GABRIELA ȘERBAN: „Bocșa Film Festival” ed. a VI-a 2026 aduce în atenție pagini din istoria Banatului prin cele mai reprezentative cărți ale scriitorului și jurnalistului Constantin Mărăscu

Constantin Mărăscu este un important scriitor și jurnalist din Timișoara,   membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film şi al Asociației jurnaliștilor europeni, născut în 1 noiembrie 1952, la Pădina Mare din județul Mehedinţi.

De asemenea, Constantin Mărăscu este un cunoscut redactor și realizator de emisiuni la TVR Timişoara, redactor la ziare și reviste literare din Banat, colaborator la emisiuni de cultură pentru studenți, președinte de cenacluri literare studențești, lector la fundații culturale și de sănătate din Timișoara.

Constantin Mărăscu a scris opt volume de proză dedicate rezistenței și istoriei de lângă noi – Vinerea ciudată, 2001, Sfinți fără aureolă (șapte volume, 2019-2024) și zece volume de poezie, concentrate asupra unor parabole care-l așează în centru pe Ulise: Regăsirea din ziduri (Ofranda vocalei), debut colectiv, Cântând printr-un oraş mare, (1979), Repetabilul Ulise, 1999, Ulise 2 – singuri, dincolo de noi, Timişoara, 2002, Ulise 3 – răstignit printre ahei, 2007, Ulise – între două lumi promise, 2008, Strigând printr-un oraş mare, 2012, Cântece de iubire de la Marea Moartă, 2015, Ocna de sare din soare, Timişoara, 2018, Die salina aus der sonne (Ocna de sare din soare), 2019, Nopți de nuntă de demult, 2021.

De asemenea, găsim lucrări semnate de Constantin Mărăscu în volume colective, în antologii, în reviste  și publicații din țară și străinătate.

Referințe: Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin/ Victoria Bitte, Tiberiu Chiș, Nicolae Sârbu. Reșița: Timpul, 1998 (Dicționare); Scriitori și lingviști timișoreni (1945 – 1999): dicționar bibliographic/ Aqulina Birăescu și Diana Zărie. Timișoara: Marineasa, 2000; Lecturi provinciale / Olimpia Berca. Timișoara: Eubeea, 2003; Sesiunea de autografe/ Maria Nițu. Timișoara: Eubeea, 2012; Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2009-2013/ Gabriela Șerban: Reșița: TIM, 2014 (Bocșa – istorie și cultură);  Bibliografia revistei „Reflex” 2000-2014/ Gabriela Șerban. Timișoara: Marineasa, 2015; Enciclopedia Banatului. Literatura. Ediția a doua, revăzută și adăugită. Timișoara: David Press Print, 2016; Catalogul cărților cu autograf la Biblioteca „Tata Oancea” Bocșa. Vol. 2/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2017 (Bocșa – istorie și cultură);  Panorama presei din Caraș-Severin/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2018;Catalogul cărților cu autograf la Biblioteca „Tata Oancea” Bocșa. Vol. 3/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2020 (Bocșa – istorie și cultură; 51);  Bibliografia revistei „Reflex” 2015-2020/ Gabriela Șerban: Reșița: TIM, 2024.

Pentru întreaga sa operă, pentru reflectarea în presă a mediului de afaceri, Constantin Mărăscu a primit numeroase premii speciale, de excelență, pentru activitatea din televiziune, pentru producțiile de televiziune realizate despre protecția mediului, pentru reflectarea vieții comunităților de romi, pentru dramaturgie și literatură umoristică.

Personalitate marcantă a culturii bănățene, Constantin Mărăscu este cunoscut atât pentru activitatea sa literară, cât și pentru contribuțiile importante în jurnalismul de televiziune și documentarul istoric, pentru că, așa cum spunea și Gabriel José García Márquez, „omul de cultură crede că nu există meserie mai frumoasă decât jurnalismul”, de numele său legându-se volumele dedicate mitului lui Ulise, dar și proiectul documentar „Sfinți fără aureolă”, dedicat rezistenței anticomuniste din Banat, confirmând că literatura rămâne un spațiu al întâlnirii și al dialogului autentic între generații.[1]

