Tiberiu Ceia și Mariana Drăghicescu: o paradigmă a lirismului bănățean – de Gheorghe Sinescu

Muzica tradițională românească și universul rapsozilor populari au fost întotdeauna definite prin legătura profundă dintre om, natură și divinitate, acești artiști nefiind simpli interpreți, ci păstrători ai memoriei unui întreg neam.

Duetele interpretate de Tiberiu Ceia și Mariana Drăghicescu nu reprezintă doar pagini de antologie în fonoteca de aur a radioului și televiziunii române, ci constituie o adevărată paradigmă stilistică a folclorului din Banat, într-o perioadă în care muzica populară își căuta echilibrul între spectacolul de scenă și rigoarea academică, colaborarea dintre cei doi mari artiști a definit standardul de eleganță, sensibilitate și tehnică interpretativă pentru dialogul muzical polifonic rural, analiza stilistică a acestor piese scoțând la iveală trei coordonate fundamentale: complementaritatea timbrală, rafinamentul melismatic și simetria scenică a dialogului poetic.

Din punct de vedere vocal, succesul duetului s-a bazat pe un contrast controlat și pe o fuziune perfectă a culorilor timbrale, Tiberiu Ceia, dispunând de o voce de tenor lejer, caldă, catifelată și extrem de flexibilă, marcată de o emisie curată, de factură aproape cultă, interpretarea sa neapelând la asprimea asumată a rapsozilor arhaici, aducea o notă de orășenism rafinat, specifică Banatului de câmpie, iar Mariana Drăghicescu, numită pe bună dreptate „privighetoarea Banatului”, aducea în ecuație un timbru de soprană cu inflexiuni profunde, o voce capabilă să exprime de la cea mai fină nuanță de dor până la accente dramatice în doine.

Când cele două voci se uneau în momentele de unison sau în aranjamentele armonice la terță (specifice stilului bănățean preluat din influențele corale austro-ungare), rezultatul era o masă sonoră omogenă, vocea lui Ceia oferind un suport stabil și cald, permițând Marianei Drăghicescu să brodeze ornamentele superioare fără ca textul sau linia melodică să devină stridente.

Piese celebre precum „În grădina cu flori multe” sau „Din Banatul meu ales” sunt structurate sub forma unui dialog antifonic clasic, artiștii nu se suprapun haotic, ci își lasă spațiu de respirație, replicile fiind construite ca un monolog interior împărtășit cu celălalt.

Deși melodiile bănățene tind să fie încărcate de melisme (înflorituri), duetele lor păstrează o rigoare impecabilă a tempo-ului, susținută de orchestre conduse de maeștri precum George Motoia, trecerea de la o notă la alta făcându-se prin glissando-uri fine și vibrato controlat, Mariana folosind subtil octavele superioare, în timp ce Tiberiu Ceia atenua salturile bruște prin atacuri moi ale notelor, fiecare final de frază muzicală fiind lăsat să „moară” natural, ceea ce creea acea atmosferă de interiorizare și nostalgie specifică doinei bănățene.

Spre deosebire de duetele din alte zone, axate pe glume agresive sau ritmuri extrem de rapide, textele cântate de Ceia și Drăghicescu promovează o etichetă a respectului și a prețuirii discrete, tema iubirii fiind tratată cu bonomie, curtoazie și o ușoară melancolie, iar scenic, stilul lor era caracterizat de o reținere aristocratică, postura dreaptă, gestica economică, zâmbetul cald și privirea îndreptată spre partener (sau spre public, ca martor al confesiunii), impunând o estetică a decenței cei doi rapsozi populari demonstrând că folclorul bănățean nu are nevoie de artificii grandioase pentru a impresiona, ci doar de puritatea interpretării și de autenticitatea trăirii.

Note                                                                                                                        

Giurchi, Ioan. Mariana Drăghicescu, Privighetoarea Banatului. Timișoara: Editura „Eurostampa”, 2012

Ceia, Tiberiu, Frumoasă-i tinerețea: Cântece și amintiri, Timișoara: Editura „Mirton”, 2004

Foto: YouTube

Lasă un răspuns