În perioada 3 – 6 septembrie 2026 orașul Bocșa va organiza cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Film – „Bocșa Film Festival” – ediție derulată sub același generic deja cunoscut „Carte și Film, Artă și Literatură”.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” în parteneriat cu Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa, precum și al primarului Mirel Patriciu Pascu.

Această ediție a Festivalului de Film de la Bocșa îl are, într-un fel sau altul, în atenție pe scriitorul țăran Petru Encoveti Oance, cunoscut sub numele de Tata Oancea, patronul spiritual al bibliotecii publice, precum și al liceului teoretic din Bocșa, condeier aflat la ceas omagial – 145 de ani de la naștere.

Cu 25 de ani în urmă, tot la un moment similar, lua naștere proiectul editorial al bibliotecii denumit „Bocșa – istorie și cultură” aducând în atenția publicului cititor o plachetă intitulată „Vi-l prezentăm pe Tata Oancea”.

Iată, astăzi, după 25 de ani, deschidem Festivalul de Film de la Bocșa cu un nou volum dedicat lui Tata Oancea la 145 de ani de la naștere, o carte care cuprinde câteva însemnări ale unui bocșean, ing. Valeriu Francisc Fabian, cunoscut cercetător al industriei Banatului, plecat la cele veșnice în urmă cu patru ani.  Valeriu Francisc Fabian (născut în 27 martie 1936 la Bocșa Română, județul Caraș-Severin, și s-a stins în 28 noiembrie 2022, la Lupeni, județul Hunedoara) a lăsat în manuscris mai multe scrieri importante pentru cultura bănățeană, între care și consemnări legate de întâlnirea cu Tata Oancea. Pentru că una dintre misiunile unei biblioteci este cea de a recupera documente, iată, pentru a doua oară Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” pune la dispoziția cititorilor un volum inedit legat de Tata Oancea, scris de Valeriu Francisc Fabian și foarte potrivit pentru acest omagiu la 145 de ani.

De asemenea, „Bocșa Film Festival” debutează cu un simpozion aniversar, sărbătorind un important scriitor și promotor cultural al Banatului – Erwin Josef Țigla. În 19 septembrie Erwin Josef Țigla va atinge borna 65 a vieții sale, o viață pusă în slujba familiei și culturii bănățene.

Erwin Josef Țigla este și un vechi și drag prieten al Bocșei, al Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, iar prin activitatea sa complexă și prin darurilor oferite Bocșei (cărți, proiecte, evenimente, relații și colaborări etc.) și-a câștigat nu doar binemeritatul titlu de Cetățen de Onoare al urbei, ci și pe cel de fiu al Bocșei lui Tata Oancea, fiind unul dintre cei care urmează cu strictețe îndemnul acestuia „Munciți, cetiți, călătoriți!”

Administrația publică locală Bocșa „a furat startul” în acest an și-l va sărbători pe Erwin mai devreme. Adică, simpozionul aniversar „Erwin Josef Țigla – 65” va deschide cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Film de la Bocșa, iar ziua de 3 septembrie 2026 va fi dedicată scriitorului Erwin Josef Țigla în semn de mulțumire și aleasă prețuire, pentru rodnică și frumoasă colaborare de-a lungul vremii. Așadar, joi, 3 septembrie 2026, de la ora 11.00 în sala de festivități a Primăriei Orașului Bocșa îl vom aniversa pe Erwin Josef Țigla la cei aproape 65 de ani.

Prima seară din „Bocșa Film Festival” va fi dedicată bocșenilor în totalitate, adică se va deschide cu prezentarea scurtmetrajului „Clopotul”(2009) în regia lui Sabin Dorohoi, după o idee de Ioan Cărmăzan (16 min.), o peliculă realizată în Bocșa anului 2009, cu oameni și locuri din Bocșa, o poveste din Bocșa. Apoi va fi prezentat Caietul Filmului „Povestiri din Bocșa” apărut în seria „Bocșa – istorie și cultură; 79, tocmai pentru acest moment și va fi proiectat lungmetrajul „Povestiri din Bocșa” (2025), în regia lui Ioan Cărmăzan (90 min.).