În cadrul „Bocșa Film Festival” ed. a VI-a 2026, proiect care îmbină Cartea cu Filmul și Arta cu Literatura, Constantin Mărăscu este invitat pentru a-și prezenta acest exceptional proiect intitulat „Sfinți fără aureolă”. În anul 2020, când era lansat primul volum, regretatul Cornel Ungureanu spunea printer altele: ”Constantin Mărăscu ne determină să ne amintim de eroii care s-au jertfit pentru libertate, dar și de rezistența anticomunistă. El ne invită să ne amintim și de cei care au scris despre rezistența anticomunistă. Este o carte extraordinară pornită dintr-un serial de televiziune. O carte care ne reamintește de eroii de odinioară. Cartea este proză publicistică și poem. Mărăscu este un cineast, dar și un poet. Este o carte de istorie, dar și o carte aniversară“, a spus prof. Cornel Ungureanu.

                 Iată, dacă eram obișnuiți ca în urma unei cărți bune să apară un film foarte bun, Costi Mărăscu ne dovedește și viceversa: el a realizat pentru TVR Timișoara peste 50 de episode despre eroii fără aureole, apoi a realizat proiectul editorial din care au apărut până în present șase volume.

              Așadar, cărțile au la bază o documentare serioasă, temeinică la care autorul s-a înhămat în momentul în care s-a încumetat să realizeze un serial documentar despre foștii deținuți politici  și deportații în Bărăgan din Banat. Mărturii ale unei istorii recente a Banatului, pagini oferite de către acei „sfinți fără aureolă” – scriitori, preoți, oameni de cultură, mărturisitori. Cărți-document care se adaugă tezaurului istoric bănățean, reportaj și istorie cu măiestrie redate de către scriitorul Constantin Mărăscu.

          Vineri, 4 septembrie 2026, de la ora 11.00, în sala de festivități a Primăriei Orașului Bocșa ne vom întâlni cu poetul și cineastul Constantin Mărăscu alături de cărțile sale mărturisitoare.

                

 

 

 

                   

                        


[1]Constantin Mărăscu, personalitate marcantă a culturii bănățene – de Gheorghe Sinescu https://uzpr.ro/26/05/2026/constantin-marascu-personalitate-marcanta-a-culturii-banatene-de-gheorghe-sinescu/

 

GABRIELA ȘERBAN: Dușan Baiski – de la jurnalism la artă plastică!

„Bocșa Film Festival” ed. a VI-a 2026 îmbină armonios artele: carte, film și artă plastică în stilul Cloisonné combinat cu vitraliul fals!        

 

Dușan  Baiski este un important scriitor și jurnalist bănățean de origine sârbă, membru al Uniunii Scriitorilor din România filiala Timișoara și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

A debutat editorial în 1984 cu volumul de proză scurtă „Averse izolate” la editura „Facla” din Timișoara.

Alte volume de autor: Radiografia unui caz banal, Editura „Facla” din Timișoara – 1988 (proză scurtă); Ljubav među senkama („Dragoste între umbre”), Editura Kriterion, București, 1990 (poezie în limba sârbă); Luna și tramvaiul 5, Editura „Marineasa” – 1994 (proză scurtă); Piața cu paiațe, Editura „Marineasa”- 1994 (teatru); Război pe Internet Arhivat în 3 februarie 2021, la Wayback Machine. – Editura „Waldpress“ din Timișoara – 2004; Păsări pătrate pe cerul de apus – Editura Marineasa, Timișoara – 2006 (proză scurtă); Свађа с мастилом / Cearta cu cerneala – Editura Uniunii Sârbilor din România, Timișoara – 2007 (poezie în limba sârbă); Cenad, pur și simplu Arhivat în 3 februarie 2021, la Wayback Machine. – Editura Marineasa, 2009 (studii monografice); Cenad – Studii monografice Arhivat în 4 februarie 2021, la Wayback Machine. – Editura Artpress Timișoara, 2012 (2015, ed. a II-a, revăzută și adăugită); Lugoj – Studii monografice Arhivat în 2 februarie 2021, la Wayback Machine. – Editura Artpress Timișoara, 2015; „Cenăzeanul” – 25 de ani – Editura Artpress Timișoara, 2017 (monografie); Război în Banat Arhivat în 2 februarie 2021, la Wayback Machine. – Editura Artpress Timișoara, 2017 (studii monografice); Cenad – Documente de arhivă Arhivat în 7 februarie 2021, la Wayback Machine. – Editura Artpress Timișoara, 2019 (documente); Cenăzeni de ieri și de azi Arhivat în 2 februarie 2021, la Wayback Machine. – Editura Artpress Timișoara, 2020; Populația Cenadului,Editura Artpress Timișoara, 2020.

