Ioan Muică s-a născut în Pecinişca la data de 7 ianuarie 1859, într-o familie de grăniceri din Regimentul de Graniţă Bănăţeano-Iliric Nr.13, tatăl fiind ,,strajameşterul” Nestor Muică şi mama Maria, născută Chiosa.
Bunicul său, Iacob Muică de la comunionul nr.51 Pecinişca, a fost unul din ctitorii bisericii ortodoxe din localitate, împreună cu fii lui, Nestor şi Dimitrie. Pe lîngă donaţiile făcute biserici din Pecinişca, Iacob Muică a donat și bisericii din Băile Herculane, dovada s-a păstrat în nota consemnată pe Molitvelnicul, tipărit la Sibiu în anul 1833, cum că: ,,Această Sfântă şi Dumnăzăiască carte s-au cumpărat prin mine, acest din jos scris în luna lui iulie 1837 şi am dăruit Sfintei Biserici(i) aceştia din Băi. 15-lia iulie, Iacov Muica cap. din Pecinişca” .
Tatăl său, Nestor Muică, oficiant cesaro-regesc la Consulatul Austriac din Iaşi, a făcut diverse donaţii bisericii din Pecinişca, precum un clopot în greutate de 136 kg, la preţul de 160 florini, o candela de argint înfrumuseţată cu safir în valoare de 30 florini , icoane şi cu o evanghelie bătută în argint .
Unchiul său, Dimitrie Muică, epitrop şi proprietar în Pecinişca. a contribuit la ridicarea a două cruci, una în capul satului şi una în cimitir, ambele îngrădite cu gard din fier, precum şi la zidirea ,frontonului „avliei bisericii”, în lungime de 14 metri .
Ioan Muică a ales cariera militară şi astfel a urmat cursurile şcolii regimentare din Caransebeş ( Şcoala matematică, care era de fapt o şcoală de subofiţeri ), apoi de la 1 octombrie 1877 a continuat studiile la Academia Militară din Wiener Neustadt . După doi ani, zece luni și 15 zile a fost declarat absolvent și pe 16 august 1880 a fost repartizat cu gradul de sublocotenent la Regimentul 12 artilerie din Sibiu .
După alți patru ani, începând cu data de 1 octombrie 1884 a urmat cursurile Şcolii superioare de artilerie din Viena, fapt ce i-a permis ca la data de 14 aprilie 1887 să fie avansat la gradul de locotenent și încadrat în același Regimentul 12 artilerie Sibiu, după cum a rămas consemnat în presa românească din Sibiu. Astfel, în „TRIBUNA”, printre știrile din „Cronica”, la „Numiri militare” s-a notat: ,,ear’ la rangul de locotenent, sublocotenentul Ioan Muică din reg. de artilerie nr.12, fiind împărţit la comitetul technic administrativ militar din Viena” , iar în „TELEGRAFUL ROMÂN” la rubrica „Varietăţi”, printre noutățile rubricii „Denumiri”, s-a menționat că: ,,Maj(estatea) Sa Împăratul a denumit în luna lui Maiu […] ca supra locotenent la artilerie pe locot(enentul): Ioan Muică, Nr.12” .
De asemenea, știrea a fost publicată și în presa românească din Oradea, unde în „FAMILIA”, la rubrica „Ce e nou?”, la „Şciri militare”, s-a scris: ,, Cu ocazia avansamentului de Maiu în armată au fost înaintaţi […] la rangul de locotenent, sublocotenentul Ioan Muică din reg.12 de artileria, fiind împărţit la comitetul technic administrativ militar din Viena” .
Situație militară care a fost reluată și consemnată și în dosarul personal de ofițer al armatei române .
În ziua de 19 septembrie 1889, locotenentul Ioan Muică s-a căsătorit cu Gabriela de Lelis, ceremonia fiind oficiată la Viena. În anul următor, la 27 iunie 1890, tânăra familie s-a bucurat de naşterea băiețelului, botezat Ştefan .
An în care, cu toate opreliştile Ministerului de Război imperial, locotenentul Ioan Muică a hotărât să se mute în Regatul României, unde s-a stabilit cu familia la Iaşi, unde Nestor Muică era consulul Consulatului Austro-Ungar. În România a solicitat primirea în rândurile armatei române, cerere aprobată, așa că începând cu data de 1 aprilie 1890 a fost încadrat cu gradul de locotenent în Regimentul 6 artilerie, fiindu-i recunoscute vechimea în grad și studiile militare .
Fapt consemnat atât în presa românilor ardeleni, precum ,,TRIBUNA”, la rubrica ,,Cronică” s-a scris: «Personalii. Cetim în „Monitorul Oficial” din Bucuresci: Dl. Ioan Muică, locotenent de artilerie din armata austro-ungară, se primesce în armata română în Regimentul 6 artilerie, la vacanţa aflată prin trecerea în posiţie de disponibilitate a locotenentului Pascal Ioan, pe diua de 1 aprilie 1890, cu gradul de locotenent şi cu vechimea dela 14 Aprilie 1887, data înaintării sale în acest grad» .
Cât și în presa bucureșteană, unde în ,,LUPTA”, la rubrica ,,Informaţiuni” a fost publicat următorul anunţ: ,, D. Ioan Muică, locotenent de artilerie din armata austro-ungară să primeşte în armata română în Regimentul 6 artilerie, cu gradul de locotenent şi cu vechimea de la 14 aprilie 1887, data înaintări sale în acest grad” .
