3 iulie 2026, ora 11.00, vizită la Vila Veche, Vila Roșie, la Buncăr și Sere, Platforma UCMR:

Proiect „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

255 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.

100 de ani, de când Reșița a devenit prin decret regal, comună urbană.

Tur ghidat de Ioana Ciolea, Bogdan Andrei Mihele și Andrei Florin Bălbărău.

 

 

3. Juli 2026, 11:00 Uhr, Besuch in der Alten Villa = Vila Veche, Roten Villa = Vila Roșie,

Bunker und Gewächshäuser, UCMR-Plattform:

Projekt „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

255 Jahre, seitdem am 3. Juli 1771 in Deutsch-Reschitza deutsche, aus Bokschan hierher versetzte Schmelzer, die Hochöfen „Josephus” und „Franziskus” anbliesen, die Geburtsstunde der Industrie in Reschitza. 

100 Jahre, seit Reschitza durch königlichen Erlass eine Stadtgemeinde wurde.

Führung durch Ioana Ciolea, Bogdan Andrei Mihele und Andrei Florin Bălbărău.

 

2 iulie 2026

Astăzi, este de notorietate faptul că Big Tech modelează modul în care știrile sunt prezentate, lăsând instituțiilor media puține alte opțiuni decât să se conformeze. La Forumul Global Media al Deutsche Welle, participanții au discutat despre cum să reziste și să se adapteze. Evenimentul s-a desfășurat sub motto-ul „Jurnalism cu voce tare: Vorbește. Ascultă. Acționează” și a reunit la Bonn peste 1.400 de profesioniști media din peste 110 țări pentru a discuta despre modul în care instituțiile media și jurnaliștii de pretutindeni ar trebui să gestioneze dezinformarea, polarizarea și schimbările tehnologice.


Big Tech și lupta împotriva reglementărilor care să compenseze munca jurnalistică

Au trecut aproximativ două decenii de când cele mai mari companii de tehnologie a informației au început să ia decizii cu privire la modul în care oamenii obișnuiți își primesc știrile – cum sunt create, cum sunt difuzate și cum sunt recepționate – aducând în ecuație dominația acestor giganți asupra tuturor lucrurilor, de la motoarele de căutare la rețelele sociale și, mai recent, inteligența artificială.

O investigație transnațională condusă de Agencia Publica și CLIP, Centro Latinoamericano de Periodismo de Investigación, împreună cu alte 15 instituții media din 13 țări, a constatat că giganții tehnologici au folosit prestigiul jurnalismului pentru a se impune, doar pentru a capta ulterior publicul, în propriile condiții. „În acest proces, aceștia au construit un adevărat manual pentru a lupta împotriva reglementărilor la nivel mondial care urmăresc o compensație echitabilă pentru mass-media”, scrie Natalia Viana, co-fondatoare și directoare executivă a Agência Pública Brazilia, cea mai mare redacție non-profit din America Latină, care, împreună cu Maria Teresa Ronderos, a coordonat recenta investigație transnațională „Mâna invizibilă a Big Tech”, despre lobby-ul Big Tech în diferite țări.

Cum își pot păstra mass-media statul și independența într-un astfel de tablou? Și ce fel de relații ar trebui să aibă jurnaliștii cu cele cinci așa-numite companii Big Tech: Alphabet (compania-mamă a Google), Apple, Meta, Amazon și Microsoft? La Forumul Global Media, aceasta a fost o întrebare importantă.


Inteligența artificială, instruită pe conținut jurnalistic neplătit

Platformele online sunt acum extrem de puternice și fac totul, de la a decide cât de vizibile ar trebui să fie anumite forme de conținut până la distribuirea și monetizarea acestora. Cooperarea autentică între platforme și jurnalism este dificil de identificat, a punctat Courtney C. Radsch, directoarea Centrului pentru Media și Guvernanță Digitală, cu sediul în SUA: „Suntem parteneri atunci când curățăm mizeria și dezinformarea care se răspândesc online?”. Radsch a subliniat cum modelele lingvistice mari, sau sistemele de inteligență artificială, sunt frecvent instruite pe conținut jurnalistic și, de obicei, fără a se plăti nicio compensație pentru utilizarea acelui conținut:„Jurnaliștii joacă un rol crucial în această instruire, deoarece informațiile pe care le furnizează sunt cele care mențin inteligența artificială ancorată în fapte și realitate. Inteligența artificială are nevoie de noi mai mult decât avem nevoie de ea”.

