
Inginerul Michael Românu, născut la Orşova în data de 15.05.1946, stabilit după Revoluţie în Germania, la München, ne surprinde din nou cu un adevărat maraton fotografic.
Fiind însufleţit de o mare iubire pentru plaiurile natale, a reuşit să strângă în colecţie personală, mii de fotografii vechi, unele de peste 100 de ani, din Orşova Veche, Cazanele Dunării, Ada + Kaleh, Canalul Sip (Serbia) şi Reşiţa. După mai mulți ani de muncă, a reconstituit mii de fotografii vechi afectate în mare parte de trecerea timpului, de prezența mucegaiului sau de urmele insectelor. După ce le-a dat o viață nouă, le-a scanat, le-a organizat pe obiective sau capitole și le-a expus publicului din sud-vestul României în frumoase expoziții fotografice.
Dacă în data de 17 mai 2022 deschidea la Reșița expoziția cu tema „Fabrica de locomotive din Reșița”, în aceeași locație, în data de 11 iulie 2024, prezenta „Insula Ada-Kaleh”, urmată de expoziția „Orșova veche”, în data de 16 august 2024 și „Cazanele Dunării”, în data de 8 aprilie 2025 – la Centrul de vizitare al Parcului Natural Porțile de Fier din Orșova, a revenit puternic în 2026 cu încă două expoziții.
În data de 27 iulie 2026, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, inginerul Michael Românu a deschis expoziția „Insula Ada – Kaleh, perla Dunării”, iar în 5 august 2026, în aceeași locație, a expus „Eibenthal – satul cehilor din Banatul Montan și Mina de cărbuni din Baia Nouă”.
Proiectul Ada – Kaleh (însemnând „Insula fortăreață” în limba turcă sau după denumirile austriece „Insula Carolina” sau „Insula Orșova Nouă”), îmbunătățit față de varianta anterioară, finalizat după 6 ani de recondiționări, este expus pe 16 capitole: „Pictură”, „Bego Mustafa”, „Locuitorii insulei”, „Fabrica de rahat”, „Fabrica de țigări”, „Vederi vechi”, „Porțile cetății”, „Casele insularilor”, „Zidurile cetății”, „Promenada Dunării”, „Bazarul”, „Ospătari insulari”, „Biserica – Moscheea”, „Vapoare acostate la debarcaderul insulei și turiști”, „Panorama insulei Ada – Kaleh” și „Cafeneaua Ada – Kaleh din Turnu Severin”. Sunt imagini inedite, care ne reamintesc de pitoreasca insulă dunăreană locuită de turci până în anul 1970, când a fost acoperită de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier I.
Cu sprijinul domnului Tigla Erwin, șeful Forumului German din Reșița, și a doamnei Ada Cruceanu, curator al expozițiilor, publicul bănățean și turiștii sosiți pe aceste meleaguri au putut admira fotografii vechi, care se constituie într-un veritabil tezaur istoric, precum: imagine din Moscheea Ada – Kaleh, în care se vede vestitul covor de 480 kg. donat de sultanul Otoman Abdul Hamid, promenada Dunării și parcul în anul 1900, poarta principală a cetății fotografiată în anul 1940, zidurile cetății – imagine din 1900, debarcaderul (1910), vaporul „Regele Carol al II-lea” acostat la Ada – Kaleh, zidurile cetății ce aveau baza de 6 metri (1905), Bazarul în 1930, turiști în cazemate în 1930 sau servind cafea turcească pregătită la nisip, o nuntă din 1920 și o cafenea din 1960, precum și alte sute de imagini interesante, care dezvăluie viața insularilor de-a lungul timpului.

A doua expoziție, din data de 8 august 2026, vernisată la două săptămâni după cea anterioară, a introdus vizitatorul în viața comunităților din Eibenthal și Baia Nouă, care aparțin comunei Dubova, din județul Mehedinți. În prezent, aici trăiesc aproximativ 200 de cehi și câteva familii de români, fiind cea mai mare comunitate cehă din România.
Istoria acestor localități începe în anul 1718, după războiul austro-otoman, când zona Banatului a fost atribuită Imperiului Habsburgic, mai târziu fiind pusă sub administrarea Ungariei. Ca provincie de frontieră, care trebuia apărată în caz de pericol, a fost colonizată de cehi, care au ajuns la Eibenthal în așa – numita a doua undă de colonizare, între 1826 – 1827, conform Wikipedia.
Satul Baia Nouă s-a format în jurul fostei mine de cărbune, unde lucrau peste 1.000 de oameni în urmă cu peste 35-40 de ani. În prezent, cu mina închisă, mai locuiesc câteva familii.
Privind cu atenție imaginile așezate într-o anumită ordine, parcă ne absorb în tumultul acelor vremuri, creându-ne senzații vizuale, olfactive sau auditive.
Plescăitul sacadat al vâslelor care conduc barca spre insula Ada-Kaleh se aude intuitiv. Coborând la mal, descoperim o lume arhaică: străduțe înguste printre prăvălii, terase și vânzători ambulanți care îți oferă țigări Ada – Kaleh și renumitele trabucuri (foarte apreciate de casele regale europene), rahat, baclava și alte dulciuri turcești, dulceață de smochine, bragă și înghețată. Ospătari cu turbane pe cap îți ies în întâmpinare cu cafea aromată preparată la nisip.
Eibenthalul și locuitorii harnici de aici sau minerii de la Baia Nouă întregesc un peisaj mai amplu al comunităților de pe malul Dunării.
Expozițiile inginerului Michael Românu se dovedesc a fi mai mult decât documentare imagistice istorice, economice, administrative și sociale, ele, în ansamblu, constituie un adevărat tezaur istoric. Întregul patrimoniu fotografic a fost donat de către creatorul acestuia Direcției Județene Mehedinți a Arhivelor Naționale.
Inginerul Michael Românu ne anunță că maratonul fotografic va continua în această toamnă cu noi expuneri, la Drobeta Tr. Severin, Orșova și în Serbia.