lume dominată de breaking-news!

Poveştile par identice, doar cu personaje diferite. Sînt consumate avid de restul cetăţenilor planetei, din confortul căminelor proprii, înfundaţi în fotolii mari, de pluş, printre rîgîituri de prea bine. Ei sînt cei care se indignează, iubesc, urăsc, protestează, pun etichete, în funcţie de ceea ce văd şi ceea ce citesc, ei sînt cei care cer mai-marilor lumii, mai-bogaţilor lumii să intervină, să pună capăt tragediilor, să devină şi mai puternici, şi mai bogaţi. Ei sînt cei care nu acceptă un dialog pentru că, nu-i aşa, au văzut cu ochii lor! În Evanghelia după Ioan (20:24-29) se scrie: 24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. 25. Deci au zis lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. 26. Și după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma, împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! 27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios. 28. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! 29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! Noi, jurnaliştii de război sîntem primii care l-am putea avea “patron spiritual” pe Toma! Din nefericire, sînt convins că în ultimii ani întreaga omenire, toţi spectatorii acestor nenorociri au intrat sub Zodia lui Toma Necredinciosul!

Crede şi nu cerceta este îndemnul biblic adoptat de profesioniştii manipulării de astăzi şi deontologii care veghează la respectarea corectitudinii politice. De minciuna ridicată la rang de adevăr planetar se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în psy-ops, stratcom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare! Cînd aceştia nu dau rezultatele scontate, întocmai şi la timp, mass-media este anihilată cu ajutorul bombelor, precum în 1999 la Belgrad, împotriva Radio Televiziunii Sîrbe, momentul în care jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI şi ŢINTĂ LEGITIMĂ! Sigur, nu trebuie să-i omitem pe amatori!

Distorsiunea adevărului s-a propagat în mass-media de multă vreme. Manipularea, campaniile de diabolizare a unor inamici politici sau militari, propaganda de război. Două exemple, pe care le consider “de manual”. Primul îl regăsim cronologic, în ziarul Le Moniteur Universel comentînd revenirea ”tiranului Napoleon”, în martie 1815, după evadarea din Insula Elba: 9 martie – „Monstrul a evadat din locul exilului său”; 10 martie – „Căpcăunul corsican a acostat la Capul Juan”; 11 martie – „Tigrul s-a arătat la Gap. Trupele avansează din toate părţile pentru a opri înaintarea lui. El îşi va încheia mizerabila aventură fugind în munţi”; 12 martie – „Monstrul a reuşit să ajungă până la Grenoble”; 13 martie – „Tiranul este acum la Lyon. Toată lumea a fost cuprinsă de spaimă la apariţia sa”; 18 martie – „Uzurpatorul e la 60 de ore de marş de capitală”; 19 martie – „Bonaparte avansează în marş forţat, dar este imposibil ca el să ajungă la Paris”; 20 martie – „Napoleon va ajunge mâine sub zidurile Parisului”; 21 martie – „Împăratul Napoleon este la Fontainebleau”; 22 martie – „Ieri seara, Majestatea sa Împăratul şi-a făcut intrarea publică în Paris. Nimic nu poate depăşi bucuria tuturor”.

Al doilea, în octombrie 1914, după cucerirea oraşului Anvers. Acesta este citat de către cercetătorul german Michael Kunczik, la a cărui lansare de carte (Război salvat. Comunicarea în timpul războaielor, Ed. InterGraf, 2002), la Timişoara, am vorbit, împreună cu prietenul şi camaradul meu Raxzzzzzico Cornea. Povestea este una a ştirilor care se fac din ştiri şi nu de la faţa locului: “Cînd s-a aflat de cucerirea oraşului Antwerpen, clopotele bisericilor au început să bată” (în Germania, n.a.), scrie Kolnische Zeitung. De aici, începe tăvălugul: “Aşa cum relatează Kolnische Zeitung, după cucerirea cetăţii, clerul din Antwerpen a fost constrîns să bată clopotele bisericilor”, scrie Le Matin. “În conformitate cu cele aflate la Koln de Le Matin, după ce Antwerpen fusese cucerit, preoţii belgieni care au refuzat să bată clopotele bisericilor au fost alungaţi din serviciul lor”, scrie Times. “Conform celor aflate de Times la Koln, via Paris, după cucerirea oraşului Antwerpen, bieţii preoţi belgieni care refuzaseră să bată clopotele bisericilor au fost condamnaţi la muncă silnică”, scrie Corriere della Sera. Şi: “În conformitate cu unele informaţii care i-au parvenit ziarului Corriere della Sera din Koln, prin Londra, se adevereşte că barbarii cuceritori ai oraşului Antwerpen i-au atîrnat pe bieţii preoţi belgieni cu capul în jos, ca nişte limbi de clopot vii, în clopotele bisericilor, pedepsindu-i astfel pentru eroicul lor refuz de a bate clopotele”, scrie, din nou, Le Matin! Aproape amuzant, nu? O presă scrisă care umbla după senzaţional şi tiraje mari, dar atentă, totuşi, să nu deraieze de la unele reguli nescrise ale profesiei. Orice asemănare cu titlurile referitoare astăzi la Ukraina sau Gaza este pur întîmplătoare!

