Punând piatra de temelie la o nouă ctitorie ești cuprins întotdeauna de îndoieli, concretizate în chinuitoare întrebări, nicicând cu răspunsuri certe, mai ales atunci când la mijloc este propria persoană sau familia din care faci parte.
Familia însemnând, de această dată, breasla căreia îi aparții, cea care te–a format și crescut până la devenirea deplină, ca adevărat profesionist.
Ori, în acest caz, vorbim de o breaslă extrem de importantă, plină de talent și de dăruire dar, în egală măsură, foarte complexă și grea de gestionat.
De o breaslă cu o misiune majoră, aceea de a reda vieții clipa trecătoare, imortalizând-o pentru eternitate. De o breaslă care încearcă – sub toate formele ei de exprimare – să rețină momentele mai semnificative din viața unei comunități.
De aici derivă și marea responsabilitate cu care ea se încarcă și care-i sporește, implicit, rolul și importanța sa socială.
Și care-i inoculează – picurând zilnic câte-un strop – licoarea îi poate-ntuneca vederea și o poate subjuga – PUTEREA!
Prezenți totdeauna în primele rânduri ale realității, slujbașii ei – ziariștii – sunt tentați să se creadă că fac parte chiar din careul de ași ai Puterii … Cum Puterea nu poate fi însă separată niciodată de Politică, iar Presa trebuie să fie independentă și obiectivă, relația celor două entități este mereu într-un echilibru precar, asemenea mersului pe sârmă…
Într-un asemenea context, a încerca să aduni într-o familie unită atâtea personalități puternice și diverse – ca indivizi și ca voci publice – este o încercare riscantă pe care a trebuit să mi-o asum împreună cu alți colegi, odată cu facerea acestei reviste.
Cred, însă, că nici experiența acumulată acum peste 25 de ani, ca președinte al Asociației Presei Timișorene, și nici înțelepciunea vârstei actuale nu pot să-mi garanteze succesul acestui demers.
Presa s-a schimbat, noi ne-am schimbat, societatea s-a schimbat…
Și nimic nu mai e ca altădată … Nici măcar publicul nostru … Bună parte din cei de-acum un sfert de secol (aș putea spune chiar dintre cei mai valoroși) îmi sunt din nou alături, în cadrul Filialei Valeriu Braniște a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România…
Dar și așa, misiunea de a face o revistă a unei bresle este dificilă, poate chiar o aventură.
O revistă care să pătrundă în istoria și bucătăria unei profesii, care să reflecte implicarea acesteia în societate și care să pună-n lumină valorile și atuurile unor comunități de excepție – cea timișoreană, recte bănățeană.
Revista ALDINE va aduna în juru-i – sperăm cât mai tentant și mai plăcut pentru public – un colectiv de excepție.
Ceea ce ne onorează și ne obligă să asigurăm revistei o ținută deosebită și un conținut interesant care să atragă – inclusiv prin intermediul noilor tehnologii media – cât mai mulți cititori.
Ea va trebuie să devină, pentru breasla noastră, un spațiu care ne unește, dincolo de simpatii și de antipatii, dincolo de lucrurile care încă ne separă.
În egală măsură, realizatorii ei își doresc să contribuie – și astfel – la tezaurizarea unor informații și imagini speciale, despre fapte și evenimente deosebite, inclusiv din viața și activitatea de ziarist.
Acest prim număr are statut de ediție-pilot, în care experimentăm tematici diverse, punerea în pagină și rubricizarea spre care tindem, aspectul grafic și, de ce nu, echipa pentru viitor, urmând ca forma finală să o consacrăm la următorul număr.
ALDINE – așa cum îi spune numele – înseamnă și evidențierea, la propriu și la figurat, a unor caractere deosebite, ce ies în relief, și ne rămân mai bine întipărite-n memorie…
Intenția noastră este de a edita o variantă online, astfel încât să fie accesibilă în orice colț al globului și, în măsura posibilităților, să o dublăm și cu varianta print, cea la care simți – mai plăcut și mai puternic – greutatea cuvântului scris.
Credem, mai presus de toate, că publicația nu este doar o necesitate, ci și șansa de a ne mai face vocea auzită, de a ne spune cuvântul în comunitate, de a arăta lumii că nasc și la Timișoara ziariști…
Vom reuși? – aceasta-i întrebarea cea mai chinuitoare, dătătoare de îndoieli, la ceasul primei cărămizi pusă la baza noii noastre construcții jurnalistice.