De asemenea, Dușan Baiski traduce volume din limba sârbă și publică în diverse antologii, volume colective, precum și în reviste din țară și străinătate.

Referințe găsim în presă, dar și în multe volume:  Gheorghe Luchescu. Din galeria personalităților timișene.  Centrul de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare Timiș: Timișoara, 1996, p. 22; Aquilina Birăescu, Diana Zărie – Scriitori și lingviști timișoreni (1945-1999) – Dicționar bibliografic – Editura Marineasa, Timișoara, 1999, p. 20-21; Dicționar SF./ Coordonator: Mihai-Dan Pavelescu – București: Nemira,  1999, p. 29; Биографски лексикон Срби у свету – Ко је ко 1996/99 – Biographical Lexicon Serbs in the world Who is who 1996-99 – Biografski leksikon Srbi u svetu – Ko je ko 1996/99 – Lexicon biografic Sârbii în lume – Cine cine-i 1996/99 – Belgrad, Los Angeles, 1999, p. 51; Mariana Cernicova, Marin Bucă – Mass media din Timișoara postdecembristă – Editura Augusta Timișoara, 2000, p. 93;  Dicționar bio-bibliografic, vol. I, Editura Paralela 45, Pitești, 2000; Живко Милин – Лексикон/Živko Milin/Leksikon – Jivko Milin – Lexicon – Editura Uniunii Sârbilor din România, Timișoara, 2004 (în limba sârbă), p. 18-20; Coordonator general: Eugen Simion – Dicționarul general al literaturii române (A-B) – Academia Română – Editura Univers Enciclopedic, București, 2005, p. 319-320; Dicționar al Scriitorilor din Banat / Coordonator Alexandru Ruja – – Editura Universității de Vest, Timișoara, 2005, p. 66-68; Ivo Muncian – Scriitori sârbi din România – Editura Uniunii Sârbilor din România, Timișoara, 2006, p. 213;

Paul Eugen Banciu, Aquilina Zărie – Timișoara literară – Dicționar biobibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor – Filiala Timișoara – Editura Marineasa Timișoara, 2007, p. 31-33; Српска породична енциклопедија – Књига 2 – Ап-Ба/Srpska porodična enciklopedija – Knjiga 2 – Ap-Ba – Enciclopedia sârbă de familie – Cartea 2 – Ap-Ba – Narodna knjiga, Politika HM, Belgrad, 2006, p. 145;

Who is who în România – Enciclopedia biografică a femeilor și bărbaților contemporani cu carieră de succes din România – Hübner Who is who, Zug (Elveția), 2007, p. 100; Dinu Barbu – Brief guide of Timiș County Mic atlas al județului Timiș – Editura Eurostampa Timișoara, 2010, p. 110; Српска енциклопедија, Том И, Кнјига 1, А-Беобанка/Srpska enciklopedija, Tom I, Knjiga 1, A-Beobanka – Enciclopedia sârbă, Tomul I, Cartea 1, A-Beobanka – Matica Srpska, Srpska Akademija Nauka i Umetnosti, Zavod za udžbenike – Novi Sad-Belgrad, 2010, p. 463-464; Dinu Barbu – Mic atlas al județului Timiș – Ediția a IV-a, Editura Artpress Timișoara, 2011, p. 108; Dinu Barbu – Brief guide of Timiș county/Mic atlas al județului Timiș – Ediția a II-a, Editura Artpress Timișoara, 2011, p. 110; Милена Милановић – Биографски лексикон. Српски писци у расејању 1914-2014 / Biographical Lexicon. Serbian Writers in Diaspora. Издавач: Милена Милановић. Београд, 2015; Cornel Ungureanu – Literatura Banatului. Istorie, personalități, contexte, Editura Brumar, Timișoara, 2015, p. 8, 17, 363, 542, 554, 613, 616; Стеван Бугарски, Живко Милин – Лексикон Срба књижевника са данашње територије Румуније 1705-2015, Савез Срба у Румунији, Темишвар, 2016; Enciclopedia Banatului. Literatura. Ediția a doua, revăzută și adăugită. Timișoara: David Press Print, 2016; Ioan Traia – Monografiștii satelor bănățene, Editura Eurostampa, Timișoara, 2017, p. 27-31; Ion Pachia-Tatomirescu – Pagini de istorie literară valahă de mâine (IV), p. 221-223, Editura Waldpress Timișoara, 2018; Ivo Muncian, Miroslav Rosici – Cenadul și oamenii de litere / Иво Мунћан, Мирослав Росић – Чанад и људи од пера, volum bilingv româno-sârb, Editura Solness, Timișoara, 2018. ISBN 978-973-729-554-5; Ioan Traia – Asociația Publiciștilor Presei Rurale din Banat, Editura Eurostampa, Timișoara, 2018, p. 125-129; Viorel Marineasa – Ficțiune și istorie. Lecturi complementare, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2019, p. 141-144.