Nu acelaşi lucru pot spune despre presa americană, modelată de timpuriu de acest YELLOW JOURNALISM, în care magnaţii Randolph Hearst şi bănăţeanul nostru, născut pe malul Mureşului, la Măcău, în Banatul istoric, Joseph Pulitzer, nu s-au dat în lături de la a fi aţîţători de război. Un fel de televiziune românească de ştiri, de astăzi! Pentru că, în literatura de specialitate există un război despre care se afirmă că este rezultatul activităţilor unor ziarişti: războiul spaniolo-american de la 1898! Jurnalismul patriotard, pe care cei doi l-au exacerbat în lupta lor concurenţială pentru tiraje mai mari, între New York World şi New York Journal, a dus în final ca preşedintele William McKinley să cedeze presiunii opiniei publice şi să declare război Spaniei! William Randolph Hearst jr. face face următoarea remarcă la adresa tatălui său: “Ne-am străduit din răsputeri să începem un război hispano-american în 1898, Ca reacţie, aşa a făcut şi Pulitzer”! Este deja de notorietate schimbul de telegrame din acea perioadă între Hearst şi celebrul ilustrator Frederic Remington, trimis în Cuba să ilustreze atrocităţile spaniolilor. Remington a scris: “E linişte totală. Nu e nici un conflict. Nu va fi nici un război. Doresc să mă întorc”. Hearst i-a răspuns: “Te rog, stai pe loc. Tu faci ilustraţiile, războiul îl fac eu”! Ziarele sînt făcute pentru vînzare. Din acest motiv, nu sînt cu nimic mai bune decît războiul. Războiul înseamnă senzaţie şi entuziasm. Pe această bază, aproape orice şi oricine poate trăi şi prospera!

Ce odioşenii! Istorice! Sigur, în zilele noastre, această manipulare odioasă a devenit mult mai sofisticată, iar batalioanele de operaţiuni psihologice se străduiesc să cucerească minţile şi inimile consumatorilor de media de pe tot globul. Dacă sîntem de “partea bună a istoriei” le spunem operaţiuni de psy-ops, dacă sîntem de partea cealaltă, a neantului, a diavolului, a răului suprem, identificăm formaţiuni de troli care emit o propagandă odioasă. Sigur, aşa cum s-a întîmplat recent, difuzarea informaţiilor duşmănoase poate fi oprită cu un singur buton. Nu mai e nevoie de bombe, ca la televiziunea sîrbă în 1999! Nimic nou sub soare! Această armată paralelă, înarmată cu cerneală şi tastatură readuce în ochii noştri învăţăturile înaintaşilor. Filosoful, eseistul şi istoricul scoţian David Hume, scria în 1749 în Treatise of Human Nature (citat de Kunczik, op. Cit. p.23): “Cînd propriul nostru popor este în război cu altul, îl detestăm pe acela ca fiind crud, perfid, nedrept şi violent. Dar întotdeauna ne considerăm pe noi şi pe aliaţii noştri ca fiind echitabili, moderaţi şi plini de compasiune. Dacă generalul inamicilor este victorios, cu greu îi vom atribui caracteristici umane. El este un vrăjitor. Vorbeşte cu demonii … Are o minte sîngeroasă şi găseşte plăcere în a cauza moarte şi distrugere. Dar dacă victoria este de partea noastră, comandantul nostru are toate calităţile opuse, este un etalon de virtute, de curaj şi de comportament. Trădarea lui o vom considera politică. Cruzimea lui o vom considera un rău intrinsec al războiului. Pe scurt, orice defect al său ne vom strădui să-l diminuăm, ori îl vom glorifica sub numele virtuţii care I s-ar potrivi”.