În octombrie 1890, la încheierea inspecției generale, observat cu atenție de comandantul Regimentului 6 artilerie, locotenent-colonelul Algiu avea să-l descrie pe tânărul sublocotenent bănățean, astfel: „Principiu foarte bun, ținută bună, a trecut școala academică militară din Viena, cursul superior de artilerie din Viena, cunoaște perfect limba germană, puțin cea franceză, instrucția teoretică și practică bună, călărește bine, servește cu zel, conduită foarte bună, merită a fi înaintat la alegere” .
La rândul său, colonelul Cristodorescu a notat că menținea aprecierile locotenent-colonelului Algiu, scriind că era „bun ofițer sub toate privințele” și că merita a fi propus și înaintat la alegere .
În aceeași notă avea să-l noteze și generalul Arion, inspectorul artileriei, care l-a descris ca fiind: „Foarte bun ofițer, studios, corect în serviciu, merită a fi înaintat la alegere” .
Tot atunci, la începuturile carierei militare în armata română, comandantul său de regiment avea să-l portretizeze pe tânărul ofițer bănățean atunci când a semnat fișele tipizate privind „Traiul în societate”, „Modul cum servește” și „Sănătatea sa”*.
Astfel, la rubricile fișei despre „Traiul în societate” s-au scris următoarele: „1. Caracterul ofițerului: Caracterul acestui ofiţer este blajin cu inferiori şi chiar cu camarazii săi. 2. Felul vieții în societate: Duce o viaţă foarte liniştită în societatea pe care o frecventează, se prezintă destul de bine din toate punctele de vedere. 3. În corp: În corp trăieşte în armonie cu camarazi săi de care ştie a se face iubit. 4. Ocupațiile sale afară din serviciu: Afară din serviciu se ocupă cu studiul armei sale şi în special cu regulamentele noastre militare. 5. Educația ce are: Educaţia sa destul de îngrijită. Cunoaşte în perfecţie limba germana, vorbeşte limba franceză şi puţin cea italiană, rusă şi engleză. 6. Dorința de completa studiile: Se ocupă necontenit cu progresele armei sale. 7. Mijloacele de existență afară din soldă: Afară de soldă mai beneficiază de un venit anual de 6.000 lei bani dotali. 8. Simțămintele sale asupra religiei și familiei: Simţămintele sale asupra religiei şi familiei sunt pioase. 9. Observații generale: Acest ofiţer este destul de bine pentru artilerie şi promite a deveni cu timpul foarte folositor armei” .
Fișa „Modul cum servește” a fost completată astfel: „1. Zelul ce arată: Zelul ce arată îl posedă și în fond. 2. Dacă arată mai mult zel pe din afară pe cât n-are fond: Nu face niciodată aparență de serviciul său pe care-l îndeplinește în mod destul de conștiincios. 3. Aptitudinea sa la serviciu: Are aptitudine mare pentru lucrări tehnice. 4. Modul de a trata pe inferiori: Tratează pe inferiori cu blândețe. 5. Modul cum administrează comanda sa din punctul de vedere bănesc: Nu i s-au încredințat încă fonduri bănești, dar prin solidaritatea caracterului și a educației sale nu poate da nici cea mai mică urmă de bănuială. 6. Inteligența și capacitatea sa: Inteligență și capacitate suficientă. 7. Modul de a pricepe, de a discuta sau raționa: Pricepe și discută bine. 8. La ce serviciu este mai util: La serviciul frontului, deși specialitatea sa este mai mult tehnică. 9. Dacă i s-a încredințat vreo misiune, cum s-a achitat de dânsa: Nu i s-a încredințat încă nicio misiune” .
Iar în fișa „Sănătatea sa” a rămas scris următoarele: „1. Vârsta: Născut la 7 ianuarie 1859. 2. Constituția ce are: Constituția fizică robustă. 3. Ce boli grave a avut: Nu a avut nicio boală. 4. Dacă cere concedii des: Nu cere concedii. 5. Ce aspect fizic are: Aspectul său fizic, talia mijlocie și sănătoasă. 6. Talia sau corpolența sa: Talia mijlocie. 7. Aptitudini de a călări: Călărește bine. 8. Dacă a fost sau nu rănit sau bolnav în campanie: Nu a făcut campania. 9. Dacă poate face campania și încă câți ani: Poate face campanie încă 25 de ani” .
După un an și nouă luni, pe 1 decembrie 1891 a fost mutat de la Regimentul 6 artilerie la Pirotehnia armatei, moment în care locotenent-colonelul Algiu a consemnat în foaia de notare, următoarele: „Mențin notele de mai sus cu adăugirea că tot timpul cât a comptat în acest regiment am fost foarte mulțumit de acest ofițer de modul cum își face serviciul” .
Această mutare a fost notată și în ,,UNIVERSUL” care apare în Bucureşti, în numărul 82 din 10 aprilie 1892, unde la pagina 2 în articolul ,,Înaintări în armată”, la poziţia ,,Artilerie” a fost consemnat: ,,La gradul de căpitan […] Muică Ioan, la Pirotecnia armatei” .
La Pirotehnia armatei a activat patru luni și opt zile, unde numai după numai puțin timp, la încheierea perioadei de inspecție generală, pe 18 decembrie 1891 directorul Pirotehniei, locotenent-colonelul Nicolau scrie despre personajul nostru că „Avenit numai de două zile la Pirotehnie, dar sau că este un prea bun ofițer sub toate raporturile și prin urmare îl propun pentru înaintare la alegere (sic!)” .
De asemenea, inspectorul general, colonelul Carp l-a descris ca fiind „ofițer studios și instruit, în curent cu toate cunoștințele speciale ale armei, aduce servicii reale în toate însărcinările ce i se dau. În rezumat, un bun ofițer de artilerie mai cu deosebire în Comitetul de artilerie sau comisiuni tehnice” .