Pe de altă parte, Cyriac Roeding, antreprenor și investitor din Silicon Valley, a cerut o schimbare de perspectivă: „Cred că este momentul să renunțăm la acest argument standard al Big Tech împotriva jurnaliștilor. Instituțiile media însele ar trebui să inoveze și să dezvolte noi modele de afaceri, să avanseze cu modele bazate pe abonamente plătite și să valorifice noile tehnologii”. Dar acest lucru nu funcționează peste tot, a atras atenția Marcela Duarte, directoarea de inovație la Aos Fatos, o firmă braziliană de verificare a faptelor, cu o vastă experiență: „Paywall-urile sunt nerealiste în țări precum Brazilia, deoarece mulți oameni pur și simplu nu și le pot permite. Jurnalismul ar trebui să se desfășoare acolo unde este publicul său – și adesea acesta este de fapt pe platforme precum Facebook și Instagram, de la Meta, sau YouTube, de la Alphabet. Modelul de abonament al New York Times nu este neapărat transferabil în fiecare țară”.


Cine răspunde pentru daune?

Prezentatorul de televiziune german Eckart von Hirschhausen, care este și medic, a vorbit despre repercusiunile în viața reală ale dominației Big Tech asupra surselor de informare. „Există oameni care mor acum de rujeolă din cauza dezinformării… deci aceasta nu este doar o dezbatere despre relații. Este într-adevăr o chestiune de viață și de moarte”. Von Hirschhausen ar dori să vadă platformele administrate de Big Tech „trase la răspundere pentru daunele pe care le produc, precum și o rețea europeană ghidată de valori, nu de profituri și minciuni”, a susținut Hirschhausen, potrivit dw.com.

În cadrul forumului, participanții au discutat, de asemenea, noi modalități de a consolida rolul important al jurnalismului în democrație. „Libertatea presei și libertatea de exprimare nu sunt un lux, sunt indispensabile pentru democrație, pentru securitate și pentru societățile libere”, a declarat directoarea DW, Barbara Massing.

Foto: YouTube

Istoria jurnalismului românesc este strâns legată de procesul de modernizare politică, culturală și națională a societății românești din secolul al XIX-lea. În spațiile istorice românești – Moldova, Muntenia, Transilvania și Dobrogea – presa a apărut în contexte politice diferite, fapt care a influențat profilul primilor gazetari și rolul lor în societate. Înainte de profesionalizarea propriu-zisă a meseriei de jurnalist, activitatea publicistică era desfășurată de cărturari, profesori, oameni politici, clerici sau scriitori, care vedeau în gazetă un instrument de educație națională și de formare a opiniei publice.

Primele generații de ziariști români au avut o misiune dublă: informarea publicului și afirmarea identității culturale românești. În acest sens, Gheorghe Asachi în Moldova, Ion Heliade Rădulescu în Muntenia, George Barițiu în Transilvania și Ioan N. Roman în Dobrogea sunt considerați personalități fondatoare ale jurnalismului regional românesc.

În Moldova, începuturile presei moderne sunt legate de personalitatea enciclopedică a lui Gheorghe Asachi (1788–1869), considerat întemeietorul jurnalismului moldovenesc. La 1 iunie 1829, el a fondat la Iași ziarul Albina Românească, prima publicație periodică în limba română din Moldova. Ziarul avea un caracter politico-literar și urmărea să informeze publicul asupra evenimentelor interne și externe, să popularizeze cultura românească și să contribuie la dezvoltarea limbii literare.

Activitatea lui Asachi depășea însă simpla redactare a unui ziar. El a organizat tipografii, a încurajat traducerile din presa europeană și a contribuit la formarea unei adevărate culturi a lecturii periodice. Prin Albina Românească, Moldova intra în circuitul european al informației și al dezbaterii publice.

Asachi poate fi considerat primul ziarist profesionist al Moldovei deoarece și-a consacrat o parte semnificativă a activității organizării, redactării și conducerii unei publicații periodice pe termen lung, transformând gazetăria într-o activitate constantă și instituționalizată.

