Epigrama bănățeană nu reprezintă doar un exercițiu de virtuozitate filologică, ci o veritabilă stare de spirit, în spațiul cultural timișan și cărășean, satira scurtă, cizelată în patru versuri, manifestându-se istoric sub două fațete complementare: epigrama literară, guvernată de rigorile clasice, și epigrama în grai local, aceasta din urmă fiind o prelungire organică a poeziei dialectale bănățene, păstrând neatinsă savoarea arhaismelor, ritmul interior și o formă unică de autoironie.

Acest areal literar este definit de o dublă identitate: pe de o parte, rigoarea școlii bănățene, influențată istoric de rânduiala central-europeană, iar pe de altă parte, umorul hâtru, autohton, izvorât direct din vatra satului, epigramiștii bănățeni, nesancționând doar defectele umane prin poantele lor, ci devenind veritabili arheologi culturali, care conservă identitatea lingvistică a unei întregi regiuni.

Fenomenul nu ar avea aceeași greutate fără personalitățile sale marcante, adevărați meșteșugari ai poantei fulgerătoare: Ion Ghera (1947–2025), născut în localitatea muntoasă Ohaba Mâtnic, fost profesor și un reputat epigramist în grai, președinte al Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean și membru al Uniunii Scriitorilor, care a lăsat în urmă volume ce au conservat cu sfințenie lexicul bănățean și moravurile satului tradițional; Ionel Iacob-Bencei (1940–2020), personalitate monumentală cunoscută simplu ca „Bencei”, impunându-se ca un maestru al duelului epigramatic clasic și al poeziei dialectale, membru marcant al Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Timișoara), opera sa reprezentând o punte solidă între rigoarea academică urbană și savoarea graiului local; Gheorghe Ciulpan, aducând în text precizia și ironia mușcătoare, capabilă să demaște impostura socială cu o eleganță nativă, în timp ce Valentin David completează această galerie de aur prin versuri pline de miez, în care autoironia și spiritul de observație cotidian se împletesc perfect, acești autori transformând epigrama, dintr-o simplă glumă versificată, într-o veritabilă oglindă critică a societății din Banat.

Spre deosebire de alte zone literare, unde creația se naște preponderent în solitudinea biroului, epigramiștii bănățeni și-au dezvoltat un stil de lucru bazat pe efervescență colectivă, dialog și replică spontană, condițiile lor de lucru fiind adesea mobile, dinamice, iar notele de subsol schițate în grabă pe marginea unui ziar, ciorne născute în trenul spre o întâlnire culturală sau replici ad-hoc concepute în freamătul ședințelor de cenaclu.

Geografia scrisului este vastă, întinzându-se de la marile centre urbane până la comunitățile rurale cu puternică tradiție culturală, localitățile unde se scrie și se activează intens, incluzând noduri culturale importante precum Timișoara, Lugoj, Reșița, Caransebeș, Bocșa sau Oravița, dar și localități rurale emblematice unde fenomenul „plugarilor condeieri” a lăsat urme adânci, în aceste spații, biroul epigramistului fiind adesea masa din sala de lectură a unei biblioteci județene, foierul unui teatru sau spațiul intim al unui cămin cultural.

În universul satiric bănățean, femeia ocupă un loc central, pendulând fin între idealizare și ironie mușcătoare, în epigramele literare de factură urbană, ea îmbrăcând adesea haina cochetei, a soacrei autoritare sau a soției pragmatice, care deține controlul absolut asupra bugetului familial.

În schimb, în epigramele în grai local, personajul feminin capătă trăsături arhetipale: este „baba” guralivă din sat, „făgeanca” mândră sau nevasta aprigă care își domină bărbatul prin hărnicie și asprime administrativă, dar satira bănățeană nu devalorizează femeia, din contră, îi recunoaște simbolic autoritatea incontestabilă din gospodărie, sancționând cu umor doar micile viclenii sau pretențiile exagerate în raport cu realitățile cotidiene.

Viața epigramiștilor din Banat este ea însăși o sursă inepuizabilă de anecdote, fiind de notorietate momentele în care confrații își adresau replici tăioase chiar în timpul simpozioanelor oficiale, transformând discursurile sobre în dueluri de catrene spontane.

