

Recent, un scurt popas în secția Urologie a Spitalului Județean de Urgență Deva, despre care medicul primar dr. Mioara Pavel (foto), în calitatea sa de director medical ne spunea că beneficiază de un colectiv harnic și unit, însetat de pasiunea profesiei, fiecare salariat în parte dovedind cu strictețe respectarea fișei postului.
Prima discuție am avut-o cu asistenta Laura Hojbată care ne-a punctat faptul că la timona secției se află medicul primar, dr. Emil Mitranovici (foto), iubit și apreciat de pacienți.
Aici lucrează asistente bine pregătite profesional, cât și de medicii Sava Ciprian Ionuț, Țichil Bogdan-Petru, Zăvoianu Mihai-Mircea și Andrei Oltean (foto). Acesta din urmă, după cum ne spunea pacientul Ioan Mihai, își oferă valoarea muncii prin profesionalism, pasiune și respect pentru bolnavi.
De consemnat este faptul că am surprins pacienți care în discuțiile lor creionau calitățile de medic și om ale șefului secției, Emil Mitranovici, dintre care am reținut că este un medic cu vocație, înzestrat cu multe calități umane, modest în comportament, cu o gândire profesională matură și perseverentă.
Cu o fire comunicativă oferă încredere pacienților, una din calitățile sale fiind și preocuparea pentru o continuă perfecționare profesională.
Cu respect pentru profesia aleasă oferă sfaturi utile și stabilește cu multă corectitudine diagnosticul și tratamentul acordat pacienților insuflând acestora crezul însănătoșirii și dragostea de viață.


Ascultându-i pe acești pacienți, am notat recunoștință și amintiri de neuitat ale acestora față de medicul Mitranovici, gravate cu plăcere în sufletul fiecăruia dintre ei.
Întrucât medicul Emil Mitranovici poate fi întâlnit conform unui program și la Centrul de zi „Speranța” aparținător Asociației CARP „Speranța” Hunedoara, l-am contactat și am cerut amănunte în acest sens, de la Rotar Delian Dorel (foto), în calitate de președinte al Asociației și care, printre altele, ne-a spus: pacienții care îl contactează pe medicul Mitranovici, aici la centrul nostru, îl apreciază pentru calitățile sale profesionale, sinceritatea și demnitatea, valori care îi permit o legătură strânsă și solidă cu aceștia, cu toții oferindu-i recunoștință și respect.
Prezentă la discuție, asistenta Doinița Paulina Livezan, salariată a Centrului, a adăugat: medicul Mitranovici cu o vechime de peste 22 de ani în profesie în secția urologie din spital, folosește moderne și reușite intervenții chirurgicale, printre care rezecția transuretrală a prostatei sau procedura TURP, dar și litotriția cu laser etc.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR
