S-a născut în 11 martie 1955 la Sânnicolau Mare, județul Timiș, trăiește, muncește în Timișoara, iar vacanțele și le petrece la casa din Ocna de Fier.

Apropiat și vechi colaborator și prieten al Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa, Dușan Baiski a inițiat și organizat câteva proiecte culturale și la Bocșa de-a lungul vremii, dar în calitatea sa de scriitor.

Însă, de ceva timp, Dușan Baiski și-a expoatat latura artistică și a propus publicului artă plastică în stilul Cloisonné combinat cu vitraliul fals utilizând culori de sticlă și rășină epoxidică, o tehnică spectaculoasă prin care rezultă un smalț emailat. Această metodă folosește contururi metalice reliefate pentru a separa compartimentele în care se toarnă ulterior rășina colorată sau culorile de sticlă rezultatul fiind încântător.

În cadrul evenimentului „Bocșa Film Festival” zilele de 3 și 4 septembrie 2026 alătură cărții și filmului și arta lui Dușan Baiski, iar în sala de festivități a Primăriei Orașului Bocșa va fi vernisată o expoziție cu lucrări în stilul Cloisonné combinat cu vitraliul fals.

Vă invităm cu drag să ne bucurăm împreună de arta lui Dușan Baiski, de un stil mai puțin experimentat, dar foarte viu și atractiv!

Educația – o prioritate în orașul Geoagiu

(dialog blitz cu Ovidiu Vlad, primarul orașului Geoagiu)

 

– Domnule primar, ce înseamnă pentru Primăria orașului Geoagiu debutul în noul an școlar?

– Noul an școlar vine cu vești bune pentru învățământul din Geoagiu – județul Hunedoara. Elevii claselor I–IV vor începe cursurile într-o școală complet renovată și modernizată, iar noua creșă este finalizată și pregătită să îi primească pe cei mai mici dintre copii.

Pentru Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” avem semnate patru proiecte cu finanțare europeană, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, pentru modernizarea clădirilor și dotări. În prezent suntem în etapa procedurilor de achiziție.

Și oferta educațională se dezvoltă. Liceul oferă specializările: tehnician în activități economice, tehnician în turism, tehnician veterinar, tehnician în silvicultură și exploatări forestiere.

Ca noutate, consemnăm calificarea de grădinar urban, Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” fiind printre puținele unități de învățământ din țară care au introdus această nouă pregătire profesională.

Avem o conducere a liceului și cadre didactice bine pregătite, implicate și dedicate, iar colaborarea dintre Primăria Geoagiu și unitatea de învățământ este una foarte bună. Cred că investițiile în infrastructură trebuie întotdeauna dublate de oameni care pun suflet în educația copiilor noștri.

Toate acestea arată foarte clar că la Geoagiu punem un accent deosebit pe educație. Investim pentru că dorim, de la creșă și până la terminarea liceului, copiii noștri să beneficieze pentru pregătire de condiții moderne și de oportunități cât mai bune, mai eficiente.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

 

PROGRAM – Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița

1 septembrie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Prima zi a Răpciunelui, sub semnul culturii (ediția a VII-a):

–        Expoziție de artă plastică Gabriela Surugiu & Carmen Todosie, membre ale Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”;

–        Prezentare de carte: „Ultima oră. Antologie de autor“, autor: Costel Simedrea, apărută în cadrul Editurii „Hoffman” Caracal, 2026.

 

2 septembrie 2026, ora 16.30, Biblioteca Municipală Lugoj:

„Viziunile Banatului Montan – Trecut și perspective“: Prezentări de carte ale autorilor Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla, publicații apărute de-a lungul anilor sub egida Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

Prezentarea cărții-album „Moldova Nouă și Clisura Dunării: Viziuni / Neu-Moldowa und Donauengpass: Visionen“, coordonatori Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla, cea mai recentă apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița din cadrul seriei Viziuni.

