O lume vegetală, cu mister și culoare, cu plutiri și transparențe — așa se conturează universul în care ne ghidează artista Laura Duduleanu. Expoziția sa, intitulată Herbarium Nocturn, își așteaptă publicul din 18 iunie, în galeria Pygmalion a Casei Artelor.
„Herbarium Nocturn” este titlul unei lumi imaginare situate la granița dintre cabinetul naturalist, arhiva de specimene și teritoriul instabil al visului. Lucrările incluse în acest proiect nu au rolul de a documenta natura, ci de a propune o ecologie ficțională alcătuită din vegetații, păsări și forme aflate într-un proces continuu de transformare. Realizate în tehnica acuarelei, acestea valorifică transparența și fluiditatea mediului pentru a sugera fragilitatea acestui univers. Petalele, frunzele și penajele reprezentate nu aparțin unei botanici identificabile, ci unei geografii sensibile în care memoria, imaginația și observația coexistă. Păsările se conturează ca prezențe efemere, surprinse între plutire, migrație și dispariție, asemenea unor mesageri între lumi – spune Laura Duduleanu despre propria creație.
Expoziția cuprinde și o instalație alcătuită din sute de molii miniaturale decupate în alamă, care extinde acest univers în spațiul real. Dispersate asemenea unui roi nocturn, acestea construiesc o narațiune despre fragilitate și metamorfoză. Molia devine simultan specimen, semn și fantasmă, situată între colecție și libertate, între obiect de studiu și apariție.
„Herbarium Nocturn” imaginează un cabinet naturalist imposibil, în care logica clasificării este înlocuită de mister, iar natura continuă să existe ca memorie, vis și proces de transformare – adaugă Laura Duduleanu.
Vernisajul are loc pe 18 iunie, de la ora 18:00. Curatorul expoziției este Veronica Toma. Lucrările Laurei Duduleanu pot fi văzute în galeria Pygmalion până în 6 iulie.
Laura Duduleanu (n. 1983, Craiova) este artist vizual, doctor în Arte Vizuale și cadru didactic la specializarea Grafică din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara. Practica sa artistică include lucrări pe hârtie și instalații, prin care explorează transformarea materialului prin intervenții subtile ce generează texturi, forme și structuri unice. Lucrările sale construiesc un dialog între real și imaginar, invitând privitorul într-un univers sensibil aflat la granița dintre observație și visare. Trăiește și lucrează în Timișoara.
Recent, la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din orașul de pe Cerna – Hunedoara, am consemnat numirea a trei noi șefi de secție, mai exact: cardiologie, neurologie și UPU pe care i-am contactat, devenindu-ne sinceri interlocutori.
Dr. DEMETER Gabriela – secția Cardiologie
– Prin efort și muncă v-ați format o oază de profesionalism. Cum comentați?
– Medicina implică multe sacrificii pe care mi le-am asumat. Efortul a fost dublat mereu de motivația intrinsecă de a învăța constant ceva nou. Rigurozitatea, corectitudinea și setea de cunoaștere mi-au fost insuflate de către părinți.
Am urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie din Iași, apoi am ales să susțin examenul de rezidențiat în Târgu Mureș. Astfel am avut privilegiul de a lucra și învăța ca medic rezident cardiolog în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant, sub coordonarea domnului profesor Dan Dobreanu. Ultimul an de rezidențiat am ales să îl parcurg în Franța, la CHU Dijon, în secția de Cardiologie, pe compartimentul de Aritmologie și Insuficiență Cardiacă. Am rămas impresionată de comunicarea eficientă dintre medic și pacient și de rolul esențial al medicului de familie, care este baza sistemului medical francez.
După acest itinerariu, am susținut examenul de specialitate și am decis împreună cu soțul meu, tânăr medic psihiatru hunedorean, să profesăm în România. Astfel, în anul 2016 ne-am angajat la Spitalul Municipal Hunedoara, în acest colectiv excepțional.
– Ce simțiți și gândiți pentru buna desfășurare a secției de Cardiologie.
– Gândesc pozitiv. Sub conducerea doamnei doctor Irina Radu, organizarea a fost primordială, iar lucrurile au fost bine făcute. Subliniez efortul pe care l-a depus alături de conducerea Spitalului pentru deschiderea și modernizarea Compartimentului USTACC, destinat pacienților critici.
Colectivul secției este foarte bine pregătit; fiecare dintre noi își îndeplinește îndatoririle, iar rezultatele se văd în serviciile medicale de calitate. Pacienții sunt mulțumiți și revin cu încredere.
Pentru a crește calitatea consultației, este esențială comunicarea eficientă cu pacientul, cu medicul de familie și cu medicii de alte specialități prin eficientizarea platformei digitale.
– Punctați-ne ceva din viitoarea paletă de activități ale secției privind grija față de sănătatea pacientului.
