PROGRAMUL JUBILEULUI „REȘIȚA /RESCHITZA, 255 – 100“: 255 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița & 100 de ani, de când Reșița a devenit prin decret regal, comună urbană

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița

26 iunie 2026, ora 18.30, Platforma „Câlnicel”, Reșița:

Sărbătoarea Reșiței, organizat de Primăria Municipiului Reșița.

Programul etniei germane din Reșița: Cu participarea formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ – cei mici, tinerii și adulți (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

28 iunie 2026, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Reșița: Mon amour“: Partea a II-a a expoziției de fotografii Ioana Ciolea, dedicate Reșiței în anul aniversar 2026.

 

30 iunie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de artă plastică din patrimoniul Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița: Angelica Chici (Jimbolia), Adriana Hermle (Stuttgart), Luciana Cristina Ionescu (București), Sandra Leila M. (Reșița), Mircea Meilă (Reșița), Lia Popescu (Timișoara) & Lia Reghina Țîrnoveanu (Timișoara).

 

30 iunie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitat: profesorul și autorul dr. Rudolf Gräf. Tematica: Reșița industrială, secolele XVIII și XIX.

 

1 iulie 2026, ora 18.00, Salonul de Artă și Industrie Reșița:

Vernisarea expoziției „Proiectând Reșița. Planuri, schițe și idei”, concepere: dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, Andrei Florin Bălbărău & Ioana Ciolea și Bogdan Andrei Mihele.

Memoria orașului pe peliculă. Filme ale cinecluburilor reșițene.

 

2 iulie 2026, ora 18.00, Foaierul Centrului Universitar UBB Reșița:

Vernisarea expoziției de artă plastică „Reșița / Reschitza, 255 – 100: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit“. Participă membrii ai Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) și ai Cercului de sculptură „Jakob Neubauer” (coordonator: George Molin), ambele ale Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, și a invitaților acestora. Expun: Liliana Nicoleta & Andrei Nicolas Bălan, Sebastian Bloaje, Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Marianne Florea, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Violeta Iakabfi, Adina Milenovici, George Molin, Nik Potocean, Camelia Tasici, Mariana Troner, Carmen Tudosie, Maria Tudur și Tatiana Țibru.

Program cultural prezentat de următoarelor grupuri culturale din Reșița: Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupurile vocal-instrumentale „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca) & „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) și Formația de dansuri populare germane „Enzian“ = „Gențiana“ / copii, tineri și adulți (coordonatori: Marianne și Nelu Florea).

Incursiuni în istoria turnătoriilor reșițene: Turnăm împreună cu Andrei Florin Bălbărău & Ioana Ciolea.

 

3 iulie 2026, ora 11.00, vizită la Vila Veche, Vila Roșie, la Buncăr și Sere, Platforma UCMR:

Tur ghidat de Ioana Ciolea, Bogdan Andrei Mihele și Andrei Florin Bălbărău.

 

4 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitat: scriitoarea, editoarea și criticul de artă / literatură dr. Ada Cruceanu Chisăliță. Tematica conferinței: Reșița și arta plastică.

 

5 iulie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect „Cei trei A din Reșița” – Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo în 12 expoziții dedicate Reșiței în anul aniversar 2026.

Expoziția Nr. 7, autor Andrei Florin Bălbărău.

 

Reguli de confidențialitate: Fotografiile și înregistrările audio-video care se efectuează în cadrul desfășurării activităților organizate de noi sunt necesare pentru documentare, informare și realizarea de materiale jurnalistice, existând posibilitatea de a fi publicate de noi sau de terțe persoane sau grupuri, îndeosebi în cadrul produselor media.

 

26. Juni 2026, 18:30 Uhr, Stadtteil „Câlnicel”, Reschitza:                                           

Stadtfest, in Organisation des Bürgermeisteramts Reschitza.

Programm der Deutschen aus Reschitza mit der „Enzian“-Volkstanzgruppe – Kinder, Jugendliche und Erwachsene (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

28. Juni 2026, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Reschitza: Mon Amour“: Teil II einer Fotoausstellung von Ioana Ciolea, gewidmet der Stadt Reschitza im Jubiläumsjahr 2026.

 

30. Juni 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kunstausstellung aus dem Patrimonium des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“: Angelica Chici (Hatzfeld), Adriana Hermle (Stuttgart), Luciana Cristina Ionescu (Bukarest), Sandra Leila M. (Reschitza), Mircea Meilă (Reschitza), Lia Popescu (Temeswar) & Lia Reghina Țîrnoveanu (Temeswar).

 

30. Juni 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: Rudolf Gräf, Hochschulprofessor und Herausgeber von Büchern. Themata der Konferenz: Reschitza und die Industrie im XVIII. und XIX. Jahrhundert.

 

1. Juli 2026, 18:00 Uhr, Kunst- und Industrie-Salon Reschitza:

Vernissage der Ausstellung „Proiectând Reșița. Planuri, schițe și idei” (= „Reschitza entwerfend. Pläne, Skizzen und Ideen“), Konzeption: Dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, Andrei Florin Bălbărău & Ioana Ciolea und Bogdan Andrei Mihele.

Die Erinnerung an die Stadt im Film. Filme der Reschitzaer Filmclubs.

 

2. Juli 2026, 18:00 Uhr, Foyer des Universitätszentrums Reschitza der „Babeș – Bolyai“-Universität Klausenburg:

Eröffnung der Kunstausstellung „Reșița / Reschitza 255 – 100: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit“. Es beteiligen sich Mitglieder des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka) und des Holzschnitzereikreises „Jakob Neubauer“ (Koordinator: George Molin), beide des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen. Es stellen aus: Liliana Nicoleta & Andrei Nicolas Bălan, Sebastian Bloaje, Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Marianne Florea, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Violeta Iakabfi, Adina Milenovici, George Molin, Nik Potocean, Camelia Tasici, Mariana Troner, Carmen Tudosie, Maria Tudur und Tatiana Țibru.

Kulturprogramm, mit der Teilnahme folgender Gruppen aus Reschitza: der „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea), die Vokal- und Instrumentalgruppen „Intermezzo“ (Koordination: Lucian Duca) & „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas) und die „Enzian“-Volkstanzgruppe – Kinder, Jugendliche & Erwachsene (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

Begegnung mit der Geschichte der Gießerei in Reschitza. Mit Andrei Florin Bălbărău & Ioana Ciolea.

 

3. Juli 2026, 11:00 Uhr, Besuch in der Alten Villa = Vila Veche, Roten Villa = Vila Roșie, Bunker und Gewächshäuser, UCMR-Plattform:

Führung durch Ioana Ciolea, Bogdan Andrei Mihele und Andrei Florin Bălbărău.

 

4. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: Dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, Schriftstellerin, Herausgeberin von Büchern und Zeitschriften, Kunst- und Literaturkritikerin. Themata der Konferenz: Das künstlerische Reschitza.

 

5. Juli 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellungsprojekt „Reschitza 255 / 100”. Die drei A in für Reschitza gewidmeten Ausstellungen: Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo.

Ausstellung Nr. 7, Autor: Andrei Florin Bălbărău.

 

Datenschutzhinweis: Bild-, Ton- und Videoaufnahmen, die im Rahmen unserer Veranstaltungen entstehen, werden von uns zum Zweck der Dokumentation, Information und Berichterstattung verwendet und dürfen ohne spezielle Genehmigung auch an Drittmedien weitergegeben werden.

Lasă un răspuns