Călin Georgescu n-a mai prins Ziua Recoltei – de Victor NAFIRU

Bă, când e să ți se înfunde, poți să faci pe dracu-n patru, că tot degeaba. Poți să aprinzi lumânări în biserică, să plătești acatiste, să te duci la mama Omida, să pupi moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, să faci tumbe și tot ce-ți trece prin cap, că nu scapi. Nu scapi pentru că așa ți-e scris. Cineva nu doarme și nici nu bate cu boata, ci cu socoata.

Uitați-vă la Călin Georgescu. „Turul 2 înapoi”, cum ar veni. Sau, președintele care n-a apucat să depună jurământul. Dacă omul ăsta n-a avut pile peste tot pe unde a umblat, atunci nimeni nu mai are în țara asta. Da’ pe unde n-a umblat săracul în ultimii doi ani să scape de belele? Ba pe Tik Tok (de fapt, aici a stat cel mai mult și de aici i s-au tras toate) unde, să recunoaștem, a fost varianta politică a emisiunii „O vedetă populară”, ba s-a întâlnit cu Ștefan cel Mare la Podul Înalt și cu Mihai Viteazul la Călugăreni. Cu Apus de Soare se știe mai de mult. Le-a făcut cunoștință Delavrancea care, într-o zi n-a avut de lucru și i-a zis: „Căline, vino mâine la Podul Înalt să-ți prezint pe cineva care te va ajuta să ajungi președinte.”
Și s-a dus, după cum cum îi povestea doamnei Cristela: „Eram acolo pe cal, lângă el și îi spuneam ce să facă în acele momente. Că eu îi cunoșteam bine pe turci, nu doar din istorie, ci și din poveștile celor care se aprovizionează cu marfă din bazarele de pe malul Bosforului. El îmi spunea la fel, parcă îl văd și acuma. Și vorbeam cu el. Și glumeam…” La fel și cu Mihai, Banul Craiovei. Pe ăsta l-a cunoscut la un meci pe Oblemenco, când Universitatea a jucat semifinala Cupei UEFA în urmă cu 40 de ani.

De asta zic, dacă nici Călin n-a avut prieteni și cunoștințe și n-o umblat în toate târgurile din țara asta… Că pe unde se ducea era un exemplu de cinste și corectitudine. De patriotism din cap până în picioare, că nu pleca niciodată acasă cu mâna goală. Din sărăcia lui, că știți bine că nu lucra, cumpăra o legătură de mărar sau pătrunjel, o roșie-două, un borcănel cu miere, o zacuscă. Lucruri mărunte, dar cu impact la producători și samsarii din piețe: „Uite, bă, e de-al nostru, cumpără și trăiește românește, exact după programul de guvernare al liberalilor”, exclamau precupeții. Oamenii îl iubeau pentru că, în comparație cu alții, la el era sfântă lozinca: „Sărac, dar cinstit!”

De asta mă miră faptul că ăia de la DIICOT n-au mai așteptat să se lumineze afară când au dat buzna peste el în amărâta aia de vilă din Pipera pe care reușise să o înalțe cu galbenii luați împrumut de la Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Auzi la ei, înșelăciune și grup infracțional organizat. Cine o să vă creadă, bă, pe voi, de prostiile astea? Nu vă este frică, vorba lu’ Ceașcă în cazarma de la Târgoviște, că o să vă judece istoria?

Nea (Că)Căline, sincer, îmi pare rău de ce ți s-a întâmplat. Dacă tot era să-ți facă rău, nu puteau ăștia să te rețină după Ziua Recoltei, să mai fi pus de o sărbătoare a pământului, cum îți place matale să spui? Ba, ar fi putut, dar le-a fost frică că o să te întâlnești în târg cu delegația din Geția condusă de Burebista și ar fi fost belea pentru ei. Părerea mea.

Lasă un răspuns