Despre Via Transilvanica s-a scris și se va mai scrie mult, foarte mult; și e grozav, pentru că merită din plin!

Înainte de a vă împărtăși impresiile mele de drumeț care a parcurs din bucățele, în cinci ani, aproape 700 km din cei 1639, vreau sa vă spun câteva vorbe despre întâlnirea cu Alin și Tibi Ușeriu, de la Consulatul Generaral al României la Toronto.

Sala a fost neîncăpătoare, deși nimeni nu se aștepta la o audiență atât de mare, ca rezultat al unui simplu mesaj postat pe FaceBook. Au fost prezenți membri de seamă ai comunității românești din Ontario: oameni de afaceri, reprezentanți ai organizațiilor non-profit și entuziaști care vor să pășească în viitor pe Via Transilvanica. Frații Ușeriu au venit la Toronto pentru a promova filmul The Ultra Runner, care a avut premiera mondială pe 11 septembrie 2026, în cadrul prestigiosului festival TIFF (Toronto International Film Festival).

Alin a povestit despre începuturile proiectului Via Transilvanica, despre ce se întâmplă la Tăsuleasa Social, a răspuns la întrebările publicului, iar Tibi a oferit autografe cărții sale „27 de pași”, publicată în limba română și limba engleză. Am frunzărit pliante și am admirat peisajele oglindite în ilustratele poștale, am povestit despre experiențele proprii și am înțeles legătura dintre cartea lui Tibi și realizarea lui Alin. Tot atunci am vizionat cu mare atenție prezentarea video „Șona noastră”, moment care pentru mine a avut un dublu impact emoțional, pentru că anul trecut am avut plăcerea să fiu găzduită la Șona chiar de tanti Marioara, una dintre protagonistele filmului.

S-au dat interviuri pentru emisiunea „Noi Românii” și s-au făcut multe fotografii cu invitații de onoare al acelei seri îmbibată de emoție, în care vedeta necontestabilă a fost Via Transilvanica, ”cel mai bun ambasador pe care îl are România”, așa cum atât de frumos a spus Tibi.

Personal, când sunt întrebată despre Via, spun din start că totul este flexibil, fiecare alege ce i se potrivește: începe de unde vrea, merge cât vrea și cât poate.  Un lucru e sigur: voia bună e la ea acasă, iar frumusețea zilelor petrecute pe Via e de neegalat. Frumusețea pădurii, frumusețea cărării, frumusețea cerului, frumusețea gazdelor și a gândurilor – toate sunt la cote înalte. Mai plouă, mai bate vântul, mai dogorește soarele – toate sunt primite cu bucurie.
Pentru mine, este fascinant să descopăr de fiecare dată noi valențe ale expresiei „drumul care unește”. Unește nu doar satele cu orașele; nu doar oamenii care se cunosc pe traseu. În casele în care am zăbovit, am remarcat că România prezentului se suprapune peste România copilăriei si deschide poarta către viitor, prin emoțiile pe care le trăiesc și care sigur vor anima discuții înflăcărate; oriunde voi ajunge știu că voi povesti cu vervă despre Via.

Aventura mea a început, în 2022, poate nu întâmplător, de Ziua Copilului. Am fost printre cei care s-au alăturat lui Irena și Costi, de la firma de turism Oameni Mulțumiți. Ei parcuseseră deja regiunea Bucovina și o parte din Ținutul de Sus. Așa că am pornit împreună cu alți voinici, de la Brâncovenești și am parcurs bucată după bucată, până la Câmpul Cetății. În vara lui 2023 am continuat de unde am rămas, am trecut prin Sovata, Praid, Atia și tot așa, an după an, până când vara aceasta am plecat pe 5 iunie de la Hobița Pui și am ajuns pe 12 iunie la Caransebeș, din regiunea Terra Banatica.

