Ioan Muică s-a născut în Pecinişca la data de 7 ianuarie 1859, într-o familie de grăniceri din Regimentul de Graniţă Bănăţeano-Iliric Nr.13, tatăl fiind ,,strajameşterul” Nestor Muică şi mama Maria, născută Chiosa. Bunicul său, Iacob Muică de la comunionul nr.51 Pecinişca, a fost unul din ctitorii bisericii ortodoxe din localitate, împreună cu fii lui, Nestor şi Dimitrie. Pe lîngă donaţiile făcute biserici din Pecinişca, Iacob Muică a donat și bisericii din Băile Herculane, dovada s-a păstrat în nota consemnată pe Molitvelnicul, tipărit la Sibiu în anul 1833, cum că: ,,Această Sfântă şi Dumnăzăiască carte s-au cumpărat prin mine, acest din jos scris în luna lui iulie 1837 şi am dăruit Sfintei Biserici(i) aceştia din Băi. 15-lia iulie, Iacov Muica cap. din Pecinişca” . Tatăl său, Nestor Muică, oficiant cesaro-regesc la Consulatul Austriac din Iaşi, a făcut diverse donaţii bisericii din Pecinişca, precum un clopot în greutate de 136 kg, la preţul de 160 florini, o candela de argint înfrumuseţată cu safir în valoare de 30 florini , icoane şi cu o evanghelie bătută în argint .
Băile Herculane – În Grădina de Vară (Teatrul de Vară) a stațiunii, acolo unde ecoul Cernei îmbrățișează legendele vechi, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Festivalului „Podul de Folk”. În serile de 18 și 19 septembrie, spațiul cultural din Băile Herculane s-a reconfigurat într-o uriașă vatră de bucurie și cântec, adunând laolaltă zeci de melomani, localnici și turiști, uniți de același crez: promovarea muzicii autentice și a valorilor românești.
Un vis născut spontan la Podul Roșu
Istoria acestui festival, ajuns la cea de-a doua ediție, poartă amprenta simplității și a lucrurilor făcute din inimă. Totul a pornit de pe strada Castanilor, de la Casa de la Podul Roșu – sediul Asociației Culturale „Flori de Fân” și al Colecției etnografice ,,Tradiție în expoziție„.
Așa cum ne mărturisește doamna Despina Bălteanu, președinta asociației și sufletul acestui demers, scânteia s-a aprins spontan:
„Asociația Culturală «Flori de Fân» urmărește promovarea lucrurilor românești adevărate: haine, tradiții, obiceiuri și muzică de suflet – muzică ce ne luminează mințile și sufletele. La sediul nostru de la Podul Roșu avem o expoziție permanentă de haine tradiționale din toate zonele țării, dar și șezători unde cei dornici învață cusutul manual vechi, fără mașină.
Festivalul «Podul de Folk» s-a născut spontan, din dorința publicului și a artiștilor. Totul a început când Vlad Pârău, un tânăr care locuiește la Sibiu, dar a copilărit la Herculane, unde are bunicii, a început să cânte pe prispa casei de la Podul Roșu. I s-a alăturat Maria Magdalena Dănăilă, apoi frații Adrian și Cristian Ilie de la Timișoara… Văzând cum trecătorii se opreau în drum să asculte, Vlad a spus: «Hai să facem un festival!». Așa am organizat prima ediție anul trecut, chiar în curtea interioară a caselor nr. 22-24.”
Succesul primei ediții și spațiul neîncăpător din curtea asociației au impus extinderea. Anul acesta, cu sprijinul Primăriei orașului Băile Herculane, festivalul s-a mutat în spațiul primitor al Teatrului de Vară.
Cea de-a doua seară a festivalului a confirmat energia și maturizarea evenimentului. Cu o sonorizare remarcabilă, apreciată la scenă deschisă de toți interpreții participanți, Grădina de Vară a devenit un adevărat sanctuar al muzicii folk. Sute de spectatori s-au perindat și au vibrat alături de artiști, cântând la unison refrenele îndrăgite.
