Biblioteca germană Alexander Tietz din Reșița a găzduit ieri o nouă masă rotundă în cadrul seriei de conferințe din ciclul Reșița 255/100 – Oameni – Locuri – Fapte. E vorba de 255 de ani de industrie la Reșița și de împlinirea a 100 de ani de când localitatea a primit statutul de „comună urbană“, sinonim orașului de astăzi.
Invitatul serii a fost Tudor Deaconu, profesor de matematică și fost director al casei Corpului Didactic din orașul de la poale de Semenic. Timp de aproximativ 70 de minute, domnia sa a trecut (foarte pe scurt) în revistă etapele vieții, locurile din Banat care l-au marcat, oamenii care i-au influențat destinul profesional, viața și cariera.
O enciclopedie ambulantă, o memorie perfectă; un magnet pentru personalitățile care i-au intersectat viața. A rememorat oameni, locuri, fapte, întâmplări. A vorbit de elevii cărora le-a fost dascăl, despre destinele acestora; a amintit zeci de personalități bănățene care, în decursul timpului l-au marcat și l-au făcut OMUL care este astăzi.
A vorbit și despre sistemul educațional actual, despre vina noastră a tuturor pentru scăderea dramatică a valorii școlii românești, despre influențele nefaste ale internetului și lipsa de educație a copiilor (în special a celor tineri) în folosirea acestuia.
Un OM dedicat profesiei de dascăl, o personalitate a Banatului (cetățean de onoare al județului Caraș-Severin), o inimă de român care face și acum, tot ce-i stă în putință pentru școala românească, pentru educația generațiilor viitore. Respect!
Ziua de 24 aprilie este dedicată pomenirii Sfântului Ierarh Simion Ștefan, mitropolitul Transilvaniei, una dintre personalitățile importante ale secolului al XVII-lea, al cărui nume rămâne legat de apariția „Noului Testament de la Bălgrad” (Alba Iulia), prima traducere integrală a Noului Testament în limba română, tipărită în anul 1648.
Această lucrare reprezintă un moment de referință nu doar în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, ci și în procesul de formare și consolidare a limbii române literare. Într-o epocă în care limba de cult era dominată de slavonă, iar accesul credincioșilor la textul Scripturii era limitat, traducerea integrală a Noului Testament în limba română a avut o importanță deosebită pentru viața religioasă și pentru cultura românească.
Mitropolitul Simion Ștefan a păstorit Biserica Ortodoxă din Transilvania între anii 1643 și 1656, într-un context politic și confesional complex. Românii ortodocși din Ardeal se aflau într-o poziție dificilă, nefiind recunoscuți între națiunile privilegiate ale principatului și confruntându-se frecvent cu presiuni confesionale și administrative. În acest cadru, activitatea sa pastorală și culturală a avut un rol esențial în apărarea identității religioase și naționale a românilor.
Tipărirea „Noului Testament de la Bălgrad” a avut loc la Alba Iulia, cunoscută atunci sub numele de Bălgrad, în tipografia mitropoliei, sub patronajul principelui Gheorghe Rákóczi I. Titlul complet al lucrării era „Noul Testament sau Împăcarea, sau Legea Nouă a lui Iisus Hristos”. Traducerea s-a realizat pe baza unor izvoare grecești, slave și latine, dar și cu sprijinul altor traduceri existente în spațiul ortodox.
Importanța acestei lucrări este subliniată și de prefața semnată de mitropolitul Simion Ștefan, unde acesta formulează una dintre cele mai cunoscute reflecții despre rostul limbii în viața unui popor:
„Cuvintele trebuie să fie ca banii; banii aceia sunt buni care umblă în toate țările; așa și cuvintele acelea sunt bune care le înțeleg toți.”
Această afirmație exprimă preocuparea sa pentru folosirea unei limbi accesibile tuturor românilor, din toate provinciile istorice. Simion Ștefan urmărea nu doar fidelitatea traducerii, ci și formarea unei limbi comune, capabile să fie înțeleasă de credincioși din Transilvania, Moldova și Țara Românească. Din acest motiv, „Noul Testament de la Bălgrad” este considerat una dintre lucrările fundamentale în evoluția limbii române literare.
Lucrarea a influențat profund traducerile ulterioare ale Sfintei Scripturi, în special Biblia de la București din 1688, prima ediție completă a Bibliei în limba română. Multe dintre soluțiile lingvistice și terminologice propuse la Bălgrad au fost preluate și dezvoltate în edițiile următoare, ceea ce confirmă valoarea sa de reper cultural și teologic.
Mitropolitul Simion Ștefan nu a fost doar un ierarh preocupat de administrația bisericească, ci și un cărturar cu o viziune clară asupra rolului limbii și al cărții în păstrarea identității unui popor. Prin activitatea sa, el a contribuit la întărirea Ortodoxiei în Transilvania și la apropierea credincioșilor de textul Evangheliei.
Canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română a confirmat importanța operei și a vieții sale. Pomenirea sa anuală, la 24 aprilie, reprezintă nu doar un act de cinstire liturgică, ci și o reamintire a contribuției sale decisive la dezvoltarea culturii românești.
„Noul Testament de la Bălgrad” rămâne una dintre cele mai importante realizări ale secolului al XVII-lea românesc, iar numele mitropolitului Simion Ștefan este inseparabil legat de această lucrare. Prin el, limba română a devenit mai prezentă în viața liturgică, iar accesul poporului la învățătura Evangheliei a căpătat o formă nouă, durabilă și esențială pentru istoria noastră spirituală.
Și la Școala Gimnazială Bretea Română se pot consemna reușite activități educative, dar și rezultate obținute prin perseverență, pasiune, investiție în educație și visurile elevilor.
De notat sunt performanțele obținute de elevii:
Bogdan StoicoiMayra PârvSimeon Jurj
Bogdan Stoicoi, clasa a VII-a – locul I la olimpiada de biologie „George Emil Palade” – calificat pentru etapa națională (îndrumător prof. Cristina Andrieș)
Mayra Pârv, clasa a V-a – mențiune la Concursul Național de Matematică „Olimpiada Satelor din România”, etapa județeană (îndrumător prof. Georgiana Ghiță)
Simeon Jurj, clasa a VII-a – premiul I la Concursul Național de Matematică „Olimpiada satelor din România”, etapa județeană, (îndrumător prof. Georgiana Ghiță).
Cosmin Tiberiu Petrică Păsconi
– Domnule director, Cosmin Tiberiu Petrică Păsconi, punctați-ne și alte activități care onorează unitatea școlară pe care o conduceți.
