
(dialog cu medicul primar urolog TOMUȚA IONUȚ ANDREI – Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca)
– Pentru început, punctați-ne cele mai semnificative date biografice.
– Mă numesc Tomuța Ionuț Andrei, 36 ani, născut în 1990, județul Alba, oraș Abrud. Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea, ulterior am urmat perioada de rezidențiat în cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, unde îmi desfășor activitatea și în momentul de față.
– De ce urolog și nu altă specialitate?
– Am ales urologia printr-o conjunctură favorită din timpul facultății. Oscilam între ortopedie și urologie, dar practica de vară obligatorie din timpul facultății am făcut-o pe secția de Urologie de unde și alegerea pe care nu o regret. În momentul de față Urologia este ramura medico-chirurgicală extrem de complexă datorită prezenței de patologii oncologice (ne referim la cancer) cât și non oncologice (litiaza, malformații, infecții) și din acest punct de vedere este și ramura cea mai minim invazivă cu dezvoltare accelerată a instrumentelor chirurgicale și în același timp a tehnicilor chirurgicale minim invazive și moderne.
– Prin efort și muncă v-ați format o oază de profesionalism. Cum comentați?
– Din punctul meu de vedere medicina, medicii în principiu – rezidenți, specialiști, primari – nu au un program fix, în schimb au nevoie de organizare, seriozitate, devotament și implicare. În 2026 nu se mai poate spune că medicul urolog are program fix (8-14) pentru că lumea medicală este într-o continuă schimbare și dacă îți dorești să faci parte din elita medicală trebuie să ții pasul cu informația medicală și tehnologică care te înconjoară și în plus trebuie să ții legătura în permanență cu pacientul. Nu actul operator în sine definește statutul de medic, ci și managementul pre și post operator. Cu cât suntem mai atenți, mai concentrați, cu atât reușita este mai mare și mai frumoasă.
– De ce credeți că vă apreciază pacienții?
– Greu să vă răspund. În principiu încerc să le câștig încrederea, nu renunț în a alege cele mai bune metode de tratament și cel mai mult încerc să le ascult povestea. Fiecare pacient, chiar dacă este o boală comună, un caz comun, frecvent, are o poveste particulară, specială pentru el și consideră că problema lui este cea mai importantă. Lucru adevărat. Dar încerc să am o discuție sinceră, deschisă și să explic pacientului toate alternativele terapeutice cu avantajele și dezavantajele/complicațiile lor.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră, pacientul?
– Pacientul în urologie este elementul principal, elementul de legătură dintre ceea ce știm și ceea ce facem, cu particularități, cu complicații și mai ales cu un mister particular. Îmi place să spun că în momentul de față avem bolnavi și nu boli, deoarece problemele urologice se manifestă diferit la fiecare pacient, deși diagnosticul este același. Responsabilitatea față de încrederea pacientului în actul medical, fie că este chirurgical, fie că este medicamentos, trebuie să fie 100%, să ne asumăm complicațiile posibile, să știm să le gestionăm și cred că cel mai important în momentul de față este să încercăm să fim umili, să nu exagerăm în laude, încă mai aud colegi care spun „noroc că ai venit la mine că doar eu te pot opera”. Trebuie să respectăm pacientul, colegul și spitalul.
– Ce simțiți și gândiți când aveți bisturiul în mână, înainte de a începe o intervenție chirurgicală?
– Este momentul preferat din cariera de urolog. Momentul în care simt o deplină relaxare, liniște și încredere în forțele proprii și ale echipei chirurgicale. Dacă se ajunge în situația operatorie înseamnă că pacientul are nevoie de ajutor și simt o plăcere și responsabilitate, faptul că pacientul a ales să fiu eu operatorul principal. În același timp știu că trebuie să fac totul cu calm, cu precizie și să fiu pregătit pentru orice ar putea apărea intraoperator.
– Ce trăsături vă caracterizează personalitatea, profesionalismul?
– Promptitudinea, seriozitatea și devotamentul. Consider că sunt aproape de pacient, îi ascult nevoile și încerc să-l înțeleg și mai ales să luăm decizii corecte împreună în funcție de simptomatologie, afecțiuni.
– Vorbiți-ne pe scurt de o întâmplare inedită în relația cu pacienții.
– Îmi aduc aminte de o tânără pacientă, întâmplător medic și ea, pe care am întâlnit-o printr-o colegă de facultate. Pacinta fusese diagnosticată cu un cancer de col uterin, operată, cu complicații postoperatorii destul de grave astfel încât a rămas cu colostomie (punga pentru materii fecale). Povestea nu s-a oprit aici, cancerul de col uterin a avut nevoie și de tratament oncologic suplimentar (radioterapie și chimioterapie). De aici a apărut și problema urologică, în sensul în care a dezvoltat o obstrucție pe ureterul drept (ureterohidronefroza), în sensul în care nu putea elimina urina natural și astfel avea nevoie de tratament chirurgical. Fiind cadru medical, pacienta s-a interesat, a citit, a cerut multiple păreri însă toți colegii i-au recomandat montarea unui tub de nefrostomie dreaptă (tub pus prin piele până în rinichi) procedură pe care pacienta a refuzat-o deoarece era total incomodă viața și cu punga pentru materii fecale și cu tub pentru urină. Țin minte când am intrat în salonul ei înainte de procedura propusă, i-am spus că o să încerc, că nu promit nimic. Din fericire am reușit să îi montez un tub „double J’’ cu evoluție favorabilă. Ulterior am legat o relație de prietenie.
– Care vă sunt momentele hotărâtoare în tratamentul pacientului?
– În momentul de față putem spune că tratamentul urologic are 2 părți mari: partea oncologică și partea non-oncologică. Când vorbim de un pacient oncologic, de cele mai multe ori se alege alternativa chirurgicală cu tehnici minim invazive pentru recuperare cât mai precoce. Dacă ne referim la partea non-oncologică, aici putem adapta tratamentul în funcție de nevoile, de simptomatologia și mai ales de alegerea pacientului. Putem opta pentru tratament medicamentos de scurtă sau lungă durată sau putem alege tratament chirurgical.
– Sunteți mulțumit de propriul destin profesional?
– În momentul de față pot spune că sunt mulțumit. Reușesc să fac ceea ce mi-am dorit, să operez întreaga patologie urologică prezentă și reușesc să fac inclusiv transplant renal, lucru incredibil din punct de vedere emoțional, chiurgical și mai ales satisfacător.
– Legea compensației vă ajută la ceva?
– Din păcate, remunerația medicală în momentul de față este foarte intens dezbătută. Nu cred că suntem remunerați după cum ar trebui, dar este o părere personală. Consider că ar fi mult mai fezabilă plata pe criterii de performanță medicală și chirurgicală, însă este doar o părere personală.
– Cât despre o continuă pregătire profesională, ce ne puteți zice?
– Tot timpul un medic urolog trebuie să încerce să țină pasul cu progresul medical și chirurgical. Îmi doresc să pot să mă supraspecializez pe procedurile chirurgicale minim invazive atât oncologice, cât și non-oncologice motiv pentru care este obligatorie participarea la cât mai multe cursuri și congrese.
– Care vă sunt gândurile de viitor?
– Sănătate, liniște, răbdare și echilibru pe plan familial și profesional.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR