Numărul 136 al revistei de cultură „Coloana Infinitului”, apărut la Timișoara în 2026, este o ediție aniversară dedicată celor 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Revista, editată de Asociația Culturală „Constantin Brâncuși” din Timișoara, își asumă de această dată nu doar rolul unei publicații culturale, ci și pe acela al unui depozitar de memorie, de documente, interpretări, mărturii și reverberații artistice. Cuprinsul este amplu și foarte divers: studii de istorie și de teoria artei, eseu, memorialistică, profiluri de artiști, recenzii de carte, poezie și epigramă.

Este, de altfel, o revistă care vine la această aniversare cu propria ei istorie brâncușiană. În editorial, redacția amintește numerele speciale dedicate sculptorului în 2006, 2007, 2016 și 2023 și subliniază că, de-a lungul anilor, în paginile revistei au apărut peste două sute de articole consacrate lui Brâncuși. Nu întâmplător, publicația se consideră astăzi o sursă de documentare asupra vieții și operei „demiurgului de la Hobița”.

Ediția actuală pornește, așadar, de la o idee simplă și fertilă: Brâncuși nu trebuie numai comemorat, ci permanent recitit.

O bibliografie vie a lui Brâncuși

Deschiderea aparține redacției, prin „Jubileu aniversar BRÂNCUȘI – 150”, urmată de articolul semnat de Monica M. Condan, redactorul șef și ostenitoarea publicației, „Constantin Brâncuși, patronul spiritual al revistei de cultură «Coloana Infinitului»”. Este un text de bilanț și, în același timp, de legitimare a unei fidelități culturale de aproape trei decenii. Monica M. Condan reconstruiește relația dintre asociație, revistă și marele sculptor, evocând seria colaboratorilor și a exegeților care au contribuit la constituirea unei veritabile bibliografii brâncușiene. Ideea centrală este aceea că Brâncuși nu este pentru această publicație doar o temă, ci un reper spiritual și o matrice de continuitate.

Din această perspectivă se înscrie firesc și demersul lui Zenovie Cârlugea, care, în „Alexandru Buican și cartea sa «Brâncuși – o biografie legendară»”, discută ampla monografie a lui Buican, punând în lumină metoda biografică, documentarea și încercarea de a restitui nu doar artistul, ci și omul. Sunt urmărite parcursul lui Brâncuși, relațiile sale, receptarea americană, procesul „Brâncuși contra Statelor Unite” și, mai ales, ideea unei biografii „artistice”, în care documentul este dublat de reconstituirea vieții interioare.

Dacă aici accentul cade pe biografie și document, Lucian Gruia mută lectura într-o zonă mult mai speculativă, în „Brâncuși demiurg”. Opera brâncușiană este privită ca o cosmogonie: o lume care pornește din ovoidul Începutului lumii, trece prin axa lumii, prin Țestoasa, Coloana fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului și se încheie simbolic în ascensiunea către absolut. Autorul construiește o adevărată „Geneza brâncușiană”, împărțită în șapte zile, într-un eseu în care sculptura devine metafizică.

De la această imagine a operei ca univers se poate trece către oamenii și împrejurările care au făcut posibilă una dintre cele mai importante realizări ale sculptorului. Adina Andrițoiu, prin „Arethia Tătărescu în Gorj”, mută reflectorul de pe sculptor pe femeia care a avut un rol esențial în aducerea lui Brâncuși la Târgu Jiu. Pornind de la documente de arhivă și de la actul de căsătorie al Arethiei Piteșteanu cu Gheorghe Tătărescu, autoarea recompune un fragment de istorie personală și socială, legându-l de momentul decisiv în care Arethia va deveni susținătoarea proiectului monumental de la Târgu Jiu.

Această coborâre în biografie și în intimitatea personajului continuă, într-un cu totul alt registru, prin fragmentul din romanul „Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare”, semnat de Moni Stănilă. Brâncuși apare aici în intimitatea atelierului, într-o relație aproape senzorială cu materia. Talentul este refuzat ca simplă predispoziție: geniul se naște din talent, muncă, disciplină, cultură, încăpățânare și, mai ales, din capacitatea de a depăși ceea ce ai învățat. Este una dintre cele mai vii reprezentări ale artistului din revistă.

