De Constantin VLAICU / UZPR Caraș-Severin

Sunt oameni care nu aparțin doar locului în care s-au născut, ci întregului ținut pe care au ales să-l slujească cu credință și condei. Un astfel de om a fost profesorul, istoricul, etnograful și colegul nostru din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Gheorghe Rancu – Bodrog (2 aprilie 1946 – 19 octombrie 2023). Deși a adoptat pseudonimul toponimic al identității satului său natal din județul Arad, Bodrogu Vechi, întreaga sa viață și operă s-au împletit indisolubil cu freamătul și memoria Banatului de Munte.

Pentru noi, cei legați de vechea vatra a Mehadiei, cercetările și articolele lăsate moștenire de Gheorghe Rancu – Bodrog au o valoare sentimentală și documentară deosebită. Redescoperind studiul său dedicat „Începutului Școlii din Mehadia”, nu pot să nu remarc acuratețea și dăruirea cu care un cercetător consacrat Țării Almăjului a privit spre inima istorică a Mehadiei, aducând la lumină file dintr-un trecut de care suntem nespus de mândri.

În analiza sa, Gheorghe Rancu – Bodrog sublinia cu obiectivitate statusul privilegiat al Mehadiei pe harta Banatului istoric. Făcând trecerea de la timpurile străvechi (atestarea episcopiei la 535, scaun al banilor și fortăreață de graniță) la secolul al XVIII-lea – supranumit „secolul luminilor” –, istoricul arăta cum Granița Militară a contribuit decisiv la disciplinarea și ridicarea nivelului cultural al populației românești din arealul grăniceresc.

Sprijinindu-se pe notele manuscrise ale preotului Iosif Coriolan Buracu și pe însemnările ilustrului cronicar Nicolae Stoica de Hațeg, Gheorghe Rancu – Bodrog reconstitua reperele primelor lăcașuri de învățătură din Mehadia: atât ipoteza existenței unei școli confesionale pe lângă biserică încă din 1776–1780 (unde funcționau ca dascăli preoții din familia Stoica de Hațeg), cât și mențiunea memorabilă a protei Nicolae din 15 septembrie 1808: „începură maurii a zidi școală românească…”pe amplasamentul de mai târziu al hotelului Berwanger,  din centrul de azi al Mehadiei.

Prin punerea în circulație a numelui primilor dascăli din Mehadia, precum Dimitrie Dimitrievici (Dimitrescu), istoricul dădea chip și voce celor care au pus temelia educației românești la granița imperiului.

Să vorbești despre Gheorghe Rancu – Bodrog înseamnă să vorbești despre pasiune dusă până la sacrificiu. Înființarea Muzeului Istoric-Etnografic „Almăjul” din Șopotu Vechi, cu colecțiile sale unice de obiecte tradiționale, monede, port popular și carte veche, rămâne un monument ridicat în cinstea comunității rurale bănățene. Publicațiile sale masive, de la Monografia Bodrogului Vechi și Din Panteonul Banatului istoric, până la monumentala lucrare Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj, constituie piloni de bază pentru orice cercetător contemporan.

Ca fiu al Mehadiei și slujitor al scrisului bănățean, privesc înapoi cu recunoștință spre activitatea domniei sale. Gheorghe Rancu – Bodrog nu a fost doar un cronicar al trecutului, ci un pod de legătură între generații, un om care a înțeles că fără școală, biserică și memorie istorică, un neam își pierde rădăcinile.

Plecarea sa dintre noi, în toamna anului 2023, a lăsat un gol greu de umplut în cercetarea etno-folclorică și istorică din vestul țării. Însă operele sale rămân mărturii vii ale unui condei generos, care a știut să cinstească memoria înaintașilor noștri și să valorifice, într-un mod unic al său, istoria și cultura tradițională.

Fie ca amintirea profesorului și istoricului Gheorghe Rancu – Bodrog să rămână veșnică și binecuvântată în Panteonul Banatului!