De curând, la editura TIM din Reșița a văzut lumina tiparului un nou număr din revista de cultură, artă și spiritualitate „Bocșa culturală”, publicație aflată în cel de-al 27-lea an de apariție neîntreruptă.
Fiind un periodic cu apariție trimestrială, numărul 2 pe anul 2026 cuprinde în special evenimentele importante desfășurate la Bocșa (sau cele care au tangență cu Bocșa) din perioada aprilie-mai -iunie 2026, astfel revista devenind o însemnată pagină de istorie culturală a locului.
Editorialul este semnat și de această dată de directorul instituției și aduce în atenție evenimentele desfășurate cu prilejul Zilei Banatului Montan – atât la Bocșa, cât și la Reșița sau București – deoarece nu greșim dacă afirmăm că personajul principal al acestui eveniment l-a constituit orașul Bocșa!
În paginile revistei sunt descrise – unele mai în detaliu, altele mai succint – activități de referință pentru orașul Bocșa, unele devenind brand al locului prin importanță și unicitate: concertul din cariera de piatră, concursul de creații literar-artistice „Gânduri către Dumnezeu”, simpozionul „La o cafea cu scriitorii. Sub zodia Vărsătorului”, ediție care l-a avut invitat de onoare pe istoricul Sorin Șipoș, prorectorul universității din Oradea, concertul pascal „Lumină din lumină” care în acest an a avut-o invitat special pe cunoscuta soprană Mediana Vlad; recital Natsumi Kuboyama, sunt doar câteva dintre evenimentele de excepție desfășurate în această perioadă la Bocșa, evident, culminând cu inaugurarea muzeelor: Constantin Lucaci, Constantin Gruiescu și Casa Etnografică.
Nu mai puțin importante sunt și alte activități consemnate în revistă: precum Ziua bibliotecarului, Ziua artei, Gala de Folclor și Gala UARF de la București unde Bocșa s-a regăsit între premianții edițiilor, dar și un eveniment interesant și atractiv, și acesta menit să promoveze cartea, oamenii talentați, precum și poezia eminesciană, dar și locurile de atracție turistică din Bocșa, și anume lansarea cărții și vernisajul artistului plastic Nicolae Potocean, pe Aleea cu Tei de la Bocșa Izvor, alături de un recital poetic din versurile lui Mihai Eminescu, susținut de elevi din Bocșa și Măureni – Șoșdea.
Revista „Bocșa culturală” deține câteva rubrici bine primite de către public: literatura – rubrică în care semnează scriitori importanți precum Costel Stancu, Iulian Barbu, Radu Theodoru, Titus Suciu, Adrian Dinu Rachieru, Nicoleta Surdei, Hans Dama, Simion Dănilă, Ben Todică, Traian Vasilcău, Iosif Băcilă, Mariana Pâșlea, Ion Grecu, Tibi Gosav, Ionel Bota, dar și tânărul Paul Maricuțu; viața cărților – o rubrică a cronicilor de carte susținută în special de scriitorul Cristian-Paul Mozoru; să vorbim corect românește! – rubrica îndrăgită de mulți cititori și susținută de dna. prof. Stela Boulescu; rubrica de religie susținută de Roxana Novacovici și intitulată „Cuvântul, potecă spre cer”; o rubrică de dezvoltare personală intitulată„Crâmpeie de gând” și susținută de prof. bocșean Ioan Mureșan; o rubrică dedicată dascălilor de frunte, cu studiu de caz învățător Ioan Marcu, susținută de muzicologul Constantin-Tufan Stan și o rubrică valoroasă și incitantă este cea a „Poveștilor în bibliotecă” – rubrică în care Gabriela Șerban invită oameni aleși, oameni de excepție, la un ceas al mărturisirilor în bibliotecă, iar în acest număr este invitat bocșanul Remus Crețan, prof. univ. dr. la Universitatea de Vest din Timișoara.
Cu bucurie afirm că la rubrica evenimentelor adesea semnează și primarul orașului Bocșa, iar în acest număr Mirel Patriciu Pascu povestește despre evenimentele derulate la Bocșa de 1 iunie. A participat la toate, le-a susținut pe toate, astfel încât a fost cel mai potrivit în a consemna desfășurarea lor!
