„Bocşa – istorie şi cultură” este un proiect editorial de cinstire şi omagiere a unor personalităţi şi fapte de cultură locale, zonale şi naţionale  şi se înscrie, alături de revista „Bocşa culturală” şi alte liste bio-bibliografice, în Serviciul bibliografic şi de documentare al Bibliotecii Orăşeneşti „Tata Oancea” Bocşa.

În anul 2001, când se împlineau 120 de ani de la naşterea lui Tata Oancea, biblioteca bocşană a dorit să aducă un omagiu patronului său spiritual şi a realizat ceea ce a iubit cel mai mult în viaţa sa Tata Oancea – cartea. A realizat o carte. Mai precis, o plachetă, constituită din câteva studii şi evocări semnate de câţiva oameni care l-au cunoscut, l-au citit şi l-au admirat pe Tata Oancea. Această cărticică avea să devină deosebit de importantă în timp, deoarece a deschis calea unor alte astfel de tipărituri reprezentative pentru Bocşa şi oamenii săi, a deschis seria „Bocşa – istorie şi cultură”, în cadrul căreia  au văzut lumina tiparului, până astăzi, 78 de volume importante şi reprezentative în plan local, zonal şi naţional.

La începutul lunii septembrie, în cadrul Festivalului de Film de la Bocșa, vom dedica o zi acestui moment aniversar îmbogățit cu noi titluri!

Cu prețuire,

Gabriela Șerban

În istoria tăcută a Banatului de Munte, există nume care au strălucit prin rigoare morală, credință și un spirit civic ieșit din comun. Printre acestea, se află două figuri ale istoriei Banatului, din păcate, prea discret tratate, de istorie și de către comunitate. Readucerea în prim-plan a acestor două figuri ar fi motivată de faptul că o analiză a personalității lor are potențialul de a contura cititorului de azi imaginea tipică a unei intelectualități românești bănățene, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, clădită pe principii și valori morale. Aceste calități au permis națiunii noastre, fără un stat propriu la acea vreme, să supraviețuiescă și să se impună prin demnitate.

Familia Blidariu din Valea Bolvașnița – frații Mihail și Ilia cavaler de Blidariu – ocupă un loc de cinste în această istorie tăcută a Banatului, ilustrând perfect modelul elitelor românești care, prin muncă, disciplină și dragoste de neam, au ridicat prestigiul comunității lor, contribuind, în același timp, la progresul societății. 

Susținând doi piloni importanți ai identității românești din acea vreme, în cadrul Imperiului: Armata și Biserica, cei doi frați au contribuit prin munca lor la păstrarea și consolidarea identității naționale, unul asigurând protecția fizică și administrativă, celălalt coeziunea spirituală și culturală a comunității.

Născuți la șapte ani distanță unul de celălalt – Ilia, în 1829 și Mihail, în 1836 – cei doi frați și-au început educația sub disciplina școlilor militare din Mehadia și Caransebeș. Deși educați în spiritul ordinii grănicerești, drumurile lor s-au separat simbolic la vârsta maturității: Ilia a ales „sabia”, rămânând pe terenul militar, în timp ce Mihail a ales „crucea”, intrând la Teologia din Vârșeț sub aripa iluminată a lui Andrei Șaguna.

 

Ilia Blidariu a urcat treptele ierarhiei militare cu o viteză remarcabilă. După ce în anul 1847 a primit gradul de caporal în regimentul de graniță Nr. 13 din Caransebeș, la 1 ianuarie 1849, la vârsta de doar 20 de ani, obține gradul de locotenent. În 1854 este transferat la regimentul de graniță Nr.12, din actualul Banat sârbesc și avansat la gradul de locotenent major. Tot aici, în anul 1866, este avansat la gradul de căpitan.

Spre deosebire de alte personaje militare de naționalitate română, a căror vitejie în slujba Imperiului a fost confirmată pe câmpul de luptă, căpitanul Ilia Bidariu nu-și câștigă gloria în bătăliile războiului, ci dintr-un act admirabil de salvare. În perioada serviciului său în Banatul istoric, în timpul unor inundații masive, a organizat construcția unor diguri uriașe care au salvat locuitorii și localitățile lor, aflate în jurul Petrovaradinului, de furia dezlănțuită a apei.

Pentru această realizare remarcabilă, a fost decorat cu Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a și ridicat la rangul de Cavaler, în 18 februarie 1872. Retras la pensie din motive de sănătate, la Mehadia, Ilia cavaler de Blidariu a rămas până la moartea sa, produsă în anul 1890, un simbol al onoarei și al competenței administrative.

Ilia Cavaler de Blidariu a fost căsătorit cu Anna (fiica lui Vasile Mikleu, și soră a căpitanului Ienachie Mikleu, din Mehadia). Au avut împreună trei fete. Prima fatã a fost Antonia, născută în iulie 1864, exact la un an de la căsătoria sa, la 28 iulie 1863. Antonia s-a căsătorit la 30 martie 1882, când avea vârsta de doar 17 ani, cu locotenentul Jiuban Grigoriu, în etate de 34 ani. Locotenentul Jiuban Grigoriu era de loc din Uzdin, una din cele mai mari localități românești din Banatul de la sârbi. Nași au fost protopopul Iovanoviciu și soția sa Sofia din Sălciția (Serbia).

A doua fată a fost Maria, născută în 1866, care se căsătorește în anul 1886 cu căpitanul în pensie Teodor Sandu din Năsăud, în etate de 45 ani. Teodor Sandu era de religie Greco-catolică. Această căsătorie nu a durat decât 7 ani, finalul căsniciei fiind consfințit prin sentința Prea Venerat Consistoriu Mitropolitan, emisă în 21 august 1893 la Sibiu.

Cea mai mica fiică dintre fetele Cavalerului, este Dragina, născută în 1870. Ea se căsătorește, după moartea tatălui său, la 30 decembrie 1895, când avea 25 ani, cu căpitanul Mihail Seracin din Ruieni. Nași la nunta lor au fost Lazăr Dimitrevici, căpitan pensionar din Caransebeș și Antonia, soția lui Geza Tamaș din Chizătău.

Ilia Blidariu se stinge din viață la 2 ianuarie 1890, la vârsta de 60 de ani. Este înmormântat în cimitirul ortodox din Mehadia.

(Informații obținute din Registru de cununi nr. 3/1864-1912 fila 49, al parohiei ortodoxe Mehadia. Arhivele Naționale Române Direcția Caraș-Severin, din Caransebeș – ,,Familia”, 26 ianuarie 1890).

La doar câțiva ani după ce fratele său primea titlul de cavaler, Mihail Blidariu devenea una dintre cele mai influente figuri ale vieții spirituale și sociale din zona Almăjului. Preot la Prilipeț timp de 40 de ani, Mihail a fost un „om al focului”. Temperament sangvinic și energic, așa cum îl descriu contemporanii săi, a lăsat în urmă o moștenire materială impresionantă comunității: o biserică monumentală, o casă parohială de preț și o comunitate prosperă.

Nu a fost doar un duhovnic, ci și un politician al neamului său. A fost deputat sinodal, membru în Comunitatea de Avere de la Caransebeș și un susținător neobosit al educației. La moartea sa, în anul 1900, peste 900 de oameni ,,și-au lăsat lucrul câmpului” pentru a-l petrece pe ultimul drum, într-o ceremonie cum „nu s-a mai văzut pe aici”- așa cum afirmă preotul Vasile Popovici*, în necrologul său, pe care îl voi reda integral mai jos.

 

Concluzionând la cele prezentate, putem susține că ceea ce frații Blidariu au lăsat în urmă depășește titlurile nobiliare sau distincțiile bisericești, ce ambii le-au primit: ei au demonstrat că românul bănățean putea fi, în același timp, un supus loial al administrației, dar și un apărător demn și aprig al propriei identități.

Astăzi, mormintele lor – unul în cimitirul ortodox din Mehadia, și celălalt în Prilipeț – stau mărturie unor vremuri în care „meritul” era singura monedă cu care se cumpăra nemurirea numelui. 

