Războaiele austro-turce reprezintă una dintre cele mai dense și dramatice pagini din istoria Europei Centrale și de Sud-Est. Acest conflict secular a redesenat hărțile, a mutat granițe și a influențat profund destinele popoarelor din această parte a lumii, inclusiv al celor din provinciile istorice românești.
Datorită așezării sale geografice, în aceste războaie Mehadia a avut un rol absolut strategic, de prim rang, devenind o adevărată poartă militară, precum și un punct cheie de dispută între cele două mari imperii.
Pentru austrieci, Mehadia era prima linie de apărare care trebuia să blocheze pătrunderea armatelor otomane venite de la Dunăre spre interiorul imperiului. Pentru turci, ea reprezenta avanpostul ideal pentru a lansa incursiuni de pradă sau campanii majore în Banat și Transilvania. Din acest motiv, cine stăpânea Mehadia și fortificațiile ei controla întregul trafic militar și comercial de pe acest culoar.
Cele mai importante războaie purtate între habsburgi și otomani în această epocă sunt:
– Războiul din 1683–1699 (Marele Război Turcic) – Habsburgii anexează Ungaria, iar Principatul Transilvaniei intră oficial sub controlul Vienei, statut consfințit prin Pacea de la Karlowitz (1699).
– Războiul din 1716–1718 – Austria anexează Banatul Timișoarei și Oltenia. Începe colonizarea intensă a Banatului cu șvabi. Războiul s-a încheiat prin Pacea de la Passarowitz (1718), moment în care Mehadia intră oficial sub administrație habsburgică.
– Războiul din 1735/1737–1739 – Austria a intrat în război ca aliată a Imperiului Rus. De data aceasta, campania habsburgică a fost un eșec militar major. În acest context, Austria a fost obligată să restituie Oltenia către Țara Românească (aflată sub suzeranitate otomană) și Belgradul către turci.
S-a încheiat prin Pacea de la Belgrad (1739).
– Războiul din 1788–1791 – s-a purtat în paralel cu războiul ruso-turc.
În urma acestui război, frontierele au rămas în mare parte neschimbate, marcând sfârșitul marilor războaie austro-turce. S-a încheiat prin Pacea de la Sviștov (1791)
În istoriografia militară, deși Culoarul Timiș-Cerna a fost măcinat de zeci de ciocniri și hărțuieli de mai mică amploare, la Mehadia s-au dat trei mari bătălii efective, majore și consemnate ca atare în rapoartele de război ale vremii.
1. Bătălia din 15 iulie 1738. Iată pe scurt principalele evenimente și deznodamantul luptelor:
O armată otomană masivă a pătruns prin defileu, încercând să deschidă drumul spre Caransebeș. Trupele austriece au încercat cu disperare să țină linia de apărare din vale. Deși trupele imperiale (inclusiv liniile de grenadieri) au luptat cu îndârjire și s-au regrupat inclusiv folosind vechile ziduri ale castrului roman ca sprijin defensiv, presiunea turcească a fost mult prea mare. Austriecii au fost înfrânți, iar Mehadia a fost cucerită, jefuită și incendiată, căzând pradă distrugerilor.
2. Bătălia din 17–28 august 1788.
Aceasta a fost consemnată de istorie că o bătălie de uzură extrem de violentă, întinsă pe mai bine de zece zile. Armata otomană de aproape 70.000 de oameni, condusă direct de Marele Vizir Koca Yusuf Pașa, a atacat tabăra fortificată a corpului habsburgic condus de generalul Wilhelm von Wartensleben. Luptele au debutat pe 17 august cu un atac turcesc respins la „Lazu Mare”. Însă, pe 25 august, grosul armatei otomane a început un bombardament masiv de artilerie. Pe 28 august, turcii au concentrat toate forțele pe flancul stâng imperial, distrugând fortificația apărată de regimentul Lattermann. Pentru a nu fi încercuit și atacat din spate, Wartensleben a fost silit să ordone o retragere generală în noaptea de 29 august spre Caransebeș. A fost o victorie otomană răsunătoare.
3. Bătălia din august 1789.
La doar un an de la înfrângerea dezastruoasă a austriecilor, frontul s-a întors. Corpul imperial condus de Feldmareșalul Charles Joseph de Croix, contele de Clerfayt, a pornit o contraofensivă fulminantă pentru eliberarea sudului Banatului. Confruntarea decisivă a avut loc în a doua jumătate a lunii august (în jurul datelor de 17-23 august) în valea Mehadiei și la Jupalnic. De data aceasta, tactica austriacă a funcționat impecabil. Clerfayt a zdrobit armata otomană, i-a alungat pe turci din fortificațiile din Cheile Mehadiei și i-a împins definitiv dincolo de Dunăre, eliberând definitiv culoarul.
Din păcate aceste războaie au adus populației de aici perioade de groaznică suferință, sărăcie și, odată cu ele, o nemaiîntâlnită pustiire a Mehadiei. Toate acestea au fost provocate, pe lângă confruntările armate, și de desele invazii turcești. Distrugerile lăsate în urmă de război și de desele invazii turcești sunt evocate dramatic de istorici și de cronicarii vremii:
„1738 Mai 20-24, Paşa Omir atacă Mehadia apărată de colonelul Piccolomini cu 1200 soldaţi şi 12 tunuri, care la 28 Mai capitulează sub condiții onorifice. Turcii înaintează spre Caransebeş. Austriecii îi întâmpină şi să dă o luptă cumplită la Cornea la 4 Iulie. Turcii se retrag la Mehadia, aci lasă o garnizoană de 2000 jeniceri, 300 artilerişti sub comanda lui Ibrahim Aga, care la 9 Iulie capitulează sub aceleaşi condiţiuni ca Piccolomini. Lasă în mâinile austriecilor, în „Şanți” (Fortul Schanzen” n.n.) 8 tunuri, cai, boi, bivoli. alimente și corturi multe, ear în fortul „Sf. Andrei” 4 tunuri şi alimente.