 Cea de-a doua zi a festivalului de film de la Bocșa va fi dedicată unui alt cetățean de onoare al urbei, unui scriitor prolific și deosebit de talentat, Vasile Bogdan, cel care împlinește 80 de ani, iar de 26 de ani slujește și pe tărâmul cultural al Bocșei. Sunt multe proiecte importante prin care Vasile Bogdan (uneori și alături de Ioan Cărmăzan, Titus Suciu și regretații Cornel Ungureanu și Octavian Doclin) a promovat orașul Bocșa dincolo de hotarele județene sau chiar de granițele țării.

 Așadar, vineri, 4 septembrie 2026, de la ora 11.00 în sala de festivități a Primăriei orașului Bocșa îl vom aniversa pe Vasile Bogdan la cei 80 de ani, amintindu-ne și de Tata Oancea, deoarece vom lansa cel de-al 7-lea volum din jurnalele lui Tata Oancea, cărți realizate de neobositul Vasile Bogdan sub titlul „Eu, Don Quijote al Banatului. Fantastica viață a lui Tata Oancea.”

Tot vineri 4 septembrie 2026 ne vom întâlni cu scriitorul și jurnalistul Constantin Mărăscu, cel care va prezenta un proiect editorial exceptional, cărți care îmbină literatura cu istoria, purtând un titlu pe cât de frumos pe atât de  reprezentativ: „Sfinți fără aureolă”. 

Rămânem tot în perimetrul istoriei și ne vom bucura de prezentarea unor cărți realizate de un colectiv de autori coordonat de  prof. univ. dr. habil. Sorin-Domițian Șipoș, prorectorul Universității din Oradea, remarcabil cadru universitar, excepțional coordonator de activitate didactică și de cercetare la Școala Doctorală de istorie a acestei prestigioase universități. Alături de domnia sa se va afla muzicologul Constantin-Tufan Stan, fiu al Bocșei, Cetățean de onoare al urbei, truditor și pe tărâm istoric. Astfel vor fi prezentate câteva volume intitulate „Istorie locală și istorie națională în context european”.

Dacă în prima seară  „Bocșa Film Festival” va debuta cu filme ale locului,  cea de-a doua seară va continua cu o pagină de istorie, iar de la ora 20.00 în parcul Pescăruș din Bocșa Română va  fi proiectat filmul „Maria, regina României” (2019), în regia lui Alexis Cahill (110 min.).

Cea de-a treia seară a festivalului de film de la Bocșa o vom dedica în special tinerilor, adică sâmbătă 5 septembrie 2026, de la ora 20.00 în parcul Pescăruș din Bocșa Română va  fi proiectat filmul „Retreat Vama Veche” (2024), o comedie în regia lui Petre Năstase (94 min.)

Ultima seară din festival o dedicăm, ca de obicei, copiilor, iar la această ediție vor fi invitați duminică 5 septembrie 2026, de la ora 20.00 în parcul Pescăruș din Bocșa Română pentru a urmări filmul  de animație „Singuri acasă” un film despre animăluțe (The Secret Life of Pets, comedie, 2016), regia : Chris Renaud (90 min.).

Și la acestă a VI-a ediție „Bocșa Film Festival” ne vom întâlni în 3 și în 4 septembrie cu reviste și publicații din Banat, scriitori și editori care își vor prezenta lucrările și, evident, ne vom întâlni cu arta!

Scriitorul și jurnalistul Dușan Baiski ne va încânta pentru două zile cu lucrările sale artistice prezentând o expoziție de artă (cloisonné &vitraliu fals), expoziție vernisată de av. Cornelia Varga.

De asemenea, invitații la evenimente vor beneficia de o vizită la Muzeul Bocșei.

