255 de ani de la apariția primului ziar în Banat – de Dumitru Mnerie

În fiecare domeniu, cercetarea științifică caută să se fundamenteze pe date care să-i definească începuturile. Istoria presei „se scrie în fiecare zi”, dar preocupările se concentrează mereu pe definirea cu exactitate a premierelor. Și la nivelul membrilor UZPR, Filiala „Valeriu Braniște” Timiș, în cadrul dezbaterilor organizate periodic, se aduc mereu detalii privind începuturile presei în Banat. Caracteristica multietnică, implicit multiculturală, a acestei regiuni, face ca istoria să fie abordată într-un mod mult mai complex, prin faptul că organizațiile reprezentative ale minorităților naționale, chiar și ale unor grupuri etnice, își apără cu tenacitate propriile valori culturale. Prin opinii susținute, chiar de documente valabile, ies la iveală unele particularități de excepție, care au condus de-a lungul timpului la sporirea patrimoniului cultural regional. Astfel, comunitatea germană a semnalat data de 18 aprilie 1771, când la Timișoara s-a editat și tipărit în limba germană o publicație de știri și anunțuri.

Istoria colonizării Banatului cu populație germană, consemnează o a II-a etapă fiind perioada tereziană (1763-1775), în care împărăteasa Maria Terezia și fiul său, Iosif al II-lea, au determinat aducerea pe aceste locuri a peste 50.000 de cetățeni germani. Preocuparea privind viața acestora pe noile meleaguri nu s-a limitat doar la aspecte administrative, ci s-au acordat mai multe privilegii pentru înființarea și funcționarea unei infrastructuri culturale, subordonată intereselor Monarhiei Habsburgice.

În volumul „Istoria tipografiei și a presei timișorene” semnat de Istvan Berkeszi (apărut în ediție bilingvă în Editura timișoreană David Press Print, în anul 2013), se consemnează ca primă gazetă tipărită la Timișoara ca fiind „Intelligenz Blatt”, editată și tipărită în tipografia lui Heinerl Matyas, în 1771.

Consultând și alte surse bibliografice, s-a ajuns la pagina web a Asociației șvabilor bănățeni din Germania (Landsmannschaft der Banater Schwaben e.V.), în care publicistul Walter Tonța, în articolul intitulat Începuturile tipografiei și jurnalismului în Banat (Partea 1) prezintă o serie de detalii privind contextul în care Heinerl Matyas încă din 2 septembrie 1770 a primit locația și drepturile de a „funcționa ca unic tipograf autorizat în Timișoara în următorii doisprezece ani”.

Astfel, editorul și redactorul Matthias Joseph Heimerl, după ce și-a deschis prima tipografie din Banat în 1769, cu un privilegiu imperial, a publicat în ziua de 18 aprilie 1771, primul număr (v. foto) al publicației „Temeswarer Nachrichten” (Știri din Timișoara). Ziarul apărea săptămânal și includea secțiuni privind piețele săptămânale, prețuri la alimente și documentarea decretelor administrației provinciale austriece. Într-un supliment bianual, Heimerl a publicat și articole pe teme culturale, istorice și sociale și aborda discuții și dezbateri despre multiculturalism și interculturalism în regiune. Editorul oferea și articole satirice, distractive, despre societatea timișoreană, precum și un calendar. Se cunoaște doar de apariția a 17 numere, publicația nerezistând la concurența ziarelor vieneze, la care erau abonați intelectualii timișoreni. Autorul prezintă și alte opinii, după care acest ziar reprezintă de fapt primul ziar editat și tipărit în zona de sud-est a Europei, implicit pe teritoriul actual al României.

Pentru că există mai multe cercetări care vizează începuturile presei, mai ales în Banatul istoric, la nivelul filialei UZPR „Valeriu Braniște” Timiș s-a demarat o acțiune organizatorică de pregătire a unui simpozion pe această temă aniversară, realizat în colaborare cu specialiști și instituții cu preocupări în această direcție.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.