Dela Toplet, Austriecii sunt siliți să se retragă. Trec prin Mehadia și lasă aci pe colonelul Bärenklau ca să apere retragerea lor. La 15 Iulie, Turcii earăşı atacă fortul „Sf. Andrei” de 3 ori și l’au cucerit numai atunci, când un detaşament urcând muntele, „Străjoţi”, s’a lăsat târâşi în jos cu iataganul în gură, iar în mâini cuţit şi pistol şi intrând prin laturea dinspre munte, omorâră pe 1 căpitan şi 100 soldaţi cari se găseau aci. Porniră atacul contra „Şantului” dar după 4 asalturi neizbutite şi pornite dela Bănoţi şi Băcşineți fură răspinşi, lăsând în Belareca peste, 2000 de morţi. Noaptea Turcii se retrag la Orșova. La 17 Iulie, Turcii atacă din nou Mehadia cu o oaste de 30 000, о сuceresc și înaintează victorioşi spre Caransebeş.
1739 Sept 1, Se încheie pacea dela Belgrad cuprinzând între alte condiţiuni de ale Turcilor şi abaterea râului Cerna pe apeductul zidit care se mai vede la Topleți; dărâmarea forturilor din Mehadia, cari s’au executat de abia în anul 1752. (se pare că această condiție a fost pusă inclusiv pentru fortificația de pe dealul Grad n.n.)”
_____________
„1788 August 18-29, Se dau lupte înverșunate la „Ceplea“ și „Lazu mare“, între oastea turcă și cea austriacă d’npreună cu „grănicerii“ de sub comanda gener. român Papilla. La 17 August Turcii intră biruitori în Mehadia, tranformând biserica românească în magazie de bucate, iar biserica nemțească în grajd. La 19 Oct., Turcii se retrag din Mehadia, lăsându-o în prada flăcărilor mistuind toate clădirile.
1789 La începutul lunei August, Turcii ocupă din nou Mehadia, iar la 28 August în lupta de pe „Câmpul Lung“ sunt bătuți și respinși cu mari pierderi de Austrieci și „grănicerii“ sub comanda gener. Clerfaiyt. În luptele anilor 1788 și 1789, s’au distins cu deosebită bravură grănicerii noștri. Hartele luptelor din 1738, 1788 și 1789 le avem în copii. Iată ce scrie în cronica sa învățatul protopreu al Mehadiei Nicolae Stoica nobil de Hațeg asupra priveliștii acestei comune distrusă de Turci și de război: „În Mehadia, păreții bisericii încă calzi erau, plațele caselor arse, dela intrarea Turcilor de 2 luni cu știr și lobodă mare crescute, nu se cunoșteau… Locuitorii satelor dela Ogradena până la Rășava, Topleți, Peceneșca, Mehadia, Iablanița, Petnic în Almăj, și cvartire 2 ani fiind, altora lucrau de a se hrăni de foamete cu poame ce rămaseră și cu pădurețe o stâmpăra, de se întâmpla vr’un mort sape n’aveau de al îngropa, pomene, praznice, nunțile de tot încetase, boi de a ara nu erau … în locul caselor arse de Turci bordee mici în pământ își săpară, cu lobodă, știr și cu boz le acoperiră, însă nu numai de șocați și de fiară sălbatice, ce se înmulțiseră nu se odihnea … dudău pădurii era așa de mare că satele nu se vedeau, nu e câne nu e mâță, nu e porc, nici vacă nici vițel; feciorii mari ce fugiseră în Almăj, ce veniră, locul satului sau al cășii nu l-au cunoscut, în loc de a auzi cocoșul cântând, auziau lupii urlând… și pe copiii de 5–6 ani dela un bordeiu la altul prin marea pădure mumânele îi pierdea … Băile de frica fiarelor 5 ani rămaseră pustii și abia maiorul George Duca cu oamenii săi deschise calea într’acolo”.
Pe lângă aceste trei bătălii de mari proporții, Mehadia a fost martora a sute de acțiuni de gherilă și hărțuieli zilnice purtate de companiile Regimentului de Grăniceri (în special după anul 1768), care aveau rolul de a bloca trecătorile strâmte prin ambuscade și puncte de veghe fortificate – cum este Fortul Schanzen (Șanți).
În marele atlas al războaielor austro-turce, Mehadia a fost un pilon defensiv de sacrificiu. Ea a plătit scump tributul sângelui și al distrugerilor din cauza poziției sale, dar a fost, în același timp, scutul care a oprit de multe ori expansiunea Semilunei spre interiorul Europei Centrale. Fără controlul defensiv exercitat de la Mehadia, istoria întregului Banat și a centrului Europei, ar fi arătat, cu siguranță, cu totul altfel.
Constantin VLAICU/ UZPR Caraș Severin
Ilustrații și Surse:
Foto 1: Bătălia de la Muhadiye (Mehadia) 1738. Sursa: forum.turkmmo.com
Foto 2: Bătălia de la Mehadia, „lângă Lazul Mare” (august 1788). „Sieg der Oesterreicher über die Türken im Mehadin Thale bei Lasmare… im Jahre 1788”. Colecția militară Anne S.K. Brown, Brown University Library / Wikipedia.
Note text: Extrase preluate din „Cronica Mehadiei” (Coriolan I. Buracu, 1924), „Războiul Austro-Turc din Banat (1788-1790)” (Bujor Surdu, 1967) și Cronica lui Nicolae Stoica de Hațeg.