 

„Bocșa Film Festival” este un  eveniment de interes cultural, literar și cinematografic pentru promovarea filmului românesc, a autorilor și realizatorilor de film, promovarea cărții și a scriitorilor, a bibliotecilor și a instituțiilor publice de cultură, iar  participarea la toate aceste evenimente este gratuită, iar noi, organizatorii, am încercat să propunem și la această a VI-a ediție evenimente pentru toate gusturile!  Evident, ne  dorim un public numeros, tineri de toate vârstele, pentru a se bucura împreună de carte, de film, de artă și istorie, de oamenii de lângă noi și de fabulosul spirit al lui Tata Oancea!

 

 

 

Istoria Timișoarei nu este doar o înșiruire de ani și bătălii, ci o poveste fascinantă despre supraviețuire, adaptare și renaștere a unui ținut stăpânit cândva de mlaștini de nepătruns, Cetatea de pe Bega crescând la răscrucea imperiilor, transformându-se dintr-un simplu castru de pământ și lemn într-una dintre cele mai moderne și cosmopolite fortărețe ale Europei Centrale.

Primele atestări documentare de la începutul secolului al XIII-lea vorbesc despre o fortificație timpurie, însă adevărata importanță a locului este pecetluită de regele Carol Robert de Anjou, care, în secolul al XIV-lea, decide să își mute la Timișoara reședința regală, ridicând un castel puternic și transformând Timișoara în centrul politic al Regatului Ungariei, din ordinul său, meșteri italieni ridică prima cetate de piatră, această structură medievală timpurie având o formă relativ simplă, dar era strategic protejată de brațele mlăștinoase ale râului Bega, poziția sa strategică devenind rapid un scut crucial în calea expansiunii otomane, rol consolidat în secolul al XV-lea, un alt conducător legendar, care lasă o amprentă adâncă asupra locului, Iancu de Hunedoara, comite de Timiș, care după ce un cutremur devastator distruge mare parte din structură în 1443, Iancu reconstruind castelul regal (actualul Castel al Huniadei) și întărind zidurile exterioare, transformând Timișoara într-un bastion esențial în calea expansiunii otomane.

Cu toate acestea, cursul istoriei se schimbă dramatic în anul 1552, când după un asediu eroic condus de Ștefan Losonczy, Cetatea cade în mâinile otomanilor și timp de mai bine de un secol și jumătate, Timișoara devine capitală de pașalâc, bisericile fiind transformate în moschei, aerul se umple de arome orientale, iar fortificațiile sunt adaptate stilului de apărare turcesc, perioada fiind una de izolare față de restul Europei creștine, dar și o etapă care a lăsat urme adânci în ADN-ul multicultural al orașului.

Anul 1716, marchează o nouă cotitură radicală când prințul Eugeniu de Savoya eliberează Cetatea în numele Imperiului Habsburgic, în toamna anului 1716, după un asediu sângeros de 48 de zile, genialul strateg militar intrând triumfător în Cetate prin poarta ,,Forforosa”, Savoya nefiind doar un cuceritor, ci și un fin observator, care, realizând potențialul geopolitic uriaș al zonei, raportează imediat Curții de la Viena că Timișoara trebuie păstrată cu orice preț și transformată în „scutul creștinătății”și, începând de atunci „epoca de aur” a reconstrucției, prințul smulge Timișoara din amorțeala orientală și o conectează definitiv la valorile occidentale, a reconstrucției vechii Cetăți otomane, insalubră și haotică, care a fost rasă de pe fața pământului, în locul ei, inginerii militari austrieci ridicând o fortificație gigantică în stil „Vauban”, cu trei brâuri de ziduri din cărămidă, bastioane puternice și șanțuri cu apă, Timișoara devenind o fortăreață de nepătruns, dar și un oraș ideal, cu străzi paralele, piețe largi și o administrație germană riguroasă.