– În cadrul „Săptămânii Verde” elevii noștri au participat alături de colegii lor de la Școlile Gimnaziale Bănița și Pui la inaugurarea Turnului de Observare a Păsărilor de la Delta Bretea.
Au participat la o interesantă excursie pentru a vizita Parcul Dendrologic Simeria, sub genericul „Să ne descoperim judeţul”.
Unii se pregătesc pentru faza județeană a concursului „Prietenii pompierilor” și alții s-au dovedit adevărați ambasadori ai unui mediu curat prin activități de plantare și reciclare creativă. S-a îmbinat eficient învățarea cu joaca și plimbările într-un mediu curat. Nu au lipsit realizarea de decorațiuni din hârtie, colaje din materiale naturale, afișe ECO etc.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR
„𝟏𝟎𝟎𝟏 𝐑𝐞𝐩𝐞𝐫𝐞 𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐞ș𝐭𝐢”– o emisiune despre 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜ă, spusă prin oameni, povești și valori care ne unesc, oriunde ne-am afla în lume. Vă invităm să descoperiți o emisiune dedicată românilor de pretutindeni, un spațiu de dialog, inspirație și reconectare cu identitatea noastră culturală.
𝐄𝐃𝐈Ț𝐈𝐄 𝐒𝐏𝐄𝐂𝐈𝐀𝐋Ă : 𝐂𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧ț𝐞𝐥𝐞 𝐃𝐢𝐚𝐬𝐩𝐨𝐫𝐞𝐢 𝐈𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚ț𝐢: Dr. Adina Stoleru – Șef Serviciu Diaspora, Primăria Iași Dan BURU ( Danny Buru) – Inspector de specialitate, Compartiment Cultură, Relații cu Publicul și Informare Cetățeni, Primăria Băile Herculane Felicia Akkaya – Președinte, Camera de Comerț și Industrie a României în Marea Britanie Dr. Smaranda Mada Livescu – Președinte și Fondator UNIFERO Bogdan Gavaza – Președinte, Școala Românească de la Haga Ermina Raescu – Președinte, EdX Global Laura Catalina Dragomir ( Laura Juverdeanu ) – Ofițer de presă, Conferința „Diaspora 360° – Resurse, Provocări și Oportunități”
𝐌𝐨𝐝𝐞𝐫𝐚𝐭𝐨𝐫: Geanina Abul Haija – Iordania
𝐒â𝐦𝐛ă𝐭ă, 𝟎𝟐.𝟎𝟓.𝟐𝟎𝟐𝟔 𝐎𝐫𝐚 𝟐𝟎.𝟎𝟎 (𝐨𝐫𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧𝐢𝐞𝐢)
𝐕ă 𝐚ș𝐭𝐞𝐩𝐭ă𝐦 𝐜𝐮 𝐝𝐫𝐚𝐠 𝐬ă 𝐟𝐢ți 𝐚𝐥ă𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐧𝐨𝐢, 𝐋𝐈𝐕𝐄!
Emisiunea „𝟏𝟎𝟎𝟏 𝐑𝐞𝐩𝐞𝐫𝐞 𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐞ș𝐭𝐢” aduce în prim-plan valori autentice, inițiative curajoase și oameni care promovează cultura românească atât în țară, cât și în diaspora, construind punți între comunități și generații. 𝐓𝐞𝐦𝐞 𝐚𝐛𝐨𝐫𝐝𝐚𝐭𝐞 î𝐧 𝐞𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞: 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫ă și 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐢ț𝐢𝐢 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐞ș𝐭𝐢 – descoperim obiceiuri, port popular și meșteșuguri care definesc patrimoniul nostru autentic. 𝐃𝐢𝐚𝐬𝐩𝐨𝐫𝐚 ș𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜ă – povești de viață, experiențe și eforturi de păstrare a identității românești peste hotare. 𝐀𝐧𝐭𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫𝐢𝐚𝐭 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐞𝐬𝐜 – inițiative de succes din țară și diaspora, cu accent pe inspirație, curaj și depășirea provocărilor. 𝐑𝐞𝐯𝐢𝐬𝐭𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐢 – cele mai relevante știri și evenimente pentru comunitatea românească din întreaga lume. 𝐒𝐜𝐨𝐩𝐮𝐥 𝐞𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢: promovarea proiectelor, valorilor și oamenilor care duc mai departe spiritul românesc, la nivel național și internațional.
După cum bine știți, duminică, 03 mai 2026, este o zi cu o semnificație aparte: Ziua Mondială a Libertății Presei, un eveniment de referință pentru breasla noastră, profesie căreia ne-am dedicat cu pasiune și responsabilitate.
Pentru a marca acest moment, CPE „Libertatea” și Filiala Caraș-Severin a UZPR, cu sprijinul Forumului German din Reșița, organizează în această zi la Reșița, un Simpozion Internațional deosebit. Tema centrală a ediției de anul acesta este una extrem de actuală: „Libertatea presei în contextul transformărilor digitale: între responsabilitate etică și dinamici contemporane ale comunicării” Va fi un prilej fericit de a ne reîntâlni cu partenerii și colegii noștri din Serbia, cu specialiști din domeniu, într-un cadru dedicat reflecției asupra rolului esențial pe care mass-media îl are în apărarea valorilor fundamentale ale societății.
Vă aștept cu drag să transformăm această zi într-un dialog viu despre viitorul jurnalismului și rigoarea care ne definește!
