Dr. Nistor Becia, membrual Ordinului Imperiului Britanic și al UZPR, în vizită la sediul Uniunii

În perioada 21-22 aprilie 2026 are loc la București întâlnirea Rețelei de Sănătate din Europa de Est (SEEHN). Ca parte a inițiativei „Diaspora pentru Sănătate” din Marea Britanie, dr. Nistor Becia, membru asociat al Societății Britanice de Psihologie (AFBPsS) și membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE), a fost invitat să ofere expertiza și sprijinul său profesional în cadrul acestei întâlniri, prin coordonarea atelierului „Consolidarea capacității forței de muncă din domeniul sănătății prin îngrijire informată despre traume ca o competență a sistemului”, în mod voluntar. Contribuția sa reflectă valorile care stau la baza Inițiativei Diaspora – serviciul, solidaritatea și schimbul de cunoștințe transfrontaliere – în sprijinul unor sisteme de sănătate mai puternice, al unor profesioniști împuterniciți și al unei colaborări regionale durabile în cadrul comunității SEEHN. Cu această ocazie, dr. Nistor Becia, membru UZPR, a realizat și o scurtă vizită la sediul UZPR din București, unde a avut o întrevedere cordial cu Dan Constantin, președintele UZPR.

Dan Constantin, președinte al UZPR,la dezbaterea „Rolul și misiunea mass-media publică”, de la TVR


Pe 3 mai 2026, TVR marchează Ziua Internațională a Libertății Presei cu dezbaterea „Rolul și misiunea mass-media publică”. Dan Constantin, președinte al UZPR, va participa la acest eveniment în cadrul panelului „Media Freedom Act – prevederi, impact, soluții pentru media publică din România”, care include cele mai actuale teme legate de implementarea în România a prevederilor europene în domeniu, proces în care UZPR este implicată încă de la intrarea în vigoare a EMFA.

Discuțiile vor fi deschise de Adriana Săftoiu, președinte director general TVR, Robert Cristian Schwartz – președinte director general Radio România și Claudia Victoria Nicolae, director general Agerpres. La paneluri vor participa unii dintre cei mai reputați  jurnaliști dn România: Ioana Avădani, președinte al Consiliului Director Centrul pentru Jurnalism Independent, Ovidiu Nahoi, Editor In Chief RFI, Ovidiu Vanghele, jurnalist Centrul de Investigații Media, Mircea Toma, membru al Consiliul Național al Audiovizualului, Mihai Rădulescu, jurnalist TVR, Adrian Ursu, jurnalist Antena 3, Andrei Bereandă, CEO Ringier Romania, Cristina Guseth, director Freedom House România, Maria Țoghină, jurnalist SRR, Răzvan Martin, coordonator programe ActiveWatch.

Ziua Pământului:„România nu își mai permiteluxul indiferenței”

23 aprilie 2026


  •  UZPR, co-organizator al manifestării de la Palatul Parlamentului

Ziua Pământului a adus la București un mesaj fără menajamente: indiferența nu mai este o opțiune. În cadrul conferinței „Earth Day – The Day After Tomorrow”, organizată la Palatul Parlamentului, participanții au cerut responsabilitate reală și acțiune imediată.
Într-o perioadă în care crizele de mediu devin tot mai evidente, iar presiunea asupra resurselor crește, dezbaterea a scos la iveală nu doar problemele, ci și lipsa de reacție.
Inițiatorul evenimentului, Lavinia Șandru, a transmis un mesaj direct: „Nu mai putem rămâne indiferenți. Este momentul să ne asumăm responsabilitatea și să acționăm, pentru că ceea ce lăsăm în urmă va defini viitorul.”
Dan Constantin, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), a subliniat rolul comunicării: „Dacă nu transformăm această temă într-o preocupare zilnică, nu vom avea niciodată schimbări reale.”
Florin Lixandru, Inspector General al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a evidențiat rolul educației: „Nu mai vorbim despre scenarii, ci despre realitate. Educația este cea care poate forma generațiile care vor schimba direcția.”
Anca Marinescu, Director Comunicare și Corporate Affairs RetuRo, a oferit un exemplu concret: „Am demonstrat că schimbarea este posibilă atunci când există colaborare. Fără cooperare, nu există rezultate.”
Bogdan Ciucă, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților,

CITEȘTE MAI MULT »

WhatsApp Image 2026-04-23 at 115512 AM 1

INVITAȚIE

23 aprilie 2026, ora 17:00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, precum și Ziua Bibliotecarului în România și Republica Moldova (23 aprilie).

Expoziție de fotografii „Biserica SFÂNTUL GHEORGHE din orașul Lod în Israel, în cripta bisericii aflându-se mormântul marelui mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință” realizate de Erwin Josef Țigla.

Prezentare de cărți ale autorilor Vasile Bogdan din Timișoara („Cum am devenit cineast”, Editura „Tim“ Reșița, 2026) și Gheorghe Jurma din Reșița („Literatură și eternizare”, Editura „Tim“ Reșița, 2026).

 

 

 

23. April 2026, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Woche des Buches anlässlich des Welttages des Buches und der Autorenrechte sowie der Tag der Bibliothekare in Rumänien und Republik Moldawien (23. April).

Fotoausstellung „Die St. Georg-Kirche in Lod, Israel mit der Grabeskirche des christlichen Märtyrers”, mit Fotos von Erwin Josef Țigla.

Buchpräsentation: als Gäste der Temeswarer Schriftsteller Vasile Bogdan und seine neueste Buchveröffentlichung „Cum am devenit cineast” (= „Wie ich Cineast wurde“, Verlag „Tim“ Reschitza, 2026) sowie der Reschitzaer Schriftsteller Gheorghe Jurma und seine neueste Buchveröffentlichung „Literatură și eternizare” (= „Literatur und das Ewige”), Verlag „Tim“ Reschitza, 2026.