La 8 aprilie 1892 a fost avansat la gradul de căpitan și mutat la Compania lucrători a Pirotehniei, iar după o lună și șapte zile a fost mutat la Direcția Pirotehnică. În notarea anuală consemnată de directorul Pirotehniei la 25 octombrie 1982, colonelul Mareș l-a descris pe Ioan Muică ca fiind „Foarte bun ofițer de artilerie, posedând cunoștințele tehnice complete ale armei. Este membru în comisia permanentă de încercat pulberile, însărcinare de care se achită cu multă pricepere și conștiincios. Este foarte folositor și bun pentru serviciul atelierelor Pirotehniei, cu a căror conducere în special este însărcinat, fiind numit cu începere de la 1 octombrie șef al întregii fabricații. nu-i lipsește pentru a fi un ofițer de merit decât a se pune la curent cu comanda și administrația trupei, pregătiri pentru care nu a avut nico pregătire anterioară” .
La încheierea inspecției generale a anului 1892, colonelul Popescu l-a descris ca fiind un „ofițer cu cunoștințe complete pentru partea tehnică a artileriei. În Pirotehnie aduce servicii reale. Regulamentele tactice ale armei nu a avut timpul să le aplice la trupă, fiind luat în servicii speciale. I-am recomandat să urmeze această instrucție la regiment de artilerie” .
În 1893 a fost trimis în misiune în Anglia, cu scopul achiziționării metalului pentru tuburile muniției de 53 mm și 120 mm, astfel că din 15 octombrie – ziua când s-a întors, până la 1 decembrie – data notării, colonelul Năsturel, directorul Pirotehniei, a scris că s-a putut asigura „că este un ofițer distins, care aduce și va aduce mari foloase Pirotehniei și armei” .
Notă cu care avea să-l descrie și colonelul Pastia la sfârșitul aceleași perioade de evaluare, că era „ofițer cu cunoștințe speciale”, care „aduce servicii reale Pirotehniei”, cu „conduită exemplară, foarte serios și activ” .
În anul următor, din iulie a fost plecat în misiune timp de două luni, iar de la întoarcere a exercitat funcția de subdirector al Pirotehniei în perioada când titularul era plecat în misiune în străinătate, timp în care „s-a achitat bine de însărcinările ce a avut”, după cum scria directorul – locotenent-colonelul Dragomirescu la 10 noiembrie 1894, completând că avea „cunoștințele unui bun ofițer de artilerie” .
În ziua de 8 aprilie 1895, Ioan Muică a fost înapoiat la Regimentul 6 artilerie, iar zece zile mai târziu – „în epoca plecării din corp”, directorul Pirotehniei i-a scris în foaia calificativă: „ca căpitan controlor în artilerie și-a îndeplinit bine serviciul” .
Aici, după ce s-a încheiat „epoca inspecției generale”, colonelul Vartiadi – comandantul artileriei Corpului 2 armată, l-a descris în octombrie 1895, astfel: „E foarte bun ofițer tehnic pentru Pirotehnie sau Arsenal, sub toate raporturile. Nu cred că va deveni vreodată bun trupier, neavând aptitudini pentru aceasta” .
Iar inspectorul artileriei, generalul Popescu a scris la 1 noiembrie 1895 că Ioan Muică „Posedă cunoștințele tehnice de artilerie. Caută a se pune în curent cu regulamentele” , fapt completat laconic de către generalul Arion: „Aceeași apreciere ca șefii săi” .
La începutul anului 1896, la știrile din Parlament, „UNIVERSUL” a fost publicat anunțul privind împământenirea lui Ioan Muică: ,, D. Stătescu depune mai multe proiecte de recunoaşteri şi indigenate […]. Se votează recunoaşterea lui Ioan Muică, locotenent din Bucureşti” .
Despre activitatea căpitanului bănățean la Regimentul 6 artilerie avea să scrie comandantul său, locotenent-colonelul Grecescu, care la 10 mai 1896 a notat în foaia calificativă că „arată multă bunăvoință în a-și face serviciul, este însă continuu (indescifrabil – n.n.) în diferite comisiuni, astfel că nu a profitat mult în timpul cât și-a făcut stagiul la regiment. Conduită foarte bună, bun camarad” .
Prin urmare, apreciat ca un foarte bun specialist în arma sa, superiorii săi au valorificat asemenea calități, ceea ce l-a determinat pe căpitanul Muică să se înscrie la examenul pentru gradul următor, fapt consemnat la 10 iunie 1896 de către locotenent-colonelul Dragomirescu, directorul Pirotehniei, care a scris că: „Posedă cunoștințele tehnice ale armei, cere a se prezenta la examenul de maior în artilerie, pe care cred că-l va trece cu succes. Bun ofițer de artilerie. Conduită bună. E de dorit a fi mai energic” .
Descriere la care a subscris și inspectorul artileriei, generalul Pastia, care opt zile mai târziu, pe 18 iunie a completat, notând că era un „ofițer cu cunoștințe speciale de artilerie, servește cu mult zel și activitate, a prezentat o lucrare asupra pulberilor fără fum, pe care a susținut-o în prezența mea. A comandat compania la instrucția pe jos, bine. La bateriile înhămate și manegiu nu s-a putut face, căci deciziunea Ministerului hotărăște ca scutiții de această probă Monitorul 18/96. Aprob cererea sa de a se prezenta la examenul de maior, fiind un ofițer de viitor în artilerie” .
Caracterizare confirmată de generalul Pastia spre sfârșitul anului 1896, când la 8 noiembrie l-a notat ca fiind un: „ofițer cu cunoștințe speciale întinse, cunoaște bine regulamentele și foarte inițiat în chestiunile tehnice, așa că servicii la ce este în stare a da sunt de mare preț. E foarte muncitor, serios și zelos și disciplinat. În rezumat, e un ofițer de viitor” .