În Muntenia, figura centrală a începuturilor presei este Ion Heliade Rădulescu (1802–1872). La București, în anul 1829, el a fondat Curierul Românesc, primul ziar românesc cu apariție regulată din Țara Românească. Apariția publicației coincide cu cea a Albinei Românești, cele două ziare devenind pilonii presei românești moderne.

Heliade Rădulescu a înțeles rolul presei ca instrument de educare și modernizare a societății. Celebrul său îndemn „Scrieți, băieți, numai scrieți!” reflectă convingerea că dezvoltarea unei literaturi și a unei prese naționale constituie condiții esențiale ale progresului cultural.

Prin articolele sale, Heliade a abordat probleme de limbă, educație, economie și administrație, promovând ideile iluministe și reformatoare. Totodată, el a creat un model de gazetar implicat civic și politic, care avea să influențeze generațiile următoare de publiciști români.

În istoria jurnalismului românesc, Ion Heliade Rădulescu este considerat primul mare profesionist al presei muntene și unul dintre fondatorii presei naționale românești.

În Transilvania, dezvoltarea presei românești s-a produs în condițiile dominației habsburgice și ale luptei pentru drepturile politice și culturale ale românilor. Figura centrală a acestei mișcări este George Barițiu (1812–1893).

La 12 martie 1838, Barițiu a fondat la Brașov Gazeta de Transilvania, primul ziar politic românesc din Transilvania. Publicația a devenit rapid principalul organ de exprimare al românilor ardeleni și un instrument fundamental în afirmarea conștiinței naționale.

Barițiu nu a fost doar redactor și editor, ci și un excelent analist politic. Articolele sale urmăreau evoluțiile din Imperiul Habsburgic și din Principatele Române, pledând pentru emanciparea românilor și pentru unitatea culturală a tuturor provinciilor românești.

În timpul Revoluției de la 1848, Gazeta de Transilvania a devenit una dintre cele mai importante tribune politice românești. Activitatea lui Barițiu ilustrează trecerea de la gazetăria culturală la jurnalismul politic modern, motiv pentru care el este considerat întemeietorul presei profesioniste din Transilvania.

Spre deosebire de Moldova, Muntenia și Transilvania, Dobrogea a cunoscut o dezvoltare mai târzie a presei românești, determinată de integrarea provinciei în statul român după 1878.

Printre pionierii gazetăriei dobrogene se remarcă Ioan N. Roman (1866–1931), avocat, publicist și om politic. El a fondat și susținut numeroase publicații locale la Constanța și a promovat integrarea Dobrogei în viața culturală și politică a României moderne.

Prin activitatea sa publicistică, Ioan N. Roman a contribuit la formarea unei opinii publice regionale și la consolidarea identității românești într-o provincie caracterizată prin diversitate etnică și culturală. El este considerat unul dintre primii ziariști profesioniști ai Dobrogei și întemeietor al publicisticii moderne dobrogene.

Alături de acesta trebuie menționați Grigore Dănescu și alți colaboratori ai presei constănțene de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care au contribuit la dezvoltarea instituțiilor jurnalistice regionale.

Analiza activității lui Gheorghe Asachi, Ion Heliade Rădulescu, George Barițiu și Ioan N. Roman permite identificarea unor trăsături comune: Formație enciclopedică – toți proveneau din elita intelectuală a vremii. Misiune educativă – presa era percepută ca instrument de iluminare a publicului. Angajament național – ziarele promovau limba și cultura română. Spirit civic – gazetarii participau activ la viața politică și socială. Activitate instituțională – au fondat redacții, tipografii și rețele de colaboratori.

Acești pionieri au creat bazele profesiei de jurnalist într-o epocă în care presa era încă la începuturile sale și au impus modele de conduită profesională care au influențat evoluția jurnalismului românesc până în secolul XX.

Primii ziariști profesioniști din provinciile istorice românești au fost mai mult decât simpli redactori de ziare. Ei au fost constructori de instituții, promotori ai culturii și agenți ai modernizării sociale. Gheorghe Asachi în Moldova, Ion Heliade Rădulescu în Muntenia, George Barițiu în Transilvania și Ioan N. Roman în Dobrogea au pus bazele jurnalismului românesc modern și au transformat presa într-un factor esențial al afirmării identității naționale.