Sub directa sa influență, orașul primește un statut special de domeniu al Coroanei Habsburgice, fiind administrat direct de armată, Savoya numindu-l ca prim guvernator pe contele Claudius Florimund de Mercy, cel care va pune în practică viziunea prințului: asanarea mlaștinilor, canalizarea Begăi și trasarea primelor linii de contur ale noii fortărețe „Vauban”.

Fără determinarea militară și prestigiul lui Eugeniu de Savoya la Viena, Timișoara nu ar fi beneficiat niciodată de uriașele resurse financiare imperiale necesare pentru a construi cele trei rânduri de ziduri de cărămidă care aveau să o facă de nepătruns.

Găsind o fortăreață medievală ruinată și insalubră din cauza mlaștinilor, austriecii iau o decizie radicală: raderea completă a vechilor structuri turcești și construirea unei cetăți complet noi, „pe planșetă”.

Piatra de temelie a noii fortificații a fost pusă în 1723, iar lucrările de amploare se vor întinde pe parcursul a mai bine de patru decenii, până în 1765, planul fiind coordonat de ingineri militari de elită, care au aplicat principiile arhitectului francez Sébastien Le Prestre de Vauban.

Detaliile tehnice ale acestei megastructuri din secolul al XVIII-lea sunt impresionante, sistemul defensiv fiind format din trei centuri stelare de ziduri din cărămidă nearsă și arsă, care puteau fi inundate controlat cu apă din Bega în caz de asediu.

Cetatea dispunea de nouă bastioane mamut (Theresia, Carol, Francisc, Iosif, Hamilton, Castelul, Mercy, Eugeniu și Elisabeta), acestea având ziduri groase de până la 2,5 – 3 metri la bază și o înălțime de aproximativ 12 metri.

Perimetrul total al fortificațiilor exterioare și al liniilor de apărare depășea câțiva kilometri buni, iar accesul se făcea prin trei porți baroce monumentale: Poarta Vienei, Poarta Petrovaradinului și Poarta Transilvaniei, în jurul cetății instituindu-se o esplanadă liberă de aproape 950 de metri lățime (distanța standard a unei bătăi de tun la acea vreme), unde era strict interzisă construirea oricărei clădiri permanente.

Pe măsură ce secolul al XIX-lea se apropia de sfârșit, zidurile Cetății, care odinioară ofereau siguranță, deveniseră o barieră în calea dezvoltării economice și într-un gest de curaj vizionar, autoritățile vremii au decis „defortificarea” orașului, zidurile au fost dărâmate aproape în totalitate, șanțurile au fost umplute, iar în locul lor au apărut bulevardele largi, palatele ,,Secession” și parcurile splendide de astăzi.

Din măreața Cetate „Vauban” au rămas în picioare doar mărturii prețioase, precum Bastionul „Maria Theresia”.

Tot în această perioadă, Timișoara scrie istorie prin inovație, devenind în 1884, primul oraș din Europa continentală cu iluminat public electric.

Astăzi, privind spre piețele largi ale „Unirii”, „Libertății” sau „Victoriei”, înțelegem că Cetatea nu a dispărut cu adevărat, ci ea doar și-a schimbat forma, Timișoara de astăzi fiind o cetate a spiritului, un spațiu al toleranței unde români, germani, maghiari, sârbi și multe alte etnii au învățat să construiască împreună.

Dacă treci astăzi pe lângă cărămizile roșiatice ale vechiului bastion, atinge-le pentru o secundă și vei simți sub palme bătăile inimii a sute de generații care au iubit, au luptat și au plâns între aceste granițe, conștientizând că Timișoara nu este doar un loc pe hartă, ci o stare de spirit, o lecție vie despre cum poți să fii dărâmat de nenumărate ori și, de fiecare dată, să te ridici din propria cenușă mai frumos, mai mândru și mai luminos și de aceea Cetatea de pe Bega rămâne, eternă, un refugiu al demnității umane și o dovadă că lumina va învinge întotdeauna întunericul.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Cetatea Timișoara a funcționat ca o mașinărie militară pură, un oraș-cazarmă gândit exclusiv pentru război, în interiorul zonei intra muros, străzile fiind trasate drept, în unghiuri drepte, pentru a permite deplasarea rapidă a trupelor și a pieselor de artilerie, Piața „Paradei” (actuala Piață a „Libertății”) era centrul comenzii militare, în timp ce Piața „Domului” (actuala Piață a „Unirii”) deservea funcțiile administrative și religioase, spațiile din bastioane fiind folosite ca depozite de grâne (cum a fost inițial Bastionul „Theresia”), arsenale sau cazărmi pentru miile de soldați ai garnizoanei imperiale.