– Secția are personal calificat și dotările necesare pentru a oferi un diagnostic corect și precis: ecocardiografe, Holtere de TA și ECG, test de efort.
Particularitatea în cardiologie este dată de adresabilitatea foarte mare a pacienților, care conduce la creșterea timpilor de așteptare, atât pentru ambulatoriu, cât și pentru spitalizare și internări.
Vreau să facilităm accesul pacienților cu insuficiență cardiacă și aritmii prin protocolul de monitorizare a pacienților prin spitalizare de zi.
În timp, pentru pacienții postinfarct miocardic sau după chirurgie cardică ar fi utilă înființarea unui compartiment de recuperare cardiovasculară.
– Prevedeți doze de risc în viitoarea activitate a secției?
– Da. Povara blamării personalului medical se răsfrânge asupra activității noastre. Atunci când un aparținător devine agresiv verbal, condițiile desfășurării actului medical sunt îngreunate, iar calitatea actului medical scade. Suntem deschiși pentru a discuta cu respect reciproc orice neplăcere apare pe parcursul internării.
Riscul de burnout al personalului medical este semnificativ și poate crește riscul de erori medicale. Soluțiile sunt munca în echipă, colaborare eficientă în rotații echilibrate de ture.
– Ce trăsături vă vor caracteriza personalitatea și profesionalismul în relația cu subalternii și cu pacienții?
– Pe plan personal și profesional, valorile mele sunt: seriozitatea, respectul reciproc și respectarea protocoalelor de diagnostic și tratament, actualizate permanent conform ghidurilor europene de cardiologie.
Este important ca personalul medical să vină cu drag la spital și să plece cu satisfacția lucrului bine făcut; astfel, mediul de lucru devine mai productiv, iar pacientul beneficiază de cel mai eficient tratament, atât din punct de vedere uman, cât și medical.
Dr. TĂNASE Alina – Neurologie
– Cum simțiți rigorile funcției de șefă a secției Neurologie ?
– Consider rigorile funcției ca fiind o componentă esențială a actului managerial. Ele impun responsabilitate, obiectivitate, organizare și consecvență în luarea deciziilor. Încă de la începutul activității mele ca șef de secție mi-am asumat responsabilitățile funcției, am insistat pe respectarea standardelor profesionale și m-am străduit să promovez un climat de colaborare și performanță în cadrul echipei.
– Aveți un sistem nervos necesar funcției pe care o dețineți?
– Consider că dețin echilibrul emoțional și rezistența la stres necesare exercitării unei funcții de conducere. Activitatea într-o secție de Neurologie presupune luarea unor decizii rapide și gestionarea situațiilor dificile.
– A fi șefă de secție este un câștig profesional?
– Da, deoarece oferă oportunitatea de a influența pozitiv calitatea serviciilor medicale și de a contribui la dezvoltarea echipei.
– Care vă sunt momentele hotărâtoare în coordonarea activității secției?
– Momentele importante sunt organizarea activității zilnice (vizitele medicale, gestionarea urgențelor, planificarea programului de gardă etc.), evaluarea indicatorilor de performanță, precum și implementarea și monitorizarea protocoalelor medicale.
– Care vă este visul în revitalizarea și îmbunătățirea secției pe care o conduceți?
– Încă de la început am încercat să promovez o bună colaborare între membrii echipei, să susțin formarea profesională continuă și să dezvolt proiecte care să crească calitatea îngrijirii pacienților.
– Care vă sunt abilitățile, înclinațiile și disponibilitățile în relația cu subalternii și cu pacienții?
– În relația cu colegii promovez respectul reciproc, colaborarea și sprijinul profesional, iar în relația cu pacienții, acord importanța ascultării active, explicării clare a informațiilor medicale și respectării demnității și nevoilor fiecărei persoane.
Dr. SÎNGEORZAN Mihai – UPU
– Cum vă simțiți în „fotoliul” de șef de secție primiri-urgențe?
– Privesc această funcție cu responsabilitate și îmi propun să continui, alături de echipă, dezvoltarea serviciilor de urgență și să menținem standarde ridicate în îngrijirea pacienților. Prioritatea rămâne pacientul și buna funcționare a echipei UPU.
– Se poate „trișa” în activitatea secției?
– În medicina de urgență nu este loc pentru compromisuri. Activitatea este supusă unor reguli clare, iar responsabilitatea față de pacient trebuie să fie întotdeauna pe primul loc.
– Ce măsuri veți lua pentru menținerea verticalității profesionale a subalternilor?
– Cea mai eficientă măsură este puterea exemplului. Îmi doresc o echipă care să își desfășoare activitatea cu profesionalism, în concordanță cu normele etice și profesionale.
– Decupați cele mai noi intenții pentru paleta viitoarelor activități ale secției.
