Nicolae Toma – VIAȚA ȘI MOARTEA LIPSITĂ DE GLORIE A LUI PAPASACHE U – roman umoristic
Prima ediţie a Târgului de Carte GAUDEAMUS Radio România din Reșița se va desfăşura în perioada 5 – 8 noiembrie la Centrul Multifuncțional Reșița (Bulevardul Revoluția din Decembrie 40 – 42). Evenimentul este organizat de Radio România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița. Program de vizitare | între orele 10:00 și 20:00 (joi – sâmbătă) și 10:00 – 16:00 (duminică).
Născut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în Reşiţa Română, provine dintr-o familie de ţărani.
După ce a urmat şcoala primară, tatăl său l-a dat la un pantofar din Lugoj ca să învețe pantofăria. Aici, a urmărit cu mare interes spectacolele de teatru prezentate de turneele venite din țară. Entuziasmat de acele spectacole, într-o bună zi, prin anul 1870, a părăsit Lugojul și a trecut în ţară, luându-se după o asemenea trupă de actori. Astfel, a devenit din pantofar artist, după cum remarcă biograful lui, regretatul V. Branişte… A reuşit să joace şi el la Craiova şi la Turnu Severin.
Prin anul 1876, s-a gândit să şi facă o trupă ambulantă cu care să colinde prin Ardeal şi Banat. A reuşit să strângă în juru-i vreo 18 artişti.
În anul 1878, a primit de la Ministerul de Interne din Budapesta, permisiunea pentru organizare de turnee teatrale.
Chiar în anul 1878, a jucat la Lugoj, Bocşa, Oraviţa şi Bozovici, dând chiar şi 6-10 reprezentaţii într-o localitate.
În anii următori, s- a extins departe, dincolo de marginea Banatului, până la Braşov, Sibiu, Hațeg. Turda, Gherla, Beiuş etc., aproape în toate oraşele şi orăşelele din Ardeal şi Banat.
Până în anul 1884, a făcut turnee an de an. Ultima oară a jucat la Cenad în anul 1889.
La sfârşitul acelui an, G.A. Petculescu, care a ajuns să trăiască în mizerie, a trecut în lumea umbrelor, fiind îngropat la Lugoj.
El a dat reprezentații nu numai în oraşe, ci şi în sate. Piesa Arvinte şi Pepelea a fost jucată nu numai la Oravița, ci și în localitatea Comorâşte, ea plăcând foarte mult ţăranilor.
Turneele sale au avut o extraordinară însemnătate națională.
Reşiţenii, spre a-i cinsti memoria şi a-i aprecia activitatea, i-au acordat: numele său teatrului din Reşiţa.
Prof. univ. Dr. Constantin FALCĂ Laureat al Academiei Române
Ciolacu se însoară, e nuntă-n cartier// Mireasa-i fericită, cu o floare prinsă-n păr. Una roșie, cum altfel? El, 59 de ani, ea, 34. Diferență mare de vârstă între amorezi? Adică la Hollywood se poate, la Buzău nu. Ce răi sunteți, domnilor. Chiar invidioși. Pe bune. Nu mai are voie omul să se însoare cu cine-i place!
Și ce dacă mirele mai are doi, trei ani până la pensie? Va ieși și gata. Parcă e primul care o face la vârsta asta? Nu, că dragostea lor nu va muri niciodată. Așa mărturisea cândva aleasa inimii lui: „Nu-l iubesc nici pentru bani și nici pentru funcțiile pe care le ocupă, ci pentru inteligența și felul lui de a fi” Vai, doamna Sorina, cum ați putut crede că noi, pulimea, ne gândeam la altceva?
Nunta e programată pentru 14 noiembrie. Ar fi vrut să o programeze în urmă cu doi ani, dar pe ginerică de acum l-a luat gura pe dinainte, spunând că pe Sorina o știa doar din discuțiile cu colegii, cu Robert Negoiță, a cărei nevastă a fost la un moment dat. Până i-a fost prezentată, la partid și până i-a cunoscut capacitățile, abilitățile și amabilitățile au trecut doi ani.
Da, nunta la Buzău, unde în altă parte? Locul în care Marcelu a deschis primul chioșc în care vindea covrigii pe care îi făcea noaptea cu mânuțele lui, iar ea și-a lins degetele după prima vată pe băț savurată în viața ei. Asta, dacă nu se răzgândesc până atunci și se mută într-un palat boieresc. Unul cu ștaif. În fine, nici nu mai contează locația că, vorba lu’ Tzancă Uraganu, „când e frate lângă frate, dușmanii se dau la o parte.”
