Tineri la porțile afirmării – Un diagnostic corect reprezintă fundamentul unui tratament eficient

 (dialog cu medicul specialist obstetrică-ginecologie Călin OANCEA, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara)

 

– Pentru început, punctați-ne câteva date biografice.

– Sunt născut în orașul Sebeș, județul Alba. Am urmat cursurile facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Am efectuat rezidențiatul la Clinica de Ginecologie nr. I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

 

– De ce ginecologie și nu altă specializare?

– Obstetrica și ginecologia a fost singura opțiune pentru mine. Încă din timpul facultății am avut o înclinație spre partea chirurgicală, iar în anul VI, în timpul stagiului de ginecologie, am simțit că aceasta este specialitatea în care mă regăsesc cu adevărat. Îmbină două aspecte care mă pasionează: chirurgia și relația apropiată cu pacientul.

Pentru a mă convinge că este drumul pe care vreau să îl urmez, am început să fac gărzi încă din timpul studenției. Am vrut să înțeleg ce presupune această profesie dincolo de cursuri și de manuale. Fiecare gardă îmi confirma că am făcut alegerea potrivită.

Astăzi îmi place la fel de mult atât chirurgia ginecologică, unde fiecare intervenție presupune precizie și responsabilitate, cât și partea de obstetrică, unde ai privilegiul de a însoți pacienta într-unul dintre cele mai importante momente din viața ei, aducerea pe lume a unui copil.

 

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră, pacientul?

– Pacientul este întotdeauna mai mult decât un diagnostic. Este un om care vine cu temeri, întrebări și speranțe, iar rolul meu nu este doar să tratez o afecțiune, ci să îi ofer încredere și siguranță.

Cred foarte mult în comunicarea sinceră și deschisă. Consider că o pacientă trebuie să înțeleagă ce are, ce opțiuni de tratament există și de ce recomand o anumită conduită. Atunci când există încredere reciprocă, rezultatele sunt întotdeauna mai bune.

Empatia este una dintre valorile după care mă ghidez. Încerc să mă pun în locul fiecărei paciente și să ofer aceeași atenție și implicare pe care mi-aș dori să le primească un membru al familiei mele.

 

– Despre pregătirea profesională ce ne puteți spune?

– Consider că pregătirea profesională nu se încheie odată cu rezidențiatul, ci continuă pe tot parcursul carierei. Medicina este într-o permanentă evoluție, iar responsabilitatea noastră este să fim mereu la curent cu cele mai noi recomandări, tehnici și dovezi științifice.

Am avut privilegiul de a efectua rezidențiatul în cadrul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie I din Târgu Mureș, unde am acumulat o experiență solidă atât în managementul cazurilor ginecologice complexe, cât și în îngrijirea sarcinilor cu risc obstetrical. Această perioadă a reprezentat fundamentul formării mele profesionale și m-a învățat cât de importantă este abordarea atentă și individualizată a fiecărei paciente.

Fiind atras încă de la început de chirurgia ginecologică, am avut onoarea de a participa la numeroase intervenții chirurgicale alături de profesorul dr. Mihai Căpîlna, un nume de referință în ginecologia oncologică, atât în România, cât și pe plan internațional. A fost și rămâne unul dintre mentorii care mi-au influențat cel mai mult formarea profesională. De la dânsul am învățat nu doar tehnică operatorie, ci și rigoarea, responsabilitatea și respectul față de pacientă.

Mă bucur că și în prezent colaborăm în ceea ce privește cazurile oncologice, astfel încât pacientele să beneficieze de cele mai bune soluții terapeutice.

În paralel, particip constant la congrese, cursuri și workshopuri de specialitate, urmăresc literatura medicală și ghidurile internaționale și încerc să îmi perfecționez continuu practica medicală. Cred că experiența este esențială, însă ea trebuie întotdeauna completată de dorința de a învăța și de a evolua.

 

– Ce simțiți și ce gândiți înaintea unei intervenții chirurgicale?

– Înaintea fiecărei intervenții există emoție și responsabilitate. Cred că orice chirurg care spune că nu mai are emoții înainte de operație a pierdut ceva important.

Îmi revăd mental fiecare etapă a intervenției, analizez încă o dată cazul și mă gândesc la toate variantele care pot apărea intraoperator. Îmi doresc ca fiecare pacientă să beneficieze de cea mai bună îngrijire posibilă și tocmai această responsabilitate mă face să tratez fiecare intervenție cu aceeași seriozitate, indiferent cât de complexă este.

După ce începe operația, emoțiile lasă loc concentrării și întregul meu focus este asupra pacientei.

 

–  Care sunt calitățile ce vă caracterizează personalitatea?

– Cred că principalele mele calități sunt empatia, seriozitatea și perseverența.

Îmi place să comunic deschis cu pacientele și să construiesc o relație bazată pe încredere. Sunt atent la detalii și încerc întotdeauna să găsesc cea mai bună soluție pentru fiecare caz în parte.

De asemenea, sunt perfecționist în ceea ce fac și consider că un medic trebuie să fie modest, să își cunoască limitele și să învețe permanent.

 

– Care vă sunt momentele hotărâtoare în stabilirea unui diagnostic?

– Diagnosticul corect începe întotdeauna prin a asculta pacientul.

Anamneza și discuția cu pacienta oferă foarte multe informații, iar acestea trebuie completate de examenul clinic și de investigațiile imagistice și de laborator. Niciun rezultat nu trebuie interpretat izolat, ci întotdeauna în contextul clinic.

Cred că unul dintre cele mai importante momente este acela în care toate informațiile se leagă și poți avea certitudinea că ai identificat cauza problemei. Un diagnostic corect reprezintă fundamentul unui tratament eficient.

