de eCronica

Dr. Atilla Varga

Academia Română

Corneliu Diaconovici, Enciclopedia și Serviciile Secrete Maghiare

După 103 ani de așteptare, Caraș-Severinul îl onorează, în cele din urmă, pe Corneliu Diaconovici (1859–1923), una dintre cele mai mari personalități culturale ale Banatului din toate timpurile, prin acordarea titlului de Cetățean de Onoare post-mortem. Erudiția sa, lucrările publicate, activitatea excepțională desfășurată sub egida ASTREI în perioada dualismului austro-ungar și contribuția remarcabilă la realizarea primei Enciclopedii a culturii române reprezintă argumente solide pentru locul său de cinste în Walk of Fame-ul Reșiței și al județului, alături de alte mari personalități ale culturii bănățene care au strălucit de-a lungul istoriei.

Și, totuși, în mod paradoxal, povestea acestui „Walk of Fame”, în care își găsește locul și Corneliu Diaconovici, începe la sfârșitul secolului al XIX-lea, atunci când Huszár Antal, șeful rețelei de spionaj a statului maghiar în perioada dualistă, a redactat o Istorie Secretă a ASTREI, concepută exclusiv pentru uzul intern al guvernului de la Budapesta. În această lucrare confidențială, autorul vorbește, în detaliu, despre marii oameni de cultură români care activau în cadrul ASTREI și care, prin demersurile lor culturale, erau considerați „periculoși” pentru autoritățile dualiste.

„Walk of Fame-ul” celor urmăriți de serviciile secrete maghiare și incluși de Huszár Antal în această carte secretă nu trebuia să vadă niciodată lumina tiparului. Însă, în vara anului 1919, când arhiva Poliției Secrete Maghiare a ajuns în România Mare, faimoasa lucrare se afla printre documentele confiscate. Datorită ei putem cunoaște povestea din spatele poveștii sau, mai bine spus, istoria lui Corneliu Diaconovici și a Enciclopediei, așa cum numai serviciile secrete ale epocii o puteau consemna.

„Cartea secolului” pentru cultura românească

Datele referitoare la Enciclopedia Română, pe care spionajul dualist le-a inclus în cartea secretă a guvernului maghiar, sunt revelatoare pentru modul în care autoritățile vremii priveau activitatea ASTREI la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Din perspectiva lui Huszár Antal, Enciclopedia nu reprezenta doar o realizare editorială remarcabilă, ci și un instrument de consolidare a identității naționale românești. Tocmai de aceea, lucrarea este analizată cu minuțiozitate și însoțită de numeroase detalii tehnice și financiare.

Autorul nu se limitează la a menționa existența Enciclopediei, ci consemnează cu precizie data hotărârii de redactare, persoana responsabilă de coordonarea proiectului, numărul colaboratorilor, durata elaborării, costurile tipăririi, sursele de finanțare, numărul de pagini, structura lucrării și chiar prețul de vânzare. O asemenea abordare depășește interesul unui simplu istoric al culturii și se apropie de modul în care serviciile de informații întocmeau fișe de evaluare privind organizațiile considerate importante pentru securitatea statului. Interesul era îndreptat spre identificarea liderilor, a resurselor financiare, a rețelelor intelectuale și a capacității unei instituții de a influența opinia publică.

Deosebit de important este faptul că Huszár Antal reproduce aproape integral scopul declarat al Enciclopediei. Acesta prevedea prezentarea istoriei, geografiei și instituțiilor „tuturor țărilor locuite de români”. Tocmai această formulare explică interesul autorităților maghiare. În contextul politic al epocii, ea depășea granițele Regatului României și includea implicit toate provinciile locuite de români: Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul și Bucovina. Din perspectiva Budapestei, o asemenea lucrare contribuia la formarea unei conștiințe naționale comune, independentă de frontierele existente, fapt perceput drept un risc politic pe termen lung.