O întâmplare hazlie des invocată în comunitatea scriitoricească din Vest amintește de un epigramist care, primind un premiu consistent la un festival, a cheltuit toți banii la restaurantul gării împreună cu juriul și ceilalți concurenți, chiar înainte de a apuca să cumpere biletul de întoarcere spre casă, soluția sa pentru a ieși din impas fiind compunerea pe loc a unei epigrame extrem de elogioase și spirituale dedicate șefului de gară, obținând astfel o „călătorie de curtoazie” pe calea ferată până la destinație.

Activitatea epigramistică din zonă s-a cristalizat de-a lungul timpului în opere de referință, volume de autor, culegeri colective și antologii de prestigiu, o mare parte din această zestre literară fiind promovată prin cluburile de umor afiliate și prin cenaclurile județene unde întâlnirile de lucru au loc regulat, iar colaborarea strânsă cu epigramiști din alte județe (București, Cluj, Constanța, Iași, Târgu Jiu sau de peste Prut) consolidând poziția Banatului pe harta umorului românesc.

Drept dovadă stau numeroasele premii naționale obținute de autorii bănățeni la festivaluri de profil din întreaga țară, textele lor fiind incluse frecvent în paginile revistei ,,Epigrama”, publicația oficială a Uniunii Epigramiștilor din România, un rol strategic în această dinamică avâdu-i stațiunea balneară Buziaș, care, pe lângă manifestările sale tradiționale, a găzduit festivaluri și saloane de umor devenite adevărate laboratoare de creație națională, concursurile pe teme balneare sau de cuplu și duelurile ad-hoc desfășurate aici permițând epigramiștilor din Vest să interacționeze direct cu un public extrem de divers.

Pentru epigramistul bănățean, mass-media a fost și rămâne principala tribună de exprimare, creațiile lor văzând lumina tiparului în ziare locale istorice și contemporane („Renașterea bănățeană”, „Drapelul”, „Tăt Banatu-i fruncea” sau reviste culturale ca „Orizont”), un rol crucial în supraviețuirea și succesul acestui gen avându-i însă activitatea la Radio și Televiziunea Timișoara, unde emisiunile specifice au oferit zeci de ani un spațiu generos de emisie.

La Radio Timișoara, emisiuni de tradiție precum „Gura satului”, modulele dedicate culturii dialectale din cadrul programelor de duminică sau matinalele de weekend au adus vocile marilor epigramiști direct în casele bănățenilor, Studioul TVR Timișoara imortalizând și el vizual aceste figuri ale spiritului critic, prin rubrici dedicate în emisiuni precum „Vine o zi”, reportaje speciale de la festivaluri și pastile de umor inserate în programele regionale, prin intermediul undelor și al ecranului, epigrama trecând dincolo de granițele textului tipărit, redevenind patrimoniu oral viu.

Relația dintre jurnaliștii profesioniști și epigramiști în Banat este guvernată de o profundă complicitate intelectuală și de un respect reciproc de breaslă, jurnaliștii privind activitatea epigramiștilor, nu ca pe un simplu divertisment facil sau un accesoriu de pagină, ci ca pe o formă concentrată și extrem de rafinată de jurnalism de opinie.

Epigrama este considerată de către presă un adevărat editorial în patru versuri, deseori, redactorii lăsând spații dedicate în paginile ziarelor pentru aceste „pastile” satirice, conștienți că un catren bine țintit poate demasca o nedreptate socială sau o decizie administrativă absurdă mult mai eficient decât un articol întins pe două coloane, jurnaliștii bănățeni fiind cei care au documentat, au arhivat și au oferit legitimitate culturală epigramiștilor, recunoscându-i ca veritabili formatori de opinie ai comunității.

Se naște firesc întrebarea: au epigramele puterea de a influența comportamentul publicului?, răspunsul fiind un „da” nuanțat, în Banat, o regiune în care spiritul civic, rânduiala și teama de „gura lumii” au o greutate socială uriașă, epigrama funcționând ca un mecanism subtil de autoreglare comunitară.

Când un epigramist critică lenea, mândria deșartă, corupția micilor funcționari sau degradarea moravurilor urbane, publicul reacționează instantaneu prin identificare, satira neproducând revoluții stradale, dar ea distilează o formă aspră de sancțiune morală, cetățeanul, care râde de defectele expuse în catrene, devenind mai reflexiv și mai atent la propriile derapaje, epigrama dând naștere unei conștiințe critice colective, înarmând publicul cu un fin simț al penibilului, determinându-i pe oameni să taxeze, la rândul lor, anomaliile din viața de zi cu zi.

