În comuna Teliucu Inferior – transport public modern, ecologic și ieftin

Locuitorii comunei Teliucu Inferior – dintre care unii elevi, seniori și nu numai –  beneficiază, începând cu luna octombrie, de legături privind transportul public cu municipiul Hunedoara,  printr-un proiect finanțat din fonduri europene prin PNRR, inițiat de Primăria Municipiului Hunedoara, în parteneriat cu administrația locală din Teliucu Inferior.

O investiție importantă pentru mobilitatea locuitorilor din zona Hunedoara – Teliucu Inferior -Cinciș-Cerna prinde deci contur prin introducerea autobuzelor electrice și extinderea conexiunilor de transport public către Teliucu Superior și Colonia Frontul II.

Proiectul „Achiziționarea de autobuze electrice, de dimensiune medie și mică” are o valoare de 11.387.977,27 lei, cu TVA, echivalentul a aproximativ 2,29 milioane de euro, și beneficiază de finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investiția vizează achiziționarea a patru autobuze electrice și dezvoltarea transportului public nepoluant în cadrul parteneriatului dintre Primăria Municipiului Hunedoara și Primăria Comunei Teliucu Inferior.

Așadar, inițiativa Primăriei Municipiului Hunedoara – primar Dan Bobouțanu – reprezintă un demers important pentru extinderea transportului public ecologic și îmbunătățirea conectivității dintre municipiu și localitățile învecinate.

Prin acest parteneriat, beneficiile investițiilor în mobilitate ajung și la locuitorii comunei Teliucu Inferior, care vor avea acces mai facil la serviciile medicale, instituțiile publice, unitățile de învățământ și locurile de muncă din Hunedoara.

Colaborarea dintre cele două administrații locale demonstrează că proiectele cu finanțare europeană pot genera beneficii concrete pentru mai multe comunități, atunci când există cooperare instituțională și obiective comune de dezvoltare.

Transportul public deservește două trasee principale: Hunedoara -Teliucu Inferior – Cinciș-Cerna și Hunedoara – Teliucu Inferior – Cinciș-Cerna -Teliucu Superior – Colonia Frontul II.

Un avantaj important este gratuitatea transportului pentru elevi, care facilitează deplasarea către unitățile școlare din municipiul Hunedoara.

Contactându-l pe tânărul prof. Cătălin Brumar – viceprimar al Primăriei Comunei Teliucu Inferior, cu bunăvoința ce-l caracterizează, ne-a declarat: Este vorba aici de o investiție în oameni și un transport ecologic și modern. Este mai mult decât o investiție în autobuze. Este o investiție în oameni, în mobilitate și în oportunitățile pe care le oferim locuitorilor comunei noastre. Accesul mai ușor la educație, servicii medicale și locuri de muncă înseamnă o calitate mai bună a vieții.

Autobuzele electrice contribuie la reducerea emisiilor generate de transport și la modernizarea serviciilor publice, în concordanță cu obiectivele de mobilitate durabilă asumate prin finanțarea europeană.

Prin acest proiect, Municipiul Hunedoara și Comuna Teliucu Inferior au făcut un pas important către un sistem de transport public mai modern, mai accesibil și mai prietenos cu mediul, demonstrând că investițiile în infrastructură trebuie să aibă în centrul lor oamenii și nevoile comunităților.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Lasă un răspuns