Recuperarea memoriei fraților Ilia și Mihail Blidariu nu este doar un exercițiu de arheologie biografică, ci un demers cu multiple semnificații pentru comunitatea actuală, reprezentând în esență reconstrucția acelui model de demnitate care a funcționat timp de secole în Banat. Această demnitate o identificăm foarte lesne la toți înaintașii noștri, inclusiv la Mehadia, care nu a dus lipsă de asemenea exemple, cele mai elocvente fiind al Generalului Nicolae Cena, sau al preotului Coriolan Buracu.

Pe lângă demnitate, exemplul dat de frații Blidariu este acela de a nu rămâne un simplu spectator al timpului tău, atitudinea și fapta fiind cele care au potențialul de a face diferența dintre „a locui într-un sat”, și „a aparține unei istorii”.

 

Constantin VLAICU/ UZPR Caraș Severin

Mehadia ianuarie 2026

 

*Preotul Vasile Popovici (Vasilie Popoviciu, 1885-1929) face parte dintr-o familie preoțească numeroasă, care scrie prima lucrare monografică din Banat: Monografia comunei Pătaș (Nerapattaș), Caransebeș, 1914, lucrare originală în posesia autorului. Această lucrare este dedicată Dr. Elie Miron Cristea: ,,un semn de adâncă venerațiune dedic această lucrare ilustrității Sale Prea Sfințitului Părintelui Dr. E. Miron Cristea, Episcopul Diecezei Caransebeșului ”- nota aparține lui Gheorghe Rancu Bodrog, în articolul: PREOT ICONOM STAVROFOR IOSIF CORIOLAN BURACU (1888-1964) 

,,Mihai Blidariu. Natura cere tributul seu, şi nu ar trebui să avem nimic contra, după ce prea bine cunoaştem cursul ei, totuşi adesea trebuie să recunoaştem uimiţi, când acest tribut se pretinde la timp nepotrivit. Comuna Prilipeţ a îmbrăcat doliu, şi multe lucrămi au curs şi vor mai curge, pentru că, tăria, energia dragostei, fala şi speranţa lui Mihail Blidariu… nu mai sunt! S’a stins Mihail Blidariu şi a apus tocmai pe când aveam mai mare lipsă de dînsul; dar lipsa lui o simte nu numai familia şi comuna bisericească din Prilipeţ, ci o simţim toţi, câţi l-am cunoscut. Preotul Mihail Bidariu, născut la 1836 în Valea-Bolvaşniţa, lângă Mehadia, a studiat şcoalele militare din Mehadia şi Caransebeş după cum era situaţiunea pe atuncia ; de aci se desparte de fratele seu Ilia, care rămâne pe terenul militar şi câştigă titlu de cavaler, iar Mihail întră în teologia din Vârşeţ, unde are norocirea a asculta prelegerile fericitului Şagana. La anul 1859 s’a sfinţit de diacon pe lângă protopresbiteral fericitul Iacobescu din Mehadia, ca un ban ceremonier, iar la 1860 de preot capelan în Orşova. La anul 1861 se trimite ca preot în comuna Prilipeţ şi la 1862 se provede cu gramata arhierească. Aici desvoltă dînsul o activitate, care pentru mult timp nu poate fi uitată. Martori vor sta, o casă a bisericei de mult preţ, cancelaria parochială, pământuri şi peste toate o biserică, cum puţine se mai pot vedèa înprejur. El a luat parte activă la toate mişcările poporului. De un temperament sangvinic şi pornit, se entuziasma până la foc, şi se revolta până la cuţit… A fost membru la scaunul protopresbiteral, asesor consistorial în senatul bisericesc, şi deputat în sinodul eparchial, distins cu brâu şi blană roşie; apoi representant la Comunitatea de avere şi revisor în comitetul acesteia, representant în congregaţiunea comitatensă, membru la Asociaţiune etc. etc. — a servit altarul Domnului 40 ani. 

La 26 Septemvre v. a. c. la 5 ore dimineaţa — după un morb şi grele suferinţe — adormi şi scăpa de suferinţe, şi-a păstrat însă graiul şi mintea, până la cele din urmă. Înmormântarea s’a făcut Mercuri la 2 oare cu cooperarea a 12 preoţi sub conducerea plenipotenţiatului preot dl Dr. C. Dure din Mehadia, care cu o voce prea plăcută a mângăiat publicul. Ordinea înmormântării s’a sevîrşit în frumoasa biserică din localitate, unde s’a rostit şi predica de preotul V. Popovici din Pataș. Public din localitate şi jur a fost peste 900. Ţerani în haine de sârbătoare lăsară lucrul câmpului şi alergară să facă onoare falnicului preot Mihail Blidariu. Răspunsurile le-a cântat corul din localitate, sub conducerea d lui învăţător Ion Bojincă. Mult au ostenit şi învăţătorul Chirilă şi Sofroniu Sârbu, epitrop în frunte cu Martin Zarva şi comitetul parochial. Sicriul era înfrumseţat cu mai multe cununi, între cari străluciau a d-lui Dr. I. Popovici şi a comunei bisericeşti. A fost, peste, tot o înmormântare, cum nu s’a mai văzut pe aici.— Neconsolata preoteasă Ancuţia (Anca Blidariu – n.n.) cu sora-sa Ana Şerbescu (soţia comerciantului Iacob Şerbescu, din Iablaniţa – n.n.) şi recunoscătorul nepot, prea stimatul Dr. Ion Popovici (fiul Măriuței și a preotului din Tufări, Ioan Popovici n.n.) din Orşova, nu cruţară nici grijă, nici osteneală, pentru ca toate să apară cuviincios şi demn neuitatului lor soţ, cumnat şi unchiu Mihail Blidariu. Uşoară să fie ţărîna şi eternă memoria! 

Vasile Popovici, preot. *

(TRIBUNA POPORULUI, Arad, nr.185, oct. 1900)

––-

 

Bibliografie:

Publicațiile: ,,Tribuna Poporului” (Arad) și ,,Familia”(Oradea) – anii 1890-1900.

Gheorghe Rancu Bodrog: ,,Preot Iconom Stavrofor Iosif Coriolan Buracu (1888-1964)”.

Fotografii:

• Căpitanul Ilie Blidariu și blazonul familiei (Revista ,,Vestea”, din Mehadia);

• Locul de veci al familiei Ilia cavaler de Blidariu din Cimitirul Ortodox din Mehadia (foto: Constantin VLAICU).

 

28 ianuarie 2026, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Prezentare de carte: Ema Popescu, „Cine ești? Versuri”, apărută la Editura TIM Reșița, 2025.

 

 

28. Januar 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Buchpräsentation: „Cine eşti? Versuri” (= „Wer bist Du? Gedichte“), Autorin: Ema Popescu, erschienen im Verlag TIM Reschitza.

 

Istoria presei din Timișoara este una dintre cele mai relevante oglinzi ale evoluției urbane din Banat. Spre deosebire de alte centre românești, presa nu apare aici ca expresie culturală sau militantă, ci ca instrument administrativ, într-un oraș de frontieră al Imperiului Habsburgic.

Prima publicație periodică timișoreană apare în limba germană, în 1771, sub titlul Temeswarer Nachrichten. În acel moment, Timișoara era Temeswar, un nod militar și administrativ imperial, iar presa funcționa în primul rând ca mijloc de comunicare oficială și comercială pentru burgul german.

Presa germană se consolidează în secolul al XIX-lea, prin titluri majore precum Temesvarer Zeitung (1852), care reflectă maturizarea vieții urbane și rolul central al comunității germane în structura orașului.

Presa în limba maghiară se afirmă mai târziu, odată cu schimbările politice aduse de Compromisul austro-ungar din 1867. În acest context apar publicații precum Temesvári Hírlap (1883), expresie a urbanizării și a politicilor administrative ale epocii dualiste.

Presa românească intră ultima în spațiul tipărit timișorean. Prima publicație românească stabilă este Luminătorul (1880), cu profil confesional și cultural. Apariția sa marchează intrarea comunității românești în tiparul urban prin educație și identitate, într-un oraș unde accesul instituțional fusese multă vreme limitat.

În anii următori, presa românească capătă tot mai multă consistență civică: Dreptatea (1894) și Poporul Român (1904) anunță maturizarea gazetăriei românești bănățene la începutul secolului XX.