Epigrama bănățeană nu este doar o simplă specie literară conjuncturală, ci o formă rafinată de rezistență culturală și de păstrare a identității și, dincolo de zâmbetul pe care îl stârnește instantaneu, dincolo de ironia mușcătoare sau de rima impecabilă, ea poartă în sine însăși fibra profundă a Banatului: demnitatea omului de la câmpie, melancolia dealurilor cărășene și acea capacitate rară de a face haz de necaz cu inteligență.

Când ultimul epigramist în grai va lăsa condeiul jos, o întreagă lume de expresii pline de miez și de înțelepciune bunică riscă să amuțească pentru totdeauna și de aceea, protejarea și consemnarea muncii lor în paginile mass-mediei reprezintă un act de profundă reverență în fața memoriei colective, pentru că scrisul lor rămâne un testament de duh, o dovadă vie că, atât timp cât bănățeanul va ști să râdă de propriile slăbiciuni în graiul său nativ, sufletul acestei provincii va rămâne neatins de trecerea nemiloasă a timpului.

Surse bibliografice

Țepelea, Gabriel, Literatura în grai bănățean (Studiu introductiv și antologie), Editura „Facla”, Timișoara, 1974

Colecția revistei „Epigrama”, publicație trimestrială editată de Uniunea Epigramiștilor din România, numerele dedicate festivalurilor din zona de Vest (Timișoara, Lugoj, Buziaș) și activității autorilor asociați studiourilor de Radio Timișoara.

ECOTIC anunță deschiderea înscrierilor pentru o nouă ediție a programului național de educație ecologică „Școala Ecoterrienilor”, începând cu 21 septembrie 2026. Spre deosebire de edițiile anterioare, când înscrierea era permisă doar într-un interval fix, începând cu acest an, școlile se pot înscrie oricând, pe tot parcursul anului, fără termen limită.

Programul se adresează elevilor și profesorilor din învățământul primar, gimnazial și, ca noutate, liceal, și își propune formarea unor deprinderi de protecție a mediului în rândul copiilor și tinerilor și încurajarea colectării corecte a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a deșeurilor de baterii și acumulatori. Programul este susținut de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Mecanism nou: fiecare școală își alege premiul în funcție de punctaj

Cea mai importantă schimbare față de edițiile anterioare privește modul de premiere. În noua ediție fiecare școală acumulează puncte pe parcursul activităților, iar la atingerea oricărui prag de punctaj își alege singură recompensa dorită, dintr-o gamă variată de opțiuni disponibile pentru nivelul respectiv.

Nivel Recompensă la alegere

EXPLORATOR  Card cadou 200 lei la unul dintre parteneri

CHALLENGER  Card cadou 600 lei la unul dintre parteneri sau o lecție online

EROU  Card cadou 1.400 lei la unul dintre parteneri sau 1 laptop recondiționat*

CAMPION  Card cadou 2.200 lei la unul dintre parteneri sau 2 laptopuri recondiționate*

LEGENDĂ Card cadou 3.000 lei la unul dintre parteneri, 3 laptopuri recondiționate* sau vizită la Caravana ECOTIC / fabrica de reciclare GreenWEEE*

* Laptopurile recondiționate și vizita la Caravana ECOTIC / GreenWEEE sunt disponibile în limita stocului.

Programul păstrează cele două categorii de premii anuale, acordate la finalul anului școlar: premiul pentru cel mai implicat profesor coordonator și premiile pentru TOP 5 elevi cu cele mai multe puncte acumulate din activitățile online.

Activități online în Platforma „Școala Ecoterrienilor”

Toate activitățile din cadrul programului se desfășoară online, prin intermediul Platformei dedicate (scoalaecoterrienilor.ecotic.ro), unde elevii și școlile (prin profesorii coordonatori) au fiecare un cont propriu. Orice activitate realizată aduce puncte în contul școlii: lecțiile video și exercițiile aferente, activitățile practice, provocările adresate elevilor, precum și comenzile de preluare a DEEE și DBA, care pot fi plasate oricând, pe toată durata programului.„Continuăm programul național de educație ecologică „Școala Ecoterrienilor” din dorința de a contribui printr-o varietate de lecții video tematice și activități practice la formarea de deprinderi de protecție a mediului și de utilizare eficientă a resurselor în rândul tinerilor”, declară Valentin Negoiță, președinte ECOTIC.