În ziua de 8 aprilie 1897 a fost avansat maior și mutat la Regimentul 7 artilerie, dată la care ne este dat să-l vedem pe Ioan Muică și dintr-o perspectivă antitetică caracterizărilor anterioare, nuanțată de locotenent-colonelul I. Dragomirescu, directorul Pirotehniei, care avea să scrie în notare că „acest ofițer caută mult a-și face protectori spre a fi trimis prin misii numit pe la școli și comisiuni, de unde poate avea un supliment la soldă. Caracter neloial și nepăsător la serviciile care nu-i aduce un profit personal” .
Opinie ce pare a fi confirmată de către comandantul Regimentului 7 artilerie, locotenent-colonel Drăgulescu, când pentru „epoca inspecțiilor” inspecțiilor de la sfârșitul anului 1897 a scris: „Nu-l cunosc, deși este mutat în regiment de la aprilie acest an, fiind în misie în străinătate” .
Cât și de colonelul Christodorescu, comandantul brigăzii, care în octombrie a consemnat în foaia de notare că era „absent, aflându-se în misiune în străinătate”, completând cu aprecierea că era „ofițer superior cu multe cunoștințe tehnice” .
Și cu o notă categorică de către generalul Pastia, care pe 9 octombrie 1897 a scris: „În misii. Este mai mult decât de regretat că acest ofițer superior are caracterul desemnat de fostul șef de corp, ceea ce dă notă că este un ofițer ce nu-i trebuie să aibă un viitor în armată” .
Anul următor, în februarie 1898, locotenent-colonelul Drăgulescu a consemnat aceeași situație, scriind că „De la înaintarea și mutarea în acest regiment nu s-a prezentat fiind în misie, cuvânt pentru care n-am putut a-l nota” .
În decembrie 1898, maiorul Ioan Muică a primit misiunea să-i însoțească pe cei doi ofițeri ai Țarului, care au avut cinstea de a-i înmâna Regelui Carol I însemnele onorifice de comandant al Regimentului Wologda, în „UNIVERSUL” din 16 decembrie, sub titlul „Primirea ofiţerilor ruşi” s-a consemnat că: ,,Aseară, cu trenul de 10 şi 10 minute, au sosit în Bucureşti, cei doi ofiţeri ruși din Regimentul Wologda, d(omnul) colonel Kassenko şi d(omnul) căpitan Bogonslavsky. La Gara de Nord, aceşti oaspeţi ai M. S. Regelui au fost întâmpinaţi de d(omnul) Caton Lecca, prefectul Poliţiei; de d(omnul) colonel Anghelescu, comandantul Pieţei Bucureşti; de d(omnul) maior Muică, care va însoţi pe ofiţerii ruşi tot timpul cât vor sta în Capitală şi doi secretari ai Legaţiunei ruseşti. Astă-zi, la orele 2 după amiază, ofiţerii ruşi vor fi primiţi în audienţă solemnă de M. S. Regele, căruia i se vor remite epiletele de şef al Regimentului Wologda şi vor prezenta, în acelaşi timp suveranului, omagiile regimentului. Seara se va da la Palat, în onoarea lor, un prânz de gală, la care vor lua parte d-nii Sturdza, preşedintele consiliului; general Berendei, ministrul de Resboiu; M. Ferichide, ministrul de Interne; I. Kalinderu, administratorul Domeniilor coroanei; Caton Lecca, prefectul Poliţiei şi mai mulţi ofiţeri superiori din garnizoana Bucureşti. Mâine seara D(omnul) Sturdza, preşedintele Consiliului, va da de asemenea un prânz în onoarea acestor doi ofiţeri. În zilele următoare se vor da banchete militare şi vor avea loc mai multe festivităţi. În timpul şederei, oaspeţii M. S. Regelui vor vizita toate stabilimentele militare din Bucureşti” .
Două zile mai târziu, pe 18 decembrie 1898 în același ziar s-au dat detalii despre „Banchetul de la hotel Bulevard”, în care s-a scris că: printre ofiţerii români invitaţi, s-a aflat şi maiorul Ioan Muică .
Presa românească sibiană a preluat știrea, publicând în ,,TRIBUNA”, la rubrica „Cronica zilei”, că: ,„Ieri la orele 10 dim(ineața), dl. Kossensko şi dl. căpitan Boguslavski, dimpreună cu dl. major Muică, au mers la legaţiunea imperială, unde au fost primiţi de dl Fonton. După o oră, delegaţiunea s‘a întors la Palat. La ora 11 şi jum(ătate), M. S. Regele i-a primit în audienţă. Dl. Kossensko a prezentat M. S. Regelui omagiile Regimentului Vologda şi în acelaşi timp i-a remis epoletele cu cifra M. Sale […]” .
La rândul lor, ziariștii de la „TELEGRAFUL ROMÂN” au publicat detalii despre prânzul de gala oferit de regele Carol I în onoarea oaspeţilor ruși, printre participanți pomenindu-l și pe maiorul Muică, „ataşat pe lângă misiune” .
În 1899, maiorul Ioan Muică a fost nominalizat de „UNIVERSUL”, la rubrica „Informațiuni”, printre membrii Comitetului tehnic al artileriei, alături de colonelul Grămăticescu, preşedinte, locotenent-colonelul Dragomirescu, directorul tehnic al artileriei, maiorii Popovici, Ghenea, căpitanii Saita, Felix, Vasiliu şi Soroceanu şi locotenenţii Rudeanu, Dumitrescu, Burileanu şi Grigorescu, Comitet împărţit în mai multe secţii, fiecare cu atribuțiuni în construcţiuni, lucrări teoretice, experienţe, muniţiuni, explosive, organizare şi aprovizionare .
