Tudor Deaconu: un om, o istorie, o generație

gugulanu

Biblioteca germană Alexander Tietz din Reșița a găzduit ieri o nouă masă rotundă în cadrul seriei de conferințe din ciclul Reșița 255/100 – Oameni – Locuri – Fapte. E vorba de 255 de ani de industrie la Reșița și de împlinirea a 100 de ani de când localitatea a primit statutul de „comună urbană“, sinonim orașului de astăzi.

Invitatul serii a fost Tudor Deaconu, profesor de matematică și fost director al casei Corpului Didactic din orașul de la poale de Semenic. Timp de aproximativ 70 de minute, domnia sa a trecut (foarte pe scurt) în revistă etapele vieții, locurile din Banat care l-au marcat, oamenii care i-au influențat destinul profesional, viața și cariera.

O enciclopedie ambulantă, o memorie perfectă; un magnet pentru personalitățile care i-au intersectat viața. A rememorat oameni, locuri, fapte, întâmplări. A vorbit de elevii cărora le-a fost dascăl, despre destinele acestora; a amintit zeci de personalități bănățene care, în decursul timpului l-au marcat și l-au făcut OMUL care este astăzi.

A vorbit și despre sistemul educațional actual, despre vina noastră a tuturor pentru scăderea dramatică a valorii școlii românești, despre influențele nefaste ale internetului și lipsa de educație a copiilor (în special a celor tineri) în folosirea acestuia.

Un OM dedicat profesiei de dascăl, o personalitate a Banatului (cetățean de onoare al județului Caraș-Severin), o inimă de român care face și acum, tot ce-i stă în putință pentru școala românească, pentru educația generațiilor viitore. Respect!

Gugulanu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.