Informații suplimentare: www.ecotic.ro/scoalaecoterrienilor  |  scoli@ecotic.ro

Regulamentul programului aici.

Între statut profesional în dreptul național și abordare funcțională în dreptul european

Rezumat. În practică, întrebarea „cine este jurnalist și cine nu?” se pune tot mai des, pe fondul diversificării actorilor care produc și difuzează informații de interes public. Totuși, din punct de vedere juridic, statutul de jurnalist profesionist și exercitarea unei activități jurnalistice nu se suprapun în mod necesar. Dacă apartenența la profesie rămâne, în principal, o chestiune reglementată de dreptul intern, calificarea unei activități drept jurnalistică presupune o analiză distinctă, raportată la natura, scopul și funcția acesteia. Articolul examinează principalele modele naționale privind statutul profesional al jurnalistului, cu referire la Franța, Belgia, Germania, Italia și România, evidențiind diferențele dintre definirea legală a profesiei, mecanismele de autoreglementare și absența unei definiții juridice generale. Distincția dintre statutul profesional și activitatea concret desfășurată permite separarea regimului aplicabil profesiei de condițiile în care o activitate de informare a publicului poate fi privită, în sens funcțional, ca activitate jurnalistică.

Cine este jurnalist și cine face jurnalism (I) Modele naționale privind statutul profesional al jurnalistului – de Monica Cercelescu

de Victor Nafiru

Literatura noastră orală este plină de cimilituri, strigături, proverbe, cântece de cătănie, dor și jale, blesteme și balade. Totul sub protecția anonimatului (pe surse, cum se spune astăzi), transmis de la o epocă istorică la alta.

De exemplu, din Antichitatea în care conviețuiau, dacii au lăsat cu limbă de moarte această bogăție culturală inestimabilă cnejilor, voievozilor și domnitorilor din Evul Mediu care, la rândul lor, după ce au mai aranjat-o cât de cât, au transmis-o mai departe celor din Epoca Modernă, cea cu revoluții, cu primele locomotive cu abur și Amintirile din copilărie a lui Creangă. Și tot așa până în zilele noastre, fiecare român născut, copilărit și trăit la sat adăugând câte ceva la această comoară populară.

Credeți că era  ușor să ții minte atâtea versuri și rime, atâția diftongi și triftongi? Da de unde! Mai ales la balade, unde ți se ura numai când  le recita, cu intonație, câte un rapsod popular. Cu două balade de alea spuse pe prispă, trecea ziua pe nesimțite. Indiferent că vorbim de Balada lui Toma Alimoș, a Meșterului Manole, a Mioriței, a lui Terente din balta Brăilei sau a lu’ Iancu Jianu. Toate sunt pe același calapod. Vorbărie multă, durere, regrete, lipsă de empatie, neîncredere, dezamăgire. Nimic despre dragoste, îmbrățișări, întâlniri la portiță seara când e luna în nori.

Cum? Să trecem și Balada lu’ (Că)Călin File din poveste tot la literatura orală? Și pentru ce am face una ca asta? Că e iubit și încurajat de strigăturile sacadate ale populimii, gen: „(Că)Căline orice ar fi, noi pe tine te-om iubi” și de „Turul 2 ânapoi”? Nu e prea  puțin ca să intre în literatura orală? Zic și eu. Întreb. Cum? Îl ajută statul să ajungă mai tare, mai bărbat și mai erou decât, Alimoș, Meșterul Manole și ciobanul ăla din Miorița? Ei, așa da. Dacă statul își pune obrazul și își ia angajamentul de a da o altă perspectivă acestui gen literar, se schimbă lucrurile.

Procurorul îl reține ca pe un infractor periculos, un falsificator de acte, legitimații, diplome și de ce vreți, un instigator care atentează la suveranitatea, integritatea (inclusiv la cea morală) a țărișoarei, iar judecătorul de instrucție îl scoate de la bulău. Mascații îi sparg poarta de la intrare și ușa de la vilă și alții vin și le repară cu scuzele de rigoare. Mda, e ceva. Unii îl saltă cu noaptea în cap, alții se dau peste cap să-i spele rușinea ce-a dat peste dânsul. Iar el, el o dă înainte cu apa, aerul și fraierul, stă de vorbă cu Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Burebista și Gheorghe Doja, proștii sunt în extaz, potera se ține de curu’ lui ca scaieții de blana mioriței, el flutură cătușele deasupra capului, ca pe un trofeu de Champions League, fanii și fanele se bat cu jandarmii, presa se împarte în două.