Cu deosebită considerație,
Ion D. Cucu, președinte al Filialei UZPR: Caraș Severin
Rezumat. Prezentul articol arată că, deși Directiva anti-SLAPP nu a fost încă transpusă efectiv în dreptul intern, instanțele sunt deja obligate să interpreteze normele naționale în acord cu obiectivul acesteia, astfel încât să prevină folosirea procesului ca instrument de intimidare. În acest cadru, instituții precum abuzul de drept, buna-credință procesuală și sancționarea demersurilor vădit neîntemeiate pot și trebuie folosite pentru a asigura o protecție reală a libertății de exprimare și a participării la dezbaterea publică. 7 mai 2026 este termenul-limită pentru transpunerea Directivei (UE) 2024/1069 privind protecția împotriva cererilor vădit neîntemeiate sau a procedurilor judiciare abuzive îndreptate împotriva persoanelor implicate în dezbaterea publică (Directiva anti-SLAPP[1]). Aceasta vizează acele procese care nu sunt inițiate pentru a câștiga litigiul, ci pentru a intimida și a reduce la tăcere jurnaliștii, activiștii sau alte persoane vocale, prin presiunea și costurile unui litigiu prelungit.Deși instanțele se confruntă tot mai des cu astfel de procese — care consumă resurse judiciare și transformă accesul la justiție într-un instrument de presiune asupra vocilor critice — autoritățile naționale nu au arătat, până în prezent, un interes real pentru o transpunere efectivă a directivei. Proiectul de lege[2] se află în prezent la Senat, după ce a fost adoptat tacit de Camera Deputaților la 20 aprilie 2026, în absența unei dezbateri substanțiale. În forma actuală, textul pare mai degrabă o transpunere formală, departe de a oferi mecanismele necesare pentru o protecție reală și eficientă în practică.În aceste condiții, întrebarea esențială devine cum poate fi asigurată protecția în mod concret, chiar și în lipsa unei transpuneri. Neîndeplinirea acestei obligații nu creează un vid de protecție, ci mută responsabilitatea asupra instanțelor, care sunt chemate să realizeze obiectivul directivei prin interpretarea dreptului intern, în acord cu principiul efectului util și cu obligația de interpretare conformă. Principiul efectului util, consacrat în cauza Von Colson[3], impune ca normele interne să fie aplicate astfel încât protecția să fie efectivă, adică reală și capabilă să producă rezultate concrete în practică. În materia anti-SLAPP, asta înseamnă că o intervenție doar la finalul unui proces lung poate rata tocmai scopul directivei, care vizează prevenirea efectului de intimidare. Această cerință este completată de obligația de interpretare conformă, stabilită în cauzele Marleasing[4] și Pfeiffer[5]. Judecătorul nu poate invoca absența unor reguli anti-SLAPP explicite, ci trebuie să folosească normele existente — precum abuzul de drept și buna-credință procesuală — pentru a preveni utilizarea procesului ca instrument de intimidare.
Cum acționează instanța atunci când statul nu și-a îndeplinit obligația de transpunere Înainte de expirarea termenului de transpunere, statul nu este încă obligat să pună pe deplin în aplicare directiva, dar nici nu poate adopta măsuri care ar compromite scopul acesteia. Această obligație derivă din principiul cooperării loiale prevăzut de art. 4 alin. (3) TUE și a fost formulată clar de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Inter-Environnement Wallonie[6], fiind ulterior confirmată și dezvoltată în cauza Adeneler[7]. Aceasta înseamnă că instanța națională nu poate valida interpretări ale dreptului intern într-un mod care ar permite folosirea procesului ca instrument de intimidare, prin ignorarea caracterului abuziv al demersului. De asemenea, nu poate trata formalist noțiunea de abuz de drept și nu poate ignora contextul de interes public al cauzei. În esență, orice interpretare care transformă procesul într-o presiune financiară sau procedurală asupra celui vizat este incompatibilă cu obiectivul directivei și cu cerința de a-i asigura efectul util. După expirarea termenului de transpunere, obligația instanței devine una mai puternică. Nu mai este vorba doar despre a nu contrazice directiva, ci despre a interpreta activ dreptul intern astfel încât să se atingă rezultatul urmărit de aceasta. Această obligație pozitivă de interpretare conformă este consacrată în jurisprudența CJUE, în special în cauzele Von Colson, Marleasing și Pfeiffer, care impun instanței naționale să utilizeze toate metodele de interpretare recunoscute în dreptul intern pentru a apropia soluția națională de cerințele dreptului Uniunii și pentru a asigura efectul util al directivei. Deci, după termen, judecătorul trebuie să verifice dacă normele existente pot fi interpretate astfel încât să ofere protecția cerută de directivă. Cu alte cuvinte, înainte de expirarea termenului, instanța are o obligație pasivă: să nu valideze interpretări care ar compromite obiectivul directivei. După termen, obligația devine activă: să interpreteze dreptul intern astfel încât să asigure protecția urmărită de aceasta.
Această obligație nu este însă nelimitată. CJUE a stabilit, în cauzele Adeneler și Dominguez[8], că interpretarea conformă nu poate merge până la a contrazice CITEȘTE MAI MULT »
Nicolae Corneanu (21 noiembrie 1923 – 28 septembrie 2014) a fost una dintre cele mai luminoase personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române din secolul al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea, remarcându-se deopotrivă ca ierarh, teolog, patrolog, traducător şi publicist de excepţie. Născut la Caransebeș, într-o familie de intelectuali, a urmat studiile teologice la Academia Teologică din București, iar mai apoi s-a dedicat cercetării patristice şi activităţii academice. În anul 1962 a fost ales Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului, slujire pe care a împlinit-o vreme de peste jumătate de secol, până la trecerea sa la Domnul, în anul 2014. Păstor înţelept, deschis dialogului, profund ancorat în tradiţia patristică şi atent la frământările lumii contemporane, Mitropolitul Nicolae Corneanu a lăsat în urma sa nu doar o vastă operă teologică şi publicistică, ci şi chipul unui ierarh cultivat, smerit şi apropiat de oameni, pentru care cuvântul scris a fost o formă de slujire şi mărturisire.
Nicolae Corneanu a fost una dintre acele personalităţi rare ale Bisericii şi culturii româneşti în care vocaţia pastorală s-a întâlnit firesc cu rafinamentul intelectual, iar slujirea altarului s-a unit cu nobleţea condeiului. În persoana sa, teologul, istoricul, patrologul, traducătorul, publicistul şi păstorul de suflete nu au existat separat, ci au alcătuit o singură conştiinţă luminată de credinţă şi de responsabilitatea faţă de timp. A scris cu rigoarea savantului, dar şi cu sensibilitatea unui spirit care ştia să asculte vibraţia discretă a lumii şi a omului. A cercetat arhive, a coborât în adâncul literaturii patristice, a tradus capodopere ale spiritualităţii creştine, a comentat prezentul cu luciditate şi a lăsat în urmă o operă vastă, coerentă şi profundă.
Mitropolitul Nicolae Corneanu nu a fost doar un ierarh al Banatului, ci o conştiinţă a Ortodoxiei româneşti contemporane. Scrisul său respiră echilibru, cultură şi o rară capacitate de a transforma studiul teologic într-o formă de mărturisire. El nu a privit niciodată cartea ca pe un simplu exerciţiu academic, ci ca pe o datorie morală şi duhovnicească. Fiecare volum, fiecare studiu, fiecare articol poartă amprenta unei minţi formate în disciplina izvoarelor şi a unei inimi sensibile la drama şi frumuseţea lumii.
Mergând pe fir cronologic al operei sale, trebuie amintită mai întâi broşura tipărită în anul 1975 la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, intitulată “Pedobaptismul (botezul copiilor) de-a lungul vremii”, în fapt un studiu extras din revista “Biserica Ortodoxă Română” (an XCIII, 1975, nr. 1–2, pp. 130–149). Lucrarea, temeinic documentată patristic şi scripturistic, ajunge la concluzia fermă că „din punct de vedere teologic botezul copiilor mici nu constituie o eroare (…), ci practica de veacuri a Bisericii”. Este un studiu de mare actualitate, mai ales în contextul dialogurilor teologice privind Tainele iniţierii, la care participă întreaga Biserică Ortodoxă.