Poate vă întrebați cum de știu atât de exact datele. Simplu: sunt notate în Carnetul Drumețului, alături de o ștampilă primită la fiecare sfârșit de etapă. Am trăit multe întâmplări pe care aș vrea să vi le povestesc dintr-o dată, care sunt gata de să dea năvală pe ecran. Zic aici de momente banale, simple, dar care nu apar în viața cotidiană. Am văzut cum se naște un vițel, am întâlnit apicultori la lucru, am dormit în case cu ștergare pe pereți dar fără curent electric, am gustat brânză proaspătă direct de la stână, am trecut prin cătune izolate în vârf de munte, am fost invitați la masă atunci când am bătut la poartă pentru o cană cu apă. Dar vă povestesc altă dată despre „Zestrea„ de la Căsuțele din grădină, despre o cerere în căsătorie chiar lîngă o bornă, despre ghidușii cu parapante, coronițe, linguri de lemn și tăurași. Acum vreau să vă spun cum se clădește o excursie pe Via.

Experiența Via Transilvanica începe când apar discuțiile despre următoarea escapadă. Câți vom fi? De unde pornim? Cum facem cu bagajele? Pentru că sunt multe aspecte de discutat înainte de a te avânta la drum. Iată cum procedez eu:

Stabilesc mai întâi perioada în care plecăm, ca să ne potrivim concediile.

Apoi mă informez despre traseu: aflu dacă include etape dificile, care e media zilnică de km, câte ore de mers ar fi pe zi

Ca să aleg cazările mă folosesc de Ghidul Drumețului. Acolo, pe lângă date despre posibilele gazde sunt foarte multe informații; afli unde găsești ștampile, dacă vreo zi se poate împărți în câteva etape mai mici, mai pe placul nostru; dacă sunt și obiective suplimentare de văzut, ce e indicat să punem în rucsac.
Urmează stabilirea componenței grupului.
Pentru siguranța locurilor de cazare asigurate, am învățat că e bine să încep cercetările cu câteva luni înainte. Asta pentru că, e adevărat, și fusul orar își spune cuvântul, întrucât diferența de 7 ore dintre România si Ontario, Canada trebuie luată în seamă atunci când dai telefoane sau scrii pe WhatsApp si aștepți răspuns rapid

Nu e simplu de planificat o excursie de asemenea amploare, dar așa cum zice Tibi Ușeriu, “Ușor poate oricine”. Fără îndoială, să pui pe picioare proiectul Via Transilvanica nu a fost o bagatelă! Mii de voluntari au participat la amenajarea celor peste 1600 de km de cărare numită atât de autentic “drumul care unește”, care a devenit un adevărat ambasador al României. Acest lucru nu se datorează premiilor obținute în ultimii ani ori articolelor din National Geographic sau BBC Travel. Toate astea au venit mai târziu. Meritul îl au misiunea și valorile promovate, alături de impactul covârșitor pe care îl produce Via asupra celor care pășesc pe cărarea ce duce de la Putna la Drobeta Turnu Severin și a celor care, voluntar, o mențin curată și funcțională!

Recunosc, și eu am devenit pe negândite o aprigă susținătoare a traseului de lungă distanță Via Transilvanica. Nici nu se putea altfel! Sunt convinsă că aproape toți cei care își propun să ajungă pe Via și reușesc să o facă, se molipsesc incurabil. Aerul, peisajele, culorile, natura și mai ales oamenii de acolo fac cumva să te cheme înapoi.

Ca să aflăm și mai multe noutăți, pe lângă ceea ce este prezentat în Ghid și în aplicația Via Transilvanica, putem să devenim membri ai frumoasei familii Via Transilvanica și vom primi lunar un mesaj cu ultimele noutăți. Nici măcar nu trebuie să fi mers deja pe Via sau să cunoști în amănunt detalii despre trasee, date calendaristice ori planurile de viitor ale acestui grandios proiect. E suficient să fii un entuziast susținător al realizărilor românești actuale, care ne aduc cinste și ne fac să ne simțim mândri că suntem români. Vă invit să luați în considerare această posibilitate.

Despre bornele așezate la fiecare kilometru, care alcătuiesc cea mai mare expoziție de sculptură în aer liber, vă spun data viitoare. Toate au câte o poveste, care se scrie în fiecare zi, iar împreună prezintă istoria, natura, cultura și tradițiile neamului nostru.

„Vinul e poezie, e matematică, îmbinat cu puțină fizică… În filosofia vinificării ținem foarte mult cont de modul în care ne completăm ideile, viziunile și planurile cu fiecare recoltă în parte.” 