Cea mai grea încercare a acestei fortificații a avut loc în timpul Revoluției de la 1848-1849, când garnizoana imperială din interior a rezistat unui asediu de 107 zile din partea trupelor revoluționare maghiare, dovedind eficiența tehnică excepțională a sistemului „Vauban”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, sub conducerea unor primari vizionari precum Carol Telbisz, zidurile groase deveniseră o barieră sufocantă pentru dezvoltarea economică și industrială a orașului.

Dacă Eugeniu de Savoya a fost cel care a ridicat zidurile, Carol Telbisz este omul care a avut curajul vizionar de a le dărâma pentru a salva viitorul orașului, când a devenit primar în anul 1885, la o vârstă fragedă, Telbisz a condus Timișoara timp de aproape trei decenii, rămânând în istorie drept cel mai longevi edil al ei, care a înțeles primul că centura de piatră a Cetății „Vauban” devenise o cămașă de forță care sufoca economia, bloca extinderea fabricilor și genera probleme grave de igienă publică.

Cu o tenacitate remarcabilă, Telbisz a purtat negocieri dure și istovitoare cu Ministerul de Război de la Viena timp de șapte ani, victoria sa venind în 1892, când a obținut mult doritul decret de defortificare de la împăratul Franz Joseph, dar primarul Telbisz nu s-a oprit la dărâmarea zidurilor, el a gestionat magistral uriașul spațiu eliberat, permițând unirea orașului vechi cu fostele suburbii („Iosefin”, „Fabric”, „Elisabetin”) prin bulevarde largi, parcuri splendide pe malurile Begăi și cartiere dominate de palate superbe în stil „Secession” și ,,Art Nouveau”, a coordonat un plan urbanistic modern, a atras investiții colosale, a introdus tramvaiul electric și a pavat străzile, sub sceptrul său administrativ, Timișoara și-a pierdut aspectul de cazarmă cenușie și a căpătat aerul elegant de „Mica Vienă”, devenind un etalon al inovației tehnologice în Europa acelei epoci, iar din uriașa fortăreață de altădată, autoritățile au decis să păstreze o singură structură majoră ca mărturie istorică: Bastionul „Maria Theresia”.

Astăzi, vechea configurație a cetății s-a metamorfozat complet, trecând de la o logică a izolării și apărării armate la una a deschiderii, culturii și ospitalității, zona definită istoric ca fiind „Cetate” reprezentând astăzi centrul istoric și pietonal al Timișoarei.

Bastionul „Maria Theresia” a fost complet reabilitat și transformat dintr-un depozit militar de provizii într-un complex cultural multifuncțional, acesta găzduind secții de muzeu, galerii de artă, cafenele, restaurante tematice, sediul Filialei UZPR Timiș „Valeriu Braniște” și spații expoziționale.

Secolul XX aduce integrarea în Regatul României și, mai presus de toate, momentul de grație din Decembrie 1989, când Cetatea care a rezistat asediilor din trecut, devenind atunci epicentrul libertății, locul unde oamenii simpli au învins teroarea unui regim dictatorial, declarând Timișoara primul oraș liber de comunism.