Cu dorinţa de a populariza credinţa creştină şi de a veni în sprijinul clericilor şi teologilor în activitatea lor didactică, în anul 1981 publică la Editura Mitropoliei Banatului lucrarea “Temeiurile învăţăturii ortodoxe”, unde arată rostul şi importanţa Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, „luate împreună ca temei al învăţăturii creştine”.
În 1984 apare volumul “Studii patristice. Aspecte din vechea literatură creştină”, tot la Editura Mitropoliei din Timişoara, mărturie a vastei sale pregătiri în domeniul Patrologiei. Volumul cuprinde o parte dintre studiile şi articolele publicate încă din anii studenţiei şi tratează teme precum: “Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi literatura patristică”, “Scriitorii patristici şi gândirea antică”, “Pagini de aghiologie patristică”. Autorul însuşi mărturisea că acestea „reflectă starea de spirit a celui care, luând contact pentru prima dată cu scrisul Sfinţilor Părinţi (…), s-a lăsat cuprins de sinceră admiraţie”.
În 1986 vede lumina tiparului lucrarea istorică “Biserica românească din nord-vestul ţării în timpul prigoanei horthyste” (Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti). Bazată pe cercetări în arhivele centrelor eparhiale din Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea şi Alba Iulia, precum şi în arhivele parohiilor dependente, lucrarea aduce la lumină drama Bisericii româneşti după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, când nord-vestul ţării a intrat sub ocupaţie horthystă. Regimul fascist a afectat nu doar românii, ci şi evreii şi chiar populaţia maghiară. Volumul este însoţit de fotografii sugestive, care sporesc forţa documentară.
În 1987 publică “Patristica mirabilia. Pagini din literatura primelor veacuri creştine” (ediţia I – Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara; ediţia a II-a – Editura Polirom, Iaşi, 2001), „rodul unor mai ample investigaţii de tinereţe asupra literaturii patristice”. Capitole precum “Probleme de pietate la Sfinţii Părinţi” sau “Sfinţii Părinţi şi unele aspecte ale vremii lor” aduc în atenţie teme surprinzător de actuale. Se remarcă mai ales studiul “Farmecul pustiului”, alcătuit cu fineţe artistică şi adâncime duhovnicească, în care deşertul devine spaţiul suprem al întâlnirii dintre om şi Creator. La fel de important este capitolul “Simbolurile religioase în interpretarea Sfinţilor Părinţi”: calea, drumul, podul, muntele, scara, izvorul şi fântâna.
În 1990 apare volumul “Quo vadis?”, publicat de Editura Mitropoliei Banatului din Timişoara, titlu inspirat din romanul lui Henryk Sienkiewicz. Pornind de la întrebarea „încotro se îndreaptă astăzi teologia creştină?”, autorul abordează teme precum: “Ortodoxia astăzi”, “Bisericile creştine şi ecumenismul”, “Terminologie ecumenistă”, “Biserica şi unele din marile probleme ale lumii de azi”, “Reflecţii teologice pe marginea unora din cuceririle recente ale ştiinţei”. Sunt analizate subiecte precum sărăcia, vârstnicii, nevârstnicii, persoanele cu handicap, explorarea cosmosului, genetica modernă, biologia contemporană, tragedia aborigenilor sau toxicomania.
În 1994 traduce celebra operă a Sfântului Ioan Scărarul – “Scara”, publicată sub titlul “Scara raiului”, precedată de viaţa pe scurt a lui Ioan Scolasticul şi urmată de “Cuvântul către păstor”. Primele trei ediţii apar la Editura Amarcord din Timişoara, iar următoarele la Editura Învierea, ediţia a şasea fiind publicată în 2008. Traducerea se remarcă prin fidelitate faţă de original şi frumuseţe stilistică. Introducerea este o adevărată enciclopedie despre viaţa Scărarului, simbolul scării şi istoria ediţiilor acestei lucrări. Prima intenţie fusese aceea de a o prezenta ca teză de doctorat. Pentru Mitropolitul Nicolae, “Scara” reprezintă întreaga spiritualitate patristică sistematizată sub simbolul urcuşului spre desăvârşire.
În 1995 apare traducerea “Viaţa Fericitului Pahomie” la Editura Anastasia din Bucureşti, rod al unei alte munci de lungă durată.
În 1998 publică “Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare” (Editura Amarcord, Timişoara), dezvoltare a tezei sale de doctorat din 1949, realizată sub îndrumarea renumitului teolog preot prof. Dr. Ioan G. Coman, intitulată „Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie. Începuturile monahismului creştin pe valea Nilului”. Lucrarea este dedicată marelui anahoret de pe valea Nilului şi include anexe importante: “Farmecul pustiului”, “Sfântul Antonie a fost anahoret sau cenobit?”, “Antonie cel Mare şi evlavia credincioşilor”, “Ecouri mai noi ale vieţii Sfântului Antonie”.
În 1999 publică “Origen şi Celsus. Confruntarea creştinismului cu păgânismul” (Editura Anastasia, Bucureşti), unde analizează opoziţia dintre creştinismul primar şi lumea păgână, prezentând atât atacul lui Celsus, cât şi răspunsul apologetic al lui Origen în tratatul “Contra lui Celsus”.
În anul 2000 apar cele două volume “Pe baricadele presei bisericeşti” (Editura Învierea, Timişoara), reunind editoriale, meditaţii şi interviuri publicate în foaia „Învierea”, la rubrica „Crâmpeie din cotidian”. În ele, autorul ia atitudine faţă de problemele Bisericii şi ale credincşilor, ascultând „mai ales glasul conştiinţei”.
Tot în 2000 apare la Editura „Jurnalul literar” din Bucureşti volumul “Pe firul vremii. Meditaţii ortodoxe”, care adună articolele publicate între noiembrie 1994 şi octombrie 2000 la rubrica „Meditaţii ortodoxe”.
În 2001 publică “Popasuri duhovniceşti. De la Crăciun la Paşti” (Editura Învierea, Timişoara), care reuneşte pastoralele de Crăciun şi Paşti din perioada 1961–2001 trimise în eparhiile Aradului şi Timişoarei. Fiecărei pastorale i se oferă un titlu generic: “Creştinul şi lumea” (1967), “Iisus, izbăvitorul nostru” (1977), “Împăcarea cu Dumnezeu şi cu semenii” (1981), “Să ne înstrăinăm de lumea păcatului” (1990), “Dumnezeu ne-a iubit. Să-L iubim şi noi” (1998), “Viaţa cea adevărată” (1968), “Felurimea datinilor să nu ne despartă” (1972), “Ce ne învaţă sărbătoarea Paştilor” (1988), “Consecinţele învierii lui Iisus” (1999), “Farmecul Paştilor” (2001).