Din păcate, rubrica „In memoriam” este în fiecare număr actualizată, iar în acest număr ne luăm rămas-bun de la scriitorul Simion Dănilă, prieten și colaborator al bibliotecii bocșene, plecat de curând la cele veșnice.
Și acest număr al revistei „Bocșa culturală” este unul bogat și cu un conținut foarte variat. Evident, nu am reușit să cuprindem toate materialele primite și propuse, cele 44 de pagini ale revistei fiind insuficiente, dar lucrările care suportă amânare vor apărea în viitoarele numere.
Trebuie să menționez că pentru copertă am ales un tablou realizat de artistul plastic bocșan Aurica Boboescu, reprezentând o fată care citește pe unul dintre dealurile Bocșei.
Cum spuneam, consider că și acest număr 2 pe anul 2026 al revistei „Bocșa culturală” își îndeplinește misiunea: aceea de a prezenta cititorilor activitatea culturală dintr-o anume perioadă a orașului, de a promova locuri, oameni, fapte, de a susține tinerii talentați și, mai ales, de a promova cărți și scriitori!
Mulțumim tuturor celor care, într-un fel sau altul, fac parte din această inimoasă echipă „Bocșa culturală”!
Războaiele austro-turce reprezintă una dintre cele mai dense și dramatice pagini din istoria Europei Centrale și de Sud-Est. Acest conflict secular a redesenat hărțile, a mutat granițe și a influențat profund destinele popoarelor din această parte a lumii, inclusiv al celor din provinciile istorice românești.
Datorită așezării sale geografice, în aceste războaie Mehadia a avut un rol absolut strategic, de prim rang, devenind o adevărată poartă militară, precum și un punct cheie de dispută între cele două mari imperii.
Pentru austrieci, Mehadia era prima linie de apărare care trebuia să blocheze pătrunderea armatelor otomane venite de la Dunăre spre interiorul imperiului. Pentru turci, ea reprezenta avanpostul ideal pentru a lansa incursiuni de pradă sau campanii majore în Banat și Transilvania. Din acest motiv, cine stăpânea Mehadia și fortificațiile ei controla întregul trafic militar și comercial de pe acest culoar.
Cele mai importante războaie purtate între habsburgi și otomani în această epocă sunt:
– Războiul din 1683–1699 (Marele Război Turcic) – Habsburgii anexează Ungaria, iar Principatul Transilvaniei intră oficial sub controlul Vienei, statut consfințit prin Pacea de la Karlowitz (1699).
– Războiul din 1716–1718 – Austria anexează Banatul Timișoarei și Oltenia. Începe colonizarea intensă a Banatului cu șvabi. Războiul s-a încheiat prin Pacea de la Passarowitz (1718), moment în care Mehadia intră oficial sub administrație habsburgică.
– Războiul din 1735/1737–1739 – Austria a intrat în război ca aliată a Imperiului Rus. De data aceasta, campania habsburgică a fost un eșec militar major. În acest context, Austria a fost obligată să restituie Oltenia către Țara Românească (aflată sub suzeranitate otomană) și Belgradul către turci.
S-a încheiat prin Pacea de la Belgrad (1739).
– Războiul din 1788–1791 – s-a purtat în paralel cu războiul ruso-turc.
În urma acestui război, frontierele au rămas în mare parte neschimbate, marcând sfârșitul marilor războaie austro-turce. S-a încheiat prin Pacea de la Sviștov (1791)
În istoriografia militară, deși Culoarul Timiș-Cerna a fost măcinat de zeci de ciocniri și hărțuieli de mai mică amploare, la Mehadia s-au dat trei mari bătălii efective, majore și consemnate ca atare în rapoartele de război ale vremii.