Privită în ansamblu, cronologia comparată evidențiază un decalaj de peste un secol între începutul presei germane (1771) și apariția presei românești (1880). Acest fapt nu este un detaliu marginal, ci o cheie de lectură fundamentală: la Timișoara, presa a fost mai întâi voce a imperiului, apoi voce a comunităților și, în cele din urmă, voce a identității românești.

Istoria presei timișorene rămâne, astfel, o istorie a orașului însuși: un spațiu multietnic în care tiparul a fost, multă vreme, o formă de putere înainte de a deveni o formă de expresie publică.

Formația vocal-instrumentală „Intermezzo”, activă sub tutela Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, a apărut în public pentru prima oară sub acest nume, la Reșița, în 20 ianuarie 2016. De atunci până în prezent, „Intermezzo” a participat la aproape toate manifestările importante ale etniei germane din Banatul Montan, fiind totodată invitată și în Austria, Ungaria și Slovenia. În perioada 20 ianuarie 2016 – 26 ianuarie 2026 a apărut de peste 250 de ori în cadrul unor manifestări în țară și peste hotare.

Dintre realizările formației până în prezent se pot enumera cele două imprimări: în anul 2018 imprimă alături de corul „Franz Stürmer” un CD de muzică tradițională germană din Banatul Montan, sub genericul „Salutări din Banatul Montan / Gruss aus dem Banater Bergland, Nr. 3”, iar în anul 2020 apare, sub aceeași denumire, volumul 4, de data aceasta cu înregistrări interpretate doar de „Intermezzo”. Acum 5 ani, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au realizat un plic ocazional, obliterat cu o ștampila specială adiacentă evenimentului. Același lucru s-a întâmplat și acum, când, la 20 ianuarie, întreaga corespondență care a plecat în acea zi de la Oficiul Poștal Reșița 1, a fost obliterată cu o ștampila ocazională care să amintească de împlinirea a celor 10 ani de existență.

La edițiile din anii 2023 și 2024 ale concursului „Tradiții Cărășene”, „Intermezzo” a fost premiată cu Premiul I, prin acestea remarcându-se autenticitatea repertoriului ales, dar și interpretarea membrilor formației.

Componenții formației au fost de-a lungul celor 10 ani de activitate până în prezent: Lucian Duca (coordonatorul formației) / chitară, Marianne Chirilovici / voce, pr. János Várga / voce, Camelia Duca / voce, Elena Cozâltea / voce, Letiția Sabău / voce, Florica Fetescu / voce, Petru Chirilovici / orgă electronică, Walter Carol Fleck / orgă electronică precum și  Corina & Harald Bouda / percuție și chitară.

Luni, 26 ianuarie 2026, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, formația vocal-instrumentală a sărbătorit, împreună cu prietenii și iubitorii de muzică reșițeni, împlinirea celor 10 ani de activitate, cu un concert împărțit în două părți: prima cu muzică tradițională germană din Banatul Montan, iar cea de a doua parte, cu melodii din repertoriul internațional. Protagoniștii concertului au fost Marianne Chirilovici, Elena Cozâltea, Letiția Sabău și Lucian Duca (coordonatorul formației).

„Intermezzo“ merge mai departe, încântând și de acum încolo iubitorii de muzică germană și nu numai din această parte de țară!

 

Erwin Josef Țigla

 

3 februarie 2026, ora 16.30, sediul Forumului German Reșița (strada Oituz, 6):

Prima Sărbătoare de Fășang 2026, la Reșița.

Sărbătoarea tăițeilor, pentru adulți. Împreună cu Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), cu Marianne & Petru Chirilovici și cu grupurile vocal-instrumentale „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca) & „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

5 februarie 2026, ora 14.30, Centrul Cultural Muzeistic Anina:

Fășang 2026. Expoziție Doina și Gustav Hlinka (coordonatori ai Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” din cadrul Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Reșița).

 

5 februarie 2026, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Fășang 2026.

Expoziție de fotografii „Fasching Celnic / Anina: 2023 – 2024 – 2025”, autor: Petre Dalea (Reșița), artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP).

 

6 februarie 2026, ora 16.00, sediul Forumului German Reșița (strada Oituz, 6):

Fășang 2026. Sărbătoarea tăițeilor, pentru copii și tineri.

 

12 februarie 2026, ora 12.00, galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Fășang 2026. Expoziția „Carnavalul Culorilor” (ediția a XVIII-a). Expun membri ai Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” din cadrul Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Reșița (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka).

 

14 februarie 2026, orele 18.30 – 24.30, Restaurantul „Dușan și Fiul Sud”, Calea Lupacului Reșița:

Fășang 2026.

Tradiționalul mare bal mascat de Fășang (a 34-a ediție).

Program cultural: Formațiile de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ Reșița – copii & adulți (coordonatori: Marianne & Nelu Florea), „Banater Kranz” Timișoara și „Edelweiß = Floare de colț“ Deta (coordonatori: Elena & Gerhart Șămanțu).

Parada măștilor și premierea celor mai bune măști pentru copii și adulți.

 

16 februarie 2026, ora 17.00, sediul Forumului German Reșița (str. Oituz, 6):

Fășang 2026.

Sărbătoarea gogoșilor, pentru copii.

 

17 februarie 2026, ora 16.30, sediul Forumului German Reșița (str. Oituz, 6):

Ultima manifestare de Fășang, 2026.

Sărbătoarea gogoșilor, pentru adulți. Împreună cu Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), cu Marianne & Petru Chirilovici și cu grupurile vocal-instrumentale „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca) &  „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

 

3. Februar 2026, 16:30 Uhr, Forumssitz Reschitza (Oituz-Straße 6):

Erste Faschingsveranstaltung 2026 in Reschitza.

Nudelparty der Erwachsenen. Mit dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), mit Marianne & Petru Chirilovici und mit den Vokal- und Instrumentalgruppen „Intermezzo“ (Koordination: Lucian Duca) & „Resicza“  (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

5. Februar 2026, 14:30 Uhr, Museales Kulturzentrum Anina:

Fasching 2026. Ausstellung der Künstler Doina und Gustav Hlinka (Koordinatoren des Malerei-Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“).

 

5. Februar 2026, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Fasching 2026. Foto-Ausstellung „Fasching in Tschelnik / Anina: 2023 – 2024 – 2025“, Autor: Petre Dalea (Reschitza), Mitglied der Internationalen Föderation der Kunstfotographie (FIAP).

 

6. Februar 2026, 16:00 Uhr, Forumssitz Reschitza (Oituz-Straße 6):

Fasching 2026. Nudelparty der Kinder und Jugendlichen.

 

12. Februar 2026, 12:00 Uhr, Galerie der Kreisbehörde für Kultur Karasch-Severin, Reschitza:

Fasching 2026. Ausstellung „Karneval der Farben“ (XVIII. Auflage) der Mitglieder des Malerei-Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordination: Doina & Gustav Hlinka).

 

14. Februar 2026, 18:30 – 24:30 Uhr, Restaurant „Duşan și Fiul Sud“ in der Lupaker-Straße, Reschitza:

Fasching 2026.

Großer Faschingsmaskenball (34. Auflage).

Kulturprogramm: die „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza / Kinder & Erwachsene (Koordination: Marianne & Nelu Florea), der „Banater Kranz“ aus Temeswar und die „Edelweiß“-Volkstanzgruppe Detta (Koordination: Elena & Gerhart Șămanțu).

Maskenaufmarsch und Preiskrönung der besten Masken für Kinder und Erwachsene.

 

16. Februar 2026, 17:00 Uhr, Forumssitz Reschitza (Oituz-Straße 6):

Fasching 2026.

Krapfenparty der Kinder und Jugendlichen.

 

17. Februar 2026, 16:30 Uhr, Forumssitz Reschitza (Oituz-Straße 6):

Letztfaschingsunterhaltung 2026.

Krapfenparty der Erwachsenen. Mit dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), mit Marianne & Petru Chirilovici und mit den Vokal- und Instrumentalgruppen „Intermezzo“ (Koordination: Lucian Duca) & „Resicza“  (Koordination: Iuliu Fazakas).

Duminică, 25 ianuarie 2026, la Biserica Ortodoxă cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Bocșa Montană a avut loc un eveniment gândit de către Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” în proiectul „Să ne prețuim valorile!” – un popas cultural in memoriam protopop și scriitor Mihail Gașpar la 145 de ani de la nașterea acestuia.