În egală măsură, maiorul Muică s-a implicat în activitățile civice ale societății, după cum s-a scris în ziarul ieșean „EVENIMENTUL” din 15 iunie 1899, că în acțiunea de strângerea fondurilor pentru ridicarea statuii marelui patriot, om politic și de cultură, Mihail Kogălniceanu „În carnetul cu chitanţe nr.5551-5600, încredinţat d-lui ministru de Resbel au subscris: […] maior Muică 3lei, […] Total 72,50 lei”, în lista de subscriere a ofiţerilor, Muică fiind înscris la poziţia 33 .
De asemenea, maiorul Muică a activat în „Liga învăţământului primar şi profesional”, societate culturală a cărei înfiinţare a fost hotărâtă la Congresul corpului didactic primar din 1901 și despre a cărei întrunire s-a scris la 4 iunie 1902 în ,,UNIVERSUL”, cum că în ziua de „Vineri după-amiezi, în localul Școalei Golescu din Capitală, avend la ordinea zilei votarea modificărei statutelor şi alegerea comitetelor. În întrunire, prezidată de d(omnul) profesor N. Cosăncescu, s’a epuizat întreaga ordine de zi. S’au ales prin aclamaţiuni următoarele persoane: […] În comitetul urbei Bucureşti au fost aleşi: preşedinte, d(omnul) N. Cosăncescu, profesor, vice-președinţi, d-nii: Th. D. Speranţă, profesor, D. Petrescu, mare comerciant, maior Muică, Marin Petrescu, deputat; […]” .
Tot așa cum, peste ani, soția s-a implicat în constituirea Crucii Roșii la Târgu Jiu, în decembrie 1912, împreună cu doamnele Lucia maior Vasilescu, Magdalena Săvoiu, Ana dr. Culcer şi Eufrosina P. Caribol, când au colectat1.346 lei şi 65 bani, pe care colonel Muică, comandantul garnizoanei locale a trimis-o prin Banca Naţională, „Crucii Roșii” din Bucureşti .
după cum s-a consemnat Ziarul în cadrul rubrici ,,Universul în provincie’’ apare următoarea informaţie: ,,T-Jiu. Crucea Roşie. S’a constituit o filială a societăţei ,,Crucea Roşie’’ a doamnelor din oraş. D-nele:Colonel Muică,’’
În vara anului 1903, maiorul Muică a fost nominalizat în comisia de ofițeri care s-a deplasatîn Austria, pentru a contracta fulmicoton pentru Pirotehnia armatei. Cu această ocazie a avut loc un incident, despre care a scris ziarul ieșean „EVENIMENTUL” din Iaşi, în numărul 124 din 9 iulie 1903 la pagina 3 prezintă o preluând informaţia din „ADEVĂRUL” şi redată în articolul „Comanda de trei-zeci milioane de cartuşe”, cum că «Ministerul nostru de Răsboi a făcut o comandă la fabrica Keller pentru efectuarea a 30 milioane gloanţe şi tot atâtea capse. Această comandă va fi gata cel târziu la decembrie a.c. Încărcarea cartuşelor se va face la pirotechnia armatei noastre […]. S’a iscat şi o polemica între noi şi ziarele oficioase, pe chestia fulmicotonului. Din acea polemică a ieşit declaraţia „VOINŢA NAŢIONALĂ” că fabrica lui Schwab din Austria, unde Ministerul de Răsboi a comandat fulmicotonul necesar, n’are instalaţiile necesare pentru fabricarea fulmicotonului. La acea fabrică se află şi azi comisiunea trămisă de Ministerul de Răsboi, spre a face experienţe cu fulmicotonul fabricat, dar care a fost respins la prima experienţă. Comisiunea care se află la fabrica lui Schwab se compune din d-nii: lt.-colonel Toma Paraschivescu, directorul Arsenalului, maior Muică, din Ministerul de Război şi căpitan Pădurăleanu, de la Pulberăria Dudeşti. Pănă ce fabrica din Austria va deveni capabilă să producă fulmicoton bun, Ministerul de Răsboi s’a adresat iarăşi la furnizoarea de la Troisdorf din Germania, pe care o abandonase, din prea mare dragoste pentru fabrica din Austria […]» .
După alți șase ani, în ziua de 28 noiembrie 1903 a fost avansat locotenent-colonel pe când era încadrat în același Regiment 7 artilerie .
La 15 decembrie 1903, locotenent-colonelul Ioan Muică a prezidat comisia care a executat tragerile experimentale în Poligonul Cotroceni, scop în care au fost instalate două posturi telefonice, după cum s-a consemnat în presa vremii .