Bătălia de la Muhadiye (Mehadia) 1738
1. Bătălia din 15 iulie 1738. Iată pe scurt principalele evenimente și deznodamantul luptelor:
O armată otomană masivă a pătruns prin defileu, încercând să deschidă drumul spre Caransebeș. Trupele austriece au încercat cu disperare să țină linia de apărare din vale. Deși trupele imperiale (inclusiv liniile de grenadieri) au luptat cu îndârjire și s-au regrupat inclusiv folosind vechile ziduri ale castrului roman ca sprijin defensiv, presiunea turcească a fost mult prea mare. Austriecii au fost înfrânți, iar Mehadia a fost cucerită, jefuită și incendiată, căzând pradă distrugerilor.
2. Bătălia din 17–28 august 1788.
Aceasta a fost consemnată de istorie că o bătălie de uzură extrem de violentă, întinsă pe mai bine de zece zile. Armata otomană de aproape 70.000 de oameni, condusă direct de Marele Vizir Koca Yusuf Pașa, a atacat tabăra fortificată a corpului habsburgic condus de generalul Wilhelm von Wartensleben. Luptele au debutat pe 17 august cu un atac turcesc respins la „Lazu Mare”. Însă, pe 25 august, grosul armatei otomane a început un bombardament masiv de artilerie. Pe 28 august, turcii au concentrat toate forțele pe flancul stâng imperial, distrugând fortificația apărată de regimentul Lattermann. Pentru a nu fi încercuit și atacat din spate, Wartensleben a fost silit să ordone o retragere generală în noaptea de 29 august spre Caransebeș. A fost o victorie otomană răsunătoare.
3. Bătălia din august 1789.
La doar un an de la înfrângerea dezastruoasă a austriecilor, frontul s-a întors. Corpul imperial condus de Feldmareșalul Charles Joseph de Croix, contele de Clerfayt, a pornit o contraofensivă fulminantă pentru eliberarea sudului Banatului. Confruntarea decisivă a avut loc în a doua jumătate a lunii august (în jurul datelor de 17-23 august) în valea Mehadiei și la Jupalnic. De data aceasta, tactica austriacă a funcționat impecabil. Clerfayt a zdrobit armata otomană, i-a alungat pe turci din fortificațiile din Cheile Mehadiei și i-a împins definitiv dincolo de Dunăre, eliberând definitiv culoarul.
Din păcate aceste războaie au adus populației de aici perioade de groaznică suferință, sărăcie și, odată cu ele, o nemaiîntâlnită pustiire a Mehadiei. Toate acestea au fost provocate, pe lângă confruntările armate, și de desele invazii turcești. Distrugerile lăsate în urmă de război și de desele invazii turcești sunt evocate dramatic de istorici și de cronicarii vremii:
„1738 Mai 20-24, Paşa Omir atacă Mehadia apărată de colonelul Piccolomini cu 1200 soldaţi şi 12 tunuri, care la 28 Mai capitulează sub condiții onorifice. Turcii înaintează spre Caransebeş. Austriecii îi întâmpină şi să dă o luptă cumplită la Cornea la 4 Iulie. Turcii se retrag la Mehadia, aci lasă o garnizoană de 2000 jeniceri, 300 artilerişti sub comanda lui Ibrahim Aga, care la 9 Iulie capitulează sub aceleaşi condiţiuni ca Piccolomini. Lasă în mâinile austriecilor, în „Şanți” (Fortul Schanzen” n.n.) 8 tunuri, cai, boi, bivoli. alimente și corturi multe, ear în fortul „Sf. Andrei” 4 tunuri şi alimente.
Dela Toplet, Austriecii sunt siliți să se retragă. Trec prin Mehadia și lasă aci pe colonelul Bärenklau ca să apere retragerea lor. La 15 Iulie, Turcii earăşı atacă fortul „Sf. Andrei” de 3 ori și l’au cucerit numai atunci, când un detaşament urcând muntele, „Străjoţi”, s’a lăsat târâşi în jos cu iataganul în gură, iar în mâini cuţit şi pistol şi intrând prin laturea dinspre munte, omorâră pe 1 căpitan şi 100 soldaţi cari se găseau aci. Porniră atacul contra „Şantului” dar după 4 asalturi neizbutite şi pornite dela Bănoţi şi Băcşineți fură răspinşi, lăsând în Belareca peste, 2000 de morţi. Noaptea Turcii se retrag la Orșova. La 17 Iulie, Turcii atacă din nou Mehadia cu o oaste de 30 000, о сuceresc și înaintează victorioşi spre Caransebeş.