În aceeași direcție eseistică, dar pornind de la o altă imagine esențială a universului brâncușian, Ramona Chinez, prin „Brâncuși sau cum am învățat să zbor”, continuă meditația asupra operei și personalității sculptorului. Accentul cade pe zbor, esență, simplitate, relația dintre material și spirit, dar și pe acea celebră aspirație de a nu reprezenta lucrul, ci esența lui: nu pasărea, ci zborul.

De la geometrie la mister

Dacă zborul conduce către esență, geometria deschide o altă cale de interpretare. Pavel Floresco, în studiul „Raportul brâncușian de aur: evidență și disimulare”, propune o interpretare tehnică a operei, concentrată asupra „Coloanei fără sfârșit” și „Porții sărutului”. Autorul urmărește raporturile numerice și posibilitatea ca numărul de aur să funcționeze nu numai ca principiu geometric, ci și ca element al unui cod plastic. Studiul este dens, documentat și polemic, încercând să transforme ceea ce ar putea părea coincidență într-un sistem coerent de semnificații.

Din geometrie, revista coboară apoi în materia însăși, către piatra care constituie una dintre marile fascinații ale sculptorului. În „Cultul pietrei la Constantin Brâncuși”, Constanța Sylvia Hârceagă urmărește relația sculptorului cu piatra, de la microliții și trovanții întâlniți în spațiul românesc până la formele sculpturale. Articolul leagă această fascinație de substratul arhaic, rural și mitologic al universului în care s-a format Brâncuși.

Materia și forma conduc, la rândul lor, către una dintre cele mai controversate lucrări ale sculptorului. Mihai Sporiș, în „Constantin Brâncuși și Prințesa «X»”, se oprește asupra celebrei lucrări controversate și a ambiguității înscrise chiar în numele ei. „X”-ul devine semn, necunoscută, cruce, intersecție, posibilă cheie a unei simbolistici care nu se lasă închisă într-o singură interpretare.

De aici, lectura se deschide către o zonă și mai profund spirituală. Gheorghe Sinescu, în amplul său studiu despre „C. Brâncuși, sculptorul ideilor, spiritul culturii românești contemporane”, duce lectura într-o zonă spirituală și ezoterică. Brâncuși este interpretat prin geometrie sacră, energii, portaluri și dimensiuni metafizice, iar Ansamblul de la Târgu Jiu capătă, în viziunea autorului, funcții cosmice și spirituale. Este una dintre cele mai neconvenționale perspective ale numărului și trebuie citită ca atare, în registrul interpretativ pe care și-l asumă.

Într-o altă formă de apropiere de spiritualitatea operei, Pr. Dan D. Gîrjoabă, în „19 Februarie, Ziua Națională Constantin Brâncuși – «profetul artei moderne»”, revine la fundamentul românesc și creștin al creației brâncușiene. „Filosofia naturalității”, credința, tradiția satului românesc, respectul pentru materia vie și ideea că sculptura scoate la lumină spiritul ascuns în materie alcătuiesc axul articolului.

Această perspectivă se întâlnește cu recuperarea unei importante figuri a exegezei brâncușiene din Banat. Pr. Valentin Bugariu, în „Dumitru Daba – un exeget al lui Brâncuși din Banat”, recuperează figura profesorului, cercetătorului și brâncușiologului Dumitru Daba. Articolul este, în egală măsură, biografie intelectuală și omagiu, insistând asupra cărților, conferințelor și efortului său de a explica spiritualitatea și dimensiunea creștină a operei lui Brâncuși.

Memoria celor care au contribuit la păstrarea și transmiterea acestei moșteniri își găsește o expresie aparte în textul Mălinei Mădălina, „Sorana Georgescu-Gorjan la comemorare”. Autoarea alege forma unei evocări poetice pentru a restitui personalitatea Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a lucrat la Coloana fără sfârșit. Dincolo de competența sa documentară, textul insistă asupra umorului, vitalității și fidelității ei față de adevărul brâncușian.