În septembrie 1904, locotenent-colonelul Muică s-a aflat în delegația care la întâmpinat pe regele Carol I la Viena, în gară, după cum s-a consemnat la 18 septembrie, în „EVENIMENTUL” , în numărul 177 din 18 septembrie 1904 la pagina 2 în cadrul rubrici ,,Ştiri din străinatate” cum că: „Eri dimineaţă la orele 7,20 min. a sosit, venind din Ragaz la Viena, M. S. Regele Carol al României, oprindu-se la gara de vest, Regele a fost primit de ministrul Ghica, secretarii de legaţiune Cantacuzino şi Argentoianu, precum şi de ataşatul militar maior Esarcu. Erau de faţă şi colonelul Liszt, comandantul reg. 6 austro-ungar, al cărui colonel proprietar este Regele Carol, – consulul general al României, cavalerul Lindhein, vice-consulul Arnorld şi lct.-col. Muică. Din vagonul regal s’a coborît întăi Regele Carol, care era îmbrăcat în haine de toamnă de culoareînchisă şi purta o pălărie moale neagră, pe urmă s’a coborît nepotul său prinţul Carol apoi urma suita regală compusă din adjutanţii colonel Mavrocordat şi maior Baranga. Regele are o înfăţişare foarte bună.Vilegiatura de la Gastein şi Ragaz i-au făcut bine. Ministrul Ghica a prezentat îndată omagiile sale Regelui, carei-aîntins mîna. Regele a prezentat pe principele Carol tuturor persoanelor prezente apoi împreună cu prinţul şi cu suita au plecat în trăsură la holul Kranz unde la ora 11 a.m. Împătatul Frantz Iosef a făcut o vizită Regelui Carol. Împăratulera îmbrăcat în uniforma regimentului său de infanterie, cu ordinul ,,Steaua Romîniei” şi era însoţit de deputatul major marchizul Bozzani. La intrarea hotelului împăratul a fost primit de adjutanţii regali colonelul Mavrocordat şi majoarol în uniformă de colonel austriaac cu marele cordon al ordinului ,,Sf. Ştefan. Întîlnirea celor doi monarchi a fost cordială Regele a condus peîmpăretul în apartamentele Sale de la etajul I, unde suveranii s’au întreţinul timp de o oră. După aceea Regelea condus din nou pe împărat pănă la scară unde şi-au luat rămas bun în chip foarte cordial. Împăratul s-a întors la palatul imperial (Hofburg ”.
La 23 septembrie 1904, comisiile pentru achiziționarea tunurilor Krupp au plecat în Germania, după cum informa pe 24 septembrie, ziarul „Evenimentul” la rubrica „Informaţii”, scriind că: ,,Noile tunuri Krupp: Ministerul de Războiu a numit două comisiuni de ofiţeri spre a supraveghea la uzinele Krupp fabricarea noilor tunuri cu tragere repede a chesoanelor şi muniţiilor. Una din aceste comisiuni se compune din domnii locotenent-colonel Ghenea, căpitanul Paian şi locotenent Negrea; ceal’altă din domnii locotenent-colonel Muică, căpitan Rudeanu şi locotenent Dumitreanu. Cea dintîiu are ca misiune să propue modificări de amănunte în fabricare; a doua să facă recepţia materialului fabricat. Membri acestor comisiuni, afară de d(omnul) locotenent-colonel Muică, aflător la Viena, au fost primiţi eri dimineaţă în audienţă de congediu de către d(omnul) Dimitrie Sturdza, ministrul de Răsboiu şi azi dimineaţă au plecat în Germania” .
Comisiunea prezidată de locotenent-colonel Ghenea s-a înapoiat în ziua de 2 noiembrie 1904, pe când Comisiunea pentru recepţiunea pieselor, prezidată de locotenent-colonelul Muică, a rămas la Essen, „spre a supraveghea zi cu zi fabricaţiunea” .
În primăvara anului 1905, presa a publicat lista cu mutațiile ofițerilor, printre aflându-se și locotenent-colonelul Muică, mutat din Regimentul 7 artilerie în Regimentul 5 artilerie , precum și știrea că în ziua de 30 mai s-a întors din străinătate, unde fusese trimis cu misiune de către Ministerul de Război .
în numărul 263 din 25 septembrie 1907 la pagina 2 În articolul „De pe câmpul de manevre”, la 25 septembrie 1907 „UNIVERSUL” a publicat știri despre parada de la închiderea aplicațiilor, scriind că: ,,Manevrele regale s’au terminat azi printr’o frumoasă revistă, care s’a făcut pe câmpul de la Anadolchioi. La orele 12, MM. LL. Regele şi Regina, în automobil, iar AA. LL. RR. Prinţesa Maria şi Prinţul Carol, călări, au plecat de la Palat la Anadolchioi […]. Pe câmp, Suveranul a încălecat şi însoţit de aghiotantul regal a trecut în revistă trupele cari au primit pe M. S. cu entuziaste strigăte de urale. Apoi Suveranii, principii, ataşaţii militari străini, au luat loc în faţa tribune unde M. S. Regele a primit defilarea[…]. Defilarea s’a făcut în ordinea următoare: […] Regimentul 6 artilerie, comandat de d(omnul) locotenent-colonel Muică Ion […]. Defilarea a reuşit în mod admirabil. Trupele, cu toată oboseala manevrelor, se prezintă bine […]” .
Numit în noiembrie 1907 ca membru al Comitetului consultativ al artileriei , în anul 1908 a fost înaintat la gradul de colonel , an în care a fost mutat de la Arsenalul armatei ca director al Pirotehniei armatei .
Printre celelalte activități ca director al Pirotehniei armatei, în anul 1909, colonelul Muică a fost numit în Consiliul de război special, constituit pentru a-l judeca pe colonelul Marian, acuzat de fraude de peste 100.000 lei săvârşite pe când era șeful Serviciul de geniu al corpului de armată, alături de generalul Coandă preşedinte, generalii Lăzărescu și Boerescu, colonelul Simionescu Staur, iar colonelul Saegiu făcând oficiul de comisar regal .
Ziarele ,,Adevărul’’ în numărul 7230 din 21 octombrie 1909 pagina 3 şi ,,Dimineaţa’’ în numărul 2036 din 22 octombrie 1909 pagina 1, prezintă în paginile lor informaţi despre desfăşurarea acestui proces, în care este pomenit şi colonelul Muică, ca fiind membru din acest consiliu de judecată.