 

– Cu ce vă ajută în activitate legea compensației?

– Cred într-un principiu simplu: ceea ce oferi, primești.

Atunci când tratezi oamenii cu respect, răbdare și implicare, aceste lucruri se întorc, uneori într-o formă la care nici nu te aștepți.

Încerc să ofer întotdeauna tot ce pot, atât din punct de vedere profesional, cât și uman, iar acest principiu mă motivează zi de zi.

 

– Sunteți mulțumit de destinul profesional?

– Da, pot spune că sunt mulțumit și recunoscător pentru parcursul pe care l-am avut până acum.

Lucrez în cadrul Spitalului Hunedoara, într-un colectiv unit, în care colaborarea și sprijinul reciproc sunt valori reale. Beneficiez în permanență de susținerea și ajutorul medicului șef al secției, doamna doctor Mitranovici Melinda, lucru pentru care îi sunt recunoscător și îi mulțumesc pentru oportunitatea oferită.

Secția dispune de aparatură modernă și oferă posibilitatea de a trata o gamă largă de patologii ginecologice și obstetricale, de la screening-ul patologiei neoplazice, depistarea și tratamentul endometriozei, la monitorizarea sarcinilor și asistarea nașterilor până la intervenții chirurgicale complexe și chirurgie minim invazivă.

Desigur, îmi doresc să evoluez în continuare. Medicina este un drum pe care nu ajungi niciodată la capăt, iar obiectivul meu este să mă dezvolt permanent și să pot oferi pacientelor îngrijiri la cele mai înalte standarde.

Ca și mesaj final, cred că un medic bun trebuie să îmbine competența profesională cu empatia. Pacientele nu au nevoie doar de un tratament corect, ci și de un medic care să le asculte, să le explice și să le fie alături. Medicina înseamnă, înainte de toate, oameni.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

PROGRAM-Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița

10 august 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Roadtrip Lofoten – Norway“: o expoziție foto Adriana & Hugo Balazs (Stuttgart / Germania).

 

11 august 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”. Invitat: ing. Iulian Georgevici. Tema conferinței: Oamenii și industria reșițeană.

 

 

10. August 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

„Roadtrip Lofoten – Norway“: eine Fotoausstellung Adriana & Hugo Balazs (Stuttgart / Deutschland).

 

11. August 2026, 17:30 UhrDeutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Konferenzen „Reschitza 255 / 100: Menschen – Orte – Fakten“. Als Gast: Dipl.-Ing. Iulian Georgevici. Themata der Konferenz: Die Menschen und die Reschitzaer Industrie.

 

Radio Reșița – Vocea Banatului, de 30 de ani

Un radio nu începe atunci când este pornit emițătorul. Începe cu mult înainte, în mintea celor care cred că o comunitate are nevoie de o voce a ei. Pentru Radio Reșița, acea voce s-a auzit oficial în eter la 8 august 1996. La început, semnalul ajungea doar peste o parte a municipiului și în câteva zone apropiate. Era un emițător de 100 de wați, o echipă de 20 de oameni și un vis mult mai puternic decât posibilitățile tehnice ale vremii.

În trei decenii, radioul a crescut odată cu Banatul. A urcat pe Semenic, în Clisura Dunării, în Băile Herculane, în satele dintre munți și până dincolo de graniță, în comunitățile românești din Banatul sârbesc și din Valea Timocului. Acolo unde semnalul a ajuns mai greu, Radio Reșița a dus cărți și a contribuit la deschiderea unor biblioteci de limba română. Pentru că o voce se poate auzi printr-un aparat de radio, dar poate rămâne peste generații într-o carte.

Radio Reșița a fost lângă oameni nu doar cu știri, muzică și emisiuni. A fost acolo când comunitatea a avut nevoie de ajutor. Campania „Muzică pentru Viață” a transformat radioul într-un loc al solidarității, în care ascultătorii, voluntarii și oamenii din Banat au demonstrat că o faptă bună poate porni de la un microfon și poate ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie.

Tot Radio Reșița a lansat campania „Solidari cu Ucraina! Împreună pentru mame și copii!”, prin care donațiile ascultătorilor au ajuns la refugiații ucraineni.

În acești 30 de ani s-au schimbat frecvențe, studiouri, aparate și generații de jurnaliști. Au venit internetul, rețelele sociale, transmisiunile video și podcasturile. Un singur lucru a rămas neschimbat: legătura cu oamenii.

La 30 de ani de emisie, aniversarea este dedicată tot comunității. Timp de 30 de zile, ascultătorii sunt răsplătiți cu premii și experiențe oferite cu sprijinul partenerilor locali și regionali: vacanțe, cine pentru două persoane, servicii medicale și auto, abonamente sportive și numeroase surprize. Fiecare premiu vorbește despre legătura construită, în trei decenii, între radio, ascultători și oamenii care susțin această comunitate.

 

Sărbătoarea continuă și în mijlocul publicului. Sâmbătă, 8 august, de la ora 17:00, reșițenii sunt invitați la tradiționala plimbare pe bicicletă „Hai o tură pân’ la Șură!”. Plecarea va avea loc din Centrul Civic, iar la finalul traseului atmosfera va fi completată de un concert susținut de trupa SONAR.

Duminică, 9 august, de la ora 20:00, aniversarea se mută pe terasa Radio România Reșița, unde trupa Direcția 5 va susține un concert dedicat celor trei decenii de emisie.

De 30 de ani, Radio Reșița nu este doar un post de radio, este Vocea Banatului.

Vă mulţumim!