Mihail Gașpar s-a născut în 12/ 24 ianuarie 1881 la Gătaia, județul  Timiş, și s-a stins, la numai 48 de ani, într-un sanatoriu din Timișoara, pe 27 noiembrie 1929, fiind înmormântat în cimitirul ortodox din Bocșa Montană unde, din 1911, era preot și protopop.

 Mai întât diacon la Lugoj, apoi protopop la Bocșa Montană, Mihail Gașpar nu a fost doar un preot, o faţă bisericească, ci a fost un mare patriot şi un activ om de cultură, scriitor şi publicist. Aici, la Bocșa, a fost vizitat de unii scriitori contemporani: Octavian Goga, Camil Petrescu, Em. Bucuța și a desfășurat o extraordinară activitate culturală, literară, spirituală și politică.

Ca scriitor, Mihail Gașpar a debutat cu legenda Stâlpii lui Alexandru Basarab în „Drapelul” din Lugoj în 1902, sub pseudonimul Sorin.  A devenit colaborator apropiat al ziarului „Drapelul”, iar pentru articole de redeşteptare a conştiinţei naţionale, va fi condamnat la închisoare. ^[1]

Editorial va debuta cu volumul  Japonia, apărut la  Lugoj, la editura Carol Traunfellner, în 1905.

La Bocşa Mihail Gaşpar a pus bazele publicaţiei „Drum Nou”, care a apărut ca gazetă locală între 1923 şi 1929, sprijinită financiar de Uzinele de Fier şi Domeniile din Reşiţa.

Gazeta „Drum Nou” se ocupa de o gamă largă de probleme sociale şi culturale. În coloanele periodicului se găsesc noutăţi locale, comentarii la viaţa politică a ţării, probleme cultural-artistice şi mai ales creaţii literare semnate atât de autori bănăţeni, cât şi de colaboratori de prestigiu: Nicolae Iorga, Ion Pillat, Victor Eftimiu.^[2]

Mihail Gaşpar a fost ales preşedinte al Reuniunii de Cântări din Bocşa Montană, înfiinţată încă din 1876 – aceasta purtându-i numele.

Deosebit de importantă este activitatea bisericească pe care a desfășurat-o Mihail Gașpar la Bocșa. În publicație insera eseuri religioase referitoare la istoria bisericească, actualitatea creștină și viața cotidiană. A luat parte activ la conducerea Episcopiei Caransebeșului fiind între anii 1912 – 1920 deputat sinodal.

N-a fost străin nici de evenimentele politice şi istorice ale vremii. La 1 Decembrie 1918 îl găsim prezent la actul unirii de la Alba Iulia, o călătorie cu peripeţii din cauza autorităţilor maghiare: alături de Vasile Grasu din Bocşa s-a deghizat ţigan. A fost delegat şi corespondent al ziarului „Drapelul”, pe care l-a şi condus ca redactor responsabil între 1919-1920. ^[3]

După divizarea administrativă a judeţului Caraş-Severin (începând cu 1 ianuarie 1926) a fost ales preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Ţărănesc şi deputat din partea formaţiunii între 1926-1929. La alegere a obţinut în Cameră 18400 voturi, iar în Senat 10217. Adunarea deputaţilor îi validează  mandatul la 28 iulie 1927.

Mihail Gașpar a fost căsătorit cu Livia Blajovan şi au avut doi fii: Titus, militar de carieră şi Ionel, avocat.

De asemenea, Mihail Gaşpar a fost un om avut. A deţinut bani şi teren agricol. La Bocşa Montană a fondat o Bancă de credit; în imediata vecinătate banca a construit o clădire pe care a preluat-o plătind ratele până la deces.

Pentru activitatea pe care a depus-o s-a bucurat de preţuire încă din timpul vieţii fiind investit Comandor al ordinului Steaua României şi deţinător al Coroanei României.

Personalitatea lui Mihail Gașpar cât și opera acestuia au fost evocate de-a lungul vremii prin studii, recenzii, articole. Dintre cercetătorii care s-au aplecat asupra vieții și activității lui Mihail Gașpar sunt: Ion Breazu, Lucian Costin, Melentie Șora, Cornel Corneanu, I.D. Suciu, Petru Oallde, George C. Bogdan, Traian Liviu Birăescu, Marcu Bănescu, Vasile Petrica, Gheorghe Jurma, Valentin Bugariu sau bocșenii Carol Brindza, Mihai Vișan, Daniel Crecan, Ciprian Costiș, Gabriela Șerban și alții.

Mihail Gașpar a rămas în istoria literaturii bănățene drept cel mai reprezentativ prozator bănățean din perioada interbelică. El a rămas în conștiința contemporanilor ca un scriitor complex, abordând atât proza, cât și poezia, dramaturgia, dar și un traducător foarte bun din limbile de circulație  europeană, precum și ca jurnalist și scriitor de factură științifică.

Majoritatea operelor publicate prezintă viața satului bănățean de la sfârșitul sec. al XIX-lea, precum și glorioasa epocă a marelui voievod moldovean, Ștefan cel Mare și Sfânt. Talentul narativ este evidențiat mai ales în povestirile despre satul natal, cu acțiuni și localizare precisă în spațiul satului bănățean. Astfel că scrierile lui Mihail Gașpar abundă de regionalisme, de elemente lexicale bănățenești, uneori populare, cu toate acestea  nu sunt greu de citit, sunt pe înțelesul cititorului. Mihail Gașpar își desfășoară activitatea scriitoricească în perioada de consolidare și generalizare a normelor limbii literare, fixate după reforma ortografică din 1923. Deși literatura bănățeană a fost percepută ca una dialectală, în general, prin numărul mare de neologisme (pentru acea vreme) din opera sa Mihail Gașpar contrazice această prejudecată. Aceste neologisme apar în vorbirea eroilor intelectuali sau în limbaje de specialitate: juridic , economic, militar etc.^[4]

Mihail Gașpar este scriitorul bănățean care se exprimă în limba simplă a țăranului, dar și în limbajul erudit al avocatului, al dascălului, al omului politic, iar stilul său îl așează lângă scriitorii români erudiți, cultivați, cu un pronunțat caracter modern.

În 1943, în 27 iunie, la Bocşa Montană a avut loc ceremonia dezvelirii bustului scriitorului, realizat de sculptorul Romul Ladea, iar publicaţia „Curentul Nou” i-a dedicat un număr omagial. ^[5] Bustul se află în curtea bisericii ortodoxe din Bocșa Montană, biserică păstorită cu dăruire de protopopul Mihail Gașpar în perioada 1911 – 1929.

Impresionantă și demnă de menționat a fost prietenia scriitorului cu istoricul Nicolae Iorga.  S-au întâlnit în 1906, iar din 1908 Mihail Gașpar ia parte la cursurile de vară de la Vălenii de Munte, astfel că între cei doi se leagă o afectuoasă prietenie. Mărturie sunt câteva scrisori publicate de I.E. Torouțiu din care reiese sincera admirație și prețuirea reciprocă a celor doi oameni de cultură.

Legăturile scriitorului bănățean cu acela căruia i se adresa cu „iubite maestre” au fost multiple și ele au înrâurit însăși formarea lui Mihail Gașpar ca militant în semnsul idealurilor de unitate națională.^[6]

În scrierile lui Mihail Gașpar se simte influența lui Nicolae Iorga, aceasta clădindu-se pe două motive fundamentale: satul bănățean și istoria națională, relevând o anume tendință sămănătoristă.

În orașul Bocșa memoria importantului om de cultură Mihail Gașpar a rămas vie peste timp nu doar prin scrierile sale, prin bogata sa activitate, ci și prin casa impunătoare care încă există pe strada care astăzi îi poartă numele în Bocșa Montană. Din păcate, ea nu are statut de casă memorială, urmașii protopopului înstrăinând-o, însă, trecătorii prin acest orășel bănățean pot citi pe o placă omagială că „în această casă a trăit și muncit scriitorul, gazetarul și patriotul Mihail Gașpar, protopresbiter al Tractului Bocșei-montane în perioada 1911 – 1929”, placă realizată și amplasată de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa în 2011, la împlinirea celor 130 de ani de la naşterea scriitorului şi protopopului. Tot atunci a fost realizată și cartea intitulată Mihail Gaşpar şi Nicolae Iorga în fondurile Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocşa în cadrul proiectului editorial „Bocșa – istorie și cultură”.