La 10 mai 1912, colonelul Muică a fost admis comandantul brigăzii de artilerie din Târgu Jiu .
Funcție care l-a onorat, printre altele, să patroneze balul organizat în sala Teatrului „Milescu”, din iniţiativa sculptorului în marmoră Nicolae Dumitrescu, în ziua de 13 ianuarie 1913, spre „folosul Flotei naţionale” . Rezultatul balului a fost de 400 de lei .
După încheierea celui de-al doilea război balcanic, în 1914 colonelul Ioan Muică a fost avansat la gradul de general de brigadă .
În ziua de 26 aprilie 1914, generalul Muică a participat la Te-Deum, care s-a oficiat în Catedrala orașului Târgu Jiu, cu prilejul aniversării zilei de naştere a M. S. Regina Elisabeta. După serviciul divin, comandantul garnizoanei a primit defilarea trupelor din două companii de infanterie şi o baterie de artilerie, care s-a desfășurat pe strada Victoriei .
În ziua de 7 decembrie 1914, la Târgu Jiu s-a înființat Cohorta cercetașilor din Gorj, eveniment consemnat într-un articol din presa vremii, în care sub titlul „Cercetaşii Gorjului” s-a scris că «[…] în amfiteatrul Gimnaziului „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu a avut loc prima consfătuire relativă la înfiinţarea Cohortei cercetaşilor din Gorj. A asistat un numeros public. Domnii Numa Dem. Frumuşanu, prefectul judeţului, dr. Hasnaş, George Tătărescu, avocat şi Augustin Crainic, directorul gimnaziului au arătat rostul cercetaşilor şi importanţa ce trebuie data acestei frumoase idei. S-a hotărât înfiinţarea unei asemenea cohorte, dându-şi întâlnire, toţi cei prezenţi aci, pentru ziua de 9 crt. la Palatul administrativ, spre a se pune definitiv bazele şi a se alege comitetele. De astă dată a asistat un public şi mai numeros ca în ziua de 7 cor. Aci au vorbit domnii Numa Dem. Frumuşanu, dr. Hasnaş, generalul Muică şi George Tătărăscu. S-a procedat apoi la alegerea a două comitete – de patronaj şi local, precum şi a unui număr de educatori-instructori care formează comitetul tehnic. Preşedinte onorific a fost aclamat A. S. R. Principele Carol. Comitetul de patronaj este compus din domnii: dr. Culcer, fost prefect,Titu Frumușanu, deputat, generalul Muică, comandantul garnizoanei, Toma Cămărăşescu, senator, general Tătărăscu, senator, Numa Dem. Frumuşanu, prefectul judeţului, Ion Săftoiu, senator, D. Brezulescu, deputat, Grigore N. Iunian, deputat, C. Bălănescu-Titi, primarul oraşului […]. În comitetul local, au fost aleşi, preşedinţi domnii: Numa Frumuşanu, prefectul judeţului şi generalul Muică […]. Faptul că în comitete au fost alese personalităţi marcante – fără deosebire de vederi politice şi munca fără preget ce a început a se depune de cei în drept, ne îndreptăţeşte să credem că în curând Cohorta cercetaşilor din Gorj, va putea fi la înălţimea menirii sale» .
«Depunerea Jurământului Cercetaşilor ,,Domnul Tudor” din Gorjiu» a avut loc în ziua de 19 aprilie 1915, eveniment descris în articolul cu același titlu din ziarul „VIITORUL”, publicat pe 23 aprilie, în care s-a scris că: «[…] În acest scop, Principele moştenitor Carol şi principele Nicolae au sosit cu trenul de 9 jumătate, fiind însoţit de domnul general Perticari, colonel Coandă, aghiotantul A. S., sub-locotenentul Bibișor Craiu din aviaţie. La gară au fost aşteptaţi de peste 1500 cercetaşi din întreg judeţul, în plus peste 50.000 orăşeni şi ţărani din întreg judeţul. Principele Moştenitor Carol a fost salutat de către domnul Numa Dem. Frumuşanu, prefectul judeţului, care i-a urat bună sosire. Prinţul Carol mulţumind prefectului, i-a strâns mâna. După aceea, domnul prefectul a prezentat pe domnul C. Bălănescu, primarul oraşului, care i-a oferit tradiţionala pâine şi sare. Domnul general Muică, comandantul garnizoanei locale a prezentat onorul. De la gară, prinţul Carol şi prinţul Nicolae s-au suit în trăsuri şi însoţiţi de întreaga suită, au plecat la Palatul administrativ, unde a avut loc o recepţie în cabinetul domnului prefect. De la Palatul administrativ, Prinţul a plecat cu toţi în Grădina publică, unde pe o estradă splendid ornată au luat loc reprezentanţii autorităţilor civile şi militare, iar prin toate aleile erau înşiraţi Cohorta cercetaşilor Gorjeni, Bucureşteni şi Severineni. La ora 10 jumătate s-a procedat la sfinţirea drapelului cohortei locale, printr-un serviciu religios oficiat de către întreg clerul de preoţi din oraş. Cohorta delegaţiunei de onoare din Bucureşti a fost sub conducerea sub-locotenentului Bibişor Craiu din Aviaţie, iar cohorta de Severin a fost sub conducerea domnului locotenent Cernăianu şi profesor Paulian. După terminarea serviciului religios s-a procedat la luarea jurământului cercetaşilor. Din ordinul A. S. Prinţul Carol, toţi cercetaşii au ridicat mâna dreaptă în sus şi au rostit jurământul. După terminarea jurământului, toţi cercetaşii în cor, sub conducerea domnului D. Avramescu, profesor au cântat „Marşul Cercetaşilor”. Cuvântarea A.S.R. Principelui Carol: „Cercetaşi, O vie bucurie simt în inimă venind în mijlocul