Există profesori pe care îi întâlnim pentru câțiva ani și apoi îi uităm, și există profesori care își pun amprenta asupra întregii noastre vieți. Cartea ,,Mărturii” demonstrează că Sabin Pautza face parte din cea de-a doua categorie. Volumul reunește amintirile foștilor săi studenți și colaboratori, oferind cititorului nu doar informații despre un compozitor, dirijor și pedagog remarcabil, ci și imaginea unui om care a știut să inspire, să formeze și să influențeze destine.

Cartea ca document al memoriei

Citind această carte, descoperim că nu avem în față o simplă biografie și nici o colecție de amintiri nostalgice. ,,Mărturii” este un mozaic alcătuit din zeci de experiențe personale care, puse împreună, conturează portretul unui Maestru. Vocile foștilor studenți se completează reciproc și dezvăluie nu doar activitatea profesională a lui Sabin Pautza, ci și impactul pe care l-a avut asupra generațiilor de muzicieni pe care le-a format.

Fiecare dintre discipoli își amintește alte întâmplări, alte lecții și alte momente care i-au marcat, dar toate mărturiile au un punct comun: recunoștința față de profesorul care a depășit rolul obișnuit al unui dascăl și a devenit mentor, prieten și model.

Omul din spatele Maestrului

Una dintre cele mai interesante perspective este oferită de Nancy Brandes. Acesta mărturisește că nu a fost un student model și că, din cauza pasiunii sale pentru muzica rock, s-a aflat adesea în conflict cu mediul conservator al vremii. Exmatriculat în primul an de Conservator și considerat o prezență incomodă pentru unii profesori, și-a găsit însă sprijinul în Sabin Pautza și Vasile Spătărelu.

Despre Sabin Pautza, Nancy Brandes afirmă: „Până azi îi datorez lui Sabin multe din cunoștințele mele de armonie, pe care le-am învățat de la acest om minunat, de o capacitate muzicală absolut incredibilă.” Mai mult decât atât, Pautza a înțeles potențialul unei formații rock într-o perioadă în care asemenea inițiative erau privite cu suspiciune. A colaborat cu formația „Roșu și Negru”, a realizat orchestrații pentru proiectele acesteia și a creat oportunități care au contribuit la dezvoltarea artistică a tinerilor muzicieni. Ulterior, Nancy Brandes avea să devină unul dintre cei mai apreciați orchestratori și dirijori din Israel, iar recunoștința față de fostul său profesor rămâne prezentă în fiecare rând al mărturiei sale.

La fel de emoționantă este evocarea lui Corneliu Mureșanu. Acesta își amintește prima întâlnire cu Sabin Pautza, pe atunci un tânăr profesor venit la Conservatorul din Iași. Vestea sosirii sale se răspândise rapid printre studenți, iar talentul său era deja cunoscut. Mureșanu povestește cu entuziasm despre cursurile de armonie susținute de Pautza, în care muzica prindea viață la pian, iar cele două ore de curs treceau „ca fulgerul”.

Din mărturia sa, reiese nu doar profesionalismul profesorului, ci și apropierea sinceră față de studenți. Sabin Pautza îi invita uneori la masă, îi sprijinea când aveau nevoie și îi trata „ca un frate mai mare”. În amintirile lui Corneliu Mureșanu, Maestrul apare mereu ca un om generos, calm și atent la cei din jur, care nu ridica vocea și era gata să ofere oricând un sfat sau un ajutor. Relația lor avea să continue mult timp după anii studenției, transformându-se într-o prietenie bazată pe respect și afecțiune.

Moștenirea lăsată discipolilor

O altă mărturie impresionantă este cea a lui Virgil Popescu, cunoscutul compozitor și instrumentist. Acesta povestește că întâlnirea cu Sabin Pautza a reprezentat un moment decisiv în formarea sa artistică. Participarea la activitatea coralei Animosi, cel mai valoros cor de studenți din țară la acea vreme, i-a deschis noi perspective asupra muzicii și l-a făcut să descopere un cadru didactic remarcabil. „Pautza era total diferit de toți ceilalți profesori pe care i-am avut; în jurul lui plutea o undă de mister (…), dar dacă îți zâmbea, aveai impresia că îți e cel mai bun prieten”, declară Virgil Popescu.

Un episod rămas viu în memoria acestuia s-a petrecut într-o călătorie cu trenul spre un spectacol al corului. În timp ce colegii săi discutau și se relaxau, el lucra la o temă de armonie. Observându-i preocuparea, Sabin Pautza s-a așezat lângă el, i-a analizat lucrarea și l-a ajutat să găsească soluția muzicală potrivită. Pentru tânărul student, acel moment a însemnat confirmarea că întâlnise un adevărat Maestru, fapt ce l-a determinat să-și impună sieși: ,,Tot Conservatorul ține-te de el că e o minune!”

Mai târziu, relația dintre cei doi s-a aprofundat. Pautza i-a oferit sfaturi profesionale, l-a recomandat pentru proiecte importante și i-a acordat încrederea de care orice tânăr artist are nevoie la început de drum. Din paginile cărții, reiese că succesul profesional al lui Virgil Popescu a fost influențat și de această încurajare constantă. La finalul mărturiei sale, recunoștința devine evidentă atunci când mărturisește că și-a botezat fiul Sabin, un gest simbolic care vorbește mai mult decât orice declarație.

O lecție despre adevărata valoare a unui profesor

Ceea ce impresionează cel mai mult în lectura volumului este faptul că foștii studenți nu vorbesc în primul rând despre premiile, funcțiile sau realizările lui Sabin Pautza. Toate acestea există și sunt importante, însă în centrul amintirilor se află Omul: Profesorul care îi încuraja pe studenți să gândească liber, Mentorul care le oferea șanse, Prietenul care le era la dispoziție oricând.

Cartea sugerează că adevărata măsură a unui dascăl nu se regăsește doar în ceea ce predă, ci în ceea ce trezește în cei pe care îi formează. Pasiunea pentru artă, încrederea în propriile forțe, disciplina și dorința de a evolua sunt valori care apar constant în mărturiile foștilor săi studenți.

,,Mărturii” este mai mult decât o carte despre Sabin Pautza. Este o carte despre întâlniri care schimbă destine și despre puterea educației de a modela oameni. Prin amintirile celor 35 de foști studenți ai Maestrului, cititorul descoperă un portret viu al unui profesor excepțional, a cărui influență nu s-a sfârșit odată cu anii petrecuți la catedră.

Volumul demonstrează că marile personalități nu rămân în memoria colectivă doar prin operele lor, ci și prin oamenii pe care îi inspiră. Iar cea mai importantă moștenire a lui Sabin Pautza este dată de aceste generații de artiști și discipoli care îi poartă mai departe lecțiile, valorile și amintirea.

                                                           Boran David Florin

Clasa a IX-a, Liceul Teoretic ,,Grigore Moisil”, Timișoara