Comuna Mehadia a dăruit istoriei naționale figuri de o demnitate exemplară, însă puțini au întruchipat atât de desăvârșit spiritul de sacrificiu și loialitatea față de neam precum generalul de divizie Nicolae Cena (1844–1922). Descendent dintr-o veche familie de grăniceri bănățeni, Cena a parcurs o carieră militară strălucită de peste patru decenii în armata austro-ungară, urcând prin muncă, rigoare genistică și integritate până la cele mai înalte grade. Cu toate acestea, în spatele uniformei austere de ofițer s-a ascuns neîncetat o inimă aprinsă,  care a bătut exclusiv pentru România. Purtând la piept ca talisman fila îngălbenită cu slove chirilice a imnului „Deșteaptă-te, române!” primită de la mama sa, Safta, generalul nu și-a tăgăduit niciodată originea.

Refuzând onoruri, titluri de noblețe și convertiri religioase avantajoase, bătrânul general a preferat să se retragă la pensie în vatra natală din Mehadia. Aici, transformându-se într-un veritabil dascăl și cercetător al trecutului, a scos din pământul castrului roman Ad Mediam comori arheologice inestimabile și a refăcut, din arhivele vieneze, hărțile luptelor istorice ale Banatului. Suferințele îndurate în 1914 – când a fost arestat, umilit și întemnițat de autoritățile opresive sub acuzația de „spionaj și agitație în favoarea României” – nu i-au zdruncinat credința. A trăit să vadă Înfăptuirea Marii Uniri și a servit noul stat român cu aceeași dăruire, fiind numit primul director român al Băilor Herculane.

Cu puțin timp înainte de trecerea sa la cele veșnice, la 20 octombrie 1921, purtând povara celor 76 de ani, dar cu „mintea trează și sănătoasă”, generalul își așterne pe hârtie dorința din urmă. Actul testamentar al lui Nicolae Cena nu a reprezentat o clasică împărțire de bunuri, așa cum se poate presupune – ea a reprezentat un adevărat proiect de dezvoltare culturală și spirituală pe termen lung pentru locuitorii Mehadiei și pentru întreg Banatul Montan. Iată câteva dintre punctele esențiale ale testamentului care au constituit acest proiect vizionar, adresat posterității:

• Patrimoniul Muzeal (Punctul 9 din testament): Donarea întregii colecții arheologice strânse la Ad Mediam pentru înființarea Muzeului „General Cena” la Băile Herculane, având drept clauză de siguranță transferul către Liceul „Traian Doda” din Caransebeș în cazul părăsirii stațiunii.
• Fondul Bisericesc: Lăsarea unei suprafețe de teren bisericii ortodoxe din Mehadia cu dispoziția expresă de a fi vândută, iar banii să fie depuși într-un fond care să fructifice timp de 108 ani, garantând comunității viitoare o sumă uriașă (peste 2 milioane) pentru susținerea credinței și a culturii.
• Zestrea de carte și moștenirea lăsată educării generațiilor viitoare: Donarea bibliotecii istorice către tinerimea școlară și lăsarea monografiilor și hărților pentru iluminarea poporului.

Privită la peste un secol de la redactarea testamentului (în anul 1921), realitatea istorică dezvăluie un tablou dureros: recunoștința succesorilor s-a disipat, iar voința testatorului a fost în mare parte ignorată sau risipită.

Analiza critică a modului în care a fost administrată moștenirea generalului scoate la iveală trei mari falimente morale și instituționale, generate în mare parte de o tristă indolență a societății:

1. Risipirea și degradarea colecției arheologice

Deși în iulie 1924 Muzeul „General Nicolae Cena” era inaugurat cu mare pompă în ,,Bazarele” „din Băile Herculane, prin stăruința preotului Coriolan Buracu și a dr. Valeriu Braniște, instituția nu a beneficiat de continuitatea și protecția promisă. Așa cum intuia cu amărăciune publicistul Grigore Ion, din Mehadia, într-un articol publicat în ziarul ,,Voința Banatului”, la 10 august 1924, muzeul a rămas lipsit de „amnar și piatră” – adică de o societate responsabilă și de protectori culturali consecvenți. În loc să devină un nucleu regional de cercetare sistematică a castrului Ad Mediam, colecția s-a fragmentat în timp, o parte din piese risipindu-se sau pierzându-și identitatea în depozite uitate.