vostru a primi jurământul legiunii voastre „Domnul Tudor”. Totdeauna ori unde aţi voi să vă gândiţi cu mândrie la acela al cărui nume îl purtaţi şi care el însuşi a fost un mare cercetaş. Ascultaţi cu sfinţenie cuvintele şi sfaturile spuse de instructorii voştri că numai astfel ne puteți fi de folos, ajutându-ne la munca ce depunem pentru regenerarea patriei noastre. Vă urez un viitor strălucit pentru binele şi propăşirea României”. Cuvântarea generalului Muică: „Dragii mei cercetaşi, Cuvintele care vi le-a rostit A.S.R., scumpul şi iubitul nostru Prinţ Moştenitor şi comandant al Marei Legiuni de Cercetaşi, să rămână de-a pururea înscrise în inimile voastre. Să vă aduceţi aminte cu recunoştinţă de această zi solemnă a vieţii voastre, în care aţi avut cinstea de a depune jurământul de cercetaş în prezenţa AA.LL.RR. Plini de fală şi mulţumire să vă reamintiţi această zi însemnată în care A.S. a bine voit să vă încredinţeze steagul Legiunii Voastre „Domnului Tudor”. Cu mândrie şi credinţă să priviţi acest semn care întruneşte într-o singură gândire înălţătoare, pe voi toţi astăzi cercetaşi ai Gorjului, mâine apărătorii Ţării şi Tronului. Onoarea voastră este legată de acest steag şi vă cere de a ţine făgăduiala ce aţi făcut, îndeplinind cu sfinţenie în suflet şi fapte cele 12 porunci ale crezului vostru, care este legea cercetaşului. Lozinca voastră să fie: „Gata oricând” şi „Tot înainte”, iar strigătul vostru de inimă: „Trăiască părinţii noştri[…]”. Urmează defilarea cohortei în faţa statuii lui Tudor Vladimirescu, vizita la Gimnaziul „Tudor Vladimirescu”, prânzul la Palatul administrativ şi apoi plecarea Principelui Carol şi a suitei regale înapoi la Bucureşti” .
Între timp, la 2 aprilie 1915, generalul Muică a participat la funerarul generalului Gr. Anghelescu, când la orele 5 după-amiaza, cortegiul a pornit de la locuinţa ginerelui defunctului, revizorul școlar R. Ionescu, la care generalul venise de vreo trei zile. Cortegiul a străbătut stradele Unirea, Sfântul Nicolae, Tudor Vladimirescu, Calea Victoriei şi Bulevardul Gării. La biserica Catedrală s-a oficiat un serviciu religios de către întreg clerul. Acolo, generalul Muică, comandantul garnizoanei locale, a ţinut o cuvântare, făcând elogiul decedatului general. Cortegiul funebru a fost urmat de mii de orăşeni şi de ambele regimente de infanterie şi artilerie din localitate. Parada a fost comandată de locotenent-colonelul Obogeanu. Au luat parte toate autorităţile civile din oraş. La orele 745 după-amiaza, trenul a pornit spre Bucureşti, unde a fost înmormântat în ziua de duminică .
La începutul lunii august 1915, generalul Muică a fost numit la comanda Comandamentului 1 teritorial, fiind nevoit să se mute în Craiova, a părăsit orașul Târgu Jiu în ziua de „sâmbătă”, după cum s-a scris în presă .
Schimbarea garnizoanei l-a determinat să demisioneze din demnitatea preşedintele activ al Legiunii „Tudor Vladimirescu” și odată cu el, a demisionat din demnitatea de comandant al legiunii locotenent-colonelul Obogeanu, de asemenea mutat din Târgu Jiu. În urma acestor demisiuni, în funcțiile vacante au fost aleşi Grigore Culcer, ca preşedinte, locotenent-colonelul Gh. Damian comandant al Legiunii, iar profesorul Ion Rizu ca secretar în locul domnului Spiru .
Pentru activitatea depusă în slujba țării, la 31 decembrie 1900, Ioan Muică a fost decorat de Carol I cu medalia „Coroana României” în grad de ofiţer , iar în noiembrie 1905 a fost decorat de către Franz-Josef, împăratul Austro-Ungariei cu medalia „Crucea de comandor al Ordinului «Francisc-Iosif»” .
În loc de concluzii, în încheierea acestui capitol din biografia generalului Ioan Muică, remarcăm și subscriem la caracterizarea făcută de Mihai Paraschivescu, Directorul Pirotehniei care l-a descris ca fiind un ofiţer conştiincios, cu înclinaţi deosebite pentru artilerie, arma lui preferată , completând că a fost unul dintre românii bănățenii care s-a integrat deplin în societatea românească din anii premergători Războiului pentru Întregirea Neamului.
ABSTRECT:
Biographical reconstructions: general Ioan Muică from Pecinișca in the years preceding the War for the Reunification of the Nation
Knowing the history of the Romanian people and in particular the history of the Romanians from the Austro-Hungarian Empire and the struggle for national emancipation in the context of the national revolutions that took place throughout the 19th century, in this article the authors reconstruct the biography of a Romanian from Banat, who chose the path of personal development among his compatriots, in Romania.
Exploring and exploiting new documents from the military archives and the press of the time, the authors of this article have reconstructed fragments of the cazon biography of this Romanian from Banat, who would become a general in the Romanian army, Ioan Muică from Pecinișca.
Key words:
Romanian army, Austro-Hungarian Empire, general Ioan Muică, Pecinișca, King Carol I of Romania.