Opera lor demonstrează că presa românească s-a născut în strânsă legătură cu idealurile culturale și politice ale epocii moderne, devenind unul dintre principalele instrumente de formare a conștiinței publice românești.

Bibliografie selectivă

Asachi, Gheorghe, Albina Românească, Iași, 1829–1850.

Barițiu, George, Părți alese din istoria Transilvaniei, Sibiu, 1889.

Cândea, Virgil, Istoria jurnalismului din România, București, Editura Academiei.

Marinescu, Valentina, Istoria presei românești, București, 2010.

Popescu, Cristian Florin, Istoria jurnalismului din România în date, București, 2012.

Radu, Raluca, Jurnalism românesc. Evoluții istorice, București, 2015.

Stan, Constantin, Istoria presei românești, București, 2004.

Barițiu, George, Gazeta de Transilvania, colecțiile 1838–1893.

Heliade Rădulescu, Ion, Curierul Românesc, colecțiile 1829–1848.

Roman, Ioan N., Scrieri politice și publicistice, Constanța, ediții postume.

Darabană, Diana, „Incursiuni la originea publicisticii românești: Gh. Asachi și B.P. Hasdeu”, în Philologica Jassyensia, IX, nr. 2, 2013.

Foto: pixabay.com

• 3 iulie 1771, 4 iulie 1776

În sud-vestul României, la poalele munților Semenic, înconjurată de dealuri împădurite, trăiește Reșița. Bătrâna doamnă a industriei are certificat de naștere 3 iulie 1771, atunci cînd, din ordinul administrației Curții Imperiale Habsburgice de la Viena din timpul împărătesei Maria Tereza, s-au aprins cele două furnale Josephus și Franciscus. Astfel, Reșița- proiect industrial imperial planificat la Viena- devine realitate, trecerea de la o economie locală la industrie grea planificată fiind începutul dezvoltării celui mai vechi centru metalurgic din România și a unuia dintre cele mai vechi din Europa Centrală. Dacă în 1717 ,,Retziza” apare în conscripțiile austriece cu 62 de gospodării, în perioada 1776-1787 are loc colonizarea zonei cu familii de muncitori germani din Austria și din regiunea Rinului care contribuie activ, alături de muncitori români, la dezvoltarea industriei și a orașului. În anul 1855 Uzinele intră sub administrarea St.E.G., momentul generând o modernizare accelerată. 1872 este anul în care la Reșița se construiește prima locomotivă cu abur din actualul teritoriu al României- simbol al industriei locale. 1925 aduce Reșiței statutul de oraș fiindu-i recunoscut rolul său industrial major. 1948 naționalizarea uzinelor după instaurarea regimului comunist aduce industria grea în rolul principal de motor economic al orașului iar Reșița devine municipiu și reședință a județului Caraș- Severin.

Dezvoltarea Reșiței după 1771 a atras populații din varii regiuni ale Imperiului Habsburgic. Specialiștii în metalurgie și minerit, inginerii, tehnicienii, funcționarii, muncitorii calificați și necalifica au transformat mica așezare într-o societate urbană modernă, diversă din punct de vedere social, etnic, religios și cultural, cu școli, spitale, lăcașuri de cult, asociații profesionale, servicii sociale, societăți sportive și culturale. Uzinele Reșița au fost principalul factor de dezvoltare până la sfîrșit de scol XX.

În secolele XVIII-XIX, administrația Imperială colonizează Banatul cu populații din diverse regiuni ale Imperiului. Aici este creat un model de conviețuire specific Banatului, bazat pe colaborare și respect reciproc între români, germani, maghiari, cehi, slovaci, croați, sârbi, everei, țigani, francezi, ucraineni și alte grupuri mai mici. Pluralitatea etnică a generat o diversitate religioasă: ortodocși romîni, ortodocși sârbi, romano- catolici, greco-catolici, reformați, evanghelici (luterani), comunitatea mozaică, neoprotestanți, iar lăcașurile de cult sunt repere importante ale patrimoniului material local.