„Ingredientele” principale ale vinificației de la Cramele Recaș includ pasiunea, urmărirea standardelor optime de calitate și performanța continuă. Ne-o demonstrează chiar Hartley și Nora, vinificatorii care au dedicat un istoric de mai bine de 14 de ani creării celor mai cunoscute și îndrăgite vinuri din portofoliul Cramelor Recaș.

Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu

La Reșița, Sala „Sorin Frunzăverde” a Consiliului Județean Caraș-Severin a găzduit vineri, 18 septembrie 2026, un eveniment cu o încărcătură emoțională deosebită, dedicat omagierii Domnului prof. Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani. Momentul a fost marcat de lansarea volumelor omagiale „In Honorem”, publicate la Editura „Banatul Montan” Reșița, în anul 2026. Volumul I („Offenbarungen. 75 Mal den Medien gegenüber = Destăinuiri. De 75 de ori în faţa mass-media”) şi volumul II („Cărţile şi oamenii cărţilor = Die Bücher und ihre Schöpfer”) reprezintă cea de-a 138-a, respectiv a 139-a apariție editorială semnată de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. 
În cadrul întâlnirii, activitatea vastă a sărbătoritului a fost încă o dată apreciată prin acordarea mai multor distincții academice, culturale și din mediul religios. O recunoaștere binemeritată a venit din partea Consiliului Județean Caraș-Severin și a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, prin managerul Clara-Maria Constantin, care i-a acordat Diploma de Recunoștință „Homo Fidelis”. Distincția i-a fost conferită pentru notorietatea adusă acestei instituții în spațiul național și internațional, precum și pentru profesionalismul, înalta abnegație în munca de bibliotecar și rolul de animator al vieții culturale din Banatul de Munte.

Uniunea Zariștilor Profesioniști din România – Filiala Caraș-Severin, prin președintele Ion D. Cucu, i-a înmânat o Diplomă de Excelență pentru întreaga sa activitate pusă în slujba culturii, artei și presei locale. De asemenea, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, prin Linia de Studii în Limba Germană, reprezentată de conf. univ. dr. ing. Cristian-Paul Chioncel,  i-a oferit o Diplomă de Recunoaștere și Prețuire pentru promovarea valorilor comunității germane și a multiculturalismului.

Un moment distinct al serii l-a constituit transmiterea Binecuvântării Apostolice acordate de Sfântul Părinte Papa, oferită prin intermediul domnului Mihele Bogdan Andrei. Totodată, din partea Grupului de Inițiativă Locală pentru salvarea patrimoniului industrial, feroviar și cultural al municipiului Reșița, a fost înmânată o Diplomă de Onoare, gest simbolic ce coincide cu aniversarea a 255 de ani de industrie în Reșița (1771–2026).

Gala a reunit personalități din administrația locală și din viața publică, venite să își exprime gratitudinea și profundul respect față de distinsa personalitate a domnului Erwin Josef Țigla. Printre invitații de seamă s-a numărat primarul municipiului Reșița, domnul Ioan Popa, viceprimarul municipiului Reșița, prof. Mădălina Chiosa, Preaonoratul Părinte Protopop al Reșiței, Părintele iconom stavrofor Petrică-Ionuț Timiș, părintele Petru Berbentia, Mircea Teodorescu, consilier județean, membru al Consiliului de Administrație al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” din Reșița, maestrul Sabin Păutza, reputat compozitor, dirijor, Gabriela Șerban, managerul Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocșa.

De asemenea, un moment deosebit l-a constituit intervenția domnului George Hoduț, membru activ în cadrul Cercului de Pictură „Deutsche Kunst Reschitza”, care a transmis comunității un călduros mesaj de prețuire. Dimensiunea literară și critică a evenimentului a fost conturată prin intervențiile scriitorului Marcu Mihail Deleanu, ale istoricului literar, editorului și scriitorului Gheorghe Jurma, care au subliniat rigoarea, discreția și constanța proiectelor culturale pe care Erwin Josef Țigla le-a coordonat de-a lungul deceniilor. Născut la 19 septembrie 1961, sărbătoritul rămâne un reper de echilibru și un constructor de punți culturale în Banatul de Munte.

 

La mulți ani, domnule Erwin Josef Țigla!