„Artiștii au fost deosebit de încântați de condiții și au remarcat calitatea sonorizării. Așezați pe scaune sau în picioare, peste 400 de oameni au cântat împreună cu ei. Chiar dacă am alergat enorm în aceste zile, nu simt nicio oboseală – am primit înzecit din energia și bucuria publicului. Când dăruiești, primești înzecit!” – Despina Bălteanu
Pe scenă au urcat nume îndrăgite ale genului: Dan Vană, Mihaela Stoica, Maria Magdalena Dănăilă, Iulia Bădulescu, Adrian Ilie și Cristian Ilie, Florin Giukin, Radu Stoica, Luigi Popescu, Vlad Pârău.
Vlad Pârău: De la povestea creionului fermecat la Imnul Festivalului
Unul dintre momentele de referință ale festivalului este prezența artistului Vlad Pârău, inițiator și participant fidel. Cu rădăcini adânci în Băile Herculane, Vlad poartă în suflet amintirile copilăriei petrecute pe malurile Cernei.
Vlad Pârău și Despina Bălteanu
Iscusit nu doar în arta acordurilor de chitară, ci și în cea a condeiului – având în portofoliu cărți educaționale și de povești pentru copii (Măturoiul fermecat, Creionul fermecat, Numărul fermecat), Vlad Pârău a activat ani la rând ca muzician stradal în Sibiu alături de proiectul „Farmacia Muzicală”. Întors pe prispa muzeului și la Podul Roșu din Herculane, el a transformat muzica stradală într-un liant comunitar.
Dragostea sa pentru stațiune s-a concretizat în ImnulFestivalului (compus la 3 august 2026), ale cărui versuri au răsunat pline de umor, nostalgie și autenticitate în Grădina de Vară:
LA HERCULANE
Lângă Cerna, pe faleză
Umblă muze diafane
Mâncând langoşi în viteză
Şi visând la Herculane.
Cele mai rubensiene
– Ca să nu le zic grăsane
-Urcă-n Dotto, merg alene Către centru-n Herculane.
Simte-te la tine-acasă
Pe-nălțimi sau prin gropane,
lar, de bolile te lasă,
Te faci bine-n Herculane!
La Cazino, sub Sequoia
Bei şampanie cu banane
Și-o fanfară-şi cântă voia
Chiar în parc la Herculane.
Sus în deal, cu apă plată
Umpli sticle şi bidoane.
La piscină, câteodată
Mai petreci şi-n Herculane.
Dacă mergi pân-la statuie
Vezi cum brutele spartane
Poartă un ciomag şi-o blană
Şi fac muşchi la Herculane.
Jos, la Roman, de te duci
Lângă Cerna scrii romane,
E şi-o grotă cu haiduci
Ce fugeau din Herculane.
Şi la Băile Venera
Lumea-si scaldă burți, ciolane;
Peste Cerna sunt izvoare
Ce-au secat în Herculane.
Nu căta comori ascunse
Prin unghere sau cotloane,
Numai ziduri sunt ajunse
La ruină-n Herculane!
Pe platou la Coronini
E un loc de milioane
Şi spirale fac yoghinii
Să vibreze-n Herculane.
Podul roșu e ca focul
Şi se cântă folk cu toane,
Vin pescari cu tot norocul
Agăţat din Herculane.
E şi-un izvor de contese
Ce cândva erau codane;
Poți să urci pe trepte dese
Pe un deal din Herculane.
Dar mai fain e pe-nserate
S-asculți ape melomane
Cum îţi susură, purtate
De vårtej prin Herculane.
Și când luna iese, pală
Printre stânci cam grosolane
Poți visa, stând pe tânjală,
Să nu pleci din Herculane.