Construcţia imaginii duşmanului este un procedeu foarte “îndrăgit” de specialiştii în stratcom (strategii de comunicare!), pentru influenţarea opiniei publice. Crearea unei imagini artificiale a inamicului, construieşte în mentalul populaţiei un sentiment de ameninţare, corelat cu nevoia unei conduceri puternice, o disponibilitate crescută de a accepta o conducere autoritară. Cu cît este mai mare ameninţarea (închipuită sau nu!) din partea unui duşman real, sau a unuia prezentat ca atare, cu atît pare a fi nevoia de îmbrăţişare a cauzei conducătorului puternic, lăsînd la o parte problemele personale (războaiele din Iran și Ukraina vs. scumpiri la gaze, electricitate, alimente, corupţie, şomaj etc). Pe timp de război, adversarul este stigmatizat cu preponderenţă sub eticheta de monstru, bestie, om inferior, nebun. “Acesta nu este un război. De fapt, luptăm împotriva fiarei sălbatice, scria Rudyard Kipling!

Uciderea copiilor este un instrument de pr utilizat din cele mai vechi timpuri, cînd se construieşte imaginea duşmanului, dar la dimensiune planetară din timpul războiului din Golf! A fost prezent şi la Timişoara, în 1989, cînd s-au prezentat imaginile cu cadavrele unor femei gravide cu burţile spintecate, pentru a dovedi brutalitatea securităţii. De fapt, acele femei decedaseră de moarte naturală şi fuseseră autopsiate! Pretinse atrocităţi asemănătoare au fost citate şi de către ministrul german al apărării, Rudolf Scharping, atunci cînd încerca să justifice atacul NATO asupra Yugoslaviei, în 1999. Indignarea omenească joacă un mare rol şi, de fiecare dată, în favoarea pr-iştilor! Acum se ştie, Kosovo a angajat firma americană de PR, RUDER FINN, să-i reprezinte interesele, iar în martie 1993 a demarat o intensă campanie publicitară în Statele Unite. În acea perioadă, RUDER FINN a lucrat şi pentru Croaţia şi pentru facţiunea musulmană din Bosnia-Herţegovina. “Motivul este să determinăm opinia publică să implice America în acel conflict fratricid”, chiar din 1990, cînd compania a sprijinit Comunitatea Albanezo-Americană să publice un anunţ publicitar, în New York Times, în care se scria: KOSOVO S-A TRANSFORMAT ÎNTR-UN ADEVĂRAT LAGĂR DE CONCENTRARE. Au fost 9 ani de muncă intensă pe frontul cu cerneală şi tastatură, pînă cînd bombele aveau să se aştearnă, covor, peste Serbia! Povestea lansată de Ministerul Informaţiilor din Croaţia, în 1992, potrivit căreia sîrbii plăteau bani gheaţă pentru uciderea unui copil croat, a fost rostogolită de BBC, cu ajutorul RUDER FINN, fără a fi verificată!

Un alt exemplu cunoscut este cel al firmei HILL&KNOWLTON, aflată în slujba statului Kuweit, care a excelat în masiva manipulare mediatică şi dezinformările practicate. Hill&Knowlton a avut sarcina să pregătească materiale incriminatorii şi dovezi care urmau să fie înaintate Consiliului de Securitate al ONU, Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA şi Cercului de Lucru pentru Drepturile Omului din Congresul american. Vă amintiţi? Atrocităţile cu copiii ucişi în incubatoarele maternităţii, nu au lipsit!

Astăzi, ucigașii  nu se mai ascund în spatele sofisticăriilor. Astăzi, ucigașii se mîndresc cu uciderea copiilor. Precum în Gaza!

