Dincolo de „Breaking News”. Armata anunță o nouă ediție a Cursului de inițiere pentru jurnaliști pentru operațiuni non-militare
în zone de conflict – de Benone Neagoe

Visezi să transmiți live dintr-o zonă de conflict, dar nu știi cum să te ferești de o capcană explozivă? Vrei ca singura ta armă să fie camera de filmat și microfonul, dar să înțelegi exact ce se întâmplă sub șuieratul gloanțelor? Ministerul Apărării Naționale dă startul ediției cu numărul XXII a celui mai dur și spectaculos program de pregătire pentru jurnaliști. Învață să supraviețuiești pentru a-ți spune povestea. Se deschid înscrierile pentru Cursul de inițiere pentru operațiuni non-militare în zone de conflict, ediția XXII – 2026.

Între adrenalina terenului și siguranța vieții e doar un pas – unul pe care trebuie să înveți să-l faci corect. Timp de șase zile, între 14-20 iunie, obiectivele militare din Garnizoana Brașov devin „sala ta de clasă”. Nu vei sta în bănci, ci vei învăța direct de la profesioniști cum să transformi riscul în jurnalism de calitate.

Cursul nu este doar o lecție de teorie, ci o simulare intensă a realității din zonele de criză. Vei fi pus față în față cu scenarii limită, ghidat de militari cu experiență în misiuni internaționale și de jurnaliști de război care au văzut totul prin obiectivul camerei. Vei învăța: cum să te orientezi într-un teren necunoscut și ce să faci dacă ești capturat; cum să recunoaști minele, capcanele explozive și trecerea prin punctele de control în zone urbane de mare risc; cum să faci diferența între viață și moarte atunci când ești singur pe teren; cunoașterea și înțelegerea armamentului pentru a relata corect și documentat despre ceea ce vezi și proceduri de acordare a primului ajutor. Nu lăsa experiența vieții tale să treacă pe lângă tine. Învață de la cei mai buni cum să te întorci acasă cu știrea, dar mai ales, cum să te întorci teafăr!

Armata îți asigură tot ce e necesar pentru instrucție: echipamentul tactic, vestă antiglonț, cască. Confortul tău depinde de ce aduci de acasă. Iată ce ar trebui să ai în rucsac pentru a trece cu bine de „botezul focului”:

Bocanci de încredere: Nu veni în adidași! Ai nevoie de încălțăminte care să îți protejeze gleznele pe teren accidentat.

Haine rezistente și stratificate: Vei fi afară indiferent de vreme. Alege pantaloni tip cargo (cu buzunare) și tricouri din materiale care se usucă repede. Un hanorac și o pelerină de ploaie sunt obligatorii.

Carnet și instrumente de scris „de teren”: Vei lua notițe în condiții de stres sau ploaie. Un pix care scrie în orice poziție și un carnețel de buzunar sunt sfinte.

Baterie externă (Power Bank): Pe teren, prizele sunt un lux. Asigură-te că telefonul tău rămâne viu pentru a înregistra sau a fotografia momentele cheie.

Kit de igienă și protecție: Cremă cu factor de protecție solară (vei sta mult în soare), spray anti-căpușe/țânțari și un pachet generos de șervețele umede.

Detalii privind organizarea cursului și documentele de înscriere pot fi obținute accesând site-ul: https://www.mapn.ro/corespondenti/index.php. După completare, documentele solicitate vor fi transmise, prin e-mail, corespondentiderazboi@mapn.ro, la Direcția informare și relații publice, până la data de 9 iunie 2026.

Foto: MApN

Lasă un răspuns