
La mulți ani, Banat! La mulți ani tuturor bănățenilor!
Ziua de 21 iulie reprezintă un moment de profundă însemnătate pentru istoria Banatului. La această dată, în anul 1718, prin semnarea Păcii de la Passarowitz (Požarevac), dintre Casa de Habsburg și Imperiul Otoman, Banatul a fost integrat în Imperiul Austriac, punându-se astfel capăt unei stăpâniri otomane de peste 160 de ani și deschizându-se un nou capitol în istoria provinciei.
Acest moment istoric a fost precedat de campaniile militare desfășurate între anii 1714 și 1718. Victoria decisivă obținută de prințul Eugeniu de Savoia asupra armatei otomane la Petrovaradin, în 1716, a schimbat destinul regiunii. În urma acestui succes, a fost declanșat asediul cetății Timișoara, care a capitulat la 12 octombrie 1716. Câteva zile mai târziu, la 18 octombrie, prințul Eugeniu de Savoia a intrat triumfal în cetate, marcând sfârșitul dominației otomane.
Prin Tratatul de la Passarowitz, Banatul a devenit provincie a Coroanei Imperiale Habsburgice și a beneficiat de un statut administrativ special, fiind organizat și administrat direct de autoritățile imperiale. Sub conducerea contelui Claudius Florimund de Mercy, primul guvernator civil și militar al Banatului, au fost puse bazele unei ample reorganizări administrative, economice și sociale.
În deceniile care au urmat, în timpul împăratului Carol al VI-lea și al împărătesei Maria Tereza, Banatul a cunoscut o dezvoltare fără precedent: au fost construite drumuri și cetăți, au fost desecate mlaștinile, au fost întemeiate noi localități și au fost încurajate colonizarea și dezvoltarea economică. Astfel, provincia a fost reintegrată în spațiul cultural și civilizațional european.
Situat între Dunăre, Tisa, Mureș și Carpații Meridionali, Banatul a fost dintotdeauna un spațiu al întâlnirii dintre popoare, culturi și tradiții. Diversitatea etnică și confesională, spiritul de conviețuire, hărnicia locuitorilor și contribuția lor la dezvoltarea economică și culturală au făcut din Banat una dintre cele mai dinamice și reprezentative regiuni ale Europei Centrale.
În semn de recunoștință pentru acest moment istoric și pentru rolul pe care Banatul l-a avut în istoria României și a Europei, Parlamentul României a instituit, în anul 2016, ziua de 21 iulie drept Ziua Banatului, la inițiativa unor parlamentari din județele Timiș și Caraș-Severin.
Astăzi, de Ziua Banatului, ne cinstim trecutul, îi omagiem pe cei care au contribuit la dezvoltarea acestei provincii și ne reafirmăm responsabilitatea de a păstra și valorifica bogatul patrimoniu istoric, cultural și spiritual al acestui ținut.
La mulți ani, Banat! La mulți ani tuturor bănățenilor!