Dintre personalitățile care au amprentat adânc Reșița se numără, fără dubii, Maria Tereza- sub domnia Sa au fost înființate furnalele din 1771, Max Auschnitt, John Haswell, Nicolae Malaxa, Mihail Rădulescu, Alexandru Popp, administratorii și inginerii camerali ai Banatului habsburgic- organizatori ai exploatărilor miniere și metalurgice, generațiile de furnaliști, ingineri, tehnicieni, metalurgiști care au construit renumele Reșiței și au transformat un mic sat din Banatul de Munte într-unul dintre cele mai importante centre industriale din Europa Centrală.

Viața bogată a Reșiței este legată de nume cu rezonanță în cultură, artă, știință și sport: Eftimie Murgu, Traian Lalescu, Andrei Șaguna, Ioan Popasu, Sabin Pautza, Ion Românu, Walterr Mihail Klepper, Doru Popovici, Ion Stendl, Mircea Martin, Teodora Moisescu-Stendl, Dan D. Farcaș, Ștefan Harnad, Alexander Tietz, Corneliu Diaconovici, Octavian Doclin, Ioan Chichere, Jan Cornelius, Ada D. Cruceanu, Gheorghe Jurma, Costel Stancu, Cristian Chivu, Francisc Vaștag, Ioan Schuster, Luminița Dobrescu, Werner Stöckl, Florin Pera, Marius Țeicu, Stela Enache– sunt nume legate indisolubil de Reșița.

Reșița păstrează, conservă, promovează caracterul său multicultural și patrimoniul local prin evenimente culturale, colaborări interetnice, proiecte de restaurare a patrimoniului industrial, festivaluri, competiții scolare, sportive, culturale, lansări de carte, expoziții.

Identitatea orașului de pe Bârzava este construită pe trei piloni: idustrie, multiculturalitate și toleranță confesională, elemente care definesc Reșița de 255 de ani.

La 3 iulie 2026, Reșița celebrează 255 de ani de industrie industrială și, implicit, de istorie modernă. La 4 iulie 2026, Statele Unite ale Americii marchează 250 de ani de când Cel De-al Doilea Congres Continental a adoptat Declarația de Independență, moment istoric în care cele 13 colonii americane s-au separat, oficial, de Regatul Marii Britanii. Evenimentul a pus bazele națiunii americane și a devenit Ziua Independenței/Independence Day.

LA MULȚI ANI, REȘIȚA! LA MULȚI ANI, SUA!

Între cele două repere istorice sunt 5 ani și 1 zi diferență. Concluzia logică: industria reșițeană – implicit cea românească – este mai veche decât a SUA. Ceea ce ar trebui să ne dea un fior de mândrie.

Bunicii – model al demnității și omeniei

(Concurs județean de creație literară. Lucrările sunt comentate de prof. Napeu-Daha Maria Delia)

 

Primele lecții despre lume nu sunt primite din cărți, ci din relațiile care ne oferă siguranță, acceptare și continuitate afectivă. În lucrarea Păstrează-ți copiii aproape, Gabor Matẻ evidențiază, prin prisma teoriei atașamentului, că dezvoltarea armonioasă a copilului depinde de prezența unor adulți disponibili emoțional, capabili să-i ofere sentimentul de apartenență. În multe familii, bunicii împlinesc tocmai această funcție esențială: prin răbdare, discreție și iubire necondiționată, ei devin adevărate modele de demnitate și de omenie, repere morale care însoțesc formarea identității generațiilor mai tinere.

Liceană la Colegiul Pedagogic „Regina Maria” din Deva, Varsanyi Victoria Amalia (foto 2) a înțeles că bunica, Varsanyi Dora (foto 3), este cea care a avut un aport considerabil în formarea identității sale prin insuflarea unor valori neprețuite și a unor tradiții, precum savuroasa gastronomie maghiară. Timpul de calitate este probabil cel mai de preț dar al bunicilor, iar doamna Varsanyi a împărtășit momente de neuitat cu nepoata sa. Serile de rummy, de puzzle, de seriale au devenit un ritual între generații, un refugiu al tinereții în acalmia și răbdarea senectuții. În semn de mulțumire, nepoata promite să transmită numele bunicii sale unei posibile fiice.

Pentru Spoială Corina Ioana (foto 4), elevă la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Hunedoara, bunicul este un model pentru nepoți. Cu inteligență și sensibilitate reflexivă, adolescenta din clasa a VIII-a observă implicarea afectivă, psihologică și axiologică a bunicilor în viața celor mai tineri care îi înconjoară. Indiferent de situație, demnitatea i-a caracterizat bunicul Corinei. Astfel, domnul Bărănescu Ioan (foto 5) devine o lecție vie prin aplicarea exemplului personal.

