In memoriam col. (r) ing. Pavel Brebu

Unul dintre cei mai apreciați și activi membri ale asociațiilor noastre, colonelul în rezervă și inginerul Pavel Brebu a părăsit, prea devreme pentru noi, după o grea suferință, această lume în data de 7 august 2026, la doar câteva zile de când și-a sărbătorit ziua de naștere… Sâmbăta trecută, pe 1 august, îi mai transmiteam telefonic de la sărbătoarea noastră de vară din curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” prin cânt și glas un sincer La mulți ani, la împlinirea celor 72 ani de viață. Dar nu a mai fost așa, bunul Păstor l-a luat în împărăția Sa…

Pavel Brebu a fost printre creatorii unei a doua nașteri a satului Ilidia din Banatul Montan. Întreaga sa pasiune și putem spune, dăruire din plin a acordat-o acestei localități natale, ridicându-i un monument cultural pentru eternitate, aparițiile editoriale, semnate de el sau în calitate de coautor stau dovada de neprețuit în acest sens. Publicații ca „Ilidia: Monografie” (Editura „CosmopolitanArt”, Timișoara, ediția I – 2013, ediția a II-a – 2015, ambele documentate alături de prof. Elena Cozâltea / alături de care a realizat multe lucru frumoase, nemuritoare), „Portul popular în Ilidia“ (Editura „Arcana“ Timișoara, 2021), „Militarii din Ilidia în cele două conflagrații mondiale“ (Editura „Eurostampa“ Timișoara, 2024), „Pandemiile din secolul XX în localitatea Ilidia (1913; 1918; 1931 – 1935)“ (Editura „Eurostampa“ Timișoara, 2024) sunt exemple elocvente în acest sens, ca de altfel, și repunerea în valoare prin reeditare a unor volume despre Ilidia și Valea Carașului, semnate Iosif Stănilă, precum și organizarea manifestărilor prilejuite de aniversarea în anul 2023 a 800 de ani de la prima atestare documentară a satului Ilidia, al cărui suflet a fost.

Și nu am voie să uit de ultima sa activitate editorială la care lucra, dar nu a mai putut să vadă apariția ei, o carte dedicată deportărilor în Bărăgan, care urma să apară în acest an, la împlinirea celor 75 de ani de la debutul acestui tragic eveniment al sud-vestului României.

Totodată, implicarea civică a sa în calitate de membru al Consiliului Local al comunei Ciclova Română, comună de care aparține administrativ satul Ilidia, el făcând parte din acesta în mandatele 2020 – 2024 și în acesta din urmă, din 2024 până în prezent, a stat drept dovadă de netăgăduit pentru efortul său de a revitaliza satul. Morile satului, locul de joacă, implicarea sa în înfrumusețarea Ilidiei, toate sunt, pe lângă multe altele, exemple în acest sens…

Pavel Brebu a fost absolvent al Politehnicii Timișoara și a Institutului de Artilerie „Ioan Vodă” din Sibiu. Pavel Brebu a fost de asemenea cadru didactic asociat în cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.

Prin funcția pe care a avut-o din punct de vedere militar, dar și prin cea de inginer, a contribuit masiv la trasarea și retrasarea a unei părți a granițelor României de astăzi. Calitatea sa de expert în topografie militară, geodezie, sisteme de poziționare globală, cadastru funciar și specialist în cartografierea și istoricul frontierelor de stat ale României din zona de vest și sud-vest l-a favorizat să scrie mai multe cărți despre această activitate, fiind autor sau coautor a mai multor volume în domeniu. Iată o parte din acestea, lista exactă fiind mult mai mare: „Ghid pentru lucrările de cadastru funciar” (coautor, Editura „Eurobit” Timișoara, 2002), „Sistem de poziționare geodezic” (Editura „Politehnica” Timișoara, 2004), „Frontiera României cu Ungaria, Serbia și Muntenegru / vol. I” (coautor, Editura „Solness” Timișoara, 2004), „Frontiera României cu Serbia și Muntenegru. Zona județului Caras-Severin / vol. II (coautor, 2005), „Frontiera României cu Serbia și Ungaria. Zona județului Timiș / vol. I” (coautor, Editura „Eurobit” Timișoara, 2010), „Frontiera României cu Serbia și Muntenegru. Zona județului Timiș / vol. I” (coautor, Editura „Eurobit” Timișoara, 2010), „Frontiera României cu Ungaria. Zona județului Arad” (coautor, Editura „Eurostampa” Timișoara, 2011), „Frontiera României cu Serbia: zona județului Caraș-Severin” (Editura „Eurostampa” Timișoara, 2019), „Frontiera României cu Serbia și Ungaria. Zona județului Timiș” (Editura „Eurostampa” Timișoara, 2021), „Din amintirile unui topograf” (Editura „Eurostampa” Timișoara, ediția a II-a, 2023). Cariera sa s-a desfășurat în cadrul structurilor Ministerului Apărării Naționale / Grăniceri / Forțe Terestre, unde a atins gradul de colonel, activând în special pe componenta tehnică și de monitorizare a teritoriului.

Pentru noi și organizațiile noastre, Pavel Brebu a fost un colaborator statornic, care a adus nu de puține ori plusvaloare întâlnirilor noastre… Să ne amintim aici de prezentările sale de carte la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, la coorganizarea unor evenimente editoriale și culturale la Ilidia sa de suflet și la Timișoara, unde am putut fi prezenți și moderatori, la excursiile documentare organizate de noi în țară, în Serbia și Ungaria, și nu în ultimul rând, în calitate de membru activ în cadrul Formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” din Reșița.

Toate acestea și multe altele pe care nu le-am cuprins în aceste rânduri au reprezentat angajamentul său pentru muncă și facere, pentru bine și posteritate… Omul, autorul, activul Pavel Brebu va rămâne în amintirea multora dintre semenii săi, a tuturor acelora care l-au cunoscut și apreciat, întreaga sa activitate dăinuind în conștiința și istoria recentă a Banatului Montan.

Transmitem pe această cale sincere condoleanțe familiei sale, Ninei Cozâltea și tuturor acelora pentru care Pavel Brebu a însemnat mult!

Dragă Pavel, îți mulțumim pentru tot și pentru toate și ne rugăm la Bunul Păstor să te odihnească în Pacea Sa!

 

Trist la această mare pierdere,

Erwin Josef Țigla

 

Reșița, la 7 august 2026

Lasă un răspuns