Brâncuși și artiștii de astăzi

De la memoria brâncușiană, revista face apoi trecerea către artiștii și creatorii de astăzi. Eliza Ruse, în profilul „Natalia Veronica Bica: arta de a modela viitorul prin creativitate și dăruire”, schimbă generația și domeniul, prezentând o artistă vizuală și profesoară timișoreană. Cercetarea, creația și pedagogia se întâlnesc într-un portret al unei personalități preocupate de identitate, emoție, siluetă și formarea tinerilor.

Legătura cu sculptura este reluată prin portretul realizat de Gheorghe Florescu în „Sculptorul Doru Arăzan”. Este urmărit traseul unui artist autodidact, dar de vocație, evidențiind relația lui cu Brâncuși fără a-l transforma într-un epigon. Sculptura, grafica și literatura lui Arăzan sunt privite prin ideea de esențializare, geometrizare și „mimesis creator”.

Universul revistei se lărgește apoi dinspre artele vizuale către poezie și proză. În „Psalmistul stihuitor Eugen Dorcescu”, Pr. Ionel Popescu discută poezia religioasă a lui Eugen Dorcescu și, în special, Psalmii miezonoptici. Textul pune în relație poezia cu rugăciunea, tradiția liturgică și starea de trezvie, propunând o lectură profund confesivă și duhovnicească.

În aceeași zonă a literaturii, Marius Terchilă, în „Arta naratorului autodieg­tic Mirela-Ioana Dorcescu”, recenzează romanul Bonanza. Accentul cade pe construcția narativă, pe relația dintre Arina și Teodoru, pe iubire, credință, memorie, vocație și căutarea echilibrului interior. Romanul este citit ca o proză confesivă și reflexivă, cu o construcție circulară, în care începutul și sfârșitul se află sub semnul credinței.

Iar memoria, care străbate întregul număr, revine într-o formă profund personală în analiza Bilianei Petrovici, „Arbore genealogic sau despre recunoștință și conștiința de sine”, consacrată cărții Mălinei Mădălina, apărută în 2025. Genealogia devine aici mai mult decât inventar de nume: este recuperare a unei memorii familiale și, prin aceasta, a unei identități. Cartea se transformă într-o cronică a unei lumi dispărute.

Cărți, cenaclu și memoria culturală

Memoria drumului parcurs de Brâncuși este recuperată de Monica M. Condan în „Despre drumul lui Brâncuși spre nemurire, ilustrat de Sorin Trâncă”, text dedicat volumului Drumul lui Constantin de Sorin Trâncă. Cartea reconstituie, prin documentare, imaginație și fotografie, călătoria lui Brâncuși din România către Paris. Un loc aparte îl ocupă Lipova și podul peste Mureș, transformat literar într-un adevărat reper inițiatic.

De la această călătorie individuală, revista revine la memoria comunității literare timișorene. Sabin Ionel, în „Din ceas deduse clipe drămuite”, oferă o cronică savuroasă a întâlnirilor cenaclului literar timișorean. Sunt rememorate discuțiile despre cartea lui Alexandru Ruja, apoi despre poezia lui Marian Oprea, într-un text în care observația critică se întâlnește cu autoironia și cu portretul viu al unei comunități literare.

În aceeași preocupare pentru recuperarea memoriei culturale se înscrie și textul Vioricăi Bălteanu, „Exemplar demers editorial timișorean”, care prezintă volumul Scurtă incursiune în istoria Liceului teoretic Jean Louis Calderon. 1775-2024, semnat de profesorii Radu Burcea-Iancu și Ion Ionici. Nu este doar o monografie școlară, ci o recuperare a tradiției intelectuale și culturale a Timișoarei, susținută de documente și o bogată iconografie.