Când pleacă dintre noi, bunicii nu lasă doar valori durabile, ci și dorul pentru felul în care numai ei știu să iubească. Ciobanu Maria (foto 6), elevă la Colegiul Național „Decebal” din Deva, își aduce aminte cu nostalgie de iubirea necondiționată a bunicului Sabin Benea (foto 7), dar și de povețele pline de înțelepciune și căldură. Cuvintele lui și demnitatea parcursului său în viață rămân binecuvântări pentru urmași.

Elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Sarmizegetusa, Vlad Gabriela (foto 8) scrie cu simplitate și claritate despre relația sa cu bunica Bogdan Arviga (foto 9). Micile detalii ale vieții sunt cele care creează legături puternice între oameni. Astfel, bunica își întâmpină zilnic nepoata când vine de la școală și participă împreună la activitățile gospodăriei. Totodată, rochițele tricotate și mâncărurile gustoase sunt alte modalități ale bunicii de a-și exprima dragostea, iar recunoștința nepoatei nu întârzie să se manifeste.

Timpul magic petrecut cu bunicii i se dezvăluie și elevei Bernat Miriam Naomi (foto 10) de la Școala Gimnazială Râu de Mori. Răsfățul bunicii Bernat Mărioara (foto 11) nu este o dovadă a iresponsabilității, ci o lecție a felului în care se pot clădi mici complicități între bunici și nepoți, sănătoase pentru asigurarea atașamentului. Acesta este unul dintre cele mai puternice răspunsuri la întrebarea de ce sunt așa de iubiți bunicii. Tot ei sunt cei care deschid un portal spre o lume tot mai diferită de cea a noilor generații. Jocurile vechi și libertatea lipsită de tehnologie devin povești palpitante, dar și o alternativă captivantă pentru copiii de azi.

Importanța poveștilor bunicii Pribac Liliana (foto 12) se liricizează pentru Șincovici Antonia (foto 13), elevă la Școala Gimnazială Băcia. Oda dedicată bunicii dezvăluie multă sensibilitate poetică, dar și o imagine luminoasă a femeii care se îngrijește de nepoată asemenea unei zâne. Lumina ei este lunară, cea care păstrează misterul în termeni blagieni și capătă proporții mitice.

Descrierea pe care i-o face Groza Tania (foto 14), elevă la Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” din Brad, bunicii Suciu Maria (foto 15) este una emoționantă. Frumusețea interioară a bunicii se reflectă pe chipul acesteia, dar și în atitudinea calmă, iubitoare și iertătoare care se revarsă asupra nepoatei ori de câte ori au ocazia de a petrece timpul împreună. Distanța fizică ce le separă dispare însă în amintirea fetei pentru care bunica este mereu prezentă.

Birescu Gogâță David Petru (foto 16) este elev la Școala Primară Mărtinești. Mia Birescu (foto 17), bunica acestuia, este prezentată la superlativ de către nepotul iubitor. Răbdarea, iubirea și sfaturile înțelepte fac parte din recuzita bunicii implicate în dezvoltarea emoțională armonioasă a nepotului său. Cei doi petrec timp de calitate împreună, chiar și atunci când oboseala pare să răzbească. Tocmai de aceea David își dă seama cât de mare este dragostea bunicii sale.

Denis Pavel (foto 18), elev al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Hunedoara, observă rolul fundamental pe care îl au bunicii în familia extinsă, manifestându-se ca un liant între generații. Prin grija bunicului Pavel Constantin (foto 19), nepoții învață ce înseamnă respectul, bunătatea și devotamentul față de familie. Tradițiile și o lume spectaculoasă a trecutului se păstrează în relatările bunicului despre copilărie, iar cei care îl ascultă dobândesc valori esențiale, dar și amintiri de neuitat.

Ceuță Minerva (foto 20), bunica lui Popescu Casian (foto 21), elev la Liceul „Profesor Bora Tit Liviu” din Baru, are chip de poveste. Hărnicia bunicii pare proverbială, nepotul observând energia de care dispune persoana cea mai dragă și mai înțelegătoare din viața sa, indiferent de vârstă și de micile probleme de sănătate. Bunica este și o prietenă adevărată pentru Casian, contribuind cu sfaturi înțelepte la maturizarea băiatului. Ca mulți alți nepoți și el dorește ca bunica să fie nemuritoare.