– Prioritățile vizează optimizarea fluxului pacienților, reducerea timpilor de așteptare și consolidarea colaborării cu celelalte specialități medicale. Ne dorim o secție modernă, eficientă și bine pregătită.
– Ce veți pretinde subalternilor?
– Exact ce îmi voi pretinde și mie: profesionalism, corectitudine, responsabilitate și respect. Acestea sunt valori care trebuie să definească activitatea întregii echipe.
– Care doriți să fie relația dintre oamenii secției și pacienți?
– Relația dintre personal și pacienți trebuie să fie una de respect, empatie și profesionalism, iar aceasta trebuie să fie reciprocă.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR
În ziua de 15 iunie 2026 a avut loc ședința Consiliului Director al UZPR, care a avut pe ordinea de zi probleme privind buna funcționare a organizației.
Întrunită statutar, cu prezență la sediul central al Uniunii și online și cu participarea, ca invitat, a coordonatorului Editurii UZP, Teodora Marin, ședința a avut ca prim punct pe ordinea de zi prezentarea succintă a situației financiare a UZPR. „La sfârșitul lunii mai 2026, situația financiară a UZPR este una bună – încasările au fost semnificative, cheltuielile au fost menținute sub control, balanța este una pozitivă”, a punctat contabilul Georgeta Mureșan. În context, președintele Dan Constantin a afirmat că UZPR continuă demersurile de atragere a unor sponsorizări din alte surse pentru Uniune.
Un alt subiect de pe ordinea de zi a fost informarea referitoare la activitatea grupului de lucru privind dezbaterea pe care UZPR o va organiza în luna septembrie legată de implementarea în România a European Media Freedom Act (EMFA). Andreea Crețulescu a prezentat un sumar al temelor de dezbatere și proiectul de organizare a evenimentului: „Continuăm demersul UZPR din anul 2025 cu ediția din acest an a dezbaterii naționale Media Freedom Act – provocări și perspective pentru libertatea presei în România, care va cuprinde două paneluri: implementarea prevederilor EMFA în România și parcursul Directivei anti-SLAPP, care se află în dezbaterea Senatului României, după ce a trecut de Camera Deputaților, și care vizează sancționarea celor care intimidează prin procese jurnaliștii care critică puterea. Proiectul este coagulat pe etape, subiecte și invitați”.
Ordinea de zi a ședinței de Consiliu Director a inclus formarea unui grup de lucru pentru elaborarea noii forme a Statutului UZPR. „Grupul va lucra în transparență deplină, iar documentele principale sunt Statutul în vigoare, cel din anul 2017, și cel aprobat în Adunarea Generală Ordinară din 2024”, a punctat vicepreședintele Emil Stanciu. Consiliul Director a aprobat ca din grupul de lucru care se va ocupa de elaborarea noului Statut să facă parte Emil Stanciu, Monica Zvirjinschi, Monica Cercelescu, Viorel Popescu, Mircea Pospai, Cornel Cepariu, Andreea Crețulescu. „Statutul trebuie modernizat, completat cu evoluțiile din ultima perioadă și cu cerințele filialelor UZPR. Structura principală a fost acceptată și votată cu o majoritate covârșitoare de Adunarea Generală Ordinară din 2024, pe principiile transparenței și implicării masive a filialelor”, a detaliat Monica Zvirjinschi. Președintele Dan Constantin a adăugat că cele două grupuri de lucru vor conlucra îndeaproape, întrucât dezbaterile legate de implementarea EMFA și Directiva anti-SLAPP vor fi foarte importante pentru viitorul Statut: „Coordonatorii pe zone geografice pot contribui la mecanismele de informare și comunicare”.
În cadrul ședinței Consiliului Director a fost prezentat și faptul că din luna ianuarie și până la sfârșitul lunii mai 2026 s-au înscris în UZPR 135 de noi membri, ceea ce reprezintă a dinamică bună a înscrierilor.
De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat și tema actualizării datelor la nivelul filialelor, astfel încât să reiasă proporția de membri din UZPR care sunt jurnaliști în activitate. Totodată, s-a stabilit ca membrii Consiliului Director al UZPR să aibă CV-urile afișate pe site-ul uzpr.ro.
Un alt punct pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Director a fost aprobarea unui demers al UZPR legat de acordarea de gratuitate pentru jurnaliști la instituții și evenimente culturale. „Vom iniția un acord de parteneriat cu Ministerul Culturii în care să se clarifice că jurnaliștii acreditați printr-o legitimație de presă a unei organizații de utilitate publică să beneficieze de gratuitate. Filialele UZPR își vor putea realiza astfel de parteneriate la nivel local”, a menționat președintele Dan Constantin. „Toate inițiativele centrale ale UZPR în sprijinul jurnaliștilor sunt foarte bine primite în filialele din teritoriu”, a arătat Cornel Cepariu.
Următoarea ședință a Consiliului Director al UZPR va avea loc pe 7 septembrie 2026.