Cu uimire și mare plăcere citesc și recitesc poeziile prietenului meu Călin Cebotaru. Versuri sensibile care impresionează și parcă se cer alintate. De fapt Călin, asta și face atunci când le recită. Calm își potrivește vocea conform tonalității poetice și al mesajului pe care vrea să ni-l transmită și apoi toarce drăgăstos pe fusul poeziei, versurile sale scrise în nopți târzii. Să tot îl asculți! Iar dacă reușești să auzi muzica și să simți ritmul acestor creații, se cheamă că ești compozitor. Marele muzician Sabin Pautza, mărturisește că el simte atunci când o poezie „are puls” și aceasta își cântă singură melodia. “Eu, declară cu modestie apreciatul compozitor nu fac altceva decât să scot acest cântec la suprafață și să-l dăruiesc lumii”.
Versurile poeziilor scrise de Călin Cebotaru l-au inspirat pe muzicianul Sabin Pautza care a scris mai multe lieduri ce au fost cuprinse într-o carte. Volumul de lieduri a apărut la editura “TIM” din Reșița, dar a fost lansat la Baia Mare, poetul fiind maramureșean. Muzeul de Mineralogie “Victor Gorduza” un loc minunat cu frumoasele flori de mină expuse, a fost spațiul unde s-au cântat aceste lieduri.
Despre cuvânt, inspirație și poezie am vorbit cu Călin Cebotaru.
Adriana Telescu – Crezi în puterea Cuvântului?
Călin Cebotaru – Ceea ce știu și simt este că Logosul, Cuvântul scris cu literă mare, este principalul ordonator al lumii, este firea lucrurilor și sursa acesteia.
Pentru creștini, Cuvântul cel fără de început și fără de sfârșit s-a întrupat în persoana lui Iisus Hristos. El a transpus în limbaj omenesc mesajul divin: “Respectați firea lucrurilor, nu o ignorați și nu o tulburați! Practicați iubirea, adică rămâneți în armonia legilor Creației! Altfel veți suferi și riscați chiar să fiți șterși definitiv din Cartea Vieții!”
Așa că răspunsul meu la întrebare este “Da! Cred în puterea Cuvântului pentru că este singura alternativă la viață!”
Cuvântul rostit cel cu literă mică, are și el putere incontestabilă. Apreciază-l pe cel de lângă tine adresându-i-te cu cuvinte frumoase sau din contră, cuvinte urâte, denigratoare. Vei simți pe loc efectul! L-ai simțit și tu când alții au procedat cu tine în unul din cele două moduri. Cuvântul rostit este cea mai ieftină și chiar eficientă modalitate de-a schimba lucrurile, inclusiv la nivel social, istoria a dovedit-o!
Adriana Telescu – Cum s-a născut poezia „RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA TREIME“?
Călin Cebotaru – S-a născut din curiozitatea de-a afla semnificația și rolul fiecărei Treimi a Întregului. Am luat o carte de dogmatică ortodoxă și de acolo, am sintetizat cele trei atribute esențiale ale Întregului.
Tatăl – Creatorul
Fiul – Izbăvitorul
Sfântul Duh – Luminătorul
Misiunea unui scriitor autentic este să aducă profunzime în cunoaștere, Lumină! Se spune că poeții sunt persoane inspirate și că inspirația nu ține de lumesc. Sunt bucuros că am fost ales să scriu această poezie! S-a întâmplat și o minune! În ceruri se cântă! Iar după cum vezi mâna nevăzută a Celui de Sus a făcut ca poezia și muzica să se întâlnească într-un mesaj sublim.
Adriana Telescu – De ce ai ales ingineria cu toate că te manifești ca o fire sensibilă la profunzime?
Călin Cebotaru – Nu eu am ales meseria! Ea m-a ales pe mine!