Cristina Anișoara ZAINEA
membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș-Severin

22 septembrie 2026, ora 17.00, Școala Primară – Osnovna šola Bratov Polančičev – Prešernova 19, Maribor / Slovenia:

Vernisajul expoziției concursului internațional „Copiii desenează ținutul natal”, ediția a XVIII-a și înmânarea de premii.

 

 

 

22. September 2026, 17:00 Uhr, Grundschule – Osnovna šola Bratov Polančičev – Prešernova 19, Marburg an der Drau / Slowenien:

Vernissage der Ausstellung „Kinder malen ihre Heimat“, XVIII. Auflage mit Preisverleihung.

 

Bă, când e să ți se înfunde, poți să faci pe dracu-n patru, că tot degeaba. Poți să aprinzi lumânări în biserică, să plătești acatiste, să te duci la mama Omida, să pupi moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, să faci tumbe și tot ce-ți trece prin cap, că nu scapi. Nu scapi pentru că așa ți-e scris. Cineva nu doarme și nici nu bate cu boata, ci cu socoata.

Uitați-vă la Călin Georgescu. „Turul 2 înapoi”, cum ar veni. Sau, președintele care n-a apucat să depună jurământul. Dacă omul ăsta n-a avut pile peste tot pe unde a umblat, atunci nimeni nu mai are în țara asta. Da’ pe unde n-a umblat săracul în ultimii doi ani să scape de belele? Ba pe Tik Tok (de fapt, aici a stat cel mai mult și de aici i s-au tras toate) unde, să recunoaștem, a fost varianta politică a emisiunii „O vedetă populară”, ba s-a întâlnit cu Ștefan cel Mare la Podul Înalt și cu Mihai Viteazul la Călugăreni. Cu Apus de Soare se știe mai de mult. Le-a făcut cunoștință Delavrancea care, într-o zi n-a avut de lucru și i-a zis: „Căline, vino mâine la Podul Înalt să-ți prezint pe cineva care te va ajuta să ajungi președinte.”
Și s-a dus, după cum cum îi povestea doamnei Cristela: „Eram acolo pe cal, lângă el și îi spuneam ce să facă în acele momente. Că eu îi cunoșteam bine pe turci, nu doar din istorie, ci și din poveștile celor care se aprovizionează cu marfă din bazarele de pe malul Bosforului. El îmi spunea la fel, parcă îl văd și acuma. Și vorbeam cu el. Și glumeam…” La fel și cu Mihai, Banul Craiovei. Pe ăsta l-a cunoscut la un meci pe Oblemenco, când Universitatea a jucat semifinala Cupei UEFA în urmă cu 40 de ani.

De asta zic, dacă nici Călin n-a avut prieteni și cunoștințe și n-o umblat în toate târgurile din țara asta… Că pe unde se ducea era un exemplu de cinste și corectitudine. De patriotism din cap până în picioare, că nu pleca niciodată acasă cu mâna goală. Din sărăcia lui, că știți bine că nu lucra, cumpăra o legătură de mărar sau pătrunjel, o roșie-două, un borcănel cu miere, o zacuscă. Lucruri mărunte, dar cu impact la producători și samsarii din piețe: „Uite, bă, e de-al nostru, cumpără și trăiește românește, exact după programul de guvernare al liberalilor”, exclamau precupeții. Oamenii îl iubeau pentru că, în comparație cu alții, la el era sfântă lozinca: „Sărac, dar cinstit!”

De asta mă miră faptul că ăia de la DIICOT n-au mai așteptat să se lumineze afară când au dat buzna peste el în amărâta aia de vilă din Pipera pe care reușise să o înalțe cu galbenii luați împrumut de la Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Auzi la ei, înșelăciune și grup infracțional organizat. Cine o să vă creadă, bă, pe voi, de prostiile astea? Nu vă este frică, vorba lu’ Ceașcă în cazarma de la Târgoviște, că o să vă judece istoria?

Nea (Că)Căline, sincer, îmi pare rău de ce ți s-a întâmplat. Dacă tot era să-ți facă rău, nu puteau ăștia să te rețină după Ziua Recoltei, să mai fi pus de o sărbătoare a pământului, cum îți place matale să spui? Ba, ar fi putut, dar le-a fost frică că o să te întâlnești în târg cu delegația din Geția condusă de Burebista și ar fi fost belea pentru ei. Părerea mea.