3 august 2026, Vlad Pârău
Cea de-a doua ediție a Festivalului „Podul de Folk” de la Băile Herculane s-a încheiat sub semnul generozității și al comuniunii. De la expoziția de costume populare de la Podul Roșu până la refrenele vibrante din Grădina de Vară, evenimentul a demonstrat că tradiția și muzica de suflet au puterea de a aduna comunitatea și de a reda stațiunii din farmecul și vibrația sa de altădată.
Organizatorii și artiștii privesc deja cu încredere spre edițiile viitoare, hotărâți să facă din acest festival o tradiție de neclintit pe harta culturală a Banatului Montan.
Prin această manifestare, alături de multe altele, stațiunea Băile Herculane dovedește că, pe lângă proprietățile curative dedicate trupului, le posedă și pe cele dăruite sufletului celor ce vin aici să se tămăduiască. Astfel, stațiunea se reconfirmă ca o adevărată vatră de cultură care, prin succesul unor asemenea evenimente, își promite o continuitate de dăinuire.
Cea de-a XX-a ediție a Festivalul Condeierilor Plugari din Banat s-a desfășurat la Remetea Mare, într-un cadru ospitalier, cu oameni iubitori de tradiții populare, unde fiecare dintre participanți a fost primit cu căldură și apreciere, într-o atmosferă plină de bucuria de-a fi împreună a condeierilor veniți din diverse locuri ale țării. creatori și rapsozi populari. Evenimentul de suflet al etnologului dr. Maria Mândroane, coordonatorul Festivalului, s-a desfășurat în parteneriat cu Filiala “Valeriu Braniște” Timiș a UZPR, cu Consiliul Local și Primăria Remetea Mare din județul Timiș, alături de mai mulți colaboratori, oameni de suflet, iubitori ai tradițiilor și graiului strămoșesc, oameni cu credința că tradiția și folclorul autentic se păstrează în inima comunităților.
Au participat condeieri plugari din Banatul istoric, dar și creatori și interpreți populari din Hunedoara, Alba, Mureș, Harghita, alături de cei din Timiș.
Fenomenul condeierilor plugari este, la origini, o mișcare culturală unică în Europa, perpetuat de mai bine de-o sută de ani, prin care țăranii din Banat au îmbinat muncile câmpului cu scrisul, creând o literatură autentică legată de viața satului. Este singurul fenomen cultural în care țăranii simpli au scris poezie, proză sau cronici despre lumea satului, păstrând tradițiile și graiul bănățean, perpetuându-se astfel tradiții, obiceiuri străvechi din zona Banatului, dar și din alte zone ale țării. Condeierii plugari au fost oameni care au ținut în mâinile lor atât plugul, cât și condeiul. Prin strădania organizatorilor acestui important festival, ajuns la ceas aniversar, împlinind de-acum, douăzeci de ani, fenomenul Condeierilor plugari este păstrat viu și îmbogățit în zilele noastre cu lansări de carte, expoziții și spectacole folclorice autentice. A devenit, astfel, un eveniment dedicat tradițiilor populare, dar și culturii, oamenilor care au păstrat, de-a lungul generațiilor, dragostea pentru satul bănățean, pentru cuvântul scris și pentru valorile autentice ale locului.
Anul acesta, în cele două zile, 12-13 septembrie 2026, această mare sărbătoare a cântecului, poeziei și jocului strămoșesc a fost oficiată de gazdele primitoare din Remetea Mare, care s-au implicat în mod activ, alături de colaboratori precum Nistor Garaș, care au făcut posibilă întâlnirea de suflet. În prima zi a Festivalului, alături de dr. Maria Mândroane, coordonator, deschiderea oficială a fost făcută de primarul localității, Cosmin Chira, urmând apoi Daniela Băcilă, Conf. univ. dr. CS II Ioan David – președintele Filialei „Valeriu Braniște” Timiș a UZPR, alți invitați.
