Judecătoria Hunedoara are un nou președinte

Laurențiu FAIFER

Recent, „în fotoliul” de președinte al Judecătoriei din orașul de pe malul Cernei – Hunedoara, a fost numit cunoscutul și apreciatul judecător Laurențiu FAIFER – un om exemplu de forță și echilibru în viața profesională și care cu bunăvoința care-l caracterizează, ne-a devenit interlocutor.

 

În ce condiții ați fost numit președinte, de către cine și pe ce perioadă?

– Am fost numit preşedinte de către secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în urma unui concurs naţional, organizat la Bucureşti. Concursul a presupus parcurgerea mai multor probe, desfăşurate începând cu luna ianuarie şi până în aprilie: test psihologic, scris şi oral, interviul cu prezentarea proiectului de management şi un test scris, sub formă de grilă. Mandatul meu va fi de trei ani.

 

Punctați cele mai semnificative date biografice cu accent pe pregătirea profesională.

– Din aprilie 2001 până în decembrie 2019 am activat în mediul privat, mai exact în sistemul bancar, mai întâi ca executor bancar, apoi consilier juridic. Din decembrie 2019 sunt judecător la Judecătoria Hunedoara. Anterior, în sesiunea martie 2019 am obţinut cea mai mare notă din ţară la examenul naţional de primire în profesia de avocat, ca avocat definitiv. Sunt înscris începând cu data de 14.05.2019 în Baroul Bucureşti pe Tabloul Avocaţilor, ca avocat incompatibil.

 

Care vă sunt primele măsuri pe care le veți lua la nivelul Judecătoriei?

– Schimbările vor fi făcute pe parcurs, iar presa va fi informată corespunzător. Nu iau măsuri pripite, voi evalua în prealabil fiecare aspect.

 

Ce metode noi veți introduce în managementul activității?

– Eficienţa şi comunicarea vor fi cele două coordonate ale mandatului meu. În privinţa eficienţei prefer să discut abia după ce voi implementa ceea ce mi-am propus.

 

Care vă sunt punctele de vedere și pretențiile în relația cu membrii colectivului ce-l conduceți?

– Sunt în situaţia fericită de a face parte dintr-un colectiv în care colegii îşi fac treaba, nu fentează munca. Vreau să fiu în continuare acelaşi om alături de ei în tot ce fac, atât cu mintea cât şi cu sufletul.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

 

 

Lasă un răspuns