Îmi aduc aminte de ziua în care părinții au hotărât să ne mutăm de la țară la oraș, pentru ca eu și surioara mea să învățăm acolo carte. Aveam aproape șapte ani. O mătușică ne-a spus că acolo vom întâlni lucruri nemaivăzute: casele sunt una peste alta, apa iese din perete, iar oamenii își fac necesitățile în casă! Ani mai târziu dusă de nepoții ei la oraș, într-un bloc, la etajul 10, nu a vrut nici în ruptul capului să “ facă” în casă. Au trebuit să o ducă în parc. În feng shui-ul țărănesc, într-un loc al curățeniei- casa, nu avea ce căuta un loc al necurățeniei- toaleta!
Am ajuns la oraș. M-a fermecat sticla colorată a balcoanelor acelor case de care mi-a povestit mătușica. Am mers pe șantierul în care se construiau, am adunat cioburi, am făcut din lut căsuțe cărora le-am pus în geam sticlă colorată. Am așezat căsuțele pe străzi, am înfipt pe marginea străzilor stâlpi din trestie, pe care am montat becuri care luminau noaptea de la o baterie de lanternă. Cunoștințele de la școală le puneam în practică la casa în care locuiam. Întâi un contact care să sesizeze deschiderea porților din lemn, o sonerie în casă, o baterie și sârmele de legătură între ele. Și am când intră cineva în curte! Apoi și primul interfon din două receptoare de telefon. Am tras o grămadă de fire de tot felul pe deasupra curții, la care într-o zi mama a zis- “ Dragul mamii, într-o zi n-oi mai vedea cerul de atâtea droade!”
A venit vremea liceului și mă gândeam să mă înscriu la liceul minier pentru că acolo s-a înscris cel mai bun prieten al meu. Dar Îngerul păzitor i-a spus mamei : “ Spune-i pruncului tău că mina nu este de el! Acolo este întuneric și chiar moarte!” Iar mama mi-a spus-o în lacrimi. Tot ea, văzându-mi îndemânările, m-a îndrumat spre proaspătul înființat liceu de construcții, unde în urma examenului de admitere, m-a înscris la clasa de instalații. Mai apoi ingineria mi-a venit ca o mănușă! Am avut parte de dascăli excepționali, atât la liceu cât și la facultate. Le sunt profund recunoscător.
Adriana Telescu – Cum să înțeleg afirmația ta, “-Cine nu își duce profesia până în poezie, n-a ajuns la apogeu! “ Trebuie să fim toți poeți?
Călin Cebotaru – Da cred că ar trebui să ajungem cu toții poeți! Poezia operează cu sinteze, surprinde în profunzime firea lucrurilor . Același lucru încearcă să facă și știința. Poezia și meseria operează pe același “pacient”. Fiecare cu uneltele sale.
Un exemplu relevant și la îndemână îmi este Eminescu, poet, savant, om de stat, Hristosul neamului românesc. Scrisoarea I merită premiul Nobel pentru teoria big-bangului transpusă în poezie. Majoritatea îl cunoaștem ca poet, dar cunoașterea lui susținută de un interes ascendent este multidirecțională. Deci dacă nu duci cunoașterea până la esențe, nu ajungi la apogee. Și nu poți fi nici poet!
Adriana Telescu – Ai folosit poezia ca terapie expresivă pentru vindecare și dezvoltare personală pentru tine și cei din jur?
Călin Cebotaru – Mesajele în formă poetică sunt mai penetrante decât cele obișnuite, mai ușor de reținut. “Barbu, Gică și cu Gina fac gimnastică spunând- Un-doi! Un,doi! Faceți toți ca noi!” Este din cărțile de citire ale anilor ’60. Un mesaj greu de uitat! Este mobilizator, doar auzind mesajul și îți vine să intri în ritm. Cititul împovărează, scrisul eliberează.” Este un citat din Cartea Șoaptelor scrisă de Varujan Vosganian. Cititul împovărează pentru că preiei cunoașterea, stările și trăirile altora. Scrisul este terapie, este autospovedanie. Eliberează!