În cele două zile, au participat și alți membri ai Filialelor UZPR din județul Timiș, printre care Dumitru Mnerie, Aurel-Matei Bancu, Gheorghe Crișan, Daniela Văleanu.
Au urmat momente în care s-au împletit armonios cântecul tradițional propriu-zis, de la balade, doine de dor și jale, la cântecul vesel de joc, purtat de soliști autentici, de toate vârstele, păstrători ai graiului din străbuni. Poezia, creație a poeților locali, a fost rostită cu suflet, pentru că acolo unde e cântec, e și cuvânt ales. Nelipsite din Festival au fost dansurile populare, desfășurate pe scenă de reprezentanții a trei generații, așa încât copii, tineri si adulți îmbrăcați în straie de sărbătoare, au demonstrat energia și bucuria satului românesc. Printre soliștii vocali invitați s-au regăsit Maria Garaș, Lia Lungu, Maria Petchescu, Georgian Schinteie, Petru Panduru, alături de Ansambul „Flori remețene” (coregraf Desdemona Toma Rusoaie), copiii din Remetea Mare impresionând publicul prezent.
A doua zi – duminică, sărbătoarea a continuat la Biserica din localitate, cu momente de profundă încărcătură spirituală, oferite de sfânta slujbă bisericească. S-au înălțat pricesne, cântări sfinte mângâind sufletul, menite a uni cerul cu pământul. Au continuat cântările populare și recitările în grai, inclusiv ale participanților din alte zone ale țării, pe scenă evoluând și valoroase tinere talente. Masa rotundă – dezbatere s-a bucurat și de prezența lui Dan Liuț, președintele Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean, cunoscut și din emisiunile TVR Timișoara, având ca specific viața satului bănățean.
După lansarea volumului coordonat de Maria Mândroane, Culegere de Cântece bătrânești (Balade), din seria Condeieri plugari, precum și a revistei Festivalului, cu anunțarea suplimentului de anul viitor, a altor publicații și documente valoroase, precum Progresul, amintind astfel prima tipografie înființată în 1907 de învățătorul Gheorghe Jianu și prezentată de stră-strănepoata sa, Ariana Jianu, a avut loc festivitatea de înmânare a diplomelor de participare, alături de alte momente artistice, care vor rămâne mărturie că portul, versul, cântul și jocul sunt încă vii în inima românului. Claudiu Românu a însuflețit întreaga atmosferă de sărbătoare, asigurându-ne că fenomenul Condeierilor Plugari își va găsi continuatori de nădejde și păstrători ai valoroaselor tradiții populare românești.
Sub patronajul Consiliului Județean Mehedinți, joi 10 septembrie 2026, ora 12:00, la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin a avut loc vernisajul expoziției foto – documentare ,,Canalul navigabil SIP – 130 de ani de la inaugurare”, în viziunea inginerului Michael Românu.
După expozițiile foto – documentare „Insula Ada – Kaleh, perla Dunării” deschisă la data de 27 iulie 2026 și „Eibenthal – satul cehilor din Banatul montan și Mina de cărbuni din Baia Nouă” deschisă la 5 august 2026 la Reșița, ing. Michael Românu, născut la Orșova și stabilit la München (Germania), continuă un adevărat maraton al expozițiilor foto – documentare.
De data aceasta, la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin, autorul a prezentat publicului altă filă de istorie veche în imagini, despre Canalul SIP de la granița României cu Serbia, canal inaugurat în urmă cu 130 de ani.
Pe simezele expoziției au fost prezentate peste 250 de fotografii, organizate pe nouă capitole:
– Stânci în albia Dunării;
– Mașini și utilaje fluviale folosite pentru construcția Canalului SIP;
– Lucrări efective la Canalul SIP;
– Inaugurarea Canalului SIP;
– Locomotive și vapoare prin Canalul SIP;
– Gara din Orșova Veche;
– Portul comercial din Orșova Veche;
– Fabrica de petrol din Orșova Veche;
– Vizita împăratului Franz Joseph al Austriei, a regelui Alexandru I al Serbiei și a regelui Carol I al României la Orșova Veche, Băile Herculane, București și Sinaia.