Piața „Unirii”, Piața „Libertății” și Piața „Victoriei”, foste terenuri de instrucție militară sau piețe administrative austriece, sunt astăzi spații publice vibrante unde au loc festivaluri internaționale, concerte în aer liber, expoziții și evenimente de anvergură, o moștenire vie care a culminat cu statutul orașului de Capitală Europeană a Culturii.

Fostele cazărmi și palate administrative imperiale (precum Palatul Baroc sau Cazarma U) adăpostesc astăzi muzee de artă, instituții publice sau spații alternative de cultură contemporană.

Privind astăzi spre terasele pline de viață din Piața Unirii sau spre studenții care se plimbă agale pe sub arcadele de cărămidă ale vechiului bastion, înțelegem că Cetatea Timișoara nu a dispărut cu adevărat, ea doar și-a lepădat armura de fier și piatră pentru a îmbrăca o haină mult mai durabilă, cea a spiritului uman.

Timișoara nu este doar o destinație geografică sau o colecție de clădiri frumoase, ea este o stare de spirit, o lecție vie despre cum poți să fii dărâmat de vitregiile istoriei și, de fiecare dată, să te ridici din propria cenușă mai tolerant, mai mândru și mai luminos, Cetatea de pe Bega rămânând, eternă, o dovadă incontestabilă că, indiferent cât de lungă este noaptea opresiunii sau a războaielor, lumina libertății și a demnității umane va găsi întotdeauna o cale să învingă întunericul.

Ca jurnalist, îmi propun să aduc în atenția publicului care vrea să descopere sufletul din spatele fațadelor din cărămidă și piatră poveștile nespuse ale marilor momente și modul în care trecutul Timișoarei continuă să modeleze orașul în care trăim astăzi.

Un succes deosebit pentru literatura din Serbia a fost înregistrat în Franța, unde poeții bilingvi Mariana Stratulat și Valentin Mic, alături de poeta sârbă Gordana Kovačević, autori ai CPE „Libertatea” din Panciova, au fost distinși cu importante premii la Festivalul Internațional de Literatură „L’Odyssée Poétique Internationale”, desfășurat în perioada 21–22 august, la Le Mans. Prezența celor trei autori pe podiumul festivalului confirmă valoarea creației lor și vizibilitatea tot mai pronunțată a literaturii din Serbia în cadrul manifestărilor culturale internaționale.  

Prestigioasa manifestare, organizată de asociația franceză „Le Vent de l’Est”, în colaborare cu Asociația Mondială a Poeților, a reunit creatori din diferite țări și spații culturale, transformând pentru câteva zile orașul Le Mans într-un loc al dialogului literar internațional. Directorul festivalului, jurnalista și scriitoarea Vioreica Laurent Cîmpeanu, a reușit să aducă împreună voci poetice distincte, într-o manifestare dedicată valorii, diversității culturale și libertății de expresie.

Pentru reprezentanții Serbiei, participarea s-a încheiat cu un succes deosebit. În urma evaluării unui juriu alcătuit din personalități ale vieții literare și culturale, Valentin Mic a obţinut Marele Premiu al Festivalului, Mariana Stratulat – Premiul I, iar Gordana Kovačević – Premiul Special al Juriului.

Trei poeți, trei premii importante și o singură carte de vizită: literatura care se creează astăzi în Serbia și care își găsește locul firesc în circuitul cultural internațional.

„L’Odyssée Poétique Internationale” a fost însă mai mult decât o competiție literară. A fost, așa cum îi sugerează și numele, o adevărată odisee a cuvântului, o călătorie simbolică prin limbi, culturi și sensibilități diferite. Vocile poetice venite din diferite colțuri ale lumii s-au întâlnit la Le Mans într-un spațiu al diversității stilistice, al dialogului și al libertății de creație, demonstrând încă o dată că poezia poate depăși granițele geografice și lingvistice.

