Pe vremea lu’ Ceaușescu, partidul inventase o lozincă de înaltă ținută morală, civică și patriotică: „Uzina noastră, casa noastră!” Scopul, unul mobilizator și de conștientizare a clasei muncitoare în privința proprietății comune, iar de aici, toți se purtau ca atare. Dimineața, muncitorii mergeau la lucru cu buzunarele goale, iar la sfârșitul schimbului plecau acasă cu două, trei șuruburi, cu o mână de piulițe, cu o cămașă „refuzată” la export. Odată scoase din fabrică, ele erau schimbate pe o bucată de carne, o sticlă cu ulei, un cofrag cu ouă. Toți știau cum funcționa treaba, dar se făceau că nu văd și nu aud căci, altfel lozinca n-ar mai fi fost lozincă.
Cosmin Belci: Transportul public, un serviciu necesar pentru turismul de pe Muntele Mic”
Românii n-au uitat vremurile de demult, dovadă că după revoluție acele apucături s-au transmis copiilor și nepoților. Ălora care lucrează la stat, căci la privat e mai complicat să dai cu jula. Cum, necum, povestea a ajuns și în cămara Armatei. A ministerului condus de Miruță. Cu ochii după dronele rusești și cele ucainene și cu gândul la viitorul său politic, Răducu n-a băgat de seamă că rațiile de luptă ale soldaților noștri se vând pe internet. Așa ceva numai la noi se putea întâmpla.
Pachetul ăla cu mâncare (cu friptură de vită, pui byriani, biscuiți, gem, cafea, băuturi izitonice, fructe, etc.) reprezintă rația unui soldat pentru 24 de ore în timpul unor exerciții militare sau situații de urgență. El se vinde pe internet, fără jenă. De către cine? De soldatul român, mereu neinstruit, și rudele acestuia. Valoarea unui astfel de pachet, care cântărește 3 kilograme, e de 200 de lei. Dacă tot îl primește moca, soldatul mai lasă la preț, ca la piață, și-l vinde cu 140 de lei. Ba, unii au întocmit liste cu doritori. Scuză există, dacă tot nu sunt situații de urgență ori exerciții militare de ce nu s-ar vinde, să facă și sergentul român un ban de buzunar.
Conducerea Armatei, Sectorul de Intendență, anunță senin: „Dragi români și tovarăși de arme. Din depozitele Armatei nu lipsește niciun pachet dintre cele care se vând pe Facebook, Tik Tok și Instagram. Așa că, nu avem ce să le facem celor care le vând, iar celor ce le cumpără nu putem decât să le urăm, că așa e frumos, «poftă bună» și să le «fie de bine.» În replică, cumpărătorii vor exclama în cor: „Armata e cu noi! Armata e cu noi!”
Mâine, din aceleași depozite e posibil să se vândă armament. Că dacă războiul din ziua de astăzi se poartă cu drone, la ce ne mai trebuie puștile și gloanțele? Și vorba aia: „Armata e cu noi!”