Presa se scrie la secunda prezentului, dar oamenii care o clădesc rămân în memoria ei definitiv. Amintirea lui Ion Marin continuă să fie un far călăuzitor pentru toți cei care am avut privilegiul de a-i fi aproape.
L-am cunoscut nu doar ca pe jurnalistul incisiv, scriitorul de talent sau profesorul dedicat, ci ca pe un coleg extraordinar și un prieten de o generozitate rară. Emana mereu o calmă autoritate. Avea acel fler nativ de mare gazetar, capabil să descopere esențialul dintr-o singură privire, dar și răbdarea rară de a asculta, de a ghida și de a încuraja. Dincolo de semnătura sa din paginile ziarelor, Ion Marin a fost un om cald, cu un umor fin și o înțelepciune profundă. Știa să fie un sprijin la nevoie și un partener de dialog pasionat. Ne lipsesc astăzi analizele sale lucide, dar mai ales ne lipsește căldura strângerii sale de mână și optimismul cu care privea viitorul Uniunii noastre.
La moment de comemorare, îi aduc și eu un pios omagiu și îi asigur familia de întreaga mea compasiune.

Ion Marin nu a plecat de tot; el trăiește prin fiecare text scris cu demnitate, prin fiecare student pe care l-a format și prin amintirile neprețuite pe care ni le-a lăsat nouă, celor care am avut onoarea să îi fim colegi și prieteni.