Un moment aparte al prezenței literare din Serbia l-a constituit și lansarea volumului în limba franceză al Marianei Stratulat, Fascination de l’invisibilité (Fascinația invizibilității). Volumul cuprinde poeme alese în traducerea autoarei, stilizate în limba franceză de Rica Laurent și Veronica Balaj. Apariția cărții în limba franceză, chiar în contextul unui festival internațional, deschide creației autoarei un nou spațiu de receptare și reprezintă, în același timp, o nouă prezență editorială a Editurii „Libertatea” din Panciova dincolo de granițele Serbiei.

Festivalul s-a încheiat într-o atmosferă festivă, prin Balul Poeților, organizat în sala festivă a hotelului Novotel din Le Mans. După întâlniri literare, recitaluri, lansări și festivitatea de premiere, seara de gală a devenit simbolic locul în care poeții, limbile și culturile participante s-au regăsit sub același semn: poezia.

Succesul obținut la Le Mans depășește astfel dimensiunea unor performanțe individuale. Premiile Marianei Stratulat, Gordanei Kovačević și ale lui Valentin Mic reprezintă, desigur, o recunoaștere a valorii fiecărui autor, dar ele înseamnă totodată o confirmare internațională pentru mediul literar din care aceștia provin, pentru Editura „Libertatea” din Panciova și pentru cultura din Serbia.

Faptul că trei autori din Serbia s-au întors de la un festival internațional din Franța cu premii importante conferă participării lor o semnificație aparte. Este o performanță care arată că literatura creată în acest spațiu poate intra cu demnitate în dialog cu literatura lumii și poate fi apreciată dincolo de frontiere, de limbă și de apartenență culturală.

De la Vârșeț și Panciova la Le Mans, poezia a parcurs mii de kilometri, dar adevărata distanță pe care a învins-o a fost aceea dintre limbi și culturi. Prin premiile obţinute, cei trei poeți au înscris astfel Serbia în palmaresul Festivalului Internațional „L’Odyssée Poétique Internationale”, transformând prezența de la Le Mans într-un succes care depășește performanța individuală.

Cele trei distincții aduse în Serbia sunt mai mult decât trofee: ele reprezintă o recunoaștere a valorii autorilor, a mediului literar pe care îl reprezintă și a Editurii „Libertatea” din Panciova, demonstrând că literatura creată aici poate ocupa un loc de prestigiu în dialogul cultural internațional. Pentru că, dincolo de frontiere și de limba în care este rostit, cuvântul autentic nu are granițe.

Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg” din Mehadia găzduiește, în perioada 25–31 august 2026, o manifestare educațională de amploare: cursul de formare „Strategii de educație outdoor pentru profesori”. Organizat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, în calitate de coordonator al Consorțiului Erasmus+ (proiect de acreditare 2025-R001-KA121-SCH-000337342), evenimentul reunește cadre didactice din tot județul, hotărâte să transforme mediul exterior într-un spațiu autentic și accesibil de învățare.

 

Cursul beneficiază de expertiza internațională a Lisei Mary Barreiros Valente, formator din Portugalia și reprezentant al Asociației Edu2Grow. Cu o vastă experiență în metodologii incluzive și proiecte sociale, formarea propune un filon experiențial accentuat. Profesorii participanți explorează tehnici de cooperare, exerciții de reflecție și provocări de grup adaptate diferitelor contexte educaționale și nevoilor specifice ale elevilor.

Proiectul de acreditare este coordonat de Cecilia Clipa, inspector școlar cu atribuții care includ și proiecte sau învățământ special și alte discipline, implicată în comisii județene și programe europene precum Erasmus+

 

„În zilele următoare vom lucra împreună pe strategii concrete, pe instrumente aplicabile imediat la clasă și pe modalități prin care putem face din natura și din mediul înconjurător un adevărat partener în procesul educațional.

Scopul nostru este clar: să dezvoltăm o educație mai activă, mai pozitivă și mai aproape de nevoile reale ale elevilor” – Prof. Mihaela Ionela Domilescu, Director al Liceului Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg”.