De altfel, în fiecare an, în luna ianuarie, oamenii de cultură ai urbei, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local și în parteneriat cu Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh” din Bocșa Montană, dedică un moment memoriei protopopului Mihail Gașpar fie în biserică și la bust, fie în cimitirul ortodox din Bocșa Montană.

 Astfel că, duminică, 25 ianuarie 2026, la 145 de ani de la nașterea acestui remarcabil român bănățean, biblioteca publică bocșană a propus un popas cultural-istoric la Biserica Ortodoxă din Bocșa Montană și la bustul protopopului Mihail Gașpar. Despre personalitatea acestui vrednic preot au vorbit parohul bisericii, Petru Boroica, istoricul Mihai Vișan și bibl. Gabriela Șerban. De asemenea, istoricul Mihai Vișan a conturat în câteva fraze și importanța Unirii de la 1859, iar Gabriela Șerban a prezentat cel mai recent număr al revistei „Bocșa culturală” – nr. 4/ 2025, anul XXVI de apariție.

La eveniment au participat credincioșii bisericii, dar și colaboratori ai Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” și ai revistei „Bocșa culturală”.

 

---

[1] dr. Aurel Cosma junior. Bănăţeni de altă dată… vol. I.: 42 de figuri bănăţene – biografii şi fotografii. Timişoara: Tipografia „Unirea Română”,1933. P. 87-89 și Mihail Gașpar. Cum am intrat în temniță. Amintiri din viața de gazetar în „Răsunetul”.București, 1918, nr. 5, p.3.

[2] http://banatica.ro/media/b19/ramg.pdf

[3] http://www.bcut.ro/dyn_img/Analele%20Banatului%20Arheologie-Istorie/Analele%20Banatului%20XVI%202008/3_3_ardelean.pdf

 

[4] Pr. dr. Valentin Bugariu. Protopopul Mihail Gașpar. Studiu monografic. Timișoara: Eurostampa, 2007.

[5] Apud Valentin Bugariu. Protopopul Mihail Gașpar. Studiu monografic.Timișoara: Eurostampa, 2007, p. 97. Redacția. Serbările culturale la Bocșa-Montană,  în: „Cuvântul satelor”, Șoșdea, 1943, nr. 26, p. 6.

[6] Alexandru Bârsescu. Nicolae Iorga călător în Banat în: Banatica I, Reșița, 1971.

Citind DEX-ul, vom găsi pentru cuvântul ecumenism următoarea explicație: Mișcare de refacere a unității universale a Bisericilor Creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic. Pentru reșițeni, cuvântul „ecumenism” a primit un sens nou cu 32 de ani în urmă.

Atunci, din inițiativa unui grup de preoți de diferite confesiuni din Reșița, s-a purces la un nou drum de apropiere a bisericilor creștine istorice. Astfel, în perioada 18 – 25 ianuarie 1993, se organiza în municipiul de pe Bârzava pentru prima oară Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor.

În cartea în patru limbi (română, germană, maghiară, italiană) „Spălați-vă picioarele unul altuia. Ecumenism, între istorie și prezent la Reșița = Waschet Euch gegenseitig die Füße. Ökumene zwischen Geschichte und Gegenwart in Reschitza = Mossátok meg egymás lábát. Az ökumenizmus története és jelene Resicabányán“,apărută, la 10 ani de ecumenism, sub semnătura părintelui de atunci Pál, astăzi episcop diecezan, și a mea, dânsul amintea de aceste prime zile: „Când am ajuns la Reșița, o dorință trăia în mine: să îi iubesc pe toți, pe fiecare om, să mă întorc spre fiecare cu iubire. E normal că în mod special am încercat să fiu atent la preoți și pastori de oricare confesiune, căci ei sunt aceia cu care lucrăm în via Domnului, aici în Reșița. …Din 1993 încoace, Săptămâna ecumenică de rugăciune pentru unitatea creștinilor se desfășoară cu regularitate și în orașul nostru, în fiecare an, între 18 și 25 ianuarie. Mai ales din 1999 încoace, de când participarea este deosebit de largă, cred că putem vorbi despre o săptămână de sărbătoare creștinească pentru întregul oraș.”

Doresc în continuare să accentuez câteva inițiative și manifestări pe care le consider importante pentru ultimii 34 de ani de trăire în comun la Reșița:

–   Participarea creștinilor de diferite confesiuni din Reșița la diferite evenimente din programul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la București, în 7 – 9 mai 1999, când a ieșit din sufletul miilor de credincioși acel strigăt de neuitat, „Unitate!”, dar și participarea creștinilor din Banatul Montan la programul vizitei Papei Francisc în Transilvania, la Șumuleu-Ciuc și la Blaj, la început de iunie 2019;

–   Participarea tinerilor reșițeni de diferite confesiuni creștine, alături de preoții lor, la a treia Adunare Ecumenică Europeană, care a avut loc la Sibiu între 4 și 9 septembrie 2007, dar și la alte întâlniri cu caracter ecumenic din Italia (zona Pesaro, Loreto și Trento) și Suedia;

–  Întâlnirile ecumenice anuale și lunare ale femeilor în diferitele biserici istorice creștine reșițene, care s-au desfășurat în trecut;

–  Manifestarea anuală ecumenică în Postul mare, desfășurată de cele mai multe ori la Centrul Social „Frédéric Ozanam“ din Reșița, „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”, anul trecut desfășurându-se pentru a 18-a oară;

–   Manifestarea din 14 ianuarie 2007 de la Reșița, cu participarea celor trei episcopi, PS Lucian Mic (ortodox român, Caransebeș), PS Alexandru Mesian (greco-catolic, Lugoj) și PS Martin Roos (romano-catolic, Timișoara), cu prilejul înmânării oficiale a titlurilor de Cetățean de Onoare al municipiului Reșița preoților dr. Vasile Petrica (la acea vreme protopop ortodox român de Reșița), József Csaba Pál (atunci fiind arhidiacon romano-catolic al Banatului Montan), Marian Ilie Ștefănescu (la acea vreme protopop greco-catolic de Reșița) și Makay Botond (atunci pastor reformat de Reșița), un gest unic în țara noastră, poate și pe plan european;

–   Întâlnirile / rugăciunile ecumenice organizate de-a lungul anilor cu participarea la Reșița, Caransebeș, Anina, Băile Herculane, Bocșa, Oravița, Mehadia, Moldova Nouă  sau în Slatina Timiș a unor întâistătători ai bisericilor creștine din țara noastră: PS Sebastian Kräuter (episcop romano-catolic, Timișoara) și dr. dr. Christoph Klein (episcop evanghelic luteran, Sibiu) la Reșița, în 14 noiembrie 1992 și 14 octombrie 1995; PS Sebastian Kräuter (episcop romano-catolic, Timișoara) și PS Alexandru Mesian (episcop greco-catolic, Lugoj) la Bocșa, în 15 mai 1998; PS Martin Roos (episcop romano-catolic, Timișoara) și PS Alexandru Mesian (episcop greco-catolic, Lugoj) la Reșița, în 8 septembrie 2000; PS Martin Roos (episcop romano-catolic, Timișoara), PS Eugen Schönberger (episcop romano-catolic, Satu Mare) și dr. dr. Christoph Klein (episcop evanghelic luteran, Sibiu) la Reșița, în 22 ianuarie 2005; PS József Csaba Pál (episcop romano-catolic, Timișoara) și Reinhart Guib (episcop evanghelic luteran, Sibiu) la Reșița, în 25 ianuarie 2020; PS Lucian Mic (episcop ortodox român, Caransebeș) și PS József Csaba Pál (episcop romano-catolic, Timișoara) la Caransebeș, în 22 ianuarie 2019 și 21 ianuarie 2020, la Reșița în 23 ianuarie 2019, în 23 ianuarie 2020, în 23 ianuarie 2021 și în 22 ianuarie 2022, precum și la Anina, în 21 ianuarie 2021, la Oțelu Roșu, în 20 ianuarie 2022 și la Bocșa Montană, în 21 ianuarie 2022. La rugăciunile ecumenice din 2022 din Reșița, Oțelu Roșu și Bocșa Montană au participat PS József Csaba Pál, PS Lucian Mic și PS Ioan Călin Bot (episcop, pe atunci auxiliar, greco-catolic de Lugoj), în anul 2023, la cele organizate la Oravița, Caransebeș și Oțelu Roșu, participând, de asemenea, PS József Csaba Pál, PS Lucian Mic și PS Ioan Călin Bot, ca de altfel și în 2024, la Slatina Timiș. Mehadia și Oravița. În anul trecut – 2025, cei trei ierarhi, PS József Csaba Pál, PS Lucian Mic și PS Ioan Călin Bot au participat la rugăciunea comună la Oravița, Ticvaniu Mic și Moldova Nouă, iar anul acesta – 2026, cei trei ierarhi au participat în zilele de 22, 23 și 24 ianuarie la rugăciunile împreună organizate la Reșița, Băile Herculane și Caransebeș;