Ciclul „Cel Sfânt ne-a modelat din lut”, semnat de Alexandru Jivan, aduce în revistă o poezie de meditație religioasă, în care lutul, păcatul, trupul, suferința și mântuirea se întâlnesc sub semnul lui Hristos. Poemele construiesc o atmosferă de introspecție și rugăciune, revenind la ideea omului modelat din lut și întors, în cele din urmă, către originea sa.

Un alt registru poetic este propus de Melinda Kovacs, prin „Felinarul timpuriu”, ciclu în care natura, moartea, iubirea, declinul și apocalipsa se amestecă într-un imaginar dens, uneori suprarealist. „Creanga”, „Declin”, „Roze”, „Apocalipsa” și „Comoară negăsită” alcătuiesc o lume a contrastelor și a neliniștii.

Poezia ca formă de omagiu

Ultimele pagini sunt dedicate creațiilor Cenaclului literar-artistic „Constantin Brâncuși”. Secțiunea „Cinstire lui Brâncuși” reunește texte semnate de Janet Dancea Achimescu, Elena Arsenie, Gabriela Botici, Iulia Dragomir, Ioan Vasile Indricău, Mirela Cocheci, Doru-Mihai Lungescu, Florentina Mitrică, Petruța Niță Boca, Janet Nică și Angela Petre.

Secțiunea de satiră și umor schimbă deliberat registrul. Valentin David, Doru Mihai Lungescu, Janet Nică și Dan Norea folosesc titlurile și formele sculpturii brâncușiene pentru jocuri de cuvinte, paradoxuri și observații ironice asupra lumii contemporane. Umorul devine astfel o altă formă de apropiere de Brâncuși: îl scoate pe artist din solemnitatea muzeului și îl readuce în conversația cotidiană.

O ediție cu mai multe voci, dar cu un singur centru

Ceea ce impresionează la nr. 136 al revistei „Coloana Infinitului” este tocmai pluralitatea perspectivelor. Brâncuși este când demiurg, când țăran, când filosof, când om religios, când personaj literar, când problemă matematică, când pretext poetic și, uneori, chiar personaj de satiră. Revista nu încearcă să-l închidă într-o singură definiție. Dimpotrivă, îl privește dinspre istorie, religie, estetică, geometrie, mitologie, biografie, literatură și memorie.

Această libertate este anunțată chiar de redacție: autorilor nu li s-a impus o tematică unică, tocmai pentru ca personalitatea lui Brâncuși să poată fi cercetată din unghiuri diferite. Sunt reuniți, în aceeași ediție, brâncușiologi consacrați și autori mai tineri, cercetători, preoți, critici, artiști și poeți.

„Coloana Infinitului” își serbează astfel patronul spiritual nu printr-o simplă festivitate editorială, ci printr-un volum de voci. Unele sunt riguros documentare, altele romanțate, altele confesive sau poetice. Tocmai această diferență de registre dă ediției personalitate. Ea nu este o carte definitivă despre Brâncuși — nici nu și-ar putea propune asemenea imposibilitate —, ci o nouă treaptă într-o conversație care, asemenea Coloanei, refuză să se încheie.

Iar acesta este poate cel mai potrivit omagiu pe care o revistă numită „Coloana Infinitului” îl putea aduce, în anul celor 150 de ani: să continue să vorbească despre Brâncuși, pentru ca, prin fiecare nouă lectură, ceea ce pare deja cunoscut să-și recapete misterul.

Ziua Mondială a Știrilor, 28 septembrie, marcată în toată lumea în acest an sub sloganul „Cunoaște faptele. Înțelege ceea ce contează. Alege jurnalismul de încredere”, este un moment binevenit de a se evalua cum sunt privite știrile de către publicul asaltat de tot felul de tipuri de conținut, specifice erei digitale. Iar specialiștii de la Reuters Institute au elaborate un raport în acest sens.