2. Comoditatea și uitarea comunității locale

Comandamentul moral lăsat de general consătenilor săi a fost abandonat cu o ușurință condamnabilă. Așa cum remarca părintele Buracu la comemorarea a 10 ani de la moartea generalului (1932), aniversările pioase au început rapid să treacă neobservate. Fondul bisericesc proiecționat pentru 108 ani – un model rar de viziune financiară comunitara – a fost măcinat de vitregiile istorice, dar și de lipsa de rigoare în urmărirea clauzelor testamentare. Numele generalului, care trebuia să fie un far călăuzitor pentru „Casa Națională” și pentru „Piața centrală” din Mehadia, a fost adesea retrogradat la o simplă referință de pagină de istorie.

3. Sfidarea clauzelor legale și morale

Statul și autoritățile regionale nu doar că nu au ridicat clădirea proprie promisă pentru adăpostirea patrimoniului Cena, dar au ignorat însăși clauza de rezervă din testament: aceea că, în caz de abandon sau neîngrijire la Herculane, patrimoniul trebuia protejat prin transferarea sa integrală la Caransebeș. Generozitatea unui om care și-a cheltuit modesta pensie de militar pentru a cumpăra vestigii de la țărani și pentru a le salva de la distrugere a fost răsplătită, peste decenii, cu indiferență instituțională.

La împlinirea a 105 ani de la semnarea testamentului, evidențierea acestui fapt dureros nu trebuie să rămână o simplă lamentație istorică, ci să devină un semnal de alarmă și un act de reparație morală.

Nicolae Cena nu a căutat gloria personală; el a dorit să lase tinerimii bănățene o pildă de demnitate, cultură și dragoste de pământul strămoșesc. A reaminti astăzi modul în care i-a fost încălcat testamentul înseamnă a ne privi în oglindă și a ne asuma datoria de a scoate din umbră memoria unui erou martir, redându-i locul de cinste pe care îl merită în panteonul Banatului Montan și al întregii Românii.

Constantin VLAICU/ UZPR Caraș Severin

Bibliografie selectivă

I. Izvoare primare și documente de arhivă

1. Cena, Nicolae. Testament (redactat la Mehadia, 20 octombrie 1921). Publicat în extras în: Buracu, Coriolan I., Muzeul  „General Nicolae Cena” din Băile Herculane, Tipografia si Librăria „Ramuri’ ‘ s.a. Turnu Severin, 1924.
2. ​Judecătoria de Ocol Orșova. Decretul No. G. 806/1922 din 14 Februarie 1923 (privind predarea succesiunii și intabularea masei succesorale a defunctului general Nicolae Cena).
3. ​Notariatul Public Orșova. Proces-verbal succesoral No. 260/1922 (dresat la 7 Decembrie 1922 de dr. Ștefan Pascu, notar public).

II. Periodice și articole din presa vremii (1924-1932)

1. Brătescu, Constantin. ,,Generalul Nicolae Cena (1844-1922)” , articol biografic și comemorativ.
2. ​Buracu, Coriolan I. ,,Generalul de divizie Nicolae Cena din Mehadia (1844-1922)”, în ziarul Vestul, Timișoara, aprilie 1932.
3. ​Damșescu, Ioan.  ,,Din Băile Herculane” (Inaugurarea Muzeului  ,,General Nicolae Cena”), în  revista Cultura Poporului, Cluj, nr. din august 1924.
4. ​Ion, Grigore.  ,,Muzeul «General Nicolae Cena»”, în ziarul Voința Banatului, nr. din 10 august 1924.
5. ​*** ,,Muzeul «General Nicolae Cena»”,  în ziarul România, București, iulie 1924.

III. Lucrări monografice și de sinteză

1. Buracu, Coriolan I. Băile Herculane. Istoric și topografie, București, 1920.
2. ​Buracu, Coriolan I. Eracle, Hercules, Iovan Iorgovan și Băile Herculane, Turnu Severin, 1924.
3. ​Cena, Nicolae. Comunicare asupra restaurării inscripției de pe Piatra Votivă din Porta Pretoria (Castrul Ad Mediam), în Analele Academiei de Științe din Viena (Anzeiger der Kaiserlichen Akademie der Wissenschaften in Wien), Jg. 1911, Anzeiger No. XIII, Viena, 17 Mai 1911.