–  Cartea mai înainte amintită și apărută la Reșița în anul 2003, cu prilejul împlinirii a 10 ani de octavă de rugăciune pentru unitatea creștinilor, precum și cea lansată în 2023 la Oravița, în prezența celor trei ierarhi ai Banatului Montan, „Ecumenism în Reșița și Banatul Montan = Ökumene in Reschitza und im Banater Bergland”, coordonator: Erwin Josef Ţigla, cuvânt înainte: Episcop József Csaba Pál, apărută în Editura „Banatul Montan” din Reșița, 2022, ambele apariții editoriale fiind coordonate de către Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița;

–  Organizarea, timp de patru ani, a procesiunii ecumenice de Florii la Reșița, în 28 martie  2010, 16 aprilie 2011, 13 aprilie 2014 și 12 aprilie 2025;

–  Participarea la octava din Reșița a unor preoți / pastori și laici din Italia și Suedia precum și întoarcerea vizitei acestora, prin reprezentanți din Reșița, la manifestări ecumenice din aceste țări;

–  Medicii și asistentele din secția de radiologie a Spitalului Județean Reșița au organizat, începând cu vizita Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, în fiecare zi de lucru un moment ecumenic de rugăciune și meditație;

– Participarea preoților și tinerilor din Reșița la simpozioane ecumenice organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj și Mișcarea Focolarelor din România;

–  Întâlniri ecumenice ale tinerilor la Sanctuarul marian „Maria Stâncii” de la Ciclova Montană și de la Băile Herculane (4 – 5 întâlniri până în prezent);

– Pelerinajul tinerilor creștini din Banatul Montan de la Sanctuarul marian „Maria Stâncii” de la Ciclova Montană la Mânăstirea Ortodoxă Călugăra cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” de la Ciclova Montană, la inițiativa, alături de tineri, a celor trei episcopi: PS József Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara, PS Ioan Călin Bot, episcop greco-catolic de Lugoj, și PS Lucian Mic, episcop ortodox român, Caransebeș;

–  Diferite manifestări spirituale și culturale din țară și în străinătate, la care au participat în fraternitate reprezentanți ai diferitelor confesiuni creștine din Reșița și nu numai;

–  Apariții în mass-media scrisă și vorbită locală, națională și internațională.

Ne-am bucurat împreună de cei 34 de ani de octavă în bisericile noastre creștine, anul acesta octava organizându-se în Banatul Montan, între 18 și 25 ianuarie, în următoarele lăcașuri binecuvântate:

• 19.01, Biserica Reformată Reșița Montană,
• 20.01, Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime” Reșița – Govândari,
• 21.01, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” Reșița Montană,
• 23.01, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Fecioară Maria de la Fatima” și „Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea” Reșița – Govândari (cu participarea PS Ioan Călin Bot, episcop greco-catolic de Lugoj, PS Lucian Mic, episcop ortodox român, Caransebeș și PS József Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara),
• 23.01, Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” Băile Herculane (cu participarea PS József Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara, PS Ioan Călin Bot, episcop greco-catolic de Lugoj, și PS Lucian Mic, episcop ortodox român, Caransebeș).
• 24.01, Catedrala Episcopală Ortodoxă „Învierea Domnului” și „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul”Caransebeș (cu participarea PS Lucian Mic, episcop ortodox român, Caransebeș,  PS Ioan Călin Bot, episcop greco-catolic de Lugoj, și PS József Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara).

Este în puterea noastră să încercăm, fiecare după putințele sale, să contribuim prin rugăciune la unitatea creștinilor, indiferent de confesiune sau limbă maternă, să participăm împreună ori de câte ori ni se oferă prilejul la manifestări spirituale sau culturale care promovează unitatea creștină în Banatul Montan! Și s-au creionat deja noi inițiative în acest sens, despre care se vor publica amănunte la momentul potrivit.

Sâmbătă, 24 ianuarie, am participat la un eveniment deosebit la Muzeul Național al Banatului, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române.

După-amiaza a debutat cu ,,Fiare Din Beci”, o expoziție interactivă de săbii și spade din secolele XIX–XX, folosite de armata Principatelor Române și, mai târziu, de Armata Română. Parcursul expozițional a fost completat de printuri realizate după fotografii de epocă cu militari români, fragmente vizuale care surprind o etapă importantă din procesul de formare națională.

La ora 17:00, concertul Peregrinii – „Ecouri din trecut” a adus în fața publicului un repertoriu de muzică istorică inspirat de perioada Unirii Principatelor. Melodiile de epocă, temele tradiționale și reconstituirile sonore au recreat cu adevărat atmosfera acelor ani, cu multă atenție la detalii și pasiune pentru istorie.

Ilie RĂDOI

26 ianuarie 2026, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

10 ani Grupul vocal-instrumental „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca): 20 ianuarie 2016 – 20 ianuarie 2026.

 

 

26. Januar 2026, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

10 Jahre Vokal-Instrumentalgruppe „Intermezzo“ (Koordination: Lucian Duca): 20. Januar 2016 – 20. Januar 2026.

După cum bine se știe, Mehadia a fost, pe lângă un important centru militar, și un punct esențial de interferență culturală. Efervescența acestui centru a gravitat în jurul unei elite intelectuale deosebite, care a reprezentat forța motrice a mișcării identitare locale, asigurându-i o dinamică de excepție. Acest spirit cultural a constituit „combustibilul” care a alimentat mișcările naționale de la Mehadia, premergătoare Marii Uniri din Decembrie 1918.

Un loc central în activitățile culturale ale vremii îl ocupau reprezentațiile corale și teatrul de amatori. Majoritatea dintre acestea, aveau în structura lor artistică elemente identitar – patriotice, manifestările culturale devenind astfel adevărate platforme de afirmare a spiritului românesc. Se poate lesne observa că aceste „petreceri” (referire la materialele prezentate mai jos), nu erau simple momente de divertisment, ci veritabile acte de rezistență culturală. În Banatul anului 1898, aflat sub administrație maghiară, cultura era singurul teren unde românii puteau manifesta o cvasi-autonomie, devenind o formă de rezistență civilă împotriva politicilor de deznaționalizare.

​Corurile vocale bisericești și „teatrul de diletanți” erau instituțiile de bază ale acestei rezistențe. În acest cadru, apăreau adesea polemici: unele motivate strict artistic, altele determinate de inconfortul pe care aceste manifestări îl creau autorităților.

​Pentru edificarea dumneavoastră, am extras din presa vremii două articole care surprind o veritabilă polemică culturală, specifică anului 1898 – cu exact două decenii înaintea Unirii. Analizând repertoriul prezentat, observăm alegeri strategice: „Toaca” de Gavriil Musicescu este o piesă profund simbolică. Dacă ritualic ea cheamă la rugăciune, în contextul epocii suna ca un „deșteptător național”. Repetarea ei la cererea publicului indică o vibrație colectivă ce depășea estetica; era un moment de comuniune spirituală românească. De asemenea, „Brîul Mehadiei” reprezintă valorificarea folclorului local printr-un aranjament coral savant. Aceasta ridica identitatea țărănească la rang de artă de salon, demonstrând că „plugarii” (așa cum îi numesc semnatarii replicii) au o cultură demnă, egală cu a celorlalte națiuni din Imperiu.

