
În cadrul ediției din acest an a „Trust Conference”, eveniment anual organizat de Thomson Reuters Foundation, la Queen Elizabeth II Conference Centre, din Londra,
s-a punctat faptul că jurnalismul profesionist se află sub presiunea unei triple amenințări: represiunea din partea liderilor autoritari, schimbarea comportamentului publicului și perturbările cauzate de evoluția tehnologică.
Pe de altă parte, discuțiile au relevant și cazuri impresionante de reporteri care sfidează cenzura în Guatemala și Uganda, jurnaliști de investigație care demască influenceri nocivi generați de inteligența artificială, redactori aflați în exil.
Mai mulți participanți au făcut referire la recentele alegeri din Serbia, Brazilia și Statele Unite, oferindu-le drept exemple despre modul în care societatea civilă și jurnalismul în interes public pot inversa regresul democratic și pot contribui la refacerea unei sfere publice mai sănătoase.
Una dintre concluziile evenimentului a fost aceea că creatorii de conținut informativ au succes – mai ales în țările în care jurnalismul tradițional se bucură de mai puțină încredere. Acest lucru este valabil în special pentru persoanele foarte interesate de știri și pentru tineri, fiind un fenomen și mai pronunțat în Asia, America Latină și Statele Unite. Conform raportului „Digital News Report” din acest an, un sfert dintre adulții la nivel global își obțin, săptămânal, cel puțin o parte din știri prin intermediul acestor creatori. În cadrul unui panel moderat de Enrique Anarte (de la TRF), jurnalista indiană Sruthi Gottipati – fondatoarea startup-ului media „Spot On” – a subliniat că acești creatori joacă deja un rol important în ecosistemul informațional și vor continua să o facă.
„Este esențial să existe surse de știri și informații care încurajează gândirea critică”
Potrivit reutersinstitute.politics.ox.ac.uk, o altă concluzie a fost aceea că inteligența artificială facilitează atacurile împotriva jurnaliștilor, iar influencerii generați de AI perturbă sfera public. Arzu Geybulla, jurnalistă din Azerbaidjan aflată în exil și co-director executiv al ONG-ului Access Now, a declarat că atacurile împotriva jurnaliștilor și a grupurilor societății civile devin tot mai ieftine, mai personale și sunt externalizate.
De asemenea, în cadrul evenimentului a reieșit și faptul că actorii rău intenționați trec de la înșelăciunea mascată la polarizarea fățișă. Ginny Badanes, de la Microsoft, a precizat că, împreună cu echipa sa, observă o tranziție: se renunță la simpla răspândire a unor informații flagrant false în favoarea unor strategii mai nuanțate.
Pe de altă parte, participanții la conferință au subliniat și că aceste probleme nu pot fi rezolvate doar de către guverne – Mel Bunce, directoarea Centrului pentru Jurnalism și Democrație din cadrul Universității din Londra, a pledat pentru o abordare colectivă: „Aceasta presupune ca oficialii publici să comunice mai eficient, iar autoritățile locale să colaboreze cu persoane de încredere din comunitate – profesori, medici sau lideri religioși, de exemplu. Totodată, este esențial să existe surse de știri și informații care încurajează gândirea critică. Guvernul nu poate rezolva această problemă de unul singur și, cu siguranță, nu doar prin colaborarea cu companiile din sectorul tehnologic. În ciuda pesimismului legat de lipsa de încredere, publicul continuă să recunoască valoarea jurnalismului profesionist”.
Jurnaliștii continuă să relateze, în ciuda unor presiuni uriașe
În același timp, David Miliband, de la International Rescue Committee, a prezentat câteva dintre concluziile „Atlasului Impunității” (Atlas of Impunity) – un studiu care evaluează 190 de țări pe baza a aproximativ 60 de indicatori, grupați în cinci domenii: guvernanță, drepturile omului, conflicte, exploatare economică și degradarea mediului: „În ultimii doi-trei ani, am asistat la cel mai rapid declin al indicatorilor privind libertatea presei. Puteți intui câteva dintre cauze: realitățile economice actuale din mass-media, fenomenul concentrării în mari conglomerate, dar și revoluția tehnologică, ce transformă radical peisajul mediatic, eliminând filtrele editoriale și mecanismele tradiționale de control”. În parallel, Miliband a făcut referire la tineri și la recentele alegeri din Statele Unite, Serbia, Ungaria și Coreea de Sud, oferindu-le drept exemple a ceea ce el numește „putere de contrabalansare” (countervailing power).
Totodată, participanții la conferință au arătat și că jurnaliștii continuă să relateze (și să lupte), în ciuda unor presiuni uriașe. Carlos Dada, editor din El Salvador, a vorbit cu emoție despre lupta sa de a menține în viață ziarul pe care l-a fondat în 1998. Deși se află în exil, el și colegii săi de la publicația „El Faro” continuă să scoată la lumină nedreptățile. Conform sondajelor, aproximatriv 70% dintre cetățenii din El Salvador se tem să critice regimul. Acest lucru conferă o importanță și mai mare muncii lui Dada: „Fiecare persoană care dorește să intre în această meserie, jurnalismul, trebuie să aibă o claritate absolută a minții. Prețul pe care trebuie să-l plătești pentru a face asta a crescut considerabil. Nu mai avem nevoie de oameni care ezită. Avem nevoie de oameni pe deplin dedicați, care știu că prețul este foarte mare”.
Experiența lui Dada a fost similară cu cea a jurnalistei britanice Carole Cadwalladr, care a relatat, în cadrul „Trust Conference”, despre propria experiență legată de tragerea la răspundere a celor aflați la putere.
Foto: pixabay.com