Schimbarea de paradigmă constă în mutarea accentului de pe simpla memorare pe învățarea prin descoperire. Spațiul exterior nu mai este văzut doar ca un loc unde se mută o lecție clasică, ci ca o resursă în sine, capabilă să genereze conexiuni cu situații reale de viață.

 

Un punct central al dezbaterilor, de astazi, 26.08.2026, l-a reprezentat conectarea teoreticului cu practica directă. În cadrul evenimentului s-a subliniat modul în care parteneriatele locale – precum cel cu Ocolul Silvic Mehadia – permit elevilor să își desfășoare orele de laborator și pregătirea practică direct pe teren, sub îndrumarea specialiștilor, completând cunoștințele acumulate în clasa de curs sau laborator.

Totodată, cadrele didactice și directorii școlilor din județ, prezenți într-un număr impresionant, împreună cu conducerea ISJ Caraș-Severin – reprezentată la eveniment de Inspectorul Școlar General Adjunct Carina Pristavu, alături de inspectorii  școlari Carmen Miloș, Luminița Nicolaescu, Ana Filca, Carmen Cîrpaci și coordonatorul de proiecte Cecilia Clipa – au prezentat viziunea pe termen lung a acreditării Erasmus+.  Printre obiectivele prioritare se numără crearea unui cadru flexibil pentru opționale de educație outdoor care să vină în completarea normelor didactice și să răspundă dorințelor elevilor și părinților.

Un element esențial proiectului este, în viziunea organizatorilor, diversificarea spațiilor de învățare, și anume prin extinderea orelor în afara sălii tradiționale – de la situri istorice (cum este castrul roman) până la parcuri naturale și muzee.

 

Ce înseamnă Acreditarea Erasmus+ pe 5 ani pentru școlile din județ?

Pentru o înțelegere temeinică a elementelor de derulare a acestui program educațional al U.E., și a beneficiilor sale directe, trebuie precizat că acreditarile Erasmus+ pe 5 ani reprezintă o finanțare garantată pe termen lung, oferită de Uniunea Europeană instituțiilor care au demonstrat o viziune strategică coerentă.

Un element esențial și extrem de important al acreditării este stabilitatea financiară. Astfel, scoala sau Inspectoratul nu mai este nevoit să redacteze proiecte de la zero în fiecare an, sperând că va primi punctajul de trecere. Odată obținută acreditarea, fondurile europene sunt alocate automat în fiecare an, prin apel simplificat de buget, garantând redurse stabile pe 5 ani. 

De asemenea, mobilitatea directă pentru elevi, constituie un beneficiu major. Până în prezent, accentul a fost pus pe formarea cadrelor didactice (cursuri precum cel de la Mehadia sau mobilitățile anterioare din Tenerife). Acreditarea pe termen lung permite trecerea la etapa următoare: trimiterea grupurilor de elevi în schimburi de experiență, tabere educaționale și stagii internaționale, finanțate integral din fonduri europene.

În plus, deoarece instituția are certitudinea bugetară pe mai mulți ani, își poate stabili parteneriate strategice de lungă durată cu școli și asociații din alte țări europene (cum este colaborarea prezentă cu experții din Portugalia). 

Nu în ultimul rând, școala își poate planifica din timp dezvoltarea profesională a profesorilor și introducerea a noi discipline opționale (cum este cel de educație outdoor), având siguranță că resursele financiare sunt securizate până la finalul ciclului de acreditare.

 

Deschiderea festivă, de azi, a inclus și un moment de binecuvântare rostit de părintele Ciprian Danci, reflectând legătură strânsa dintre școală și comunitatea locală. Proiectul aduce valoarea adăugată a formării europene direct în școlile bănățene, participanții urmând să disemineze practicile deprinse către colegii din întregul consorțiu județean.

Prin această inițiativă, Mehadia devine un veritabil pol al inovației didactice în Caraș-Severin, demonstrând că educația autentică se construiește prin experiență directă, deschidere europeană și parteneriat cu natura.

 

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin 

Mehadia, 26.08.2026