Un alt element de analiză este reprezentat de numele celor implicați, între care se regăsesc nume de familii și chiar persoane (ex. a învățătorului Nicolae Mergea), care peste două decenii, în 1918, le regăsim în structura ,,Gărzii Naționale” din Mehadia, netezind drumul spre unitatea națională.

În 1898, Mehadia nu făcea doar teatru; Mehadia făcea politică națională prin artă. Conflictul dintre criticul „Phyllax” și comunitate este, în esență, o dispută despre cum trebuie reprezentată demnitatea românească: prin rigoare critică (uneori ostilă) sau prin solidaritate în jurul valorilor proprii. Este interesant cum aceste articole anticipează spiritul de organizare de care ,,meginții” vor da dovadă în 1918, sub conducerea unor lideri, precum preotul Coriolan Buracu. Practic, la 1898, „armata” de români, care au realizat Marea Unire, își făcea, cu deosebită determinare, repetițiile pe scenă.

Constantin VLAICU / UZPR Caraș Severin, ianuarie 2026

* Ziarul „Tribuna Poporului” (Arad) este fondat în anul 1897 la Arad de prestigiosul om politic și publicist Aurel C. Popovici. Ziarul a apărut într-un moment de efervescență a mișcării naționale românești din Imperiul Austro-Ungar. Deși moștenea linia ideologică a „tribunismului” (inițiată de Ioan Slavici la Sibiu), „Tribuna Poporului” de la Arad a reprezentat o voce mai radicală și mai dinamică, fiind un catalizator pentru intelectualitatea română din Banat și Crișana.
Publicația nu a fost doar un vehicul de informare, ci un veritabil instrument de luptă politică și culturală, militând pentru organizarea poporului prin instituții proprii: bănci, coruri, biserici și societăți de lectură. Găzduirea polemicii despre petrecerea de la Mehadia în paginile sale confirmă faptul că, pentru redacția din Arad, viața culturală a comunităților bănățene era considerată o „linie a frontului” în menținerea și afirmarea identității naționale. În plus, demonstrează importanța strategică pe care centrul cultural de pe Valea Belarecăi o avea în conștiința românească a epocii.

Redau în continuare, cu respectarea ortografiei vremii, fragmentele analizate, din ziarul ,,Tribuna Poporului’’:

,,Petrecerea din Mehadia.

Luni în 20/14 l. c. a arangiat corul vocal bisericesc gr.or. rom. din Mehadia un concert împreunat cu representaţiune teatrală de diletanţi (amatori -n.n.) şi dans. Toată comuna aşa zicând era în ferbere de nerăbdare. Seara la 7 ore deja se putea vedea pe uşa hotelului transparentul corului vestind petrecerea românească. Începutul era fixat pe 8 ore seara, dar’ oaspeţii s’au adunat cu mult mai nainte în aşa număr frumos, încât oaspeţii sosiţi mai târziu cu trenul abia au putut străbate în sală. Se începe concertul. Punctul 1 al programului a fost „Motto“ cor mixt compus de fostul diriginte al corului (al cărui nume din causa scusabilă îl retac) al 2-lea ,,Delamine“, cor mixt arangiat de X (?), apoi „Brîul Mehadiei” cor mixt arangiat eară de X (?) cea din urmă cântare a fost „Toaca“ cor mixt de G. Musicescu. Toate patru piese au fost executate binişor şi spre lauda dlui dirigent începător dl N. Mergea, dar’ cu deosebire perfect s’a executat „Moto“ și „Toaca“ la cererea publicului a trebuit ca „Toaca“ să se repeteze încă odată. (Aceste două cântări au fost instruite de fostul dirigent al corului. Aşa sunt informat.) A urmat apoi piesa teatrală „De la Sate“ de N. Macovişteanu, în 4 acte, carea a fost bine învăţată dearostul dar puţin studiată, căci cu excepţiunea coristului M. Belba, ca chinezul Pavel Busuioc, A. Sandu, ca fibireu, precum şi G. Grecu, ca preotul tinăr, cari ’şi-au jucat rola de minune exact, ceialalţi nu au jucat tocmai bine, însă ca începători merită laudă, înainte dar’ bravilor corişti ! Nu vă disgustaţi de fleacurile unor proşti, fără simţ şi îngâmfaţi, ci nisuiţi pe calea pe carea sunteţi să vă servească spre lauda neamului românesc. Aşa apoi sperez că toate se vor îndrepta, ba chiar şi „ciardaş“-ul care s’a jucat, în viitor va fi lăsat afară din program, când e vorba de petrecere românească. Phyllax.’’ (,,Tribuna Poporului’’, Arad, nr.22/februarie 1898).

Intimpinări.

Mehadia, 22 Febr. N.

In Nrul 25 dela 7/19 Februare a. C. Al „Tribunei Poporului“ a apărut un entrefilet (Aşi! A fost o scurtă notiţă, la Noutăţi. Red.)despre petrecerea noastră din Mehadia sub pseudonimul „Phylax“. Felul cum acest „Phylax“ raportează e de tot ciudat şi iată pentru ce.

La punctul 1 al programului spune, că „Motto“ e composiţiunea „fostului dirigente al corului“ pre carele „din causă scusabilă“ îi reface. Trecând apoi la punctul 2 şi 3: „De la mine“ şi „Brîul Mehadiei“ uită „causa scusabilă“ şi „retăcerea,“ şi prefăcându să că nu ştie cine le-a compus, întreabă cine e „X“, care de altfel e cunoscut şi noauă şi lui Phylax. Noi am fost la petrecere. Am ascultat piesele cu atenţiunea şi trebue să recunoştem, că atât cântările cât şi piesa „Dela Sat“ a D-lui N. Macovişteanu au fost bine reuşite. Meritul revine actualului dirigent care e dl. N. Mergea, şi care a trezit în corişti sentimentul dragostei cătră frumosul artei, în timp scurt, şi a trecut uşor preste piesele programului, grele pentru cor de plugari. E bine, D-le Phylax! Unde ai fost când apăru pră bină coristul C. Budianu ca ,,moşu Ilie“, după el corista Sofia Cincheză (mică) ca „baba Stana“ apoi Anca Budianu ca soţia Maria lui P. Bosioc, şi Sofia Cincheză (mare) ca Florica, pre care o cere de soţie M. Grecu ca Vasilică; dar când P. Bosioc făcu caprar de sat pre coristul G. Chiosa ca Lisandru? Noi declarăm sincer că toţi au jucat foarte bine dimpreună cu coriştii M. Belba ca P. Bosioc, G. Grecu ca preot şi N. Sandu ca fibirău. Deosebire, greşeli nu s’au observat, adecă nu de acelea, din cari să se fi redicat unii sau alţii dintre corişti la o treptă înaltă. Acum vine grosul: îndeamnă pre „bravii corişti“ să nu se disgusteze „de fleacurile unor proşti şi îngâmfaţi“ ci se pornească pre calea apucată spre „lauda neamului românesc“. Care sunt acei proşti şi îngâmfaţi Dle Phylax ? Ne-ai face o deosebită plăcere dacă ne-ai numi pre respectivii, ca aşa să ne putem feri de ei. Nota discordantă a petrecerei ai fost însuţi, şi neamţul zice „Wie der Schelm ist, so denkt er“….Şi că ai fost nota discordantă a petrecerei, o dovedeşti la sfîrşit, povesteşti că s’ar fi jucat şi un „csárdás“, vezi Doamne conform programului. (A îndreptat aceasta, declarând în „Tribuna Poporului“ dela 2 Martie că fusese sedus de un altul, căci densul n’a stat până la sfirşitul petrecerii. Această parte a întâmpinării D’Voastre deci nu i se mai poate adresa şi noi închidem discuţia, putând constata cu plăcere că petrecerea a fost întru toate frumoasă şi românească .” Redacţia. Ioann Bishiriu, Gruia Căpuşă, Zaharie Popovits, Nicolae Ţepeniag, Iohann Mikleu, Martin Marsavela, George Popescu, Iosif Feneşianu, Nic. Bocicariul, Mihail Heves, Eftimie Kapucha, Nicolae Bozoka, Nestor Fenechan, Veber Károly, Pervulescu Romul.’’(,,Tribuna Poporului’’, Arad, nr. 35/ februarie 1898).

