Mehedințiul are legături să spunem speciale cu Republica Serbia, spațiul riveran Dunării, din mai vechi timpuri. De altfel, încă de pe vremea voievodatelor de pe ambele maluri ale fluviului, existau astfel de legături de la cele economice la cele de înrudire între casele domnitoare din cele două entități geografice. Faptul că se vorbea și se mai vorbește românește în spațiul fost iugoslav, actual sîrbesc, după ruoperea RSF Iugoslavia în mai multe state la sfârșitul anilor `90, întărea aceasta legătură, Valea Timocului, aria cunoscută sub acest nume din Serbia de sud-este, apoi continuată în Bulgaria cu Valea Timocului bulgăresc, respectiv, zona Vidin, Kula, Bregovo, Lom, unde trăiesc vlahii/românii din Timoc, o populație românofonă prezentă aici de secole. Ca o completare, și cele trei județe deprinse din sudul Dobrogei, 1940, Caliacra, Durostor și Balcic, așa-numitul Cadrilater, aveau și mai au o populație românofonă. România nu a avut pretenții teritoriale de la cele două state vecine după mai noile sau mai vechile împărțiri teritoriale, nici din motive de limbă și tradiții, nici economoce, nici de o altă motivație. Interesant este că, madia românească ignora cu obstinație, parcă, știri și informații din spațiile astea, despre românii de pe acolo, cu toate că avem un minister dedicat unor astfel de legături, avem consulate și în Serbia și în Bulgaria. De asemenea, vorbim de o serie de proiecte numite odinioară „transfrontaliere”, unele se derulează și acum, cu artiști plastici, scriitori, ansambluri folclorice… Este adevărat, în Serbia sunt multe posturi de muzică populară care promovează cântecul popular în limba română, dar limba în care se cântă este numită… vlahă. Așa și comunitatea vorbitoare de limbă română de acolo, este numită la fel, „populație vlahă”.

Așa că ne-am îndreptat un pic atenția spre spațiul sârbesc, el fiind cel mai apropiat de Mehedinți, și am căutat să aflăm ca o curiozitate pur jurnalistică, pe care o credem împărtășită și de alți mehedințeni și nu numai, care mai este situația politico-economică din Serbia, „cuscrii” noștri de peste Dunăre, spațiu marcat, se știe, de un puternic sentiment patriotic?

Situația politico‑economică a Serbiei la începutul anului 2026, stat nemebru UE, este marcată de un contrast puternic: o economie aflată în expansiune și un climat politic tot mai tensionat. Pe de altă parte, o calificare generală a situației economice a Serbiei contemporane ar fi aceea a unei creșteri solide, dar vulnerabilă. Așa stând lucrurile,

s-au înregistrat evoluții pozitive vizavi de o creștere economică estimată între 3–4% în anii următori, potrivit FMI și Băncii Mondiale, investiții străine directe ridicate, de ordinul miliardelor de euro în 2025, care au consolidat industria, datoria publică este în scădere, ajunsă la aproximativ 45% din PIB în 2025, șomajul este în scădere, la circa 8,8%, cu o rată de ocupare record, se constată o stabilitate fiscală, cu deficit bugetar foarte redus, adică 0,2% din PIB în prima jumătate a lui 2025. Din această perspectivă, se estimează că Serbia ar putea deveni cea mai mare economie din Balcani până în 2027, depășind Croația și apropiindu-se de Slovenia până la finalul deceniului.

Există, spun sursele citate, unele riscuri și vulnerabilități, între care dependența de investițiile străine și de contextul geopolitic regional, performanța slabă a agriculturii și încetinirea construcțiilor în 2025, tensiuni sociale interne, care pot limita transformarea creșterii economice în bunăstare reală, riscuri legate de companiile de stat și de cererea externă pentru exporturile sârbești.

În termeni generali, se apreciază că Serbia se află într-o situație paradoxală: economic, țara are o traiectorie ascendentă, cu perspective de creștere peste media regională și cu investiții străine consistente, dar politic, democrația se erodează, instituțiile sunt slăbite, iar tensiunile interne și regionale rămân ridicate. Acest dezechilibru între dinamica economică pozitivă și regresul democratic reprezintă principala provocare pentru stabilitatea Serbiei în anii următori.

Cu toate acestea, imaginea generală a Serbiei contemporane este una de stabilitate internă, cu o populație pașnică, dar puternic marcată de sentimentul apartenenței la spațiul sârbesc, cu, în continuare, un cult pentru cel care i-a fost președinte din 1953 până la decesul din 4 mai 1980, anume Iosif Broz Tito, cel care a desprins spațiul ex-iugoslav de sub tutela Rusiei post-belice a lui Stalin, deschizându-i drumul masiv spre Occident, cel care a marcat, de altfel, politica statelor est-europene în raporturile cu Estul, cât și cu Vestul Europei.

              

Foto: Dan Șalapa (Mihailo Vasilievici, scriitor, jurnalist, coordonator Centrul Cultural Românesc din Kladovo, Serbia și Mioara Ștefan, consul general la Consulatul General al României din Zaječar, responsabil pentru comunitatea românilor dinTimocul sârbesc și bulgăresc; colț cu obiecte de patrimoniu folcloric și de uz gospodăresc, populația de expresie românofonă, Valea Timocului, la Centrul cultral Românesc din Kladovo, Serbia;

banner al Centrului Cultural Românesc din Kladovo, Serbia, 2025)

(surse: thedocs.worldbank.org, cignews.org, BTI 2026 Serbia County Report, BalkanInsight)