Tot în 2001 apare “Miscellanea patristica” (Editura Amarcord, Timişoara, colecţia „Cum Patribus”), cu 22 de studii privind cultura primelor secole creştine, şi “Credinţă şi viaţă. Culegere de studii teologice” (Editura Dacia, Cluj-Napoca, colecţia „Homo religiosus”).
În 2002 publică “Farmecul scrierilor patristice” (Editura Anastasia, Bucureşti), unde tratează teme precum: “Cine sunt Părinţii Bisericii”, “Moştenirea patristică azi”, “Problema avortului la Sfinţii Părinţi”, “Diaconiţele în Biserică”, “Modernitatea Fericitului Augustin”. Tot în acelaşi an apare “În pas cu vremea” (Editura Învierea, Timişoara), volum de articole inspirate din realitatea cotidiană.
În 2004 publică “Patristica – filosofia care mângâie” (Editura Eikon, Cluj-Napoca), cu studii precum: “Pregătirea clerului creştin în primele trei veacuri”, “Preotul în viziunea scriitorilor patristici”, “Filosofia care mângâie”, “Sfântul Ambrozie, personaj literar”, “Sfinţenia nu cunoaşte graniţe”.
În 2007 apare “Actualitatea literaturii vechi creştine” (Editura Învierea, Timişoara), unde subliniază actualitatea experienţei patristice, mai ales prin studiul “Odinioară ca şi azi”.
În 2008 publică “Pentru mai binele obştesc”, cu articole istorice, sociale, religioase şi culturale, dintre care se remarcă: “Creangă diaconul”, “Arghezi monahul”, “Emil Cioran şi Dumnezeu”, “Breban credinciosul”, “Franz Liszt şi muzica sacră”, “Episod din lupta pentru menţinerea Episcopiei Caransebeşului”, “Tragedia unui episcop”.
În 2009 apare “Pe aripile cuvântului”, inspirat simbolic din romanul “Pe aripile vântului” al scriitoarei Margaret Mitchell, structurat pe teme precum: “Probleme bisericeşti”, “Biserica la români”, “Ortodoxia bănăţeană”, “Pagini patristice”, “Interviuri şi declaraţii”.
În 2011 apare “Scrisori pastorale” (Editura Învierea), continuarea volumului “Popasuri duhovniceşti”, reunind noile pastorale de Crăciun şi Paşti: “Vremea lui Irod şi vremea noastră” (2002), “Hristos în mijlocul nostru” (2006), “Praznic vechi, dar totdeauna nou” (2010), “Terapia morţii” (2005), “Darurile faptului că a înviat Hristos” (2009), “Fii ai luminii şi ai Învierii” (2010), “Domnul Cel înviat ne îmbie o viaţă nouă” (2011).
De asemenea, s-a îngrijit de apariţia colecţiilor de predici “Ieşit-a semănătorul” (1974) şi “Culegere de predici” (1984), a lucrării “Învăţături ale Bisericii Ortodoxe” (1987), precum şi de retipărirea “Catehismului ortodox” al preotului prof. Dr. Ilarion Felea.
Din 1962 a îndrumat revista „Mitropolia Banatului”, devenită după 1990 „Altarul Banatului”. Din 1980 s-a îngrijit de apariţia “Îndrumătorului bisericesc, misionar şi patriotic”, apoi a “Calendarului românului pe anul comun de la Hristos”, devenit ulterior “Calendarul almanah anual al Arhiepiscopiei Timişoarei”. Din 1990 veghează la apariţia publicaţiei „Învierea”, al cărei fondator este considerat.
A fost şi coordonator al lucrării “Ortodoxia românească” (Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1992), o culegere de texte menită să arate felul specific românesc de a teologhisi şi aportul românesc la îmbogăţirea Teologiei ortodoxe.
Din toate acestea se conturează imaginea unei opere vaste şi luminoase, în care rigoarea ştiinţifică se întâlneşte cu farmecul discret al stilului. Direcţiile sale majore — exegeza biblică, fenomenul apologetic, polemica primelor veacuri şi contribuţiile la cunoaşterea istoriei Bisericii primare — definesc un spirit de mare anvergură.
Opera scriitoricească a Mitropolitului Nicolae Corneanu reprezintă ani şi ani de lucru cu condeiul, „în pas cu vremea”, pentru ca din toate să se nască acel „farmec discret” al unei vieţi închinate lui Dumnezeu şi oamenilor. El nu a scris doar cărţi; a aşezat punţi între veacuri, între Părinţii Bisericii şi omul contemporan, între pustia Egiptului şi neliniştea modernă, între tăcerea rugăciunii şi glasul viu al istoriei. În paginile sale, teologia nu este doar ştiinţă, ci respiraţie a sufletului.
Concomitent cu evoluția societății, în contextul tehnologizării informației, asistăm la fenomene paradoxale, uneori chiar bizare, pe care ne străduim din răsputeri să le descifrăm și să le înțelegem. Unul dintre paradoxurile generate de această epocă a algoritmilor este prezența în vastitatea spațiului virtual a unui fenomen îngrijorător: selectivitatea în funcție de preferințele de consum. Astfel, într-un mod contradictoriu, abundența informației creează un spațiu al ignoranței și al lipsei de rigoare în comunicare.
Un exemplu al acestei bizarerii din peisajul cultural românesc merită relatat: în toamna anului trecut, a avut loc în Austria publicarea unei lucrări de referință a istoricului român Costin Feneșan: „Der Deutsche Orden im Severiner Banat und an der Niederen Donau in der ersten Hälfte des 15. Jahrhunderts” („Ordinul Teuton în Banatul de Severin și la Dunărea de Jos în prima jumătate a secolului al XV-lea”). Cartea a apărut la o editură prestigioasă din Innsbruck (IUP – Innsbruck University Press), ca al treilea volum din seria Austrian Studies – rumänische Beiträge (Studii Austriece – contribuții românești). Lucrarea este rezultatul unei colaborări academice internaționale și al unei cercetări riguroase asupra prezenței Ordinului Teuton în spațiul românesc, însumând 152 de pagini de documente și extrase de arhivă inedite.