Pentru Dario Ionescu-Gruia (foto 22), elev al Școlii Gimnaziale Bretea Română, bunica Letiția Ionescu-Gruia (foto 23) este un tezaut viu. Cunoscătoare a tradițiilor și a obiceiurilor din Țara Hațegului, satul Vâlcele, transmite mai departe nepotului ceea ce a dobândit de la strămoși. Dario este martor al patrimoniului local prin intermediul bunicii care îl implică la pregătirea bucatelor tradiționale și îi face cunoscute cântecele populare. Astfel, identitatea locală este asimilată de noile generații, având șansa de a se descoperi și posterității.

Asemenea personajelor înțelepte din basme, responsabile pentru evoluția eroilor, bunica David Anica (foto 24) este călăuza Ioanei David (foto 25) de la Școala Gimnazială Bănița. Calitățile bunicii sunt prețioase pentru tânăra nepoată mereu deschisă povețelor sale. Ioana învață de la bunica sa cum să își dezvolte latura decizională și cât de importantă este încrederea în sine pentru a răzbi în viață. Pe lângă împărtășirea unor valori esențiale, bunica aduce acea notă magică în viața nepoatei și prin dragostea pentru deliciile culinare.

Bunicii nu oferă doar sprijin și afecțiune, ci transmit, prin exemplul vieții lor, un mod demn și profund omenesc de a fi în lume. Într-o societate grăbită, în care relațiile autentice sunt adesea puse la încercare, prezența lor rămâne un reper al continuității, al răbdării și al iubirii necondiționate. Mărturiile acestor copii și adolescenți arată că adevărata moștenire lăsată de bunici nu constă în bunuri materiale, ci în valorile pe care le cultivă zi de zi: respectul, bunătatea, responsabilitatea și sentimentul apartenenței. Prin ei, fiecare generație învață că demnitatea se trăiește în gesturi simple, iar omenia se păstrează vie atât timp cât există oameni dispuși să dăruiască din timpul, înțelepciunea și dragostea lor fără a cere nimic în schimb.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

În data de 3 iulie se sărbătoresc 255 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.

Acum 6 ani am primit din partea arhivistului Diecezei Romano-Catolice Timișoara, dr. Claudiu Sergiu Călin, copia înregistrării în matricolă a sfințirii celor două cuptoare. Înregistrarea se găsește la: „Matricula Baptisatorum, Copulatorum, Defunctorum 1758-1773 [et Conversorum, cum Status Animarum et informationes historicae] Paroeciae Karassova” (pagină nenumerotată, spre finalul volumului).

Textul în original în latină și traducerea în limba română și germană:

Annô ut Supra [1771] die 3ia Julÿ primavice benedictae sunt Cæ[sare]o Regiæae ustrinæ seu Hochöfen in Neo-erecto loco Montano Reschiza dicto per me Patrem Michaëlem Grosdich Administratorem Parochiæ Carashoviensis

(În anul de mai sus [1771], ziua 3-a a lui iulie, au fost binecuvântate cuptoarele cezaro-crăiești sau Hochöfen în nou întemeiatul loc montan Reșița [binecuvântare] rostită de mine Pater [=preot-călugăr] Michaël Grosdich, administrator parohial [=paroh] de Carașova)

(Im oben angegebenem Jahr [1771], am 3. Juli wurden die Kaiserlich-Königlichen Hochöfen im neu-gegründeten Montanistischen [Berg-] Ort Reschitza von mir Pater Michaël Grosdich Pfarradministrator in Karaschowa gesegnet).

Pentru a marca evenimentul, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița editează și anul acesta un plic filatelic ocazional. De asemenea, s-a realizat o ștampilă ocazională, aprobată de Federația Filatelică Română și de POȘTA ROMÂNĂ. Întreaga corespondență care pleacă în data de 3 iulie de la Oficiul Poștal Reșița 1, este obliterată cu aceasta.

La mulți ani, Reșița 255 și oamenilor Reșiței!

 

 

Erwin Josef Țigla