Pe surse, petrecerea nu se anunță a fi una mare cât Casa Poporului. Mai modestă, mai pe sărăcia din țară, și ca pentru buzunarul lu’ Marcelu. Și voi, acuma, de unde știți că are bani? Dacă a fost prim-ministru, covrigar, președinte de Consiliu județean nu înseamnă neaparat că are și bani să-i întoarcă cu furca, cu lopata, cu ce vreți voi. O avea și el ceva bănuți puși de-o parte, dar nu cine știe ce.
Marcelu nu e cum vă închipuiți unii dintre voi. Că l-ați auzit cum s-a jurat ca și ăla din poezia „Cățeluș cu părul creț”: „N-am furat niciodată, n-am făcut niciun compromis în viaţa mea care să îmi dăuneze […] Niciodată în viaţa mea nu am călătorit pe banii altcuiva” Și cum să nu-l crezi? Că dacă ar fi fost ca ăla din poezie, mincinos și palavragiu, l-ar fi prins ăștia cu nu știu ce în gură, buzunare, în conturi. Dar așa…
După ce a văzut botezul copilului lui Fredy Simonis, Marcelu a căzut nițel pe gânduri și i-o zis Sorinei: „Știi ce m-am gândit și la ce am reflectat eu? Dacă Fredy l-a adus pe Al Bano să cânte la botez, că tot e la modă muzica retro, noi de ce nu l-am chema pe Tom Jones? Că ăsta o fost și mai tare ca Al Bano. Că dacă ar fi trăit nea Beny Sinulescu, l-aș fi adus pe el să ne cânte, că tare mi-o plăcut cântările alea cu „Radu mamii”, „Hai Siriu, Siriu, Siriu” și „Prin pădure, pe cărare”. Bine tu nu ai de unde să le știi, că erai micuță, micuță, erai în scutece de finet, că încă nu se inventase pampersul. Cântecele astea le cântau nea Beny și tanti Irina Loghin. De asta zic, să nu ne facem de râs și să-l chemăm pe Tom Jones să cânte o oră, două acolo. Cu banii ne-om descurca noi, îl plătim dimineața după ce se strigă darul.”
Dincolo de caterincă, sunt convins că va fi nuntă mare și că cei doi vor trăi fericiți atâta timp cât portofelul lu’ Marcelu va fi doldora de PIN-uri care vor răspunde doar la parola: Sesam deschide-te!
3 noiembrie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Dialoguri literare. În calitate de oaspete al manifestării: autorul Nicolae Sârbu, împreună cu cea mai recentă apariție editorială a sa: „Cătușe la glezna poeziei”, Editura „Limes“ Florești, 2026.
3. November 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Im schriftstellerischen Dialog: der Autor Nicolae Sârbu und seine neueste Buchveröffentlichung: „Cătușe la glezna poeziei”, erschienen im Verlag „Limes“ Klausenburg / Florești, 2026.
În istorica comună Mehadia, din județul Caraș-Severin de astăzi, familia Cena reprezintă o adevărată dinastie de militari și oameni de carte, legați în mod strâns de tradiția grănicerească bănățeană și de Regimentul Confiniar Româno-Bănățean nr. 13. Generațiile acestei familii au performat la nivel înalt, de la comanda regimentelor și structurilor superioare din Imperiul Austro-Ungar, până la implicarea politică și administrativă din România Mare.
Sublocotenentul Nicolae Cena (1811-1890) și Căpitanul Nestor Cena
Rădăcinile liniei de ofițeri din Mehadia se regăsesc în activitatea sublocotenentului Nicolae Cena (1811–1890), caporal și ulterior sublocotenent, comandant al Companiei a 14-a din Regimentul 13 Român-Bănățean. Fratele său, căpitanul Nestor Cena, activa în același regiment, punând bazele unei familii care va da monarhiei austro-ungare și ulterior statului român înalți comandanți de armată.
Fruntași ai Armatei Austro-Ungare: verii primari General-Locotenent-Mareșal
Doi dintre fiii acestei familii au atins cel mai înalt nivel al ierarhiei militare în Armata Austro-Ungară, obținând gradul de Locotenent Mareșal (Feldmarschalleutnant).
Generalul Ladislau (Vlăduț) Cena (1843-1916)
Născut la 3 octombrie 1843 în Mehadia (botezat de protopopul Iacob Popovici cu numele Vlăduț), a urmat Școala Militară din Mährisch-Weißkirchen, Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt și Școala de Război din Viena.