Un proiect grandios de unificare culturală

Enciclopedia avea și o importantă funcție practică de unificare culturală. La sfârșitul secolului al XIX-lea, accesul românilor la învățământul superior era limitat. Totuși, prin intermediul preoților, învățătorilor, profesorilor și bibliotecilor ASTREI, informațiile cuprinse în Enciclopedie puteau ajunge într-un număr foarte mare de comunități. În acest fel, lucrarea devenea un instrument de uniformizare a terminologiei, de răspândire a unei interpretări istorice comune și de consolidare a unei identități culturale unitare. Pentru autoritățile ungare, aceasta însemna că ASTRA nu desfășura doar activități culturale, ci participa la formarea unei elite intelectuale capabile să întrețină solidaritatea națională a românilor din monarhie.

Pentru un serviciu secret de informații, identificarea surselor de finanțare reprezenta o componentă esențială în evaluarea unui proiect de asemenea amploare. Autoritățile urmăreau să stabilească dacă existau legături directe cu statul român sau cu alte centre de influență externă. Concluzia implicită a autorului era că proiectul dispunea de resurse proprii și de o infrastructură editorială suficient de solidă pentru a susține o lucrare de asemenea dimensiuni.

La fel de importantă este observația privind răspândirea Enciclopediei. Huszár Antal subliniază că aceasta circula mai ales în România și Bucovina și mai puțin în Ungaria. Această remarcă arată că interesul său nu se limita la conținutul lucrării, ci viza și aria sa de influență. Pentru serviciile informative, distribuția unei publicații reprezenta un indicator al impactului pe care aceasta îl putea avea asupra populației și al spațiului în care mesajul său era receptat.

Ultimul detaliu, referitor la decorarea lui Corneliu Diaconovici și a lui Wilhelm Krafft de către regele Carol I, nu este introdus întâmplător. Menționarea distincției „Bene Merenti” sugerează existența unei recunoașteri oficiale din partea statului român pentru realizarea Enciclopediei. În contextul relațiilor tensionate dintre Regatul României și autoritățile de la Budapesta, o asemenea informație putea fi interpretată drept un indiciu al interesului pe care Bucureștiul îl manifesta față de dezvoltarea culturală a românilor din Transilvania și Banat.

Toate aceste observații demonstrează că Huszár Antal nu privea Enciclopedia Română ca pe o simplă lucrare de referință, ci ca pe un instrument de afirmare și consolidare a identității naționale românești. În logica aparatului administrativ și informativ maghiar de la începutul secolului al XX-lea, cultura și educația reprezentau domenii cu implicații politice directe, iar activitatea ASTREI și a lui Corneliu Diaconovici era percepută drept unul dintre principalii factori ai coeziunii naționale a românilor din Transilvania.

Walk of Fame la Reșița

Există și o dimensiune simbolică importantă în activitatea lui Corneliu Diaconovici. Faptul că adversarii politici ai românilor au considerat necesar să îi monitorizeze activitatea reprezintă, în mod paradoxal, o confirmare a eficienței și importanței operei sale. Istoria oferă numeroase exemple în care valoarea unei personalități este reflectată și de atenția pe care i-o acordă adversarii. În cazul lui Diaconovici, interesul manifestat de serviciile informative maghiare demonstrează că activitatea sa era percepută ca având consecințe asupra evoluției comunității românești.

Din aceste motive, acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Județului caraș-Severin și ridicarea unei statui dedicate lui Corneliu Diaconovici reprezintă nu doar un gest comemorativ, ci și o recuperare firească a memoriei unuia dintre cei mai importanți bănățeni ai istoriei moderne. Înseamnă recunoașterea contribuției sale la cultura română, la afirmarea identității naționale și la prestigiul Banatului.

Un om care a coordonat prima enciclopedie românească, a fost decorat de regele Carol I pentru această realizare și a fost considerat suficient de influent pentru a fi urmărit de serviciile informative ale statului ungar este, fără îndoială, o personalitate care merită un loc de onoare alături de marile figuri ale culturii în memoria publică a Banatului. Este încă un argument pentru ca Reșița și județul să aibă propriul Walk of Fame, ca mărturie pentru prezent și pentru posteritate.