1739 Sept 1, Se încheie pacea dela Belgrad cuprinzând între alte condiţiuni de ale Turcilor şi abaterea râului Cerna pe apeductul zidit care se mai vede la Topleți; dărâmarea forturilor din Mehadia, cari s’au executat de abia în anul 1752. (se pare că această condiție a fost pusă inclusiv pentru fortificația de pe dealul Grad n.n.)”
_____________
„1788 August 18-29, Se dau lupte înverșunate la „Ceplea“ și „Lazu mare“, între oastea turcă și cea austriacă d’npreună cu „grănicerii“ de sub comanda gener. român Papilla. La 17 August Turcii intră biruitori în Mehadia, tranformând biserica românească în magazie de bucate, iar biserica nemțească în grajd. La 19 Oct., Turcii se retrag din Mehadia, lăsându-o în prada flăcărilor mistuind toate clădirile.
1789 La începutul lunei August, Turcii ocupă din nou Mehadia, iar la 28 August în lupta de pe „Câmpul Lung“ sunt bătuți și respinși cu mari pierderi de Austrieci și „grănicerii“ sub comanda gener. Clerfaiyt. În luptele anilor 1788 și 1789, s’au distins cu deosebită bravură grănicerii noștri. Hartele luptelor din 1738, 1788 și 1789 le avem în copii. Iată ce scrie în cronica sa învățatul protopreu al Mehadiei Nicolae Stoica nobil de Hațeg asupra priveliștii acestei comune distrusă de Turci și de război: „În Mehadia, păreții bisericii încă calzi erau, plațele caselor arse, dela intrarea Turcilor de 2 luni cu știr și lobodă mare crescute, nu se cunoșteau… Locuitorii satelor dela Ogradena până la Rășava, Topleți, Peceneșca, Mehadia, Iablanița, Petnic în Almăj, și cvartire 2 ani fiind, altora lucrau de a se hrăni de foamete cu poame ce rămaseră și cu pădurețe o stâmpăra, de se întâmpla vr’un mort sape n’aveau de al îngropa, pomene, praznice, nunțile de tot încetase, boi de a ara nu erau … în locul caselor arse de Turci bordee mici în pământ își săpară, cu lobodă, știr și cu boz le acoperiră, însă nu numai de șocați și de fiară sălbatice, ce se înmulțiseră nu se odihnea … dudău pădurii era așa de mare că satele nu se vedeau, nu e câne nu e mâță, nu e porc, nici vacă nici vițel; feciorii mari ce fugiseră în Almăj, ce veniră, locul satului sau al cășii nu l-au cunoscut, în loc de a auzi cocoșul cântând, auziau lupii urlând… și pe copiii de 5–6 ani dela un bordeiu la altul prin marea pădure mumânele îi pierdea … Băile de frica fiarelor 5 ani rămaseră pustii și abia maiorul George Duca cu oamenii săi deschise calea într’acolo”.
Pe lângă aceste trei bătălii de mari proporții, Mehadia a fost martora a sute de acțiuni de gherilă și hărțuieli zilnice purtate de companiile Regimentului de Grăniceri (în special după anul 1768), care aveau rolul de a bloca trecătorile strâmte prin ambuscade și puncte de veghe fortificate – cum este Fortul Schanzen (Șanți).
În marele atlas al războaielor austro-turce, Mehadia a fost un pilon defensiv de sacrificiu. Ea a plătit scump tributul sângelui și al distrugerilor din cauza poziției sale, dar a fost, în același timp, scutul care a oprit de multe ori expansiunea Semilunei spre interiorul Europei Centrale. Fără controlul defensiv exercitat de la Mehadia, istoria întregului Banat și a centrului Europei, ar fi arătat, cu siguranță, cu totul altfel.