În ciuda importanței acestui proiect și a lansării sale de la finalul anului 2025, ecoul în țară a fost, în mod bizar, inexistent. În acest context, propun explorarea câtorva perspective care pot explica acest fenomen de „surditate” culturală:
Costin Feneșan este, fără îndoială, unul dintre cei mai riguroși medieviști români, având un acces privilegiat la arhivele de limbă germană datorită pregătirii sale și a stagiilor de cercetare la Berlin sau Viena. Faptul că lucrarea sa a apărut în limba germană, într-o colecție academică de nișă, o face aproape „invizibilă” pentru publicul larg din România, poate fi explicată de faptul că publicul nostru consumă istorie mai degrabă din lucrări de popularizare sau din dezbateri televizate facile.
Pe de altă parte, din păcate, în România, vizibilitatea unei cărți nu mai depinde de valoarea ei științifică, ci de „zgomotul” pe care editura sau autorul îl produc pe rețelele sociale. Însă, istoricii de talia lui Costin Feneșan aparțin mai degrabă unei generații care pune preț pe rigoarea istorică arhivistică și mai puțin pe marketingul personal.
Deși prezența cavalerilor teutoni în Banatul de Severin este un subiect fascinant, el necesită o bază de cunoștințe oarecum consolidată. Într-o perioadă în care istoria este adesea instrumentată politic sau simplificată excesiv, un studiu despre structurile militare și administrative ale unui ordin religios-militar german poate părea prea tehnic pentru editorii de știri. Nu mai puțin adevărat poate fi ca această lipsă de reacție să fie alimentată și de o pauperizare a presei: redacțiile nu mai dispun de jurnaliști specializați în cultură, capabili să recunoască importanța unei apariții editoriale valoroase.
Însă, dincolo de sfera jurnalistică, remarcăm oinsensibilitate a mediului academic autohton. Aceasta se pare că nu este doar o lipsă de curtoazie, ci mai degrabă o formă de auto-izolare elitistă, care alimentează exact ignoranța publicului. Când universitățile se transformă în „turnuri de fildeș” preocupate doar de punctaje interne, ele pierd contactul cu societatea. Rezultatul? Un vid informațional în care publicul devine o pradă ușoară pentru senzaționalism și pseudo-istorie.
Mediul universitar românesc pare să nu aibă mecanisme de „traducere” a excelenței pentru publicul larg. Ne lipsesc acei public intellectuals care să preia o astfel de lucrare și să explice de ce este ea vitală pentru identitatea noastră europeană. Tăcerea colegilor de breaslă poate fi interpretată și prin prisma invidiei profesionale sau a indiferenței birocratice. În loc să fie un motiv de mândrie națională, reușita devine un fapt divers ignorat.
Amorțirea instituțiilor responsabile de promovarea culturii este un fenomen îngrijorător. Totuși, „trezirea” nu se mai poate produce, probabil, prin aceste instituții-mamut, ci mai degrabă prin intermediul unor micro-comunități de gândire. O recenzie, un articol sau o postare bine argumentată poate fi o cărămidă la temelia rezistenței împotriva uitării. Transformarea subiectelor grele în formate accesibile (interviuri, podcast-uri, infografice) ar putea forța mediul academic să iasă din letargie.
Tragedia nu este atunci când oamenii nu știu, ci atunci când nu le mai pasă că nu știu, iar indiferența generalizată este mai periculoasă decât lipsa de informație, deoarece anulează curiozitatea – motorul care a propulsat dintotdeauna evoluția civilizației umane.
27 aprilie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Expoziție Petraru Busuioc (Anina).
Prezentarea volumului „Cu penelul pe drumuri de munte”, apărut la Editura „Castrum de Thymes” Giroc, 2025.
27. April 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Ausstellung Petraru Busuioc (Anina).
Buchpräsentation: „Cu penelul pe drumuri de munte” (= „Mit dem Pinsel auf Bergstraßen”), Autor: Petraru Busuioc (Anina), erschienen im Verlag „Castrum de Thymes” Giroc, 2025.
Vineri, 24 aprilie 2026, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, au avut loc două evenimente notabile: primirea în rândul Uniunii Scriitorilor a cinci tineri cu palmares serios deja: Andra Mateucă, Cosmin Leucuța, Geo Moisi, Bogdan Vlad Munteanu, Alexandru Potcoavă și lansarea volumului de proze scurte ,,Știu pe cineva”, autor Robert Șerban, președintele filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România. Au luat cuvântul întru întâmpinarea noilor veniți, dar și pentru a-și exprima opiniile asupra noii apariții editoriale semnate Robert Șerban nume cu rezonanță în literatura română, în cultura română: Marian Odangiu, Adrian Dinu Rachieru, Lucian P. Petrescu, Ion Marin Almăjan, Ionel Bota, Mircea Mihăeș! Bineînțeles, tinerii menționați au luat cuvântul prezentându-se și exprimându-și entuziasmul și emoția ce îi animă in aceste momente de bun augur, finalul întâlnirii aparținând gazdei joviale, pline de gânduri bune și de energia de a porni la un drum nu foarte ușor dar dătător de împliniri, Robert Șerban. Felicitări tuturor!
Apărută din dorința de a continua o mai veche tradiție gazetărească, publicația „Cronica Mehadiei” editată la Mehadia începând cu anul 2021, este continuatoarea de facto a publicației ,,Vestea„, care anterior, timp de 14 ani, a menținut vie această preocupare prin intermediul unui grup de editori și animatori culturali, în frunte cu scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu. Vatră umană cu o cultură și istorie milenară, Mehadia a acumulat de-a lungul existenței sale numeroase episoade, bună parte dintre ele cu substrat de natură epică, multe împovărate de tragismul zbuciumului istoric. Mehadia s-a aflat mereu, după cum se cunoaște, în zona de confluență și confruntare a două mari civilizații: orientală și occidentală. Din păcate, numeroase dintre aceste momente istorice au rămas întipărite doar în memoria disolută a spațiului, fără a beneficia de o transmitere narativă cronologică palpabilă către posteritate. O primă preocupare, oarecum timpurie de consemnare cronologică, aparține însă protopopului Mehadiei, Nicolae Stoica de Hațeg, căruia îi datorăm cunoașterea a unei bune părți din istoria Mehadiei, datorită scrierii sale de la 1829 – ,,Cronica Mehadiei și a Băilor Herculane”. Dedicarea și preocuparea cronicărească a lui Nicolae Stoica de Hațeg, pe lângă faptul că aduce posterității un beneficiu neprețuit istoriei, culturii, tradiției, a vieții spirituale a acestor meleaguri, el poate fi considerat primul editorialist al Mehadiei și al Băilor Herculane, cel care a creat o trainică conexiune temporală în jurul acestei îndeletniciri, având în vedere că ea continuă și azi la Mehadia, precum și la Băile Herculane, prin cele două publicații: ,,Cronica Mehadiei” și ,,Domogled„.