Ai dreptate, bro, sunt suficiente elemente ca, peste un an, doi, să vorbim și despre Balada lu’ (Că)Călin, cea cu eroul de pe Tik Tok care a vrut să scape țara de corupție, și nu despre infractorul și fariseul care este. Că asta face statul român zi de zi, cu acest joc de-a hoții și vardiștii.

❖ Vineri, 25 septembrie 2026, de la ora 16:00, colegii noștri de la institut, alături de alți iubitorii de carte, istorie, cultură și spiritualitate vor fi prezenți la Atrium Centurionum – sediul administrativ al Județului Alba, pentru un eveniment dedicat dialogului academic, cercetării și valorilor culturale.
❖ Sub genericul „Dialoguri academice și spirituale”, întâlnirea aduce în atenția publicului o serie de volume și teme care deschid perspective asupra istoriei, identității, patrimoniului, vieții religioase și personalităților care au marcat societatea românească.
Volumele prezentate în cadrul evenimentului sunt următoarele:
❖ „Nobel. Enigmaticul Alfred și premiile sale” – Ingrid Carlberg, o incursiune în viața și personalitatea lui Alfred Nobel și în istoria celebrelor premii care îi poartă numele. (traducere în limba română de CȘ I dr. Varga Attila)
❖ „Ortodoxia transilvană și ierarhii săi în zorii epocii moderne” – volum coordonat de Mircea-Gheorghe Abrudan, dedicat istoriei ecleziastice transilvănene și rolului ierarhilor ortodocși în epoca modernă.
❖„Quarta filialis în episcopia Transilvaniei. Dreptul la moștenire pe linie feminină în Evul Mediu” – Maria Frînc, o cercetare asupra unui subiect important privind statutul juridic și drepturile de moștenire ale femeilor în Transilvania medievală.
❖„De la Alexandru Ioan Cuza la Ion Antonescu. Personalități controversate din istoria românilor” – Sorina Paula Bolovan și Ioan Bolovan (coordonatori), un volum care readuce în discuție personalități și momente complexe ale istoriei României.
❖„Braconarea patrimoniului arheologic din Munții Șureanu. Istorie și jurisprudență” – Claudiu Purdea, o lucrare despre patrimoniul arheologic, protejarea acestuia și implicațiile juridice ale braconajului arheologic.
❖„Greco-catolici dincolo de Cortina de Fier. Vasile Bărbat în vâltoarea secolului XX” – Laura Stanciu, o contribuție la înțelegerea destinelor și experiențelor greco-catolicilor în contextul frământărilor secolului trecut.
❖ Cu această ocazie, participă la dialogul cu publicul:
CȘ I dr. Attila Varga, CȘ II dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, ACS dr. Maria Frînc, Conf. univ. dr. Sorina Paula Bolovan – Universitatea Babeș-Bolyai, Prof. univ. dr. Ioan Bolovan – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca și Academia Română, CS. dr. Claudiu Purdea / Prof. univ. dr. Augustin Lazăr, Conf. univ. dr. Laura Stanciu / dr. Dragoș Ursu.
❖ Va fi o întâlnire în care cartea devine punct de plecare pentru dialog, iar istoria, cercetarea academică și spiritualitatea se întâlnesc într-un spațiu al ideilor și al reflecției. Șase volume, numeroși cercetători și universitari și teme care traversează secole de istorie – de la Transilvania medievală și istoria Bisericii până la patrimoniul arheologic și personalitățile secolului XX și Alfred Nobel.
Vă așteptăm alături de noi!

Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române

24 septembrie 2026, ora 18.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Citește imaginea – Real sau fals?”: Atelier de alfabetizare vizuală susținut de Flavian Savescu, artist vizual, cercetător și educator din Reșița. Partea a II-a.

 

 

 

24. September 2026, 18:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Das Bild lesen – echt oder gefälscht?“: Workshop zur visuellen Kompetenz mit Flavian Savescu, Künstler, Forscher und Pädagoge aus Reschitza, Teil II.

 

De curând, la editura „Media Musica” din Cluj-Napoca a văzut lumina tiparului  un nou volum de specialitate, o metodică pentru predarea și învățarea cântului cu ajutorul imaginii,  volum semnat de muzicologul bănățean Marius Manyov și intitulat „Geometria gestului tehnic vocal și construirea vocii cântate”.