În acest tablou bulversant, corespondenţilor de război, din cohorta lui Toma Necredinciosul, le revine o răspundere uriaşă! Există un consens între noi măcar asupra unui fapt: demascarea şi condamnarea minciunilor răspîndite de armata cu cerneală şi tastatură. Este un principiu de etică profesională a noastră, indiferent de unde venim, ce limbă vorbim, pentru cine lucrăm, pentru că ştim că oricînd, oricare dintre noi poate fi ucis de oricare dintre părţile aflate în conflict! Cel puţin, din acest punct de vedere, puteţi fi convinşi că ce se transmite de pe front este ADEVĂRAT! Chiar dacă se face exces, uneori, de tragedii, imagini lacrimogene, emoţii etc. Ce ajunge să fie difuzat, contextul, ambalarea informaţiilor, nu mai este răspunderea noastră! Manipularea sau chiar falsificarea imaginilor, precum cele din jocurile pe calculator, ori alegerea detaliilor care induc conştient în eroare privitorul, şi în oroare, nu sînt produse în teatrul de operaţii, de cei care trăiesc la limita supravieţuirii, ci de aceia care stau comod în fotoliile lor, departe de lumea dezlănţuită. Jurnaliștii palestinieni și libanezi au fost ucis în misiune pentru dreptul tău de a fi informat. Pentru credința că, a spune adevărul lumii întregi despre suferințele fără margini generate de război, generînd emoție și atitudine, ca om, ești mai aproape de Dumnezeu. Sigur, detractorii noștri vor spune că adevărul este relativ. Dar, dacă EU spun bucățica mea de adevăr, un adevăr tactic, Daniel spune adevărul lui tactic, Valentin spune adevărul lui tactic, Cristi spune adevărul lui tactic, lumea va percepe un adevăr strategic, format din zecile de adevăruri tactice transmise de noi.

Orice correspondent de război, sau de criză, îți va spune că job-ul pentru care trăiește se află undeva, la intersecția dintre ordinele militare cavalerești și forțele speciale contemporane. Jurămintele de CASTITATE, SĂRĂCIE ȘI CREDINȚĂ ne apropie de cavalerii bisericii medievale: sîntem onești, dezinteresați și credem cu tărie în știrile pe care le producem din aceste zone fierbinți. Acestea presează (sau ar trebui!) guvernele și opinia publică să se mobilizeze, să ia atitudine în fața tragediei umane. Aceasta este o linie roșie care nu ar trebui trecută niciodată! Animate de cele trei idealuri de credință, știrile noastre LOVESC PE NEAȘTEPTATE, CU RAPIDITATE ȘI VIOLENȚĂ, la fel cum FOS lovesc prin surprindere, cu viteză și violență, inamicul. Sîntem un TRIB mic, dar poate cel mai animat de dorința de a arăta lumii că viața de zi cu zi nu înseamnă lumea stridentă și gălăgioasă a tabloidizării în masă. Meseria mea e războiul, însă nu există nici o știre pentru care merită să mori! Deși, profesia noastră este plină de martiri!

Ca o concluzie la acest text lung: în caz de război nimeni nu se poate aştepta la o prezentare obiectivă şi corectă a faptelor şi actorilor implicaţi, deoarece fiecare dintre aceştia este interesat să influenţeze fluxul de ştiri şi să maximizeze avantajele şi profiturile generate de confruntare. Este un fapt pe care trebuie să-l conştientizăm şi să-l acceptăm! Prima victimă a războiului este adevărul! Jurnaliştii care utilizează etica profesională în scop personal pot fi foarte importanţi pentru inducerea în eroare a inamicului şi pentru influenţarea opiniei publice. În 1809, Heinrich von Kleist scria în al său “Manual de jurnalistică franceză”: “Jurnalistica franceză este arta de a face poporul să creadă ceea ce guvernul constată că ar fi bine să creadă…” Datorită progresului tehnologic, posibilităţile minciunii sînt astăzi mai mari decît erau vreodată, în toată istoria omenirii. Astăzi, după ce nebunii au hotărît să schimbe lumea din temelii, mai mult ca în fiecare zi de 3 mai a ultimilor ani, constatăm că nimic nu mai este la fel. Nici măcar adevărul! Datoria noastră, a lurnaliștilor, este ca în avalanșa de breking news să rămînem în viață și să spunem povestea!

Imaginea featured este realizată cu ajutorul AI