
16 mai, zi aniversară în Valea Domanului!
Motto-ul aniversării: „100 de ani de pasiune, tradiţie, identitate şi mândrie”.
Ce înseamnă CSM Reșița pentru reșițeni?
Întotdeauna acest club a însemnat pentru locuitorii orașului nostru mai mult decât o simplă echipă de fotbal, este un simbol al identității locale, un motiv de mândrie istorică… o pasiune.
Îmi aduc aminte cum îmi povestea bunicul meu ce sentiment de bucurie și mândrie îl încerca de fiecare dată când intra pe stadion, mergea în tribună și alături de galerie încurajau echipa favorită, indiferent de vreme sau de scorul de pe tabelă. Deși uneori scorul nu ne avantaja, toți cei prezenți continuau să își susțină echipa preferată „Rossonerii”. Valea Domanului vuia de urale, cântece, încât ți se făcea „pielea de găină”.
Ce înseamnă să fii suporter adevărat?
Suporterii nu sunt vedete, sunt oameni simpli, dar în ziua meciului, devin parte dintr-o comunitate invizibilă, dar puternică. Fără suporteri, fotbalul nu ar avea suflet. Ei sunt cei care trăiesc fiecare pasă, fiecare gol, fiecare decizie de arbitru ca și cum ar fi parte din viața lor personală. Sunt cei care plâng la retrogradare și râd în hohote la promovare.
Fotbalul cere sacrificii: timp, bani, energie, dar suporterii nu se plâng, sunt alături de echipa preferată fie ploaie, fie soare.
CSM Reșița, cunoscută și sub porecla de „Rossoneri” (roșu-negrii) datorită culorilor echipamentului, înființat în 1926, este unul dintre cele mai vechi din România, simbolizând continuitatea fotbalului în Banatul de Munte. Echipa a luat ființă în anul 1926 prin fuziunea a două societăți sportive din Reșița: Clubul sportiv al muncitorilor și Societatea angajaților uzinelor din Reșița. Nou înființata echipă a primit denumirea Uzinele și Domeniile Reșița, sau mai bine cunoscută ca UD Reșița. A participat la campionatul districtual Timișoara începând cu 1927, iar în sezonul 1930-31 a câștigat campionatul Ligii de Vest, calificându-se în finala națională. Aici a trecut de Prahova Ploiești și de S.G. Sibiu și a câștigat titlul de campioană. În anul următor, echipa reșițeană s-a calificat din nou în finala națională, dar avea să cedeze trofeul în fața formației Venus București. În momentul de față echipa joacă în în Liga a II-a a campionatului național de fotbal.
CSM Reșița își joacă meciurile de acasă pe Stadionul Mircea Chivu din oraș, complex sportiv care poartă numele tatălui lui Cristian Chivu, Mircea Chivu, cel mai important antrenor în istoria clubului și o legendă locală.
Cine a fost Mircea Chivu?
Mircea Chivu (1954–1998) a fost un fotbalist și antrenor român, considerat o legendă a clubului CSM Reșița, fiind tatăl fostului internațional Cristi Chivu. A activat ca fundaș în anii ’70–’80 și a antrenat echipa reșițeană între 1994 și 1998, fiind un simbol local al fotbalului din Banat.
Programul de celebrare a centenarului se va desfășura pe parcursul a două zile, și anume 15-16 mai 2026.
Va fi un program divers, ce include expoziții, parade, meciuri și concerte:
Participarea cluburilor din Reșița și din județ
Un meci aniversar între echipe legendare
Momente artistice și concursuri interactive pentru suporteri
Reuniune a generațiilor de suporteri și iubitori de fotbal
Programul celor două zile se prezintă astfel:
Vineri, 15 mai, la Centrul Multifuncțional nou înființat, va avea loc evenimentul, „Reșița fotbalistică – un secol de povești”.
La ora 11:30, vizitatorii pot admira expoziția „Arhiva unui secol roș-negru”, care prezintă istoria clubului reșițean.
De la ora 14:00, în Centrul Civic, are loc turneul „Tineretul în mișcare”, dedicat micilor fotbaliști ai cluburilor din Reșița, organizat de Casa de Cultură Studențească și Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin.
Sâmbătă, 16 mai, activitățile continuă în jurul stadionului „Mircea Chivu”.
La ora 12:00, începe o paradă organizată de Moto Guerrilla MC Reșița, urmată de programul oficial de la ora 13:30. Suporterii se vor bucura de concursuri interactive, cum ar fi „Penalty Fest”, momente artistice cu Attitude Dance Crew și nu în ultimul rând un meci aniversar între CSM Reșița All Stars și Poli Timișoara All Stars.
Evenimentul se încheie cu ceremonia de premiere și un concert live susținut de Ceva Fin & Sonar.
Deși sunt la o vârstă fragedă și nu am avut parte de acel sentiment pe stadion descris de bunicul meu, mă bucură faptul că pot participa la acest eveniment în calitate de membră a formației de dans Attitude Dance Crew și să simt acel vuiet al stadionului.
Haideți să fim alături de membrii acestei echipe de fotbal și să transformăm acest eveniment într-o amintire de neuitat pentru comunitatea noastră!
Antonia Creiniceanu, cls. a VIII–a B, Colegiul „Diaconivici Tietz”