 

3 septembrie 2026, ora 11.00, Primăria orașului Bocșa:

„Bocșa Film Festival“ (ediția a VI-a) – „Carte și Fim, Artă și Literatură“.

Simpozion aniversar Erwin Josef Țigla – 65.

Eveniment organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea“, în parteneriat cu Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România – UARF București, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa.

 

4 – 6 septembrie 2026, Szulok, comitatul Somogy, Ungaria:

Sărbătoarea comunității = Szuloki Falunap.

Cu următoarele contribuții din Reșița: corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupul vocal-instrumental  „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) și Formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

5 septembrie 2026, comuna Carașova, jud. Caraș-Severin:

Festival folcloric „Pe malul râului Caraș“ (ediția a VII-a), organizat de Uniunea Croaților din România.

Cu participarea printre alții, și a Formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

6 septembrie 2026, începând cu ora 12.00, Buziaș / județul Timiș:

Participarea formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea) la Sărbătoarea hramului Bisericii romano-catolice „Nașterea Maicii Domnului” / tradiționalul „Kirchweih”.

 

7 septembrie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

Memoria locului (partea a III-a) cu Gheorghe Jurma: In memoriam ing. Dan Corneliu Ion Marius Perianu / Dan Gh. Perianu (*28 iunie 1943, Oravița – †27 august 2019, Reșița) și prof. Ligia Perianu (*16 mai 1948, Mâtnicu Mic / Timiș – †9 noiembrie 2019, Timișoara).

 

8 septembrie 2026, ora 17.00, crucea ridicată la ieșirea spre Fizeș din satul Tirol / Banatul Montan:

Sfințirea Crucii prin pr. Emil Alin Irimiciuc (Bocșa) și pelerinaj spre Biserica Romano-Catolică „Nașterea Preasfintei Fecioare Mariaˮ, Tirol.

 

8 septembrie 2026, ora 17.30, Biserica Romano-Catolică „Nașterea Preasfintei Fecioare Mariaˮ, satul Tirol / Banatul Montan:

Sfântă Liturghie cu prilejul hramului Bisericii Romano-Catolice. Celebrant: pr. Emil Alin Irimiciuc (Bocșa).

 

8 septembrie 2026, ora 18.30, Piațeta de lângă Biserica Romano-Catolică „Nașterea Preasfintei Fecioare Mariaˮ, satul Tirol / Banatul Montan:

Program cultural prezentat de formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

8 septembrie 2026, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Fericitul Frédéric Ozanam (*23 aprilie 1813, Milano / Italia – †8 septembrie 1853, Marsilia / Franța).

Dublă expoziție filatelică cu tematica „Sfântul Vincenţiu de Paul” și „Fericitul Frédéric Ozanam”, din colecția Erwin Josef Țigla.

 

9 septembrie 2026, ora 11.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri literare cu autorul și criticul literar Cristian Paul Mozoru (născut la Reșița, astăzi trăitor în Germania).

 

9 septembrie 2026, ora 16.30, Centrul Social „Frédéric Ozanam” Reșița:

Expoziția de fotografii „Skopje – capitala Macedoniei de Nord”, organizată cu prilejul Zilei Independenței Macedoniei de Nord (8 septembrie). Expune Erwin Josef Țigla (Reșița).

Participă Excelența Sa Pavel Dupta, Consul Onorific al Republicii Macedonia de Nord la Timișoara.

Incursiuni muzicale: grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

10 septembrie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect „Cei trei A din Reșița” – Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo în 12 expoziții dedicate Reșiței în anul aniversar 2026.

Expoziția nr. 9, autor Andrei Szabo.

 

 

 

 

1. September 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Die ersten Septembertage im Zeichen der Kultur (VII. Auflage):

–        Kunstausstellung Gabriela Surugiu und Carmen Todosie, beide Mitglieder des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza”;

–        Buchpräsentation: „Ultima oră. Antologie de autor“, Autor: Costel Simedrea, erschienen im „Hoffman”-Verlag Caracal, 2026.

 

2. September 2026, 16:30 Uhr, Munizipal-Bibliothek Lugosch, Kreis Temesch:

„Die Visionen des Banater Berglands – Vergangenheit und Perspektiven“: Bücherpräsentationen der Reschitzaer Autoren Gheorghe Jurma und Erwin Josef Ţigla, herausgegeben in Laufe der Jahre vom Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza”.

