




„Cel care cântă se roagă de două ori” (Sf. Augustin)
Luni, 13 aprilie 2026, în cea de-a doua zi de Paști, bocșenii au fost invitați de către autoritățile locale să mărturisească Învierea Domnului și prin cântec, în Parcul „Pescăruș” din Bocșa Română, continuând tradiția Concertului Pascal „Lumină din Lumină” cu cea de-a IV-a ediție.
Invitatul special al acestei ediții a fost renumita soprană Mediana Vlad, care a fost însoțită de fiul ei, Dezias Vlad-Oprea, împreună onorând evenimentul bocșean și încântând publicul prin talentul cu care au fost hărăziți de Dumnezeu.
Mediana Grațiela Vlad este o cunoscută soprană româncă, solistă la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, doctor în muzică și vocea personajelor Disney (precum Cenușăreasa și Alba ca Zăpada) în varianta românească. Este o solistă versatilă, cu un repertoriu bogat de operă și operetă.
Licențiată a Universitații Naționale de Muzică din București, instituție unde a obținut și înaltul titlu de Doctor în Muzică, soprana Mediana Grațiela Vlad s-a perfecționat în cadrul Moravian College din Pennsylvania (SUA), dar și cu reprezentanți de seamă ai artei vocale naționale și internaționale, precum Mariana Nicolesco, obținând premii importante la concursuri prestigioase,
Iată, o artistă de excepție care se află pentru a doua oară la Bocșa, în mod voluntar, doar de dragul credinței și slavei lui Dumnezeu. Iar prezența domniei sale la Bocșa se datorează unor oameni inimoși, care se pun adesea, de asemenea, fără răsplată, în slujba orașului și a comunității, contribuind din plin la buna desfășurare a unor evenimente de excepție: este vorba despre Mircea Rămneanțu și Elena Mucsi.





Alături de invitata de onoare au urcat pe scena din Parcul „Pescăruș” din Bocșa Română grupuri de copii și tineri de toate vârstele, reprezentați ale tuturor cultelor care slujesc în micuțul burg bocșean și, împreună, au mărturisit și vestit Învierea Domnului nostru Iisus Hristos!
Preoți, pastori, dirijori și coordonatori de coruri, alături de reprezentanți ai administrației locale, s-au rugat și au cântat împreună, răsunând orașul de „imne îngerești”, mărturisitoare ale Învierii!
Primarul orașului Bocșa, Mirel Patriciu Pascu, a înmânat diplome de onoare tuturor celor care, într-un fel sau altul, au contribuit la desfășurarea și reușita evenimentului.
Se cuvine să precizăm că evenimentul a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa și cu susținerea unor oameni extraordinari: Mircea Rămneanțu (coordonator al părții tehnice de sunet), Amelia Belgea, prezentatoarea concertului, studentă a Universității de Vest Timișoara și voluntar al „Bocșei culturale”, precum și „Florăria cu Fluturi” și prietena „Bocșei culturale” – Nicoleta Lăsculescu -, realizatoarea aranjamentelor florale.
Și această a IV-a ediție a Concertului Pascal „Lumină din Lumină” de la Bocșa a reușit să aducă alături oameni care, împreună, au dat slavă lui Dumnezeu având credința că poarta spre divinitate este rugăciunea, că, așa cum spun se spune, credința adevărată știe să întrebe, să tacă, să plângă și să cânte, iar cel care cântă se roagă de două ori.
Hristos a Înviat!