

Sâmbătă, 22 august 2026, în prestigioasa sală Royce Hall de la UCLA din Los Angeles, a avut loc spectacolul „Inima Reginei Maria”, un eveniment cultural de excepție dedicat uneia dintre cele mai fascinante personalități ale istoriei României.
Evenimentul, organizat de Consulatul General al României la Los Angeles în colaborare cu Uniunea și Liga Societăților Românești din America, a reunit comunitatea românească din California într-o atmosferă de emoție, identitate și noblețe.

Actrița și scriitoarea româno-canadiană Claudia Motea a oferit publicului un moment artistic memorabil, alături de doi artiști remarcabili: poeta Elena Secotă și pianistul Daniel Manoiu din Los Angeles.
Contribuția Elenei Secotă a adus spectacolului o profunzime aparte: voce poetică rafinată, cu rezonanță internațională, Elena este una dintre cele mai apreciate figuri literare ale diasporei românești din Los Angeles.
Un rol esențial în reușita evenimentului l-a avut doamna Consul General Lucia Sava, a cărei prezență a conferit serii o notă de distincție și profesionalism.

Prin eleganță, echilibru și o implicare constantă în promovarea culturii românești în diaspora, doamna Consul General a devenit un reper pentru comunitatea românească din California.
Pentru Claudia Motea, revenirea la Los Angeles reprezintă o bucurie profundă și o binecuvântare: este a cincea oară când urcă pe scena culturală a comunității românești din California, fiind primită de fiecare dată cu aceeași căldură și deschidere.
Artista a transmis mulțumiri speciale domnilor Jacob Segal și Andrei Zincă pentru sprijinul constant și generozitatea lor.
Un rol central în viața culturală a comunității românești din Los Angeles îl are Daniela Istrate, președinte al Uniunii și Ligii Societăților Românești din America.
Prin energia ei neobosită, prin capacitatea de a aduna oameni și de a crea punți între România și diaspora, Daniela a devenit un pilon al identității românești în California. Ea este motorul multor proiecte culturale, vocea care mobilizează, structura care organizează și sufletul care inspiră.
Evenimentul a fost susținut de parteneri de nădejde: UZPR și Ultima Oră, instituții care promovează cu consecvență cultura românească în țară și peste hotare.
Claudia Motea a adresat mulțumiri speciale Editurii Creator / Libris pentru publicarea volumului „Regina Maria. Soliloc Regal”, precum și echipei sale din România: regizor Alina Hiristea, vestimentație Mioara Iofciulescu, scenarist Radu Aldulescu, care o însoțesc în spirit la fiecare pas artistic.

Spectacolul „Inima Reginei Maria” a fost și o sărbătoare a Zilei Limbii Române și a oferit publicului o întâlnire emoționantă cu personalitatea și spiritul Reginei Maria, într-o construcție scenică ce vorbește despre curaj, iubire, demnitate, credință și destin.
Iubirea cheamă iubire mereu, iar seara de la UCLA a confirmat încă o dată acest adevăr.
Teodora MARIN