S-a remarcat în Războiul Austro-Prusac (1866) și în campania din Bosnia (1878). A fost decorat cu Ordinul Francisc Iosif I, Crucea de Cavaler al Ordinului Leopold și a fost numit aghiotant al Arhiducelui Eugen al Austriei.
A lucrat la Institutul Geografic din Viena (coordonând triangularea geodezică a Bosniei). Ca colonel, a comandat regimentele de artilerie din Linz și Timișoara; ca general de brigadă a condus Fortăreața Przemyśl, iar ca general de divizie a comandat Corpul de Armată din Galiția (Lemberg).
A fost numit Inspector General al Artileriei în întreaga Monarhie Austro-Ungară, supervizând modernizarea pieselor de câmp și proiectarea noilor tipuri de tunuri.
S-a pensionat în anul 1906. Deși își petrecea verile la vila sa din Băile Herculane (fiind o prezență distinsă în parcul din fața Cazinoului), s-a stins din viață la Viena la 1 martie 1916 și a fost înmormântat la Graz.
2. Generalul Nicolae Cena (1844-1922)
Nicolae Cena este văr primar cu Ladislau Cena și fiul căpitanului Nestor Cena. Nicolae a urmat un parcurs militar similar, remarcându-se în campania din 1866 și ajungând la gradul de locotenent-mareșal.
A susținut ferm principiul localismului bănățean și demnitarii locali (Filaret Musta, Iosif Bădescu, Iosif Olariu). În perioada interbelică a fost directorul stațiunii Băile Herculane și un pasionat arheolog local.
A murit la 14 martie 1922 și a fost înmormântat în cimitirul din Mehadia natală, alături de comandanți și luptători ai Banatului (colonelul Constantin Popovici, decorat cu „Maria Terezia”, și maiorul I. cav. de Blidariu).
Maiorul Ilie Cena (1882-1938)
O descendență incertă este a maiorului Ilie Cena, ultimul reprezentant militar ce poartă numele Cena, o personalitate cu o prezență pregnantă în viața comunității în special după anul 1921, când se retrage în locul natal: Mehadia. Unele surse de documentare îl indică ca frate al lui Ladislau Cena, având ca tată pe sublocotenentul Nicolae Cena. Cu toate acestea afirmația pare foarte puțin plauzibilă analizând anii de naștere a celor doi, diferența fiind nu mai puțin de 39 de ani.
MaiorulIlie Cena reprezintă puntea de legătură dintre vechea elită militară bănățeană din Imperiu și integrarea activă în structurile administrative și politice ale României Mari.
Născut la 1 noiembrie 1882 la Mehadia, a urmat Liceul Militar din Kassau, Academia Militară din Viena și Școala Superioară de Război. În Primul Război Mondial a participat ca căpitan, fiind ulterior avansat maior și repartizat la ,,Arsenalul de Munițiuni din Viena”.
La prăbușirea monarhiei (1918), maiorul Ilie Cena a colaborat la Viena cu Iuliu Maniu și Alexandru Vaida-Voevod pentru organizarea comitetului de îndrumare a soldaților români ce se întorceau de pe fronturi și formarea gărzilor naționale.
În 1919 a intrat în Armata Română, făcând parte din Comisia Internațională (pe lângă Legația României la Viena) pentru repartizarea armamentului capturat, activitate desfășurată până în 1921.
Retras la Mehadia în anul 1921, a deschis un birou tehnic pentru lucrări publice și expertize. A efectuat numeroase expertize gratuite pentru locuitorii din plasele Orșova și Teregova și a militat dârz pentru drepturile grănicerilor bănățeni.
A ocupat funcțiile de deputat, consilier județean, președinte al Consiliului Județean Severin și președinte al Comunității de Avere din Caransebeș.
S-a implicat direct în sprijinul clasei muncitoare: în septembrie 1930 a condus o delegație a minerilor de la mina de cărbuni din Mehadia la ministrul Manoilescu pentru a le susține doleanțele.
Cu 6 luni înainte de deces, în 1938, a fost numit primar al comunei Mehadia.
A decedat la 3/4 octombrie 1938, la moșia sa din Mehadia, la vârsta de 56 de ani. Înmormântarea sa a avut loc cu mare fast în Mehadia, în prezența a numeroși delegați din Banat și personalități ale vremii, slujba fiind oficiată de preoții Aurel Colojoară și Ion Urecheatu, cu necrologuri rostite de pr. Urecheatu și avocatul dr. Lazăr Zarcula.