Arealul Mehadiei a fost încă din zorii istoriei sale asociat cu cel al băilor de la Herculane, atât datorită apartenenței administrative a băilor de Mehadia, până la cucerirea austriacă – ele numindu-se ,,Băile Mehadiei”, cât și datorită moștenirii de la cuceritorii romani, întemeietori ai termelor, care le-au numit AD AQUAS HERCULI SACRAS AD MEDIAM – Ad Mediam, fiind denumirea dată de romani așezării de azi a Mehadiei. Ca urmare a tuturor acestor considerente și a stării de fapt, respectiva asociere s-a împământenit în timp, astfel că mare parte dintre valorile spirituale și culturale au fost împărtășite, aidoma comuniunii existenței celor două istorice vetre umane: Mehadia și Băile Herculane. În acest context putem remarca importante personalități locale, care au desfășurat acțiuni și activități ce au avut ca efect imprimarea unei evoluții comune a fondului cultural-spiritual al celor două localități.
– Nicolae Stoica de Hațeg, protopopul și cronicarul Mehadiei și al Băilor Herculane, care prin lucrarea sa a asociat, într-un mod considerat firesc, cele două areale umane și a demonstrat unitatea lor istorică, culturală și spirituală.
– Generalul Nicolae Cena, fiu al Mehadiei, fondator al Muzeului de istorie din Băile Herculane, care astăzi îi poartă cu multă recunoștință numele, Nicolae Cena fiind și primul director al stațiunii, odată cu instalarea administrației românești în perioada ulterioară destrămării Imperiului.
– Preotul Iosif Coriolan Buracu, una dintre cele mai puternice personalități a Banatului Montan, luptător pentru unitatea națională, căruia, noi cei din Mehadia, îi datorăm o deosebită recunoștință pentru întreaga sa activitate desfășurată ca preot la Mehadia, în anii zbuciumați din preajma Marii Uniri și câtorva dintre lucrările sale: Muzeul General Nicolae Cena în Băile Herculane şi cronica Mehadiei (1924); Heracle, Hercules, Iovan Iorgovan şi Băile Herculane (1924); Din istoria Banatului de Severin (1932).
Publicația ,,Cronica Mehadiei”, la fel cum și publicația ,,Vestea”, amintită mai sus, prin conținutul și profilul lor publicistic, au menținut și continuat această vie această legătură. Rămânând în același registru, referindu-ne la prezent, putem constata din nou, păstrarea și chiar consolidarea acestei legături prin conexiuni interumane, afișate pe diverse planuri, care prin eforturi comune au urmărit în permanență descoperirea și apoi valorificarea întregului potențial uman, cultural-artistic, și nu în ultimul rând, turistic. Punerea în valoare a potențialului turistic este justificată de statutul de stațiune al Băilor Herculane, însă și al Mehadiei, care recent a obținut titlul oficial de stațiune turistică de interes local. Această relație prin intermediul factorului uman, este cultivată astăzi, în special prin domnul Dorin Bălteanu, în prezent director al revistei ,,Domogled ” ce apare la Herculane, domnia sa fiind prezent la toate manifestările noastre de la Mehadia, de la simpozioane, colocvii, până la diverse evenimente ocazionate de comemorări, aniversări, dezveliri de placi memoriale sau monumente. În același timp, domnul Dorin Bălteanu, este și un proeminent promotor cultural al Băilor Herculane, organizând în stațiune o seamă de manifestări, unele dintre ele cu caracter periodic, de o înaltă ținută și valoare pentru promovarea comună a acestui areal. În același scop, oficialități locale, profesori, oameni de cultură, redactori ai publicațiilor din Mehadia, au fost prezenți la multe dintre manifestările desfășurate la Băile Herculane, toate acestea fiind evocate în publicațiile locale editate atât în Băile Herculane, cât și în Mehadia. Ca rezultat al acestei colaborări, au luat naștere mai multe proiecte comune, altele sunt gândite și creionate pentru viitor, potențialul realizării lor în continuă asociere fiind practic unul nelimitat. Dintre proiectele finalizate, vreau să amintesc reprezentativ doar unul, cel din care a rezultat publicarea lucrării ,,Mehadia turistică„.
La îndeplinirea lui au participat, alături de administrația locală a comunei Mehadia, inginerul Dorin Bălteanu, redactorul șef al publicației ,,Vestea”, din acea vreme, profesorul Gruia Cinghiță și scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu. Doresc să subliniez rolul major jucat de scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu în viața culturală a Mehadiei în perioada anilor 2005-2020, dinamica ei funcționând strict sub auspiciile sale. Cu sprijinul autorităților și instituțiilor locale, toate aceste strădanii conjugate au construit și pus în funcțiune angrenajul acestei veritabile emulații spirituale derulate la Mehadia în aceeași perioadă. Ca jurnalist, trebuie să amintesc și faptul că lui Nicolae Danciu Petniceanu i se datorează fondarea în anul 2006 a revistei ,,Vestea”, care apare în tipar, neîntrerupt, timp de 14 ani. Având în vedere toate aceste considerații, nu cred că greșesc alăturând personalitatea lui Nicolae Danciu Petniceanu, celor trei importante personalități ale Mehadiei, amintite anterior.
Ca o concluzie, din toate cele arătate, reiese faptul că dezvoltarea unei comunități, indiferent de dimensiunea ei, depinde în mare măsură de potențialul său uman, de calitățile morale și intelectuale ale membrilor săi. Din fericire, Mehadia și Băile Herculane nu au dus lipsă de asemenea valori, care au reușit să păstreze și să promoveze patrimoniul cultural, inclusiv să creeze noi valori cu același potențial de exprimare. În rândul unor asemenea creații putem așeza și pe cele jurnalistice de azi, a căror capacitate de a sprijini progresul comunității și a valorifica întreg potențialul său creator, este una de netăgăduit, care va perpetua și consolida neîntrerupt istorica conexiune a celor două înrudite comunități.