 

La Școala Gimnazială Nr. 2 din orașul de pe Cerna – Hunedoara (director, prof. Anca Maria Lucaciu – foto) am consemnat desfășurarea unei inedite sărbători dedicată Unirii Principatelor Române, a zilei în care s-au unit românii de pe cele două maluri ale Milcovului, când moldovenii și muntenii și-au dat mâna, formându-se Mica Românie, autentic preludiu al momentului 1 Decembrie 1918.

Deși elevi în clasele primare, purtând în suflet semnificația zilei, a clipei de autentică trăire patriotică, au adus un sincer omagiu de recunoștință față de românii participanți la Unirea Principatelor.

Elevii Crîznic Antonia-Maria, Maxim Adela, Maxim Sonia, Lovin Zaira-Elena și Oltean Lucas-Ștefan au recitat poezii dedicate momentului, iar Antonia Bogdan Muntean a interpretat cântece patriotice și populare.

Despre semnificația evenimentului au vorbit prof. Georgeta-Ileana Cizmaș, Ilie Dumitru și Gelu Borza, contribuind astfel la însușirea de către auditoriu a valorilor istoriei naționale, a trecutului glorios al poporului nostru – repere de suflet și credință.

În final a răsunat Hora Unirii și ținându-se cu toții de mână, au jucat și au purtat în suflet mândria de a fi români.

Din partea organizatorilor, toți participanții au primit dulciuri.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

 

Ziua de 15 ianuarie, dedicată Zilei Naționale a Culturii și comemorării marelui poet Mihai Eminescu, a fost marcată la Școala Primară Mărtinesti printr-o activitate educativă deosebită, realizată cu implicare, sensibilitate și respect față de valorile culturale românești.

Evenimentul a reunit  – după cum ne spunea prof. Cîndea Lenuța Aurelia (foto) în calitatea sa de director – cadre didactice și elevi într-un cadru festiv, în care literatura, poezia și spiritul eminescian au fost puse în lumină prin activități variate și atractive. Elevii au recitat poezii, au participat la momente artistice și au descoperit, prin joc și dialog, frumusețea limbii române și importanța operei lui Mihai Eminescu în cultura națională.

Activitatea a fost coordonată de doamnele profesor Viscan Adriana Monica, Arnăutu Anca Elena și Dănciulescu Bianca Denisa, cadre didactice dedicate, care au reușit să creeze un demers educațional integrat, adaptat vârstei și nivelului de înțelegere al elevilor. Prin metode interactive și creative, acestea au stimulat interesul copiilor pentru literatură și tradiție.

Prin această activitate, Școala Primară Mărtinesti a demonstrat încă o dată că educația culturală reprezintă un pilon esențial în dezvoltarea copiilor, iar celebrarea Zilei Naționale a Culturii devine un prilej autentic de apropiere de valorile identitare românești.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

 

Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat  – după cum remarca Bretean Dorel Ovidiu (foto) în calitatea sa de comisar șef –  un număr total de 168 inspecţii, atât planificate cât și neplanificate.

Inspecţiile planificate (73) au fost realizate conform Planului anual de activitate al Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu, la operatorii economici care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului şi se supun procedurii de reglementare.

În cadrul inspecţiilor neplanificate au fost efectuate un număr de 95 controale după cum urmează: 12 în urma autosesizării; 19 de verificare a respectării condiţiilor din actele de reglementare; 23 efectuate în urma sesizărilor; 31 dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu; 4 cu alte autorităţi, conform protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel judeţean/ național; 3 pentru verificarea realizării măsurilor impuse; 2 pentru identificarea de obiective noi; 1 control pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului.

Principalele neconformităţi constatate în urma controalelor efectuate în perioada menţionată au fost: lipsa solicitării/ obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului; nerespectarea prevederilor autorizaţiei/ autorizatiei integrate de mediu/ acordului de mediu; gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor deținute sau generate în urma desfășurării activității; lipsa evidenței gestiunii deșeurilor; nedepunerea în termenul legal al declarațiilor privind obligațiile de plată la Administrația Fondului pentru Mediu; neatingerea în anul 2025 a unui nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minim 50% din masa totală generată, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere; neluarea măsurilor necesare în vederea prevenirii poluării solului; nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare; neluarea măsurilor necesare în vederea reducerii emisiilor de poluanți în atmosferă.

În urma acestor controale, au fost aplicate 42 sancţiuni contravenţionale principale, respectiv 26 avertismente și 16 amenzi (cea mai mare a avut valoarea de 80.000 lei), în valoare totală de 385.500 lei.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 

 

Pe 15 ianuarie, la București, Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR) a decernat premiile pentru anul 2025, într-o ediție desfășurată sub aura „Anului Eminescu”. Evenimentul a reunit peste 80 de membri, invitați și laureați, într-o atmosferă care a celebrat nu doar excelența în turism, ci și spiritul călător al poetului național, cel care a străbătut țara cu o sensibilitate ce continuă să inspire generații.

Gala, găzduită de Hotelul Minerva, din București, a pus în lumină atât performanțele din mass-media de turism, cât și realizările profesioniștilor ospitalității. În acest cadru, unul dintre momentele de referință ale serii a fost acordarea Premiului „Patrimoniu identitar” – distincție care onorează personalități ce reușesc să transforme patrimoniul local într-o resursă vie, accesibilă și demnă de vizitat.

În cadrul secțiunii dedicate profesioniștilor ospitalității, profesorul și jurnalistul Mihai Vlădia, membru al AJTR și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a fost distins cu Premiul „Patrimoniu identitar” pentru contribuția sa remarcabilă la includerea în circuitul turistic a Morilor de apă și a Muzeului sătesc din comuna Eftimie Murgu (Caraș-Severin).

Această recunoaștere nu este doar o apreciere punctuală, ci o confirmare a unei munci de ani de zile, în care profesorul Mihai Vlădia a reușit să transforme un patrimoniu tehnic și etnografic unic în România într-un reper turistic național. Prin articole, reportaje, ghidaje culturale și activități de promovare, el a readus în atenția publicului complexul de mori cu ciutură de pe Valea Rudăriei, un ansamblu tradițional care păstrează vie memoria meșteșugului local.

Tot el a sprijinit și valorificarea Muzeului sătesc, un spațiu în care identitatea comunității din Eftimie Murgu este conservată cu grijă și prezentată vizitatorilor într-o manieră autentică. Premiul AJTR confirmă astfel rolul său de mediator între patrimoniu și public, între tradiție și contemporaneitate.

Premiile AJTR 2025 – repere ale unei seri dedicate excelenței

1. Mass-media

Lista laureaților a inclus nume consacrate și debutanți, de la Vasile Arhire (Premiul Opera Omnia) la tinerii distinși cu Premiul „Anda Raicu”. Au fost apreciate emisiuni, volume, proiecte editoriale și contribuții radiofonice care au îmbogățit discursul turistic românesc.

2. Profesioniștii ospitalității

Pe lângă Premiul „Patrimoniu identitar”, gala a recompensat inițiative turistice de referință:

• „Ctitorii turistice” – Agenția Olimpic Internațional Turism
• „Rădăcini și culmi” – OMD Vânători Neamț
• „Veșnicia s-a născut la sat” – Hanul Ancuței
• „Polul turistic” – ANMHR
• „Culorile harului” – pictorul Emil Lazăr
• „Steaua polară” – Dan Ionescu și alți promotori ai turismului tematic
• „Ca la mama acasă” – Pensiunea Anelisse Inn și partenerii săi
• „Ospitalitate și Performanță” – Hotel Dorna, Vatra Dornei

Gala AJTR 2025 a fost nu doar o celebrare a performanței, ci și un apel la memorie culturală. Într-un an dedicat lui Eminescu, premiile au arătat că turismul românesc are nevoie de oameni care știu să transforme patrimoniul în poveste, iar povestea în destinație.

În acest sens, distincția acordată lui Mihai Vlădia devine un simbol al felului în care identitatea locală poate fi salvată, cultivată și transmisă mai departe: prin pasiune, profesionalism și respect pentru rădăcini.

 

Constantin VLAICU/ membru AJTR și UZPR Caraș Severin