Deci fără să conștientizez am făcut terapie cu mine însumi. Dezvoltarea personală vine din cunoaștere și introspecție.
Despre efectul poeziei asupra altora pot spune că dacă a fost, nu a fost unul deliberat. Când scriu o poezie, primul simțământ care mă încearcă este ca poezia să aducă bucurie și speranță în bine. Îmi place să scriu atât în stilul „serios’’ cât și în stilul “hazliu”, funcție de contextul care mă inspiră.
Adriana Telescu – Crezi că oamenilor le este mai ușor să transmită gândurile și emoțiile dureroase în scris, în poezie?
Călin Cebotaru – La această întrebare aproape că am răspuns anterior. Scrisul în raport cu vorbitul are avantajul că poți cumpăni asupra a ceea ce vrei să transmiți, asupra posibilului efect al celor transmise. De cele mai multe ori auzim “ Regret ce am spus! “, nu “Regret ce am scris!”. În același timp poți să reții doar pentru tine ceea ce ai scris și cel mai bun exemplu în acest sens sunt jurnalele intime. Toate sunt modalități de-a comunica cu interiorul tău, dar și cu ceilalți. Dacă să o faci în versuri? Răspunsul este dat: “Că nu e om să nu fi scris o poezie, măcar o dată, doar o dată-n viața lui!” Opinia mea este că pentru un om care știe să scrie, este o mare pierdere dacă nici măcar n-a încercat să-și spună-n scris păsurile, emoțiile, trăirile…
Adriana Telescu – Este o alegere dificilă să-ți publici gândurile exprimate prin poezie?
Călin Cebotaru – Astăzi să publici ceva, să-ți vezi numele înscris pe o carte, este foarte simplu. Plătești și se publică orice. Dacă nu aduci ceva pentru cei din jur, cunoaștere, bucurie… păstrează scrisul pentru tine! Îți va fi util în evoluția ta ca persoană. Nu împovăra natura cu hârtie în exces! Am practicat și practic acest lucru. Păstrez scrisori în care peste timp, constat modul în care gândeam la o anumită vârstă în comparație cu modul în care gândesc acum. Îmi surprind dinamica evoluției!
Nu mă încântă în mod deosebit gândul de-a publica și în contextul în care apetitul pentru citit, a scăzut. Prefer să îmi recit poeziile oriunde mi se răspunde cu „da” la întrebarea –“ Îți place poezia?”. Pe de altă parte am constatat că există persoane care oricât de simplu ar fi scris un mesaj prin poezie, nu înțeleg nimic. Adică sunt surzi la poezie. Sper că nu și la poezia vieții!
Adriana Telescu – Să scrii în versuri oricând, oriune a devenit pentru tine o rutina. Au dipărut fiorul, muzele?
Călin Cebotaru – Scriu versuri ori de câte ori cineva sau ceva mă sensibilizează și conjunctura îmi permite. De multe ori îmi vine inspirația pe stradă sau în vreo activitate sau în urma interacțiunii cu o persoană și îmi doresc să-mi rețin cele ce mi-au venit până să ajung la creion și hârtie. Nu fac ce fac din rutina, ci din bucurie! O fac pasional. O poezie are întotdeauna în spate o muză, muza fiind acel lucru sau aceea persoană care te împinge să scrii. O poezie poate avea și un destinatar precis, dar tot ea poate aduce încântare și altora care se găsesc în situații de trăire similară.
Îți mulțumesc că mi-ai fost muză inspiratoare celor afirmate în răspunsuri la întrebările tale.
Am să închei dialogul nostru cu un citat plăcut mie din poezia unui contemporan, de aceeași vârstă cu mine și profesii apropiate, Dumitru Nicodim Romar :
“ Multora le-am fost o slugă, însă Ție ți-am fost oaie, pe cărarea cea mai lungă, prin noroi, zloată și ploaie, am venit la Tine Doamne mai la dreapta să mă numeri, cu aleșii tăi din lume: Ingineri Poeți și Îngeri! “
Adriana TELESCU