Vernisajul a fost deschis de prof. Nicolae Drăghiea – managerul Muzeului Regiunii Porților de Fier, care a marcat faptul că manifestarea culturală se desfășoară în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediția 2026.
Prezent la expoziție, deputatul Alin Tomoescu a ținut să aprecieze un astfel de eveniment cultural, care ne prezintă în imagini, aspecte din trecutul nostru istoric.
Directorul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Mehedinți, dr. Marian Pele Trăiloiu, a prezentat importanța istorică a acestor fotografii vechi, adevărate documente care trebuie nu numai prezentate publicului, dar și păstrate în cele mai bune condiții pentru generațiile viitoare. În încheierea alocuțiunii, dr. Marian Pele Trăiloiu a mulțumit autorului pentru amabilitatea de a dona tot patrimoniul fotografic expus, către Arhivele Naționale Mehedinți.
Au mai vorbit, directorul Colegiului Tehnic Dierna din Orșova și curatorul expoziției, doamna Alexandra Dediu – muzeograf la Muzeul Regiunii Porților de Fier.
Ultimul care a luat cuvântul a fost ing. Michael Românu, autorul expoziției, care a descris pe larg întreaga istorie a Canalului SIP, condițiile care au impus construirea sa, etapele construirii și existența sa până în anul 1969, când a fost inundat în urma lucrărilor de la Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I.
Defileul Porților de Fier era cunoscut pentru stâncile existente în albia Dunării, care îngreunau navigația fluvială, astfel că în această zonă, vapoarele care circulau erau obligate să navigheze numai sub comanda unor piloți experimentați, care cunoșteau foarte bine porțiunile pe unde se putea circula printre stânci, unele ascunse sub luciul apei. Aceștia erau cunoscuți ca piloți de cataracte, ei fiind navigatori de elită, specializați în conducerea navelor prin porțiunile extrem de periculoase și stâncoase ale Dunării.
La Congresul de la Berlin din 1878, Austro – Ungaria a primit sarcina de a construi viitorul Canal Sip (denumire dată după numele localității sârbe din apropiere). Guvernul maghiar, a preluat proiectul navigației, care a fost finalizat în 1883.
Construcția canalului a început pe 17 septembrie 1890 și a fost deschis circulației navale pe 27 septembrie 1896, în prezența împăratului Franz Joseph al Austriei, a regelui Alexandru I al Serbiei și a regelui Carol I al României.
Cu o lungime de 2.133 m, o lățime de 73 m și o adâncime de 3,9 m, canalul asigura circulația navelor fluviale mari, în condiții de siguranță. Dar, proiectul nu luase în calcul faptul că pe canal, viteza apei va crește până la aproximativ 18 km/h, aspect ce determina ca navigația prin canal să dureze 24 de minute în amonte și numai 3 minute în aval, navigația în amonte făcându-se anevoios.
Pentru rezolvarea acestei situații, în anul 1916, a fost deschisă circulației, o linie ferată pe lângă canal, pentru a tracta cu ajutorul locomotivelor cu abur, vapoarele care urcau în amonte.
Autorul a ordonat cele nouă capitole din cadrul expoziției într-o anumită ordine, pentru înțelegerea facilă a acestor lucrări care au trecut prin focul celor două războaie mondiale. Constructori, navigatori, mecanici de locomotive cu utilaje și ambarcațiuni, ne zâmbesc din fotografiile expuse și ne povestesc prin imagini despre lupta omului pentru modelarea naturii, despre cutezanță și împliniri, despre viața autentică aflată în șuvoiul nereversibil al istoriei.
Expoziția va fi deschisă până la sfârșitul lunii octombrie 2026, când exponatele se vor preda spre atentă păstrare Arhivelor Naționale Mehedinți.