Tabloul sintetic al familiei Cena:
Nume
Perioadă
Grad Maxim
Contribuții Cheie
Locul Înmormântării
Nicolae Cena
1811 – 1890
Sublocotenent
Comandant de companie în Reg. 13 Româno-Bănățean
Mehadia
Ladislau (Vlăduț) Cena
1843 – 1916
Locotenent-Mareșal
Inspector al Artileriei Austro-Ungare, geodez
Graz (Austria)
Nicolae Cena
1844 – 1922
Locotenent-Mareșal
Director Băile Herculane, arheolog, luptător național
Mehadia
Ilie Cena
1882 – 1938
Maior
Organizator al gărzilor naționale (1918), deputat, primar
Mehadia
Un reper deosebit de interesant pentru istoria locală a Mehadiei îl constituie identificarea caselor în care au locuit aceste ilustre personalități.
Conform datelor riguroase furnizate atat de profesorul Ion Băcilă în Monografia Mehadiei, câd și de preotul I.C. Buracu, prieten si contemporan cu Generalul, resedința Generalului Nicolae Cena este imobilul aflat astăzi în proprietatea familiei inginerului Liviu și Rodica Râta (casa profesorului Nistor Dopp). În această locuință, generalul a conviețuit alături de cumnatul său, colonelul I. Băcilă.
La rândul său, casa Generalului Ladislau Cena este identificată astăzi ca fiind proprietatea lui Dimitrie (Mitică) Chiticeanu. În ceea ce privește moșia sa, potrivit acelorași consemnări din monografia profesorului I. Băcilă, aceasta se afla situată mai jos de Gara Herculane, în locul numit „Laz”.
În privința maiorului Ilie Cena, indiciile converg spre locuința din vecinătatea fântânii Posota (fosta casă a lui Ion și Ana Carlaonț). Această ipoteză este susținută de existența locului de veci comun în cimitirul ortodox din Mehadia pentru ambele familii: maiorul Ilie Cena (alături de soția sa, Beti) și Ion Carlaonț (alături de soția sa, Ana). Maiorul Ilie Cena a fost căsătorit cu Beti (n.1883–d.1965), fiica căpitanului Iacob Frumosu din Mehadia și sora maiorului Iacob Frumosu; aceasta s-a stins din viață tot în Mehadia, cum am precizat, in anul 1965.
Completând tabloul genealogic al generalului Ladislau (Vlăduț) Cena, merită menționat că acesta a avut o soră, Maria Cena (Czenna), căsătorită Spacec (Szpaczek). Soțul acesteia, Stanislaus Szpaczek (1846–1892), a deținut funcția de inginer topograf regal („Königl. Ing. Geometer”, conform inscripției de pe monumentul său funerar).
Prin integrarea acestor repere descriptiv-informative, am incercat a da ocazia cititorului de a identifica fizic urmele unei istorii nobile, ancorate în Mehadia de ieri și de azi. O invitație de a descoperi o perspectivă mai amplă asupra trecutului glorios al acestui loc, clădit pe temelia tezaurului uman pe care aceste meleaguri l-au zămislit.
Constantin VLAICU/UZPR Caraș Seveverin
Referințe bibliografice:
Biruința, Timișoara, 7 octombrie 1938.
Universul, 9 octombrie 1938.
Corneanu, Cornel, „Granița și Oamenii ei”, în Foaia diecezană, Caransebeș, an LX, nr. 20, 1945.
Băcilă, Ion, Monografia Mehadiei, Editura Marineasa, Timișoara, 1997.
Derularea proiectului „Ziua răposaților, 2026: Mai multe lumânări în cimitirele noastre“ începând cu ora 15:00, urmată de Devoțiune pentru cei răposați la mormântul păr. canonic onorific Matthias Lischerong (*17 februarie 1881, Klek / astăzi Serbia – †24 noiembrie 1950, Reșița), începând cu ora 16.00.
1. November 2026, Friedhof Nr. 2 – 3, Reschitza:
Umsetzung des Projekts „Allerseelen 2026: Mehr Allerseelenkerzen auf unseren Friedhöfen“ ab 15:00 Uhr und anschließend, ab 16:00 Uhr, Andacht für die Verstorbenenbeim Grab von Ehrendomherr Matthias Lischerong (*17. Februar 1881, Klek / heute Serbien – †24. November 1950, Reschitza).
