






La Reșița, Sala „Sorin Frunzăverde” a Consiliului Județean Caraș-Severin a găzduit vineri, 18 septembrie 2026, un eveniment cu o încărcătură emoțională deosebită, dedicat omagierii Domnului prof. Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani. Momentul a fost marcat de lansarea volumelor omagiale „In Honorem”, publicate la Editura „Banatul Montan” Reșița, în anul 2026. Volumul I („Offenbarungen. 75 Mal den Medien gegenüber = Destăinuiri. De 75 de ori în faţa mass-media”) şi volumul II („Cărţile şi oamenii cărţilor = Die Bücher und ihre Schöpfer”) reprezintă cea de-a 138-a, respectiv a 139-a apariție editorială semnată de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.
În cadrul întâlnirii, activitatea vastă a sărbătoritului a fost încă o dată apreciată prin acordarea mai multor distincții academice, culturale și din mediul religios. O recunoaștere binemeritată a venit din partea Consiliului Județean Caraș-Severin și a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, prin managerul Clara-Maria Constantin, care i-a acordat Diploma de Recunoștință „Homo Fidelis”. Distincția i-a fost conferită pentru notorietatea adusă acestei instituții în spațiul național și internațional, precum și pentru profesionalismul, înalta abnegație în munca de bibliotecar și rolul de animator al vieții culturale din Banatul de Munte.
Uniunea Zariștilor Profesioniști din România – Filiala Caraș-Severin, prin președintele Ion D. Cucu, i-a înmânat o Diplomă de Excelență pentru întreaga sa activitate pusă în slujba culturii, artei și presei locale. De asemenea, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, prin Linia de Studii în Limba Germană, reprezentată de conf. univ. dr. ing. Cristian-Paul Chioncel, i-a oferit o Diplomă de Recunoaștere și Prețuire pentru promovarea valorilor comunității germane și a multiculturalismului.
Un moment distinct al serii l-a constituit transmiterea Binecuvântării Apostolice acordate de Sfântul Părinte Papa, oferită prin intermediul domnului Mihele Bogdan Andrei. Totodată, din partea Grupului de Inițiativă Locală pentru salvarea patrimoniului industrial, feroviar și cultural al municipiului Reșița, a fost înmânată o Diplomă de Onoare, gest simbolic ce coincide cu aniversarea a 255 de ani de industrie în Reșița (1771–2026).
Gala a reunit personalități din administrația locală și din viața publică, venite să își exprime gratitudinea și profundul respect față de distinsa personalitate a domnului Erwin Josef Țigla. Printre invitații de seamă s-a numărat primarul municipiului Reșița, domnul Ioan Popa, viceprimarul municipiului Reșița, prof. Mădălina Chiosa, Preaonoratul Părinte Protopop al Reșiței, Părintele iconom stavrofor Petrică-Ionuț Timiș, părintele Petru Berbentia, Mircea Teodorescu, consilier județean, membru al Consiliului de Administrație al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” din Reșița, maestrul Sabin Păutza, reputat compozitor, dirijor, Gabriela Șerban, managerul Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocșa.
De asemenea, un moment deosebit l-a constituit intervenția domnului George Hoduț, membru activ în cadrul Cercului de Pictură „Deutsche Kunst Reschitza”, care a transmis comunității un călduros mesaj de prețuire. Dimensiunea literară și critică a evenimentului a fost conturată prin intervențiile scriitorului Marcu Mihail Deleanu, ale istoricului literar, editorului și scriitorului Gheorghe Jurma, care au subliniat rigoarea, discreția și constanța proiectelor culturale pe care Erwin Josef Țigla le-a coordonat de-a lungul deceniilor. Născut la 19 septembrie 1961, sărbătoritul rămâne un reper de echilibru și un constructor de punți culturale în Banatul de Munte.
La mulți ani, domnule Erwin Josef Țigla!
Cristina Anișoara ZAINEA
membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș-Severin