Literatura noastră orală este plină de cimilituri, strigături, proverbe, cântece de cătănie, dor și jale, blesteme și balade. Totul sub protecția anonimatului (pe surse, cum se spune astăzi), transmis de la o epocă istorică la alta.
De exemplu, din Antichitatea în care conviețuiau, dacii au lăsat cu limbă de moarte această bogăție culturală inestimabilă cnejilor, voievozilor și domnitorilor din Evul Mediu care, la rândul lor, după ce au mai aranjat-o cât de cât, au transmis-o mai departe celor din Epoca Modernă, cea cu revoluții, cu primele locomotive cu abur și Amintirile din copilărie a lui Creangă. Și tot așa până în zilele noastre, fiecare român născut, copilărit și trăit la sat adăugând câte ceva la această comoară populară.
Credeți că era ușor să ții minte atâtea versuri și rime, atâția diftongi și triftongi? Da de unde! Mai ales la balade, unde ți se ura numai când le recita, cu intonație, câte un rapsod popular. Cu două balade de alea spuse pe prispă, trecea ziua pe nesimțite. Indiferent că vorbim de Balada lui Toma Alimoș, a Meșterului Manole, a Mioriței, a lui Terente din balta Brăilei sau a lu’ Iancu Jianu. Toate sunt pe același calapod. Vorbărie multă, durere, regrete, lipsă de empatie, neîncredere, dezamăgire. Nimic despre dragoste, îmbrățișări, întâlniri la portiță seara când e luna în nori.
Cum? Să trecem și Balada lu’ (Că)Călin File din poveste tot la literatura orală? Și pentru ce am face una ca asta? Că e iubit și încurajat de strigăturile sacadate ale populimii, gen: „(Că)Căline orice ar fi, noi pe tine te-om iubi” și de „Turul 2 ânapoi”? Nu e prea puțin ca să intre în literatura orală? Zic și eu. Întreb. Cum? Îl ajută statul să ajungă mai tare, mai bărbat și mai erou decât, Alimoș, Meșterul Manole și ciobanul ăla din Miorița? Ei, așa da. Dacă statul își pune obrazul și își ia angajamentul de a da o altă perspectivă acestui gen literar, se schimbă lucrurile.
Procurorul îl reține ca pe un infractor periculos, un falsificator de acte, legitimații, diplome și de ce vreți, un instigator care atentează la suveranitatea, integritatea (inclusiv la cea morală) a țărișoarei, iar judecătorul de instrucție îl scoate de la bulău. Mascații îi sparg poarta de la intrare și ușa de la vilă și alții vin și le repară cu scuzele de rigoare. Mda, e ceva. Unii îl saltă cu noaptea în cap, alții se dau peste cap să-i spele rușinea ce-a dat peste dânsul. Iar el, el o dă înainte cu apa, aerul și fraierul, stă de vorbă cu Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Burebista și Gheorghe Doja, proștii sunt în extaz, potera se ține de curu’ lui ca scaieții de blana mioriței, el flutură cătușele deasupra capului, ca pe un trofeu de Champions League, fanii și fanele se bat cu jandarmii, presa se împarte în două.
Ai dreptate, bro, sunt suficiente elemente ca, peste un an, doi, să vorbim și despre Balada lu’ (Că)Călin, cea cu eroul de pe Tik Tok care a vrut să scape țara de corupție, și nu despre infractorul și fariseul care este. Că asta face statul român zi de zi, cu acest joc de-a hoții și vardiștii.