Mehadia, octombrie 2024
(DOMOGLED, Anul IV/V, Numărul 7 – 8, Băile Herculane, 2024/ 2025/2026)
⛰️ Ziua potecilor – Reșița 2 mai 2026 Îți era dor de o drumeție sau de o alergare montană? Sau poate de frumusețea naturală și diversitatea Banatului Montan, un loc aparte, traversat și de cărarea noastră? 𝗔𝘁𝘂𝗻𝗰𝗶 𝗻𝗼𝘁𝗲𝗮𝘇ăî𝗻 𝗰𝗮𝗹𝗲𝗻𝗱𝗮𝗿: 𝟮 𝗺𝗮𝗶 ș𝗶 𝘃𝗶𝗻𝗼 𝗹𝗮 𝗥𝗲ș𝗶ț𝗮 sau hai alături de noi dacă faci parte din comunitate! Alături de prietenii noștri de la Fundația Comunitară Banatul Montan și de alți susținători ai drumului care unește, petrecem o zi pe trasee din zonă: pe Via Transilvanica și pe alte cărări tematice, prin care reușim să descoperim poveștile locurilor și comunităților. Surpriza noastră este că două dintre circuitele disponibile vor fi ghidate de Alin și Tibi Ușeriu! Așadar, ne adunăm pentru mișcare, comunitate și descoperire, dar și pentru câteva momente de sărbătoare: 👉 inaugurarea traseului tematic ECO Banatul Montan; 👉 prezentarea parteneriatului strategic dintre Asociația Tășuleasa Social și Direcția Silvică Caraș-Severin. În plus, te așteaptă și expoziții în aer liber: pe deoparte cea dedicată trasului Via Transilvanica precum și „Memoria Metalului”, organizată de Primăria Reșița, în centrul civic. Aceasta din urmă reprezintă un dialog între istoria industrială a orașului și prezent. 🗓 𝗣𝗥𝗢𝗚𝗥𝗔𝗠𝗨𝗟 𝗭𝗜𝗟𝗘𝗜: 09:00 – Întâlnire la Palatul Cultural Reșița, pe Via Transilvanica; 09:15 – Cuvânt de bun venit! Prezentarea comunității, a cadrului evenimentului + detalii organizatorice și reguli de siguranță; 10:00 – Plecare pe trasee (la alegere): 🔶 𝗖𝗶𝗿𝗰𝘂𝗶𝘁𝘂𝗹 𝟭 (~𝟯 𝗸𝗺) Drumeție cu Alin Ușeriu (președintele Asociației Tășuleasa Social și inițiatorul proiectului Via Transilvanica) și Ana Schlupp (director executiv al Fundației Comunitare Banatul Montan). 👉 „Dealul Crucii” (integral pe Via Transilvanica); 👉 ușor | potrivit și pentru copii 6+ (însoțiți); 🔶 𝗖𝗶𝗿𝗰𝘂𝗶𝘁𝘂𝗹 𝟮 (~𝟳 𝗸𝗺) Drumeție cu Cătălin Gavrila (manager de traseu Via Transilvanica). 👉 “Traseul Uzină” – belvedere Slamina – Vf. Arșița – Canada – stadion – Palatul Cultural; 👉 mediu | pentru drumeți cu experiență; 🔶 𝗖𝗶𝗿𝗰𝘂𝗶𝘁𝘂𝗹 𝟯 (~𝟭𝟬 𝗸𝗺) Alergare montană cu Tibi Ușeriu (ambasador Via Transilvanica) și Laszlo Kokovics (alergător montan Asociația Club Sportiv Reșița Alpină). Traseu: Uzină – belvedere Slamina – Vf. Arșița – Crucea Doman – Via Transilvanica – Palatul Cultural; 👉 mediu | pentru sportivi; 🔶 𝗖𝗶𝗿𝗰𝘂𝗶𝘁𝘂𝗹 𝟰 (~2 𝗸𝗺, durată aproximativă 1 oră și 30 minute) Drumeție urban-culturală cu Ioana Ciolea (artist și manager cultural) și Andrei Bălbărău (fondator al Muzeul Cineastului Amator din Reşiţa, unic în România); Tur ghidat: Uzina Constructoare de Mașini (UCM) – hale, vile, sere; 👉 ușor | potrivit și pentru copii 6+ (însoțiți). 13:00 – Sosire sub funicular, lângă Palatul Cultural; 👉 vizitarea celor două expoziții; 13:15 – Inaugurare traseu ECO Banatul Montan și prezentarea parteneriatului strategic al Asociației Tășuleasa Social cu Direcția Silvică Caraș-Severin. 13:30 – Timp de socializare. Pe Via Transilvanica fiecare pas ne aduce mai aproape de comunitate. Te așteptăm!
La Caransebeș, într-o atmosferă încărcată de emoție și respect pentru tradiție, s-a desfășurat astăzi sesiunea științifică premergătoare Festivalului de recitare în grai bănățean „Credință și Lumină”, parte a manifestării „Zilele Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului”. Întâlnirea a avut loc la Colecția Muzeală „Episcop Elie Miron Cristea”, un spațiu simbolic pentru memoria și identitatea spirituală a locului.
Evenimentul a debutat cu lansarea volumului de poezie dedicat acestei ediții a festivalului, apărut la Editura Episcopiei Caransebeșului, reunind creații ale poeților care dau glas graiului bănățean – un patrimoniu viu, transmis cu grijă din generație în generație. Versurile, încărcate de autenticitate și căldură, au readus în prim-plan farmecul unei rostiri care definește sufletul locului.
În continuare, poeții prezenți și-au citit creațiile, iar dialogul care a urmat a deschis perspective importante pentru viitorul acestui demers cultural. S-a discutat despre responsabilitatea păstrării graiului bănățean și despre necesitatea transmiterii lui către tineri, ca pe o moștenire de preț.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian Mic, evenimentul a fost coordonat de părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, alături de Dan Ioan Liuț, președintele Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean. Din partea Asociației pentru Vorbirea Bănățană a fost prezent tânărul poet Claudiu Românu, care a transmis gândul președintelui asociației, Vasile Linția, oferind celor prezenți revista „Cununa” și volume de poezie dialectală, ca semn de prețuire și continuitate culturală.
Manifestările continuă și mâine, 25 aprilie 2026, de la ora 12, când copii și tineri vor urca pe scenă în cadrul Festivalului „Credință și Lumină”, ediția a XVI-a, pentru a recita poezii în grai bănățean, într-un gest de continuitate și iubire față de rădăcini. Evenimentul este organizat de Episcopia Caransebeșului, Secretariatul de Stat pentru Culte, Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean, Asociația pentru Vorbirea Bănățană și Casa de Cultură „George Suru”.
Într-o lume în continuă schimbare, astfel de inițiative devin repere de lumină. Ele ne reamintesc cine suntem și de unde venim. Recunoștința se îndreaptă către toți cei implicați, în mod deosebit către Episcopia Caransebeșului, către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian și către părintele arhimandrit Casian Rușeț, pentru dăruirea și grija cu care păstrează vie identitatea culturală și spirituală a Banatului.
UZPR CARAS SEVERIN 