În ultimii ani, modalitățile prin care oamenii intră în contact cu știrile și le consumă au devenit tot mai diverse – sursele considerate cândva sinonime cu știrile – precum presa scrisă și televiziunea – și-au pierdut reent, din punct de vedere statistic, pentru prima dată, supremația asupra agendei publice, iar audiențele, în special cele tinere, se orientează tot mai mult către platformele digitale pentru a se informa. Doar că în mediul digital, știrile produse de mass-media tradițională constituie doar o mică parte din vasta gamă de conținut cu care oamenii interacționează și căruia îi dedică timp. În loc să apară în spații dedicate, precum ziarele sau jurnalele de știri, știrile sunt adesea prezentate pe platformele digitale în fluxuri de conținut (feed-uri) în care nu se face o distincție clară între acestea și materialele de divertisment, stil de viață sau conținutul personal, printre multe altele. Mai mult, persoanele publice – de la politicieni la celebrități – a căror comunicare cu publicul era odinioară mediată de presa tradițională, interacționează acum direct cu urmăritorii lor. Oamenii obișnuiți pot documenta și disemina imagini de la evenimente importante, iar influencerii joacă un rol tot mai mare în modelarea dezbaterilor și a opiniei publice. Totodată, formatele și genurile care, anterior, erau limitate de constrângeri materiale și norme instituționale au devenit mult mai fluide și multimodale. Aceste evoluții au zdruncinat premisele existente cu privire la natura știrilor, aspectul acestora, sursele care le furnizează și locurile în care pot fi găsite. Dar cercetările arată o concluzie îmbucurătoare: nucleul percepției publicului despre ceea ce constituie o știre a rămas același.

Convingerea fundamentală: știrile trebuie să se bazeze pe informații exacte și verificate

Cercetările anterioare privind „valorile știrilor” (news values), de exemplu, au analizat caracteristicile care fac ca anumite evenimente sau subiecte să merite să fie relatate și modul în care aceste criterii s-au schimbat în timp. Acest lucru are implicații importante atât pentru modul în care organizațiile de știri concep esența activității lor, cât și pentru cercetători, a căror înțelegere a consumului de știri depinde, în parte, de modul în care publicul însuși definește ceea ce constituie, propriu-zis, o știre.

Raportul citat de reutersinstitute.politics.ox.ac.uk pune în prim-plan modul în care publicul înțelege conceptul de „știre”. Pe lângă convingerea fundamentală că știrile trebuie să se bazeze pe informații exacte și verificate, analiza a identificat mai multe atribute observabile în definițiile oamenilor privind știrile, precum și modul în care acestea pot fi modelate de relevanța, momentul și locul desfășurării evenimentelor.

Definițiile știrilor din perspectiva publicului păstrează un nucleu tradițional remarcabil de stabil, bazat pe înțelegeri comune, chiar dacă unii adoptă o definiție mai extinsă a știrilor. Pe baza analizei datelor provenite din sondaje online în șase țări, autorii raportului au constatat că deși mulți oameni definesc în continuare știrile prin prisma unor subiecte, surse, actori, genuri și formate considerate „tradiționale” sau fundamentale, unii adoptă acum o definiție mai „extinsă” a acestora. Aproximativ jumătate (49%) au o definiție tradițională, de bază, care înțelege știrile în primul rând ca subiecte precum politica și economia, relatate de jurnaliști și experți din cadrul instituțiilor de presă consacrate și prezentate sub formă de texte ample sau materiale video; un sfert (26%) adoptă o definiție extinsă, care păstrează atributele fundamentale, dar include și elemente mai noi, mai puțin convenționale; acestea lărgesc sfera definiției pentru a cuprinde, de exemplu, subiecte precum jocurile video și moda, abordate de celebrități și influenceri pe rețelele de socializare, în podcasturi și în clipuri video scurte – conținut prezentat uneori sub formă de comentarii, dezbateri sau satiră. În ansamblu, practic nu există nicio persoană care să recunoască atributele extinse fără a include, în același timp, elementele tradiționale de bază în propria definiție a știrilor.

Persoanele care se bazează în principal pe platforme (de exemplu, rețelele de socializare) pentru a afla noutăți sunt mai predispuse să adopte o definiție extinsă a conceptului de știre (38%) comparativ cu cele care se bazează în principal pe surse tradiționale (25%) – precum televiziunea, presa scrisă și radioul, dar și site-urile și aplicațiile editorilor tradiționali.