Constantin VLAICU/ UZPR Caraș Severin
Ilustrații și Surse:
Foto 1: Bătălia de la Muhadiye (Mehadia) 1738. Sursa: forum.turkmmo.com
Foto 2: Bătălia de la Mehadia, „lângă Lazul Mare” (august 1788). „Sieg der Oesterreicher über die Türken im Mehadin Thale bei Lasmare… im Jahre 1788”. Colecția militară Anne S.K. Brown, Brown University Library / Wikipedia.
Note text: Extrase preluate din „Cronica Mehadiei” (Coriolan I. Buracu, 1924), „Războiul Austro-Turc din Banat (1788-1790)” (Bujor Surdu, 1967) și Cronica lui Nicolae Stoica de Hațeg.
Este foarte răspîndită ideea că terorismul nu poate fi definit! Înlocuitor al romanticei guerilla (Che Guevara nu mai e la modă!), mijloc de exprimare al celor slabi, activitate alternativă la diplomaţie, termenul îi denumeşte pe opozanţii oficiali ai unor regimuri. Ca şi „fascist”, „terorist” poate desemna pe oricine. Eduardo Galeano scria în „Venele deschise ale Americii Latine” (Ed. Politică, 1983, pag. 329): „Dependenţa nu încetează, îşi schimbă doar substanţa şi strategiile… invazia modelelor culturale ale metropolei prin mass-media, transplantul cultural, asistenţa financiară sub mantia căreia se ascund multe pumnale strălucitoare, devin prioritare, cum prioritară devine organizarea internaţională a inegalităţii culturale şi economice. Subdezvoltarea latino-americană este o consecinţă a dezvoltării altora, că noi, latino-americanii sîntem săraci, deoarece pămîntul pe care călcăm este bogat şi că locurile binecuvîntate de natură au fost blestemate de istorie”.
Galeano, un intelectual de marcă, cu acces la educaţie, ştiinţă şi cultură, la tiparniţe şi mass-media, la avantajele economice ale societăţii de consum, dă glas frustrărilor unei întregi naţiuni, mari cît un continent, cu un trecut şi o cultură puternice şi comune. Dar şi cu frustrări pe măsură născute din secole de colonialism, uneori sălbatic, care a lăsat în urmă state independente sărace şi îndatorate. Această „reţetă de succes” a fost aplicată şi în alte colţuri ale lumii. Africa, pe care profesorul american Thomas Barnett o numeşte „centrul prăpastiei” (T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, http://www.nwc.navy.mil/newrulesets), este continentul cel mai devastat de colonialismul ultimelor două secole. Evident, Orientul Mijlociu suferă din aceleaşi cauze: sfîrşitul Primului Război Mondial a dus, invariabil la smulgerea „hălcilor mari şi suculente” din „trupul bolnavului Europei”, fostul Imperiu Otoman, fără a se ţine cont de interesele indigenilor. Acest asediu economic şi cultural a culminat, în 1948, cu înfiinţarea Statului Israel care a declanşat „rezistenţa generaţiilor” în Orientul Mijlociu. Aceste frustrări, cumulate cu privaţiuni, activitate infracţională, temperament, dau naştere la terorism. În România, frustrările unei generații se distribuie către partide și grupări naționaliste moderate.
Culturile împart valorile şi motivează indivizii să acţioneze într-un mod ce pare iraţional pentru observatorii externi. Alienarea vieţii este o caracteristică culturală care are un impact deosebit asupra terorismului. În societăţile în care indivizii se identifică unui grup, apare dorinţa de autosacrificare, rar întîlnită în altă parte. Un factor cultural major îl reprezintă percepţia celor din afară care ar putea ameninţa suveranitatea grupului etnic. Teama de exterminare culturală poate conduce la o violenţă iraţională! Vasile Simileanu (ASIMETRIA FENOMENULUI TERORIST, Ed. TOP FORM, 2003, pag. 114) este de părere că toţi oamenii devin sensibili cînd le sînt ameninţate valorile cu care ei se identifică: limbă, religie, pămînt natal. Potrivit lui Cristian Barna (JIHAD ÎN EUROPA, Ed. TOP FORM, 2008, pag. 17), apariţia statului-naţiune, ca mod definitoriu de viaţă, „adică organizarea oamenilor în comunităţi imaginate atît în minte cît şi pe hartă” a generat secularismul, prin separarea bisericii de stat, în lumea creştină şi prin colonizări şi cuceriri succesive, în restul lumii. Topit într-o raţionalitate tehnocrată şi ştiinţifică, preocupat să-şi gestioneze coloniile, secularismul a denunţat religia ca fiind iraţională, tradiţionalistă şi, în consecinţă, anti-modernistă! Asta nu oprește grupările naționaliste să redescopere religia ca un centru coagulant al energiilor. Întoarcerea la religie și la un singur Dumnezeu, creștin și european, plasează grupările naționaliste românești alături de cele europene, ca elemente de opoziție împotriva elitelor globaliste.