Nume de referință în domeniul muzicii clasice bănățene, prof. univ. dr. habil. Marius Manyov desfășoară o activitate științifică, didactică și artistică deosebită și impresionantă.

 În plan artistic a avut șansa de a fi evoluat ca solist vocal – bas –  invitat pe toate scenele de concert din țară, dar și pe importante scene din străinăte, alături de soliști și ansambluri vocal-instrumentale de prestigiu, sub bagheta unor iluștri maeștri dirijori, abordând lucrări de mare dificultate din genul operei, oratoriului și lied-ului, acoperind mai bine de patru secole de muzică.

În plan didactic, după cum însuși mărturisește, recompensa o reprezintă, în afara reușitei merituoase a unui important număr de studenți și masteranzi la concursurile de angajare în colectivele artistice ale Operei Nationale și Filarmonicii Banatul din Timișoara, izbânda excepțională a unora care au avut curajul să-și ia soarta în propriile mâini, reușind la concursuri de angajare în instituții de prestigiu din Europa (Viena, Graz, Oslo, Londra, Madrid, Budapesta, Paris etc.).

În plan științific „optimizarea suportului tehnic vocal al cântărețului”, indiferent de gen: operă, oratoriu, lied, popular, rock, pop etc. reprezintă preocuparea esențială în afara orelor de curs și de studiu. O muncă de cercetare derulată de unul singur, de mai bine de 15 ani, pornind de la confruntarea cu dificultăți uneori majore întâmpinate în pregătirea unor partituri scrise pentru voci adiacente registrului său, însoțită de necesitatea găsirii unor soluții viabile, în baza accesării unor „resurse tehnice” speciale, au condus, în timp, la decantarea unor concluzii, menite să netezească drumul spre performanță și, mai ales, datorită investiției minime de efort, la evitarea patologiei.

Dintre lucrările care poartă semnătura acestui ilustru dascăl amintim:  Principii ale vocalității în oratoriul romantic  (Timișoara: Editura Universității de  est, 2006); Mecanisme ale dramatismului timbral în Messa da Requiem de Giuseppe Verdi.  (Timișoara: Editura Universității de  Vest, 2006); Știință și pragmatism în arta muzicii vocale. (Timișoara: Marineasa, 2009) și cel mai recent volum: Geometria gestului Tehnic vocal și construirea vocii cântate.( Cluj-Napoca: Media Musica, 2026).

Și acest cel din urmă volum reprezintă o lucrare științifică  despre care autorul spune că „redefinește pedagogia cântului cu scopul asimilării corecte și complete a informației scrise, în asociere cu imaginile și sunetul perceput din înregistrările audio/video atașate lucrării. Asocierea celor trei elemente: text, imagine și sunet în folosul tânărului aspirant la performanță vocală marchează și ea, dincolo de caracterul autentic, special, al metodicii de față, o premieră în literatura de specialitate și are menirea de a clarifica construirea și funcționarea pe principii corecte a vocii cântate până în cele mai mici detalii, cu scopul dobândirii preciziei, ușurinței și esteticii emisiei, dar mai ales al evitării patologiei, folosind geometria spațială ca element de referință.”

Cartea este structurată în cinci capitole, la final autorul așezând concluziile, bibliografia, câteva imagini reprezentative pentru munca și personalitatea sa, dar și un addendum la fel de reprezentativ, care conține câteva mărturisiri, confesiuni, dialoguri de suflet.

Toate acestea nu fac altceva decât să reconfirme acest nume de referință în domeniul interpretării muzicii vocale clasice românești și universale, Marius Manyov fiind unul dintre cei mai valoroși interpreți ai creației vocal-simfonice, excelând în domeniul muzicii vocal-simfonice romantice. Acest „bas cu o voce caldă, amplă, plină de viață, penetrantă în conștiință prin dicția impecabilă, știința frazării, tehnica susținerii, acutul lejer și inteligența mesajului”[1] ne propune, iată, o carte de referință în domeniul muzical, al tehnicii vocale, cu convingerea că: „tehnica vocală este pentru arta cântului ceea ce gramatica reprezintă pentru lingvistică.”

 

---

[1] Camelia Pavlenco în „Actualitatea muzicală”, București 30 ianuarie 1998;