Informațiile sunt considerate știri dacă provin de la branduri media consacrate

Și sursele joacă un rol important în modul în care oamenii definesc știrile. Este mult mai probabil ca informațiile să fie percepute drept știri dacă provin de la branduri media consacrate (televiziune, radio, presă scrisă) și de pe site-uri de știri dedicate. În schimb, informațiile de pe rețelele de socializare, din podcasturi sau de la chatbot-uri bazate pe inteligență artificială sunt mult mai puțin susceptibile de a fi considerate știri.

Brandurile ai căror utilizatori consideră că majoritatea conținutului publicat reprezintă știri (percepție bazată, pentru mulți, pe definiția fundamentală) se bucură, de regulă, de o mai mare încredere. Invers, brandurile care publică mai mult conținut aliniat definiției extinse tind să aibă un nivel scăzut de încredere în rândul publicului.

Informațiile provenite de la jurnaliști și de la persoane asociate cu instituții care dețin autoritate epistemică – precum politicienii și oamenii de știință – sunt mai susceptibile de a fi considerate știri decât cele provenite de la persoane precum celebrități, creatori de conținut, influenceri sau oameni obișnuiți.

Subiecte precum politica, conflictele și economia sunt puternic asociate cu noțiunea de știre, în timp ce domenii precum jocurile video și moda sunt considerate știri doar de o minoritate – de obicei, de persoanele care adoptă o definiție extinsă a știrilor.

Anumite genuri, cum ar fi știrile de ultimă oră, investigațiile și relatările verificate, sunt adesea asociate cu știrile, la fel ca și formatele de tip video sau text de lungă durată; acest lucru se datorează însă, în principal, asocierii lor cu surse și branduri specifice. Podcasturile și conținutul audio de lungă durată sunt considerate știri de către o parte a publicului.

De asemenea, relevanța socială și cea personală acționează ca factori contextuali – oamenii tind să considere o informație drept știre dacă evenimentul are loc în prezent sau îi vizează direct, deși și informațiile despre trecut ori despre posibile evenimente viitoare pot constitui știri.

Extindere în jurul unui nucleu neschimbat

Unii oameni recunosc o posibilă schimbare recentă în modul în care percep știrile. Potrivit sondajului, 59% dintre respondenții din Argentina au declarat că definiția lor despre ceea ce constituie o știre s-a schimbat în ultimii cinci ani, în timp ce această cifră a variat între 40% și 50% în Spania, Norvegia, Regatul Unit și SUA. Doar 17% dintre respondenții din Japonia au afirmat că au observat o schimbare, însă chiar și acolo o minoritate semnificativă a declarat că privește acum știrile dintr-o perspectivă diferită.

În esență, definițiile știrilor la care aderă mulți oameni includ în continuare subiectele, sursele, actorii, genurile și formatele tradiționale identificate în studii realizate cu decenii în urmă, cu o extindere a acestor definiții dincolo de acest nucleu însă nu într-o măsură care să fi înlocuit semnificativ concepțiile tradiționale, fundamentale, despre ceea ce constituie o știre.

Foto: pixabay.com

De Ziua Mondială a Știrilor, 28 septembrie 2026, Radio UZPR s-a alăturat demersului a peste 100 de canale de știri din intreaga lume în campania inițiată de World Editors Forum, Project Kontinuum și The Canadian Journalism Foundation (CJF). Motto-ul campaniei: „Află faptele. Înțelege ce contează. Alege jurnalismul de încredere”. „Jurnalismul reprezintă calea către informații de calitate. Iar jurnaliștii, atunci când sunt la înălțime, dau dovadă de curaj și independență, sunt insațiabil de curioși și neclintiți în demersul lor. Ziua Mondială a Știrilor este un prilej de a explica aceste eforturi unui public dornic de materiale originale și precise” (David Walmsley, redactor-șef Globe and Mail, președinte al World Editors Forum, fondator al World News Day).