Buchpräsentation: „Moldova Nouă și Clisura Dunării: Viziuni / Neu-Moldowa und Donauengpass: Visionen“, die zu letzt erschienene Veröffentlichung des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza”, herausgegeben von Gheorghe Jurma und Erwin Josef Țigla, innerhalb der Buchreihe der Visionen.

 

3. September 2026, 11:00 Uhr, Bürgermeisteramt Bokschan:

„Bocşa Film Festival = Bokschan Filmfestival“ (VI. Auflage) – „Carte și Film, Artă și Literatură”

Symposium Erwin Josef Țigla – 65.

In der Organisation der Städtischen „Tata Oancea“- Bibliothek, des Verbands der rumänischen Filmemacher Bukarest (UARF), des Bürgermeisteramts und Stadtrates von Bokschan.

 

4. – 6. September 2026, Sulk = Szulok, Komitat Somogy, Ungarn:

Dorffest in Sulk = Szuloki Falunap.

Mit folgender Teilnahme aus Reschitza im Banater Bergland: der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), die „Resicza“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas) sowie die deutsche „Enzian“-Volkstanzgruppe (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

5. September 2026, Karaschowa im Banater Bergland:

Folklorefestival „Pe malul râului Caraș“ = „Am Ufer des Flusses Karasch“ (VII. Auflage), von der kroatischen Minderheit Rumäniens organisiert. Die „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea) vertritt die deutsche Minderheit.

 

6. September 2026, ab 12:00 Uhr, Busiasch / Kreis Temesch:

Kirchweihfest der römisch-katholischen „Maria Geburt“-Kirche, mit Beteiligung u.a. der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe  Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

7. September 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Projekt „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

Das Gedächtnis des Ortes (Teil III) mit Gheorghe Jurma: In Memoriam Dipl.-Ing. Dan Corneliu Ion Marius Perianu / Dan Gh. Perianu (*28. Juni 1943, Orawitza – †27. August 2019, Reschitza) und Ligia Perianu (*16. Mai 1948, Mâtnicu Mic / Timiș – †9 noiembrie 2019, Timișoara).

 

8. September 2026, 17:00 Uhr, Kreuz am Weg Richtung Fizeș = Fisesch, Königsgnad = Tirol, Banater Bergland:

Weihe des Kreuzes durch Pfr. Emil Alin Irimiciuc (Bokschan) und gemeinsames Pilgern Richtung römisch-katholische „Maria Geburt“-Kirche.

 

8. September 2026, 17:30 Uhr, römisch-katholische „Maria Geburt“-Kirche Königsgnad = Tirol, Banater Bergland:

Heilige Messe zum Kirchweihfest der römisch-katholischen „Maria Geburt“-Kirche mit Pfr. Emil Alin Irimiciuc (Bokschan).

 

8. September 2026, 18:30 Uhr, Kirchhof der römisch-katholischen „Maria Geburt“-Kirche Königsgnad = Tirol, Banater Bergland:

Kulturprogramm mit der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

8. September 2026, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Seliger Frédéric Ozanam (*23. April 1813, Mailand / Italien – †8. September 1853, Marseille / Frankreich).

Philatelie-Doppelausstellung „Heiliger Vinzenz von Paul & Seliger Frédéric Ozanam” aus der Sammlung Erwin Josef Ţigla.

 

9. September 2026, 11:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Im schriftstellerischen Dialog. Als Gast, der Autor und Literaturkritiker Cristian Paul Mozoru (geboren in Reschitza, heute in Deutschland lebend).

 

9. September 2026, 16:30 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

Ausstellung „Skopje / die Hauptstadt Nordmazedoniens“, mit Fotos von Erwin Josef Țigla (Reschitza), organisiert anlässlich des Unabhängigkeitstag der Republik Nordmazedonien (8. September).

Mit der Teilnahme Seiner Exzellenz Pavel Dupta, Honorarkonsul der Republik Nordmazedonien in Temeswar.

Musikalische Einlagen: die „Resicza“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

10. September 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellungsprojekt „Reschitza 255 / 100”. Die drei A in für Reschitza gewidmeten Ausstellungen: Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo.

Ausstellung Nr. 9, Autor: Andrei Szabo.