În zilele noastre, sub asaltul haosului și decerebrării globale/ care nu este globalism, sau nu în definiția clasică a acestuia!, românii și europenii sînt martori pasivi la destrămarea civilizaţiei şi instituţiilor creștine, baza morală spulberîndu-se şi generînd un sentiment de instabilitate, perceput individual de un individ aflat permanent sub sentimentul de frustrare în faţa consecinţelor colonizărilor, brutale şi traumatizante în ultimii 30 de ani, a crizelor identitare în rîndul populaţiei, a decuplării elitelor ce permit globalizarea, economică, în primul rînd. Fără să reacționeze defel, cu atît mai mult violent sau terorist!
Din punct de vedere al securităţii societale, Ionel Nicu Sava (STUDII DE SECURITATE, Ed. Centrul Român de Studii Regionale, 2005, pag. 277) este de părere că terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat. Este o filosofie, o credinţă şi se bazează pe un sistem selectiv de valori. Potrivit lui Simileanu (op.cit. pag.18), secolul 21 va fi secolul fragmentării statelor naţionale, al transformării lor instituţionale şi structurale, al regionalizării şi etnicizării lor, al recunoaşterii particularismelor. Odinioară, statul asimila. Astăzi, el purifică! Ca urmare a proceselor de dislocare socială şi naţională, determinate de globalizare şi de integrarea europeană (în cazul Europei!), majorităţile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minorităţile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste!
În ultimul timp, procesul de globalizare economică şi regionalizare, au generat, în rîndul populaţiilor autohtone, pe sentimentul înstrăinării teritoriale sau sociale, dispariţia minorităţilor naţionale, degradarea condiţiei umane, îmbogăţirea exagerată a unor cercuri şi influenţarea unor grupări politice naţionale, toate pe fondul respingerii dogmaticii occidentale.
La acest început de mileniu, caracterizat prin radicalizare şi violenţă în politică, revenirea la naționalismul identitar nu reprezntă doar „o formă mai concretă şi mai zgomotoasă” de politică. Majoritatea cercetătorilor sînt de acord că: decizia oamenilor de a se angaja în extremism este aproape mereu precedată de o „criză”, care îi îndeamnă către o reconsiderare a statutului lor în societate, a atitudinii politice şi religioase, şi chiar o reevaluare a sinelui; „evenimentele catalizatoare” sînt decisive în facilitarea tranziţiei de la membru al unei simple grupări nemulţumite, la statutul de extremist.
Prezentări de carte: Viorica Bălteanu, „Stropi de soare / Stille di sole“ & „Prier cu funigei / Aprile dai fili vaganti di ragno”, Editura „Junimea” Iași, 2025 respectiv 2026.
Expoziție de grafică Răzvan Andrei Bancilă (Timișoara).
8. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Literarische Dialoge.
Buchpräsentationen: Viorica Bălteanu, „Stropi de soare / Stille di sole“ (= „Sonnenstrahlen”) & „Prier cu funigei / Aprile dai fili vaganti di ragno” (= „April mit umherirrenden Spinnfäden”), Verlag „Junimea” Jassy, 2025 bzw. 2026.
Graphik-Ausstellung des Künstlers Răzvan Andrei Bancilă (Temeswar).
